Jurnalism | Dragusanul.ro - Part 2

Mârlanul lui Flutur-Barbă: Bună ziua, căciulă!

*

Astăzi, cu puţin înainte de ora 12, discutam, pe scările sediului instituţiei, cu sculptorul Mircea Dăneasa, încercând să-l conving să toarne în bronz, până în 14 octombrie, noul bust al lui Ciprian Porumbescu, pe care să-l putem expune cu ocazia concertului „Zicălaşilor” cu muzica lui Ciprian Porumbescu, „Rapsodia română”. Deci, la prima sărbătorire din istorie a zilei de naştere a genialului compozitor bucovinean. Şi a trecut, pe acolo, mârlanul lui Flutur-Barbă (dacă nu ar fi al lui Flutur, comisia de etică şi disciplină, întrunită miercuri, l-ar fi trimis la pozat PeNeLe campaniei electorale pe cheltuiala politică, nu culturală, atunci când i-a insultat şi pe componenţii ei: „Cine sunteţi voi, bă, să mă luaţi pe mine la întrebări?”). Şi cum trece, cetăţeanul dă un „Bună ziua” stropşit, pe care desigur că l-am ignorat, spre deosebire de Mircea, care a răspuns. Şi-atunci individul a adăugat, şi mai accentual miştocăreşte: „Bună ziua, căciulă!”. Fără comentarii.


Muzicanții sunt foarte plăcuți în toată România

Theodor Aman: Taraful lui Ionică Ochialbi

*

O mărturie interesantă despre cântecul lăutăresc și cel popular, scrisă în greoiul limbaj etimologist al vremii, a lăsat-o ardeleanul Iulian Grozescu, în coloanele gazetei Familia, din 4/16 iunie 1867; în primul rând, autorul face o distincție mai mult decât sugerată între cântecele breslelor de lăutari, cântece puternic înrădăcinate în datul primordial al Europei boreale – cum se tot probează, de la Pindar, încoace, și cântecul poporal, care nu ține de lăutărie, ci de dainas, deci de aleanul exprimat vocal într-o curgere lină și impresionantă. Din păcate, folcloriștii n-au observat această diferență și au amestecat aiurea muzica instrumentală și vocal-instrumentală a breslelor de lăutari târgoveți cu muzica intimă până la închinare a unor înzestrați din lumea satului românesc. Nu a satului, ci a unor individualități din lumea satului.

*

*

„Muzicanții sunt foarte plăcuți în toată România, dar și merită ei recunoștința poporului, căci din vechime ei au fost credincioși părtași la suferințele și bucuriile românilor. Ei sunt executanții horelor frumoase ale poporului, instrumentele lor muzicale sunt cetera sau lăuta (se numeau „scripci sârbești” – n. n.), de aceea se și numesc lăutari (nu, „lätar”, cu pronunția „lautar” este cuvânt nordic, încă prezent în limbile scandinave și baltice, desemnând muzica instrumentală, în vreme ce „dainas”, deci… „doina”, cuprinde toată muzica vocală – n. n.), apoi cobza și adeseori fluierele turcești, care ațevlesc (țipă, sună – n. n.) foarte tare și urechea nedată cu sunetele acestui instrument de bună seamă îl află cam neplăcut, însă în cele mai multe bande naționale lipsesc fluierele turcești.

*

Mult mi-au plăcut cântările lăutarilor, care le cântă cel cu cobza (cobzarul interpreta și vocal, dar existau bande în care primașul, precum Niculae Picu, se ocupa și de „zicale” – n. n.), și în această funcțiune pare că e un Apollo înconjurat de corul muzical (imagine luată din poezia imnică elină – n. n.).

*

Cântările lăutarilor sunt niște improvizațiuni ocazionale, căci mai ales la dorința oaspeților se fac, pentru petreceri momentane, unde sunt nimerite, dar cele mai multe sunt neestetice, ceea ce nu servește spre onoarea respectivilor.

Mai nimerite sunt cele satirice și sarcastice, care se fac pentru satirizarea oricărei persoane dejudecate (compromisă – n. n.) înaintea opiniei publice.

*

Așa, odată, fiind la o masă mai mulți tineri, care toastau pentru sănătatea celor mai distinși bărbați liberali, un boieraș de la masa din apropiere își exprimă neplăcerea și începu a insulta pe toți aceia ce voiau eliberarea țăranilor.

Tinerii liberali nu voiră să înceapă vreo dispută serioasă cu acel pigmeu retrograd, ci unul se adresă către muzicantul cu cobza:

– Auzit-ai, Iorgule, ce-a zis coconașul? – zise liberalul – n-ai ști să-i spui vreo cazanie?

