Jurnalism | Dragusanul.ro - Part 10

ORIENT ROMÂNESC şi imaginea României în Orient

Există, în lumea largă, o elită culturală românească demnă de toată admiraţia, există oameni care, dincolo de staturile lor de cărturari autentici, ard ca o torţă de dorul şi de mândria ţării în care s-au născut. Oameni care îşi reprezintă patria natală cu demnitate şi care nu ostenesc niciodată în a răspândi perspectivele raiului pământesc numit România. Oameni care, deşi se împlinesc departe de ţară, continuă să existe şi aici, aşa cum există, de pildă, profesorul de franceză în Beirut Anca Cheaito, admirabil vestitor al României dense şi adevărate.

Cred că este de datoria noastră, a celor care poate că nu realizăm pe deplin cât de minunat este să supravieţuim în România, în ciuda oprimării la care ne supune prostia de noi înscăunată prin vot universal, pentru că a trăi în România geografică înseamnă un adevărat noroc, dobândit prin generoasă ursire astrală. În treacăt fie spus, numele celor trei ursitoare, în toate culturile lumii, se pot traduce în româneşte drept Trecut, Prezent şi Viitor (de aici provine pasiunea mea necontenită pentru spriritualitatea trecutului, pe care o numesc „Zicălaşii”, şi pentru cea a viitorimii, pe care am întrezărit-o drept „Bucovina Rock Castle”.

Am primit, astăzi, un mail de la profesorul Anca Cheaito, pe care o să-l răspândesc (şi cu adrese de contact) doar pentru a-l retransmite tuturor cărturarilor din ţară şi din diaspora, ca fiind adresat şi lor, pentru că, după cum am văzut, răsfoind „ORIENT ROMÂNESC”, multe lucrări de reliefare identitară se fac temeinic în Orient (Mircea Eliade, Mariana Cojan Negulescu, Denisa Arsene, Rodica Paleolugu, Cella Serghi, Zoe Dumitrescu Buşulenga etc., dar ce etc. nobiliar şi aproape divin!). Cred că toate demersurile culturale româneşti de promovare a identităţii noastre naţionale şi, drept corolar, a celei spirituale, merită susţinute, cu conştiinţa datoriei reale pe care o avem cu toţii faţă de obârşie.

„Mult stimate Dl. Ion Drăguşanul,

*

Mă numesc Anca Cheaito, locuiesc în Liban, sunt profesor de limbă franceză la un liceu din Beirut şi sunt preşedintele Asociaţiei România – Levant, asociaţia comunităţii româneşti din Liban. Întâmplător, ieri am vizitat situl dvs., un adevărat regal… articole deosebite, de o mare calitate, documentate ştiinţific.

*

Începând din anul 2017, cu ocazia Zilei Naţionale a României, cu ajutorul a trei ambasade româneşti din regiunea Orientului Mijlociu, am fondat o revista culturală, ORIENT ROMÂNESC. Am informat  Ministerul Românilor de Pretutindeni şi Institutul Cultural Român despre existenţa acestei publicaţii. Revista noastră apare, în format tipărit, trimestrial şi o puteţi găsi on line – orientromanesc.ro.

*

Dorim să promovăm imaginea României, cultura şi tradiţiile româneşti. Avem articole în limba română, franceză, engleză şi arabă.

Pot să îndrăznesc să ne faceţi onoarea de a colabora cu noi? Putem să preluăm câteva din articolele dvs, să le publicăm şi noi? Bineînţeles, precizăm autorul şi sursa, situl de unde au fost preluate.

*

Mailul meu : ancacheaito@gmail.com

Mailul revistei: orientromanesc@gmail.com

*

Indiferent de răspuns, FELICITĂRI pentru situl dvs deosebit, pentru munca şi pasiunea dvs. Cu mult respect, / Anca Cheaito”.


