Jurnalism | Dragusanul.ro - Part 3

Muncitorii, birocraţia şi 3 roabe de bitum

Există, în Suceava, pe strada Mărăşeşti, între blocurile A9 şi A10, o pistă de beton îngropată, în care se adună gunoaie şi apă, iar în băltirea asta deja tradiţională fecundează roiuri întregi de ţânţari. Prinzând de veste, Primăria Sucevei a trimis, încă de la începutul săptămânii, o echipă de muncitori, care au curăţat pista de beton, apoi, cum nu vine nici o maşină care să ia movila de gunoi şi să aducă asfaltul, s-au pus pe aşteptat.

De luni, încoace, muncitorii vin, în zori, descarcă uneltele şi se pun pe aşteptat. Unii mai apucă şi câte un puiuţ de somn, alţii sporesc în obezitate pe băncile pentru părinţi din locul de joacă. La sfârşitul programului, muncitorii strâng uneltele, le încarcă într-o maşină şi pleacă. Locul rămâne cum a fost, cu maşini înghesuite unele peste altele.

De o săptămână, un birocrat din Primăria Sucevei îşi bate joc şi de locatarii celor două blocuri, dar şi de muncitorii proprii. Dacă nu este bitum, de ce nu-i foloseşte pe meseriaşi la alte treburi? Dacă este bitum, de ce nu se aduce? S-or fi aflând „dracii” administraţiei în şedinţă?

Astăzi e a patra zi de când 7 oameni, care ar fi terminat lucrul într-un ceas, ard gazul de pomană, din vina birocraţiei din Primăria Sucevei. Fără comentarii.


Rockeri, citiți și dați mai departe!

Vouă, rockerilor care, în fiecare an, vă procurați abonamente și, prin atitudine, constituiți gloria Festivalului „Bucovina Rock Castle”, vi se adresează acest manifest, pe care vă rog să-l citiți și să-l redistribuiți, astfel încât cât mai mulți dintre voi, prin apreciere pozitivă sau negativă, să voteze pentru sau împotrivă a ceea ce vreau să vă propun: independența festivalului și un salt valoric spectaculos.

*

Există un scenariu județean care premeditează abandonarea Festivalului „Bucovina Rock Castle” încă din 2010 sau, cel mai târziu din 2011, deci după a zecea ediție. Conform scenariului, după pensionarea mea, managerul Sorin Filip va fi schimbat cu un „popândău” de-al lui Flutur, care va decide retragerea Centrului Cltural „Bucovina” din festival, sub pretextul că nu mai au un om care să-l poată face. Adevărat sau nu, scenariul acesta nu prea contează; oricum, în limitele bugetului tradițional, care include și încasările din fiecare ediție (o treime din buget), nu se poate gândi o creștere calitativă spectaculoasă a Festivalului, care, ca să ne aparțină nouă, iubitorilor de muzică dumnezeiască vie cu adevărat, trebuie să ni-l și asumăm. Cu abonamente de doar 30 lei, vom fi mereu la cheremul altora, fără să putem contracta abonamente din vreme, precum festivalurile „Posada Rock” sau „Rockstadt Extreme Fest”, care au scos la vânzare electronică abonamente pentru 2019, cu prețuri promoționale (100 lei, „Posada Rock”, față de 130, în 2019; 230 lei, „Rockstadt Extreme Fest”, față de 390 lei, în 2019).

*

„Bucovina Rock Castle” nu poate scoate abonamente la vânzare, din pricina procedurilor birocratice, decât în iulie 2019 și nici nu poate achiziționa din vreme și prin negocieri avantajoase concerte, scene, cazări etc. „Bucovina Rock Castle” se zvârcolește în incertitudine, apoi urmează înfruntările tradiționale și un fel de „scos la capăt” târziu, dar mulțumitor. „Bucovina Rock Castle” nu-și poate permite să aducă măcar o trupă cu cotă de piață de 50-100.000 de euro, pentru că niciodată nu va putea miza pe 30.000 de euro, cu care să aduci, prin perseverența negocierii, o astfel de trupă, în condițiile în care bugetul pentru 15 trupe este de 30.000 de euro. Și-atunci, ce ar fi de făcut.

