Vultureşti: falsuri, de la port, până la ritual

*

Habar nu nu am de unde şi-au procurat sătenii din Vultureşti mantale (le purtau numai răzeşii, iar străbunii lor au fost ţărani, nu răzeşi) şi de ce au fost chemaţi, îmbrăcaţi în costume naţionale, ca şi fetele care îi însoţeau, la Suceava, de Ziua Datinii, chiar dacă aveau şi un Cerb (Timpul, Cronos – Cernunos prin locurile noastre), şi vreo doi urşi şi cam tot atâţia “ţigani” neinspirat costumaţi. “Ţiganul” din obiceiuri este un şaman, un solomonar, şi nicidecum un pezevenchi murdar, care îşi joacă ursul la târg. Dar, mă rog, dacă tradiţia Bucovinei a devenit un bun fălticenean, asta e!

*

Căiuţii din Zvoriştea, călăreţii lui Marte

*

Prima religie a omenirii (Datina) a început în munţii Carpaţi, Soarelui îngăduindu-i-se să facă templu din Muntele Soarelui, Muntele lui Dumnezeu (Ar Ra, Ar Aum – Crezând în Soare, crezi în Dumnezeu), iar strajă a muntelui a fost rânduit Marte, ca şi-a făcut o ceată de călăreţi, numiţi ulterior centauri, iar în tradiţia românească, doar căiuţi.

*

Deşi nu cred că le este cunoscută originea ritualului pe care, de ani buni, îl tot reînvie, copiii din Zvoriştea (primul Bucureşti din România, atestat documentar în 30 martie 1392) o fac ireproşabil, “Căiuţii” lor fiind una dintre cele mai bine păstrate componente ale Datinii şi, inclusiv, al religiei naturale, cea în care Sinele Universal şi Sinele Individual locuiesc împreună în grota inimii, inima lui Iisus Hristos urmând să însemne, mai târziu, Sfântul Graal, aidoma inimii oricărui om care îşi cunoaşte locul în Univers şi în Timp.

*

Adio, Datină, noi ne hlizim la măscări cu mascaţi!

*

Suceveanul are tradiţia istorică a hlizelii. Lui poţi să-i dai orice, chiar şi teatru, şi se îndoapă lacom, dacă se poate hlizi. Dovadă: Datina, care dintr-un “dat” sacru, pe vremea când Soarele îşi făcea muntele templu, iar Dumnezeu îşi făcea sălaş în Soare, cum zice Psalmul 18, deja s-a transformat într-o comicăreală băşcălioasă, începând de la Colindul Soarelui, căruia noi îi zicem “urătură” şi încheind cu năstruşniciile prin care contemporanii rurali ba îl caută pe Dumnezeu-Timpul de testicule, ba îl ţine flămând şi cheamă veterinarul, precum în stupida scenetă a celor de la Văculeşti. Iar urşii, din omagierea primordială a Calendarului (coada Ursei Mari arăta anotimpurile), s-au transformat într-o caraghioasă ţigănie, care smulge hohote de râs, deşi ar trebui să ne apuce plânsul. Şi ne mai mirăm că ne merge rău, când facem mişto folcloros de Universul din care facem parte aidoma unui fir de nisip.

*

Femei frumoase (în port strămoşesc, toate femeile sunt frumoase), care nu au avut niciodată loc în astfel de ritualuri, splendide costume populare purtate de bărbaţi şi femei din alai, care nu au nici în clin, nici în mânec de-a face cu misterul ritualurilor tradiţionale, şi care nu doar că descind din datină, ci reprezintă mărturia sacră şi a identităţii noastre, şi a vechimii acestui neam pururi irositor de sine.

*

Colac peste pupăză, obiceiurile bucovinene de anul nou au fost puse în scenă de fălticeneni, în frunte cu gospodarii din Vadu Moldovei preşedintelui Ioan Cătălin Nechifor (abia acum înţeleg de ce tot dă cu droanga în folclor), pentru că asta este strategia distinsului doctor în folclor Călin Brăteanu: pe vremea lui Flutur, refuza fanfara din Calafindeşti şi “Cerbul” din Corlata, pe motiv că şi Calafindeştii, şi Berchişeştii sunt comune PSD; mai nou, poţi să fie comuna PSD sută la sută, şi tot nu intră în vizorul harnicului diriguitor al culturii Călin Brăteanu, dacă nu e vecină cu satul natal al Preşedintelui (nu că i-ar cere-o, dar domnul director Brăteanu ghiceşte, pur şi simplu, visele intime ale conducătorilor!) sau dacă primarul acelei comune nu este cumătru cu îndrăguâitul interpret de baluri ale gospodarilor, marca Brăteanu înregistrată la OSIM.

