Jurnalism | Dragusanul.ro - Part 225

Rock Grosar extrem la Bucsoaia

Rock Grosar extrem, la

„Hora Bucovinei”, de la Bucşoaia

     „Hora Bucovinei”, care înseamnă o tradiţie interbelică la Bucşoaia, reluată de Gheorghe Flutur, suficient de neinspirat, printr-un adevărat talcioc folcloric supra-aglomerat, doldora de contrafaceri şi de năzbâtii cu „tunde oaia şi berbecul!”, cai, caleşti şi alte coşneguţisme, poate însemna un produs cultural cu valoare turistică, dacă ar valorifica datinile reale, precum sâmbra oilor şi sâmbra plugului, dar şi datina primordială, numită de greci „Misterele eleusine”, datină care a supravieţuit, de-a lungul mileniilor, la târgurile şi iarmaroacele românilor sub formule de carnaval (în asta consta utilitatea celebrelor măşti bucovinene).

 

Picture 015

     Un carnaval, care să cuprindă nopţile Răsăritului Pleiadelor (când începea primul an nou al omenirii) ar însemna un produs turistic de primă, mai ales că, dacă ar fi temeinic făcut, inclusiv cu o broşură lămuritoare, carnavalul acesta ar reînvia primul ritual metafizic al străbunilor tuturor popoarelor din cuprinsul Europei boreale (ei nu mai păstrează, din ritualul străvechi, decât „uriaşii”, dar fără să întrezărească logodna cosmică).
     La noi, însă, pentru că un tăietor de frunze culturnice la câini, pe nume Cornel Grosaru – dacă nu mă înşel – a ajuns ditamai dihai consilierul municipal şi limbistul uriaşilor politruci Donţu şi Nechifor, „Hora Bucovinei” se transformă în hora… rock-ului extrem. Habar n-am dacă în opinci, iţari, pălărioară verde (total nespecifică Bucovinei!) şi bundiţă de dihor.
     De dihor, ca să se simtă dihorii politicii şi culturii băştinaşe în pielea lor!
     Nu comentez. În fond, sunt proştii pe care vi i-aţi asumat şi îi meritaţi pe deplin!

     Revenire asupra subiectului: Ulterior, aveam să aflu că ideea penibilă a… horei cu etno-pop-rock aparţine, de fapt, groparului bugetat al culturii sucevene, călin brăteanu.


Cultura animatorilor de nunti

Cultura, etalon al corupţiei

şi în zodia USL-aşilor (II)

 

1 cultura

Animatorii de nunţi şi de

campanii electorale

    

 

     Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava a devenit, în ultimii ani, cei ai „manageriatului” nepriceputului cântăcios Filip Sorin, o mult prea costisitoare inutilitate.
     Nici o premieră, ba chiar nici un spectacol nu au mai avut loc de hăt-hăt, iar întreg repertoriul artistic se restrânge la nişte făcături proletcultiste, precum „Momentul plecării la cătănie”, „Momentul strânsurii”, „Momentul nunţii” etc. şi doar atât.
     Când să o facă bieţii artişti folclorici, când nunţile se fac sâmbăta şi duminica, cu pregătire vineri şi cu odihnă luni! Interpreţi bucali şi interpreţi la instrumente tot într-un câştig de nuntă o ţin, concuraţi năprasnic de celălalt nepriceput „manager”, Brăteanu Călin, care iar e în concediu lunar de odihnă, că l-au stors nunţile de vlagă. Doar dansatorii, vai de mama lor!, o duc prost, adică supravieţuiesc din amărâtul salariu minim bugetar, taman ca şi mine.
     Suceava are, totuşi, o tradiţie muzical-dramatică remarcabilă, începută în 1867 (amănunte, în cartea de pe acest blog, „Istoria muzical-dramatică suceveană”) şi adusă la un apogeu creator după 1904 şi până spre sfârşitul perioadei interbelice, dar animatorii de nunţi şi de campanii electorale (straşnic au cântat şi pentru portocalii, apoi şi pentru USL-aşi!) se dezic de tradiţie, ei revendicând, într-o broşură agramată, doar tradiţia bolşevică, de „după eliberarea României de sub jugul fascist”. Mai mult, tocmai chitesc să serbeze vreo şase decenii de bolşevism culturnic, cu înmânare reciprocă de diplome, cu chiolhan şi cu politruci judeţeni strânşi moţ, în moţ cu televiziunea lui Băişanu Vodă, pentru a degusta cultură (până şi afinata a fost descoperită de sovietici, vorba lui Aurelian Ciornei, în podul unei nemţoaice din Pojorâta!).
     Când, sub zodia lui Ciprian Porumbescu (în acest an, se împlinesc 160 de la naşterea Lui şi 130 ani de la moarte), sucevenii se reuniseră, fără lefuri, în remarcabile făptuiri artistice (Reuniunea „Ciprian Porumbescu” s-a înfiinţat în 1903, deci împlineşte 110 ani), nu exista an comemorativ al patronului spiritual, în care să nu se fi făcut o nouă montare a operetei „Crai nou”. Iar în 1933, tot făptuitorii aceia de cultură au făcut şi dezvelit, pe cheltuială proprie, bustul lui Ciprian, în faţa primăriei de atunci, în care nu tăndălea Ion Lungu, ci făptuia un alt important primar al Sucevei (după Franz cav. Des Loges), pe nume Gheorghe Doroftei.
                                                            *
     Cică marţi, la ora 11,00 trecute fix, Ilie Niţă, noul vicepreşedinte, responsabil cu cultura, din Consiliul Judeţean Suceava, om care nu se pricepe la cultură (se putea să devină responsabil altfel!), dar o recunoaşte cu mult bun simţ, vrea să se întâlnească cu oamenii muncii şi cu cei ai veşnicei şmecherii din cultură, în sala „Dom Polski”. Prezenţa, obligatorie!, dar Horvat Petre, suflătorul în sticle manageriale generale, habar nu are că şi virgula este obligatorie, după „prezenţa”, pentru că substituie un verb.
     Nu cred că o să mă duc la întâlnirea cu Niţă. În fond, eu sunt din ce în ce mai convins că Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, Secţia Cultură Tradiţională şi afacerea cu catedre, instrumente scumpe şi renovări, numită Şcoala de Arte, ar trebui definitiv desfiinţate, iar salariaţii, în frunte cu mine, daţi toţi afară.
     În locul nostru,  Horvat Petru (împărţea umbrelele lui Flutur, prin parc, dar acum le spune purtătorilor de supravieţuitoare umbrele că erau de la Nechifor şi de la Băişanu), Brăteanu Călin şi Filip Sorin, cu tot cu traista Hernei, de care se ţine ca un posedat.
     Patria judeţeană vă aparţine, tovarăşi – fir-aţi voi ai dracului!


