Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 10

povestea Bucovina Rock Castle

 

îmi spun doar mie-n plină zi

şi-nlăcrimat, şi furios

că secolul nu va mai fi

dacă va fi religios,

căci Dumnezeu nu e o bâtă

pe care s-o agite proştii

când bezna minţii lor aţâţă

şi-nvolbură în largul obştii

 

venin, otravă, urâciune

şi ură pentru tot ce-i sfânt

în ipotetica minune

a vieţii noastre pe pământ,

o, cum tresare stâlpul vremii

şi cum se plânge-n căpriori

sub greutatea anatemii

întunecată de strânsori

 

şi cum doar cântecul se zbate

pentru fireasca lui lumină

când întunericul străbate

prin cei ce cred că se închină,

când ei nu sunt decât o ură

faţă de tot ce-i fericire,

deci nu uitaţi că în natură

frumosul e dumnezeire


în aşteptarea primăverii

 

era o zi ca o icoană

în anotimpul încruntat

şi se-auzeau în zare cerbii

bătând prin turle din copite,

clipite puse pe hârjoană

deja s-au adunat la sfat

ca să-i ursească totuşi ierbii

desferecări dezlănţuite

 

şi-atunci a tremurat omătul

şi, şchiopătând ca un bătrân,

mutându-şi osteneala-n mine

mi-a tot vorbit despre ninsori

şi parcă m-a durut răsfăţul

de parcă i-aş fi fost stăpân

lăsându-i vreme să se-nchine

luminii calme dinspre zori,

 

iar gura mea tot însetată

de revărsarea de lumină

abia se apleca spre cântec

să poată soarbe pe-ndelete,

povestea e adevărată

şi încă o aştept să vină

aidoma unui descântec

ce vindecă pe îndelete


artistul David Croitor

 

dintotdeauna-i o risipă

de frumusețe, un penel,

pe când culorile în pripă

îl pun pe cruce menestrel,

de sus, din ceruri, steaua lui

îl caută și i se-nchină

căci lume mai frumoasă nu-i

decât aceea din lumină:

 

și-am hotărât să plec în munți

să aflu templul din străbuni

ce pune mirul peste frunți

prin omeneștile minuni

și doar lăuntric mă socot

dumnezeirilor dator

când știu că-mi este sacerdot

artistul David Croitor


sperând că o să-nvie-a doua oară?

 

aici e doar împărăția mea

și o veghează strașnicele clipe

căci corbii neguroaselor aripe

adeseori se năpustesc spre ea:

dar cui să-i pese că veniră corbii

când cântecul se-ntrupă din tăceri

ca să vestească alte primăveri

prin care rătăci-vor numai orbii?

 

pășesc prin zi și tălpile mă dor

rănite cu spuzirile de stele

și-n călimări cuvintele rebele

au îmbrăcat păcatul tuturor:

dar cui să-i pese și de ce să-l doară

când trec în șiruri bieții pelerini

orbiți de fără suflet și lumini

sperând că o să-nvie-a doua oară?

 


ca să mă aflu, ca să mă socot

 

când se va stânge cântecul pe masă

va fi pustiu şi jale şi cenuşă

şi păsări mari s-or prăbuşi la uşă,

deja aud cum cerul le apasă,

iar cântecul în sacră pâlpâire

presoară nostalgii peste podele

când sufletul mi-i geana casei mele

şi risipeşte-o linişte subţire

 

în care mă-nfăşor să-mi fie bine

căci viscoleşte larg în univers

şi-n depărtare bruma unui vers

se-ncheagă şi păşeşte înspre mine,

în noaptea asta fi-voi sacerdot

şi-mi pun odăjdii câteva cuvinte

slujind un cântec ce-i ursit să cânte

ca să mă aflu, ca să mă socot

 


Pagina 10 din 127« Prima...89101112...203040...Ultima »