Noi regăţenii | Dragusanul.ro - Part 2

L’Illustration, 1848: Album Moldo-Valaque (fine)

 

Albumul Moldo-Valah din L’Illustration continuă cu alte informaţii, începând cu cele despre porturile româneşti de pe Dunăre, modernizate şi incluse într-un circuit economic european, începând din anul 1815, continuând cu notificarea din 1841, prin care ţările europene somau Rusia să respecte statutul de port liber al Sulinei, protectoratul european vizând, tot atunci, şi Brăila, port liber încă din 1813, o amintire, cică „aux jours des justices nationales”, deşi provinciile româneşti nu au avut parte niciodată de zile ale justiţiei naţionale, cu excepţia acelora care se găsea un lider care să îndrăznească şi să ştie cum se ţine sabia în mână.

 

 

Un fragment al reportajului-studiu este dedicat bisericilor catolice din Moldo-Valachie, toate îmbrâncite de vremuri şi de prozelitism în ruină, deşi mărturiseau despre vremuri vechi ale românismului, începând cu cele ale lui Negru Radu Vodă sau Rodolphe le Noir, cum îi zic francezii, considerându-l „descendant elle-même des Bourbons de Hongrie”, deşi era bess-arab, cum avea să argumenteze Hasdeu, ba încă şi negru, pe deasupra, cum aveau să o confirme recent cercetările arheologice, sugestia aceasta, indusă de icoane şi fresce, fiind ignorate de istorici, cu excepţia inimitabilului Hasdeu. Urmează o istorie bizantinizată a principatelor dunărene, descifrată ca atare, peste vreo jumătate de secol şi mai bine, chiar şi de Nicolae Iorga, în care se întrezărea iluminismul (Ce jour-là, la lumiѐre fut faite!), şi drept „raison pour qu’un jour avec la développement d’autre faits” (Album Moldo-Valaque, in L’Illustration / Journal Universel, No. 292,Vol. XII, Samedi 30 Septembre, pp. 71-75).

 

 


L’Illustration, 1848: Album Moldo-Valaque

 

Pentru că, în 1838, nişte ţărani din Pietroasa, din apropiere de Buzău, descoperiseră un tezaur uluitor, pe care începuseră să-l vândă, considerând că este lucrat în fier, unor ţigani potcovari, o echipă a gazetei pariziene L’Illustration, Journal Universel a sosit, zece ani mai târziu, când deja se dusese vestea descoperirii tezaurului prin întreaga Europă, în principatele danubiene, pentru a realiza un Album Moldo-Valaque, publicat, împreună cu o lungă poveste despre ţinuturile româneşti şi despre locuitorii lor, în numerele 288 şi 290, din 2 şi, respectiv, 16 septembrie 1848, ale gazetei. Există în colecţia din septembrie 1848 – februarie 1849 şi ceva despre Dimitrie Cantemir, iar eu, căutându-i cântecele, notate liniar, pentru prima dată, de un francez şi abia apoi de către Teodor T. Burada, am dat peste această mărturie întâmplător, dar fără a-mi putea permite să trec peste ea superficial, aşa că, după ce am copiat iconografia, în parte cunoscută din ilustraţiile altor cărţi ale străinilor, am lecturat-o cu migală, cu gândul de a o prezenta pe scurt.

 

 

Echipa de documentarişti şi de desenatori de la L’Illustration, a debarcat pe ţărmul românesc de la Giurgiu, iar de acolo, cu o trăsură de poştă, a călătorit până la Bucureşti, apoi pe drumul de poştă Bucureşti-Iaşi, poposind la Buzău, înainte de a se răzleţi prin locurile cu zidiri învăluite de o aură de mister oriental. Venise bine documentată, după ce văzuse desenele şi inscripţiile acestor „objets cocs-mêmes, d’une origine impossible à déterminer”, deşi încercaseră localizări în timp şi ample descrieri academicieni celebri ai vremii, precum Berger de Xivrey, Saint-Marc Girardin sau Adolphe Billecocq, scrierile lor fiind folosite în descrierea sistematică a tezaurului şi de către L’Illustration, pledându-se pentru o enigmatică „époque déja ancienne”, în care „păgânismul nu îşi dorea să afişeze luxul cultului religios al epocii”, pe care savanţii paşoptişti ai Europei o considerau, totuşi, „une époque de décadence”, pentru că, în fond, marca o vagă înstrăinare de metafizic, în favoarea simbolisticii care impune, inclusiv ca formulă de exprimare artistică. Iar recursul, obişnuit pe atunci, la „le style byzantine… trop reconnaissable”, prin firească particularizată continuitate, cu câteva milenii mai târziu, nu exclude, totuşi, ba dimpotrivă, subliniază caracterul de „une réminiscence des traditions mytologiques par la reprѐsentation fort grossiѐre des divinités paiennes”.

