Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 10

un singur fulg de nea în palmă

pe-aici nu vine anul nou,

ci unul ce-a mai fost trăit

în care vâscu-i doar ecou

şi creşte singur pe cuţit

răzbind în sânge şi mai sus

în orizontul ce desparte

întruna zorii de apus

şi-o dată naşterea de moarte,

*

pe-aici prostia n-are leac

şi nu e loc de înnoire

chiar dacă-ai fost ursit copac

şi-n stele prind să ţi se-nşire

drept muguri verbele trudite

de-atâtea zvârcolite vieţi

ca să cedezi unei ispite

şi moartea singur s-o înveţi:

*

speranţa nu-i decât minciună

şi-un fel de resemnare calmă

prin care cerul îmi adună

un singur fulg de nea în palmă


numai ca să-nveţi că eşti

caii mei cu vânt în coamă

tropotesc cândva departe,

urma lor s-a stins în iarbă,

se va stinge şi-n ninsori;

uneori i-aud: mă cheamă

într-o pagină de carte

şi-n pocale prind să fiarbă

doar luminile din zori

*

să le beau în miez de noapte,

peste lume curmeziş

risipită de-ntuneric

şi bătută-n patru cuie

ca să cred numai în şapte

zodii strânse pe furiş

ici, în sufletul meu sferic

şi amar ca o gutuie

*

hei, năprasnică pădure

care urci încet în cer,

du cu tine iarna sfântă

şi mă lasă-n primăvară

poate iarba o să-ndure

pogorârea din mister

şi cobzarii care cântă

vor vesti a doua oară

*

o întoarcere cu cai

în galop fără prihană

căci le-am pregătit în sânge

de cu seară un culcuş

şi tot strig în şoaptă: hai!,

şi mă-nchin ca la icoană,

parcă-aş râde, parcă-aş plânge

mai atunci şi mai acuşʼ,

*

mai în mai şi mai aproape

pe sub coaja de clipită

ce se-ntinde maiestoasă

până-n bolţile cereşti

şi-aud tropotul sub pleoapă

rotunjind, pe când palpită,

lacrima ce-ţi este casă

numai ca să-nveţi că eşti


nepatriot!

mă tem că nu sunt patriot,

ci trădător de Românie,

căci să petrec mereu nu pot

şi nu am ie,

nici prim de dihor geto-dac

să-mi pună-n evidenţă harul

şi-n sinea mea înjur, când tac,

chiar centenarul,

*

căci eu nu văd în el serbări,

ci numai o comemorare

şi-aprind în calme înserări

cu-o lumânare

doar închinări de biet pribeag

deasupra sângelui prelins,

căci de atunci pe-acest meleag

nici n-a mai nins

*

de sărbători, ci-aşa târziu

încât în sinea mea socot

să mă acuz drept ce mă ştiu:

nepatriot!


să-nceapă noul an ca un apus

a fost ceva şi nu a fost nimic,

deşi părea atâta de frumos:

dintotdeauna omul e prea mic

pentru a doua zi după Hristos,

deci pierde şansa şi se iroseşte

în vălmăşagul cosmicei cenuşi

desprins brutal de viaţă din poveste,

în van un cântec s-a-nchegat pe uşi

*

şi a rămas pe uşi ca o rugină

s-aştepte şi argintul altui an,

nu suntem pregătiţi pentru lumină

şi s-a visat atâta timp în van

încât se tem ca de-o pustietate

ninsorile să vină lângă noi

şi îngerii cu aripi întinate

s-au înecat vremelnic în noroi,

*

iar noi păşim abulici ca prin zloată

şi în a doua zi după Iisus,

iar trupul meu s-a-ncolonat în gloată

să-nceapă noul an ca un apus


trăiască sfânta ignoranţă!

le spun fudulelor popoare

ce-au izbutit să tot zidească

de la obraz că nimeni n-are

ca noi o ie românească

şi n-au desigur centenarul

pe care numai noi l-om face

să punem în valoare harul

originilor geto-dace;

*

noi ştim petrece româneşte

în portul milenarei naţii,

iar dacă berea nu lipseşte

şi-alături se prăjesc cârnaţii,

noi suntem cei mai înţelepţi

şi mai viteji dintre toţi tracii

cu dihori înşiraţi pe piepţi,

cu obrăjorii precum racii,

*

e drept, n-avem vreo iliadă

şi nici vreun şecspir evident,

dar porcii grohăie-n ogradă

şi tot mai des prin parlament

că vin turiştii la pomană

cu păhărelul de rachiu

să dea pe gât şi nişte slană

şi nişte ceapă albă – ptiu!

*

ce mândră-i ţara – ca o ie

sun care simte româneşte

întreaga noastră Românie

atuncea când sărbătoreşte

milenii de triumf şi glorii

reduse la un centenar

prin care vom marca victorii

de care nici n-avem habar,

*

dar este bine, căci minciuna

altminteri n-ar mai da speranţă,

deci România-i numai una,

trăiască sfânta ignoranţă!


Pagina 10 din 108« Prima...89101112...203040...Ultima »