Jurnalism | Dragusanul.ro - Part 223

Iertati presedintele!

Iertaţi-l pe Preşedintele

Ioan Cătălin Nechifor!

 

A nechifor 

Istoria nicicând nu îşi dezminte
pribeagul adevăr, probat prin ani,
şi, deci, cum nu prea are preşedinte,
Consiliul Judeţean n-are nici bani!

     La rarele întâlniri publice la care participă, Ioan Cătălin Nechifor, Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD, îşi încheie discursurile discrete şi evazive cu stereotipul lingvistic: „Dacă v-am greşit cu ceva, vă rog să mă iertaţi!”.
     Bolânzeală bigoto-politrucă!, mi-am zis, când l-au auzit, pentru prima dată, încheind atât de jalnic o tentativă nezisă de zicere.
     A doua oară, am intrat la gânduri. În fond, băiatul acesta educat, civilizat, cumsecade şi onest, nu prea are păcate de iertat, fiind un om la locul lui, care nu ar supăra pe alţii cu nici un preţ.
     Aflu, apoi, că şi la recenta plenară sau cum s-o fi chemând întrunirea pesediştilor lacomi de funcţii judeţene de partid (calea spre ciolanul exercitării puterii), Ioan Cătălin Nechifor a încheiat ceea ce nici nu a început cu: „Dacă v-am greşit cu ceva, vă rog să mă iertaţi!”.
     Iată deci că un om fără de prihană cere şi răs-cere creştinească iertare, deşi nici ca Preşedinte al Consiliului Judeţean nu a greşit cu nimic, el existând în uriaşul Palat al lui Franz cav. Des Loges doar ca şi placa din hol, care-l comemorează pe Des Loges, sau ca statueta, tot din hol, făcută de Maestrul Ion Irimescu şi achiziţionată de fostul prefect Vasile Ilie, la un preţ mare, apropiat de valoarea reală, cu premeditarea de a-i asigura Maestrului un trai decent, în ultimii lui ani de viaţă şi de înţelepciune.
     Cătălin Nechifor nu a făcut nimic rău – deci nu are de ce-şi cere iertate.
     E drept, nici nimic bun nu a făcut Cătălin Nechifor – dar nici în acest caz nu se cere şi nu se acordă iertare.
     Şi-atunci, de ce o tot face?


Bani garla in televiziunea lui Baisanu

Bani gârlă,

în televiziunea lui Băişanu

 

A baisanu

Sub bolta însorită şi albastră,
cu nostalgie mult prea-ndătinată,
noi ne mândrim mereu cu „ţara noastră”,
deşi e ţara lor, privatizată!

     În ciuda faptului că a devenit, pe zi ce trece, din ce în ce mai plictisitoare şi mai anonimă ca oricând, televiziunea locală a lui Băişanu deja geme de publicitate.
     Chiar şi crâşmele din bazar, care numai de reclamă nu au nevoie, se răsfaţă mediatic extrem de costisitor, impresionate, probabil, de exemplul vremelnicului lider politic de astăzi, care, pe de o parte, îşi dona teveplusistic prima leafă de parlamentar, iar pe de altă parte, „uita” discret că-i datora salariul pe doi ani lui Doru „Dodo” Popovici.
     Şi tot aşa, pe de o parte, Băişanul e teleplusistic o istorie liberală de peste un secol şi jumătate, iar pe de alta, produsul discret al celui mai umilitor bolşevism.
     Băişanu nu mă interesează, deocamdată, cu toată demagogia lui insultătoare, aşa cum nu mă interesează nici televiziunea lui de o dezinteresantă mediocritate.
     În schimb afluxul acesta de publicitate, care prea seamănă a taxă de protecţie, prinde să mă enerveze, mai ales că-i cunosc şi „colectorii”, amândoi jalnici slugoi politici, aşa că o să demarez o anchetă, pe cont propriu, până pe treptele lui Nasso, deşi, vorba lui Bolintineanu, „cei ce-ndură jugul şi-a trăi mai vor / merită să-l poarte, spre ruşinea lor!”.


Oda folclorica pentru Ion Lungu

Odă folclorică

pentru primarul Ion Lungu

 

A oda lungu

La români se demonstrează,
retezându-ne elanul:
„Secera” omagiază
totdeauna doar „ciolanul”!

