POEZIA CARE CÂNTĂ | Dragusanul.ro

Poezia care cântă: Doru Trăscău – THE MONO JACKS

THE MONO JAKS

Click spre video: The Mono JacksUn sfert de secundă

*

Doru Trăscău, un vocalist care cuvântă suflete – de unde şi numărul mare de vizualizări ale impecabilei trupe THE MONO JACKS, urmează, şi în discursul liric, aceeaşi cale directă şi neprefăcută, sinceritatea şi o simplitate temeinic premeditată fiind principalele caracteristici ale „poeziei care cântă”, de data asta şi într-o carte, picurând din strunele chitării şi din adâncul sufletului lui.

*

THE MONO JAKS Doru Trascau

The Mono JacksDrumul

*

Despre o tipă

 

*

Am nevoie de-o prietenă uşuratică Cu vederi foarte largi şi carismatică Şi deşi tu nu ştii ce înseamnă Cred că ţi s-ar potrivi această ramă

*

Am nevoie de cineva Aşa cum eşti tu

*

O să profit de faptul că tu mă laşi un timp pe bară Şi oricum nu te pot vedea liberă seară de seară Şi nici eu nu te las deloc în pace Să ai timp pentru tot ceea ce îţi place

*

Am nevoie de cineva Aşa cum eşti tu

*

Drumul

*

În inimă îi naște-un cântec mut, Acolo unde frica și-a găsit ecou Ar vrea să înțeleagă ce-a făcut? Ce s-a întâmplat atunci? I se întâmplă din nou

*

Răspunsurile Nu le capeți aici Nu se nasc din uitări

*

Drumul e pietruit Vântul e potrivit Iar lui i s-a oferit Să înceteze să afle.

*

Captiv în toiul nopții, Încearcă în zadar să înțeleagă De zorii au să vină iar, la el De-l iau, de-l pierd sau îl dezleagă?

*

Răspunsurile Nu le capeți aici Nu se nasc din uitări

*

Drumul e pietruit Vântul e potrivit Iar lui i s-a oferit Să înceteze să afle.

*

Dacă e greu începutul Să te oprești e de o mie de ori mai greu Este cel mai greu

*

Un sfert de secundă

*

Vinde tot, nu ne trebuie nimic Mergem unde vrei O să fie altfel Să fie altfel

*

Ne-am născut cu fricile în noi Printre derbedei Cum o să ne fie Altfel?

*

S-ar putea să întrebe copiii Despre toate astea Când o să le fie Altfel?

*

Am venit cu ochii închiși Am ajuns aici Unde o să ne fie Altfel

*

Adevărat, rămân Adevărat îți spun Ne învârtim în cerc

*

Încredere Fără credință E multă putere În neputință Demoni și Îngeri Iadul în rai Un sfert de secundă E tot ce ai


Poezia care cântă: Octavian Horcath – I. P. R.

Octavian Horvath Implant Pentru Refuz

Click, ascultaţi, înţelegeţi!

*

Când am auzit, pentru prima dată, „Ghetoul de Aur”, la nişte probe de sunet ale Festivalului „Bucovina Rock Castle”, m-an năpustit să aflu cine e autorul acelui text plin de imaginaţie, prin care societatea era biciuită cu sufletul şi invers. Iar Octavian Horbath, „poet, de nevoie” – cum ar spune Adrian Ardelean, mi-a mărturisit, copleşit, de parcă ar fi încercat să se dezvinovăţească: Eu…

*

 Timişoareanul de la „Implant Pentru Refuz” şi „Blazzaj”, Octavian Horvath e un poet de o surprinzătoare viziune şi care durează viziuni pe eşafodajul sunetelor în armonioase risipiri cereşti („întâi a fost poezia, ca îndumnezeire, apoi muzica, drept suport, şi-abia după aceea religiile” – spun primele cărţi sacre ale omenirii). Scrie o poezie socială, într-o epocă în care urmaşii porcilor şi-au însuşit ograda, fără a deranţa orătăniile.

*

Octavian HORVATH foto

*

Ghetoul de Aur

*

la marginea orașului apar multe drumuri noi

la marginea orașului pământul se rupe-n mii de bucăți

tăblițe colorate prezintă viitoare mărețe edificii

iar de după grase bălării zâmbesc proaspete fundații

 *

la marginea orașului metrul pătrat îmbracă zilnic

straie noi, de valoare

la marginea orașului mirosul de var și de mortar

se combină cu mirosul proaspăt de pantof de lac

 *

la margine de oraș

acolo aș vrea eu să trăiesc

etaj peste etaj

garaj lângă garaj

*

un pitic de grădină a început revolta

geamurile termopane și ușile de garaj l-au urmat

împreună s-au îndreptat spre centrul noului oraș

acolo un geam termopan în formă de pentagramă a strigat

Să trecem totul prin inox și plastic!

