Jurnalism | Dragusanul.ro - Part 10

Justiţia feminină de ocupaţie în România

*

Un cititor îmi reproşează că mă „hrănesc” numai în trecut, deşi ceea ce caut eu este nu trecutul, ci condiţia noastră identitară reală, nu cea triumfalistă şi care slugarnic stă în slujba ideologiilor. Eu caut în trecut numai şi numai viitorul, încercând să identific un sclipăt de speranţă. Dar haideţi să ţin cont şi de sugestia acestui cititor şi să arunc o privire în prezent, acolo unde se dă o crâncenă bătălie propagandistică pentru… Justiţie. Care Justiţie? Justiţia făcută de nişte femei ursuze, care nu socializează nici măcar prin lecturi şi care au poporul la cherem şi băncile străine la comandă? Mulţumesc, o astfel de Justiţie eu nu o s-o apăr vreodată.

*

Şi văd zeci, sute, mii, zeci de mii – funcţie de locaţie – de atleţi ai Justiţiei, care înfruntă sloata, frigul şi forţele de ordine pentru a-şi zbiera partizanatul pentru Justiţie. În vremea asta, milioane de români, cu vieţile distruse de băncile străine şi de femeile, acre cu noi, românii, dar miere cu băncile străine, tac. Stau în case şi tac, iar cruciatul DNA se preface că nu vede că toate băncile se şterg la fund cu legislaţia românească pe care ar trebui să o respecte, folosindu-se de mâinile pururi necurate ale femeilor ursuze şi care nu socializează niciodată, dar ridicate la sacralitatea Justiţiei.

*

Milioanele de români, cu vieţile distruse, daţi legaţi pe mâinile băncilor străine de către justiţia feminină de ocupaţie în România, nu se adună în stradă, deşi au fost daţi afară din casele pe care le-au furat băncile străine, cu mâna acelor femei ursuze, pentru a căror libertate discreţionară protestează, funcţie de dimensiunea localităţii şi de inconştienţa prostiei, zeci, sute, mii sau chiar zeci de mii de români, care nu s-au aflat niciodată, apărându-şi dreptatea cuvenită, în faţa sacrelor instanţe româneşti ale trădării de Neam şi Ţară.

*

Milioanele de românii, cu vieţile distruse de băncile străine şi de justiţia feminină de ocupaţie în România, nu se organizează, nu întocmesc memorii, pe care să le adreseze, cu adevărat în numele poporului nostru, şi Preşedintelui lor, şi DNA-ului, şi Ambasadei Americii, şi Uniunii Europene şi cui ar mai trebui să se adreseze populaţia dintr-un colţ de rai aflat sub cea mai inumană ocupaţie. Le lipseşte un lider – o ştiu! – dar asta ne lipseşte nouă, românilor, dintotdeauna şi pentru toţi vecii. Sfârşit!


Luna decembrie domin-o, Tiberiu Cosovan!

*

În ciuda aparentei lui fragilităţi, Tiberiu Cosovan este un om şi un spirit puternic, o forţă vitală impresionantă şi demnă de tot respectul. La fel, croită din aceeaşi cremene, este şi Doamna lui Tiberiu Cosovan, Rodica. În faţa amândurora mă plec şi ne plecăm toţi prietenii cu sinceră preţuire, iar marţi, 5 decembrie, la ora 14, vom fi acolo, în incinta Muzeului Bucovinei, ca să ne încărcăm energetic de personalitatea umană şi artistică a lui Tiberiu Cosovan. Nu-i ignor şi nu-i ignorăm prietenii din Grupul „Domino”, dar luna decembrie domin-o tu, Tiberiu Cosovan, pentru că, în faţa ta, chiar şi Timpul îşi mai pierde din trufie şi scapă un zâmbet dătător de speranţă ca să ţi-l pui pecete pe inimă, pe artă, pe felul de a gândi care te caracterizează dintotdeauna.