*

Ca să răspund la întrebare, am frunzărit pe net, căutând costurile abonamentelor altor festivaluri românești de rock și am constatat că, în 2018, abonamentele au fost de 70 lei, pentru 2 nopți, la „SoundArt Festival” Cluj Napoca, de 80, tot 2 nopți, la „Rock la Mureș”, 97,2 lei, 3 zile, la „Danube Rock Festival”, 220 lei, 3 zile, la „Rock me”, în Osica, 120 lei, 3 zile, la „Awake Festival”, ținut pe domeniul Teleki din Gornești, Mureș, și așa mai departe. Nu voi compara ofertele artistice ale acestor festivaluri de rock cu oferta „Bucovina Rock Castle”, pentru că fiecare dintre el înseamnă o frățietate a noastră, de care ne bucurăm și cu care ne mândrim. „Bucovina Rock Castle” nu se află cu nimeni în concurență, ci în permanentă competiție cu sine.

*

În 2018, Consiliul Județean Suceava, prin Muzeul Bucovinei și Centrul Cultural „Bucovina”, a investit câte 30 de lei în fiecare trăitor de muzică rock (diferența fiind recuperată din abonamente și bilete), dar nu sunt semne că s-ar înțelege că fiecare act de cultură trebuie să producă doar cultură, nu bani. Se găsesc șmecheri, care nu vor să cumpere bilete, pe motiv că festivalul s-ar face „din impozitele” lor, nu și din cele ale cumpărătorilor de abonamente sau de bilete; pe de altă parte, popi sau pastori sar la beregata administrației, pretextând un inexistent satanism (care le stăpânește creierașele bolnave), care „nu poate fi plătit din bani publici”. Toate acestea reclamă independența financiară a Festivalului „Bucovina Rock Castle”, cu păstrarea parteneriatului cu instituțiile de cultură ale Consiliului Județean Suceava.

*

Independența financiară a Festivalului „Bucovina Rock Castle” se poate dobândi, cu sprijinul celor 3.000 de fani fideli, care cumpără abonamente, prin mărirea costului unui abonament la 100 lei. Dar tot nu ar însemna mare lucru, pentru că un astfel de cost ar deconta complet „investiția”-împrumut a CJ Suceava, fără creșteri valorice spectaculoase în viitor. Dacă vreți un festival rock doar al vostru, cu trupe celebre din Europa, ar fi necesară creșterea abonamentului la 150 lei. Practic în problema asta vreau să vă consult: ne asumăm „Bucovina Rock Castle” și facem, în viitor, cel mai tare festival rock din țară sau ne mulțumim cu ce avem (pentru DA dați like, pentru NU, like negativ). Abia după ce veți răspunde acestei întrebări voi putea propune CJ Suceava o variantă de parteneriat durabil. Pentru că ar fi păcat să se spulbere, în curând, truda cetățenilor Ion și Andi Drăgușanul, Constantin-Emil Ursu, Mihnea Blidariu, Lucian Francisc Csibi și așa mai departe.


