PATRIA MEA | Dragusanul.ro

„Actul acesta de trădare al României credule”

Armata Română, trecând Carpaţii spre Ardeal

*

MOTO: „Românii din Trasilvania și Ungaria nicicând n-au apelat la ajutorul lor

şi n-au cerut să-i mântuiască din nici o robie, pur și simplu pentru că

noi am avut și avem o soartă de sută de ori mai bună decât poporul din România”.

*

Niciodată nu am avut necuviinţa de a-mi judeca poporul, dar întotdeauna am vrut să ştiu cât mai mult despre adevărurile lui. Minciuna, cum spuneau Cantemir şi Xenopol, numai rău aduce Neamului nostru, pentru că neadevărul nu foloseşte decât celor care ne sleiesc de energiile benefice astăzi. Iar când am scris că românii ardeleni şi bucovineni nu-şi doreau unirea cu România, decât în clipa în care au avut de a alege între două rele, nu am răvăşit morminte. Dimpotrivă. Lista eroilor români din Bucovina, care s-au jertfit pentru modelul de viaţă european, pe care îl reprezenta imperiul austriac, am fost printre puţinii care au publicat-o cu tot respectul, în ciuda faptului că am o lacrimă în plus pentru Ion Grămadă, care a ales să moară pentru Întregirea Neamului, cu toate că m-a tulburat destinul cristic al tinerilor bucovineni Zamfir Nicoară şi Dumitru Catană, distinşi prin vitejie la asediul Lembergului, oraş polon pe care încercau să-l smulgă ruşilor, în beneficiul Austriei, dar care, la Satu Lung, lângă Braşov, când au avut de ales între a trage în ostaşii români, care năvăleau în Ardeal, şi a-şi săpa singuri mormintele, au ales martiriul. Nu am avut un cuvânt pătimaş împotriva colonelului Pop, care a dus la îndeplinire execuţia, nu i-am pus la îndoială românismul şi dreptul lui de a decide în ce statalitate vrea să creadă. Dar Nicoară şi Catană s-au aşternut pentru totdeauna în sufletul meu.

*

Pentru că, în curând, va reîncepe vânzoleala patriotardă şi pentru că politrucii de astăzi, cheltuind enorm pentru „Centenarul Unirii”, îşi vor cosmetiza doar imaginile lor compromise, fără să le pese de adevăr şi de adevărata poveste a neamului, o poveste în care, deşi condusă de mulţi ofiţeri incompetenţi, Armata Română a făptuit soclul durabil al demnităţii noastre, o să tot încerc să vă aduc în faţa minţilor şi a sufletelor respiraţia reală a zilelor de atunci, a zilelor de nenoroc prin care s-a prefaţat, pentru o singură dată în istorie, întoarcerea privirilor bunului Dumnezeu şi asupra noastră, a românilor.

*

*

1917: Principiul de naționalitate – un moft

*

„Ne sună necontenit în urechi pasajele din urmă ale declarațiunii de război, făcută de bărbații de stat perfizi și de regele României, fără nici o autoritate, Monarhiei noastre, în loc să-și arate recunoștința pentru binefacerile primite de la ea, în toate împrejurările, și mai ales pentru întemeierea existenței sale. În acele pasaje, piticul săbănog și prezumțios își motivează atacul nesăbuit față de uriașul generos, cu scopul de a elibera poporul român din Transilvania și Ungaria din robia maghiară. Câte fraze goale, atâtea minciuni grosolane, și câte afirmațiuni, atâtea acuze fulgerătoare în contra sa însuși și în contra faptelor proprii.

