Jurnalism | Dragusanul.ro - Part 4

Sofia Vicoveanca, de 23 de ani deportată din Bucovina

În 2019, simbolul inegalabil al Bucovinei, Sofia Vicoveanca, va aniversa 60 de ani de slujire trudnică și inconfundabilă a spiritualității românești, dar și 23 de ani de la deportarea ei din Bucovina, din voia și cheremul unor pdsr-iști, prefect și director de ansamblu, bătuți cu nicovala vremelniciei în cap și în suflet. Nu-i bai, neamul ei românesc bucovinean a mai avut parte de astfel de ticăloase lovituri din partea stăpânitorilor de clipite, două dintre mătuși pierzându-se definitiv prin Siberia, fără ca Sofia Vicoveanca să le mai poată afla, nici măcar cu cântecul, pe care l-a dus și în Siberia, într-o cumpănă a iernilor siberiene și într-un miez de vară surprinzătoare.

*

Singură și însingurată în Suceava vieții sale, Sofia Vicoveanca pregătește un album, cu „Lăutarii” din Chișinău, și o carte de poezie și proză, cu care și prin care să scoată la iveală patrimoniul de simțire românească „din culisele sufletului” ei, durat de bunul Dumnezeu pentru înveselirea și iluminarea vremuirilor. Bucovina nu dă semne că ar dori să se implice în anul aniversar al strălucirii melosului ei, și nici Suceava nu o ajută cu nimic, semn că „Bulevardul Sofia Vicoveanca” înseamnă doar o prefăcătorie de-a respectul, prin care Suceava se fălește de-a droanga cu deportarea Sofiei Vicoveanca într-un oraș moldovenesc profund cultural, cum este Botoșaniul.

*

Chemată, cu trăistuța ei cu cântece, prin lumea largă (America, Scandinavia, China, Japonia, Italia, Anglia, Germania, Belgia, Siberia, Siria etc. – duminică, de pildă, se afla la Nicosia, în Cipru), Sofia Vicoveanca este marginalizată premeditat în Bucovina popândăilor culturnici, și nu-i drept, ba, mai mult de atât, înseamnă un adevărat sacrilegiu atitudinea Bucovinei de astăzi.


7 concerte cu cântece bucovinene ale Unirii

Astăzi am sfătuit cu profesorul Petru Oloieru asupra celor 7 concerte, de câte 30 de piese, cu cântece bucovinene ale Unirii, cântece pe care le vom fonoteca fără public, în zilele noastre libere, ulterior urmând să le cântăm acolo unde vom fi şi dacă vom fi chemaţi. Am decis criteriile alegerii celor 210 cântece uitate, din perioada 1849-1914, pe care le-am grupat în 7 ţinuturi lăutăreşti (Cernăuţi, Suceava, Siret, Rădăuţi, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei), cu omagieri distincte, prin retrezirea cântecelor, a unor lăutari de legendă, precum Nicolae Picu, Grigore Vindereu (repertoriu complet), Alecu Lupaşco din Cernăuţi, Ionică Batalan din Călugăriţa, Vasile a lui Alexandru Bujdei din Vicovu de Sus şi aşa mai departe.

*

Noi, Zicălaşii, nu ne-am constituit pentru a ne înscrie la festivaluri sau pentru a susţine spectacole, deşi, în limita timpului nostru liber, nu refuzăm ofertele, ci pentru a atenţiona asupra bogăţiei moştenirii noastre străvechi, risipită prin cărţile şi prin gazetele străinilor. Avem peste 10.000 de partituri, din care am fonotecat puţin, abia o mie şi ceva de cântece. Ştim că munca noastră e privită cu ostilitate mai ales de „specialişti”: folcloriştii ar trebui să se dezică de tot ce au scris, dacă adevărata muzică naţională este scoasă la iveală, iar guriştii falsificatori de spiritualitate, făloşi închipuiţi reprezentanţi ai „vetrelor folclorice” născocite de şovinii români interbelici, s-ar îneca cu manelele folcloroase pe care le promovează şi care au succes, într-o epocă din ce în ce mai neştiutoare şi mai irositoare de identităţi.

