Poezie De Ion Dragusanul | Dragusanul.ro

să-mi aştern în iarbă umbra care tace şi se-nchină

Radu Bercea Confesiuni cromatice VI

*

ei şi noi, şi-o ţară sfântă, de o vreme pângărită

şi de ei, dar şi de noi – rătăciţii căii sfinte,

iar în ceruri, lângă vetre, doar străbunii se agită

şi presoară printre gene câte-o ploaie de cuvinte,

dar de-atât amar de vreme nouă nici că ne mai pasă

căci ne-nchipuim drept veşnici şi atât de înţelepţi

încât cerul plumb îmbracă şi amarnic ne apasă

poate-poate vom pricepe că cei strâmbi nu pot fi drepţi,

 *

însă lumea-i rătăcită şi-şi procură din biserici

doar cu mărunţişul vieţii inutilele iertări,

dispărută-i nostalgia de a fi, cândva, iar sferici

în eternitatea care deja scapără pe zări

şi ne caută grumazul cu tăişul unei săbii

care despărţise-n două fructul sacrului rotund,

iar scânteile în scapăt par pe cerul greu corăbii

navigând spre porturi stranii, care-n neguri se ascund;

 *

ei şi noi, sărmană ţară, iarăşi dată la cherem

unor generaţii slabe, ce te scapă în ruină,

chiar de-ncerc vreo ispăşire, nu am vlagă şi mă tem

să-mi aştern în iarbă umbra care tace şi se-nchină


ce țară-i țara care ne apune?

BOA 13

*

ce țară-i țara-n care maidanezii

te sfârtecă pe străzi și te ucid

acoperiți de zgarda primăriei

sau numai de carnetul de partid,

ce neam e neamul care doar consumă

aliniat disciplinat la zid

și sângerează o vâscoasă ură

în prea târziul vieții insipid?

 *

ce țară-i țara care-și prigonește

luminile ajunse în amiezi

cu făloșenii de ciobani bezmetici

înconjurați de turme și cirezi,

cărora te supui de bunăvoie

și-n care de-o vecie te încrezi

convins că riști să le devii complice

la transformarea noastră-n maidanezi?

*

ce țară-i țara care ne distruge,

ce neam e neamul care se supune

doar orbilor făptuitori de bezne,

ce țară-i țara care ne apune?


floare albă de salcâm

Floare alba de salcam

*

floare albă de salcâm,

suflet pur din altă vreme

irosit pe-acest tărâm

pe sub friguri şi blesteme,

pui pecete tinereţii

anului ce nu pricepe

că din înflorirea vieţii

fără voia lui începe

*

versul simplu, fără fală,

ce-l cântară trubadurii

pe sub bolţile de gală

veşniciilor naturii,

versului ca lumânarea

care picură lumină

fascinată de cântarea

florilor de prin grădină,

 *

toate prinse sub zăvorul

fascinantului tărâm

ce retează viitorul,

floare albă de salcâm


mai scapără, să le privească mersul

Radu Bercea n26

*

femei de cocă și cățui cerești

au risipit lumină și s-au dus

lăsând în urmă cosmice povești

și revărsând culorile-n apus,

iar urma lor mai stăruie în iabă

cu profunzimea unor mari regrete

în care universuri prind să fiarbă

sub flăcări ce se fac tot mai încete,

*

și totuși, urma lor se vede sus

în curmezișul unor constelații

pe care-l răstigniră pe Iiisus

și sângele prelins pe generații

încă-și mai cată uneori bandaj

sub tălpile femeilor frumoase

uitate-n univers ca un mesaj

cu runele străvechi aproape roase,

 *

iar eu vă spun: doar existând femei

încă-și mai are rosturi universul,

de-aceea bolta nopților scântei

mai scapără, să le privească mersul


că viaţa e un cuib de guguştiuci

Gugustiuci 1

*

îţi poţi alege ramura de cer

din care zborul tău să se desprindă

şi, prelungit în marele mister,

să-l tot păşească clipe în oglindă

şi-mpovărat de clipe în balans

nestăvilit pe largile aripe

să ai acces în necuprinsul dans

al cerului care mai cerne clipe,

*

ajunge doar ca tu să îţi ajungi,

să te trăieşti întreg în profunzime

şi frunzele din preajmă să le-ndungi

ca pe-un potop desăvârşit de rime

şi să devii un cântec neştiut

reverberat de-a pururi în astral,

să înţelegi că nu te-ai cunoscut

în vremuirea vremii ideal,

*

cuprinde-te naiv de lunecarea

pe căile pe care-o să apuci

şi-abia atunci te va convinge zarea

că viaţa e un cuib de guguştiuci

*

Gugustiuci 2


Pagina 1 din 8512345...102030...Ultima »