Ziua cea mai scurtă, ziua memoriei: colinde

*

În tradiţia manifestărilor organizate împreună cu Muzeul Bucovinei „Ziua cea mai scurtă, ziua memoriei – Noaptea cea mai lungă„, în acest an e rândul colindelor „populare”, create de mari compozitori români şi răspândite în popor drept cântece de stea şi vifleimuri, apoi amalgamate în sintagma „colinde creştine” sau „colinde de Crăciun”. Melodiile sunt splendide, multe dintre ele prelucrând teme străvechi ale colindelor zodiacale, dar, pentru că folcloriştii le culeg în variante din ce în ce mai denaturate, pentru că nu au prins de veste că melodiile acestea sunt, totuşi, creaţii culte, minunat adoptate de popor, am sfătuit astăzi cu Petrică Oloieru şi cu Răzvan Mitoceanu că ar fi bine să le fonotecăm, după partiturile originale, publicate de aşezămintele bisericii ortodoxe. Ca să le audă doritorii aşa cum au fost compuse şi, totodată, să poată opta pentru evadarea din platitudinea „creaţiei colective a întregului popor” (sic!). În fond, un popor e mare prin elitele culturale pe care le naşte şi nu prin diletantisme de doi bani, manifestate petrecăreţ mai ales la beţie.


Mihai Sultana Vicol, agresiune cu cărţi

*

Astăzi, la 12 trecute fix, în incinta Bibliotecii Universitare „Mihail Iordache” (fie-i amintirea binecuvântată!) din Suceava, poetul şi publicistul Mihai Sultana Vicol şi-a lansat două cărţi, a 25-a şi a 26-a, altele câteva aşteptându-şi rândul intrării sub tipar. Această adevărată agresiune cu cărţi, firească pentru un năvalnic precum Mihai Sultana Vicol (Sultana este prenumele regretatei sale mame, pe care l-a preluat), a fost moderată de doamna profesor universitar Sanda Maria Ardeleanu şi înălţată de domnia sa şi de către domnii doctori în ştiinţe Mihai Iacobescu şi Ioan Ieţcu până la ştacheta unor adevărate cursuri academice, dar cu discursuri interesante şi dichisit garnisite cu citate, încât, dacă nu eram atent cu propria mea sănătate, riscam să mă înţelepţesc la bătrâneţe.

*

Lăsând gluma la o parte, lansarea cărţilor lui Mihai Sultana Vicol, care a avut ca public, printre alţii, pe scriitorii Constantin Hrehor, Dorin Liviu Clement, Alexandru Ovidiu Vintilă, pe muzicianul Emil Havriliuc sau pe pictorul Vasile Anghel Siminiuc, a fost, datorită ţinutei intelectule a celor care au vorbit despre cărţi şi datorită cărţilor în sine, un adevărat colocviu, dar unul de familie, de prieteni, de comunicare onestă şi vioaie, care mi-a plăcut, eu fiind prezent acolo şi ca să fac poze. Ca să vadă şi alţii.

*


Pe urmele averilor mănăstireşti „regale” (I)

Mănăstirea Sinaia, „Boabe de grâu”, 1930, nr. 5, p. 300

*

Mănăstirea Sinaia

*

Zidirea mănăstirii. Inscripţiunile. Averea mănăstirii. O legendă.

Restaurarea bisericei. Darurile Suveranilor. Felurite podoabe.

*

Mănăstirea Sinaia este zidită, la 1695, de marele Spătar Mihai Cantacuzino, fiul postelnicului Constantin, şi numită de Dositei, Patriarhul Ierusalimului, şi mănăstirea Buceagul. Numirea de Sinaia a dat-o mănăstirii spătarul Cantacuzino, după cum se vede din actul de fundaţiune: „Am zidit din temelie şi am înălţat un schitişor, numindu-se Sinaia, după asemănarea Sinaiei celei mari şi după cum arată şi Patriarhul Ţarigradului Gavriil (1702), pe care Sinaia au numit-o, bine făcând, îndemnându-sе de multă dragoste şi cucernicie ce avea către sfântul şi de Dumnezeu umblator muntele Sinai”.

