Noi regăţenii | Dragusanul.ro - Part 2

Barbarie la Băneşti

 

Archip Roșca: Copil

 

„La moşia din Băneşti, aproape de gara Vereşti, o crimă teribilă tocmai s-a comis, din ordinele baronului Kapri, proprietarul acestei moşii. Un copilaş, fiul unui biet ţăran, a îndrăznit să intre în livada învecinată curţii susnumitului baron. Doar pentru aceasta, doamna a încuiat copilaşul în hambar şi a poruncit slugilor să-i verse o găleată cu gudron în cap. Nefericitul copilaş a fost orbit de lichidul care i-a intrat în ochi. Aceasta nu a fost suficient pentru ignobila stăpână, care le-a cerut, apoi, slugilor să înmoaie copilul în smoală dizolvată, din cap, până în picioare, şi să-i dea foc. Această ultimă poruncă, după ce au fost executate cele anterioare, au fost refuzate de slugi, care nu au avut putere să-l supună pe bietul copilaş şi acestui ultim supliciu” (Les civilisés sauvages, in La Fraternité, Cinquieme année, No. 2, Paris, le 24 octobre 1894, p. 2).


D’ale Folticenilor, prin ţara franţujilor

 

În vremea în care presa românească, inclusiv cea fălticeneană, „păstra tăcerea” asupra măcelăririi Eroilor Independenţei, în 1888, după încălcarea revoltătoare a promisiunilor regale de împroprietărire, ţărănimea fiind înfăţoşată bucolic doar în petreceri şi şezători, prin Franţa mijeau detalii discrete din evenimentele moldoveneşti ale primăverii:

 

„Tulburările pricinuite de țăranii români au luat proporții îngrijorătoare. Trupele au fost trimise în districtele în care ţăranii s-au revoltat. Domnul Rosetti a promis în Senat că va acţiona cu multă rigoare, dacă situaţia se va agrava. Cauzele politice ale acestei mişcări sunt încă foarte obscure. Publicaţia oficială păstrează tăcerea; dar l’Indépendance roumaine, care a început o anchetă, pretinde că, în împrejurimile Fălticenilor, prefectul ignoră țăranii care au cerut arendarea unor noi terenuri și care au maltratat primarii pe care ei i-au acuzat de abuzuri (L’agitation en Roumanie, in  La Justice, Neuviéme année, Paris, Samedi 14 avril 1888,  p. 2).

 

 

Revista de Arheologie din Paris primea, de la procesul de liceu Vasile Ciurea, director al Muzeului Regional din Fălticeni, câteva fotografii ale unor antichităţi extrem de interesante, precum basorelieful cu inscripţie, descoperit de ţăranul Constatin Florea din Buneşti, pe fosta frontieră cu Bucovina, la doar 60 cm adâncime. Sculptat în gresie, obiectul cu dimensiunile de 39/18 cm şi o grosime de 10,5 cm, în prim-plan aflându-se capul unui lup, cu botul deschis şi cu o dantură fără canini.

 

 

Un al doilea basorelief, găsit tot la Buneşti, cu dimensiunile 17/11 cm şi o grosime de 3,5 cm, reprezintă „un personnage fort curieux”, cu o faţă imberbă şi fără mustaţă. Francezii presupuneau un chip de femeie, reversul plăcuţei fiind dedicat unui mesaj scris, încă nedescifrat, arheologul A. Van Gennep susţinând, în Mercure de France din 15 martie 1931 (p. 699) că aceste inscripţii, deci şi cea cu capul de lup, „au fost făcute după cioplirea chipurilor şi fără legătură cu ființele reprezentate” (Revue Archéologique, Cinquiѐme série. Tom XXXIII, Janvier-Avril 1931, pp. 22-24).

 


L’Illustration, 1848: Album Moldo-Valaque (fine)

 

Albumul Moldo-Valah din L’Illustration continuă cu alte informaţii, începând cu cele despre porturile româneşti de pe Dunăre, modernizate şi incluse într-un circuit economic european, începând din anul 1815, continuând cu notificarea din 1841, prin care ţările europene somau Rusia să respecte statutul de port liber al Sulinei, protectoratul european vizând, tot atunci, şi Brăila, port liber încă din 1813, o amintire, cică „aux jours des justices nationales”, deşi provinciile româneşti nu au avut parte niciodată de zile ale justiţiei naţionale, cu excepţia acelora care se găsea un lider care să îndrăznească şi să ştie cum se ţine sabia în mână.