*

Un MillenniuM cu artă plastică şi umor

*

Vernisajul Salonului Internaţional de Artă Fotografică “Bucovina Mileniului 3”, cu peste 3.000 de lucrări, sosite din toate unghiurile lumii (inspirată expresie a cărturarilor din secolul al XIX-lea), a constituit un minunat prilej pentru decernarea premiilor Anualei 2015 a Artiştilor Plastici Amatori din judeţul Suceava, dar şi a artiştilor umorişti, caricaturişti şi epigramişti, biruitori în campionatul de profil.

*

Artiştii plastici premiaţi (despre epigramişti şi caricaturişti v-am povestit) au fost:

*

Pictură – Mihai Valentin Tipa (Suceava)

Grafică – Sorin Bărgăuan (Berchişeşti )

Arte decorative – Viorel Lepcaliuc (Suceava)

Sculptură – Mihai Valentin Tipa (Suceava).

Cred că aţi sesizat că Mihai Valentin Tipa a câştigat şi la pictură, şi la sculptură, ceea ce înseamnă o performanţă rar întâlnită. În loc de premii (bani au fost puţini – firfirici doar, că doar Arta nu-i suceava live beldimanii cu covaşă, ca să primească indecente plocoane, cică publicitare, de la Consiliul Judeţean şi de la Direcţia Silvică Suceava; dimpotrivă, Arta e oroarea politicienilor şi reciproca, invers şi viceversa), Iosif Csukat (pictură), Doina Vianora Catargiu (grafică), Viorel Lepcaliuc (arte decorative ) şi Liviu Jitaru ( sculptură) au fost nominalizaţi în juriul ediţiei 2016, iar Nicolae Zepciuc (pictură), Ioana Gagiu (grafică), Iolanda Bădăluţă (arte decorative) şi Nucu Benţa (sculptură) au fost nominalizaţi, pentru Tabăra de vară 2016 – „Bucovina contemporană în artele vizuale”.

*

Prezent, ca întotdeauna, la tot ce mişcă în târgul ăsta am surprins instantanee frumoase de viaţă reală, pe care vi le arăt cu dragă inimă.

*

Viorica Moruz, semnând diplome, şi PIM, scriindu-le caligrafic

*

Chestia asta, cu diplomele, s-a petrecut mai înspre dimineaţă, în biroul lui Victor T. Rusu, şi cu colaborarea de nădejde a colegului nostru Gheorghe Senciuc. Nu ştiţi cine-i Gheorghe Senciuc? Atunci cum de îi ştiţi pe Nechifor, Flutur, Lungu, Bălan, Băişanu şi pe toţi ceilalţi responsabili de oroarea şi eroarea vieţii noastre de fiecare zi?

*

Gabriela Teişanu, deschizând suita de manifestări ale zilei

PIM, Gabriela Teişanu, Victor T. Rusu

Vorbeşte Ambrozie Ovidiu Bortă-BOA, truditorul Salonului Internaţional

Alexandru Negrea şi marii epigramişti Bobby şi Ştefan Stroe

Vorbeşte PIM

Vorbeşte Victor T. Rusu

Constantin-Emil Ursu ascultă, ascuns după public

Încă mai vorbeşte Victor T. Rusu – nu-i bai, pentru că vorbeşte bine

Vorbeşte Constantin-Emil Ursu

PIM se pune pe pupat: mai întâi, pe epigramistul Constantin Horbovanu

Horbovanu, cu diploma în mână, în drum spre casierie; umorul e pe bani, nu ca arta plastică

Horbovanu, între Bobby şi Ştefan Stroe; umoriştii ştiu cum să se molipsească de… talent

Nici Gabriela Teişanu nu ratează molipsitul de talent şi reciproca Bobby Stroe

PIM se pune iar pe pupat; noua victimă: Bobby Stroe

Bobby Stroe şi PIM sau emisiunea “3 G” a Intermediei

Bobby Stroe, diplomat al umorului ca şi Ştefan Stroe, tată-său

Ştefan Stroe: Fără pupături, PIM-ule, chiar dacă-mi dai Opera Omnia!

