Jurnalism | Dragusanul.ro - Part 10

Ziua Artelor Plastice, văzută de Alina Viorela

Alina Viorela, tânăr universitar sucevean şi fiică a unui prieten, nu a ratat Ziua Artelor Plastice Bucovinene şi ziua „Luntrea de ceară”, săvârşită de doi vechi prieteni, Roman Istrati şi Ion Drăguşanul, amândoi cu veacuri troienite pe umeri şi pe creştete. Profitând de prilej şi pentru că, la rândul ei îmi este prieten, Alina Viorela mi-a trimis 12 fotografii de la manifestare, pe care le voi răspândi cu plăcere.


*


Ziua Artelor Plastice Bucovinene, cu cărţi

1932: „Duminică 31 Ianuarie 1932: În Cernăuţi are loc constituirea Societăţii artiştilor şi amicilor artelor plastice” (Calendarul „Glasul Bucovinei” 1933, pg. 81). Ştirea, singura ştire exactă, confirmată, de altfel, şi de Mircea Streinul, doar de Mircea Streinul, a apărut la rubrica „Cronica întâmplărilor mai însemnate / de la 1 Decembrie 1931 la 30 Octombrie 1932”, fără alte amănunte, dar parcă pentru a mai stăvili entuziasmul exagerat al manifestărilor monden-plastice din anul respectiv, deşi mondenitatea cernăuţeană era asigurată de personalităţi culturale de primă mână, din moment ce primar al capitalei Bucovinei era Dimitrie Marmeliuc (1886-1970), istoric literar, folclorist, publicist, decorat, pentru sângele vărsat la Oituz, de însuşi Regele, cu „Coroana României”, iar viceprimar era profesorul universitar Petru Luţa, unul dintre marii „amici ai artelor plastice din Bucovina”.

2018: Miercuri, 31 ianuarie 2018, în Sala „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” din Suceava, s-a sărbătorit Ziua Artelor Plastice Bucovinene, pentru a opta oară, prin decernarea titlurilor de „Seniori ai Artelor Plastice Bucovinene” pictorilor Dumitru Rusu, Viorica Ana Moruz şi Tiberiu Cosovan (om cu merite uriaşe în promovarea artelor plastice bucovinene), diplomele şi premiile fiind înmânate, din partea Consiliului Judeţean Suceava, de către domnul vicepreşedinte Gheorghe Niţă. Moderator al manifestării ai fost doctorul în istorie Gabriel Cărăbuş, director al bibliotecii. În publicul de elită al manifestării pot fi regăsiţi scriitorii Octavian Nestor, Ioan Manole, Viorica Petrovici, Mihaela Grădinariu, Alexandru Ovidiu Vintilă, Constantin Horbovanu, artiştii plastici Radu Bercea, Iosif Csukat, Toader Ignătescu, ziaristul cernăuţean Dan Ceaucă, ziariştii de la „Monitorul de Suceava”, în frunte cu liderul lor, Tiberiu Avram, precum şi o viitoare mare pictoriţă, nepoţica Vioricăi Moruz, care a stat lângă mine şi am putut să o şi pozez.

1932: Pictorii bucovineni se constituiseră, practic, într-o grupare artistică cu ocazia expoziţiei de toamnă din 1931, când Eugen Pohonţu, pe atunci singurul critic de artă al Bucovinei, relansase, cu şi mai multă persuasiune, ideea necesităţii constituirii unei societăţi profesionale a artiştilor plastici, idee întrezărită, după cum susţine Mircea Streinul, încă din 1927, cu ocazia expoziţiei lui Radu Giurgiuveanu şi a lui Paul Verona. Pohonţu a dat imboldul necesar pentru ca, în 31 ianuarie 1932, Societatea Artiştilor şi Amicilor Artelor Plastice din Bucovina să devină o realitate, iar datorită acestui imbold a şi fost considerat drept primul preşedinte al societăţii, al doilea fiind, din 31 ianuarie 1932, până în 31 ianuarie 1933, pictorul Paul Verona, stabilindu-se, astfel, o tradiţie a unei preşedinţii de un singur an, într-o alternanţă amic-artist, probată şi în 1935, când preşedinte al Societăţii era „amicul artelor plastice din Bucovina” Petre Luţa, pe atunci viceprimar al Cernăuţilor.