*

Mai înainte de toate este un fapt absolut incontestabil că Românii din Trasilvania și Ungaria nicicând n-au apelat la ajutorul lor și n-au cerut să-i mântuiască din nici o robie, pur și simplu pentru că noi am avut și avem o soartă de sută de ori mai bună decât poporul din România. Starea noastră naţională, economică, socială şi politică este dovedită cu date nerăsturnabile ca fiind cu mult superioară cetăţenilor români din România. Cât despre neajunsurile pe care au avut să le îndure cetățenii neromâni de acolo, ele sunt notorii și presa respectivă s-a făcut ecoul tuturor plângerilor destul de amare, care veneau de la un stat mic național, cu pretenții de apărător al principiului de naționalitate. Vorbele late și umflate au fost puse în curs de niște necăpătuiți pigmei ai politicii naționale intransigente, trecuți peste munți cu binecuvântarea părintelui Lucaciu, veșnicul candidat de arhierie și bogăție, de tristă memorie, și în cântecul bardului fără strună Goga, băiatul răsfățat al sorții.

*

Acum, când trădarea lor josnică a avut efectul de a înverșuna și mai tare pofta de luptă a fiilor neamului nostru și a le oțeli brațul întru apărarea tronului glorios al Habsburgilor și patriei noastre iubite chiar în contra fraților lor, denaturați cotropitori; acuma, când sperjurul lor s-a răzbunat în modul cel mai cumplit prin armele glorioase ale puterilor centrale nebiruite; acuma, când biruitorii generoși le-au oferit dreptul de pace aţâţătorilor nemernici, antantei nesăţioase şi seducătoare, ca să se curme acest război ucigător şi ruinător pentru omenirea întreagă, printr-o pace cinstită şi binefăcătoare: acum ies la iveală ghearele pisicii şi cele zece puteri aliate contra noastră declară pe faţă, cu o neruşinare nemaipomenită, că ele voiesc să continue lupta până când vor întrona principiul de naţionalitate şi vor dezmembra puterile centrale şi aliatele lor şi-şi vor mări, astfel, teritoriile imperiilor lor.

*

Mintea omenească stă în loc în faţa unor declaraţiuni atât de îngâmfate şi de contrazicătoare cu cele mai elementare principii de umanitate şi echitate, răsturnate prin însăşi starea faptică a lucrurilor şi prin ţinta aspiraţiilor lor nenaturale. Urmează oare Anglia vreun principiu naţional faţă de Irlanda, faţă de Buri, în Egipt, în Indii şi în celelalte colonii? Urmăreşte Franţa principiul naţional în recucerirea provinciilor de la Rhon, aparţinătoare imperiului german, cum s-au declarat ele însele, după războiul din anul 1870/71? Există principiu de naţionalitate în cerinţa de reconstituire a Belgiei unitare, când ştiut este că lupta dintre Flamanzi şi Waloni se dă, de multe decenii, tocmai pe acest principiu? Are Rusia pretenţia de a urmări un principiu naţional, când tinde la ocuparea Constantinopolului şi a strâmtorilor din Dardanele, fără să fi regulat, mai întâi, chestiunea polonă, chestiunea finlandeză, chestiunea ucraineană, chestiunea basarabeană şi a celorlalte seminţii din imperiul mozaic rusesc? Gânditu-s-a antanta la Românii din Valea Timocului şi Macedonia, când apără existenţa Serbiei regicide, devenită, prin acest fapt, nevrednică să mai existe pe harta Europei? Dar nenorocirea Greciei tot principiul naţional al antantei este? Contrazicerea flagrantă între declaraţiunile şi faptele antantei, pe deoparte, iar pe de altă parte, între trebuinţa de a înfăptui un principiu naţional, dezmembrând un stat şi alipind teritorii răpite la alt stat este atât de bătătoare la ochi, încât şi un orb o poate vedea.

