Poezie De Ion Dragusanul | Dragusanul.ro

să fiu cuprins de-o calmă bucurie

Radu Bercea Catarge

*

să ştii, mi-au zis atunci nişte mesteceni

încolonaţi spre nu ştiu ce plecări,

fiindcă era o modă să se plece-n

adâncul condamnabilei uitări,

tot ce trăieşti acum drept bucurie,

chiar când simţi lespezi  ce atârnă greu

şi îţi strivesc şi urma prin pustie,

tot ce trăieşti înseamnă Dumnezeu!,

 *

şi frunze verzi prin trupul meu se-aud

cum freamătă şi frunză mă înseamnă,

ieri îmi vândusem sufletul pe-un scud,

iar astăzi un mesteacăn mă îndeamnă

să îl ridic de jos şi să-l aştern

pe căile vegheate de pădure,

chiar dacă nu tânjesc după etern,

chiar dacă trupul mi-i ursit să-ndure,

*

chiar dacă plouă cu întunecări,

iar cerul risipeşte vrăjmăşie,

m-am semănat în zori pe depărtări

să fiu cuprins de-o calmă bucurie


şi te aud cum ştii să mă respiri

Bercea encaustica 1

*

atâtea căi s-au furişat pe gleznă

şi zornăie pe urmele pierdute

în colbul care-ascunde câte-o beznă,

câte-un amar de veşnic neştiute

despicături de soare şi de lună

prin care urma-n două se desparte,

dar nu contează, suntem împreună,

hai să păşim spre zare mai departe

*

căci ne aşteaptă undeva şi zorii

spre care am tânjit dintotdeauna

ca să zărim pe culmea lor cocorii

cum domolesc cu aripa minciuna

şi-ndeamnă spre înaltul lor drumeţii

ieşiţi din bezna vieţii la liman,

deja aud cum tânguie poeţii

şi cum presoară verbele în van,

*

deja îi văd pe cei ce se închină

pe treptele supremei umiliri

şi mă cuprinde liniştea divină

când te aud cum ştii să mă respiri


ca să-i trăieşti îndepărtare

Acasa la Radu Bercea 12

*

cât timp pe umeri duci un mâine

precum o uriaşă stâncă,

ţi-i sufletul un colţ de pâine

din care vremile mănâncă

precum ţăranii în amurg

pe lunga brazdă, ca o cale

în care stelele se scurg

şi umplu fluierul cu jale,

*

cât timp mai ai ceva de dus

înspre aleanuri şi tăcere,

poemul nu se lasă spus,

ci rătăceşte prin unghere

de cer înalt şi depărtat

în care n-ai să poţi ajunge,

deşi ai fost crucificat

pe-nşiruire de secunde,

*

deci te aşterne ostenit

în filele de calendare,

căci iată, cerbii au venit

ca să-i trăieşti îndepărtare


acesta este Eminescu

Bustul lui Eminescu, de Dimitrie Loghin - nerealizat vreodată

Bustul lui Eminescu, de Dimitrie Loghin – nerealizat vreodată

*

venise doar ca să priceapă,

într-un apoi urmând să plece

înfăşurat în altă pleoapă,

dar cerul scăpărase rece

în steaua lui ca o prigoană

a vremilor în vremuire

şi a rămas ca o icoană

sub care începu să-nşire

*

atâtea noi iluminări

încât fu refuzat de moarte

şi aruncat în depărtări

să ispăşească într-o carte

cu file pururea nescrise

pe care nu le poate scrie

căci undeva i se ursise

să se întrupe poezie

*

să-l pângărim fără-ncetare

cu un alean, cu un eres, cu

vreo neodihnă-ntâmplătoare:

acesta este Eminescu


dar vin, deodată, zorii şi-o ridică

Desen de Radu Bercea 1996

*

sub crugul nopţii îmbrăcăm cămăşi

ca să-nfruntăm noianul de trădări,

iar ploaia ne-nsoţeşte parcă să-şi

presoare disperarea peste zări

şi nu se-aud nici cântece şi nici

alt început de noi ipocrizii

căci bezna stăpâneşte pe aici

clipitele bolnave şi târzii

*

rupând acerb de melancolic strune

prin sângele bătrânilor cobzari

care a prins sub beznă să răsune,

să-şi risipească paşii tot mai rari,

încât cămaşa-mi cade sfâşiată

în franjurii subţiri ai unei ploi

care păşeşte iar cutremurată

prin iarba care plânge pe sub noi:

*

ah, Doamne, crucea ta mă frânge

şi lăncii noi prin rană îmi despică,

şi-n depărtare numai maica plânge,

dar vin, deodată, zorii şi-o ridică


Pagina 1 din 8812345...102030...Ultima »