Sărbătorirea pictorului pictor Ioan Bodnar

Pictorul pictor Ioan Bodnar – Diploma de Excelenţă a Centrului Cultural “Bucovina”

*

Străjuit de frumuseţea celor patru antotimpuri, mereu tinere şi pure, pictorul pictor Ioan Bodnar a fost sărbătorit, joi, 19 martie 2015 (când nu întâmplător împlinea câte… 70 de anotimpuri) de o elită culturală bucovineană, română şi ucraineană, care nu putea rata remarcabilul eveniment cultural al Rădăuţilor, vernisarea expoziţiei “Anotimpuri… 70“, de Ioan Bodnar.

*

S-a vorbit şi cântat bilingv la Rădăuţi, dar dintr-o singură inimă, delegaţia ucraineană din nordul Bucovinei exprimând, prin intermediul directorului teatrului din Kolomeea, ideea că un vecin bun îţi este mai apropiat de suflet decât o rudă de sânge. S-au adus şi daruri (toate artistice), unele poznaşe (bastonul lui Toader Ignătescu, de pildă), altele pioase (icoane, pupate încrâncenat, de câte trei ori), şi s-a vorbit cu risipă de entuziasme şi de citate celebre, care ţin unora loc de minte (astăzi nu se mai citeşte, ci se citează!), s-au întrupat şi trăiri, mai ales din exprimări simple şi sincere s-au întrupat, iar Ioan Bodnar era atât de descheiat la suflet încât începuse să semene cu Florin Piersic.

*

Frumos, emoţionant, remarcabil eveniment cultural şi uman, exprimat firesc în decorul dumnezeiesc al unei expoziţii de excepţie, pe care sper să o poată admira, în curând, şi sucevenii. Au lipsit, absolut motivat, doar Radu Bercea – cel mai apropiat prieten al pictorului rădăuţean, ţintuit la pat de o afurisită de gripă, şi Mihai Pânzaru-PIM, care prezenta, pe ecranul “Intermedia”, o superbă “Primăvară a poeţilor”, alta decât făcătura înşfăcată de la franţuji de nu mai (vreau să) ştiu care ţaţe liricoide de prin Suceava. Dar PIM, prin diploma personalizată, oferită artistului de către Centrul Cultural “Bucovina”, deşi a lipsit, a fost întru totul prezent, aşezat, frumos, lângă Radu Bercea, şi în inima mea, şi în inimile multora dintre cei de faţă.

*

Tiberiu Cosovan, ca moderator al evenimentului cultural

Vernisajul expoziţiei “Anotimpuri… 70“

Ioan Bodnar şi cele patru veşnic tinere anotimpuri

Daruri de la artiştii plastici Toader Ignătescu şi Vasile Angel Siminiuc

Poetul Mihai Mihăescu Aniuk, pe post de “secretar al cadourilor”

Ioan Bodnar omagiat de prieteni

Anotimpurile

Un fost elev, copleşit de citate

Înţeleptul director al Teatrului Naţional din Kolomeea

*

A urmat o lansare de carte, semnată de genialul prozator Constantin Arcu şi prezentată de eminentul erudit academicesc Mircea A. Deaconu. N-am reţinut nimic, nici măcar titlul cărţii, pentru că nivelul elevaţiei celor doi magnifici cărturari bucovineni de importanţă planetară, din Flămânzi şi, respectiv, Neamţ, mă depăşeşte şi (sic!) este peste puterea mea de înţelegere. Dar aparatul de fotografiat a înregistrat evenimentul de importanţă globală (adjectivul ăsta vine de la substantivul glob sau de la gloabă?), drept mărturie iconografică pentru istoria înţelepciunii cosmice şi universale din Suceava sesebismului planetar:

*

Ivirea târzie a bucovinenilor din Flămânzi şi din Neamţ

Lansarea daco-romanului lui Constantin Arcu

Înţeleptul fund al lui Constantin Arcu, arătat publicului

Emil Ianuş, prezentându-se eminenţelor globale

Somităţile culturii bucovinene: Constantin Arcu şi Mircea A. Deaconu

Publicul “Anotimpurilor” lui Ioan Bodnar

Pictorul Dimitrie Savu, flancat de Roman Istrati şi de Vasile Angel Siminiuc

*

Expoziţia “Anotimpuri… 70” a pictorului rădăuţean Ioan Bodnar a avut un public numeros, o asistenţă de calibru, în frunte cu singurul primar pe care l-au avut, vreodată, Rădăuţii, domnul Mihai Frunză. Pictori, scriitori, umorişti, profesori, judecători, preoţi, elevi, o lume minunată, lumea lui Ioan Bodnar, pe care am regăsit-o, la Rădăuţi, ca pe o adevărată desfătare a sufletului.

*

Mihai Frunză, singurul primar din istoria Rădăuţilor

Umoristul Emil Iureştean

Poeţii poeţi Victor T. Rusu şi Roman Istrati

Tiberiu Cosovan, Emil Ianuş, Toader Ignătescu şi Vasile Angel Siminiuc

Primarul de Siret, Cristi Popopiu, şi de Calafindeşti, Loghin Saviuc

Publicul “Anotimpurilor” lui Ioan Bodnar

Publicul… primăvăratec

Măria Sa, Publicul

Anotimpurile pictorului Ioan Bodnar

Afişul expoziţiei lui Ioan Bodnar

*

Cele 70 de lucrări ale pictorului rădăuţean Ioan Bodnar confirmă nu o vârstă, ci o vocaţie. Aş îndrăzni să spun că, prin “Anotimpuri… 70“, Ioan Bodnar se găseşte pe sine, undeva, în vecinătatea perfecţiunii, vibrând profund şi prin coloristică, şi prin transparenţe, şi prin desen, dar mai ales prin vivacitatea tinerească a abordării temelor şi a expunerii subiectelor.

