Jurnalism | Dragusanul.ro - Part 3

Cel mai bogat om din judeţul Suceava!

Bucovina Rock Castle nu ar avea nici o şansă pentru menţinerea ascendenţei valorice, dacă nu se găsesc soluţii pentru constituirea unui fond de rulment, din care să se plătească, în avans, cu titlul de cheltuieli de transport, sume convenite mai curând ca taxe de credibilitate pentru un românism atât de compromis de puzderie de „aleşi”, dar şi de cetăţeni de nevoie voiajori. Sfătuit de Gheorghe David şi de Daniel Tănase să fac nişte cereri de sponsorizare pentru constituirea fondului respectiv, desigur că m-am conformat, deşi nu prea aveam eu încredere în comunitatea oamenilor de afaceri din Suceava, dar mizam pe încă doi prieteni, care, după cum se vede treaba, nu au putut să mă ajute (sunt sigur că, dacă ar fi putut, ar fi făcut-o, pentru că ne leagă zeci de ani de prietenie). După trei luni de demersuri, aveam doar echivalentul a 1.000 euro în cont, contribuţia lui Gheorghe David şi a lui Daniel Tănase, dar prima plată pe care trebuia să o fac, în baza „Invoice”-ului din toamna anului 2017, până în 1 februarie 2018, era de 3.000 euro. De unde să scot eu încă 2.000 de euro? Şi de ce să-i scot?

*

De ce? Pentru că întineresc, în fiecare vară, când văd generaţiile tinere fericite măcar timp de 3 zile şi 3 nopţi. E drept, vor să dea cu tăvălugul beznei peste fericirea lor şi fanaticii talibani ai ortodoxiei, şi cei ai cultelor protestante, care îşi închipuie că memoriile semnate de 2 sau de câteva sute de bigoţi sunt majoritare în raport cu circa 20.000 de prezenţe întru luminile şi iluminările muzicii. Cum aş putea eu dezarma, când ştiu că miile acelea de tineri aşteaptă şi altceva, dar mai presus de toate, o necontenită primenire şi creştere valorică a Festivalului Bucovina Rock Castle? Da, dar de unde bani?

Soluţia salvatoare a venit ca un fulger luminos de vară: descoperiri de carduri! În negocierile cu nevastă-mea, nu a fost nevoie să fiu cine ştie ce persuasiv, ca să accepte sacrificiul dobânzilor pe care le vom plăti împreună, până la acoperirea sumelor descoperite, adică retrase ca împrumut bancar. În condiţiile acestea, când sute de oameni de afaceri şi de politicieni prosperi ai judeţului Suceava nu s-au învrednicit să pună mână de la mână, ca să adune vreo cinci mii de euro, care să folosească, an de an, ascendenţei festivalului care ne reprezintă cultural în Europa, stau şi mă întreb şi vă întreb: cine-i, cu adevărat, cel mai bogat om din judeţul Suceava?


La cheremul… Instituţiei Prefectului!

Instituţia Prefectului – foto SuceavaNews

Nu ştiu cui i s-a năzărit să stabilească, prin lege, că o carte de identitate trebuie să expire exact în ziua de naştere a bietului cetăţean român; nu cu câteva înainte sau după, ci taman atunci când meriţi măcar să te odihneşti, dacă nu chiar să te sărbătoreşti. Dar, mă rog, când Patria ne-o cere, nici un sacrificiu nu-i prea mare, aşa că astăzi m-am dus să-mi schimb, disciplinat, cartea de identitate, care, de mâine, nu mai este valabilă. Am consultat, pe net, de ce acte şi plăţi este nevoie, m-am dus la primărie şi am plătit 7 lei, apoi, cu actele în original şi în copie, m-am prezentat la ghişeele Patriei, biata Patrie fiind, de fapt, pingeaua Guvernului, reprezentat, la Suceava, de Instituţia Prefectului Judeţului Suceava sau, mai precis, de dama din imagine, fardată ca o gheişă medievală, încât niciodată nu am văzut şi cum arată. De poticnit în imaginea fardului domniei sale m-am mai poticnit, căci persoana respectivă mai adineaori a ordonat cercetări, la reclamaţia unui buzincurist semidoct, pentru interzicerea site-ului meu propriu şi personal (sic!), pe motiv că, în loc să declam lozinci, dezlipite cu abureală din creieraşul domniei sale, am scris că unirea cu România a Ardealului şi a Bucovinei s-a făcut prin optare pentru răul cel mai mic. E minunat că s-a făcut, dar să mă prefac analfabet ca buzincuriştii nu pot şi pace. Cetăţeanca Instituţie, şi încă a Prefectului (cine o fi, dom’le, ăsta, Prefectul?), nu a prins de veste că obligaţia ei este să-mi garanteze libertatea de exprimare, nu să mi-o interzică prin gealaţii administrativi.