Jaful secolului

JAFUL SECOLULUI ÎN ROMÂNIA

magistraţi, călugări, pădurari şi politruci

vor înşfăca pădurile Bucovinei

Picture 004

     Şmecheria revendicării averii naţionale româneşti din Bucovina, numită Fond Religionar, de către două duzini de cetăţeni particulari (senatorul Gheorghe Flutur s-a retras, iar alţii deja taie pădurile de pe malurile râurilor cu lapte şi miere din „raiul” lui Pimen Zainea), care, profitând de corupţia unei judecătoare (prietenă de familie cu avocatul revendicatorilor), şutesc titulatura patrimoniului românesc bucovinean şi o atribuie unei găşti de lacomi ticăloşiţi, nu reprezintă un demers al Arhiepiscopiei Sucevei, nedrept şi acesta, dacă ar fi existat.
     Pădurile Bucovinei sunt revendicate de următorii cetăţeni, din fotocopia actului constitutiv al fundaţiei de drept privat (constituită prin consimţământul membrilor, care se substituie, cu complicitatea Justiţiei, fundaţiei de drept public (înfiinţată de stat, prin lege):

 

1 fond

 

     Trageţi singuri concluziile, iar dacă aveţi nevoie de mai multe amănunte, citiţi şi „Istoria uitată şi iertată a averilor mănăstireşti”, pe care am scris-o în 2003 şi pe care o inserez în acest blog, la rubrica „Istoria averilor mănăstireşti”, spre a fi de folos celor care nu şi-au putut procura cartea la timp.


Liftul, cărţile, politicienii

Liftul ortodox, cărţile, politicienii,

eşafodul şi slugărnicia televiziunii lui

Ştefan cel Mare Alexandru

cel Bun Băişanu Vodă

 

1 liftul

Ca monştri înnăscuţi şi plini de toane,
politicienii, de-o eternitate,
îşi tot pitesc sub „feţele umane”
adevărata lor identitate!

