Bietul Eminescu sau bieţii de noi?

Omagiere cu coroane, în faţa unui numeros public… media

*

În fiecare an, la remorca Botoşanilor, sucevenii îl sărbătoresc pe Eminescu. Din patru în patru ani, se schimbă doar depunătorii de coroane, dar şi discursurile penibile ale politicienilor cu mare drag de Eminescu. Uneori, şi de cultură. Între timp, piatra mormântală a bunicii dinspre mamă a lui Eminescu, de la Băneşti, judeţul Suceava, a devenit fie trotuar, fie temelie de casă, după ce fusese smulsă de pe ţărâna sfântă, odată cu cea a ctitorului minunatei biserici, de căre un cuvios părinte, mare iubitor de fâneţe şi livadă evlavioase, închinate bunului Dumnezeu:

*

Piatra bunicii lui Eminescu, smulsă de pe mormânt şi aruncată sub zidul bisericii, la Băneşti

*

Cum se apropie jumătatea lui ianuarie, personalităţile remarcabile ale judeţului şi ale patriei “îşi scot din debara eminescuţul lor” (am citat din poetul Vasile Ursache, care nu face parte dintre aceste personalităţi, deşi scrie o poezie care îţi tulbură sufletul) şi vin să pozeze la bustul lui Eminescu şi în faţa camerelor televiziunilor locale, ca să-i vadă neamurile cât de elitiste sunt ele. În fond, în literatura română, nu mai există nimic altceva, totul le repugnă până la stropşire, în afară de ele, personalităţile omagiatoare, şi Eminescu:

*

Atât există în spiritualitatea română, ei şi Eminescu

*

Mormântul bunicului lui Eminescu, dinspre tată, e mai norocos: fiind sub gard (acolo îl văzuse Vasile Gherasim), nu a fost prădat de piatra mormântală, întru gloria lui Dumnezeu prin fâneţe şi plantaţii de meri, ci a fost acoperit, cu tot cu piatră, de îndurătorul pământ românesc şi camuflat sub muşchi şi buruieni. E o piatră moale, scoasă din dealurile din preajmă, care au sedimentat-o, şi doar un arheolog ar putea să o scoată la iveală, fără să o distrugă. Cu buricele degetelor nu am putut decât să-mi confirm afirmaţia lui Vasile Gherasim:

*

Călineşti, mormântul lui Vasile Iminovici

*

Eminovicienii Bucovinei, care vin, pe linie bărbătească, din Costâna (via Krakowia, până în 1640 – Basarabia – după 1640), unde se ocupau de moşiile boierului începând cu câţiva ani înainte de anul 1736, înseamnă, ca rădăcină cunoscută, trei generaţii, care încă mai pot fi depistate şi individualizate, măcar pentru a confirma genealogia făcută de Vasile Gherasim:

*

Înregistrarea naşterii lui Gheorghe Eminovici

Arborele genealogic eminovician din Bucovina, întocmit de Vasile Gherasim

*

Eminovicieni mai există în judeţul nostru, dar la Sălăgeni, comuna Dumbrăveni. Seamănă cu cei întâlniţi de Vasile Gherasim la Călineşti, şi se trag dintr-un erou al celui de-al doilea război mondial, care, la rândul lui, descinde din fratele mai mic al lui Gheorghe Eminovici, care îl însoţise în Moldova şi căruia istoria i-a  pierdut urma:

*

Eminovicienii din Sălăgeni

*

Pe linie maternă, Eminescu vine din răzeşii Moldovei de Jos, înrudiţi şi cu domnitorul Gheorghe Ştefan, dar şi cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cu care Mihai Eminescu seamănă atât de bine, străbunicul lui Eminescu, pe linie maternă, Ioan Iuraşcu, şi străbunicul lui Alexandru Ioan Cuza, Ioniţă Cuza vel pitar, confirmând această înrudire (document descoperit de Nicolae Iorga), în 5 februarie 1752:

*

Antunica Mogâldea, bunica sau mătuşa comună pentru Iurăşceni şi Cuzeni

Eminescu, Eminescu cu barba… rubedeniei lui (trucaj) şi Alexandru Ioan Cuza

*

Urmele Eminovicienilor în Bucovina, începând de la biserica din Părhăuţi, unde au primit taina căsătoriei Petrea şi Agafia Eminovici, sunt multe şi desluşesc relaţia specială pe care Mihai Eminescu a avut-o cu pururi nerecunoscătoarea Bucovină. Dar urmele acelea nu ne mai interesează. S-a aşternut omătul şi e musai nevoie de urme noi, în care, eventual, să-l puteţi întrezări şi pe bietul Eminescu. Bietul Eminescu sau bieţii de noi?

Festivalul “Cântece de peste veacuri”

*

După ce “Zicălaşii” au fonotecat, video sau audio, circa 600 de cântece de peste veacuri (1475-1914) şi le-au mai rămas vreo 5.000 de partituri de lucrat, în viitorul care începe astăzi, cred că a sosit timpul să se dea amploare restituirilor asemănătoare (în 22 februarie, la Gura Humorului, şi în 1 martie, la Vatra Dornei, “Zicălaşii” vor fonoteca, prin concerte, cele 48 de cântece culese din Bucovina de discipolul lui Chopin, armeanul cernăuţean Karol Mikuli, până în 1848), în aşa fel, încât să reverberăm cântecele străbunilor înspre cât mai mulţi români din ţară şi din lume. Iar chestia asta, care să presupună dobândire de notorietate pentru cântecul vechi românesc, nu se poate face decât printr-un festival. Aşa că, profitând de faptul că vom face, la Vatra Dornei, în 8 şi 9 iulie, BUCOVINA ACOUSTIC PARK şi NAŢIUNEA POEŢILOR, am propus fonotecarea video a cântecului vechi românesc printr-un festival cu CÂNTECE DE PESTE VEACURI, în 7 iulie, pe aceiaşi scenă, dar ca festival distinct, cu intenţia de a aduce trupa “Trei Parale”, care valorifică partiturile lui Anton Pann şi ale lui J. A. Wachmann, şi “Zicălaşii”, cu cântecele dornenilor din anii 1900, şi doi zicălaşi în sens tradiţional (cobzarii cu zicale), ambii din judeţul nostru, Constantin Irimia şi Mihai Hrincescu, care pot fi acompaniaţi, la anumite piesă, de trupa de muzică veche românească “Zicălaşii”, din Suceava.

*

Şi acest festival, inclusiv confecţionarea de costume lăutăreşti de odinioară, pe care am propus-o printr-un proiect, se încadrează în bugetul pentru fonotecare, dar grăbeşte răspândirea cântecelor neamului în contemporaneitatea noastră.

Bucovina Acoustic Park, la Vatra Dornei, din 2017

*

Regretata Elena Greculesi susținea, în textul visatului ei album de artă, publicat de „Mușatinii” doar ca jurnal, că „un popor trebuie să-și merite locul pe care stă prin memorie și prin cultură”. Subscriind în totalitate, aș adăuga ceva și despre obligațiile actului cultural față de neamul căruia i se adresează. Pentru că o reciprocitate este obligatorie. Și tocmai de asta, eu nutresc neclintita convingere că și cultura trebuie să slujească intereselor poporului, inclusiv celor de economie turistică, mai ales într-un ținut ca al nostru.

*

De ani buni, am tot făcut festivalul „Națiunea Poeților”, impunând numele provinciei noastre într-un spațiu cultural european și, mai ales, în Israel, Olanda, Belgia și Germania. Un film, care circulă prin Israel și pe care îl puteți accesa, cu un click pe căsuța a patra din dreapta paginii, numită BUCOVINA ÎN ISRAEL, vehiculează minunata surpriză pe care o reprezintă acest nord de „țară românească a Moldovei” (am citat din hrisoavele lui Alexandru cel Bun), și prin alcătuirea dumnezeiască, dar și prin oamenii pe care poeții i-au întâlnit. Și mai important este că, odată cu acest festival, poeți din județul Suceava (Clement, Vintilă, Viere, Rusu, Istrati, Severin etc.) și-au văzut poemele publicate, în traduceri, prin diverse publicații literare europene, iar recent, în Israel, într-o antologie bilingvă „40 poeți români”, apar și vreo cinci poeți din județul Suceava. Ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată într-o antologie a poeziei românești, lucrată chiar și în țară, pentru că disprețul bucureștenilor față de provincii și, în special, față de Moldova, a fost și a rămas devastator.