*

Bun, dar nu ăsta e subiectul. Patria evidenţei populaţiei sucevene e la mama dracului, în lunca Sucevei. Acolo, lume peste lume, înghesuită în trei cozi mari, pentru depunerea dosarelor, şi o coadă înjumătăţită, pentru fotografiat. Nu pierzi decât un ceas şi ceva (plus încă pe atâta cu plata de la primărie şi cu folosirea mijloacelor de transport în comună – nu în comun, pentru că e vorba de comuna primitivă), până ajungi fie în faţa bărbatului flancat de două dame, fie în faţa uneia dintre cele două, croite după chipul şi asemănarea reprezentantei guvernului în teritoriu. Doar că-s ceva mai amabile, în ciuda faptului că nu dau semne că ar şi gândi. Iar cetăţenii… O doamnă de vreo optzeci şi ceva de ani, din Gura Humorului, care a venit cu un maldăr de acte, ca să-şi scoată buletinul expirat, fără de care nu se poate prezenta în faţa comisiei anuale de constatare a nu ştiu cărui handicap şi, deci, nici bani nu mai primeşte, s-a împiedicat de un act. Halt!, i-a strigat, pe româneşte, Patria-bărbat de la ghişeu. Biata doamnă l-a privit lung şi a murmurat: „Le rup, dară, şi mă azvârl înaintea trenului”. Sper să nu o facă, mai ales că pe cetăţeanul-patrie o să-l doar în cot.

*

Cu mine, lucrurile nu au stat chiar aşa de disperant. Nu aveam la mine certificatul de căsătorie, pentru că eu nu m-am măritat, ci m-am însurat. Am scăpat uşor: mi s-a făcut dosarul, cu promisiunea că revin, până în ora 16, cu certificatul de căsătorie în copie şi în original, şi am trecut la coada de la pozat, la dispoziţia unei artiste fotograf preţioasă şi pretenţioasă. În fine, am scăpat, am stat în frig până a venit autobuzul, am dat o fugă până acasă şi retur – un fleac, încă vreo două ceasuri. Dar m-am conformat Patriei negânditoare, care mi-a spus să revin peste o lună, ca să-mi iau cartea de identitate. Cum am nevoie de buletin pentru diverse operaţiuni bancare, mi s-a cerut să scriu o cerere justificată de urgenţă – şi m-am temut că trebuie să merg, iarăşi, la primărie, ca să plătesc… un leu! Dar, iarăşi, am avut noroc. Mi s-a primit cererea, fără să fiu pus la plată suplimentară.

*

Ceea ce mi s-a întâmplat mie, astăzi, nu contează şi nu aş fi scris un rând, dacă mâine şi în toate celelalte zile ale anului, câteva sute de cetăţeni pe zi nu ar păţi la fel. Şi o vor păţi, pentru că Instituţiei Prefectului nu-i trece pe sub fard şi bucle artificiale ideea de a deschide un birou de taxe al Primăriei Sucevei acolo, unde se eliberează cărţi de identitate (necesar şi pentru serviciul cu probleme de circulaţie – să vedeţi acolo iad înghesuit!), aşa cum nu-i trece prin spaţiul dintre fard şi bucle să-şi instruiască subalternele că nu toate actele enumerate în lege sunt obligatorii la schimbarea unei cărţi de identitate care expiră.


