Poezia christică la români | Dragusanul.ro

Poezia christică la români: HRISTOS

Hristos

*

Hristos ca Rege a intrat

’n Ierusalimul desfătării;

Poporul l-a întâmpinat

Cu osanalele urării.

 *

Şi-aceeaşi plebe, ce-a strigat

Osana Fiului iubirii,

Apoi de-ocară L-a-ncărcat

Şi de batjocura hulirii…

*

Hristos smochinu-a blestemat,

Că n-adusese rodul dulce;

Şi din smochinul cel uscat

Duşmanii-i pregătiră cruce,

 *

Iar Iuda, când L-a sărutat

Cu sărutarea lui vicleană,

Hristos văzu îndurerat

Cât fu iubirea Lui de vană!…

 *

Pentru cuvântu-i-ntr-aripat

Poporul îl batjocorise:

Când un ostaş, când un argat,

Pe-un împărat îl biciuise?

*

Cu spini apoi încununat

Şi cu hlamida mohorâtă,

Lovit şi de ostaş mânat

A dus El crucea Lui gătită.

*

Iar când pe cruce L-au urcat,

L-au pironit la mâini, picioare,

Şi hulitor L-au înfruntat

Ca de pe cruce să pogoare!

 *

Şi când Hristos fu însetat

Ostaşul i-a întins o fiere;

Lui, Celui ce a mângâiat

Şi-a alinat orice durere.

*

Şi-atunci când sufletul şi-a dat

Şi a vărsat sudori de sânge,

Părintele nu L-a lăsat,

Şi moartea nu-L putu învinge!

 *

Căci sângele-I nu s-a-nchegat,

Ci-a curs din coasta Lui cu apă:

Iar trupul Lui îmbălsămat

N-a putrezit în neagra groapă.

*

Hristos din morţi a înviat!…

În zorii roşi de dimineaţă;

Puterea nopţii a-mprăştiat

Şi dăruitu-ne-a viaţă!

*

Hristos ca Rege a-nălţat

Ierusalimul mângâierii

Şi sufletelor a lăsat

Nădejdea sfântă-a învierii!…

 *

Mihai VASILACHE

(Biserica şi Şcoala, anul LI, nr. 17, 24 aprilie 1927, p. 4)


Octavian Goga: Colindă

Goga Hortensia si Octavian LUCEAFARUL n 17 18 1906 p 387

*

Moş Crăciun, Moş Crăciun!

La casa de om sărac,

S-a gătat făina-n sac

Şi n-avem să-ţi dăm colac,

Moş Crăciun!

*

Moş Crăciun, Moş Crăciun!

Pe toate răzoarele,

Pe toate ogoarele

Ne-am trudit picioarele,

Moş Crăciun!

*

Moş Crăciun, Moş Crăciun!

Toate săptămânile

Ne-am ostenit mâinile

Şi-am adunat grânele,

Moş Crăciun!

*

Moş Crăciun, Moş Crăciun!

Slujim slujba satului,

Ţarina bogatului,

Pajura-mpăratului,

Moş Crăciun!

*

Moş Crăciun, Moş Crăciun!

Pe toate cărările,

Îţi cântăm cântările,

Ardem lumânările,

Moş Crăciun!

 *

Moş Crăciun, Moş Crăciun!

Du de veste cerului

Patima zilerului

În puterea gerului,

Moş Crăciun!

*

(Ţara noastră, Anul I, Nr. 52, 23 decembrie 1907, pp. 844, 845)


Se râsfrânse peste lume blândul zâmbet: Расе vouă!

Luceafarul 1910 Guido Reni Ecce Homo

*

Joi:

*

Miezul nopţii. Dorm în pace suferinţele umane,

Văl de linişte pluteşte pe grădina Ghetsimane;

Jos, pârâul Cedron cântă, presărat ca flori de stele.

S-ar părea că-n noaptea asta dorm şi duhurile rele.

*

Dorm, pe-aproape ucenicii, iar Iisus, singur se roagă.

Deodată, din visare, tresări grădina-ntreagă:

Se-auzi sărutul Iudei, licări o spadă-n aer

Şi măslinii murmurară, deşteptaţi de tristul vaier.

 *

Vineri:

 *

Cer albastru şi Golgota geme-n răcnet de barbari.

Suferă pe crucea morţii Dumnezeu, între tâlhari.

Buza lui Isus e arsă, fruntea-i sângeră de spini;

Torturat de remuşcare, plânge Iuda sub măslini.

*

S-a-nnoptat în miezul zilei: cerul nu mai vrea să vadă

Adevărul şi iubirea date răutăţii pradă…

Un suspin: „O, tată, tată, pentru ce m-ai părăsit?”.

Dumnezeu se-nduioşează, negurile s-au topit.

 *

Capul fiului se pleacă, sufletul e mântuit.

Tremură-ngrozit pământul şi scriptura s-a-mplinit.

