Minunea de la Maglavit | Dragusanul.ro - Part 2

Minunea de la Maglavit: Maria Petre din Parepa

 

Maria Petre Parepa 2        Înainte de a reveni la tema primelor „temeri” bisericeşti faţă de hăruirea reală a ciobanului Petrache Lupu din Maglavit, trebuie precizat că, în perioada tulbure, dar exaltată dintre cele două războaie mondiale, între har şi ideologie exista o graniţă confuză şi indecent de subţire.

 

         Aproape simultan cu mitul lui Petrache Lupu se consolida şi un altul, cel al fetei de ţăran Maria Petre, din Parepa, cu o „întâlnire” cu Dumnezeu, apoi şi cu „cel rău” aproape penibilă. Mă refer, desigur, la scenariul pus la punct de preoţi.

         Conform scenariului, Maria Petre (cam ciudată dubla referire la „piatra”, cu care s-a durat biserica, Petre sau Petrache Lupu şi… Maria Petre) cam întârzia, noaptea, prin sat, aşa că, într-o noapte îl întâlneşte pe „Bătrân”, care-i cere să anunţe lumea că trebuie să se pocăiască, iar pe locul întâlnirii să dureze o mănăstire. Maria Petre Parepa 1

 

         În altă noapte, tânăra fată dă cu ochii de „diavol”, un flăcău cu gânduri „necurate”, care-i cere să meargă cu el, dar mult prea credincioasa tinerică îi refuză, pudic, avansurile amoroase şi, iac-aşa a izgonit diavolul, doar făcându-şi cruce.

         Relatările despre puterile vindecătoare ale Mariei sunt puţine, dar viaţa ei, ca şi în cazul lui Petrache Lupu, determină apariţia unei superbe mănăstiri.

         Nici Petrache Lupu, nici Maria Petrea nu acceptau nimic pentru binele pe care-l făceau omenirii, dar Biserica aduna cu evlavioasă hărnicie toţi banii disponibili.

         Nu e puţin lucru să impui unei întregi societăţi un punct de vedere moral întru trăirea vieţii, să fii, în fond, piatra pe care se durează o mănăstire, chiar dacă nu ai fi făcut şi alte minuni (iar Petrache Lupu, om sărac, pe parcursul întregii îndelungatei lui vieţi, chiar a făcut şi minuni – şi se va vedea ce fel de minuni şi cum anume).


Pretinsa minune din satul Maglavit

 

Lupu 0

 

        Până să se dumirească asupra onestităţii naive a bietului cioban Petrache Lupu, biserica ortodoxă bucovineană, deşi neimplicată direct în câştig, a avut o atitudine evazivă, punând sub semnul întrebării puterile bietului păstor, puteri pe care abia savantul George Marinescu avea să le explice şi să le justifice, cu ajutorul ştiinţei.

        Eu, care împărtăşeam intuitiv opinia lui George Marinescu şi care cred în puterile miraculoase ale subconştientului uman (poate şi alte inconştientului, după cum explica medicul român, de certă valoare europeană), nu am pus, nu pun şi nu voi pune sub semnul întrebării hăruirea ciobanului oltean. Dar asta nu înseamnă că nu sesizez întreaga comedie a speculării întâmplării, în favoarea propagandei ortodoxe.

        Materialul care urmează este, aşa cum mi-am şi propus, doar un punct de vedere din epocă, unul duplicitar, deci specific bucovinean, pe care îl recuperez ca atare:

         „Satul Maglavit a ajuns să fie un obiect de discuţie în organele de publicitate.
        Un cioban, cu numele Petre sau Petrache Lupu, la întoarcere de pe câmp, cu oile, s-a întâlnit cu Dumnezeu, care avea chipul unui om bătrân, cu aripi, şi i-a vorbit: „Du-te la Biserică şi spune oamenilor că, dacă nu se potolesc de rele, va veni asupra lor foc şi prăpăd!”.

        Bătrânul s-a arătat, de trei ori, ciobanului şi l-a tot mustrat, până, în fine, a spus Bisericii, adică oamenilor, despre întâlnirea sa cu Bătrânul Înaripat, care arătare era puterea dumnezeiască sau Dumnezeu.

        Verificarea autenticităţii faptei din chestie s-a făcut de către: 1) primarul comunei; 2) de pretor; 3) de parohul local şi 4) chiar de către preşedintele Societăţii Preoţeşti „Renaşterea”, preotul C. Stănică, care a dresat şi un proces verbal, înregistrat sub No. 553, din 19 Iulie 1935.

