Poezia christică la români | Dragusanul.ro

O rugăciune pe care trebuie s-o facem și astăzi

Este un singur Dumnezeu, și multe feluri de a erede în El nu sunt. Dar felul în care trebuie să I te închini se sehimbă după durerile și grijile ce le aduce fiecare zi.

*

Cerem, în zilele obișnuite, sănătate, putere de muncă și voie bună, cerem binecuvântarea cerească pentru noi și toți ai noștri, de sângele nostru și din apropierea noastră. Dar, în zile cum e aceea de astăzi, neobișnuită, trebuie să cerem, dacă nu neobișnuite lucruri, măcar cu o stăruință neobișnuită, cele ce urmează:

*

Dă, Doamne, mintea Ta cerească acelora care au să ducă țara românească în zilele greutăților celor mai mari!

*

Dă, Doamne, bună înțelegere între toți cei buni și destoinici, iar gurile vorbitoare de rău oprește-le de a se rosti, și zădărnicește faptele cele rele, pe care cei răi le gătesc!

*

Dă, Doamne, prieteni credincioși țării și neamului, iar pe dușmani orbește-i și ia-le înțelegerea!

*

Dă României, dă poporului românesc întreg tot dreptul lui, căci mai mult nu-ți cere!

*

Ajută-ne, Doamne, în ceasul cel greu, căci, din părinți în fii, mult am răbdat pentru Tine! Amin!

*

(Iorga, Nicolae, Pentru țăranul român, Sibiu, 1931, pp. 16, 17)


Nicolae Iorga, 1892: Înainte…

Celui ce predică-n pustiu

Și-n jurul lui tovarăși n-are,

Trăiască-i numele lui viu,

Căci tristă-i munca lui și mare.

*

Când glasul tău răsunător

Și cald în inime străbate

Nu-i greu a fi Mântuitor,

Căci ceasul de trezire bate,

*

Dar să lucrezi, nebănuind

Izbânda stăruinței tale,

Să uiți prietenii zâmbind

Și brațul tău să taie cale!…

*

Răbdare-n noapte, muncitori,

Profeți cu ochi de foc, răbdare:

Lumina falnicilor zori

Acum sau mai târziu răsare.

*

(Iorga, Nicolae, Pentru țăranul român, Sibiu, 1931, p. 13)


Poezia christică la români: HRISTOS

Hristos

*

Hristos ca Rege a intrat

’n Ierusalimul desfătării;

Poporul l-a întâmpinat

Cu osanalele urării.

 *

Şi-aceeaşi plebe, ce-a strigat

Osana Fiului iubirii,

Apoi de-ocară L-a-ncărcat

Şi de batjocura hulirii…

*

Hristos smochinu-a blestemat,

Că n-adusese rodul dulce;

Şi din smochinul cel uscat

Duşmanii-i pregătiră cruce,

 *

Iar Iuda, când L-a sărutat

Cu sărutarea lui vicleană,

Hristos văzu îndurerat

Cât fu iubirea Lui de vană!…

 *

Pentru cuvântu-i-ntr-aripat

Poporul îl batjocorise:

Când un ostaş, când un argat,

Pe-un împărat îl biciuise?

*

Cu spini apoi încununat

Şi cu hlamida mohorâtă,

Lovit şi de ostaş mânat

A dus El crucea Lui gătită.

*

Iar când pe cruce L-au urcat,

L-au pironit la mâini, picioare,

Şi hulitor L-au înfruntat

Ca de pe cruce să pogoare!

 *

Şi când Hristos fu însetat

Ostaşul i-a întins o fiere;

Lui, Celui ce a mângâiat

Şi-a alinat orice durere.

*

Şi-atunci când sufletul şi-a dat

Şi a vărsat sudori de sânge,

Părintele nu L-a lăsat,

Şi moartea nu-L putu învinge!

 *

Căci sângele-I nu s-a-nchegat,

Ci-a curs din coasta Lui cu apă:

Iar trupul Lui îmbălsămat

N-a putrezit în neagra groapă.

*

Hristos din morţi a înviat!…

În zorii roşi de dimineaţă;

Puterea nopţii a-mprăştiat

Şi dăruitu-ne-a viaţă!