Uluiţi, răstignitorii au rămas fără cuvânt,

Undeva, de-un pom atârnă Iuda, clătinat de vânt.

*

Sâmbătă:

*

Ceru-ntunecat se-ntinde ca un doliu de năframă

Peste lumea-n care plânge o fecioară. Şi o mamă.

Ucenici, orfani de Domnul, rătăcesc stingheri pe uliţi,

Adevărul zace-n groapă, între spede şi-ntre suliţi.

*

Duminică:

*

Îngerul cu-aripi de raze a venit din slăvi cu zorii,

S-a cutremurat pământul, înlemnit-au păzitorii.

Glas de înger, groapa goală, amuţită orice gură.

S-a-mplinit, din vorbă-n vorbă, profeţia din scriptură.

*

Adevăr zic, se schimbară în aureolă spinii,

Şoapte dulci de mângâere răspândeau în vânt măslinii

Şi pe când natura-ntreagă se scălda-n lumină nouă,

Se râsfrânse peste lume blândul zâmbet: „Расе vouă!”.

 *

George A. PETRE

 *

Chipul 8

(Vestul României, Anul II, No. 35, Duminică 27 aprilie 1924)


Mircea Pavelescu: Sărutul lui Iisus

Reverie de Paşti - Realitatea ilustrată, 1930

Reverie de Paşti – Realitatea ilustrată, 1930

*

Era la cină Domnul cu ucenicii săi,

Toţi ascultau cu grijă poveţele divine,

Iar El, plimbându-şi leneş privirile senine,

Îi sfătuia să-ndrepte, să ierte pc cei răi.

 *

Cum noaptea se lăsase pe umedele văi,

Se mai vorbi de milă, de patimi, de ruşine,

De calea care duce spre cer şi către bine,

De alte înţelepte şi fericite căi.

 *

Se duse-apoi la Iuda şi pletele-i cărunte

Le mângâie o clipă îl sărută pe frunte,

Dar sărutarea-i rece ca fierul roş ardea,

 *

Apoi, văzând pe Iuda cum se îngălbenise,

Zâmbi Mântuitorul de spaima lui și zise:

„Te-a-nfricoşat sărutul? Mi-l vei înapoia!”.

 *

Mircea PAVELESCU

 *

Chipul 4

(Universul literar, Anul XLII, No. 14, 4 aprilie 1926)


Vasile Voiculescu: Cina cea de taină

F. Doubec, Învierea lui Cristos - Universul literar, 1924

F. Doubec, Învierea lui Cristos – Universul literar, 1924

*

Băteai domol şi norii silnici cercau zadarnic să te-ascundă

Când Ţi-am deschis, în noaptea ceia, cămara-mi sufletului scundă.

De cum intraşi, târând lumina de lunga-Ţi haină aninată,

Chilerul mi-a părut mai muced, poiata mai întunecată,

 *

Şi-n duhnitorul întuneric, pândind prin colţuri înfoiat,

Eu însumi n-aveam loc, bicisnic, ci stam pe brânci şi-ncovoiat.

Dar ridicaşi din tindă mâna uşor spre-a binecuvânta

Şi iată, se bolti tavanul ’nălţându-se deasupra Ta…

 *

Te-am cunoscut, deşi veniseşi un tainic oaspe nechemat

Şi-am priceput că-Ţi este sete şi încă, Doamne, n-ai cinat:

„M-am abătut să fac, la tine, de-ngădui, Cina cea de taină.

Chiverniseşte pentru Paşte şi pune-ţi grabnic altă haină.

*

Adună rudele şi soţii, cu slugile la sărbătoare

Şi toarnă apă caldă-n vase, să-i spăl frăţeşte pe picioare”…

– Stăpâne, Ţi-am răspuns, şi glasul în gât mi se făcuse ghem,

În tot pământul n-am pe nimeni, să vie-atuncea când îl chem.

 *

Sărac şi fără de prieteni, mă ocolesc de mult drumeţii,

Căci n-am nici azimă, nici sare, pe masa goală a vieţii.

Priveşte, ca-n pustietate-i… doar eu în faţa Ta mă scol

Şi n-am o dramură de pâine să-Ţi pun ’nainte pe pristol…

 *

Atunci, spre inima-mi crescută, purtându-Ţi slobod braţul drept,

Ca dintr-o lacră ne-ncuiată mi-ai scos-o repede din piept,

Ai rupt-o, lesne, ca pe-o roadă ce, coaptă, spânzură pe ram

Şi n-am simţit nici o durere, aşa de bucuros eram,

 *

Apoi, frângând-o-n bucăţele, cum nu aveam de cină soţi,

M-ai dus, tăcut, la o răscruce şi-am împărţit-o-n zori la toţi…

 *

Vasile VOICULESCU

 *

Tare în credinţă - Vatra, 1895

Tare în credinţă – Vatra, 1895

*

(Universul literar, Anul XLII, Nr. 15, 11 aprilie 1926)


Pagina 1 din 3123