dar totul era trecut prin inox și plastic

astfel încât piticii de gradină, ușile de garaj și geamurile termopane

s-au pus la sfat

împreună au hotărât să facă o asociație

Asociația de Evidențiere a Lucruriilor Profund Asemănătoare

și au plecat, pentru că la fix

începea întâlnirea Masonilor de Gipscarton

 *

vreau să mă așez

vreau să m-aranjez

vreau să mă fixez

vreau să mă instalez

*

vreau să mă stabilesc

vreau să viețuiesc

vreau să mă statornicesc

vreau să locuiesc

*

în Ghetoul de Aur

*

vreau să cresc

vreau să mă preacurvesc

vreau să mă preamăresc

vreau să mă înmulțesc

 *

în Ghetoul de Aur

 *

 *

Ograda

*

odraslele porcilor au ajuns din nou la putere

nimeni nu se aștepta ca acest lucru să se întâmple atât de devreme

dar cu perseverență și cu un șoric bine bătucit

porcii au demonstrat că se pot realiza lucruri inimaginabile

 *

orătăniile din ogradă nu s-au revoltat și nu au protestat

fiind mult prea ocupate cu ultra-agoniseala

faptul că unele animale vor fi mai egale decât altele

nu le afecta (încă) libertatea și averea

 *

în orgadă,

orătănii


Poezia care cântă: Laura BRAT – GRAY MATTERS

Laura BRAT Gray Matters

Click şi ascultaţi, vedeţi, înţelegeţi!

*

Muzician, poet, arhitect, artist plastic, om de o inteligenţă şi de o erudiţie cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, tânăra bucureşteancă Laura Brat reprezintă un prototip al femeii care ştie şi are şi forţa de a opta pentru statutul de zeiţă. Poezia ei, scrisă şi cântată în limba engleză, pentru că în aces înveliş lingvistic i se desluşeşte, e amplă şi clocotitoare, traversată de leit-motive ale reverberării existenţiale până foarte aproape de tălpile însângerate ale îndumnezeirii.

*

Laura BRAT foto

*

No one ever warned me that this

Would go astray, just the promise  the dream and lies will stay

*

I was never one to tempt

All the fates with invitations

Words I heard were mere distractions

Hunger in disguise

*

Chemicals they had their way

So did he, and so did they

So much more than I’d dare to say

It will never fade

*

Now this taints my memories

every dream is spiced with nightmares, trust

was squandered evermore now all I hoped is lost

 *

It’s the judgement and the curse it’s the lynchmob metaphor, the look that lurks behind their eyes

Pins me to the wall

*

Not a word they’ll hear from me

Both my eyes are closed by force

Can’t they see that I’m the victim

Here alone until I die

 *

No one ever warned me that this

Would go astray, just the promise, dream and lies will stay

 *

What went down should never

Be heard of ever again

So they say I won’t agree with them

 *

No one hears the screams I make

No one sees the blood they take

*

I am my own soul and I won’t dry

I am my hero and won’t die

 *

None of them will look in my eyes

None of them can fake the lies

*

they cover up our eyes

they take our hands

they lead us to that place

(where) we’ll never think again

*

if you can’t perceive

then you won’t believe

 *

deceiving all the herd

they break us too

we’ll never stop the search

for the light we once knew

 *

and we will make them fear

the soul the heart that always will

be able to see,

and smell the bullshit that’s right in front of you

*

will you believe and keep lying to yourself

we can’t stay and hide, we need to see the light

deceiving all our senses we’ll just die

giving ourselves to power and pride

 *

the words they sell they shine

but still we always seem to see

the gold and silver glitter was never for us to believe

*

they sing their worth out loud

but our minds scream louder still

it echoes harder further till all of them will hear

*

you will hear the sound they make

when you choke them with their fate

*

stop your eyes

hold your tongue

think by yourself

let them know

* 

You will see the sun


Poezia care cântă: Adrian Ardelean, Andrei Crecan

NATIF pe scenă

*

Primele poeme, care mi-au sosit pentru antologia „Poezia care cântă”, care se va lansa în 8 și 9 iulie, la Vatra Dornei, în cadrul festivalurilor „Națiunea Poeților” și „Bucovina Acoustic Park”, fac parte din repertoriul trupei clujene NATIF, care are în componență și trei bucovineni, pe dorneanul Adrian Ardelean și pe sucevenii Marius Ștefan și Cristian Horodnic.

*

Pentru creațiile muzicale ale trupei NATIF compun versuri, în română sau în engleză – funcție de tema melodică, chitaristul Adrian Ardelean și vocalistul Andrei Crecan, ambii înzestrați cu un remarcabil har liric. Citindu-le textele cântecelor, mai că-mi vine să le recomand poeților pe și de hârtie să se apuce de rock, până nu-i prea târziu.

*

Poezia rock, scrisă de… natifii Adrian Ardelean și Andrei Crecan, vibrează de frumusețea discursului liric, iar construcțiile impuse de liniile melodice nu înseamnă constrângeri, ci condiții existențiale minunat narate, în logica inefabilului liric al poemelor care au ceva de transmis și, mai ales, de receptat. Poezie a generațiilor care vin și care au alte așteptări de la viață și de la libertatea spiritului, textele cântecelor rock frământă sufletele prin dinamica protestului cu idei. Ca să vă conving că am dreptate, iată câteva mostre edificatoare ale „poeziei care cântă”:

*

Adrian Ardelean foto

*

Adrian ARDELEAN – NATIF

*

Week-end

*

(A şaptea zi nu se va sfârşi.