 

 

Un fragment al reportajului-studiu este dedicat bisericilor catolice din Moldo-Valachie, toate îmbrâncite de vremuri şi de prozelitism în ruină, deşi mărturiseau despre vremuri vechi ale românismului, începând cu cele ale lui Negru Radu Vodă sau Rodolphe le Noir, cum îi zic francezii, considerându-l „descendant elle-même des Bourbons de Hongrie”, deşi era bess-arab, cum avea să argumenteze Hasdeu, ba încă şi negru, pe deasupra, cum aveau să o confirme recent cercetările arheologice, sugestia aceasta, indusă de icoane şi fresce, fiind ignorate de istorici, cu excepţia inimitabilului Hasdeu. Urmează o istorie bizantinizată a principatelor dunărene, descifrată ca atare, peste vreo jumătate de secol şi mai bine, chiar şi de Nicolae Iorga, în care se întrezărea iluminismul (Ce jour-là, la lumiѐre fut faite!), şi drept „raison pour qu’un jour avec la développement d’autre faits” (Album Moldo-Valaque, in L’Illustration / Journal Universel, No. 292,Vol. XII, Samedi 30 Septembre, pp. 71-75).

 

 


L’Illustration, 1848: Album Moldo-Valaque

 

Pentru că, în 1838, nişte ţărani din Pietroasa, din apropiere de Buzău, descoperiseră un tezaur uluitor, pe care începuseră să-l vândă, considerând că este lucrat în fier, unor ţigani potcovari, o echipă a gazetei pariziene L’Illustration, Journal Universel a sosit, zece ani mai târziu, când deja se dusese vestea descoperirii tezaurului prin întreaga Europă, în principatele danubiene, pentru a realiza un Album Moldo-Valaque, publicat, împreună cu o lungă poveste despre ţinuturile româneşti şi despre locuitorii lor, în numerele 288 şi 290, din 2 şi, respectiv, 16 septembrie 1848, ale gazetei. Există în colecţia din septembrie 1848 – februarie 1849 şi ceva despre Dimitrie Cantemir, iar eu, căutându-i cântecele, notate liniar, pentru prima dată, de un francez şi abia apoi de către Teodor T. Burada, am dat peste această mărturie întâmplător, dar fără a-mi putea permite să trec peste ea superficial, aşa că, după ce am copiat iconografia, în parte cunoscută din ilustraţiile altor cărţi ale străinilor, am lecturat-o cu migală, cu gândul de a o prezenta pe scurt.

 

 

Echipa de documentarişti şi de desenatori de la L’Illustration, a debarcat pe ţărmul românesc de la Giurgiu, iar de acolo, cu o trăsură de poştă, a călătorit până la Bucureşti, apoi pe drumul de poştă Bucureşti-Iaşi, poposind la Buzău, înainte de a se răzleţi prin locurile cu zidiri învăluite de o aură de mister oriental. Venise bine documentată, după ce văzuse desenele şi inscripţiile acestor „objets cocs-mêmes, d’une origine impossible à déterminer”, deşi încercaseră localizări în timp şi ample descrieri academicieni celebri ai vremii, precum Berger de Xivrey, Saint-Marc Girardin sau Adolphe Billecocq, scrierile lor fiind folosite în descrierea sistematică a tezaurului şi de către L’Illustration, pledându-se pentru o enigmatică „époque déja ancienne”, în care „păgânismul nu îşi dorea să afişeze luxul cultului religios al epocii”, pe care savanţii paşoptişti ai Europei o considerau, totuşi, „une époque de décadence”, pentru că, în fond, marca o vagă înstrăinare de metafizic, în favoarea simbolisticii care impune, inclusiv ca formulă de exprimare artistică. Iar recursul, obişnuit pe atunci, la „le style byzantine… trop reconnaissable”, prin firească particularizată continuitate, cu câteva milenii mai târziu, nu exclude, totuşi, ba dimpotrivă, subliniază caracterul de „une réminiscence des traditions mytologiques par la reprѐsentation fort grossiѐre des divinités paiennes”.