 

 

În Bucureşti, francezii  vizitează şi descriu amănunţit, inclusiv prin informaţii istorice de largă notorietate şi mai ales cele ale lui Démétrius Cantemir, Turnul Colţea (Le Tour de Coltza, batie par les suѐdois a Bucharest), atribuit ostaşilor suedezi ai lui Carol al XII-lea, care, după bătăliile cu ruşii ale anului 1709, se întorceau acasă, construind (inclusiv la Suceava, unde au construit turnul bisericii Sfântului Gheorge a mănăstirii Sfântului Ioan cel Nou). Două pagini întregi erau dedicate istoriei ruso-turce, descifrată din paginile lui Cantemir, apoi se trece la dorobanţi, miliţii ţinutale constituite, cică, tot sub influenţă suedeză, etimologia fiind „tout suédois”, cuvântul Dorobantz provenind de la trabanţi (Le mot Dorobantz n’est qu’une altération de l’appelation guerriere de ces trabants suédois, tirant leur nom du verbe „traba”, aller au trot).

 

 

Scena de vânătoare, desenată lângă Tamadéo (Tămădău), încununează o aventură interesantă, în care priceperea vânătorilor români surprinde şi cucereşte admiraţia vânătorilor e duminică francezi, care intuiesc instincte mongolice în măiestria calmă a vânătorilor profesionişti din Valahia şi din Moldova.

 

 

Şi tradiţiile luate în discuţie, mai toate despre viaţa la Curte, deşi, într-un desen, sunt prezentaţi nişte colindători copii „cu Steaua”, sunt luate, în general, tot din opera lui Cantemir, deşi se prezintă şi personaje pitoreşti din viaţa măruntă a capitalelor Bucureşti şi Iaşi, precum surugii sau mocanii transilvăneni, meşteri şi negustori ambulanţi în ţinuturile unei aceleiaşi „ţări atât de mari şi bogate” (Album Moldo-Valaque, in L’Illustration / Journal Universel, No. 288 – No. 290,Vol. XII, Samedi 2 Septembre 1848 et Samedi 16 Septembre 1848, pp. 7-12, 39-43).

 

 

 


Primul reportaj despre haiduci şi poteră în Moldova

Arestarea haiducului Teodor Pantelimon, după 80 de ani

 

În 25 februarie 1835, într-o zi de luni, 9 haiduci au atacat postul militar din Dealul Ocnei, pentru a elibera 16 fârtaţi. Iniţial, curajosul demers a izbutit, dar împuşcăturile au fost auzite de şeful „străjii gropilor ocnelor”, colonelul Milicescu, care, mobilizând târgoveţii (primarul se numea, pe atunci, „smotritev”), a capturat toţi evadaţii, afară de 4 morţi şi un rănit (Ivan Sprânceană, Costake Fuior, Dumitru Hănganu şi Vasile Borcilă, rănit grav fiind Vasile Sirian) ucigând şi 3 haiduci din ceata eliberatorilor (Costea Zaharia, căpitanul cetei de eliberatori, Ioan Ţăţioanu şi Andrei Pojarnicu, „ce-i zic şi Mânzu”). Raportul lui (No. 74 din 25 februarie 1835) înseamnă un formidabil prim reportaj despre bătăliile dintre haiducii şi poterele vremii, numele evadaţilor capturaţi fiind: Iordachi Chicer, Dumitru Doina, Grigore Ciobotaru, Neculai Ciobanu, Neculai Tăut, Opre Ciure, Sandu Buca, Andrei Ioan, Ioan Bondariu, Ioan Ungureanu, Ioan Olteanu, Ioniţă Masalagiul, adică „năierul”.

 

Dintre târgoveţii care au pierit în luptă, sunt menţionate numele: Avram Focşăneanu, însurat, cu 6 copii; Costake sin (fiul) Ştefan Forăscu, burlac; robii ţigani ai ocnei Toader Pavel, însurat, cu 3 copii, şi Ioniţă Berbeci, însurat, cu 2 copii. Răniţi au fost, dintre târgoveţi şi soldaţi, Toader Husariu, Petre Popa, Simion Streinu şi soldatul Ioan Zota. Dar iată raportul colonelului Milicescu, apoi şi „Anaforaua din partea Adunării către Prea Înălţatul Domn”, datată în 1835, martie 4, sub No. 46:

 

*

 