        Până în prezent, s-a făcut bogat raportaj asupra persoanei Petre Lupu, cioban din satul Maglavit. În urma reclamei gazetăreşti, cazul Petre Lupu a atras multă lume la Maglavit.
        S-a îndrumat un curent de moralizare în masele populaţiei şi, un lucru de mare importanţă, colectarea de fonduri pentru zidirea unui locaş dumnezeiesc, pe locul unde a avut loc întâlnirea ciobanului Petre Lupu cu Bătrânul Înaripat.
        Atât moralizarea, cât şi zidirea unui locaş dumnezeiesc sunt demne de toată lauda.

 

Luou 12 Activitatea ciobanului este o minune?

 

        Istoria sfântă ne raportează, atât în Testamentul Vechi, cât şi în Testamentul Nou despre numeroase minuni.
        Doctrina Bisericii creştine învaţă că săvârşirea de minuni este cu putinţă.
        Autorul minunilor poate fi numai Dumnezeu sau acea persoană, căruia Dumnezeu îi dă darul de a face minuni.
        Ce este, însă, o minune?

        Sub cuvântul minune înţelegem un efect produs de Dumnezeu, nu în cadrul legilor fizice, ci afară de cadrul legilor fizice, cu scop moralizator. Posibilitatea şi realitatea minunilor o tăgăduiesc numai sistemele de cugetare care nu admit existenţa unui Dumnezeu personal şi absolut, cum sunt materia¬lismul, panteismul, ateismul, deismul, etc.
        Creştinul ortodox crede în un Dumnezeu personal şi absolut, mai presus de lumea creată de el, crede şi în fapte minunate, nu crede însă şi n-are voie să creadă în legende, oricât de ingenioase ar fi ele, dacă nu cadrează deplin idealul moralităţii, căruia au servit, totdeauna, minunile adevărate.
        Proorocii şi însuşi Domnul nostru Iisus Hristos s-au legitimat prin minuni, drept dovadă că ceea ce învaţă sau vestesc e adevărat.

        Aşa stă chestia cu minunile. Faptele, care pretind a fi trecute în ochii lumii de minuni, trebuie riguros examinate, căci sunt şi minciuni false.

 

        Biserica învăţătoare are, deci, mare răspundere, când e vorba să dea asentimentul dacă o faptă anumită este o minune.

 

 

Care-i obiectul minunii din Maglavit?

 

Lupu 1

 

        Am urmărit toate reportajele din organele de publicitate, cu mare atenţie. Şi ce am constatat?
        Am constatat că ciobanul Petre Lupu este o persoană de suflet curat. El are dispoziţie religioasă. El nu spune, însă, nimic deosebit, ce nu s-ar spune de către preotul conştiincios, în Biserică. Ceea ce spune ciobanul nu-i prorocire, ci o urmare firească a neascultării de legea dumnezeiească.

        Şi el a vorbit că vorba lui nu-i minune, ci e datorie de om normal, sănătos şi conştiincios, de a discuta ce a spus şi va mai spune. Minuni văd cei interesaţi. Neascultarea de poruncile dumnezeieşti, viaţa desfrânată etc. sunt semnele unei vieţi rele. Nu vrea ciobanul altceva decât schimbarea faptelor ruşinoase şi rele în viaţă bună şi cinstită.

 

        Această gândire şi această activitate nu are nimic comun cu fapta minune, însă este omenoasă. A îndruma pe fraţii săi la viaţă cinstită e o sfântă datorie a fiecăruia. Şi când, un creştin oareşicare împlineşte această datorie sacră, cu toată dragostea, cum o face ciobanul Petre Lupu, apare activitatea lui ca ceva minunat, deosebit, însă nu-i minune. Dar, dacă printr-o activitate zeloasă se produce o mişcare religioasă spre bine, este un fapt îmbucurător, care merită a fi subliniat.

        Ciobanul Petre Lupu, cu suflet dispus la dreptate, şi-a asimilat cuvintele Sfintei Scripturi, care predicau potopul, ca urmare a stricăciunii moravurilor, cuvintele proorocilor la adresa poporului neascultător, cuvintele Mântuitorului privitor la dărâmarea Ierusalimului şi multe alte învăţături evanghelice, şi, văzând răul ce domneşte în popor, s-a simţit îndemnat a pune în vedere „prăpăd” şi „foc”, dacă nu urmează schimbarea vieţii rele, în viaţă cinstită.
        Succesul activităţii ciobanului Petre Lupu este foarte lăudabil, s-ar putea spune „minunat”, însă nu-i minune.