Pe Ma Go Ra Humorului, în vremea Reginei Blonde

Ziguratul de la Densuş, împrumutând contururile vârfului Toaca din Ceahlău

Există în munţii Bucovinei câteva „ruine dacice” – cum le-au numit mărturisitorii de odinioară, care le şi văzuseră, şi care nu sunt decât zigurate, deci zidiri anterioare celor egiptene şi asiatice, care reproduc vârful Toaca din Ceahlău. În aceste temple străvechi, primele din istoria omenirii, pe care mileniile şi vegetaţiile lor le-au învelit, transformându-le în gurguie, se mai poate intra doar coborând ca într-o pivniţă, scoborând pe „Calea spre Ceruri”, care seamănă cu un horn, precum, înainte de 1860, în ziguratul solcan de la Pietrele Muierilor: „Spun, mai departe, bătrânii că-ntre crăpăturile acestor pietre se află o pivniţă. În pivniţa aceasta să se fi slobozit, înainte de 40 de ani, mai mulţi Solcani, legaţi cu funii şi să fi aflat întrînsa o masă de piatră, de doi stânjeni de lungă (1 stânjen are 1,96 – 2,23 metri – n.n.), şi, împrejurul mesei, mai multe scaune rotunde ca berbinţele şi, asemenea, de piatră” (MARIAN, S. Fl., Tradiţii poporane române din Bucovina, Bucureşti, 1895). „Masa de piatră” este străvechiul altar ceresc, îndepărtat de la Densuş – i se mai văd doar urmele desprinderii, dar prezent, în judeţul Suceava, în tainicele ascunzişuri din Gura Humorului, Solca, Poieni Solca şi Straja, ca să mă refer doar la zigurate descrise de Dimitrie Mitric-Bruja şi de Simion Florea Marian.

*

„Ceva cătră nord-est de la Humor, pe un vârf conic de munte, călătorul află ruinele unei fortăreţe miraculoase. Împregiurul său, pădurea îi formează zidurile de apărare, căci cele durate, de odinioară, astăzi nu mai sunt. Cel puţin, în locul lor, numai rămăşiţe, acoperite de piatră sfărâmată şi crescută cu vegetaţiunea montană, se representă ochiului privitor.

*

Acest munte este aşezat în nord-ost de la Humor. El formează, din partea sa sudică, un con rotunjiu şi o fi măsurând, de la poalele sale şi până-n vârf, ca la 250 metri. Vârful muntelui formează, deasupra, un platou, pe care zac, de multe sute de ani, ruinele unei fortăreţe cavalereşti, care seamănă, în câtva, cu ruinele din Suceava. De notat este că ruinele acestei fortăreţe sunt în extensiune mai mică decât celea din cetatea Sucevei şi seamănă să fie şi mai vechi decât cele din Suceavă. Pe când acelea dovedesc şi astăzi ziduri de o tărie uriaşă, pe-atunci acestea stau, în privinţa aceasta, cu mult îndărăpt. Nici o parte a fortăreţei nu este atât de bine conservată ca privitorul să-şi poată forma o idee clară despre timpul petrecerii lor aici.

*

Din cauza aceasta, şi ruinele zăcânde ale cetăţuii zise sunt distruse cu totul de mulţimea anilor expiraţi. Materialul constă din piatră, nisip şi var. Zidurile sunt în stil antic. Acestea, fiind expuse elementelor naturii, aerului, căldurii şi apei, s-au descompus în părţile lor cele mai fine. Cu toate acestea, păreţii cardinali ai acestei zidiri vechi se pot încă vedea şi astăzi (în 1896 – n.n.), bineînţeles, în urma mai multor modificări suportate. În cele următoare, voi a indigeta cu cifre rămăşiţele acestor ziduri, cari formează, la un loc, un cadru gigantic.

*

 

Zidul nordic = 44 paşi în lungime;

Zidul ostic = 64 paşi în lungime;

Zidul sudic = 99 paşi în lungime;

Zidul vestic = 77 paşi în lungime.

În 1773-1775, austriecii marcaseră cu un pătrat vechea zidire

Prin urmare, periferia totală a murilor face 284 paşi moderaţi. De observat este că unele părţi din aceste ziduri sunt mai bine conservate, iar altele mai puţin. Aşa măsură:

 

Zidul nordic – 12 paşi în înălţime;

Zidul ostic – 13 paşi în înălţime;

Zidul sudic – 11 paşi în înălţime;

Zidul vestic – 10 paşi în înălţime.

Afară de aceasta, se mai observă, în întreaga dimensiune a acestor ruine, mai multe gropi şi ridicături neregulate, prin urmare o suprafaţă diferită, nenivelată.
Din toate părţile, ruinele fortăreţei acesteia sunt acoperite, la poalele lor, cu pădure deasă şi frumoasă. În partea nordică, însă, un şanţ (canal) de 12 paşi, în adâncime, desparte zidul nordic de coama muntelui. Ceva mai în afund de pădure, de la zidul fortăreţei cătră vest, un pârâu mic desparte fortăreaţa de pădure şi de falnicul munte. Peste acest pârâu, un pod, numit „Podul Dracului”, înlesneşte trecerea în pădurea nordică ” (Dimitrie I. Mitric-Bruja, Deşteptarea, 1896).