„Astăzi, luni, la 25 ale următoarei (februarie – n. n.), pe la zece ceasuri turceşti din zi, dinspre seară, au sosit în Dealul Ocnelor nouă făcători de rele tâlhari, pe lângă dânşii având multe focuri, puşti, pistoale, săbii şi iatagane; deodată, fără veste intrând călări în ograda ocnei, pe poarta de la deal, au descălecat aproape de Casa Delăriei, unul repezindu-se la porţi de le-a închis, iar alţii au început a împuşca, năvălind la gura ocnei în care erau închişi tâlharii, cu săbiile în mână; înconjurând cu iuţime pe soldaţii ce erau la ceas, nu le-a mai rămas vreme măcar să-şi mişte puştile din mână, au început a scoate din tâlharii din ocnă, împuşcând în toate părţile, unde nu se putea apropia nimeni de dânşii; au scos 16 tâlhari din ocnă, dându-le armele ce le aveau de prisos cu dânşii. Unde prinzând eu de veste, am alergat cu cea mai mare grăbire, împreună cu soldaţii ce ieşiseră din caraulă, întovărăşit fiind de smotritevul târgului de aice şi de alţi voinici târgoveţi, am bătut război cu focuri din puşti şi săbii, ca un ceas jumătate, unde, înfrângându-i cu morţi, i-am prins pe toţi acei scoşi din ocnă, omorâţi fiind patru şi patru răniţi, iar opt sănătoşi, unde s-au şi pus pe aceştia doisprezece vii în ocnă, afară de cei ce s-au omorât. Din acei nouă tâlhari, ce veniseră să-i scoată din ocnă, s-au omorât, împuşcându-se trei li al patrulea s-a rănit cumplit şi s-a şi prins; iar cinci din acei ce au venit, încălecând pe cai, scăpând, au apucat în codri, unde totodată am făcut cunoscut şi isprăvniciei ca, ridicând potera, să-i poată prinde, iar din soldaţi numai unul s-a rănit cu glonţ, pentru care grăbesc a aduce la ştiinţa Excelenţei Voastre. / Parucicul MILICESCU”

 

*

 

Anaforaua, avea să fie urmată de o „Otnoşenie din partea Adunării către Dumnealui Şeful miliţiei, Hatmanul Teodor Balş”, datată în aceeaşi zi de 4 martie, sub No. 50. Dar iată, mai întâi, anaforaua:

 

„Obşteasca Obicinuită Adunare a primit cu supunere ofisul Înălţimii Voastre, de la zi întâi a curgătoarei, supt No. 32, pe lângă care aţi binevoit a împărtăşi ei, în copie, raportul Dumisale Şefului miliţiei, Hatmanul Teodor Balş, şi înştiinţarea ofiţerului rânduit cu garnizoana pentru paza vinovaţilor din gropile ocnelor, amândouă cuprinzătoare de prescrierea asupra luptei urmata la 25 a trecutei luni, fevruarie, între militarii garnizoanei pomenite, întovărăşiţi cu unii din târgoveţii Târgului Ocna, şi între nouă făcători de rele tâlhari, ce au fost năvălit spre scoaterea vinovaţilor din gropile ocnelor, uniţi cu 16 din asemene vinovaţi, pe care au fost apucat a-i scoate. Din acea prescriere, Adunarea a avut o vie plăcere a descoperi înţeleptele măsuri întrebuinţate de către Dumnealui Hatmanul Balş asupra întăririi garnizoanei arătate, precum şi asupra îngrădirii Comandirului aceluia cu povăţuire de însufleţire, spre întâmpinare la asemene întâmplări. Nişte asemenea bune chibzuiri ale Dumisale, pornite de la adevărata patriotică râvnă, ce-l caracterizează, vrednicind deplină mulţămire din partea obştiei sin-patrioţilor, Adunarea îndrăzneşte a înnoi, către Înălţimea Voastră, mărturisiri întru aceasta, şi totodată cu acest prilej, a recomanda pe Dumnealui Hatmanul Balş la acea cu osebită a Voastră înaltă bunăvoinţă. Numai puţin ea îndrăzneşte a mijloci, cu plecată rugăminte către Înălţimea Voastră pentru a se face o potrivită răsplătire militarilor şi altora, ce, prin a lor bărbăţie, s-au însemnat în urmarea acestei crunte lupte, precum şi sprijinirea cu cuviinciosul bugetar a casele acelora ce s-au făcut jertfa în această întâmplare, spre a sluji aceasta de îmbărbătare şi altora, pe viitorime, la asemeni.

 

VENIAMIN, Mitropolit Moldovei.

MELETIE, Episcop Romanului,

SOFRONIE Episcop Huşului,

Costake MAVROCORDAT, Vornic,

Alecu MAVROCORDAT, Postelnic,

Costake BALŞ, Hatman,

Iordake GHIKA, Postelnic,

CATARGIU, Vornic,

Costin CATARGIU, Postelnic,

Ioan JORA, Postelnic,

Iordake GHIKA, Vornic,

CRUPENSKI, Vornic,

Ioan CUZA, Postelnic,

Alecu STURZA, Agă,

Dimitrie CANTA, Spătar,

Ilie COGĂLNICEANU, Agă,

Mihai VEISA, Agă,

Ienacake GHERGHEL, Ban,

Grigore CODREANU, Spătar,

Grigore CUZA, Spătar,

Vasile VEISA, Spătar,

Vasile ALEXANDRI, Spătar,

Iordake MILU, Paharnic,

Iordake CHIRIAC, Paharnic,

Dimitrie BRAN, Ban”.

