“Zicălaşii”, duminică, la TVR: “Tezaur folcloric”

*

Mâine, duminică 23 iulie 2017, începând cu ora 13, la TVR 1, emisiunea “Tezaur folcloric” va fi dedicată Festivalului “Ion Drăgoi”, care s-a ţinut la Bacău, în 29 iunie 2017. Un moment aparte îl constituie ce-l al scurtului concert al trupei “Zicălaşii” şi al tinerilor interpreţi de cântec românesc Laura Erhan şi Mihai Hrincescu. Deşi timide, faţă de meritele muzicienilor Petru Oloieru, Răzvan Mitoceanu, Adrian Pulpă, Ionuţ Chitic şi Narcis Rotaru, care au recuperat, prin fonotecări, peste 700 de cântece naţionale româneşti, în doar doi ani de iniţiative pe cont propriu, semnalările datorate TVR 1 şi, în curând, PRO TV merită toată recunoştinţa noastră.

Hora de la moară sau prostia uitării

*

Nu există nerozie mai păguboasă decât uitarea. Iar uitarea este, mereu și mereu, consecința suficienței. O suficiență care face ca în „știința folclorică” a parvenitismului cultural să fie ignorat un determinant folcloric de primă mână: ograda morii. În copilărie, am cunoscut bine acest determinant și am fost marcat de ingeniozitatea cu care o vioară și o trișcă născoceau cântece repezi pentru dezmorțirea celor care așteptau, câte o noapte întreagă, să le vină rândul la măcinat. Există, de altfel, și câteva hore și sârbe vechi, care fac trimitere directă la petrecerile țărănești din ograda morii, aceste surprinzătoare biruințe asupra clipitelor. Nu asupra Timpului, ci doar a clipitelor.

*

Dând, din întâmplare, peste „Hora de la moară”, în varianta de mai sus, mi-am amintit că, în anul care urmează, se va petrece un alt circ cheltuitor al dezbinării politice, în care Unirea va fi doar un pretext pentru cheltuitoare deșănțare patriotardă. Se va minți cu nerușinare, se va vântura pleava lozincilor banale, iar norocosul an 1918 va fi călcat în picioare, după cum ni-i obiceiul, deși Bucovina ar putea relua reperele spiritualității ei de atunci, adică imnul, țintuirea buciumului și petrecerile populare ale bucuriei de a fi ales, între două rele, răul cel mai mic, adică Unirea cu România.

*

 Imnul Bucovinei, folosit și ca imn al Unirii, în 28 noiembrie 1918, a fost „Hora Junimii”, iar simbolul voinței obștești l-a reprezentat „țintuirea buciumului”. Am reprodus povestea acestui insolit (pentru noi) sacrificiu, atunci când mi-a ieșit în cale, dar o reiau, premeditând să le dau idei celor care-și bat capul gol și descoperit cu omagierea Unirii.

*

De-a lungul întregii noastre istorii, orice sărbătoare presupunea și un sacrificiu. În vara anului 1918, la Suceava, s-a hotărât adaptarea unui obicei nemțesc, cel al țintuirii statuii unui general biruitor. Așa că s-a cumpărat un bucium („Glasul lui Dumnezeu”, cum sugerează hora pe care o notase și Dimitrie Cantemir, înainte de anul 1700), de la Câmpulung Moldovenesc, apoi, într-o anume zi, oficialitățile și elitele Sucevei, contra unor contribuții financiare, menite unor cauze umanitare, au fost îndreptățite să bată, primele, câte o țintă în bucium. Vreme de câteva zile, dându-și obolul mărunt, și sucevenii de rând au putut țintui buciumul, iar pe parcursul verii, buciumul a fost dus, în același scop, prin satele de lângă Suceava, unde, după preot, primar și notar, și sătenii s-au putut solidariza cu cauza.

*

Ca să nu se cheltuiască banii aiurea, Suceava și județul Suceava ar putea apela, în 2018, la memoria bucovineană. Ar trebui procurate 5 buciume, câte unul pentru fiecare provincie românească unită sub „Coroana de Oțel”, care să fie folosite, ca simbol, împreună cu imnul (la „Hora Junimii” se impune și „Hora Buciumul”), în cadrul manifestărilor culturale cu tradiție. Din 24 ianuarie și până în 27 martie, de pildă, se pot țintui buciumele Moldova și Țara Românească, buciumul și imnurile ținând loc, în cadrul existentului de manifestări culturale, steagului de strânsură al tradiției sătești. Începând cu 27 martie și până în 1 decembrie, cu marcarea zilei de 28 noiembrie (prin re-editarea petrecerii populare de la Cernăuți, de pildă), se pot țintui buciumele Basarabia, Bucovina și Transilvania, urmând ca, între timp, un sculptor sau mai mulți să gândească un monument al Unirii, care să adune pe soclu cele 5 buciume, cele „5 glasuri ale dumnezeirii românismului”.