Prima menţionare a acestei „cetăţui” datează din 1286, când un călugăr franciscan, trecând pe aici şi însoţindu-se cu o căpetenie băştinaşă, Olachus (Brătianu, Gheorghe I., Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti, Bucureşti, 1967, p. 210), menţionează întăritura de la confluenţa apelor Humor cu Moldova („Ymor, filius Molday”), dar ulterior nu mai există menţiuni ale ruinei, care se afla pe teritoriul funciar al Mănăstirii Humor. Cele două informaţii, a lui Mitric-Bruja şi a lui Brătianu, ne-au determinat, spre sfârşitul lui septembrie 2010 (imaginile au apărut în „Monitorul de Suceava”, ca ilustraţii la articolul publicat de Tiberiu Cosovan sâmbătă, 2 octombrie 2010), să hoinărim prin munţi, în căutarea vestigiilor: doi arheologi reputaţi, cu doctorate în istorie, Constantin-Emil Ursu şi Ioan Mareş, şi trei oameni cu imaginaţia veşnic trează, Radu Bercea, Tiberiu Cosovan şi eu.

S-au găsit, pe pietrele risipite, lianţi din diferite epoci, inclusiv din antichitate, iar în interiorul fortului austriac, încropit din materiale existente, am zărit un capac gros de metal, fixat peste „rama” unui horn de piatră, de circa 4 metri patraţi, căruia nu i-am dat importanţă, închipuindu-ne că acoperă vreun… beci. Păţisem ca şi cărturarii noştri din veacul al XIX-lea, ba chiar ca toţi argeologii europeni care vizitaseră „biserica” din Densuş, constatând că nu e nici greacă, nici romană şi că a fost durată de o civilizaţie mult mai veche, dar nu-şi puteau imagina o cultură anterioară şi superioară celor clasice, care să ne aibă pe noi, românii, drept descendenţi.

După opt ani, pentru că şi Marius Ursaciuc o ţine în cultura Reginei Blonde a Bucovinei şi a mititeilor cu lăutari profesionişti, punând de un chiolhan electoral octobăr-fest, dar fest – nu glumă, de crapă de invidie ucenicul lui personal, Gheorghe Flutur, am mers, iarăşi pe Măgura, avându-l ca însoţitor doar pe Radu Bercea. Am vrut să văd, să analizez cu alţi ochi, în baza cunoştinţelor acumulate între timp. Există un adevărat drumeag spre culme, amenajat de primăria humoreană în beneficiul marilor exploatatori secreţi ai codrului, frate cu românul, drumeag de care se folosesc şi bătrânii săraci ai târgului, care îşi procură trudnic vreascuri pentru căldura din iarnă: „Ce să fac, mamă, dacă o căruţă cu lemn de foc face 500 lei? De unde să-i iau?”.

O vegetaţie furioasă (făget, mărăcini, târşuri) a năvălit peste tot, acoperind şi frânturile de ziduri pe care le văzusem în 2010. Capătul „hornului”, protejat cu tablă groasă austriacă a dispărut cu totul, sub frunze, crengi, pietre dislocate de rădăcini, pământ adus de vânt şi de torenţi. Sacra Ma Go Ra (Primăvara pe Muntele Soarelui) s-a hucit, cum zice Radu Bercea, iar încâlceala sălbatică de vegetaţie ostilă nu m-a doborât decât de şapte ori, dar am scăpat cu bine: doar trei degete de la mâna stângă şi încheietura luxate şi câţiva ghimpi de mărăcini în ambele palme – o să-i scot îndată.

Delimitările „valurilor” de pământ care au înghiţit zidurile se mai văd; le poţi ghici, iar cu unele de săpat ar putea fi scoase lesne la iveală: dar te lasă Silvicul? dar te lasă Primăria? Haida, dâra, dâr, dâr, da, trăiască Regina Blondă a Bucovinei!

