Jurnalism | Dragusanul.ro - Part 40

„48 airs nationaux roumaines”, la Humor și Dorna

ZICALASII si MIKULI m

*

În 22 februarie 2017, de ziua nașterii lui Răzvan Mitoceanu!, la Gura Humorului, și în 1 martie 2017, la Vatra Dornei, „Zicălașii” îl vor însoți pe Radu Bercea, care își va lansa albumul de pictură „Confesiuni cromatice” și vor cânta, în onoarea artistului martir al Bucovinei, cele 48 de cântece vechi românești, culese de Karol Mikuliu, primul dascăl de muzică al lui Ciprian Porumbescu din Bucovina, începând cu anul 1841 și până prin 1857.

*

Caietul program, pe care îl voi lista pentru publicul din cele două minunate așezări, Gura Humorului și Vatra Dornei, cuprinde vechile și deja uitatele cântece ale românilor:

*

I.

*

 1. Doina – Lento

 2. Doina – Con espressione malincolica

 3. Hora – Moderato

 4. Muntenesc – Allegretto

 5. Cântecul lui Dari – Sostenuto

 6. Pe o stâncă-naltă – Andante cantabile

 7. Hora – Allegretto

 8. Hora – Andantino

 9. Du-te, du-te la bărbat – Allegro

10. Hora – Allegro maestoso

11. Ce tot fugi, iubită – Andantino

12. Hora – Allegro spirit

II.

*

13. Hora – Allegretto comodo

14. Pasăre galbenă – Moderato

15. Vin’ de mă sărută – Andantino

16. Hora be – Moderato

17. Hora – Allegretto

18. Subt o culme de cetate – Andante maestoso

19. Bujor – Moderato

20. Corabiască (giocu) – Vivace

21. Soarele pe vârf de munte – Allegro con fuoco

22. Cântec – Moderato

23. Ciobanesc – Allegretto giojoso

24. Hora – Con fuoco

*

III.

*

25. Hora – Allegro

26. Foc la mine, foc la tine – Moderato

27. Arcanul (giocu) – Vivacissimo

28. Puiculița mea – Allegretto semplice

29. Hora – Moderato

30. Oborocul – Vivace

31. Hâți, cumătre – Animato

32. Hora – Allegretto

33. Corabiască (giocu) – Vivace

34. Hora – Moderato

35. Plinu-s, plinu-s de dușmani – Lento tristamente

36. Copilă frumoasă și tânără – Moderato

*

IV.

*

37. Ah, suflete! – Lento largamente

38. Hora – Allegretto

39. Lunca țipă, lunca sbiară – Andantino

40. Sub poala de codru verde – Moderato

41. Buciumul – Lento

42. Frunză verde de piperi – Maestoso

43. Ah, tu dormi, dormirea-i, moarte! – Con tristezza

44. Arde-te-ar focul, pământe! – Allegro molto

45. Vacaresc – Lento, Allegro vivace

46. Oițele – Andante

47. Aleargă, puiule – Moderato

48. Hora – Con fuoco

 


Înnobilarea lui Eminescu

Dezvelirea bustului de la Dumbrăveni

Dezvelirea bustului de la Dumbrăveni

*

Eminescu nu are nevoie de înnobilări, pentru că, prin operă, el înseamnă identitatea christică a spiritualităţii româneşti. În deşertăciunea deşertăciunilor, nobleţea lui Eminescu era, de asemeni, atât de sacră, încât numai Ioan Slavici, în august 1871, la Putna, a izbutit să o întrezărească. Zic unii că Eminescu ar fi fost un om dificil, orgolios şi irascibil. Prostii! Şi ca om, Eminescu avea sfinţenie.

*

Povestea Slavici, iar abia de aici se poate concluziona, că Eminescu îi spunea, pe culmea Putnei, că dacă simte că poate să facă un lucru singur, trebuie să-l facă. Pentru că trebuie şi nu-l va face nimeni altcineva. Dar dacă, pentru a face un lucru, va avea nevoie de sprijinul cuiva, să se lase păgubaş, pentru că nimeni nu-l va sprijini. Apoi, pentru că nu ajungeau banii pentru cheltuielile de la Putna, Eminescu l-a lăsat pe Slavici gaj neguţătorilor şi a plecat la Iaşi, să adune bani pentru plata datoriilor. L-au ajutat Alecsandri, Kogălniceanul, Maiorescu, Negruzzi şi, dacă nu mă înşel, Vasile Pogor.

