Mormântul Poeţilor Necunoscuţi | Dragusanul.ro

1919: Mormântul Poeţilor Necunoscuţi

1919 Rasaritul 0

*

Pentru mine, singura poezie cu adevărat poezie este cea trăită, un altoi din suflet, răsădit în suflete. Şi găsesc o astfel de poezie în rândurile generaţiilor decimate ale anului 1919, generaţii care îşi rosteau rănile şi durerile, prin paginile unei reviste basarabene, de care nu am auzit până acum, „Răsăritul”, un trist mormânt comun al poeţilor necunoscuţi. Şi mă cutremur, înţelegând, nepăsătorule drag contemporan, când înţeleg „că, pe unde-ţi calcă pasul şi pe unde-ai vrea s-apuci, / calci pe sfinţii noştri care dorm uitaţi şi fără cruci”. La fel mi se întâmplase şi mie, dar iau aminte, îngenunchez şi mă închin memoriei româneşti. Cu sfioşenie şi cu încredinţarea că nu-i voi converti şi pe alţii, dar important este să încerc, după puteri, să-mi fac datoria. Ca să mă pot privi în oglindă şi în ochii copiilor şi nepoţilor mei.

*

În 15 ianuarie 1919, când apărea la Chişinău, str. Leovei nr. 90 (după 15 aprilie, în Bulevardul Academiei nr. 6, „casa Mircea, vis-a-vis de Grădina Carpaţi”), numărul 10 al gazetei lunare basarabene „Răsăritul”, nume importante ale culturii române se năpusteau într-o admirabilă solidaritate, cu materiale publicitico-literare şi cu poezie. Printre semnatarii propagandei de cosmetică românească se numărau Lucian Blaga (cugetări din volumul „Pietre pentru templul meu”), Camil Petrescu, Al. Cazaban, Vasile Militaru, G. Tutoveanu, Liviu Marian (cu povestirile „Furnica”, „Zburătoare şi târâtoare” şi poeziile „Revedre”), Henri Stahl, Nichifor Crainic, prefectul Chişinăului D. Bogoş (povestirea „Mărioara şi un urs prost”).

*

Există, însă, ca prin toate paginile uitate de odinioară, şi poezie bună, poezie respirată cu toţi porii, şi pe care, începând de astăzi, o să încerc să o adun de sub necuprinsa şi vinovata noastră nepăsare.


1919, Pan Halippa: Clopotele

Roman Types et Costumes de la Russie Raoult Ivan

*

Din clopotniţa din sat

Sună clopotele, sună,

Vestind lumii vestea bună

Că Hrisos a înviat.

*

Cele mici în cor duios

Sună des, cu voioşie,

Că e zi de bucurie

Pentru mari şi cei de jos.

 *

Iar cel mare, cam dogit,

Sună rar, sună agale,

Că s-a dus vremea de jale

Şi că răul s-a sfârşit.

*

Sunaţi, clopote, sunaţi

Şi vestiţi în lumea toată

Că robia e sfărmată

Şi că toţi de-acum-s fraţi!

*

Şi mai spuneţi tuturor

Că sunt vremile unirii

Şi că-i timpul primenirii

Stărilor bătrânelor!

*

(Răsăritul, nr. 19, 15 mai 1919, p. 7).


1919, Mihail I. Pricopie: Plecarea

1919 Rasaritul 1

*

Sub paza ta, odihnă, mai dorm o seară încă!

Mai pot dar sta de vorbă cu ochii ţintă-n loc,

Bordeiul tot s-ascunde sub negura adâncă

Pe care-o rupe-n vatră un sâmbure de foc.

*

Mi-i plină toată mintea de noapte şi tăcere

Şi mi-am uitat trecutul şi chinurile lui,

Şi mi-am uitat acuma c-am îndurat durere

Cum nu mai fu sortită pe lume nimănui!

*

Mai am o noapte, doară, şi-apoi pornesc spre moarte,

Mă vor urma tovarăşi tăcuţi şi-ncrezători,

O ştim: Plecăm spre ţara celei mai crude soarte,

Dar ne căznim din suflet să fim nepăsători.

 *

În şanţuri simple numai trăind o-ntreagă iarnă

Ne va pătrunde vântul puternic şi-ngheţat,

Iar când tăria vitreg va prinde fulgi să cearnă,

Câţi vor rămâne, oare, din cei ce au plecat?

 *

Valea Caregnei (Răsăritul, nr. 10, 15 ianuarie 1919, p. 3).


1919, Dumitru Geană: Populară, din război

1919 Rasaritul 2

*

Frunză verde, frunză lată,

Geme ţara-nsângerată

Şi de duşmani subjugată:

Din Siret, la Severin,

Numai jale şi suspin,

De la Dunăre-n Satmar,

Numai chin, numai amar,

 *

Doamne, Doamne, Domn ceresc,

Fă-mi şi mie ce doresc:

Dă putere oştilor,

Oştilor românilor,

Să gonească pe barbar

Dincolo, peste hotar,

Ţara să ne libereze,

Viaţa să ne-o uşureze,

 *

Fraţii să ni-i dezrobească

Şi-ntr-un cuib să ne unească;

Apoi, Doamne, când s-o face

Pe pământ şi-n lume pace,

Să răsară mândrul soare

Peste România Mare!

 *

(Răsăritul, nr. 11, 1 februarie 1919, p. 3).


1919, Ştefan Bălceşti: Cântec

1919 Rasaritul 3

*

Vai, ce timpuriu s-a lăsat bruma

Peste tine, suflet iubitor!…

Ofiliţi de-acum pe totdeauna

Crinii tăi se scutur pe răzor

*

Şi-orişice petală, cât de mică,

Când porneşte-n vânt pe cărărui,

Inima de plâns mi se despică

Şi se-ncurcă firul gândului,

*

Vai, ce timpuriu te-ajunse focul

Şi blestemul ne-ndurat de greu,

Vai, şi cum te paşte nenorocul,

Suflete, o, suflete al meu!

*

(Răsăritul, nr. 11, 1 februarie 1919, p. 11).


Pagina 1 din 3123