     Mutat, cu ditamai viloiul, în Plopeni, după îmburghezirea liberală, primarul Ion Lungu, bogătoiul portocaliu de mai târziu şi cameleonul de astăzi, are parte şi de o agreabilă odă folclorică, „Hora plopanarilor”, dată pe gură de o femeiuşcă trupeşă, dar de o hărnicie cântăcioasă remarcabilă.
     Plopenii, sat întemeiat printr-o aglomerare de iobagi cu provenienţe diferite, aduşi de boierul Balş după anul 1800, nu a mai izbutit să-şi armonizeze o identitate comunitară spirituală.
     Singura relicvă folclorică, specifică Plopenilor, este colindul „Scoală, scoală, găzduliţă!”, cântat trăgănat şi abia după temeinice încălziri bahice.
În Plopeni, până în 1966, când sarafineştenii, angajaţi grăjdari în sectorul zootehnic, au făcut o „Bandă a lui Bujor”, cu care au cutreierat uliţele satului, nu s-au mai văzut tradiţii. Şi nici după aceea.
     În Plopeni nu existau muzicanţi, deşi un trompetist, Stoica, mai sufla câte „o jele”, la cârciumă, nu supravieţuise portul popular (nici măcar în 1904, după cum povesteşte Iorga), satul fiind, încă din 1800, mai curând o aşezare rurală de târgăi, decât un spaţiu ţărănesc veritabil.
     Vorba lui Lungu: zonă metropolitană. Mai ales a Burdujenilor-târg.
     Dar iată că, după mutarea lui Lungu în Plopeni, creieraşul unei femeiuşti cântăcioase inventează şi pentru Plopeni o tradiţie daco-recolciucă, „Hora plopanarilor” jucându-se, aici, cică încă de pe vremea lui Decebalei Cozmei şi a lui Burebisciuc Veromiclea.
     Că horele nu aveau niciodată text, ci doar, uneori, strigături ritualice, asta-i altă problemă, mult prea enigmatică pentru creieraşul odalizantei femeiuşti. Ca să nu mai vorbesc de cel al lui Lungu.


Rock Grosar extrem la Bucsoaia

Rock Grosar extrem, la

„Hora Bucovinei”, de la Bucşoaia

     „Hora Bucovinei”, care înseamnă o tradiţie interbelică la Bucşoaia, reluată de Gheorghe Flutur, suficient de neinspirat, printr-un adevărat talcioc folcloric supra-aglomerat, doldora de contrafaceri şi de năzbâtii cu „tunde oaia şi berbecul!”, cai, caleşti şi alte coşneguţisme, poate însemna un produs cultural cu valoare turistică, dacă ar valorifica datinile reale, precum sâmbra oilor şi sâmbra plugului, dar şi datina primordială, numită de greci „Misterele eleusine”, datină care a supravieţuit, de-a lungul mileniilor, la târgurile şi iarmaroacele românilor sub formule de carnaval (în asta consta utilitatea celebrelor măşti bucovinene).

 

Picture 015

     Un carnaval, care să cuprindă nopţile Răsăritului Pleiadelor (când începea primul an nou al omenirii) ar însemna un produs turistic de primă, mai ales că, dacă ar fi temeinic făcut, inclusiv cu o broşură lămuritoare, carnavalul acesta ar reînvia primul ritual metafizic al străbunilor tuturor popoarelor din cuprinsul Europei boreale (ei nu mai păstrează, din ritualul străvechi, decât „uriaşii”, dar fără să întrezărească logodna cosmică).
     La noi, însă, pentru că un tăietor de frunze culturnice la câini, pe nume Cornel Grosaru – dacă nu mă înşel – a ajuns ditamai dihai consilierul municipal şi limbistul uriaşilor politruci Donţu şi Nechifor, „Hora Bucovinei” se transformă în hora… rock-ului extrem. Habar n-am dacă în opinci, iţari, pălărioară verde (total nespecifică Bucovinei!) şi bundiţă de dihor.
     De dihor, ca să se simtă dihorii politicii şi culturii băştinaşe în pielea lor!
     Nu comentez. În fond, sunt proştii pe care vi i-aţi asumat şi îi meritaţi pe deplin!

     Revenire asupra subiectului: Ulterior, aveam să aflu că ideea penibilă a… horei cu etno-pop-rock aparţine, de fapt, groparului bugetat al culturii sucevene, călin brăteanu.