 

Otnoşenia, adresată şefului miliţiei, Balş, care, vorba lui Faulkner, căzuse în eroism ca într-o gură de canal uitată deschisă pe stradă, este şi o probă a servilismului tradiţional românesc, dar şi una, ca şi raportul, ca şi anaforaua, a excelentei limbi româneşti, care se folosea în Moldova primei jumătăţi a veacului al XIX-lea, deci înainte ca bătălia „ştiinţifică” dintre etimologişti şi fonetişti să o bulverseze şi să o bulibăşească până la penibil (culmea este că Academia Română de astăzi preia, tot la fel de „ştiinţific”, unele jălnicii etimologiste, pe care le dă drept obligatorii pentru fonetismul de astăzi). Dar iată şi Otnoşenia No. 44/1835:

 

„Din acele pe lângă ofisul Prea Înălţatului Domn, de la zi întâi a curgătoarei, supt No. 32, împărtăşite Adunării, copii de pe raportul Dumitale şi de pe înştiinţarea ofiţerului rânduit cu garnizoana spre paza vinovaţilor din gropile ocnelor, pentru lupta urmată la 25 a trecutei luni fevruarie, între militarii acelei garnizoane, întovărăşiţi cu unii din târgoveţii Târgului Ocnei, şi între nouă făcători de rele tâlhari, ce au fost năvălit spre scoaterea vinovaţilor din gropile ocnelor, uniţi cu 16 din asemene vinovaţi, pe care au fost apucat a-i scoate, Adunarea a luat deplină lămurire de urmarea acestei întâmplări şi ea a avut acea mai vie plăcere a descoperi înţeleptele măsuri întrebuinţate de către Dumneata asupra întăririi garnizoanei pomenite, precum şi asupra îngrădirii comandirului aceluia cu povăţuiri de însufleţire, spre întâmpinare la asemene. Nişte aşa bune chibzuiri ale Dumitale, pornite de la adevărata patriotică râvnă ce te caracterizează, vrednicind o deplină mulţămire din partea obştii sin-patrioţilor, Adunarea împlineşte o datorie întru a înnoi către Dumneata mărturisirea întru aceasta, pe care binevoieşte, arhon Hatman, a o primi ca un prinos după vrednicia cuvenită ostenelilor Dumitale acelor cu neobosită sârguinţă şi cu acea mai desăvârşită râvnă în slujba patriei.

 

VENIAMIN, Mitropolit Moldovei.

MELETIE Episcop Romanului,

SOFRONIE, Episcop Huşului,

Costake MAVROCORDAT, Vornic,

Alecu MAVROCORDAT, Postelnic,

Costake BALŞ, Hatman,

Iordake GHIKA, Postelnic,

CATARGIU Vornic,

Ioan JORA, Postelnic,

Ioan CUZA, Postelnic,

Iorgu GHIKA, Vornic,

Costin CATARGIU, Postelnic,

CRUPENSKI, Vornic,

Alecu STURZA, Agă,

Dimitrie CANTA, Spătar,

Ilie COGĂLNICEANU, Agă,

Mihai VEISA, Agă,

Ienacake GHERGHEL, Ban,

Grigore CUZA, Spătar,

Vasile ALEXANDRI, Spătar,

Vasile VEISA, Spătar,

Dimitrie BRAN, Ban,

Iordache MILU, Paharnic,

Iordache CHIRIAK, Serdar”[1].

[1] Obicinuita obştească Adunare a Moldovei / Legislatura I, Sesiunea III / 1834-1835, Iaşi 1835, Anexe, pp. 811-813


Eroi şi învăţători, în mărturii uitate

Casă moldovenească, în munţii Bistriţei, prin zona Dorna Arini – Broşteni

 

Doar din nostalgie am căutat, astăzi, mărturii despre satele sucevene de dincolo de graniţa Bucovinei şi am constatat că lesne se poate ajunge la ele. Am notat câteva nume de eroi din Siminicea, Dumbrăveni, Salcea, Fântânele, Boroiaia, dar şi Ilişeşti, Lisaura, Mănăstirea Humorului, Stroeşti, Tişăuţi şi Câmpulung, „morţi pentru patrie în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24”. Am notat şi nume de profesori şi de învăţători, care, după câţiva ani, aveau să populeze lagărele de muncă forţată ale României, cu excepţia unora care, precum Aurel Stanciu, din Salcea, s-a ascuns în pivniţa de sub casă, vreme de mai bine de 15 ani, pentru a se sustrage umilirii. Atunci când a ieşit la lumină, Aurel Stanciu avea premeditată o monografie a comunei Salcea, pe care nu a mai apucat să o vadă între coperte, dar pe care am inclus-o, târziu, într-o monografie pe care i-am şi închinat-o.