Martirii lăutari ai martirei Basarabiei

Admiraţi şi recompensaţi cu ruble şi şepci militare, în 1814, de însuşi Ţarul Rusiei, care trecea în revistă noua cucerire, Basarabia, lăutarii dintre Nistru şi Prut au refuzat să abandoneze cântecul românesc, până au fost zvârliţi peste Prut de autorităţi. Cel mai fanatic apărător al muzicii ancestrale era un oarecare Lomiş, care a primit şi pedepse pe măsură, dar de cântecul românesc nu s-a lăsat şi pace, nici măcar după niscaiva schingiuiri. Bun român, mare patriot!, veţi exclama, dacă nu vă spune nimeni că lăutarul basarabean Lomiş, care iubea nepământeşte, până la pedeapsa deportării, cântecul românesc, era evreu.

Joan Dinicu, chef d’orchestre, 36 ans ( n. 1853)

Izgoniţi din Basarabia sau doar presimţind pericolul, lăutarii s-au adunat la Iaşi, acolo unde venise şi Năstase din Botoşani, şi Picu din Bucovina, dar nu după multă vreme, pentru că s-a făcut prima unire şi boierimea moldoveană a plecat la Bucureşti (între timp, Picu, reîntors în Suceava, murise), lăutarii moldoveni de pe ambele maluri ale Prutului s-au aciuat în mahalale. Erau atât de incredibili ca muzicanţi, încât, la Paris, în 1889, un puşti, pe nume Cristache Ciolacu, a primit 2.000 de franci din mâna Preşedintelui Franţei şi 5.000 de ruble, din partea Ţarului Rusiei, care îl ştia pe Radu Ciolacu, fratele lui Cristache, care cânta, de vreo doi ani, la Petersburg. De altfel, lăutarilor Dinicu şi Cuiolacu li se spunea, în Bucureştui, „muscalii”, cu trimitere nedelicată la originea lor basarabeană.

Cristache Ciolacu, în perioada interbelică

Din nefericire, soarta artistului cu geniu este întotdeauna tristă; şi Cristache Ciolacu, şeful tarafului care a cântat la nunta lui Ferdinand şi la nunta de argint a lui Carol I, a sfârşit atât de sărac şi de ignorat de toată lumea, încât a fost îngropat în zdrenţele în care murise.

Paris, 1889: Banda lui Dinicu

*


Șantierul „Expo Basarabia”

În cadrul iconografic al Basarabiei de odinioară, cu reprezentări grafice și, respectiv, fotografice din 1837, până în 1918, vor răsuna cântecele pierdute ale provinciei dintre Prut și Nistru, reînviate de „Zicălașii” Petru Oloieru, Răzvan Mitoceanu, Ionuț Chitic și violoniștii Adrian Pulpă și Narcis Rotariu. Expoziția înseamnă nu decorul, ci atmosfera retrezirii cântecelor uitate sub colbul greu al istoriei, lăutarii Basarabiei de odinioară fiind meșteri neîntrecuți în păstrarea cântecelor ancestrale ale Neamului, prin respirații melodice moderne și antrenante, care fac de neînțeles lepădarea noastră iresponsabilă de ceea ce ne definește: Datina. Mâine, 27 martie 2018, începând cu ora 15,00, vă dăm întâlnire cu Basarabia uitată, și ca iconografie, și ca desfășurare de melos tradițional, Centrul pentru Sprijinirea Tradițiilor Bucovinene din Suceava urmând să vibreze de trăirile profunde ale veacurilor.

*


Zicălaşii, cu zicale basarabene la BUCOVINA TV

De ziua internaţională a poeziei (i-auzi, măi, hăi, hăi!), Zicălaşii au mers, cu 30 de zicale basarabene dintre anii 1800-1900, la BUCOVINA TV, instituţie media pe care o respect, în baza unor experienţe anterioare, în mod deosebit. Oameni frumoşi, în ctitoria mediatică a lui Bogdan Gheorghiu, cu care este o plăcere să lucrezi. Tehnicieni de excepţie, care ar putea lucra oriunde, la orice altă televiziune din ţară. Te simţi acasă pe modernele platouri de filmare ale BUCOVINA TV, iar poetul Ioan Manole, cu emisiunea lui meşterită cu multă imaginaţie şi cu o diversitate a subiectelor, ar merita elogii, dacă nu mi-ar fi şi frate, şi prieten, şi coleg.