 

 

În Bucureşti, francezii  vizitează şi descriu amănunţit, inclusiv prin informaţii istorice de largă notorietate şi mai ales cele ale lui Démétrius Cantemir, Turnul Colţea (Le Tour de Coltza, batie par les suѐdois a Bucharest), atribuit ostaşilor suedezi ai lui Carol al XII-lea, care, după bătăliile cu ruşii ale anului 1709, se întorceau acasă, construind (inclusiv la Suceava, unde au construit turnul bisericii Sfântului Gheorge a mănăstirii Sfântului Ioan cel Nou). Două pagini întregi erau dedicate istoriei ruso-turce, descifrată din paginile lui Cantemir, apoi se trece la dorobanţi, miliţii ţinutale constituite, cică, tot sub influenţă suedeză, etimologia fiind „tout suédois”, cuvântul Dorobantz provenind de la trabanţi (Le mot Dorobantz n’est qu’une altération de l’appelation guerriere de ces trabants suédois, tirant leur nom du verbe „traba”, aller au trot).

 

 

Scena de vânătoare, desenată lângă Tamadéo (Tămădău), încununează o aventură interesantă, în care priceperea vânătorilor români surprinde şi cucereşte admiraţia vânătorilor e duminică francezi, care intuiesc instincte mongolice în măiestria calmă a vânătorilor profesionişti din Valahia şi din Moldova.

 

 

Şi tradiţiile luate în discuţie, mai toate despre viaţa la Curte, deşi, într-un desen, sunt prezentaţi nişte colindători copii „cu Steaua”, sunt luate, în general, tot din opera lui Cantemir, deşi se prezintă şi personaje pitoreşti din viaţa măruntă a capitalelor Bucureşti şi Iaşi, precum surugii sau mocanii transilvăneni, meşteri şi negustori ambulanţi în ţinuturile unei aceleiaşi „ţări atât de mari şi bogate” (Album Moldo-Valaque, in L’Illustration / Journal Universel, No. 288 – No. 290,Vol. XII, Samedi 2 Septembre 1848 et Samedi 16 Septembre 1848, pp. 7-12, 39-43).

 

 

 


Primul reportaj despre haiduci şi poteră în Moldova

Arestarea haiducului Teodor Pantelimon, după 80 de ani

 

În 25 februarie 1835, într-o zi de luni, 9 haiduci au atacat postul militar din Dealul Ocnei, pentru a elibera 16 fârtaţi. Iniţial, curajosul demers a izbutit, dar împuşcăturile au fost auzite de şeful „străjii gropilor ocnelor”, colonelul Milicescu, care, mobilizând târgoveţii (primarul se numea, pe atunci, „smotritev”), a capturat toţi evadaţii, afară de 4 morţi şi un rănit (Ivan Sprânceană, Costake Fuior, Dumitru Hănganu şi Vasile Borcilă, rănit grav fiind Vasile Sirian) ucigând şi 3 haiduci din ceata eliberatorilor (Costea Zaharia, căpitanul cetei de eliberatori, Ioan Ţăţioanu şi Andrei Pojarnicu, „ce-i zic şi Mânzu”). Raportul lui (No. 74 din 25 februarie 1835) înseamnă un formidabil prim reportaj despre bătăliile dintre haiducii şi poterele vremii, numele evadaţilor capturaţi fiind: Iordachi Chicer, Dumitru Doina, Grigore Ciobotaru, Neculai Ciobanu, Neculai Tăut, Opre Ciure, Sandu Buca, Andrei Ioan, Ioan Bondariu, Ioan Ungureanu, Ioan Olteanu, Ioniţă Masalagiul, adică „năierul”.

 

Dintre târgoveţii care au pierit în luptă, sunt menţionate numele: Avram Focşăneanu, însurat, cu 6 copii; Costake sin (fiul) Ştefan Forăscu, burlac; robii ţigani ai ocnei Toader Pavel, însurat, cu 3 copii, şi Ioniţă Berbeci, însurat, cu 2 copii. Răniţi au fost, dintre târgoveţi şi soldaţi, Toader Husariu, Petre Popa, Simion Streinu şi soldatul Ioan Zota. Dar iată raportul colonelului Milicescu, apoi şi „Anaforaua din partea Adunării către Prea Înălţatul Domn”, datată în 1835, martie 4, sub No. 46:

 

*

 

