Jurnalism | Dragusanul.ro - Part 3

Întoarcerea vechilor cântece ale Basarabiei

Profesorul Petru Oloieru, scriind armonia unei piese vechi

*

În 27 martie 2018, în ziua Centenarului Unirii Basarabiei cu România, la Suceava se vor auzi pierdutele cântece ale Basarabiei, precum „Hora mazililor”, „Hora răzăşească”, „Basarabia”, „Congazul”, „Ostropăţul”, „Hora de la Orhei”, „Ca la Chişinău”, „Hotine, Hotine”, „Malul Nistrului”, „Ciocârlia”, „Păpuşoiul”, „Sârba lui Ciolac” şi aşa mai departe, până la vreo 60 de piese instrumentale şi vocale, cărora, de ceva vreme, profesorul Petru Oloieru le scrie armonia, întreg stocul de partituri pierdute, dar regăsite de noi, urmând să fie readus în contemporaneitate de trupa de muzică veche românească „Zicălaşii”. Melos românesc, viu între anii 1700-1926 (conform datărilor notaţiilor muzicale pe care le-au făcut străinii, dar de care ne vom folosi), cântecele Basarabiei au intrat în atenţia noastră pentru împlinirea unui vis, numit „Uniţi dintotdeauna. Prin cântec„, un vis de a cinsti Întregirea Neamului Românesc prin concerte cu muzica veche a provinciilor care s-au întors acasă în anul 1918. Ne vom împlini acest vis, cu partituri, neştiute de nimeni altcineva, pe pupitrele „Zicălaşilor”, şi, prin fonotecări video sau poate că şi printr-un concert al „Zicălaşilor” la Chişinău, pentru că avem de demonstrat că la temelia folclorului românesc, zonificat provincial în ultimul secol de şi de excese naţionaliste, dar mai ales de suficienţe „ştiinţifice”, stă melosul moldovenesc, inclusiv cel cult, adoptat cu grăbire de întreaga Transilvanie, de când fiecare „ardelean, copil de frunte” (versuri din „Hora Ardealului”, de Vasile Alecsandri, publicată, în 1848, de „Gazeta de Transilvania”), descoperea în compoziţiile lui Flechtenmacher, Caudella, Muzicescu („verde-i bradul şi stejarul, / n-o mai fi cum vrea duşmanul” etc., cântec publicat în 1904) sau Mandicevschi, emblema spirituală a românismului ardelean, care se închega atunci. Iar dacă basarabeanul Gavriil Muzicescu a luat cântece ale Basarabiei şi le-a răspândit în întreg spaţiul românesc, acelaşi lucru făcându-l şi vestitele neamuri de lăutari basarabeni Dinicu, Basamac, Ciolacu, care şi-au urmat boierii moldoveni la Bucureşti, iată că vine vremea întoarcerii acasă a cântecelor Basarabiei, prin truda altui fiu al său, suceveanul Petru Oloieru.


Primul concert „Porumbescu” în Suceava

*

De ziua de naștere a lui Ciprian Porumbescu, sărbătorită pentru prima dată, „Zicălașii” vor susține, iarăși în premieră suceveană absolută, un concert cu piese compuse de visătorul emblematic al Bucovinei, intitulat „Rapsodia Română”, după titlul primei compoziții care se va cânta, înșiruirea firească ducând prin partiturile cu muzică orchestrală, poporală și studențească. Cei care vor participa la concert (se va filma și se va pune pe net) vor descoperi un Ciprian Porumbescu luminos și care ne povestește nu așa cum suntem, ci așa cum visa el că o să ajungem odată și odată.

*

Între cele două părți ale concertului „Rapsodia Română”, de Ciprian Porumbescu, susținut de trupa „Zicălașii”, se va lansa noua carte a lui Roman Istrati, „Rusu’ moralist”, prefațată de publicistul Sorin Avram, de la „Jupânu”.

*

Prima sărbătorire a nașterii lui Ciprian Porumbescu, prin concertul „Rapsodia Română” și prin lansarea cărții  „Rusu’ moralist”, de Roman Istrati, se va săvârși sâmbătă, 14 octombrie 2017, începând cu ora 11, în incinta Centrului Tradițiilor Bucovinene (vizavi de Kaufland). Intrarea este liberă, iar cartea lui Roman Istrati se va distribui gratuit participanților la manifestare din partea Consiliului Județean Suceava.