*

Iorgu îndată a fost gata cu improvizația și, cu un ton sfâșietor, începu a cânta:

– Du-l, du-l, du-l la mănăstire

Să-și vină boieru-n fire…

Adică sub mănăstire e de a înțelege casa nebunilor, care e în mănăstirea Mărcuța, aproape de București.

Această improvizațiune nimerită apoi de bună seamă mai mare impresiune a avut asupra coconașului retrograd, decât dacă i-ar fi perorat cineva ca un Demostene.

_

Dar și mai nimerite sunt cântările de amor ale lăutarilor, însă durere că adeseori alunecă pe terenul neconvenabil cu estetica (cu texte licențioase, adică, numeroase în acea vreme; numai „Zicălașii” au și cântă doar instrumental vreo 20 de astfel de… amuzante cântece – n. n.), însă cântările amoroase ale poporului sunt corespunzătoare obiectului sublim și dovedesc o subiectivitate pătrunsă de sentimente curate și nobile.

*

Adeseori m-am simțit fermecat de frumusețea poeziilor populare din România, ele sunt mult mai drăgălașe decât ale românilor din Austria, limba e dulce și înflorită, accentul cântărilor intră în armonie cu sonurile dulci ale păsărilor exaltate de fericire, pe când limba cântecelor române din Banat, Ungaria și Transilvania e mai puțin fermecătoare, dar nu e acum loc ca să încercăm a arăta cauzele adevărate ale acestor împrejurări; într-un chip sunt convins că stimabilul public cititor însă cunoaște aceste împrejurări grave, care au avut și încă mai au influență dăunătoare asupra limbii vorbită de oamenii din Austria.

*

Prin aceasta, însă, nu voiesc a nega sublimul și frumusețea poeziilor poporale de aici, căci în astă privință poezia noastră poporală excelează în toate părțile locuite de români” / Iulian Grozescu ( Suveniri din Bucuresci, IV, în Familia, Anul III, Nr. 10, 4/16 iunie 1867, p. 275).


Concert Porumbescu, de ziua lui Ciprian

*

Pentru că bucovinenii obişnuiesc să sărbătorească… moartea lui Ciprian Porumbescu (bundiţele de dihor îi stânjenesc la comemorări), mă bate gândul să organizez, în 14 octombrie 2017, sărbătorirea zilei lui de naştere (pentru prima dată în… istorie), printr-un concert, în cea mai mare parte instrumental. Cu Răzvan Mitoceanu şi cu Adrian Pulpă am avut, deja, o discuţie de tatonare – nu şi cu Petrică Oloieru, care, în urma unui surprinzător accident, este imobilizat la pat. Şi tare aş avea nevoie şi de sfaturile lui.

*

Vreme de două zile, am adunat partituri tipărite (scanările manuscriselor de la Muzeul Bucovinei le am de multă vreme), iar în următoarele zile va trebui să aflu care tipărituri sunt falsuri ale lui Radu Cionca sau ale lui Leca Morariu (ambii abundă în „revizuite”, cea mai ciopârţită şi falsificată lucrare fiind „La malurile Prutului”), pentru că eu visez să-l ascult pe Ciprian Porumbescu aşa cum ne-a visat el (el nu ne-a cântat pe cei reali, ci pe cei speraţi) şi nu cum l-au „revizuit” necompozitorii cu aere buzincuriste de excegeţi.

*

*

Nu ştiu încă ce formulă instrumentală vom folosi, deşi desenul braşcanului Archip Roşca, de mai sus, îmi oferă câteva sugestii. Deocamdată, am grupat partiturile pe teme, ca să le pot confrunta cu manuscrisele. Cu siguranţă, voi asculta, în 14 octombrie 2017, „Rapsodia Română” (pariaţi că Buzincu îmi face un memoriu la perfecta Mirela Adomnicăi, iar aceasta se va plânge preşedintelui Flutur că salariatul dumnealui a furat de la Enescu rapsodia şi i-a dat-o, fără licitaţie pe SEAP, cetăţeanului Porumbescu Ciprian din Stupca?). Ştiu doar că, în 14 octombrie 2017, îl voi asculta pe Ciprian Porumbescu povestindu-se şi mărturisindu-şi vremea. Unde? Nici la asta nu m-am gândit şi nici nu-i bai, încă.