2018: Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, domnul Gheorghe Niţă, a avut un discurs inspirat, apoi a trecut la înmânarea diplomelor, fără să-şi ascundă bucuria, dar şi emoţiile de a fi părtaş la un astfel de eveniment. Apoi au vorbit noii Seniori ai Artelor Plastice Bucovinene (în 2017, au primit acest titlu, la domiciliile lor, pictorii: Ana Constantines, Dimitrie Savu şi Adrian Bocancea), Tiberiu Cosovan aducând în prim-plan, cu ocazia cuvântului său, cartea de poezie „Luntrea de ceară”, de Roman Istrati, poetul sărbătorit în Ziua Artelor Plastice Bucovinene.

Despre cele două cărţi, cu titlul „Luntrea de ceară”, cea a lui Roman Istrati şi cea de fârtate a mea, au vorbit poetesa Mihaela Grădinariu (un splendid eseu) şi ziaristul cernăuţean Dan Ceucă, partener lui Roman Istrati în fundaţia transfrontalieră, care, cu sprijinul unor suceveni cu suflet şi a Consiliului Judeţean Suceava, îşi va începe activitatea în curând. Iar mie nu-mi mai rămâne decât să vă prezint o scurtă cronică foto a Zilei Artei Plastice Bucovinene şi a zilei „Luntrea de ceară”, închinată memoriei şi operei lui Roman Istrati.

*


Tiberiu Avram, cartea şi Gura Humorului

Astăzi, la Gura Humorului, Tiberiu Avram şi-a lansat cartea „Aventuri pe şase roţi”, într-o restituire de epocă pe care numai un primar ca Marius Ursaciuc – om educat şi spiritual – o putea face. Marius a pus în scenă atmosfera cărţii, aşa că, încă de la intrarea în Casa de Cultură, îţi atrăgea atenţia un folkist, cu repertoriu voit de prin anii ’80, aşezat lângă cortul şi bicicletele de care s-au folosit trei tineri humoreni, pe vremea aceea, pentru a ajunge la mare. La etaj, în Sala „Radu Bercea”, pereţii erau pavoazaţi cu lucrările expoziţiei „Memoria retinei gulagului românesc”, iar în capătul sălii, peretele din spatele mesei… prezidiului era împodobit cu portretul tovarăşului Nicolae Ceauşeacu (Dumnezeu să-l ierte!), cu steagul partidului comunist şi al republicii socialiste, precum şi cu drapelul pentru performanţe în întrecerea comunistă, dobândit pe merit Combinatul Minier Gura Humorului. Pe masă, magnetofonul din carte desfăcea de pe bandă muzica rock a anilor ’70, în vreme ce maşina de scris, un aparat de fotografiat şi alte câteva obiecte deja ancestrale îşi retrăiau gloria de odinioară. În sala înţesată cu public, foarte mulţi tineri (dacă aş fi ştiut, mergeam acolo cu tricoul Bucovina Rock Castle – ca să mă fac simpatic), multe dintre personajele cărţii lui Tiberiu Avram şi publicul-cremă, cu care ne-a obişnuit, de-a lungul anilor, Gura Humorului.

*

Moderatorul acestei minunate sărbători a memorie humorene (prin mărturisire de epocă se recomandă, în primul rând, cartea lui Tiberiu Avram) a fost Marius Ursaciuc. Nu ca primar, ci ca spirit viu şi neastâmpărat, care trăieşte din plin şi pe deplin natural bucuria prietenilor săi. Erau de faţă şi ceilalţi compenenţi de odinioară ai trupei de umor AZ-BEST, Sorin Poclitariu mutându-se mai aproape de mine, pentru a savura sărbătoarea, dar şi pentru faptul că, până pe la anul 1700, strămoşii lui şi ai mei, călăreţi de Coţman, erau rubedenii, iar noi, după bunul obicei românesc, încă ne ţinem de veri, fără să ne pese de a câta spiţă. Iar Marius (cu primarul Ursaciuc nu am treabă, dar Marius este şi prietenul meu) a dat strălucire acestei lansări de carte, în care personajele, vag împovărate de ani, au ieşit în faţa humorenilor, înseninându-i cu o firească şuvoire de spirit şi de inteligenţă. La final, după aproape un ceas de minunată trăire comunitară, Marius Ursaciuc i-a adus lui Tiberiu Avram o bicicletă nouă, pe care i-a dăruit-o, cu promisiunea că va scrie o nouă carte, despre un tur al României cu bicicleta, pe care să-l facă împreună cu prietenii de odinioară. Tibi a promis, dar cred că bicicleta se cuvine prinţesei lui, Clara, care l-a determinat să scrie cartea abia lansată.