*

Sugestia nu înseamnă încă nimic, fără un scenariu chibzuit, dar și tradiția scenariilor argumentate a fost de mult uitată în Bucovina, adică în provincia românească în care și spiritualitatea se azvârle cu furca, la plesneală, în purșorii capitalurilor politice.

Vechi cântece și dansuri basarabene

*

Nu există repertorii pierdute, ci doar suficiență și prostie. Dacă îți dorești cu adevărat, poți afla orice din trecutul spiritual al neamului nostru, un trecut care a stârnit și curiozitatea, dar și imaginația occidentalilor. Poți afla, de pildă, și mai toate reperele cântecelor și horelor vechi din Basarabia, deși se crede că s-ar fi pierdut pentru totdeauna. Iar Basarabia a avut o spiritualitate răzeșească bine conturată, alta decât folclorul de amestecătură din celelalte provincii românești.

*

Dacă aș avea cu cine lucra și dacă am avea și condiții minime de lucru, aș putea scoate la iveală, în scurtă vreme, minunatele hore vechi basarabene „Hora mazililor” „Hora de la Orhei”, „Bulgăroaica”, „Hora de la Căinari”, „Hora răzeșească”, „Hora bătrânească”, „Congazul din Bugeacul Basarabiei”, „Popușoiul”, „Hangul”, „Sarampoiul”, ”Sâsâiacul”, „Nistreanca” și așa mai departe.

*

 Horele Basarabiei aveau și aleanuri lirice, fixate în cântece de sine stătătoare, precum „ Bună cale, cocostârc”, „Măi, a dracului morișcă”, „Fata popii”, „Bărbățelul meu”, „Ici, în vale, la izvoare”, „Bună cale, lupule”, „Frunză verde pui de nuc”, „La Nistru, la mărgioară”, „Frunză verde de aclaz”, „Soltană, Soltană”, „Nestre, Nestre”, „Frunzuleană dărmătură”, „Nu te bucura, bogate”, „De la deal de casa noastră”, „Dragul maicii Gerogheș”, „Frunză verde mărgărint”, „Măi puiule, măi”, „Frunză verde de orez” și așa mai departe, precum și baladele „Cosmulici”, „Boghian și Bărăgan” etc.

*

Fără îndoială, aș putea pune bijuteriile acestea în valoare cu „Zicălașii”, dar muzicienii din această trupă inedită nu au strop de timp, patria ospeției consumându-i mai dihai decât balaurul din poveste, care a dat și el curs teribilei invitații „Hai în Bucovina!”.

A existat romanța populară românească?

*

*

Întâlnită, mai ales după 1900, în culegerile noastre de folclor, romanța populară a fost și este considerată o contrafacere. Dar dacă nu este așa, dacă romanța are rădăcini vechi în spiritualitatea noastră? Care spiritualitate? Aceea ignorată și scufundată sub colbul uitării și sub trufia indolentă a unor generații care nu au nevoie nici de trecut, nici de viitor.

*

Când am întâlnit, în manuscrisele lui Voievidca, astfel de producții muzicale, le-am considerat a fi piese culte, învățate la școlile de învățători, de preoți sau de cantori bisericești de la Cernăuți. În parte, probabil că am avut dreptate. Aduse în satele noastre, aceste romanțe au plăcut, au fost adoptate și s-au transformat, prin adopție, în folclor. Un folclor ignorat de specialiști, care, ca și mine, s-au pripit în stereotipii, limitând și îngrădind exprimările muzicale ale acestui neam. Cum să cataloghezi drept folclor niște romanțe precum „Ochi ca noaptea”, „Copilă dragă” sau „Ciobanul” (14), care, deși numit „Doină”, nu este o doină, toate aceste romanțe fiind culese de Alexandru Voievidca de la  Varvara Velehorschi, învățătoare în Berchișești? Ascultați-le și pripiți-vă în concluzii ca și mine și, mai ales, ca și toți specialiștii români în folclor:

*

08

„Ochi ca noaptea”

*

13

„Copilă dragă”

*

14

„Ciobanul”

*

În partiturile cu cântece românești, publicate de străini prin țările lor, se găsesc, totuși, cântece valahe, care amintesc, deși le premerg, de romanțele de mai sus. Cea mai interesantă este melodia „Syrba” (a doua piesă din sârbele moldovenești notate de Dimitrie Cantemir și readusă în contemporaneitate de muzicieni turci și europeni, care au comemorat cu adevărat viața marelui cărturar european, pe care noi nu-l prea merităm:

*

Sarba 2

„Sârbă moldoveneacă”

*

Nu mă grăbesc să trag concluzii, ci doar atenționez retoric: a existat romanța populară românească?