Urzica vieneza | Dragusanul.ro - Part 24

Caragiale: Idilă

Maximovici La gard

*

Ia vezi toanta de Mărie!

Ce gătită! Cum şi-a dat

Pe obraz cu rumenie

Şi pe cap cu alifie:

Să se mire toţi din sat!

*

Ia te uită, şi Ilie,

Ce flăcău bun de peţit!

Cu iţari noi de dimie

Şi cu flori la pălărie,

Şi cu cisme s-a-nnoit!

*

– Fă Mărie, nu dai laba?

– Nu ţi-o dau, măcar să mori!

– Fă, te rog! – Mă rogi degeaba!

– Apoi, dacă-aşa ţi-i treaba,

Te iau altfel şi… ori, ori.

*

– Mă, se vede, nu ţi-e bine…

Fii de treabă, nu fi prost:

Intri-n iad, sărac de tine!

Ai uitat, nu ţi-i ruşine

Că acum suntem în post!

*

– Dacă-i post, de ce la Nică

Ochii toată ziua-ţi caşti?

– Meri, te plimbă! Ce-i adică

Numai ochii? Tu… n-ai frică!

Tu aşteaptă pân-la Paşti…

*

Şi-a plecat pătruns Ilie…

Ce mândreţe de flăcău!

Cu iţari noi de dimie

Şi cu flori la pălărie,

Şi îl strânge-o cismă rău!

 *

(Universul, 3 aprilie 1909)


Ioan Bălan: Azi îmi fac ziua, iar de mâine, atac!

Ioan Bălan: Azi, 22 ianuarie, îmi fac ziua de naştere, iar de mâine, atac şi cuceresc Primăria Sucevei!

Ioan Bălan: Azi, 22 ianuarie, îmi fac ziua de naştere, iar de mâine, atac şi cuceresc Primăria Sucevei!

*

Singurul politician sucevean care şi-a anunţat candidatura la funcţia de primar al Sucevei, domnul Ioan Bălan, îşi sărăbătoreşte, în 22 ianuarie, ziua de naştere, iar în 23 ianuarie 2015, va participa la lansarea candidaţilor Dreptei pentru primăriile şi consiliile din judeţul Suceava. Îi doresc fericire şi poate dă bunul Dumnezeu şi ne scapă de noaptea raţiunii naţiunii sucevene, numită Ion Lungu. Căruia, de asemenea, îi doresc fericire, dar cu nepotul, la plimbare prin parc.


Mihai Pânzaru-PIM – 70

MIHAI PANZARU PIM 70

*

Pe ale vremilor poteci,

cu ani în clocot nesfârșit,

PIM are, astăzi, 70

și încă-atâția… de trăit!


Suceava, precum Parisul și New-York

PRECUM PARISUL SI NEW YORK

*

Suceava ce i-i arendată,

oricum o dau, oricum o-ntorc,

doar pentru Lungu mai arată

precum Parisul sau New-York.


Băişanu atacă iar Primăria Sucevei!

BAISANU CANDIDEAZA

*

Hoţul!, strigă cu tărie,

simulând că vrea să-l prindă,

când cu patimă descrie

tot ce vede… în oglindă!


Pagina 24 din 133« Prima...10...2223242526...304050...Ultima »