„Astăzi, luni, la 25 ale următoarei (februarie – n. n.), pe la zece ceasuri turceşti din zi, dinspre seară, au sosit în Dealul Ocnelor nouă făcători de rele tâlhari, pe lângă dânşii având multe focuri, puşti, pistoale, săbii şi iatagane; deodată, fără veste intrând călări în ograda ocnei, pe poarta de la deal, au descălecat aproape de Casa Delăriei, unul repezindu-se la porţi de le-a închis, iar alţii au început a împuşca, năvălind la gura ocnei în care erau închişi tâlharii, cu săbiile în mână; înconjurând cu iuţime pe soldaţii ce erau la ceas, nu le-a mai rămas vreme măcar să-şi mişte puştile din mână, au început a scoate din tâlharii din ocnă, împuşcând în toate părţile, unde nu se putea apropia nimeni de dânşii; au scos 16 tâlhari din ocnă, dându-le armele ce le aveau de prisos cu dânşii. Unde prinzând eu de veste, am alergat cu cea mai mare grăbire, împreună cu soldaţii ce ieşiseră din caraulă, întovărăşit fiind de smotritevul târgului de aice şi de alţi voinici târgoveţi, am bătut război cu focuri din puşti şi săbii, ca un ceas jumătate, unde, înfrângându-i cu morţi, i-am prins pe toţi acei scoşi din ocnă, omorâţi fiind patru şi patru răniţi, iar opt sănătoşi, unde s-au şi pus pe aceştia doisprezece vii în ocnă, afară de cei ce s-au omorât. Din acei nouă tâlhari, ce veniseră să-i scoată din ocnă, s-au omorât, împuşcându-se trei li al patrulea s-a rănit cumplit şi s-a şi prins; iar cinci din acei ce au venit, încălecând pe cai, scăpând, au apucat în codri, unde totodată am făcut cunoscut şi isprăvniciei ca, ridicând potera, să-i poată prinde, iar din soldaţi numai unul s-a rănit cu glonţ, pentru care grăbesc a aduce la ştiinţa Excelenţei Voastre. / Parucicul MILICESCU”

 

*

 

Anaforaua, avea să fie urmată de o „Otnoşenie din partea Adunării către Dumnealui Şeful miliţiei, Hatmanul Teodor Balş”, datată în aceeaşi zi de 4 martie, sub No. 50. Dar iată, mai întâi, anaforaua:

 

„Obşteasca Obicinuită Adunare a primit cu supunere ofisul Înălţimii Voastre, de la zi întâi a curgătoarei, supt No. 32, pe lângă care aţi binevoit a împărtăşi ei, în copie, raportul Dumisale Şefului miliţiei, Hatmanul Teodor Balş, şi înştiinţarea ofiţerului rânduit cu garnizoana pentru paza vinovaţilor din gropile ocnelor, amândouă cuprinzătoare de prescrierea asupra luptei urmata la 25 a trecutei luni, fevruarie, între militarii garnizoanei pomenite, întovărăşiţi cu unii din târgoveţii Târgului Ocna, şi între nouă făcători de rele tâlhari, ce au fost năvălit spre scoaterea vinovaţilor din gropile ocnelor, uniţi cu 16 din asemene vinovaţi, pe care au fost apucat a-i scoate. Din acea prescriere, Adunarea a avut o vie plăcere a descoperi înţeleptele măsuri întrebuinţate de către Dumnealui Hatmanul Balş asupra întăririi garnizoanei arătate, precum şi asupra îngrădirii Comandirului aceluia cu povăţuire de însufleţire, spre întâmpinare la asemene întâmplări. Nişte asemenea bune chibzuiri ale Dumisale, pornite de la adevărata patriotică râvnă, ce-l caracterizează, vrednicind deplină mulţămire din partea obştiei sin-patrioţilor, Adunarea îndrăzneşte a înnoi, către Înălţimea Voastră, mărturisiri întru aceasta, şi totodată cu acest prilej, a recomanda pe Dumnealui Hatmanul Balş la acea cu osebită a Voastră înaltă bunăvoinţă. Numai puţin ea îndrăzneşte a mijloci, cu plecată rugăminte către Înălţimea Voastră pentru a se face o potrivită răsplătire militarilor şi altora, ce, prin a lor bărbăţie, s-au însemnat în urmarea acestei crunte lupte, precum şi sprijinirea cu cuviinciosul bugetar a casele acelora ce s-au făcut jertfa în această întâmplare, spre a sluji aceasta de îmbărbătare şi altora, pe viitorime, la asemeni.

 

VENIAMIN, Mitropolit Moldovei.