Instalarea şi probele de sunet au mers rapid, pentru că în familia recuperatorilor de vechi cântece româneşti există şi Dănuţ Lungu – sunetistul nostru de lux, care ştie şi fiecare cântec, în amănunt, şi cum poate fi înfăţişat el în lumină. În rest, noi cărăm bagajele (ţambalul ne speteşte), iar între uşi, repetăm, pentru că Centenarul nu are nevoie de cântecele de acum un veac, ci de mândra muzicalitate bucovineană a primurilor de dihor de astăzi, care ele au făcut România Mare pentru toţi vecii, care au durat aproape două decenii.

Ne-am simţit bine la BUCOVINA TV, un spaţiu ideal pentru a te închina Basarabiei. În fond, asta facem noi, zicălaşii, ne închinăm, depunem evlavie netrucată acolo unde simţim că va fi şi primită. Aşa că vă las în compania unor fotografii, dar nu înainte de a preciza că întregul concert poate fi văzut, ascultat şi trăit marţi, 27 martie 2018, începând cu ora 15,00, în holul mare al Centrului pentru Sprijinirea Tradiţiilor Bucovinene din Suceava. Ca de obicei, intrarea este liberă.

Răzvan Mitoceanu, care nu s-a bărbierit, vreme de două săptămâni, ca să contureze asemănările incredibile dintre el şi lăutarul din 1890, de la Chişinău, nu fumează, ci doar îmi pozează, imitând, cumva, poziţia acelui lăutar al Basarabiei.

*


Mâine, la BUCOVINA TV: Ca la Chişinău

Mâine seară, începând cu ora 20,45, la emisiunea „Meşterul Manole” a televiziunii BUCOVINA TV, zicălaşii Narcis Rotaru, Adrian Pulpă, Ionuţ Chitic, Răzvan Mitoceanu şi Petru Oloieru vor cânta „Ca la Chişinău”, între anii 1800-1914 (am lăsat pentru spectacolul din 12 aprilie piesele de la 1700). Spectacolul a fost definitiv asamblat astăzi, iar concluziile mele, ca ascultător, au mai avut exprimare, pe baza lecturilor, înainte de a asculta aceste minunate piese. Basarabia nu doar că a avut o muzică românească proprie, născută din strunele unor familii lăutăreşti celebre, precum Năstase, Dinicu sau Ciolacu, toate mutate, prin vârfurile interpretative, la Bucureşti, odată cu plecarea boierilor în noua capitală a Principatelor, dar a a avut şi un stil componistic armonios şi plin de duioşie, de o tulburătoare luminozitate (nu degeaba haiducul Bujor, nemulţumit de balada făcută pentru el de Ionică Bordeian din Volovăţ, care era cumătru cu ginerele lui Bujor, Darie, a apelat, ulterior, la lăutarii basarabeni, care au produs bijuteria muzicală încredinţată veacurilor de Rouszitschki – după Alecu Russo citire).

O muzică minunată, ceva mai modernă decât cea întâlnită prin alte provincii româneşti şi, tocmai de aceea, mai actuală, deşi total necunoscută ultimului veac de nepăsare românească, va vesti, mâine (miercuri, 21 martie), spectacolul cu cântecele Basarabiei, pe care îl vom susţine, drept închinăciune, în 27 martie 2018, începând cu ora 15,00, la Centrul pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene din Suceava, iar începând cu ora 18,00, la Corlata, capitala îndătinată a Naţiunii Poeţilor.

*


Pagina 10 din 224« Prima...89101112...203040...Ultima »