Vinul, şi cântul, şi prietenii.

Tu…

Laude suntem, într-un acatist

Încrustat cu daltă de aur

De un iscusit alchimist.

*

Carafele pline de vin şi de seve

S-au revărsat.

Eu am văzut în asta un semn.

Aşa cum, sub stele, un acatist

Te-aduce, o secundă, aproape

De visul lui Christ

*

Cântul, de sus şi de jos,

Cântă şi-acum,

Din ziduri vechi şi uşi răsturnate.

Ca o litanie de acatist

Cu harfe şi murmur.

Leac pentru sufletul trist.

*

Prietenii, toţi, fiecare,

Prietenii sunt.

Stau încă la masa cea albă

Rămasă curată, ca un acatist

Deschis în faţă icoanei pictate

De sfântul artist).

*

Dar tu, tu eşti şi vei fi

Prilej de rugăciune

În nopţile cu somn alungat

De focul din piept. Ca un acatist

Citit în cămară secretă,

Săpată în ametist.

*

Poet fără voie

*

Dragostea îmi scrie zilnic

câte o poezie.

Unele au rimă, altele nu

Unele m-adorm,

altele mă ţin în trezie

Restul, nici măcar nu se scriu.

Sunt tabu.

*

Zilnic, de câteva săptămâni,

Plagiez fără scrupul

ceea ce simt

Cuvinte, idei,

miere, venin.

*

Toate spun, în felul lor, adevarul.

Toate mint.

Mintea e o curvă,

îmi şopteşte ispite

Îmi aruncă otravă cu iz de absint.

*

Doar sufletul tace,

lovit de copite

Murdare şi absurde

Ascunse în cuvânt.

*

Tu n-ai nici o vină,

iubita mea dulce

Că mintea mea-i curvă

şi sufletul ars.

*

Iubirea mă urcă zilnic pe cruce,

Iar seara ma obligă să scriu

Poezii

Din ce-a mi-a mai rămas.

 *

Andrei Crecan foto*

Andrei CRECAN – NATIF

*

Un loc

* 

E-aceeaşi soartă,

Închis în temniţe noi,

Văzut ca o lume în care cuvântul ne lasă teferi şi goi.

Şi o fărâmă,

De lumină se adună

Şi-neacă întunericul care-ţi încape într-o mână.

*

Dar e un munte,

Un munte pe care-am ales

Un loc în care-am ales să visez că nimeni nu mă latră,

*

Un nou început,

Un drum plin de noroi,

O vară prea arsă de soare şi o toamnă plină de ploi.

O altă zvâcnire,

Un mic efort,

Mă risipesc în lumea în care mă aflu fără confort.

 *

Dar e un munte,

Un munte pe care-am ales

Un loc în care-am ales să visez că nimeni nu mă latră.

*

Şi mai e timpul,

Care trage de mine,

Să fac, să pot, să vreau, să iau şi să mă pot abţine.

Şi mai e schimbarea,

Care-mi aparţine,

Şi nu mai pot să iau înapoi tot ce găseam în mine.

*

Sevraj

 *

Simţiri care cad şi gesturi prost înţelese
Mă aduc într-o stare ce atât de greu o ascund
Vădite culori şi atât de meschine diverse
Mă-nec şi plumbul mă trage mai tare la fund
*
Fără voi, fără mine, fără cer şi fără de culori
Mă răstorn fără vină şi mă întorc înapoi între nori
*
În sevraj încerc să mă găsesc
Fără chip şi fără înţeles,
În sevraj mă pierd şi mă defac
Ca un fir de aţă fără ac
*
Vedenii şi glume atât de puţin sărate
Înconjurat de toţi care vor să îmi arate
Ce-i bun, ce-i rău şi ce-i de făcut mai departe
Găsindu-mi reper la fel ca un semn de carte
*
Fără voi, fără mine, fără cer şi fără de culori
Mă răstorn fără vină şi mă întorc înapoi între nori
*
În sevraj încerc să mă găsesc
Fără chip şi fără înţeles,
În sevraj mă pierd şi mă defac
Ca un fir de aţă fără ac
*
Sunt cuvinte şi culori atâta de departe…

 *

 *

Two stars

 *

How many times have I heard you say
«You’re the one that’s gonna keep my heart,
Right inside of your hands»
And how many times have I gone so far,
As to keep you thinking I’ll never let go
And I know it makes me smile
*
We’re just two stars watching,
Waiting for the moment to collide,
To sit down and cry,
We’re just two stars watching,
Waiting for the moment to collide,
So you can remember it.
*
I can always speak the words,
But you just imply with everything you do,
And that’s alright with me,
There’s always the time we spent,
Counting the lights in the sky holding our hands,
What else could I want?
*
We’re just two stars watching,
Waiting for the moment to collide,
To sit down and cry,
We’re just two stars watching,
Waiting for the moment to collide,
So you can remember it.

*
And you can remember everything that should have been so lost,
Remember everything that got us so in love,
Remember everything that could have gotten away,
Remember everything that made us who we are today.