Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro

d’Aina, Doamne, şi d’Ainu

Radu Bercea: Ultima confesiune

 

a tot nins din ceruri cu

albul cosmicelor şoapte,

ziua fumegă în noapte,

d’Aina, Doamne, şi d’Ainu,

vara scapătă în iarnă

şi-o aud bătută-n cuie,

d’Ainu e, iar d’Aina nu e

primăvara s-o aştearnă

 

şi mugeşte Capricornul

şi doar viforul din nări

năpustit pe depărtări

dezveli pădurii cornul

să ne-aşternem într-o taină

ferecată-n zodiac

ca din arce să-ţi desfac

sensul trecerilor, d’Aină,

 

să-ţi trăiesc aleanul sfânt

drept un început de lume

închinându-mă anume

numai albului veşmânt,

să-nţeleg că iarna nu

o să-ncapă în urmaşi

câtă vreme ne mai laşi

d’Aina, Doamne, şi d’Ainu

 


să mă aflu leru-i ler

Acuarelă de Radu Bercea

 

coborât-a coborând

leru-i ler să mă supună

să-i fiu taină până când

dezrobit de vestea bună

mă voi naşte leru-i ler

şi păşind peste ninsoare

o să poposesc în cer

lângă focuri călătoare

 

lângă focuri de popas

risipind prin cer tăciunii

doar colindei să-i dau glas

împreună cu străbunii

căci îi port şi-i duc cu mine

prin destin şi ca mister

pe sub streaşina luminii

să mă aflu leru-i ler

 


sub jarişte de lumânări

Acuarelă de Radu Bercea

 

 

se-aprind luminile-n oraşe

iar condamnaţii la-ntuneric

petrec la mesele tăcerii

învinşi de cupele cu vin,

deasupra-s stelele vrăjmaşe

şi-un necuprins atât de sferic

înşfacă aripile serii

şi le transformă în destin

 

să poţi zbura cu o ninsoare

ce va veni să-ţi dea de veste

că va fi altă înviere

în vămile de sub ninsori

şi-n cer un corn de vânătoare

măsoară filele-n poveste

doar condamnaţii să mai spere

în întrupările din zori,

 

dar tu, dacă te ai pe tine,

de viscol nu te laşi răpus

şi mi te vindeci cu pădurea

captivă-n patru depărtări

căci vin colinde să-ţi închine

acelaşi cântec presupus

şi-ncărunţind din veci aiurea

sub jarişte de lumânări

 


drept vestire să-l înveţi

Desen de Nicolae Crasi

 

vine vremea din părinţi

şi se-aşterne la fereastră,

iar în zare munţii sfinţi

sorb din aşteptarea noastră

murmurând parcă-ntr-o doară

cântecul desprins din stele,

iată, urmele de-afară

scriu cu cântece şi ele

 

prin zăpezi fără prihană

care-şi caută popas,

candela de sub icoană

a pornit şi ea la pas

înspre cer, să-şi afle locul

cuvenit numai în cer,

iar în casă aud focul

cum îmi cântă: leru-i ler,

 

cum îmi cântă şi descântă

despre naşteri şi ursiri

într-o noapte care-i sfântă

când desferecă vestiri

şi prin creanga îngheţată

şi prin ierbi de sub nămeţi

şi când cântecul se-arată

drept vestire să-l înveţi

 


iar sufletul şi cerul sunt doar una

Desen de Nicolae Crasi

 

pe trupul meu va pogorî ninsoarea

şi sufletul se va-ntregi copac

şi o să-aud doar suflete ce tac

de câte ori le-o frânge depărtarea,

din cerul meu aripile de îngeri

îşi vor desprinde cosmicul penaj

ca să-nvelească lumea în curaj

despovărând prin suflete de plângeri,

 

hai, bucură-te, albul va cuprinde

nevoile de sfântă puritate

şi vor păşi cântările-n cetate

tămăduind cu lerul din colinde

căci leru-i ler şi-a fost dintotdeauna

în cei ce cred că legea este lege,

că cerul prin iubiri îi înţelege,

iar sufletul şi cerul sunt doar una

 


Pagina 1 din 13112345...102030...Ultima »