*

Hristos ca Rege a-nălţat

Ierusalimul mângâierii

Şi sufletelor a lăsat

Nădejdea sfântă-a învierii!…

 *

Mihai VASILACHE

(Biserica şi Şcoala, anul LI, nr. 17, 24 aprilie 1927, p. 4)


Octavian Goga: Colindă

Goga Hortensia si Octavian LUCEAFARUL n 17 18 1906 p 387

*

Moş Crăciun, Moş Crăciun!

La casa de om sărac,

S-a gătat făina-n sac

Şi n-avem să-ţi dăm colac,

Moş Crăciun!

*

Moş Crăciun, Moş Crăciun!

Pe toate răzoarele,

Pe toate ogoarele

Ne-am trudit picioarele,

Moş Crăciun!

*

Moş Crăciun, Moş Crăciun!

Toate săptămânile

Ne-am ostenit mâinile

Şi-am adunat grânele,

Moş Crăciun!

*

Moş Crăciun, Moş Crăciun!

Slujim slujba satului,

Ţarina bogatului,

Pajura-mpăratului,

Moş Crăciun!

*

Moş Crăciun, Moş Crăciun!

Pe toate cărările,

Îţi cântăm cântările,

Ardem lumânările,

Moş Crăciun!

 *

Moş Crăciun, Moş Crăciun!

Du de veste cerului

Patima zilerului

În puterea gerului,

Moş Crăciun!

*

(Ţara noastră, Anul I, Nr. 52, 23 decembrie 1907, pp. 844, 845)


Se râsfrânse peste lume blândul zâmbet: Расе vouă!

Luceafarul 1910 Guido Reni Ecce Homo

*

Joi:

*

Miezul nopţii. Dorm în pace suferinţele umane,

Văl de linişte pluteşte pe grădina Ghetsimane;

Jos, pârâul Cedron cântă, presărat ca flori de stele.

S-ar părea că-n noaptea asta dorm şi duhurile rele.

*

Dorm, pe-aproape ucenicii, iar Iisus, singur se roagă.

Deodată, din visare, tresări grădina-ntreagă:

Se-auzi sărutul Iudei, licări o spadă-n aer

Şi măslinii murmurară, deşteptaţi de tristul vaier.

 *

Vineri:

 *

Cer albastru şi Golgota geme-n răcnet de barbari.

Suferă pe crucea morţii Dumnezeu, între tâlhari.

Buza lui Isus e arsă, fruntea-i sângeră de spini;

Torturat de remuşcare, plânge Iuda sub măslini.

*

S-a-nnoptat în miezul zilei: cerul nu mai vrea să vadă

Adevărul şi iubirea date răutăţii pradă…

Un suspin: „O, tată, tată, pentru ce m-ai părăsit?”.

Dumnezeu se-nduioşează, negurile s-au topit.

 *

Capul fiului se pleacă, sufletul e mântuit.

Tremură-ngrozit pământul şi scriptura s-a-mplinit.

Uluiţi, răstignitorii au rămas fără cuvânt,

Undeva, de-un pom atârnă Iuda, clătinat de vânt.

*

Sâmbătă:

*

Ceru-ntunecat se-ntinde ca un doliu de năframă

Peste lumea-n care plânge o fecioară. Şi o mamă.

Ucenici, orfani de Domnul, rătăcesc stingheri pe uliţi,

Adevărul zace-n groapă, între spede şi-ntre suliţi.

*

Duminică:

*

Îngerul cu-aripi de raze a venit din slăvi cu zorii,

S-a cutremurat pământul, înlemnit-au păzitorii.

Glas de înger, groapa goală, amuţită orice gură.

S-a-mplinit, din vorbă-n vorbă, profeţia din scriptură.

*

Adevăr zic, se schimbară în aureolă spinii,

Şoapte dulci de mângâere răspândeau în vânt măslinii

Şi pe când natura-ntreagă se scălda-n lumină nouă,

Se râsfrânse peste lume blândul zâmbet: „Расе vouă!”.

 *

George A. PETRE

 *

Chipul 8

(Vestul României, Anul II, No. 35, Duminică 27 aprilie 1924)


Pagina 1 din 3123