Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 10

pășește vremea leru-i ler

 

la bursa frunzelor pribeagă

prin startul fraged al căderii

ecourile învierii

în iarba ierbii se încheagă

de parcă s-ar dura o punte

menită noilor pășiri

din lumea bietei ispășiri

înspre înaltul unui munte,

 

oho, dar muntele-i departe

într-un înalt de neatins,

iar stelele în jur s-au stins

și-adorm în pagina de carte

să urce negura pe cer

în locul candelei umile,

pe când înșiruită-n file

pășește vremea leru-i ler


suflete, nu-ţi pese, cântă!

 

între teamă şi speranţă

dragostea nu mai există,

iar credinţa-i o uzanţă

ce-şi întinde umbra tristă

peste suflete golite

de fărâma de lumină

şi-aud caii, or să vină

să ne ducă pe copite

 

colb subţire ce se pierde

sub galopul lor pe cale,

mai sperăm în iarba verde

care freamătă de jale

şi spre seară se-nspăimântă

de firească adiere:

dacă s-a făcut tăcere,

suflete, nu-ţi pese, cântă!

 


răstignită-n poezie

 

uneori, din necuprins

vine glasul şi îmi spune

mie, veşnicul învins:

Hai şi scrie cu cărbune

pe usciori, pe la intrare

sau în pagina subţire

câte-o veste călătoare!,

iar pe cer prind să se-nşire

 

tainele nepricepute

ferecate în cuvinte

tot în chip de stele mute

care-au început să cânte,

iar cărbunele adună

numai litere şi semne,

mâna-ncepe să apună

încercând să mă îndemne

 

să fiu cântec, închinare

ca şi steaua-mi ce străluce

conturând o înălţare

şi o batere pe cruce

şi-atunci biata mea fiinţă

de învins în veşnicie

nu-i decât o suferinţă

răstignită-n poezie

 


şi-n univers se face pace

 

să crezi, să nu te laşi înfrânt

chiar şi când corbii te-mpresoară

căci tu eşti trup pentru cuvânt,

dar şi ţărână milenară

din care cresc mlădiţe noi

menite cerul să-l atingă

singurătăţile în doi

în univers să le prelingă

 

ca tu să crezi, să-ţi aperi crezul

şi să arunci în corbi cu mâna

în care împietreşte miezul

clipite-i care-i săptămâna

sau luna, anul, veşnicia

de după suflet, de dincoace,

auzi?, vuieşte poezia

şi-n univers se face pace

 


se descheie în sine, suflet al meu

 

hai, suflete, să stăm la taifas,

soarele tău e paharul cu vin,

soarele meu e un strop de destin

în pocalul acela de-o vecie rămas,

soarbe-l acum sau aruncă pocalul

în tăria tăriilor vremii buimace,

stăm împreună şi e bine şi pace,

doar în tine se-aude cum vibrează cavalul

 

curgerii vremii în făclii potolite

care te-or strânge, suflet al meu,

iar departe de veghe iarăşi stă Dumnezeu

depănându-ţi poveşti cu finaluri mocnite

căci presoară cuvinte cineva peste noi,

ostenitule suflet, şi te arde-n tăcere,

trupul meu nins nu-ncetează să spere

în înaltul cuprins al vestirii în doi

 

şi-i târziu şi-i pustiu şi umbrit ca-n uitare

în paharul cu vin ce-a rămas de băut,

nu există, desigur, un nou început

după strânsoarea cu clipite amare

şi tot ard lumânări în firesc curcubeu

încropit migălos înspre-o naştere nouă,

în pocalul cu vin numai stropul de rouă

se descheie în sine, suflet al meu

 


Pagina 10 din 136« Prima...89101112...203040...Ultima »