*

În ciuda acestor reușite, cu un buget care nu reprezintă nici măcar jumătate din cel destinat lustruirii cu Eminescu, în ianuarie al fiecărui an, noi, cei de la Centrul Cultural „Bucovina”, dar și președintele C. J. Suceava, domnul Gheorghe Flutur, cu care am avut o discuție prin decembrie, ne dorim mai mult. În cadrul aceluiași buget, desigur. De asta am și fost, ieri, la Vatra Dornei, împreună cu Tiberiu Cosovan, ca să găsim soluții și parteneriate pentru a regândi formatul „Națiunii Poeților”, fără a-l știrbi pe cel deja consacrat. Avem noi, în raiul de sub Oușor, o altă Violetă durată și pe sufletul nostru, pe lângă cea din Berchișești, Violeta Codorean, împreună cu care de multă vreme plănuim un concept, drag și președintelui Flutur – după cum mi-a mărturisit, cel al „poeziei care cântă” (o chestie care înseamnă, de decenii, și adorația lui Doru Popovici).

*

*

Pornind de la premiza că am mulți prieteni în lumea muzicală românească, iar fiul meu, Andi, și Mihnea Blidariu și mai mulți, prieteni dispuși să ne ajute, la nevoie, încă din vara anului trecut, la Vatra Dornei, am luat noi în discuție posibilitatea de a pune în valoare „poezia care cântă”, cea rock și cea folk, printr-o antologie, care să fie lansată, odată cu cărțile „Națiunii Poeților”, printr-un festival acustic. Până spre sfârșitul lui noiembrie, când, din pricina unor probleme de sănătate, am fost obligat să merg la Cluj-Napoca (în spitalul din Suceava e recomandabil să mergi când ți se urăște cu viața), Andi și Mihnea gândiseră un astfel de festival, care să se desfășoare la Vatra Dornei, în zilele de 8 și 9 iulie 2017, cu șase importante trupe de rock din România, care au lansat sau au în lucru albume acustice și cu patru cantautori tineri, care vor fi selectați printr-un concurs, care se va organiza, în curând, pe site-ul oficial „Bucovina Rock Castle”. Practic, festivalul era lucrat, din punct de vedere artistic, mie revenindu-mi doar sarcina înrădăcinării și a atragerii unor surse suplimentare, pentru că bugetul „Națiunii Poeților” rămâne același, doar că ne dorim ca, în loc de o sută de consumatori ai actului de cultură, să ajungem, în primul an, la minimum o mie, iar în doi-trei ani (mai am doar 3 ani până la pensie și-i datorez Bucovinei încă un eveniment de talia „Bucovina Rock Castle”, care să poată continua, ca și „Bucovina Rock Castle”, și în absența mea), la 4-5000 spectatori pe seară. De asta, fără a subția proiectul „Națiunea Poeților”, vrem să facem „Bucovina Acoustic Park” ca echivalent  şi complementar pentru „Bucovina Rock Castle”, într-un complex de manifestări, care vor dura trei zile, în paradisul Vatra Dornei.

*

Festivalurile localizate în Vatra Dornei se vor desfășura în serile zilelor de 7-9 iulie 2017 (o să vă spun ce-i și cu seara în plus, cea de vineri, a altui festival), pe platoul din fața legendarei fântâni a lui Otto („Otto Binder”), aproape de cele două locații gratuite de campare, dar dotate cu dușuri și grupuri sanitare, din Parcul Central. În timpul zilelor, Petrică, șeful Salvamontului dornean și, în general, al agrementului, va organiza puzderie de activități pentru tineri, dar și pentru muzicieni, care muzicieni se vor plimba, obligatoriu, cu caiacele pe râul Dorna, precum Xenopol, în 1886, care se folosise de plute – caiacele acelor vremi. Tot în timpul zilelor, în Vatra Dornei, la Salonul Alb al Casei de Cultură, și în două comune apropiate se vor organiza lansările de carte, muzicienii citindu-și câte 2-3 poeme din antologie cu… chitara și vocea, iar poeții, după înhăruirea lor tradițională.