*

Ioan Bodnar este, prin opera sa, o vibrantă mărturisire, o impresionantă trăire întru Bucovina, lucrările lui însemnând şi câte ceva din toţi cei (mulţi la număr, ba chiar numeroşi) care s-au înhăruit să-i fie mereu aproape.

*

Pictorul Ioan Bodnar. Autoportret

Festivalul mezinilor de la Cluj-Napoca: CARINA 1

Ioana-Carina, la un an de viaţă

*

Deşi nu ne-am mai văzut din august 2014, nepoata mea, Ioana-Carina, m-a întâmpinat cu bucurie – dovadă că sângele apă nu se face. Ce-i drept, o şi escrocasem eu sentimental, înmânându-i darurile de la PIM, un portret, un pomelo şi un plic voluminos cu bani (artistul, tot artist!), iar tabloul i-a plăcut peste măsură (fructul doar a contrariat-o, iar banii au dezinteresat-o total).

*

Portretul de PIM

Ioana-Carina, admirând portretul făcut de PIM

Ioana-Carina şi fructul trimis de PIM

*

Blondă, cu ochi luminoşi, albaştri, veşnic surâzând şi pusă pe poante (s-o fi văzut dumneavoastră cum mă certa pentru că nu am păr pe cap, arătând cu degeţelul spre ţeasta mea tunsă scurt!), Carina înseamnă totul pentru nepoţelul meu, Darius-Andrei, care nu o scapă din ochi o clipă.

*

Darius-Andrei, fotografiindu-şi surioara

Ioana-Carina şi tatăl ei, Mihai-Octavian

*

Din sărbătoare, Carina nu a înţeles mare lucru. A primit o puzderie de daruri (cele trimise de doamna doctor Olga Finiş au fost, ca şi ale lui PIM, pe placul ei), a avut casa plină de copii şi i s-a acordat o ciudată atenţie, sporindu-i şi mai mult bucuria înnăscută.

*

Naşa Andreea Todoran, tăindu-i moţul

Cu naşul ei, Dinu Todoran

*

Când a fost pusă să aleagă, Ioana-Carina a vrut, mai întâi, să ia cartea bunicului ei (v-am spus, doar, că mă simpatizează, deşi nu mai am păr pe cap), dar asistenţa i-a rotit, alarmată, tava, aşa că a luat, în cele din urmă, fleacuri mult mai utile decât cartea: o forfecuţă, o esenţă de vanilie şi un telefon mobil.

*

Ioana-Carina şi cartea bunicului ei

*

Apoi, a venit tortul cu lumânare aprinsă, o adevărată operă de artă, realizată de naşa părinţilor ei, Lori Vălean, dar Carina, adăpostită în braţele naşilor ei, l-a privit intrigată, refuzând să sufle în lumânare.

*

Tortul Ioanei-Carina

După aprinderea luminii

*

După aceea, petrecere. Noi, adică eu şi Carina, ne-am tot plimblat printre oameni, cercetând totul cu atenţie. În camera copiilor, fusese amplasat un castel din carton, la care trudisem şi eu, trudise şi nevastă-mea, deşi moftul era al Cozminei. Despre castel, altădată.

*

Ioana-Carina

Carina, încercând să-mi ia aparatul de fotografiat

Ioana-Carina şi aparatul de fotografiat

*

De curând, la Cluj-Napoca, în depărtarea în care s-au stabilit toţi ai mei, timp de o săptămână am existat. Apoi m-am întors în mocirloasa Suceavă…

Fetstivalul mezinilor de la Cluj-Napoca: ANDI 25

Cozmina, aducând tortul lui Andi

*

În sptămâna din urmă, am participat, împreună cu nevastă-mea, Viorica, la “festivalul mezinilor” de la Culj-Napoca. Mai întâi, clanul nostru l-a sărbătorit pe Andi, deşi urma, în calendar, după mezina Cozminei, Ioana-Carina, pentru că avea de plecat la Londra. În vacanţă (nu dă el Clujul pe toată Anglia).

*

Odată intrat în casă, Andi a fost asaltat de cei doi nepoţi ai lui, Ioana-Carina şi Darius-Andrei, care aveau de descoperit “comoara” dintr-o hartă pe care o descifra Darius. Au transformat imaginativ canapeaua într-o şalupă, cu Andi la volan, şi au plecat după “comoară”.

*

Căutătorii de comori

Andi şi nepoţii lui

*

Apoi, a început sărbătoarea. Fără vâlvă. Deplină. Cozmina a adus tortul (făcut, cu dedicaţie specială, de Viorica), iar Andi a suflat în lumânări, privind, apoi, oarecum îngrijorat, cifrele întrupate de cele două lumânări.

*

Andi, suflând în lumânări, ajutat de Cozmina

25!?

*

Cam asta a fost. Între timp, din Londra nu mi-au mai venit veşti. Aştept cu nerăbdare duminica viitoare, atunci când Andi, de la Cluj-Napoca, mă va suna ca să-mi spună că s-a întors cu bine. Mi-a promis şi un reportaj de la Londra şi sper să se ţină de cuvânt.