      Penibila politico-sfinţire a liftului ortodox de la Spitalul Gura Humorului, petrecută miercuri, 27 martie 2013, înseamnă, în consistenţa jalnică a evenimentului, un efect al slugărniciei televiziunii lui Ştefan cel Mare Alexandru cel Bun Băişanu Vodă, aflată, încă, într-o frenezie electorală apologetică de gâscă dezorientată atât de unilaterală, încât îi sar PNL din coadă.
     În fond, în aceiaşi zi, la Gura Humorului, se întâmplau şi alte lucruri, unele chiar demne şi durabile, pe care preşedintele C.J. Suceava Ioan Cătălin Nechifor, prefectul Florin Sinescu, vicepreşedintele Ilie Niţă, subprefectul Constantin Harasim, primarul Marius Ursaciuc, şefii instituţiilor judeţene şi primarii din zonă ţinuseră să le respecte, să le omagieze cu sufletul, ba chiar cu o anume omenească pioşenie.
     Deşi l-au însoţit pe teologul student Băişanu şi la comedia liftului electoral, Nechifor, Sinescu şi ceilalţi veniseră, în fond, la Gura Humorului, pentru a-i omagia pe martirul Radu Bercea, care îşi lansa albumul de artă „Bucovina mărturisită”, pe scriitorul Ion Beldeanu, care încredinţa viitorimii volumul selectiv al creaţiei lui lirice, „Cămaşa de trecere”, pe compozitorul Emil Havriliuc, căruia mezzosoprana Viorica Daud-Corjan, baritonul Cezar Mititiuc şi pianistul Ionuţ Ciubotariu îi desluşeau, pentru marele public, romanţele-lied, de curând încredinţate tiparului, sub titlul „Drum fără sfârşit”, şi pe muzicianul Marin Constantin Gheorghe, autorul unei noi culegeri (a patra) de „Jocuri tradiţionale şi melodii de nuntă” din Bucovina, interpretate, atunci, printr-o inspirată selecţie, de interpreţii Doina şi Ciprian Petroaie (mamă şi fiu), acompaniaţi orchestral de prof. Cristian Milici (vioară) şi de însuşi Marin Constantin Gheorghe (acordeon).
     Cătălin Nechifor, cu care premeditasem „Sărbătorile Memoriei” de vreo şase-şapte luni, încoace, semnatar al Diplomelor „Opera Omnia”, pe care le-au primit cei patru creatori bucovineni, ţinuse să le înmâneze personal lui Emil Havriliuc şi lui Marin Constantin Gheorghe, în oraşul lui Radu Bercea, omul cu un destin incredibil (născut, ca şi Mircea Streinul, în Cuciurul Mare, răpit de securitate, pe băncile unui liceu de arte plastice din Iaşi, şi îmbrâncit în temniţele politice ale României, dar care, în ciuda potrivniciei vieţii, a izbutit să ne ofere o operă plastică deplină).
     Nechifor, Sinescu, Harasim, Niţă şi Ursaciuc asta aveau de sărbătorit: creaţia. Dovadă că aşa este: ritualul urma să se desfăşoare în absenţa presei, dar în prezenţa unui public atât de numeros, cum nu mai fusese niciodată la Gura Humorului.
     Din nefericire, Ştefan cel Mare Alexandru cel Bun Băişanu Vodă, cu slugarnica lui televiziune pe post de umbră, tocmai umbla lobodă şi papură prin judeţ, ca să pozeze în ctitor, inclusiv de lifturi, de cădelniţe, de tămâie, de lemn, Tănase – ca şi limba lui şi a televiziunii lui (cu excepţia redutabilului marginalizat, Valentin Chidoveţ) .
     E drept, n-a ratat Ciubăr Vodă ot şi of Bogata nici şansa de a da ceva filmat privat pe gură şi la „Sărbătorile Memoriei”, la care nimerise din întâmplare, „ca într-o gură de canal uitată deschisă pe stradă”, cum ar fi spus William Faulkner, dar fapta culturală nu-l interesa nici pe Băişanu, nu o interesa nici pe umbra lui mediatico-electorală, aşa că slugoiul lui cu nume nemţesc a chibzuit (vorba vine!) că e mai persuasiv să-l paraşuteze pe Vodă Băişanu, în spaţiul public, drept evlavios creştin, care face cruci ritmice, ţinând isonul triadei protopopului Nuţu, decât ca iubitor de cultură, mai ales că pe Hojman sau cum naiba îl cheamă pare să-l fi durut în umilinţă prea cucernica mea urare, adresată, din postura de organizator şi moderator al evenimentului cultural, doar câtorva dintre politicienii judeţeni: „Le doresc să ajungă cât mai sus; dacă se poate, chiar pe eşafod!”.
     Prin urmare, datorită lui Hoţman sau cum l-o fi chemând pe trepăduşul lui Băişanu Vodă, producătorul şi răspândacul filmuleţului cu „liftul ortodox politic” de la Spitalul Gura Humorului, s-au făcut de râs, în întreaga ţară, toţi politicienii judeţului Suceava, deşi trebuia să se facă numai Băişanu (care pururi se face şi se preface, amin!).
     De unde se vede că înţelepciunea populară, care avertizează asupra celor cu care te însoţeşti, încă rămâne valabilă ca înţelepciune.


Peambul Cultura etalonul coruptiei

Preambul la articolul


„Cultura, etalonul corupţiei

şi în zodia USL-aşilor” (I)

 

 

1 etalon

 

Oricum ar fi ce-i dat de la natură,

să recunoaştem că-n democraţie

avem acut nevoie de cenzură…

măcar pentru excesul de prostie!

Caricatură de Radu Bercea, ilustrată epigramistic de Ion Drăguşanul


Pagina 225 din 227« Prima...102030...223224225226227