 

Textele-mărturie de mai jos probează că încă mai putem afla multe despre noi, dacă dorim cu adevărat şi avem şi ştiinţa de a afla.

 

 

1941, septembrie 30: „Se publică mai jos lista Nr. 16, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24:

 

Nemigean Gh. II., soldat, contingentul 1940, cu ultimul domiciliu în com. Ilişeşti, jud. Suceava, mort la 5.VIII.1941.

Hladi Vasile, soldat, ctg. 1936, cu ultimul domiciliu în comuna Lisaura, judeţul Sueeava, mort la 14.VIII.1941.

Răileanu Gh. Petre, fruntaş, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în comuna Fântânele, judeţul Botoşani, mort la 5.VIII.1941.

Scorţariu D. Nicolae, soldat, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în comuna Siminicea, judeţul Botoşani, mort la 5.VIII.1941.

Luca Dumitru, sergent, ctg. 1938, cu ultimul domiciliu în comuna Fântânele, judeţul Botoşani, mort la 14.VIII.1941.

 

Moraru Gheorghe, soldat, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în comuna Salcea, judeţul Botoşani, mort la 14.VIII.1941.

Irimia Mandache, soldat, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu în comuna Salcea, judeţul Botoşani, mort la 14.VIII.1941.

Bălan Gheorghe, caporal, ctg. 1934, cu ultimul domiciliu în comuna Fântânele, judeţul Botoşani, mort la 12.VIII.1941.

Tucaliuc Vasile, soldat, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în comuna Siminicea, judeţul Botoşani, mort la 12.VIII.1941.

Strugaru Gheorghe, soldat, ctg. 1933, cu ultimul domiciliu în comuna Fântânele, jud. Botoşani, mort la 12.VIII.1941.

 

Strungaru Eremia, soldat, ctg. 1930, cu ultimul domiciliu în comuna Stroeşti, judeţul Suceava, mort la 12.VIII.1941.

Trihub Octav, soldat, ctg. 1930, cu ultimul domiciliu în comuna Tişeuţi, jud. Suceava, mort la 12.VIII.1941.

Cercel Aurel, sergent, ctg. 1938, cu ultimul domiciliu în comuna Boroaia, judeţul Baia, mort la 11.VII.1941.

Hojbotă Maftei, soldat, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu în comuna Mănăstirea Humor, judeţul C. Lung, mort la 17.VII.1941.

Stratulat Ion, caporal, ctg. 1939, cu ultimul domiciliu în comuna Stălniceni, judeţul Baia, mort la 2.VII.1941.

 

Bejan Gheorghe, sergent, ctg. 1938, cu ultimul domiciliu în comuna Tătăruşi, judeţul Baia, mort. la 9.VIII.1941.

Maciujoc Mihai, fruntaş, ctg. 1930, cu ultimul domiciliu în comuna C. Lung, jud. C. Lung, mort la 16.VIII.1941” (Monitorul Oficial, Anul CIX, Nr. 231, marţi 30 septembrie 1941, pp. 5805 şi urm.).

 

Casa românească din Valea Seacă

 

1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă:

 

Judeţul Botoşani:

Niculică Const. Iord., învăţător, şeful Subcentrului Vereşti.

Donici Aglaia, învăţătoare, şefa Subcentrului Vereşti.

Rădăuceanu Vasile, învăţător, şeful Subcentrului Nr. 1 băieţi, Dumbrăveni.

Gafiţescu Const., învăţător, şeful Subcentrului Nr. 2 băieţi, Dumbrăveni.

 

Busneanu Natalia, învăţătoare, şefa Subcentrului Nr. 1 fete, Dumbrăveni.

Alexievici Ecaterina, învăţătoare, şefa Subcentrului Nr. 2. fete, Dumbrăveni.

Bercea Gh., învăţător, şeful Subcentrului Nr. 1 băieţi, Fântânele.

Brânzac Aglaia, învăţătoare, şefa Subcentrului Nr. 1 fete, Fântânele.

Huţupaş Const., învăţător, şeful Subcentrului Nr. 2 băieţi, Fântânele.

Pricop Vastia, învăţătoare, şefa Subcentrului Nr. 2 fete, Fântânele.

 

Stanciu Aurel, învăţător, şeful Subcentrului Salcea.

Plamaru Emilia, învăţătoare, şefa Subcentrului Salcea.