*

Eliberat din zălogie, Slavici s-a întors în Banat, fără speranţa de a-şi finaliza studiile, pentru că îşi pierduse sursa de venit, adică meditaţiile contractate cu copiii unor bogătaşi din Viena. Ca să-şi poată pune ordine în gânduri, Slavici, românul român, pe care Ferdinand Întregitorul şi Brătianu aveau să-l bage în temniţă, la 70 de ani, şi să-i stabilească domiciliu forţat la Panciu pentru ultimii ani de viaţă şi pentru veşnicia morţii, s-a făcut zilier la culesul viei. O telegramă de la Eminescu l-a trimis la Viena, întru împlinirea destinului. Eminescu, geniul pururi sărac, izbutise să adune, de la Alecsandri şi Kogălniceanul, banii necesari lui Slavici pentru finalizarea studiilor.

*

Eminescu a fost întotdeauna un generos, dar intolerant cu prostia. Banalitatea îi întorcea sufletul pe dos şi, tocmai de aceea, o evita cu ostentaţie. Trăia pentru ceea ce merită trăit şi nimeni nu a mai izbutit să-i repete trăirile.

*

Deşi nu are nevoie de înnobilare pământească din partea românilor, Eminescu descindea, pe linie maternă, din neamurile voievodale româneşti. Este deja consacrată înrudirea, prin străbuni – înrudirea, nu descendenţa – cu voievodul Gheorghe Ştefan. Aici, la această răscruce, eminescologii înnăscuţi s-au împotmolit. La fel mi s-a întâmplat şi mie, care nu sunt eminescolog, ci doar un biet suflet, care nu trece indiferent pe lângă nici o mărturie. Şi mie mi-a scăpat un amănunt dintr-un document descoperit şi publicat de Nicolae Iorga, probabil sub fascinaţia de a fi aflat că, prin străbunul lui Eminescu, Ion Iuraşcu, şi prin străbunul lui Alexandru Ioan Cuza, Ioniţă Cuza, cei doi sfinţi reali ai neamului românesc se înrudeau:

*

Antunica Mogâldea, bunica sau mătuşa comună pentru Iurăşceni şi Cuzeni

Antunica Mogâldea, bunica sau mătuşa comună pentru Iurăşceni şi Cuzeni

*

În documentul din 5 februarie 1725, este menţionat „moşul” sau „stâlpul” comun, de la care urmau ieşirile din indiviziune: Antunica Mogâlde sau Mogâldea. De aici, înspre rădăcini, drumul e uşor de descifrat, neamul Mogâldea fiind înrudit cu toţi boierii mari ai Moldovei şi cu câţiva dintre voievozii noştri. Eminescu nu are nevoie de o astfel de genealogie. El îşi ajunge sieşi. Dar mama Poetului, care era atât de mândră de rădăcinile ei boiereşti, merită aşezată icoană acolo unde îi este locul, aşa că, vorba lui Traian Chelariu, o să mă întorc la Eminescu. Peste o fărâmă de timp, pentru că, de mâine, voi trăi tehnoredactarea albumului „Confesiuni cromatice”, de Radu Bercea. O altă datorie a sufletului meu, care nu trece indiferent, niciodată, pe lângă mărturii.


Statalitatea românilor şi sindromul haitelor

SINDROMUL HAITEI

*

Dacă v-aţi aventura, ziua sau noaptea, mai ales noaptea, pe străzile Sucevei, aţi auzi, pe neaşteptate, un câine comunitar mic şi pricăjit lătrând la dumneavoastră, de spaimă, pentru a stârni haita, apoi aţi pune-o de mămăligă, pentru că zece-cinsprezece dulăi vi s-ar năpusti spre nădragi, de parcă le-aţi fi duşmani de moarte. Iar dacă întâmplător aţi deranjat haita de la împerechere sau de la masă, aţi terminat-o definitiv.