*

 Astăzi, la Gura Humorului, am trăit o poveste frumoasă, doar însoţindu-l pe Tiberiu Avram la prima lansare a cărţii „Aventuri pe şase roţi”, o poveste pe care o s-o narez cu câteva fotografii:

*

 


O carte a eroismului cotidian

Nicolae Iorga era de părere că „întâmplările mărunte fac istoria mare”, iar spusa aceasta, din prefaţa cărţii cu însemnări pe vechi cărţi religioase, a lui Ilie Corfus, mi-a rămas întipărită în suflet, pentru că, în fond, exista acolo dintotdeauna, iar Nicolae Iorga doar a trezit-o la viaţă. Şi-mi amintesc de ea, lecturând, în cadrul unei corecturi finale, recenta carte a lui Tiberiu Avram, „Aventuri pe şase roţi”, care mă ia prin surprindere, mai ales prin ignorarea premeditată a „gloriilor” mult mai semnificative şi mai spectaculoase ale autorului, cum ar fi, de pildă, necazurile cu Securitatea, după încercarea de a realiza un avion-machetă teleghidat, care să circule între Gura Humorului şi Bârlad, sau întemeierea şi consacrarea celui mai bun ziar judeţean, „Monitorul de Suceava”, şi ca expresie a unei tămăduitoare concepţii de viaţă. În locul lor, ca o adevărată eliberare de senzaţional, Tiberiu Avram preferă un altfel de eroism, pe care mi-i greu să-l definesc, pentru că îmbină în el prietenie, căutare de sine şi vindecări existenţiale.

*

În principiu, „Aventuri pe şase roţi” e o carte despre adolescenţă, despre răscrucile tulburătoare ale vârstei opţiunilor care ne definesc, scrisă, tot premeditat, într-un limbaj adolescentin, cu propoziţii scurte, cu un restrâns al lexicului aproape de jargotic şi cu o desprindere detaşată de încărcătura emoţională a vârstelor care aveau să urmeze. Tiberiu Avram retrăieşte, prin noua lui carte, nu doar o vârstă, ci şi tulburătoarea răscruce a opţiunilor, străduindu-se să nu o umbrească sau să o lumineze cu scânteierile metaforice ale maturităţii, deşi îi mai „scapă”, uneori, dar numai în cazul descrierilor de natură, şi lirisme expuse cu dibăcie şi care par doar respirări ale adolescenţei de odinioară. Adolescenţa este, prin excelenţă, zodia, nu doar vârsta prieteniilor durabile şi definitorii, iar Tiberiu Avram, redescoperindu-şi adolescenţa sau pecetea aceluiaşi suflu existenţial cu Dan Lefter şi Dan Gaftoniuc, ia în discuţie, pe fondul unui record care aparţine adolescenţei lor solidare (mersul la mare, cu bicicletele), şi un test de bărbăţie, şi o nivelare a conflictului dintre generaţii, şi sensul năzuirii în viaţă, şi împăcarea cu sensul existenţial – nu cu destinul, ci cu sensul existenţial, care presupune o competiţie şi cu tine, şi cu timpul în care exişti.

*

Fără dram de didacticism, care nici nu aparţine adolescenţei, Tiberiu Avram povesteşte. Povesteşte, încercând să se înţeleagă, căutându-se şi descoperindu-se, uneori cu optimism debordant, alteori cu istoricizată resemnare românească, dar întotdeauna împăcat cu sine şi cu linia de conduită, moştenită din veac în veac. Bucurii mărunte, respirate profund, umplu orizontul, scapără de lumină, o lumină pe care o culege, ca pe boabele de strugure copt, fetiţa lui, Clara, deci o altă dezlănţuire de curândă adolescenţă, care are nevoie de repere vechi doar pentru a-şi premedita propriul ei parcurs. O ciudată alunecare din Tibi Mitrii Petrii Toderii Simionului, din nume în nume, pe curmezişul muntelui cosmicităţii vremelniciei, în care virtuţile se moştenesc cu contururi şi cu orizonturi noi, caracterizează, dincolo de explicitul narativ, noua carte a lui Tiberiu Avram, o carte a eroismului cotidian, în care valorile se derulează cu un anumit firesc, un firesc prin care eroismul, deşi în el există, se demitizează sau capătă dimensiunea nostalgică a ninsorilor de altădată. Nu ştiu formă de eroism mai profundă şi mai adevărată decât prietenia şi, cu toate astea, nu am premeditat, vreodată, să-i schiţez silueta de înger veşnic viu, dar iată că o face Tiberiu Avram. O face cu sufletul, păzindu-se de cuvinte şi de mirajul lor ameţitor, o face cu o carte, prin care şi prietenii lui se aşează în fereastra zilei şi salută cerul. E un gest tulburător, pe care ştiu să-l preţuiesc ca atare. Cu sufletul.