Daneş Haralamb, învăţător, şeful Subcentrului Siminicea.

Tun EIisabeta, învăţătoare, şefa Subcentrului Siminicea.

 

Judeţul Baia:

Crudu Ioan, maior rez., subinspector judeţean.

Ilie Grigore, profesor, consilier judeţean.

Scripcaru Eugenia, profesoară, consilier judeţean.

Buiuc Alexandrina, profesoară, consiliera Centrului Fălticeni.

 

Romândaşu Maria, învăţătoare, consiliera Centrului Mălini.

Ursuţu Ruxandra, învăţătoare, consiliera Centrului Boroaia.

Bălan Elvira, învăţătoare, consiliera Centrului Dolhasca.

Bălan Dumitru, învăţător, şeful Subcentrului Fălticeni.

Spiridon Ioan, învăţător, şeful Subcentrului Fălticeni.

Matei Domnica, învăţătoare, şefa Subcentrului Fălticeni.

Volosciuc Alexandrina, învăţătoare, şefa Subcentrului Fălticeni.

Spiridon Aspazia, învăţătoare, şefa Subcentrului Fălticeni.

 

Huşeanu Nicolae, învăţător, şeful Subcentrului Oprişeni.

Gherasim Dumitru, învăţător, şeful Subcentrului Oprişeni.

Anisescu Maria, învăţătoare, şefa Subcentrului Oprişeni.

Lateş Maria, învăţătoare, şefa Subcentrului Oprişeni.

Cardaş Aglaia, învăţătoare, şefa Subcentrului Oprişeni.

 

Covataru C-tin, învăţător, şeful Subcentrului Boroaia.

Nicoară Teodor, învăţător, şeful Subcentrului Boroaia.

Vasiliu Eufrosina, învăţătoare, şefa Subcentrului Boroaia.

Monoranu Zamfira, învăţătoare, şefa Subcentrului Boroaia.

Covataru Ecaterina, învăţătoare, şefa Subcentrului Boroaia.

 

Pintilie Ilie, învăţător, şeful Subcentrului Baia.

Onişoru Gheorghe, învăţător, şeful Subcentrului Baia.

Ştefănescu Maria, învăţătoare, şefa Subcentrului Baia.

Leviţchi Maria, învăţătoare, şefa Subcentrului Baia.

Tit Natalia, învăţătoare, şefa Subcentrului Baia.

 

Sireteanu Vasile, învăţător, şeful Subcentrului Liteni.

Belcic Gheorghe, învăţător, şeful Subcentrului Liteni.

Irimescu Ana, învăţătoare, şefa Subcentrului Liteni.

Belcic Eugenia, învăţătoare, şefa Subcentrului Liteni.

Pătraşcu Teodora, învăţătoare, şefa Subcentrului Liteni”

(Monitorul Oficial, Anul CX, Nr. 24, joi 29 ianuarie 1942, pp. 561, 565).

 

1947, august 28: „În baza cererii, înregistrată la Nr. 389 din 11 august 1947, / În conformitate cu dispoziţiunile legii asupra energiei, / Se autorizează dl Avram A. Lazăr, din satul Călineşti, com. Bucecea, jud. Botoşani, să instaleze şi să exploateze un motor marca „S. Gross”, de 16 H. P., la moara proprietatea domnişoarei Maria Miclescu, din satul Grigoreşti, com. Siminicea, jud. Botoşani, motorul, fiind utilizat ca forţă pentru conducerea acestei mori, combustibilul fiind petrolul lampant. Această autorizaţie se acordă pe termen de 10 ani, socotit de la data publicării prezentei în Monitorul Oficial. / Şeful secţiei energiei reg. III Iaşi, / Ing. Gh. Gălăţeanu / Nr. 310/947”

(Monitorul Oficial, Anul CXV, Nr. 179, joi 28 august 1947, p. 6275)


1888: Răscoala din Dumbrăveni, Siminicea, Brehuieşti, Corni

Grivița, capturarea Steagului Profetului – în Le monde illustre, 27 octombrie 1877

 

1888: Răscoala de la Dumbrăveni. Vocea Botoşanilor dă următoarea relaţie interesantă, privitoare la revolta din Dumbrăveni:

Vom da o relaţiune amănunţită, dar exactă, asupra acestei răscoale, spre a curma odată orice inexactităţi, exagerări, ca şi toate informaţiunile greşite, cu care s-au indus în eroare ziarele Capitalei.