Recuperarea cântecelor pierdute ale Basarabiei

Despre muzica de astăzi a Basarabiei se spune, pe nedrept, că ar însemna muzica altor provincii româneşti, pe care lăutarii şi, în special cei ai lui Botgros, le adaptează la ritmicităţile tradiţionale basarabene sau nici măcar atât, că le cântă după cum le vine lor. Şi nu-i adevărat, pentru că o bună parte a cântecelor, horelor şi brâielor (sârbelor, cum sunt cunoscute) româneşti îşi au rădăcinile în străvechea lăutărie basarabeană, celebrul taraf al lui Barbu Lăutaru numărând, pe lângă doi bucovineni (Nicolae Picu şi Ion Batalan) şi câţiva lăutari basarabeni, care făceau parte din adevărate dinastii lăutăreşti, precum Năstase, Dinicu sau Ciolacu, care se mutaseră, prin anii 1850, la Iaşi. După Unirea Principatelor Dunărene şi stabilirea capitalei la Bucureşti, lăutarii ieşeni îşi urmează boierii şi, de acolo, din Bucureşti, răspândesc horele şi sârbele (syrba, în turcă, înseamnă brâu, iar syrbar – şerpar, adică brâu lung) moldoveneşti în întreaga ţară, uneori adaptându-le ei însuşi specificităţilor interpretative din diverse zone, cum s-a întâmplat, de pildă, cu „Hora lui Năstase”, care a migrat spre Oltenia, devenind singura „sârbă” oltenească în şase părţi şi cu arhitectură melodică tradiţional moldovenească, sau cu mai toate horele neamurilor de lăutari basarabeni Dinicu şi Ciolacu, ai căror descendenţi învăţaseră să armonizeze melodiile şi pentru interpretări la pian, succesele înregistrate de tarafurile lor la Paris, cu ocazia expoziţiilor universale, obligându-i la aceasta, după ce au observat că studenţii parizieni la Conservator le publicau melodiile în fascicole (avem astfel de partituri şi le vom retrezi la viaţă).

Cristace R. Ceolaen, 20 ans (n. 1879), adică viitorul vestit violonist Cristache Ciolac

Dar cântecele naţionale româneşti din Basarabia, deşi nu au beneficiat de alţi muzicieni care să le înveşnicească prin scriere de partituri, cu excepţia lui Gavriil Muzicescu (partiturile lui Gustav Weigand nu merită luate în considerare, şi veţi vedea de ce), beneficiază, totuşi, de importante atestări documentare, mai întâi din partea lui Vasile Alecsandri, care publică doar versurile unor piese, începând din anul 1847 (în „Almanahul de învăţătură şi petrecere” pe anul 1848) şi continuând cu „Balade adunate şi îndreptate de V. Alecsandri”, partea I, Iaşi, 1852, şi „Doine, Hore şi Cântece din Basarabia”, 1866, sub titlul „Poezii Populare ale Românilor”. Bardul de la Mirceşti, despre care francezii scriau că s-a născut român, dar s-a educat francez, nu ştia prea multe despre hore, în ciuda faptului că publicase nişte studii muzicale interesante în „România literară” din 1850.

Sub titulatura de hore din Moldova, Alecsandri publică 23 de texte, fără nici o trimitere la Basarabia, deşi măcar una dintre ele, „Stăncuţa”, notată ca fiind „din Valahia”, era din sudul Basarabiei şi făcea parte din repertoriul corului din Ismail, condus de Muzicescu. O altă horă, trecută drept „din Moldova”, numită „Horă ţigănească” (noi o avem, din gazeta basarabeană „Răsăritul”, sub titlul „Chilabaua”, adică, în traducere, „Cântec ţigănesc”), este basarabeană, din moment ce însuşi Alecsandri scria, în nota de subsol, că „vestitul poet rus Puşchin a tradus această horă din româneşte şi a introdus-o în poemul său intitulat Ţiganii„.