*

Dar această contrazicere iese la iveală, cu mai mare putere, la România şi la scopul trădării ei. Fapt incontestabil este că între poporul nostru şi între cel din România nu există nimic în comun, nici în caracter, nici în aspiraţiuni, nici în sentimente. Limba şi legea comună n-au putut crea acea afinitate sufletească între aceste popoare, din simpla cauză că elementele constitutive şi mediul de dezvoltare a fost cu totul altul. Şi aceste fapte se confirmă exact prin toate declaraţiunile bărbaţilor competenţi şi prin toate manifestaţiunile vieţii. Cine a avut ocaziunea să cunoască oamenii şi curentele din România şi să facă comparaţie între noi şi ei, trebuie să ne dea dreptate, când afirmăm că diferenţa este ca între cer şi pământ şi că faţă de noi n-au avut şi, de aci, înainte, nu vor avea nimic mai puţin decât dragoste frăţească şi bune sentimente de dezrobire, când dânşii gem în robia întunericului, în robia mizeriei şi în robia ciocoismului, iar noi îi compătimim şi-i condamnăm pentru pacostea ce ne-au adus-o pe capul nostru fără de nici o vină.

*

Actul acesta de trădare al României credule şi uşuratice trebuie înşirat alături de celelalte acţiuni perfide ale antantei, de a ademeni pe cei slabi de înger şi a-i avea ca obiecte de compensaţie, cu care să-şi achite despăgubirile, la masa verde de pace. Antanta ştie doară că, prin realizarea scopurilor României, s-ar altera şi mai tare principiul de naţionalitate în acest stat, după ce, în 1913, s-a mai călcat o dată faţă de Bulgari. Nu iubirea faţă de noi, nici principiul naţional au mânat România în război în contra aliatelor ei naturale, în contra puterilor centrale, ci nenorocita poftă de mărire şi lăcomia sugerată de antantă. Nu s-a mulţămit cu teritoriile câştigate cu atâta uşurinţă, acum patru ani, ci, după pilda câinelui din fabulă, care şi-a văzut umbra în apă, cu bucata de carne în gură, s-a aruncat în valuri, să mai prindă şi bucata cealaltă şi, astfel, şi-a aflat pieirea.

*

Convingerea noastră intimă este că, în cazul de faţă, principiul de naţionalitate, iscodit de antantă, este un simplu moft, pentru ca să poată vârî zâzanie nouă între cetăţenii statelor centrale şi, mai ales, ale Monarhiei noastre, provocând bănuiala în suflete şi aţâţând spiritele şi aşa destul de agitate, în urma invaziunii josnice româneşti, care a produs atâtea victime. Cât   ne priveşte pe noi, Românii, oricât de dureros ne-a atins acest flagel al sorţii, ne vom reculege şi din această pacoste şi, credincioşi lealităţii dinastice şi iubirii noastre de patrie tradiţionale, ne vom îndoi opintirile şi jertfele de sânge şi avere, pentru ca să alungăm, cât mai în grabă, toţi norii grei de bănuială şi neîncredere, ce, pe nedrept, ne învăluiesc” (Gazeta Transilvaniei, Anul LXXX, Nr. 4, joi 12/25 ianuarie 1917)