 

În plasa Siretului, s-a observat, de mult, o mişcare printre săteni, după cum nu se bănuia pe-alocurea. Ni s-a spus, îndată după aplanarea mişcărilor din Valahia, că agenţi anume veniţi s-ar fi coborât la cutare staţiune de drum de fer, ar fi întâlnit săteni lucrând la câmp şi le-ar fi vorbit; apoi au intrat prin sate şi aşa mai departe. Subprefectul a fost imediat încunoştinţat a fi cu atenţiune şi prea vigilent, spre a descoperi cele ce se petrec, a raporta imediat prefecturii, trimiţând pe orice agenţi provocatori înaintea justiţiei. Răspunsurile sale au fost stereotipe, că nimic nu se petrece, că totul e în linişte.

 

Deodată, un număr de 30 locuitori, sunt acuma două luni, din cătunul Siminicea, comuna Dumbrăveni, s-au prezentat la redacţia noastră şi s-au plâns că ei, ca rezervişti, sunt urmăriţi pentru prestaţiune, în timp ce, după lege, făcând parte din războiul de la 1877 -78, sunt scutiţi. Mergând, împreună cu câţiva din ei, la prefectură, a fost uşor a-i convinge că pentru plata dărilor de care erau scutiţi pria lege ei nu sunt urmăriţi. Atunci plângerea lor a luat o alta fază; ei începură a cere pământuri (după cum le promisese Carol I, înainte de Războiul de Independenţă – n. n.). S-a cunoscut îndată că există o agitaţie şi, dându-li-se consilii (sfaturi – n. n.) prudente, locuitorii s-au retras.

 

Nu mult după aceasta, izbucneşte o altă mişcare, mai obiectivă; se semnalează, tot în această plasă, în comuna Brehuieştii. Prefectul, făcând dreptate locuitorilor, liniştea s-a restabilit. Erau vexaţiunile primarilor colectivişti, care exasperaseră pe săteni.

 

Vine, apoi, în o formă mai acută, mişcarea de la Corni, tot din această plasă. Mergând prefectul la faţa locului, cu o mai mare greutate decât la Siminicea şi la Brehuieşti a putut restabili liniştea. Sătenii, amestecând plângerea lor contra primarului cu acea de cerere pentru pământuri, au trebuit a se mărgini la cea dintâi, pentru ca dreptate să li se facă şi liniştea să se restabilească. Aci se semnalase ca instigator învăţătorul sătesc.

 

Despre toate aceste mişcări, subprefectul n-a ştiut nimic, n-a putut a le preîntâmpina şi nici a raporta ceva în privinţa agitărilor locuitorilor. Pe neaşteptate, când totul părea intrat în cea mai mare linişte, prefectura e încunoştinţată că locuitorii din Dumbrăveni s-au răsculat; au intrat în ograda arendaşului, i-au luat plugurile şi s-au dus pe câmp, să tragă brazde şi să-şi împartă pământul. Ordine severe au fost transmise şi de la centru, ca să se desfăşoare forţe suficiente, pentru ca mişcarea să se înăbuşe în germeni fiind.

 

Prefectul, păşind la faţa locului, în unire cu colonelul comandant al regimentului de dorobanţi, şi intrând în mijlocul sătenilor, ce erau adunaţi în număr ca la 600-700 locuitori din diferite cătune şi chiar comune, până şi din judeţul limitrof, Dorohoi, au început a se explica eu ei, spre a cunoaşte cauza acestei aglomerări. Din vorbele lor reieşea că vor pământuri, că la urmă se mulţumeau ca prefectul să le dea o declaraţiune, scrisă şi subscrisă de el, cum că li se vor da pământuri şi că arendaşul nu va pune plugurile sale să are, înainte de a li se împărţi lor pământuri.

 

În zadar au fost toate consiliile date, toate declaraţiunile că guvernul e pe cale de a-i împroprietări pe moşiile Statului, dar că trebuieşte o lege şi după forme.

 

– Destul, de zece ani, ne purtaţi tot cu vorbe!, striga mulţimea. Nu mai putem aştepta.

 

Într-aceste, prefectul e chemat la staţiunea Vereşti, spre a convorbi telegrafic cu primul ministru; sătenii nu-l lăsau să iasă din mijlocul lor. În fine, după multă greutate, deşi forţa armatei era la distanţă, prefectul a putut a se strecura printre ei, fără a face uz de ea.

 

Reîntors, ziua venea spre declinul său, liniştea trebuia restabilită înainte de sosirea nopţii. Se semnalase chiar că sosesc şi alţi locuitori, retardatarii ce-şi dăduseră întâlnire.

 

Colonelul Maca, în urma consiliilor şi a parlamentărilor date şi avute cu locuitorii, văzând că aceştia se obstinează şi nu vor a se împrăştia, se pune în fruntea regimentului său şi face somaţiuni repetate, faţă fiind procurorul şi judele instructor. După somaţiunile orale, urmează cele cu batere de tobă şi sunete de trompete; totuşi, rezerviştii mai cu deosebire încurajau pe ceilalţi la rezistenţă, spunându-le că n-au voie să dea focuri. Se dau salve de puşti, dar nici o mişcare.

