Jurnalism | Dragusanul.ro - Part 3

În curând: Radu Bercea şi memoria retinei

Întotdeauna, Festivalul Bucovina Rock Castle este copertat de cărţi. În acest an, o diasporeancă, Liliana Widocks, prefaţează festivalul, lansându-şi cartea de poezie „Jocuri de îngeri”, la Biblioteca Bucovinei, în 23 august 2018 (ora 17 – cântă Mihnea şi Andi), iar Radu Bercea, cu „Memoria retinei”, va postfaţa Bucovina Rock Castle, la Gura Humorului, în 29 august 2018 (ora 16 – dacă Zicălaşii nu vor fi alungaţi pe coclauri, o să-i rog să cânte), zi în care pictorul martir va împlini 79 de ani. Cartea este în lucru, pe meleagurile gulagurilor care l-au lăsat fără tinereţe pe Radu Bercea, dar nu mă pot abţine să nu vă arăt măcar câteva pagini.

*


Tolstoi osândit sau văduva lui Lenin și Gh. Niță

O știre din 1924 legitimează autocrația vicepreședintelui CJ Suceava Gheorghe Niță, care, cu biștari de la mămucuța lui, aprobă sau interzice cărți, fără să țină cont de manifestările pe care le anulează odată cu „operele cele mai vătămătoare”, pe care străbuna culturnicului Niță, „văduva lui Lenin”, i le-a încredințat în opis pentru a fi „îndepărtate din toate bibliotecile” viitorimii. Îi stau alături, în sabotarea „a tot ce are vreo legătură cu dictatura proletariatului” parvenit prin politică, cucoanele anticulturale din serviciul de piloase, angajate prin concursuri cu candidați unici în cadrul Serviciului de achiziții publice al Centrului Cultural „Bucovina”, care au avut nevoie de 4 luni de necugetare, până să organizeze licitația pentru vânzarea de abonamente la „Bucovina Rock Castle” și de măcar două luni, pentru fiecare carte în parte, pentru aflarea unei tipografii, care practică prețuri mici și ordinării tipografice mari.

*

În aceste condiții, categoric nu voi publica cele 4 volume cu mărturii total necunoscute despre Bucovina (pagubă-n ciuperci, pentru că neîncetata campanie electorală a lui Gheorghe Flutur pe neștiință, nu pe cunoaștere se bazează) și nici „vestirile” mele, prin care mă solidarizam cu Roman Istrati (dacă licitația pentru cartea lui Roman Istrati va continua să întârzie, voi găsi o soluție de tipărire a cărții prin eforturi proprii, astfel încât să nu ratăm evenimentul lansării din ziua de naștere a Poetului, 7 septembrie 2018). Iar ca argument suprem despre virusarea ucigașă a culturii de către pigmeii politici, vă aduc la cunoștință antecedentul din 1924, prin care a fost…

* 

Tolstoi osândit. La tribunalul din Moscova s-a ţinut, de curând, o judecată asupra lui Tolstoi, acuzat de văduva lui Lenin. S-a adus următoarea sentinţă:

*

„L. N. Tolstoi, fost ofiţer ţarist, gentilom şi proprietar funciar, decedat acum 13 ani, este vinovat de a fi răspândit opere conţinând concepţii burgheze, în care a trecut cu tăcerea asupra asupra a tot ce are vreo legătură cu dictatura proletariatului. Având în vedere însă că Tolstoi a trăit într-o epocă de cultură burgheză şi că marile metode ale neuitatului Lenin i-au rămas necunoscute, tribunalul i-a recunoscut circumstanţe atenuante şi a hotărât:

*

  1. Îndepărtarea din toate bibliotecile a operelor celor mai vătămătoare („Ana Karenina” şi „Reînvierea”);
  2. Îndepărtarea tiparului de pe aceste opere şi
  3. întrebuinţarea hârtiei din nou pentru editarea operelor lui Lenin, Zinoview, Bucharin şi altor fruntaşi ai revoluţiei mondiale.