Muzica lui Cantemir, sub șapte lacăte!

*

Descoperind, ca și rockerii de astăzi, o ingenioasă metodă de notație muzicală, pe griful instrumentelor cu coarde, Dimitrie Cantemir ne-a lăsat moștenire și câteva melodii moldovenești, inclusiv „Ostropățul” („Ostropesul”, în notația lui), vechi dans moldovenesc, păstrat, până de curând, prin Basarabia. Probabil că se mai găsesc și alte variante (am văzut una și în caietele lui Karol Mikuli), dar variantele melodiilor moldovenești, reproduse de Cantemir până în anul 1700, înseamnă mult mai mult, pentru că permit descifrări ale aderențelor neamului la „scenariile mitice primordiale”, cum numea Mircea Eliade ceea ce, în viziunea lui Lucian Blaga, însemna „matricea stilistică” a neamului românesc, cu desăvârșise înrădăcinată în ceremoniile totemice ale boreazilor.

*

Din nefericire, dincolo de dezinteresul gomos al specialiștilor români în folclor, care, ca și interpreții de haida-dâra-dâr-dâr-da, se folosesc doar „științific” de moștenirile veacurilor pentru a-și promova propriile imagini, accesul la partiturile lui Dimitrie Cantemir este blocat cu șapte lacăte, în ciuda faptului că, prin cele străinătățuri, apar cărți care ar fi mult mai utile românilor, decât altor neamuri europene. De pildă, cartea lui Owen Wright, Demetrius Cantemir: The Collection of Notations (Volume 1, 2, London & New York, 1992, 2000), cu partituri doar în primul volum, dar un volum încă inaccesibil.

*

Și totuși, o soluție trebuie să existe, iar până nu o să izbutesc să aud melodiile moldovenești, eternizate de Dimitrie Cantemir, dar cântate cu instrumentele, cadențele și armoniile moldovenești, nu o să am odihnă. Nici măcar veșnică.


Mârlanul lui Flutur-Barbă: Bună ziua, căciulă!

*

Astăzi, cu puţin înainte de ora 12, discutam, pe scările sediului instituţiei, cu sculptorul Mircea Dăneasa, încercând să-l conving să toarne în bronz, până în 14 octombrie, noul bust al lui Ciprian Porumbescu, pe care să-l putem expune cu ocazia concertului „Zicălaşilor” cu muzica lui Ciprian Porumbescu, „Rapsodia română”. Deci, la prima sărbătorire din istorie a zilei de naştere a genialului compozitor bucovinean. Şi a trecut, pe acolo, mârlanul lui Flutur-Barbă (dacă nu ar fi al lui Flutur, comisia de etică şi disciplină, întrunită miercuri, l-ar fi trimis la pozat PeNeLe campaniei electorale pe cheltuiala politică, nu culturală, atunci când i-a insultat şi pe componenţii ei: „Cine sunteţi voi, bă, să mă luaţi pe mine la întrebări?”). Şi cum trece, cetăţeanul dă un „Bună ziua” stropşit, pe care desigur că l-am ignorat, spre deosebire de Mircea, care a răspuns. Şi-atunci individul a adăugat, şi mai accentual miştocăreşte: „Bună ziua, căciulă!”. Fără comentarii.


Muzicanții sunt foarte plăcuți în toată România

Theodor Aman: Taraful lui Ionică Ochialbi

*

O mărturie interesantă despre cântecul lăutăresc și cel popular, scrisă în greoiul limbaj etimologist al vremii, a lăsat-o ardeleanul Iulian Grozescu, în coloanele gazetei Familia, din 4/16 iunie 1867; în primul rând, autorul face o distincție mai mult decât sugerată între cântecele breslelor de lăutari, cântece puternic înrădăcinate în datul primordial al Europei boreale – cum se tot probează, de la Pindar, încoace, și cântecul poporal, care nu ține de lăutărie, ci de dainas, deci de aleanul exprimat vocal într-o curgere lină și impresionantă. Din păcate, folcloriștii n-au observat această diferență și au amestecat aiurea muzica instrumentală și vocal-instrumentală a breslelor de lăutari târgoveți cu muzica intimă până la închinare a unor înzestrați din lumea satului românesc. Nu a satului, ci a unor individualități din lumea satului.

