Galeria personalitatilor bucovinene | Dragusanul.ro - Part 23

Nicolae TCACIUC-ALBU

 

Nicolae TCACIUC-ALBU

 

Tcaciuc-Albu

 

11.11.1885, Rogojeşti – 1960, Bucureşti

 

         N. Tcaciuc-Albu, universitar de marcă al Bucovinei, dar şi poet al grupării „Iconar“, a publicat mult prin gazetele vremii, dar abia în 1944 şi-a adunat o parte din creaţiile poetice între coperţile unei cărţi, „Versuri de tot felul“, publicată, în refugiu românesc, la Brad.  În anul lui deplin, 1943, sublimul cărturar bucovinean, care avea să îndure prigoană românească de stânga, publicase, la Cernăuţi, „Schiller şi Eminescu”, „Poezii chinezeşti” şi lucrarea monografică „Ienăchiţă Văcărescu”. Mai multe, în Mărturisitorii **- clik.


Ion GRĂMADĂ

 

Ion GRĂMADĂ

 

Eroul Bucovinei

 

Gramada

 

22.12.1885, Zahareşti – 27.08.1917, Cireşoaia

         Eroul Bucovinei, Doctor în litere şi filozofie la Viena, şi-a sfinţit viaţa cu nuvelele „De Înviere“, „Mihalache Trăsnea“ şi „În ajunul despărţirii“ (1904), „Din război“ şi „In Abbiategrasso“ (1905), „De ajun“ (1906), „Grota din Adelsberg“ şi „Studenţii“ (1909), „Hagigadar “ şi broşura „Din Bucovina de altădată“ (1911), cu monografia „România Jună din Viena“ (1912) şi cu fragmentul de roman „Vremuri de bejenie (1914), recuperarea operei lui făcându-se târziu, în 2002, cu „Cartea sângelui”. Mai multe, în Mărturisitorii ** clik.


Procopie JITARIU

 

Procopie JITARIU

 

Jitariu

 

1886, Berchişeşti – 1968, Berchişeşti

 

         Procopie Jitariu, prozator cu viguroase rădăcini folclorice, a publicat în „Revista Bucovinei”, „Calendarul poporului Bucovinean”, „Almanahul Societăţii pentru Bucovina” etc. zeci de poezii şi de snoave populare, precum şi multe articole, lăsând după sine şi cea mai bună monografie bucovineană, „Monografia folclorică a satului Berchişeşti, judeţul Suceava”, publicată în 1973, la Editura „Litera”, dar cu prefaţă scrisă şi datată de autor în „august 1964”. Mai multe, în Mărturisitorii ** – clik.


Aurel MORARIU

 

Aurel MORARIU

 

Morariu Aurel

 

15.05.1886, Toporăuţi – 1945, Craiova

 

         Aurel Morariu, redactor la „Deşteptarea“, din 1907, Doctor în drept la Praga (1914), s-a afirmat ca un naţionalist tumultos, dar şi ca un înfocat iredentist bucovinean, care, în 1914, a trecut în România, militând pentru intrarea Regatului în război împotriva Austriei. A scris „Bucovina / 1774-1914“ (1914), „D-l Nicolae Iorga, factor al conştiinţei naţionale“ (1916), precum şi numeroase studii pe tema organizării sistemului cooperatist, din postura de întemeietor al Cooperativei „Meseriaşul Român“. Mai multe, în Mărturisitorii ** – clik.


Dimitrie MARMELIUC

 

Dimitrie MARMELIUC

 

Marmeliuc

 

20.10.1886, Litenii Bucovinei – 01.11.1970, Bucureşti

 

         „Viteazul profesor şi scriitor bucovinean“ a publicat: „Figuri istorice româneşti în cântecul poporal al românilor” (1915), „Pe drumul idealului” (1919), „Sofocle” (I, II, 1920-1925), „Eroului dela Cireşoaia: I. Grămadă“ (1936), „Clasicismul greco-roman şi cultura românească” (1937), „Frumuseţea poeziei homerice” (1938), „Tragicul la Sofocles” (1939), „Aspecte din viaţa culturală a Bucovinei” (1941), „Bucovina în cultura neamului” (1944) şi „Drama istorică la Sofocle şi Euripide” (1970). Mai multe, în Mărturisitorii ** – clik.


Pagina 23 din 42« Prima...10...2122232425...3040...Ultima »