Prin trimitere directă, invocând, desigur, dificultăţile de informare, cauzate de înglobarea Basarabiei în statul ţarist, Vasile Alecsandri atestă ca fiind basarabene, prin anii 1848-1860, cântecele:

 

Floricică de pe şăs

Ne-a făcut maica pe doi

Nevastă, nevastă

Trecui Nistrul, apă lină

Astă iarnă era iarnă

Floare, floricea

Cine vede şi pricepe

Când eram la mama fată

Hai la popa din Orhei (Frunză verde de hămei, / Ce gândeşti de nu mă iei)

Tu străină, eu străin

Ionel din Kişinău / Drag îmi e numele tău

Ah, amar şi vai de viaţă!

Frunză verde peliniţă

Fă-mă, doamne, ce mi-i face

La fântâna cu cerdac

Drag mi-a fost dumu-ntracoace

*

Spuneam că partiturile lui Gustav Weigand (Die Dialekte der Bukowina und Bessarabiens, Leipzig, 1904) nu sunt demne de luat în seamă: le-au încercat muzicienii Răzvan Mitoceanu (vioară) şi Petru Oloieru (ţambal) şi ne-am convins că nu pot fi cântate. Din ce pricină? Pentru că Weigand le-a înregistrat pe discul unui gramofon rudimentar, prin 1902, cântate de Tianu Bâtca, din Ţipordei, iar transcrierea încercată de un muzician vienez este total eronată, din pricina necunoaşterii ritmicităţilor româneşti.  Dar piesele acestea au fost:

*

Frunză verde de mătasă / Rămâi dragă sănătoasă

Frunză verde solz di peşte

Frunzăşoară de scumpie

La moară nu te-oi mâna

Foaie verde de cicoară / A ieşit potera-n ţară

Frunză verde pui de nuc / Vine vremea să mă duc

*

Dar Weigand a cules şi texte din Basarabia, notând şi numele ţăranului care le-a cântat, şi localitatea lui de baştină, aşa că mai obţinem încă o dovadă documentară despre cântecele care se cântau în Basarabia, pe la cumpăna veacurilor XIX-XX:

*

Hai, leliţă, peste Prut – Luchiria Pascar, Polvăncicăuţi

Cine vrea să-mbătrânesc – Gheorghe Morariu, Pererita

Rău, maică, m-ai blestemat – Ilisaia Pleaşca, Lopatnic

Să nu crezi Flăcăului – Ivostina Alexii, Dumeni

Frunzişoară pelinaş – Gheorghe Ghijdea, Glinjeni

Copiliţă cu brăţări – Simion Milicencu, Drăgăneşti

Frunzişoară mentă creaţă – Sevastea Matei, Prepeliţa

Ştii, puicuţă, or nu ştii – Nani Vasili Buzu, Perescina

Frunză verde şi-un mohor – Pătru Constantin Niţa, Călăraţi

Fa Anică, Mărioară – Catinca Iereghi, Străşeni

Hai, Ileană, la poiană – Eftimie Onica, Sânjera

Frunză verde de mătasă – Ivan Dănăilă, Vadul lui Isac

Foaie verde poamă neagră – Vasile Dobre, Slobozia

Frunză verde siminoc – Sava Lazăr, Bender

Dragu mami Gheorghieş – Nichita Cotoman, Bălăbăneşti

Of, amar şi grea durere – Pietre Ţugulea, Coşniţa (Guv. Cherson)

Frunzişoară solz de peşte – Haralambi Bătrâncea, Marcăuţi

Bat-o focul străinii – Maftei Andruşca, Trifeşti

Armăncuţă de la Prut – Petrea Clima, Ţipordei

Frunzişoară alămâi – Petrea Clima, Ţipordei

Frunză verde măr mustos – Anica Crudu, Stoicani (Cremeni)