Ştefan Stroe: Opera Omnia? Vino să te pup!…

PIM, încolţit cu pupături de Viorel Corodescu-COV

COV şi PIM

COV şi PIM, mutaţi din faţa ferestrei, ca să-i pot poza

Notă: nu cumva să credeţi că prescurtarea COV vine de la substantivul comun covaşă.

Lucian Neacşu, senior al caricaturii sucevene de presă

Lucian Neacşu şi PIM: decenii de umor românesc

Pamfil Horodnic, intermediat de soţie, primind “Opera Omnia” pentru caricatură

Doamna Maria Horodnic (nu cumva îşi semnează caricaturile: Pamfil?)

Iar se pune PIM pe pupat, iar Mihai Căldăruş nu are de ales

Mihai Căldăruş, diplomat în caricatură

Premiul I la pictură şi sculptură: Mihai Valentin Tipa (stă în bloc cu mine, de asta are talent!)

Artist plastic premiat (din păcate nu îl cunosc, dar voi reveni cu numele)

Sorin Dumitru Baciu, la tortura pupatului

Sorin Dumitru Baciu, în postură de grafician premiat

*

Salonul Artiştilor Plastici Bucovineni – 2015

PIM, Viorica Moruz şi Sorin Baciu (juriul), la vernisajul expoziţiei

*

În judeţul Suceava nu există artişti plastici profesionişti (care să trăiască doar din arta lor), ci doar artişti amatori cu studii de pictură şi artişti amatori autodidacţi. Amator înseamnă, în domeniul creativ, om care pune pasiune în arta sa şi nu văd de ce cuvântul acesta ar fi socotit de unele feţe simandicoase drept un peiorativ. De altfel, graniţa dintre arta artiştilor cu facultate de arte şi dintre artiştii autodidacţi este foarte subţire, dar, de cele mai multe ori, în favoarea artei autodidacţilor, care n-au rămas la doar ceea ce se învaţă într-o facultate, ci evoluează într-un context profesional şi artistic mult mai complex, mai dinamic şi mai profund.

*

La o atentă urmărire a evoluţiei artei autodidacţilor (la cei cu facultate abundă epigonismul), se poate întrezări o vagă nesiguranţă a opţiunilor estetice, dar marea majoritate dintre ei, ca la un semnal, par a se întoarce la academism, pe o cale a tentaţiilor spre impresionism, uneori şi spre expresionist şi grafică, şi din ce în ce mai rar spre avangardism şi modernism, pentru că şi avangardismul şi modernismul, şubrede încă din concepere, şi-au diluat nepermis de jalnic expresiile, dar şi cromatica.

*

La Salonul de Toamnă-Iarnă a anului 2015, expun, pe şevaletele care vor să suplinească spaţiul expoziţional impropriu din strania clădire a municipalităţii, numită, aiurea, Centrul pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene, artişti plastici remarcabili, care ţin de toate şcolile şi cenaclurilor de pictură din judeţ – toate demne de admiraţie, precum şi un vitralist şi câţiva sculptori, inclusiv unul de etnie rromă, care merită salutat cu sinceritate. Poţi întâlni pe şevalete splendidele tablouri semnate de Doina Catargiu, Dumitru Savu, Radu Bercea şi Iosif Csukat (teribil tabloul cu Tiberiu Cosovan, pictând în aer liber), dar şi lucrări la fel de frumoase ale altor artişti, majoritatea tineri, pe care nu am avut norocul să-i cunosc personal.

*

Categoric, sunt un fan entuziast al expozanţilor autodidacţi, aşa cum sunt şi al artiştilor cu facultate de arte, cu condiţia să probeze, prin operă, că sunt şi înnăscuţi pentru un astfel de destin. Cred atât de sincer că expoziţia, pusă la ultimul etaj al clădirii inutile (dar vom avea, în curând, Muzeul Bucovinei, cu patru săli de expoziţii temporare absolut recomandate), încât vă îndemn pe toţi s-o vizitaţi, iar ca argument folosesc imaginile capturate de bietul aparat foto din dotare, cu prilejul vernisajului. Şi veţi vedea: deşi avea de înfruntat un nătâng sistem de iluminat şi deşi nu are blitz, chiar şi bietul aparat este captivat de frumuseţea expoziţiei:

*

*