 

 

Întâlnirea ciobanului cu Dumnezeu

 

        Omul credincios, evlavios, se întâlneşte cu Dumnezeu nu ici-colea, ci zilnic, totdeauna. Căci, ce face omul evlavios, când se roagă ? Au nu vorbeşte el, atunci, cu Dumnezeu? Nu are loc o întâlnire cu Dumnezeu, în mod spiritual?

        În mitologia grecească se arătau unii zei, în chipul moşneagului înaripat.
        Creştinul nu se află sub puterea mitologică!
        Când creştinul rosteşte rugăciunea domnească „Tatăl nostru”, au nu vorbeşte el direct cu Dumnezeu?
        Da şi nu!

        Când rosteşte ruga, cu suflet recules, el vorbeşte cu Dumnezeu, când, însă, e în funcţie numai gura, dar gândul e absent, el nu vorbeşte cu Dumnezeu.
        Aşa-i cu rugăciunea!

 

        Să amintim o pildă, din Testamentul Vechi!
        Pe muntele Carmil, s-au adus jertfe, de către preoţii idolului Baal şi de către proorocul Ilie, cu un scop anumit, adică spre a se demonstra care-i Dumnezeul cel adevărat. Condiţia era: în urma rugii, să vina foc, de sus, şi să mistuiască jertfa.
        Ruga preoţilor lui Baal, 450 la număr, n-a fost ascultată, deşi s-a făcut cu glas ridicat; ruga prorocului Ilie, care s-a rugat scurt, a fost împlinită (1 Împ. 18, 16-46).
        Nu rugăciunea lungă şi zgomotoasă este ascultată de Dumnezeu, ci rugăciunea izvorâtă din suflet curat, sincer sau sfânt.

        Această împrejurare a avut în vedere şi marele apostol Pavel, când a zis: „Dar în Biserică (Adunare), voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decât să spun 10.000 (zece mii) cuvinte, în altă limbă, adică neînţelese” (1 Cop. 14, 19).

        Rugăciunea să nu fie numai rostită, ci ea trebuie să fie şi simţită, ieşind din suflet curat şi să afle calea la sufletul auditorilor (Pr. Petru Popescul, profesor, Revista Bucovinei, nr. 4627, din 22.08.1935, pp. 2, 3, şi nr. 4629, din 25.08.1935, p. 2; autorul, preotul-profesor Petru Popescul, comentează, de fapt, articolul lui N. Ciocârdia, din Universul, nr. 201, din 24.07.1935).

 

Azi, pe acest site, s-au postat 5 materiale.


Vedeniile lui Petrache Lupu din Maglavit

  

 Maglavit 3

 

şi îndemnarea renaşterii noastre morale

 

 

         „Vedeniile de la Maglavit au preocupat toată lumea. Să vedem care este activitatea ciobanului Petrache Lupu din Maglavit şi rostul activităţii sale. Să auzim, întâi, cum s-a arătat ciobanului Petrache Lupii un moş bătrân şi la ce l-a îndemnat, ca să putem judeca şi noi, în cunoştinţă de cauză, toată întâmplarea din satul Maglavit, judeţul Dolj, de lângă Dunăre.

 

 

Întâia vedenie

 

         Vineri, 31 Mai 1935, ciobanul Petre Lupu, după ce, ca şi alte dăţi, îşi aranjase, acasă, treburile gospodăriei, se întorcea, spre seară, la oile sale. Soarele se pogora spre asfinţit.

 

        În drum, se iveşte, deodată, un moşneag bătrân, cu barba albă şi lungă până la brâu şi cu mustăţi, tot la fel, şi a cărui îmbrăcăminte albă ca zăpada, formată din păr mătăsos şi foarte frumos, îi acoperea corpul, până la degetele picioarelor. Stând deasupra pământului, ca la două palme, opreşte calea ciobanului şi vorbeşte: „Unde te duci? Nu-ţi fie frică, că-ţi dau eu curaj; uite, am să-ţi spun o vorbă”.                               

 

        Liniştindu-se, ciobanul zice: „Bun, moşule, spune!”.

 

        Şi moşul vorbi: „Să te duci, să spui la lume, la părintele, la primărie şi la biserică, că, dacă nu se potoleşte lumea, dacă nu ţin sărbătorile, dacă nu se lasă de rele, dacă nu vin la biserică, dacă nu se apropie, atuncea foc, atuncea prăpăd!”.

 

        După această poruncă, dată, moşneagul a dispărut (s-a făcut nevăzut), urcându-se, în sus, într-un nor.

        Aşa a avut loc cea dintâi  vedenie.