*

Sub numirea de mănăstirea Sinaia înţelegem cetatea, cu biserica şi chiliile vechi. Iată inscripţiunea ce se găseşte, să­pată în piatră, deasupra arcadei dinnăuntru: „Zugrăvitu-s-a această sfântă biserică, în zilele domnului Ioan Alex. Constantin Moruzi Voevod, fiind Mitropolit Dositei, şi s-a săvârşit prin toată osteneala şi cheltuiala părintelui egumenului Damaschin, 1795”. Nu este referitoare la zidirea mănăstirii, ci numai la unele reparaţii, făcute de egumenul Damaschin, căci inscripţia săpată în piatră şi pusă pe frontispiciul bisericii mari e următoarea: „La cursul anilor de la Mântuitorul nostru Christos, 1695, s-au zidit sfânta mănăstire Sinaia, de fericitul întru pomenire ctitorul Mihail Cantacuzino, marele Spătar, întru cinstea Adormirii Prea Sfintei de Dumnezeu Născătoare; iar la leatul 1848, s-a mai adăugat la aceasta sfântă biserică, în zilele Prea Luminatului nostru domn Grigore Dimitrie Bibescu Voevod, cu blagoslovenia casei şi din afiorosirile fericiţilor ctitori, în numele Prea Sfintei Treimi şi în cinstea Adormirii Prea Sf. Născă­toare de Dumnezeu, s-a început zidirea acestei biserici de roşu, în stăriţia prea cuviosului Iosif, Archimandrit, întru care sus numitul a şi răposat în Domnul, şi s-a desăvârşit prin stăruinţa, osârdia şi osteneala Prea Cuvioşiei sale Părintelui Paisie Archimandritul acestui sfânt locaş… 1846”. Biserica cea nouă s-a început 1a 1843, de stareţul Iosaf, şi s-a terminat în 1846, de stareţul Paisie. Acum, de curând, s-a restaurat.

*

Cu privire la fondarea mănăstirii Sinaia, călugării de la mănăstire povestesc următoarele: îngrijitorul bisericei Sf. Nicolae, după Malomăţ, avea obiceiul, în privegherile sale de miezul nopţii, de-a ieşi pe culmea dealului, unde se află astăzi mănăstirea Sinaia. În noaptea de Sf. Maria Mare, acest călugăr, după săvârşirea rugăciunilor, fiind obosit, a adormit. Deşteptându-se, la auzul unor cântări armonioase, vede, în josul dealului, рe o poieniţă, lumină mai ca ziua şi două cete de tineri îmbrăcaţi în alb, cu lumânări aprinse, ce străluceau ca razele soarelui, şi-i aude cântând troparul Adormirii, iar după terminarea cântărilor, s-a pus iarăşi întunericul nopţii.

*

Despre cele văzute, îngrijitorul bisericii Malomăţului dădu ştire la Mitropolie. Spătarul Mihal Cantacuziao, auzind şi el de această vedenie şi dorind a-şi împlini făgăduiala dată, pe când, persecutat de turci, se afla în muntele Sinai, a început clădirea mănăstirii, înzestrând-o cu multe moşii şi bunuri. Eforia spitalelor civile a însărcinat, acum câtva timp, pe dl architect G. Mândrea să restaureze mănăstirea Sinaia. Se cerea ca această biserică să fie reconstruită în stilul bisericilor clădite sub domnia lui Ştefan cel Mare. În acest scop, dl Mândrea s-a dus prin Bucovina şi Moldova, unde a găsit adevărate comori de Artă Naţională.

*

Marea biserică este prevăzută cu calorifer, ventilaţie şi, în parte, cu lumină electrică. Toate decoraţiunile istorice, ca uşi, strane, tronurile regale, tronul mitropolitului, în Altar, sunt de marmură roşie, pictura interioară, amvonul, catapeteasma, candelele sunt executate în stil pur bizantin. La clopotniţele din faţă, pe șarpante de fier, s-au aşezat patru clopote, din care unul, cel mal frumos şi cu sunet sonor, este o donaţiune a M. S. Regelui. M. S. Regina, la rândul ei, a contribuit cu o Evanghelie ferecată, scrisă şi cu miniaturi, care este opera divinei poete Carmen Sylva. Perdeaua de la uşa împărătească a catapitesmei este o cusătură de fir de aur pe catifea, lucrată, cu multă dibăcie, în atelierul doamnei Both. Pictura interioară, distribuită în mod estetic pe pereţi şi bolţi, s-a executat de pictorul Age Exner, care a lucrat la toate restaurările mari ale biiericilor noastre. Sfinţii şi diferitele scene biblice sunt făcute cu uleiu, mai pe fund, de aur mozaicat. Toate chenarele (ornamentele) sunt în stil bizantic, iar poza şi execuţia sfinţilor sunt lucrate după maniera întrebuinţată la Muntele Athos şi în majoritatea bisericilor noastre.

*

La dreapta intrării principale, este portretul M. S. Regelui şi al Mitropolitului Primat, la stânga, M. S. Regina, cu Princesa decedată, şi Spătarul Cantacuzino. Aceste portrete au fost plătite de M.M. LL. şi sunt în totul asemănătoare (Tribuna poporului, Anul VII, Nr. 99, Arad, duminică 1/14 iunie 1903).


Pagina 10 din 216« Prima...89101112...203040...Ultima »