*

Un apel contra acestei sentinţe nu este admisibil” (Renașterea, Anul II, Nr. 30, Cluj, 27 iulie 1924, p. 7)


HAI #NETLIBERARE! – publicitate mincinoasă!

Păcălit de publicitatea mincinoasă „HAI #NETLIBERARE!„, care se vântură pe ecranele tuturor posturilor de televiziune din ţară, am devenit abonat TELEKOM, apoi, când am băgat de seamă că firma aceasta nu permite nici un contact direct (telefoanele sunt o capcană pentru a-ţi lua banii, iar corespondenţa se duce spre o cutie poştală), am cerut anularea contractului de televiziune prin cablu şi internet, începând cu 1 august anul curent. Acelaşi denunţ al contractului l-am trimis şi la Bucureşti, şi la Suceava – la ghişeul care încă mai păcăleşte lumea, din interiorul unei firme de telefonie (fostul magazin de îmbrăcăminte din centrul Sucevei) – cerând ca „Hai net liberare”? – haida, deh! să-şi ridice echipamentele. „Nu se poate, trebuie să le aduceţi la firmă sau să plătiţi încă 6 euro!”, mi-a zis vocea-telefon dă Bucăreşti, înainte de a închide, furioasă că nu vreau să mă mai las păcălit. O firmă pe care nu o poţi contacta este o uriaşă păcăleală.

*

Astăzi, după cuplarea la un alt serviciu de cablu şi internet, am fost să predau echipamentele TELEKOM la sediul din Suceava, dar ademenitoarea de viitori păcăliţi a refuzat, spunând că trebuie să le duc la sediul firmei din… Bucureşti! Sau să aştept, pregătind 6 euro. Până nu-mi va veni factura suplimentară cu 6 euro (cea pe luna iulie o voi plăti integral), nu pot reacţiona, deşi ştiu ce am de făcut după aceea. De altfel, nu povestesc buclucul în care încearcă să mă bage ăştia ca să mă plâng, ci ca să vă avertizez: în cazuri similare, nu plătiţi facturile abuzive, ci adresaţi-vă Agenţiei Naţionale Pentru Protecţia Consumatorilor, demascând escrocheria tendinţei de sechestrare a mincinosului  „HAI #NETLIBERARE!„.

 


Dimineaţă, am fost la Dragomirna

Dimineaţă. pe când clopotele sunau viguros în difuzoarele bisericilor din Suceava, fără să le pese de poluarea fonică (şi nici autotăţilor), am decis să merg la Dragomirna, să văd cu ochii mei ce se întâmplă acolo, mai ales că mă cutremurase mărturia pictorului-martir Radu Bercea: „Plec cu un gust amar din acest colţ de rai, nu m-am aşteptat ca maica stareţă împreună cu subalternele sale să aibă un comportament execrabil faţă de turiştii străini, cât şi a celor veniţi din ţară”. Pe dreapta, între mine şi urmele copilului care am fost cândva şi care nu lipsea niciodată la sărbătorile de „Sub brazi”, un gard trainic şi fără de sfârşit, durat pe „banii papiştaşilor”, pe „ochiul dracului”, deci pe fonduri europene. De când s-a durat acest gard, nu am mai fost la Dragomirna, deşi, înainte de asta, veneam des, intrând pentru închinare chiar şi în camera călduroasă din corpul chiliilor, în care se ţin slujbele religioase în zilele prea friguroase de iarnă. Înainte de zăbrelirea împotriva noastră, îi fusesem alături regretatului Mihai Unguraşu, care a realizat, pe banii lui şi ai altor oameni de afaceri, convocaţi în Consiliul Judeţean Suceava de preşedintele Gavril Mîrza, aducţiunea cu apă şi grupurile sanitare necesare unui monument arhitectural atât de frumos.