Frunzuleană şi-o secară – Grigore Buga, Bârnovo

Frunză verde stuf de baltă – Agafia Herghiligiu, Cupcin

Frunză verde de-o pastari – Evghenia a lui Vasilă Iv. Petrovici, Trinca

Frunză verde păpădie – Nadejdea a lui Dimitri Petrovici, Trinca

*

De vreo două luni de zile, pe masa de lucru a muzicianului, instrumentistului şi profesorului Petru Oloieru se află, pentru scrierea orchestraţiilor şi a transcrierilor, vreo 80 de melodii atestate drept vechi melodii basarabene, pe care intenţionăm să le retrezim la viaţă, prin formula „Zicălaşii”, în 27 martie sau în 9 aprilie, deci când Republica Moldova, pe stil vechi (27 martie) sau pe stil nou (9 aprilie) sărbătoreşte sau regretă Unirea cu România. Avem vechile „Hora mazililor”, „Hora răzeşilor”, „Congazul”, „Ostropăţul”, „Hora de la Orhei”, „Ca la Kişinev”, „Armencuţa”, „Păpuşoiul” etc., dar parcă nu ne-am mulţumi cu doar 80 de recuperări din cântecele şi horele pierdute ale românilor din Basarabia, dacă tot ne stă în putere mult mai mult. Iar dacă nu o facem noi, „Zicălaşii”, nimeni nu o va face, dovadă fiind pustietatea de până la noi.


La 95 de ani, îngrijitor de carte

Chinuit precum Iisus prin temnițele bolșevice, în urma unui denunț răuvoitor, publicistul și scriitorul Eugen Dimitriu a fost răsplătit de către bunul Dumnezeu cu tinerețe fără de bătrânețe. La 95 de ani, tocmai a fost îngrijitorul unei cărți voluminoase și complexe, cu caracter științific, un exemplar fiind pus deoparte pentru mine, fericitul care se bucură de prietenia acestui om exemplar.

*

În ziua lansării cărții „Luntrea de ceară”, de Roman Istrati, deci în 31 ianuarie 2018, voi trece pe la Eugen Dimitriu, nu atât pentru cartea îngrijită de el, cât pentru prilejul de a mai sfătui cu un om înzestrat cu sfințenie.


Mihai Hrincescu va înregistra un album

Ultimul interpret de folclor care îşi mai caută cântecele prin satele izolate ale munţilor, prin arhivele naţionale sau prin ignoratele culegeri vechi de cântece naţionale româneşti, Mihai Hrincescu, din Arbore, a venit, astăzi, în Suceava, ca să întrebe de ofertele de preţ ale unor prestigioase studiouri de înregistrare. Bietul băiat, aflat la început de strălucitoare carieră artistică, a izbutit să adune nişte părăluţe din sponsorizări şi a venit în Suceava, cu gândul să le depună ofrandă pentru împlinirea unui vis. Spre surpriza lui, însă, nici Viorel Leancă, nici Răzvan Mitoceanu, care conduc astfel de studiouri şi formulele instrumentale de acompaniament, nu s-au arătat interesaţi de bani, ci de materiale, cu gândul mărturisit de a-l ajuta pe tânărul artist din Arbore, şi prin două formule orchestrale de taraf, una dintre ele fiind, desigur, cea a „Zicălaşilor”. Nu s-a văzut cu Petrică Oloieru, care avea zi liberă, nici cu Adrian Pulpă, Narcis Rotariu şi Ionuţ Chitic, dar presimt eu că, din zona asta, se vor desprinde doar fârtaţi, adică exponenţi ai prieteniei duse la apogeu.

*

În linii mari, ştiu ce va cânta Mihai Hrincescu şi îi aştept opera cu mare interes. La drept vorbind, înregistrările acestea îmi vor proba dacă şi pe viitor le sunt dator cu sufletul muzicienilor Viorel Leancă, Răzvan Mitoceanu, Petrică Oloieru, Ionuţ Chitic, Narcis Rotaru şi Adrian Pulpă sau, deşi îmi displace teribil Dragnea, mă voi vedea obligat să recunosc, aidoma lui, că… n-am mână bună la oameni. Nu am temeri, dar cum în viaţa asta orice este posibil, aştept.

 


Pagina 3 din 21312345...102030...Ultima »