O nouă carte de Roman Istrati: rusu’ moralist

*

O nouă carte de pamflete geo-politice, semnată de poetul și publicistul Roman Istrati, va vedea, în curând, lumina tiparului. Prefațată de Sorin Avram și cu o copertă inspirat realizată de Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA, cartea ia în dezbatere slăbiciunile multimilenare ale neamului nostru, în contextul istoriei est-europene, cu un umor dezarmant, atât de caracteristic pentru Roman Istrati, și cu dese puseuri lirice, care l-au obligat pe Sorin Avram să-și intituleze prefața, pe care o reproduc în continuare, „Ruşii, vinovaţi de pierderea unui mare poet”:

*

Roman Istrati ar fi putut deveni un şi mai mare poet. Sînt convins că acest lucru îl gîndea în 1978 regretatul Laurenţiu Ulici, care a scris o cronică elogioasă la adresa lui Romică, autorul volumului de poezii „Miezul adînc”. Să fii publicat de Editura Eminescu la numai 23 de ani şi să ai parte de cronici favorabile în reviste de specialitate gen „România literară” nu era deloc puţin. Însă, se pare că a fost prea mult pentru tînărul poet, care deja fusese învăluit de aburii celebrităţii odată cu cîştigarea Marelui Premiu al Festivalului Naţional de Poezie „Nicolae Labiş”, cu un an înainte. În anii ’70, editurile erau edituri, revistele literare erau reviste literare, iar Romică era Romică. Un tip cu simţul umorului dezvoltat peste limitele prevăzute de codul bunelor maniere scris de obtuzul regim politic şi cu un talent mult peste medie. Peste media 09.00, să zicem. Dacă talentul lui Romică ar fi fost numai la scris, acesta ar fi ajuns un poet şi mai mare, însă l-au încurcat celelalte talente pe care le avea. Cum ar fi talentul de a se pierde în discuţii filosofice şi talentul de a se face simpatic, din cauza acestui ultim talent fiind invitat la tot felul de întîlniri, care ţineau uneori zile şi nopţi. Mai mult nopţi. Aşa spune lumea. Lumea aia care l-a cunoscut pe Romică cel Tînăr. Cu atîtea talente extrascriitoriceşti, cînd să mai compună Romică poezii? De fapt, el le compunea, dar pînă cînd să le aştearnă pe hîrtie, acestea zburau odată cu timpul petrecut în compania prietenilor cu fustă, cu barbă sau cu toartă. Depinde. Ghinionul care a stat în calea lui Romică Istrati, blocîndu-l pe acesta să devină un şi mai mare poet decît a fost considerat în tinereţe, a fost acela că nu au aflat ruşii de el. Dar nu cititorii ruşi obişnuiţi, ci cititorii ruşi în stele. Dacă cititorii în stele tocmiţi de Kremlin ar fi ştiut că peste ani şi ani Roman Istrati va scrie articole atît de aspre împotriva mai marilor Rusiei, atunci cu siguranţă că ar fi apelat la toate trucurile pentru a-l determina pe acesta să scrie poezie. Multă poezie, pe care ar fi fost în stare să o tipărească în mai multe limbi, astfel încît Roman Istrati să ajungă la concluzia că menirea lui pe acest pămînt este doar aceea de a scrie poeme şi că pînă la sfîrşitul vieţii sale numai asta trebuie să facă. Dacă îl citeşti pe Roman Istrati, ajungi să crezi că ruşii sînt vinovaţi de toate relele pămîntului. Acum pot spune că tot ruşii sînt vinovaţi şi pentru că România a pierdut un mare poet. Şi nu avea decît 23 de ani.

*

Sorin AVRAM


Imbecilizarea instituţiilor de cultură

*

Popularea masivă a instituţiilor de cultură cu clientela penibilă, de stânga şi de dreapta, a campaniilor electorale începe să-şi arate efectele. În zilele trecute, de pildă, un individ în călduri, salariat al… Centrului Cultural „Bucovina”, a fost la un pas de a o scărmăni pe conducătoarea grupului de artişti amatori, care concertau în Polonia, pentru că-i respingea metodic avansurile sexuale. După puţină vreme, pentru că-i scormoneau spermatozoizii prin creier, individul… salariat al Centrului Cultural „Bucovina”, a dat buzna în camera adolescentelor din componenţa grupului folcloric, ischitind care dintre ele ar fi dispusă să împartă patul cu el.

*

Colega agresată sexual are, acasă, un soţ şi un copil. Fetiţele insultate cu propuneri libidinoase au, acasă, părinţi. Salariatul… Centrului Cultural „Bucovina” are pe cineva în partidul care conduce judeţul. Judeţul nu mai are nimic.


Pagina 2 din 20612345...102030...Ultima »