*

Aşa s-a întâmplat şi cu România, pe care haita politico-securistă a înşfăcat-o cu colţii ca pe o pătură veche, din care să-şi facă un culcuş confortabil, pentru ea şi pentru puii ei. Între timp, de pe margine, potăile mai mici latră îndrăcit, stârnite de lătrăturile unei potăi pricăjite, care face pe ea de spaimă.

*

Pericolul, pe străzile Sucevei şi în statalitatea românească, sunt potăile mici şi spaimele lor agresive. Pentru statalitate, potaia mică şi provocatoare este un oarecare Coldea, Kovessy, Ghiţă, Ponta, Băsescu, Dragnea, Bica, Udrea, Tăriceanu, Etcerescu, în vreme ce dulăii care îşi dispută prada sunt nişte oarecare Coldea, Kovessy, Ghiţă, Ponta, Băsescu, Dragnea, Bica, Udrea, Tăriceanu, Etcerescu.

*

Nu e bine să te bagi între comunitari, nici pe străzile Sucevei, nici în statalitatea românilor, pentru că sunt protejaţi de lege. Punct. 


Bietul Eminescu sau bieţii de noi?

Omagiere cu coroane, în faţa unui numeros public... media

Omagiere cu coroane, în faţa unui numeros public… media

*

În fiecare an, la remorca Botoşanilor, sucevenii îl sărbătoresc pe Eminescu. Din patru în patru ani, se schimbă doar depunătorii de coroane, dar şi discursurile penibile ale politicienilor cu mare drag de Eminescu. Uneori, şi de cultură. Între timp, piatra mormântală a bunicii dinspre mamă a lui Eminescu, de la Băneşti, judeţul Suceava, a devenit fie trotuar, fie temelie de casă, după ce fusese smulsă de pe ţărâna sfântă, odată cu cea a ctitorului minunatei biserici, de căre un cuvios părinte, mare iubitor de fâneţe şi livadă evlavioase, închinate bunului Dumnezeu:

*

Piatra bunicii lui Eminescu, smulsă de pe mormânt şi aruncată sub zidul bisericii, la Băneşti

Piatra bunicii lui Eminescu, smulsă de pe mormânt şi aruncată sub zidul bisericii, la Băneşti

*

Cum se apropie jumătatea lui ianuarie, personalităţile remarcabile ale judeţului şi ale patriei „îşi scot din debara eminescuţul lor” (am citat din poetul Vasile Ursache, care nu face parte dintre aceste personalităţi, deşi scrie o poezie care îţi tulbură sufletul) şi vin să pozeze la bustul lui Eminescu şi în faţa camerelor televiziunilor locale, ca să-i vadă neamurile cât de elitiste sunt ele. În fond, în literatura română, nu mai există nimic altceva, totul le repugnă până la stropşire, în afară de ele, personalităţile omagiatoare, şi Eminescu:

*

Atât există în spiritualitatea română, ei şi Eminescu

Atât există în spiritualitatea română, ei şi Eminescu

*

Mormântul bunicului lui Eminescu, dinspre tată, e mai norocos: fiind sub gard (acolo îl văzuse Vasile Gherasim), nu a fost prădat de piatra mormântală, întru gloria lui Dumnezeu prin fâneţe şi plantaţii de meri, ci a fost acoperit, cu tot cu piatră, de îndurătorul pământ românesc şi camuflat sub muşchi şi buruieni. E o piatră moale, scoasă din dealurile din preajmă, care au sedimentat-o, şi doar un arheolog ar putea să o scoată la iveală, fără să o distrugă. Cu buricele degetelor nu am putut decât să-mi confirm afirmaţia lui Vasile Gherasim:

*

Călineşti, mormântul lui Vasile Iminovici

Călineşti, mormântul lui Vasile Iminovici

*

Eminovicienii Bucovinei, care vin, pe linie bărbătească, din Costâna (via Krakowia, până în 1640 – Basarabia – după 1640), unde se ocupau de moşiile boierului începând cu câţiva ani înainte de anul 1736, înseamnă, ca rădăcină cunoscută, trei generaţii, care încă mai pot fi depistate şi individualizate, măcar pentru a confirma genealogia făcută de Vasile Gherasim:

*

Înregistrarea naşterii lui Gheorghe Eminovici

Înregistrarea naşterii lui Gheorghe Eminovici

Arborele genealogic eminovician din Bucovina, întocmit de Vasile Gherasim

Arborele genealogic eminovician din Bucovina, întocmit de Vasile Gherasim

*

Eminovicieni mai există în judeţul nostru, dar la Sălăgeni, comuna Dumbrăveni. Seamănă cu cei întâlniţi de Vasile Gherasim la Călineşti, şi se trag dintr-un erou al celui de-al doilea război mondial, care, la rândul lui, descinde din fratele mai mic al lui Gheorghe Eminovici, care îl însoţise în Moldova şi căruia istoria i-a  pierdut urma:

*

Eminovicienii din Sălăgeni

Eminovicienii din Sălăgeni

*

Pe linie maternă, Eminescu vine din răzeşii Moldovei de Jos, înrudiţi şi cu domnitorul Gheorghe Ştefan, dar şi cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cu care Mihai Eminescu seamănă atât de bine, străbunicul lui Eminescu, pe linie maternă, Ioan Iuraşcu, şi străbunicul lui Alexandru Ioan Cuza, Ioniţă Cuza vel pitar, confirmând această înrudire (document descoperit de Nicolae Iorga), în 5 februarie 1752:

*

Antunica Mogâldea, bunica sau mătuşa comună pentru Iurăşceni şi Cuzeni

Antunica Mogâldea, bunica sau mătuşa comună pentru Iurăşceni şi Cuzeni

Eminescu, Eminescu cu barba... rubedeniei lui (trucaj) şi Alexandru Ioan Cuza

Eminescu, Eminescu cu barba… rubedeniei lui (trucaj) şi Alexandru Ioan Cuza

*

Urmele Eminovicienilor în Bucovina, începând de la biserica din Părhăuţi, unde au primit taina căsătoriei Petrea şi Agafia Eminovici, sunt multe şi desluşesc relaţia specială pe care Mihai Eminescu a avut-o cu pururi nerecunoscătoarea Bucovină. Dar urmele acelea nu ne mai interesează. S-a aşternut omătul şi e musai nevoie de urme noi, în care, eventual, să-l puteţi întrezări şi pe bietul Eminescu. Bietul Eminescu sau bieţii de noi?


Festivalul „Cântece de peste veacuri”

Cantece de peste veacuri

*

După ce „Zicălaşii” au fonotecat, video sau audio, circa 600 de cântece de peste veacuri (1475-1914) şi le-au mai rămas vreo 5.000 de partituri de lucrat, în viitorul care începe astăzi, cred că a sosit timpul să se dea amploare restituirilor asemănătoare (în 22 februarie, la Gura Humorului, şi în 1 martie, la Vatra Dornei, „Zicălaşii” vor fonoteca, prin concerte, cele 48 de cântece culese din Bucovina de discipolul lui Chopin, armeanul cernăuţean Karol Mikuli, până în 1848), în aşa fel, încât să reverberăm cântecele străbunilor înspre cât mai mulţi români din ţară şi din lume. Iar chestia asta, care să presupună dobândire de notorietate pentru cântecul vechi românesc, nu se poate face decât printr-un festival. Aşa că, profitând de faptul că vom face, la Vatra Dornei, în 8 şi 9 iulie, BUCOVINA ACOUSTIC PARK şi NAŢIUNEA POEŢILOR, am propus fonotecarea video a cântecului vechi românesc printr-un festival cu CÂNTECE DE PESTE VEACURI, în 7 iulie, pe aceiaşi scenă, dar ca festival distinct, cu intenţia de a aduce trupa „Trei Parale”, care valorifică partiturile lui Anton Pann şi ale lui J. A. Wachmann, şi „Zicălaşii”, cu cântecele dornenilor din anii 1900, şi doi zicălaşi în sens tradiţional (cobzarii cu zicale), ambii din judeţul nostru, Constantin Irimia şi Mihai Hrincescu, care pot fi acompaniaţi, la anumite piesă, de trupa de muzică veche românească „Zicălaşii”, din Suceava.

*

Şi acest festival, inclusiv confecţionarea de costume lăutăreşti de odinioară, pe care am propus-o printr-un proiect, se încadrează în bugetul pentru fonotecare, dar grăbeşte răspândirea cântecelor neamului în contemporaneitatea noastră.


Pagina 40 din 227« Prima...102030...3839404142...506070...Ultima »