MELETIE, Episcop Romanului,

SOFRONIE Episcop Huşului,

Costake MAVROCORDAT, Vornic,

Alecu MAVROCORDAT, Postelnic,

Costake BALŞ, Hatman,

Iordake GHIKA, Postelnic,

CATARGIU, Vornic,

Costin CATARGIU, Postelnic,

Ioan JORA, Postelnic,

Iordake GHIKA, Vornic,

CRUPENSKI, Vornic,

Ioan CUZA, Postelnic,

Alecu STURZA, Agă,

Dimitrie CANTA, Spătar,

Ilie COGĂLNICEANU, Agă,

Mihai VEISA, Agă,

Ienacake GHERGHEL, Ban,

Grigore CODREANU, Spătar,

Grigore CUZA, Spătar,

Vasile VEISA, Spătar,

Vasile ALEXANDRI, Spătar,

Iordake MILU, Paharnic,

Iordake CHIRIAC, Paharnic,

Dimitrie BRAN, Ban”.

 

Otnoşenia, adresată şefului miliţiei, Balş, care, vorba lui Faulkner, căzuse în eroism ca într-o gură de canal uitată deschisă pe stradă, este şi o probă a servilismului tradiţional românesc, dar şi una, ca şi raportul, ca şi anaforaua, a excelentei limbi româneşti, care se folosea în Moldova primei jumătăţi a veacului al XIX-lea, deci înainte ca bătălia „ştiinţifică” dintre etimologişti şi fonetişti să o bulverseze şi să o bulibăşească până la penibil (culmea este că Academia Română de astăzi preia, tot la fel de „ştiinţific”, unele jălnicii etimologiste, pe care le dă drept obligatorii pentru fonetismul de astăzi). Dar iată şi Otnoşenia No. 44/1835:

 

„Din acele pe lângă ofisul Prea Înălţatului Domn, de la zi întâi a curgătoarei, supt No. 32, împărtăşite Adunării, copii de pe raportul Dumitale şi de pe înştiinţarea ofiţerului rânduit cu garnizoana spre paza vinovaţilor din gropile ocnelor, pentru lupta urmată la 25 a trecutei luni fevruarie, între militarii acelei garnizoane, întovărăşiţi cu unii din târgoveţii Târgului Ocnei, şi între nouă făcători de rele tâlhari, ce au fost năvălit spre scoaterea vinovaţilor din gropile ocnelor, uniţi cu 16 din asemene vinovaţi, pe care au fost apucat a-i scoate, Adunarea a luat deplină lămurire de urmarea acestei întâmplări şi ea a avut acea mai vie plăcere a descoperi înţeleptele măsuri întrebuinţate de către Dumneata asupra întăririi garnizoanei pomenite, precum şi asupra îngrădirii comandirului aceluia cu povăţuiri de însufleţire, spre întâmpinare la asemene. Nişte aşa bune chibzuiri ale Dumitale, pornite de la adevărata patriotică râvnă ce te caracterizează, vrednicind o deplină mulţămire din partea obştii sin-patrioţilor, Adunarea împlineşte o datorie întru a înnoi către Dumneata mărturisirea întru aceasta, pe care binevoieşte, arhon Hatman, a o primi ca un prinos după vrednicia cuvenită ostenelilor Dumitale acelor cu neobosită sârguinţă şi cu acea mai desăvârşită râvnă în slujba patriei.

 

VENIAMIN, Mitropolit Moldovei.

MELETIE Episcop Romanului,

SOFRONIE, Episcop Huşului,

Costake MAVROCORDAT, Vornic,

Alecu MAVROCORDAT, Postelnic,

Costake BALŞ, Hatman,

Iordake GHIKA, Postelnic,

CATARGIU Vornic,

Ioan JORA, Postelnic,

Ioan CUZA, Postelnic,

Iorgu GHIKA, Vornic,

Costin CATARGIU, Postelnic,

CRUPENSKI, Vornic,

Alecu STURZA, Agă,

Dimitrie CANTA, Spătar,

Ilie COGĂLNICEANU, Agă,

Mihai VEISA, Agă,

Ienacake GHERGHEL, Ban,

Grigore CUZA, Spătar,

Vasile ALEXANDRI, Spătar,

Vasile VEISA, Spătar,

Dimitrie BRAN, Ban,

Iordache MILU, Paharnic,

Iordache CHIRIAK, Serdar”[1].

[1] Obicinuita obştească Adunare a Moldovei / Legislatura I, Sesiunea III / 1834-1835, Iaşi 1835, Anexe, pp. 811-813


Pagina 2 din 512345