Hora „Băluţă”

Hasdeu: Muzica „Băluţei” s-a publicat de d. Vulpian, Jocuri de brîu, No. 16, aşa cum a fost auzită în Vâlcea.

*

„Băluţă”, un joc poporan, care în Dolj se mai numeşte „Hora lui Băloiu” (D. Pompiliu, c. Cioroiaş), iar în Vâlcea, „Mânioasa” (I. Haiducescu). Se pare a fi propriu regiunii Oltului, pe ambele sale maluri.

*

„Băluţă” se cheamă unul din danţurile ţărăneşti de aici” (B. Ionescu, Dâmboviţa, c. Săcueni; pr. C. Ionescu, Mehedinţi, c. Şişeştii-de-jos ; I. Popilian, Dolj, c. Plosca; C. Alimănescu, Olt, c. Bănăneşti; I. Popescu, Teleorman, c. Tufeni). I. Haiducescu descrie în următorul mod pe „Băluţa” din Gorj şi Vâlcea:

*

„Această horă se începe în cerc, adică „de mână rotundă”, şi se joacă făcând doi paşi înainte, cu piciorul drept, şi doi paşi înapoi, cu puţină înclinare spre dreapta, astfel că jocul se învârteşte încet. Lăutarul sau mai cu seamă un jucător gureş strigă:

*

Hi, băluţă, hi!

Foaie verde busuioc,

Trageţi hora mai în loc

 Ca la noi, la Topolog,

La Mariţa, peste Olt!

Foaie verde de răchită,

Ia, vedeţi că e greşită!

sau:

Foaie verde busuioc,

Pe loc, băluţă, pe loc,

Să mai aibă ş-alta loc!

*

După ce joacă aşa, câtva timp, prinşi de mână, conducătorul jocului strigă:

*

Foaie verde de trifoi,

Şi la dreapta câte doi!

*

Atunci hora se rumpe îndată, jucătorii se întorc la dreapta, câte doi, obişnuit un bărbat şi o femeie, mâinile le pun pe după spate, şi hora urmează tot în cerc, dar perechi-perechi. După câtva timp, capul jocului strigă:

*

Foaie verde busuioc,

Faceţi hora iar la loc!

*

şi perechile, atunci, se lasă de braţ, revin la front şi se iau cu toţii de mână, reîncepând hora ca întâi. După un interval, capul jocului iară strigă:

*

Şi la stânga tot aşa!

sau:

Foaie verde de trifoi,

Şi la stânga câte doi!

sau:

Foaie verde ş-o lalea,

Şi la stânga tot aşa!

*

Atunci se face acelaşi lucru ca şi la dreapta, dar cu piciorul stâng înainte”.

*

(Petriceicu-Hasdeu, B, Etymologicum Magnum Romaniae / Dicţionarul limbei istorice şi poporane a Românilor, Tomul III, Bucureşti, 1898, pp. 3092-3098)

Hora „Băieţelul”

Hasdeu: Iată şi aria jocului ţărănesc, aşa după cum a transcris-o d. Vulpian (Jocuri de brâu, No. 29) de la Moş Paraschiv din Bârlad.

*

„Un danţ ţărănesc de aci se numeşte „Băieţelul” (Th. Cioban, Tutova, c. Fruntişanii; D. Ursu, Suceava, c. Ruginoasa).

„Între jocurile ţărăneşti, unul se cheamă „Băieţelul” (pr. C. D. Gheuca, c. Galata; I. Chirică, Tutova, c. Cârjeoani; I. Şuşnea, Covurlui, c. Măluşteni).

„Unul din danţurile de aice se numeşte „Băieţelul” (N. Sandovici, Dorohoi, c. Târnauca).

„Băieţelul este un joc de brâu” (N. Busuioc, Suceava, c. Stolniceni).

*

(Petriceicu-Hasdeu, B, Etymologicum Magnum Romaniae / Dicţionarul limbei istorice şi poporane a Românilor, Tomul III, Bucureşti, 1898, pp. 2902-2904)

Hora „Arnăuţeasca”

Hasdeu: Muzica acestui dans, după cum se aude în Moldova.

*

„Arnăuţeasca”, zice T. Burada (Almanah musical, 1877, p. 64) am luat-o de la arnăuţii aduşi de boierii noştri ca feciori în coada caleştilor şi neavând alta a face decât a da ciubuc şi cafea”. Sulzer a vorbit deja în secolul trecut (XVIII – n. n.) despre „Arnăuţeasca”, pe care o jucau, la noi, lefegii arnăuţi din garda beilor fanarioţi (Gesch. d. Dac. II p. 423). Arnăuţii au dispărut din ţară, dar jocul lor, un fel de horă, a rămas în popor.

*

„Arnăuţeasca” se joacă mai încet decât „Alunelul”; se joacă tot în dreapta; se bate în loc cu piciorul stâng, de trei ori, şi apoi cu cel drept, în acelaşi loc, şi se mişcă hora, ocolind o dată; de aci iar se bate, şi tot astfel, cât vor să ţină jocul” (I. Preotescu, Olt, c. Râjleţu-Vieroş).

*

(Petriceicu-Hasdeu, B, Etymologicum Magnum Romaniae / Dicţionarul limbei istorice şi poporane a Românilor, Tomul II, Bucureşti, 1887, pp. 1718-1530)

Hora „Armeneasca”

„Armeneasca”. „Blănăreasca” şi „Armeneasca”, zice Burada (Almanah musical, 1877, p. 63) am luat-o de la armeni”. Domnia sa publica şi muzica acestui danţ, care totuşi se pare a fi devenit poporan numai în Moldova (doar în Basarabia, în Bucovina dansul „Armencuţa” numindu-se „Ovreicuţa” – n. n.).

*

(Petriceicu-Hasdeu, B, Etymologicum Magnum Romaniae / Dicţionarul limbei istorice şi poporane a Românilor, Tomul II, Bucureşti, 1887, pp. 1706, 1707)

Hora „Ariciul”

„Ariciul” se joacă în două feluri: 1. Flăcăi şi fete îl joacă în chip de horă; 2. La nunţi, „Ariciul” este un danţ comic: dănţuitorii, după ce prind pe chef, fac pe unul dintre dânşii „Ariciul”, care se întinde, imitând întocmai mişcările acelui animal, iar lăutarul cântă aria şi cuvintele, toţi privind şi făcând haz” (I. Popescu, Dolj, c. Băileşti). În Moldova, o variantă coreografică foarte interesantă a „Ariciului”, însoţită de aceeaşi arie, se cheamă „Ştubet” (T. Speranţă).

*

(Petriceicu-Hasdeu, B, Etymologicum Magnum Romaniae / Dicţionarul limbei istorice şi poporane a Românilor, Tomul II, Bucureşti, 1887, pp. 1652-1554)