*

Scena va fi amplasată în vecinătatea Cazinoului ruinat (cică s-au obținut fonduri pentru renovare), care a fost înșfăcat necuvenit de arhiepiscopie, pentru că îndreptățita comunitate dorneană nu a îndrăznit să-și revendice patrimoniul obștesc al Fondului Religionar, de teama afuriseniilor. Violeta Codorean ne arată locul de unde poate începe amplasarea scenei, ca să nu se vadă ruina îndărătniciei călugăreşti, deşi scena de care ne vom folosi va acoperi cu totul jecmănita clădire monument. Fotografiem totul, trimitem pozele lui Andi şi lui Mihnea, apoi discutăm despre fiecare detaliu al festivalurilor din vară, punând bazele unui durabil parteneriat. Ştim, în amănunt, ce şi cum va fi, dar, până la aprobarea proiectului şi de către C. J. Suceava, nu vă pot spune mai multe. Chiar dacă ştim că mulţi tineri din judeţul nostru, din Moldova şi din Ardeal (printre altele, de asta am ales Vatra Dornei) s-ar bucura să le afle. Încă nu e timpul, dar vă garantez, prieteni, că nimic nu poate egala trăirea celor 3 zile de festival, la Vatra Dornei, cu corturile amplasate la poalele muntelui şi la picioarele lui Dumnezeu.

*

Oraşul Vatra Dornei nu există!

*

Oraşul Vatra Dornei nu există. E o necontenită revelaţie, pe care a născocit-o bunul Dumnezeu ca să ne arate calea spre Paradesha, pe care doar câţiva pictori ai muntelui, în frunte cu inconfundabilul David Croitor, au izbutit, de-a lungul anilor, să o contureze. Oraş înseamnă un termen prozaic, prin care se individualizează banalităţi terestre, nu Vatra Dornei, care dimensionează o viziune cerească, o concreteţe a Sinelui Universal, din care toţi, cu sau fără imaginaţie, ne putem împărtăşi. Iar chestia asta au descoperit-o şi păsările călătoare, care, de ani buni, şi-au făcut sălaş pe Dorna îngheţată, spre bucuria preafericiţilor care au respirat lumina zilei doar în aceste locuri.

*

Oraş poţi să-i spui cătunului Suceava, talciocului Bucureşti sau înşelătorului Iaşi, dar nu şi miraculoasei Vatra Dornei (pământul celor mulţi – în traducere din româna veche), care înseamnă nu o metaforă, ci un potenţial metafizic mitic şi, totuşi, actual. Cine nu mă crede să meargă, să vadă, să respire anotimpurile în spaţiul sacru dintre Mestecăniş şi Tihuţa şi să se înveşnicească.

*

Aici începe Paradisul!

*

Astăzi, am fost în munţi. Împreună cu Tiberiu Cosovan. Şi am oprit, cum te obligă sufletul, aproape de cer, pe Mestecăniş. Pentru că aveam nevoie de o provocare. Nu-ţi poţi dori cu adevărat să devii grăuntele de nisip care contribuie infim la frumuseţea Bucovinei, dacă nu te încarci de măreţia templului celest pe care ea îl reprezintă. Moise numise necuprinsul dintre pământ şi cer “Cortul lui Dumnezeu”, adică “templu”. Şi nicăieri în lume nu conştientizezi mai vibrant Cortul lui Dumnezeu decât de pe şeile montane ale Bucovinei. Iar dacă Sfântul Soare, în care “Dumnezeu şi-a făcut sălaşul său”, cum zice Psalmul 18 al lui David, te răsfaţă cu profunzimele generozităţii sale, nu-ţi rămâne decât să reverberezi imnic: Aici începe Paradisul!

*