Cultura animatorilor de nunti

Cultura, etalon al corupţiei

şi în zodia USL-aşilor (II)

 

1 cultura

Animatorii de nunţi şi de

campanii electorale

    

 

     Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava a devenit, în ultimii ani, cei ai „manageriatului” nepriceputului cântăcios Filip Sorin, o mult prea costisitoare inutilitate.
     Nici o premieră, ba chiar nici un spectacol nu au mai avut loc de hăt-hăt, iar întreg repertoriul artistic se restrânge la nişte făcături proletcultiste, precum „Momentul plecării la cătănie”, „Momentul strânsurii”, „Momentul nunţii” etc. şi doar atât.
     Când să o facă bieţii artişti folclorici, când nunţile se fac sâmbăta şi duminica, cu pregătire vineri şi cu odihnă luni! Interpreţi bucali şi interpreţi la instrumente tot într-un câştig de nuntă o ţin, concuraţi năprasnic de celălalt nepriceput „manager”, Brăteanu Călin, care iar e în concediu lunar de odihnă, că l-au stors nunţile de vlagă. Doar dansatorii, vai de mama lor!, o duc prost, adică supravieţuiesc din amărâtul salariu minim bugetar, taman ca şi mine.
     Suceava are, totuşi, o tradiţie muzical-dramatică remarcabilă, începută în 1867 (amănunte, în cartea de pe acest blog, „Istoria muzical-dramatică suceveană”) şi adusă la un apogeu creator după 1904 şi până spre sfârşitul perioadei interbelice, dar animatorii de nunţi şi de campanii electorale (straşnic au cântat şi pentru portocalii, apoi şi pentru USL-aşi!) se dezic de tradiţie, ei revendicând, într-o broşură agramată, doar tradiţia bolşevică, de „după eliberarea României de sub jugul fascist”. Mai mult, tocmai chitesc să serbeze vreo şase decenii de bolşevism culturnic, cu înmânare reciprocă de diplome, cu chiolhan şi cu politruci judeţeni strânşi moţ, în moţ cu televiziunea lui Băişanu Vodă, pentru a degusta cultură (până şi afinata a fost descoperită de sovietici, vorba lui Aurelian Ciornei, în podul unei nemţoaice din Pojorâta!).
     Când, sub zodia lui Ciprian Porumbescu (în acest an, se împlinesc 160 de la naşterea Lui şi 130 ani de la moarte), sucevenii se reuniseră, fără lefuri, în remarcabile făptuiri artistice (Reuniunea „Ciprian Porumbescu” s-a înfiinţat în 1903, deci împlineşte 110 ani), nu exista an comemorativ al patronului spiritual, în care să nu se fi făcut o nouă montare a operetei „Crai nou”. Iar în 1933, tot făptuitorii aceia de cultură au făcut şi dezvelit, pe cheltuială proprie, bustul lui Ciprian, în faţa primăriei de atunci, în care nu tăndălea Ion Lungu, ci făptuia un alt important primar al Sucevei (după Franz cav. Des Loges), pe nume Gheorghe Doroftei.
                                                            *
     Cică marţi, la ora 11,00 trecute fix, Ilie Niţă, noul vicepreşedinte, responsabil cu cultura, din Consiliul Judeţean Suceava, om care nu se pricepe la cultură (se putea să devină responsabil altfel!), dar o recunoaşte cu mult bun simţ, vrea să se întâlnească cu oamenii muncii şi cu cei ai veşnicei şmecherii din cultură, în sala „Dom Polski”. Prezenţa, obligatorie!, dar Horvat Petre, suflătorul în sticle manageriale generale, habar nu are că şi virgula este obligatorie, după „prezenţa”, pentru că substituie un verb.
     Nu cred că o să mă duc la întâlnirea cu Niţă. În fond, eu sunt din ce în ce mai convins că Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, Secţia Cultură Tradiţională şi afacerea cu catedre, instrumente scumpe şi renovări, numită Şcoala de Arte, ar trebui definitiv desfiinţate, iar salariaţii, în frunte cu mine, daţi toţi afară.
     În locul nostru,  Horvat Petru (împărţea umbrelele lui Flutur, prin parc, dar acum le spune purtătorilor de supravieţuitoare umbrele că erau de la Nechifor şi de la Băişanu), Brăteanu Călin şi Filip Sorin, cu tot cu traista Hernei, de care se ţine ca un posedat.
     Patria judeţeană vă aparţine, tovarăşi – fir-aţi voi ai dracului!


Pagina 223 din 226« Prima...102030...221222223224225...Ultima »