Am fost, am văzut şi m-am bucurat că natura păstrează trainic ceea ce merită încredinţat viitorimii. Vă daţi seama ce turism ar putea face România, dacă ar scoate la iveală toate ziguratele ei, din Haţeg, din Maramureş, din Zarand, din Bucovina, din părţile Bacăului, ale Prahovei (unul, descoperit de Cezar Bolliac), din Ţara Bârsei şi aşa mai departe? Vă daţi seama pe câtă lumea ar interesa „zidirea Pionului” (aşa se chema Ceahlăul, până la Asachi) în Carpaţi? Aaa, vă grăbiţi la octobăr se bea fest? Petrecere frumoasă! Fotografiile care urmează le pun pentru Radu Bercea. Să vadă şi el prin ce-am trecut noi, astăzi!

*


Premiile ROMAN ISTRATI pentru Arte, Ediţia I – 2018

Astăzi, 7 septembrie 2018, în ziua naşterii lui Roman Istrati, s-au acordat patru premii pentru Arte, din banii fundaţiei Poetului, Mihaelei Grădinariu (Literatură – pentru poezia proprie şi pentru exegezele despre poezia lui Roman Istrati), lui Radu Bercea (pentru Artă Plastică, odată cu lansarea albumului de grafică „Memoria retinei” şi la Suceava), lui Tiberiu Cosovan (pentru jurnalism cultural) şi „Zicălaşilor” (pentru Muzică, premiul fiind înmânat starostelui Petru Oloieru).

Premiile ROMAN ISTRATI pentru Arte se vor acorda, anual, în ziua de 7 septembrie, vreme de decenii. Pentru primii doi ani, numele premianţilor, cu excepţia literaturii, au fost stabilite de Roman Istrati, cu precizarea că nimeni nu poate beneficia de aceste premii decât o singură dată.

Diplomele primei ediţii valorifică afişul lansărilor de cărţi, dar se va conveni, pentru anii următori, o diplomă gândită ca atare. Fundaţia lui Roman Istrati va decide, în viitor, numele premianţilor, după consultarea directorului Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, indiferent cine va fi acela, dar cu condiţia să fie un cărturar de talia domnului Gabriel Cărăbuş.

Prin decernarea anuală a Premiilor ROMAN ISTRATI pentru Arte, vreme de decenii, ziua de 7 septembrie devine un reper cultural în Bucovina, aşa cum am promis şi Poetului, şi dumneavoastră.


Când Inspectoratul în construcţii şi Finanţele dorm

Astăzi, 4 septembrie 2018, o firmă pirat de anvelopare blocuri, care practică evaziunea fiscală (nu are afişată autorizaţia şi celelalte chestiuni obligatorii), şi-a ridicat schelele, fără perdele de protecţie, şi a barat accesul între blocul A8, de pe Mărăşeşti, şi locuinţa privată din capătul ei. Pe aleea cu pricina circulă, majoritar, bătrânii din Zamca şi din cartierul Mărăşeşti, în drum spre şi dinspre Piaţa Mică. Toţi, împovăraţi de bagaje, nu mai au putere să ocolească blocul, după cum le impune, printre înjurături şi insulte („bă, boule” sau, după caz, „fa vaco”, „nesimţitule”, „boşorogule”, „tâmpitule”, „bă, ţărănoiule”), savantul în evaziune fiscală şi încălcarea regulilor de protecţia muncii din imaginea-detaliu de mai jos:

Când vin de la un astfel de specimen, insultele înseamnă omagii, dar nu asta este problema, ci bătaia de joc la care este supusă, zilnic, Suceava. Ce fac Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Inspectoratul Judeţean în Construcţii, Inspecţia Muncii şi Primăria Sucevei? Acoperă, prin trândăvie sau co-interesat, evaziunea fiscală şi încălcarea tuturor regulilor de protecţia muncii?

*


Pagina 3 din 22312345...102030...Ultima »