 

Atunci, colonelul Maca, având deja experienţa acestor răscoale din Valahia, unde operase spre calmarea lor, dă ordine artileriei călăreţe ca, în rând câte trei, să înainteze în mulţime, spre a se împrăştia. Întâia şarjă rămâne fără efect. La a doua şarjă, căpitanul Zamfirescu, care avea comanda artileriei, se pune în fruntea soldaţilor şi, prin o evoluţiune dibace, reuşeşte a împrăştia pe revoltanţi şi a-i dispersa în grupuri mai mari ori mai mici, după care, intervenind infanteria, îi asedie între puşti şi îi arestă.

 

Atunci se produse o panică între locuitori, încep cu toţii a fugi, sar gardurile, se ascund pria ogrăzi, case şi atenanse, şi din totalul număr se arestează vreo 120 locuitori (Eroi ai Independenţei, dar ce contează – n. n.).

 

Imediat, liniştea a fost restabilită, fără ca o picătură de sânge să se fi vărsat, fără ca o zgârietură să se fi produs. Trebuie să recunoaştem că acest rezultat fericit nu-l datorăm decât tactului şi prudenţei prefectului, decât experienţei şi energiei colonelului Maca, decât curajului şi abilităţii căpitanului Zamfirescu. Cea mai mică imprudenţă comisă, cât de puţină impacienţă de s-ar fi arătat, ar fi avut de rezultat sute de cadavre, lăsate pe străzile satului Dumbrăveni. Mulţumită acestora, nici un exces s-a produs, nici o iritaţiune nu s-a manifestat. Păstrând cu toţii un sânge rece, o pacienţă şi o prudenţă demne de toată lauda, am putea vedea că cea mai impunătoare răscoală s-a putut potoli în un mod atât de fericit, precum pe aiurea nu s-a întâmplat.

 

De acum, începe rolul justiţiei. Între cei arestaţi au figurat şi doi cetăţeni din Botoşani: arhitectul comunei, dl C. Argenti, şi un fost comisar al colectiviştilor (mişcare aparent reformistă, încropită de boierii Ion Câmpineanu, Prinţul Dimitrie Ghica etc. – . n.), dl G. Petrescu. Nu intrăm în a discuta culpabilitatea ori inocenţa a nici-unuia; afacerea fiind pendinte la justiţie, presa trebuie să păzească o strictă rezervă, spre a nu se influenţa cursul justiţiei în nici un mod. Atâta ştim, că în timp ce redactorii Sentinelei reclamau pe aceşti doi preveniţi ca reporterii ziarului lor, declaraţiunile inculpaţilor erau că se duseseră la vânat, în satul Dumbrăveni.

 

Instrucţiunea fiind absolut secretă, nimic n-a putut transpira, dar în urma interogatoriului judele instructor i-a depus pe ambii în arestul preventiv al judeţului. Rolul însă de arhitect al comune şi acel de reporter de ziare ni se par cu totul incompatibile, atât zicem şi trecem înainte.

 

Mulţi din cei arestaţi au fost eliberaţi. Ceea ce reiese din declaraţiunile sătenilor, făcute chiar la arestarea lor, e că primarii, perceptorii şi unii învăţători chiar i-au trimis la Dumbrăveni pe oameni, ca să ceară pământuri. Mai mult, sosind prefectul în Dumbrăveni, se spune că chiar vătăjeii i-au strâns, zicându-le că a venit prefectul să le împartă pământuri; că, odată acolo adunaţi, s-au găsit alţii care, punându-se în frunte, i-au reţinut şi au vorbit în numele lor, fără ca ei să fi ştiut ceva şi fără să fi venit cu un scop de revolte. Despre toate s-a raportat ministerului.

 

Astăzi, liniştea e complet stabilită şi ne mirăm că unele ziare din Capitală dau ştirea că, din surse oficiale, sătenii s-au răsculat a doua oară la Dumbrăveni. Acesta fiind purul adevăr în răscoala sătenilor de la Dumbrăveni, îl aşternem aci, spre a împrăştia orice alte relaţiuni inexacte, exagerate ori de rea credinţă făcute. Ne abţinem de la orice comentarii; dorim însă ca autorii revoltei să fie descoperiţi. Justiţia are suficiente elemente de a putea pune mâna pe firul conspiraţiunii surde ce agită ţara şi să ne dea liniştea la care avem dreptul de a pretinde. Trecută şi această ocaziune, fără a se reprima răul în chiar sorgintea lui, ne putem aştepta la mari calamităţi. Atâta zicem şi încheiem pentru astă-dată (Epoca, Anul III, No. 841, miercuri 14/26 septembrie 1888, p. 2).


Pagina 2 din 512345