pe mine chiar m-au plămădit Carpaţii

Lacu Rosu 2 spre Ardeal

*

pe mine chiar m-au plămădit Carpaţii

şi m-au crescut în rai, de bună seamă,

în brazii lor să îmi descopăr fraţii,

iar patria să-mi fie veşnic mamă,

să mă răsfăţ cu sfânta-i frumuseţe

şi numai ei adânc să mă închin

prin neamul care îmi tot dă bineţe

încredinţat de când îmi e destin

 *

cu pătimiri şi patimi păcătoase,

dar pentru totdeauna neamul meu,

pădurea mea de-nveşniciri duioase

sub ochii unui singur Dumnezeu,

şi el mutat în soarele din munţi

ca să îi fie neamului aproape

doar încingând luminile pe frunţi

şi izvorând, din când în când, sub pleoape,

*

ca sufletul să-mi fie sărbătoare

trăită şi de alte generaţii,

şi tare dragă-mi este ţara-n care

pe mine chiar m-au plămădit Carpaţii


Valea plângerii şi a Suhăi şi valea Bistriţei

Bucovina 1

*

Toate călătoriile pe care mi le plănuiesc se desfăşoară în opt, pentru că detest întoarcerile. Aşa că ieri, sâmbătă, am străbătut negura ploioasă de la Stroieşti, salutându-l pe Eroul Bucovinei, Ion Grămadă, ca de fiecare dată, dar fără să-l pot zări, apoi, la Ilişeşti, am nimerit în canicula tropicală, cu un curcubeu desenat frumos deasupra Obcinilor Bucovinei. De la Frasin, am virat la stânga, înspre valea luminoasă a râuleţului Suha, apoi am urcat, pe un drum cârpăcit prost şi plin de gropi, printr-un peisaj minunat, dar pângărit de nepăsarea omenească, mânjit cu halde de steril şi cu ruinele fostelor combinate miniere, înspre culmea Puzdrei, cu gândul să ajung în valea Bistriţei, la Holda fostului bibliotecar regal, al cărui nume, din nefericire, nu pot să mi-l reamintesc, deşi am scris mult, de curând, despre el.

*

Valea Suhăi e o concreteţe a Bucovinei: frumuseţe, fudulie şi dezinteres. Dacă nu ar fi drumul prost, de la Doroteea până dincolo de Stulpicani, ai crede că păşeşti prin rai. Apoi, urmează părăginita Ostra (şi ce staţiune montană s-ar putea face, cu fonduri europene, din acest fost orăşel minier) şi spulberata Tarniţa. În fine, mergând cu a doua (benzina pierdută costă mai puţin decât bucşele şi amortizoarele maşinii), am ajuns la Holda, iar de acolo, am urmat albia de lumină a Bistriţei Aurii, prin Broşteni, orăşel minunat modernizat, dar fără indicatoare, nici măcar spre bisericuţa în care a învăţat Creangă, apoi spre satele judeţului Neamţ, trecând prin Borca şi admirând totul cu nesaţ.

*

Sâmbătă, printr-o părticică din ea, aveam să-mi descopăr patria şi neamul şi să constat că patria e la fel de frumoasă ca de când o ştiu, iar neamul, în ciuda aparenţelor, trăieşte bine, în sate cu gospodării frumoase şi dibaci îngrijite. De patrie îmi era sufletul înfometat, atât de adânc mă măcina dorul de paradisul confirmat de istorie ca atare, încât am pornit în căutarea ei şi a chipului mamei, pe care l-am desluşit mai întâi, printre lumini, atunci când mi s-a hotărât destinul pământesc.

*

Bucovina 2

Bucovina 3

Bucovina 4

Bucovina 5

Bucovina 6

Bucovina 7

Bucovina 8

Bucovina 9

Bucovina 13

Bucovina 14

Bucovina 15

Bucovina 16

Bucovina 17

Bucovina 18

Bucovina 19

*


Stâlpul megalitic de la Poiana Largului

Poiana Largului 4

*

Până ieri, am văzut monumentul megalitic de la Poiana Largului numai cuprins, parţial, de apele lacului de acumulare de la Bicaz şi mi se părea că „Apostolul” privea încântat spre concreţea veşnicului, uriaşa întindere de apă, care la picioarele lui se sfârşea. Veneam, ieri, pe valea Bistriţei, dinspre Broşteni şi, în mod inexplicabil, mă apăsa o nostalgie, când am văzut că o parte a fundului de lac secase şi funcţiona ca pajişte. Un Stâlp (strămoş) uriaş de piatră, aidoma celor care alcătuiau Calea Cea Demnă de Admiraţiune a Zeilor, durată între Piroboridava (Tecuci) şi Don de Ostrea Novac Jidovul (ultimul Osiris, adică Rhamses al II-lea), numite şi Cheile Bâcului, un stâlp care simboliza, indirect, comuniunea cu Cerul – de fapt, cu Străbunii din Cer şi cu primul dintre ei, Tatăl Ceresc. Tocmai de asta, crucea cocoţată mănăstireşte, peste un monument cu minimum două milenii mai vechi decât  creştinismul, nu deranjează ci pare a fi semnătura dintotdeauna a lui Dumnezeu-Cerul.