*

Demersul pe care noi, Zicălaşii, l-am început astăzi este unul trudnic, dar trebuie materializat, şi pentru a lăsa urmele trecerii noastre prin vreme, dar mai ales pentru închinări oneste şi demne în faţa respiraţiei străbunilor şi strămoşilor – care nu-s tot una, dar cine s-o mai ştie?


Spitalul Sântul Ioan Nepăsătorul din Suceava

Deși jurasem, în urma unor neplăcute experiențe, că nu mai calc, în viața mea, prin antiumanul spital din Suceava, care poartă necuvenit numele Sfântului Ioan cel Nou, astăzi, cu programare veche (fără programare peste săptămâni sau luni, nu ai decât, poți să mori acasă între timp), astăzi am intrat în ambulatoriu, convins de nevastă-mea, care-mi spusese că domnul doctor Filip este un basarabean strașnic, tânăr, excelent profesionist, deschis la suflet și comunicativ. Probabil că are dreptate nevastă-mea, pentru că, zărindu-l în trecere, mi-a plăcut și mie omul și medicul acela cu priviri luminoase, dar, ca să ajung la domnia sa, m-am amestecat în puzderia de bolnavi, toți cu programare, ca și mine, și toți la ora… 11. Asistenta, tot tânără, dar ursuză, verde întunecată și prin halat, și prin autoritate, striga nume – nu și pe al meu, adăuga altele, cu sau fără trimitere; când să dau și eu trimiterea cu programarea, îmi trântește ușa în nas – cred că deja mă pricopsisem cu numărul 50 după ora 11, deci cu posibilă reprogramare peste hăt și anțărț. În aceste condiții, am bătut la ușă, am intrat și, îndreptându-mă spre asistentă, am rupt în două programarea și trimiterea, așternându-i delicat jumătățile peste ceaslovul ei cu dezordine, alandala și cherem:

*

– Poftiți trimiterea și rezervarea, doamnă, de la un fraier care plătești mari asigurări de sănătate!

*

Și am plecat, de data asta iremediabil decis să nu mă mai las dus în spitalul Sfântul Ioan Nepăsătorul din Suceava nici măcar după ce va fi să mor.


Noi, donchijotiştii cântecului naţional românesc

Donchijotişti incurabili, noi, Adrian Pulpă, Narcis Rotariu, Petru Oloieru, Ionuţ Chitic, Răzvan Mitoceanu şi Ion Drăguşanul, am tras o raită prin vremuri, în căutarea „sigiliului dumnezeirii” pe identitatea neamului românesc. Splendidă este această pecete cosmică, în ciuda faptului că au încredinţat-o viitorimii, cu dragoste şi cu vibrant patriotism, românii… Franz Joseph Sulzer, Carol Decker, Sigismund Paulmann, Bela Bartok şi aşa mai departe. Cum arată acea viitorime românească şi dacă mai există nu-mi pot imagina, iar a o întrezări după prezent înseamnă un risc pe care nu vreau să mi-l asum.

*


Ritual muzical, la nașterea lui Ciprian Porumbescu

 

Diseară, la ora 17, la Muzeul Bucovinei, vom cânta cântecele unirii și vom dărui cele 3 volume ale cărții „Bucovina, în mărturii necunoscute”. Un munte de cărți îmi ocupă biroul, dar ceremonialul nostru Ma Go Ra (Primăvara, pe Muntele Soarelui), începe cu o horire nepremeditată, în cinstea primăverii spiritualității românești, care începe, pentru bucovineni, și ca poezie, și ca muzică, în 12 octombrie 1850, atunci când se năștea, la Șipotele Sucevei, geniul definitoriu al acestei spiritualități, Ciprian Porumbescu.

Dimineața ne-am început-o, ca șie ieri, cu repetiții, dar instinctual sau prin voia sorții, ne-am așezat în cerc, iar cântecul vechi românesc ne strânsese pumn încleștat într-o unitate energetică formidabilă. Cred că, pe viitor, întotdeauna vom proceda la fel, dacă tot ni s-a dăruit formula aceasta cu adevărat închinătoare.

Diseară, în Suceava, se va petrece o dublă și complementară recuperare de memorie, pe care nu ar trebui să o ratați. Chiar dacă e vineri, dar noi, Zicălașii, nu putem sărbători memoria lui Ciprian Porumbescu decât în ziua nașterii lui.


Pagina 4 din 225« Prima...23456...102030...Ultima »