*

La o primă vedere, „Aventuri pe şase roţi” – titlu care face discretă trimitere la nostalgia pentru „Cireşarii” lui Constantin Chiriţă, e greu de încadrat într-un gen narativ anume. Nu e un roman sau o povestire, nu e o carte de memorii. E ceva mai mult, dar sarcina descoperirii a ce anume este această carte le revine cititorilor lui Tiberiu Avram, care, cu siguranţă, înţeleg şi trăiesc mult mai multe decât mine sau decât autorul acestei cărţi. Spun fără ironie că doar cititorii pot descifra profunzimile, pentru că asta este fiecare om de pe acest pământ: o profunzime tulburătoare şi care merită respectul cel mai desăvârşit (I. D.).


Cel mai bogat om din judeţul Suceava!

Bucovina Rock Castle nu ar avea nici o şansă pentru menţinerea ascendenţei valorice, dacă nu se găsesc soluţii pentru constituirea unui fond de rulment, din care să se plătească, în avans, cu titlul de cheltuieli de transport, sume convenite mai curând ca taxe de credibilitate pentru un românism atât de compromis de puzderie de „aleşi”, dar şi de cetăţeni de nevoie voiajori. Sfătuit de Gheorghe David şi de Daniel Tănase să fac nişte cereri de sponsorizare pentru constituirea fondului respectiv, desigur că m-am conformat, deşi nu prea aveam eu încredere în comunitatea oamenilor de afaceri din Suceava, dar mizam pe încă doi prieteni, care, după cum se vede treaba, nu au putut să mă ajute (sunt sigur că, dacă ar fi putut, ar fi făcut-o, pentru că ne leagă zeci de ani de prietenie). După trei luni de demersuri, aveam doar echivalentul a 1.000 euro în cont, contribuţia lui Gheorghe David şi a lui Daniel Tănase, dar prima plată pe care trebuia să o fac, în baza „Invoice”-ului din toamna anului 2017, până în 1 februarie 2018, era de 3.000 euro. De unde să scot eu încă 2.000 de euro? Şi de ce să-i scot?

*

De ce? Pentru că întineresc, în fiecare vară, când văd generaţiile tinere fericite măcar timp de 3 zile şi 3 nopţi. E drept, vor să dea cu tăvălugul beznei peste fericirea lor şi fanaticii talibani ai ortodoxiei, şi cei ai cultelor protestante, care îşi închipuie că memoriile semnate de 2 sau de câteva sute de bigoţi sunt majoritare în raport cu circa 20.000 de prezenţe întru luminile şi iluminările muzicii. Cum aş putea eu dezarma, când ştiu că miile acelea de tineri aşteaptă şi altceva, dar mai presus de toate, o necontenită primenire şi creştere valorică a Festivalului Bucovina Rock Castle? Da, dar de unde bani?

Soluţia salvatoare a venit ca un fulger luminos de vară: descoperiri de carduri! În negocierile cu nevastă-mea, nu a fost nevoie să fiu cine ştie ce persuasiv, ca să accepte sacrificiul dobânzilor pe care le vom plăti împreună, până la acoperirea sumelor descoperite, adică retrase ca împrumut bancar. În condiţiile acestea, când sute de oameni de afaceri şi de politicieni prosperi ai judeţului Suceava nu s-au învrednicit să pună mână de la mână, ca să adune vreo cinci mii de euro, care să folosească, an de an, ascendenţei festivalului care ne reprezintă cultural în Europa, stau şi mă întreb şi vă întreb: cine-i, cu adevărat, cel mai bogat om din judeţul Suceava?


Pagina 10 din 221« Prima...89101112...203040...Ultima »