 

 

A doua vedenie

 

        În Vinerea următoare, 7 Iunie, în acelaşi loc, se repetă, în acelaşi fel ca şi vedenia din 31 Mai. De data aceasta, se adaogă, din partea moşului, o mustrare pentru neascultare. Dar, şi de data aceasta, ciobanul nu spuse nimănui, deşi făgăduise.

 

 

A treia vedenie

 

        Vineri, 14 Iunie, moşul se iveşte, iarăşi, în acelaşi fel, însă se arătă supărat şi, cu glas înfricoşător, a vorbit ciobanului.

 

        Ciobanul a cerut iertare şi a făgăduit că va împlini numaidecât porunca.

 

        De data aceasta, însă, moşul îl însoţeşte pe cioban, până la stână.

 

        Pe drum, moşul n-a încetat a-l îndemna de a merge îndată în sat, să spună lumii cele ce i se porunciseră.

 

        Ciobanii ceilalţi, care erau la stână, au auzit pe Petru Lupu, vorbind cu cineva, dar n-au văzut nimic, şi nici Petre Lupu nu le-a spus, în cursul vorbirii cu moşul, cu cine vorbeşte.

 

        După aceea, la cererea moşului, ciobanul Petru Lupu l-a condus, până la o distanţă de cam 40-50 metri, şi, aici, lăsându-l, s-a înălţat de la pământ, sub forma unui nor, ca şi înainte.

 

        A doua zi, adică la 15 Iunie, Petrache Lupu s-a dus la preotul Bobin şi i-a povestit toate cele întâmplate. Preotul l-a sfătuit să fie ascultător.

 

Maglavit 1

 

        Ciobanul a urmat a spune lumii porunca moşului.

 

        În afară de cunoştinţele, pe care el le împărtăşeşte lumii, zice că moşul i-a mai spus ceva, ce nu are voie să spună, până când nu i se va încuviinţa aceasta, de moşul care i s-a arătat.

 

        În Duminica Rusaliilor, în 16 iunie, ducându-se la biserică, ciobanul a văzut, în spaţiul Sfântului Altar, pe acelaşi moş.

 

        La un semn al acestuia, ciobanul a intrat chiar în Sfântul Altar, având ochii aţintiţi spre boltă.

 

        Şi, iarăşi, la un alt semn, cioba­nul a ieşit afară, fără să spună vreun cuvânt cuiva.

 

Maglavit 2         De la această dată, ciobanul Petre Lupu a fost, mereu, năvălit de miile de curioşi, din satele învecinate, ca să afle, din gura lui, cele petrecute la Maglavit.

 

        Şi ciobanul le-a dat repetat porunca primită, îndemnându-i să păzească toate cele ce li s-a poruncit de Dumnezeu.

 

        Duminică, 7 Iulie, seara, între orele 10-11, ciobanul Petre Lupu, ducându-se la locul arătărilor, a aprins tămâie şi lumânări, şi s-a rugat.

 

        Şi, când a voit să se-ntoarcă la stână, a văzul, înaintea sa, o stea luminoasă, mare de 60-70 centimetri, de formă rombică, stând, deasupra pământului, orizontal. Mijlocul stelei era plin de lumină, iar marginile ei erau albăstrui ca bolta cerului.

        În colţul dinspre răsărit, steaua avea foc roş-gălbui; în partea de sus, vânt; la nord, ploaie, iar la sud, cărbune.

        Deasupra stelei era acelaşi moş, care i-a explicat ciobanului însemnătatea stelei.

        După aceea, pogorând aproape de cioban, i-a poruncit să o atingă cu mâna, ceea ce acesta n-a putut, steaua îndepărtându-se, ori de câte ori voia să o atingă cu mâna.

        Acest joc s-a repetat de trei ori, cu lămurirea că, dacă lumea nu se va îndrepta, aceasta va apărea, iarăşi, în acelaşi fel, în mijlocul lumii.

        Şi atunci, fie în toamna aceasta, fie în cea următoare, după ce steaua va fi coborâtă, în acelaşi fel, asupra lumii, căreia i se va porunci ca să o stingă, fără ca să o poată, va face explozie şi vântul va împrăştia şi focul, şi  ploaia, şi cu cărbunele deasupra pământului.

 

        Tot atunci, spune ciobanul, i s-a dat poruncă să spună aceasta întregii lumi şi celui mai mare din ţară.

 

        În Duminica din 14 Iulie, tot pe tăcute, ciobanul Petrache Lupu a văzut plutind deasupra lumii pe acelaşi moş, care i se arătase mai înainte.