*

Spre Borsec 1

Poiana Largului 1

Poiana Largului 2

Poiana Largului 3

Poiana Largului 5

Bucovina 19

*


Printre secuii din ţinuturile carpatine

Spre Borsec 2

*

Colb şi cenuşă, pe care le spulberă vânturile pustiei sunt generaţiile şi neamurile care păşesc, cu trufia nemuritorilor, prin Paradesha Carpaţilor, a munţilor soarelui, în care s-au plămădit religiile, ceremoniile, poezia, muzica şi dansul, înainte de a le duce „Enlil al Muntelui” în cele patru zări, din dorinţa pământească de a fi recunoscut drept „Marele Păstor”, cel dintâi care a primit „Legile” (Vendidad) de la Sfântul Cer (Ahura Mazda). Cei rămaşi, sub catapeteasca Cerului, în Biserica Soarelui, în care oficia frumoasa Venus, s-au despărţit prin limbi, dar nu şi prin trăirea sacralităţii muntelui.

*

Ca să nu fiu acuzat de blasfemie, înainte de a face recurs la Psalmul 18 al lui David, haideţi să vă povestesc! Cea mai veche creaţie a spiritului, textul hittit numit „Cântecul lui Ullikummi”, spune că bunul Dumnezeu a acceptat, în cele din urmă, ca Soarele să aibă „Casa Zeilor” în munţii AR RA AR AUM, cu „scaunele şi masa lui”, care-l simbolizează, aidoma cu Masa Tăcerii, desluşită de Brâncuşi, scaunele fiind 12, la număr, adică zodiile cunoscute şi toate 12-cele de mai târziu (inclusiv 12 apostoli). David, care cunoştea mitul străvechi, glorificând Soarele, spune că Dumnezeu „în Soare şi-a pus locaşul său; şi el este ca un mire ce iese din cămara sa”, spaţiul solar fiind, de asemenea, bine marcat: „De la marginea cerului ieşirea lui, şi oprirea lui până la marginea cerului; / şi nu este cine să se ascundă de căldura lui” (Psalmi, 18).

*

 În Carpaţi, curăţenia şi temeinicia caracterizează totul, şi la români, şi la secui. Citeam, prin vechii cronicari maghiari (maghiari înseamnă „copii ai Pământului”, termenul „ungur” fiind folosit ca peiorativ de maghiarii din Ungaria, la adresa maghiarilor şi secuilor din Ardeal) şi, în primul rând, în cronica lui Bonfin, despre frăţietatea dintre secui şi români, care, împreună, i-au respins pe năvălitorii tătari, la 1241, de la poalele Carpaţilor, iar spiritul de atunci, de fii înfrăţiţi ai munţilor, încă se mai simte la secuii, maghiarii şi românii din Carpaţi, care trăiesc împreună şi, cum îmi spunea odinioară, la Sfântu Gheorghe, administratorul Casei Culturii, Csaba (se pronunţă Ciobo), duşmanul lor este unul singur: dictatorul comunist, pe atunci, dictatorul opulenţei, în ultimele decenii. Singura diferenţă între secui şi români o reprezintă memoria. La secui, memoria e sacră şi înseamnă identitate. La români, memoria nu există, iar identitatea este, de cele mai multe ori, doar un moft, simbolizat de Tricolor.  Tocmai de asta, peste tot, în secuime, Tricolorul flutură liber, lângă flamura mondialisă albastră a noii cununi de spini, iar noi ne mulţumim cu fluturatul, fără să ne învrednicim şi în a dura memorie.

*

Spre Borsec 3

Spre Borsec 4

Spre Borsec 5

Spre Borsec 6

Spre Borsec 7

In secuime 1

In secuime 2

In secuime 3

In secuime 4

In secuime 5

In secuime 6

In secuime 7

In secuime 8

In secuime 9

Ditrau 17

Ditrau Gheorghieni 1

Ditrau Gheorghieni 2

Ditrau Gheorghieni 3

*


Pagina 1 din 212