Ajuns la Dragomirna, fără să mă intereseze litigiul funciar, care e de competenţa Justiţiei, văd două maşini scumpe, care blochează accesul pe o proprietate privată, precum şi un gard, tot cu „banii papiştaşilor” făcut, care va izola definitiv o proprietate, condamnând-o la soarta „omului Vineri”. Din postarea Artis,  distribuită în pagina mea de domnului Gabriel Todică, aflasem ce voi vedea: „Tabăra de pictură Ţara Fagilor din Mitocu Dragomirnei, jud. Suceava / 09-14 iulie 2018 / Acţiunea în forţă a maicilor mănăstirii Dragomirna de a îngrădi teritoriul campingului, fără preaviz. Turiştii români şi străini prezenţi sunt (puţin spus) dezgustaţi. Dacă aceasta este imaginea creştinismului, nu prea văd mare diferenţă de practicile jihadiste islamice. Dacă la fel s-au purtat creştinii în cruciade, este lesne de înâeles de ce Orientul a ales islamismul. Oare nu învăţăm nimic din istorie?”.

Gardul nu are nici un sens, decât dacă stareţa voieşte să confişte şi drumul: o bandă de 2 m lăţime, stearpă dintr-un capăt în celălalt, nu înseamnă nimic sau, vorba lui Saladin, înseamnă totul. În părţile neterminate ale gardului sunt postate, pentru a bloca accesul în cealaltă proprietate şi, indirect, pentru a sechestra acolo turiştii români şi străini, două maşini scumpe şi o camionetă plină cu gunoaie (nu i-am putut vedea numărul de circulaţie): un Volkswagen metalizat, cu numărul de înmatriculare SV 07 JJE, şi cred că un Opel (nu mă pricep la mărci), cu numărul SV 82 KID.

 

Precum v-am spus, nu mă interesează conflictul funciar şi nici decăderea ortodoxiei până la un similar al politicului. Trec, decici, peste arţagul vulgar de lumesc al „mireselor lui Hristos” împotriva celuilalt latifundiar din zonă, trec peste prejudiciile de ele aduse României (o nemţoaică, sechestrată acolo, a sunat la Ambasada Germaniei). Şi mă întreb doar dacă legislaţia rutieră e valabilă şi pentru şoferii în sutane, iar dacă da, atunci ce păzesc poliţiştii de la rutieră, inclusiv cei din Mitocu Dragomirnei, de permit un asfel de incalificabil premeditat abuz?


Ucideți-mă, dar nu mă umiliți!

Împotriva morții nu te poți ridica, dar împotriva umilinței e obligatoriu. Iar umilință nu înseamnă doar piedicile din partea vremelniciei, inclusiv a popândăilor lui Gheorghe Flutur, care, din exces de buzincurism, tropotesc și pe istoria, și pe spiritualitate românească veșnic vie (cântecul și dansul național), grăbindu-se să impună viziunile fistichii ale președintelui care nu admite să fie vreodată contrazis. Umilință înseamnă să nu lași mărturii, să nu făptuiești sau să o faci fragmentar, să intri în siajul de incultură a campaniei electorale fără de sfârșit a acestor ani. Ni s-a luat pământul de sub picioare – nu-i bai, pentru că și străinii proprietari ai lui au nevoie de brațe de muncă, măcar ca să îl facă să rodească; dar ni se ia și spiritul curat al neamului, se stânge cu nerușinare lumânarea și noi nu zicem nimic, nu scrâșnim și nu ridicăm sufletul pumn către ceruri. De ce? Din lașitatea comodității, din suficiența automulțumirii și, nu în cele din urmă, din spiritul de turmă al supraviețuirii. Pentru noi nu mai contează cum trăim, ci doar să supraviețuim. Și e trist, și e epuizant, și e cumplit de târziu.

*

Eu nu pot trăi așa, pentru că nici nu înseamnă trăire să-ți arunci sufletul în ignoranță, doar ca să te faci plăcut ăstora. Pentru mine a trăi înseamnă să te bați, ca să-ți meriți pământul pe care stai – cum îndemna regretata Elena Greculesi. Pentru mine viața înseamnă o înșiruire de încercări, cărora trebuie să le faci față; păcat doar că, pentru a izbuti să îmi duc responsabilitățile până la capăt, trebuie să stau mereu cu parul în mână.

 


Pagina 3 din 22112345...102030...Ultima »