 

        De asemenea, un tânăr, din comuna vecină, Hunia, a avut, în somn, un vis, în care un tânăr, cu barba mică, l-a îndemnat să vină la Petrache Lupu şi să-i spună să nu-i fie teamă de cei necredincioşi şi să vorbească, fără frică, cuvântul Domnului.

        Tânărul din Hunia a început a sta pe gânduri, dar, la urmă, a dus ciobanului porunca primită în somn (Preot Prof. Petre Popescul, Glasul Bucovinei, nr. 4717, din 25.12.1935, pp. 6, 7 şi 11).

 

Pe acest site, se postează câte 5 materiale, zilnic.


Minunea de la Maglavit, în presa bucovineană 1

 

Petrache Lupu multimi

 

         Mitul ciobanului Petrache Lupu, din Maglavit, avea să facă mare vâlvă, şi în harnica presă bucovineană, pe întreg parcursul anului 1935, spre sfârşit de an promovându-se şi o altă minune, cea a fetei Maria Petre din Parepa.

        Fără îndoială, există oameni hăruiţi, înzestraţi poate şi cu sfinţenie. În fond, noi, oamenii, nu ştim mai nimic şi nu înţelegem prea multe despre puterile secrete ale creierului omenesc, despre energiile care ne domină subconştientul.

Petrache Lupu inchinare         Petrache Lupu putea fi un astfel de om, cu o incredibilă dominantă a subconştientului, şi probabil că a şi fost, dar, în anul acela, al întâlnirii cu Dumnezeu (şi nu mă refer la întâlnirea fizică cu „Bătrânul Înaripat”, despre care s-au atâtea şi atâtea), Petrache Lupu suplinea, nepremidat, şi o nevoie nepământească de mit, dar şi de idolatrie, omul substituindu-se, fără voia sa, lui Dumnezeu. Veneau pelerini din întreaga lume (până şi din Texas au venit vreo patruzeci), să îl vadă, să îl atingă, iar preoţii intraseră la griji. Taman ca în povestea biblică, în care i se contesta lui Iisus dreptul de a vorbi despre vrerea Domnului, pentru că nu era preot, iar Hristos a răspuns că nu oamenii, ci Dumnezeu hotărăşte cui i se arată, şi preoţii interbelici îi contestau bietului Petrache dreptul la… a face minuni, apărând, în fond, „destoinicia” castei preoţeşti şi Biserica, numită şi în traducere românească, deci Adunarea.

 

        După o scurtă perioadă de ezitare, timp în care preoţii se întrebau dacă nu cumva Petrache Lupu vrea să întemeieze o schismă, Biserica începe să promoveze vioi mitul omului care face minuni, mai ales după ce medicul craiovean Mihai Albu se pronunţase asupra sănătăţii mintale a bietului, dar şi a fericitului cioban mioritic. De altfel, cu concluziile doctorului Albu am să şi încep această interesantă relatare a ciocnirilor de interese, de superstiţii şi de banalităţi, în presa bucovineană a anului 1935:

 

Petrache Lupu tanarMinunea de la Maglavit

 

şi declaraţiile unui medic

 

         Maglavit 8 (Rador). Domnul dr. Mihai Albu, medic primar şi directorul Sanatoriului „Mihai Bravul” din Craiova, examinând pe ciobanul Petru Lupu, care l-a văzut şi auzit pe Dumnezeu, l-a găsit pe cioban sănătos şi neexaltat.

        Domnia sa a declarat: „Am plecat la Maglavit, după cum a scris şi un ziar din Craiova, dintr-o idee pre­concepută. Credeam că voi găsi un cretin ere­ditar sau o unealtă a unei asociaţii de excrocherii religioase.

        Socotesc ca o înaltă datorie de conştiinţă să afirm, însă, că Arătarea de la Maglavit trebuie să o atribuim unei puteri supraomeneşti.

        Petru Lupu s-a supus, cu multă bunăvoinţă, examinării mele. Nu mică mi-a fost surpriza să constat că el este foarte normal, în afară de mica dificultate de vorbire. Aude, vede, judecă clar, n-are nici una din simptomele nevropatiilor congenitale sau câştigate, melancolie, manii. Nu este impulsiv.

        Ca încheiere, din cele ce am constatat la ciobanul Petru Lupu şi din cele ce am văzut şi auzit la Ma­glavit, cu toate pretenţiile mele de om de ştiinţă, vă declar că sunt un om de credinţă, prin ur­mare cred în minunea de la Maglavit” (Glasul Bucovinei, nr. 4617, din 09.08.1935, p. 4).


Pagina 2 din 212