*

*

„Muzicanții sunt foarte plăcuți în toată România, dar și merită ei recunoștința poporului, căci din vechime ei au fost credincioși părtași la suferințele și bucuriile românilor. Ei sunt executanții horelor frumoase ale poporului, instrumentele lor muzicale sunt cetera sau lăuta (se numeau „scripci sârbești” – n. n.), de aceea se și numesc lăutari (nu, „lätar”, cu pronunția „lautar” este cuvânt nordic, încă prezent în limbile scandinave și baltice, desemnând muzica instrumentală, în vreme ce „dainas”, deci… „doina”, cuprinde toată muzica vocală – n. n.), apoi cobza și adeseori fluierele turcești, care ațevlesc (țipă, sună – n. n.) foarte tare și urechea nedată cu sunetele acestui instrument de bună seamă îl află cam neplăcut, însă în cele mai multe bande naționale lipsesc fluierele turcești.

*

Mult mi-au plăcut cântările lăutarilor, care le cântă cel cu cobza (cobzarul interpreta și vocal, dar existau bande în care primașul, precum Niculae Picu, se ocupa și de „zicale” – n. n.), și în această funcțiune pare că e un Apollo înconjurat de corul muzical (imagine luată din poezia imnică elină – n. n.).

*

Cântările lăutarilor sunt niște improvizațiuni ocazionale, căci mai ales la dorința oaspeților se fac, pentru petreceri momentane, unde sunt nimerite, dar cele mai multe sunt neestetice, ceea ce nu servește spre onoarea respectivilor.

Mai nimerite sunt cele satirice și sarcastice, care se fac pentru satirizarea oricărei persoane dejudecate (compromisă – n. n.) înaintea opiniei publice.

*

Așa, odată, fiind la o masă mai mulți tineri, care toastau pentru sănătatea celor mai distinși bărbați liberali, un boieraș de la masa din apropiere își exprimă neplăcerea și începu a insulta pe toți aceia ce voiau eliberarea țăranilor.

Tinerii liberali nu voiră să înceapă vreo dispută serioasă cu acel pigmeu retrograd, ci unul se adresă către muzicantul cu cobza:

– Auzit-ai, Iorgule, ce-a zis coconașul? – zise liberalul – n-ai ști să-i spui vreo cazanie?

*

Iorgu îndată a fost gata cu improvizația și, cu un ton sfâșietor, începu a cânta:

– Du-l, du-l, du-l la mănăstire

Să-și vină boieru-n fire…

Adică sub mănăstire e de a înțelege casa nebunilor, care e în mănăstirea Mărcuța, aproape de București.

Această improvizațiune nimerită apoi de bună seamă mai mare impresiune a avut asupra coconașului retrograd, decât dacă i-ar fi perorat cineva ca un Demostene.

_

Dar și mai nimerite sunt cântările de amor ale lăutarilor, însă durere că adeseori alunecă pe terenul neconvenabil cu estetica (cu texte licențioase, adică, numeroase în acea vreme; numai „Zicălașii” au și cântă doar instrumental vreo 20 de astfel de… amuzante cântece – n. n.), însă cântările amoroase ale poporului sunt corespunzătoare obiectului sublim și dovedesc o subiectivitate pătrunsă de sentimente curate și nobile.

*

Adeseori m-am simțit fermecat de frumusețea poeziilor populare din România, ele sunt mult mai drăgălașe decât ale românilor din Austria, limba e dulce și înflorită, accentul cântărilor intră în armonie cu sonurile dulci ale păsărilor exaltate de fericire, pe când limba cântecelor române din Banat, Ungaria și Transilvania e mai puțin fermecătoare, dar nu e acum loc ca să încercăm a arăta cauzele adevărate ale acestor împrejurări; într-un chip sunt convins că stimabilul public cititor însă cunoaște aceste împrejurări grave, care au avut și încă mai au influență dăunătoare asupra limbii vorbită de oamenii din Austria.

*

Prin aceasta, însă, nu voiesc a nega sublimul și frumusețea poeziilor poporale de aici, căci în astă privință poezia noastră poporală excelează în toate părțile locuite de români” / Iulian Grozescu ( Suveniri din Bucuresci, IV, în Familia, Anul III, Nr. 10, 4/16 iunie 1867, p. 275).


Pagina 3 din 20812345...102030...Ultima »