Tablourile ungurului Iosif Csukat

*

Iosif Csukat

Remarcat şi încurajat de însuşi sacerdotul plasticii româneşti, Maestrul Ion Irimescu, ungurul sucevean Iosif Csukat este un artist deplin, un clasic al artei care vibrează, care trăieşte şi respiră. Dibaci în marcarea spaţialităţilor prin estompări cromatice îndrăzneţe, Iosif Csukat este pe deplin stăpân în definirea unui alt univers, cel care continuă să pulseze, să vibreze pentru totdeauna.

Culorile lui nu au nimic static, ci văluresc, unduiesc, freamătă de bucuria frumuseţii aidoma unei adolescente conştientă de structura îngerească a corpului ei tânăr.

*

Am privit îndelung şi în dese reveniri lucrările lui Ioşka, căutându-le cusururi, iar dacă lui Iosif Csukat îi poţi găsi cusurul trândăviei (în condiţiile în care nu eşti conştient de costurile pânzelor şi ale vopselelor), tablourilor lui nu le poţi reproşa nimic, deşi fiecare lucrare desfăşoară o altă naraţiune cromatică, cu alte străvezimi şi transparenţe, căutându-ţi, vânându-ţi privirile şi obligându-te la omenească închinăciune.

*

Iosif Csukat este un artist deplin, fără umbră de şovăire, un artist care, dacă ar fi sprijinit şi încurajat de comunitatea suceveană, inclusiv de cea culturală, ar putea fi şi receptat ca o autoritate a artelor plastice, statut pe care nu ţi-l poate da decât talentul, dar de care te poate păgubi indiferenţa cohortelor buiece, care mărşăluiesc insensibile, dinspre naştere, înspre naştere, fără să priceapă nimic.

*

*

Tablourile polonului Iulian Dziubinski

*

Iulian Dziubinski

Iulian Dziubinski, pictorul sucevean care, de ani buni, şi-a găsit un stil propriu de exprimare, pe fondul întoarcerii la uneltele şi perspectivele academismului, dar cu respiraţii stilistice ample şi diverse, a expus, astăzi, cinci lucrări, mie plăcându-mi cel mai mult “Casă veche (Suceava)”, deşi, în ultimele ore, m-am tot frământat, schimbându-mi mereu opţiunile, pentru că tare-mi plac şi lucrarea pe care eu am intitulat-o “Domino” (nu avea un titlu afişat), şi “Salina veche (Cacica)”, şi “Undeva, la ţară”.

*

Lucrate în complementarităţi de tehnici, tablourile polonului Iulian Dziubinski redimensionează fiinţa şi chiar identitatea umană, în verticalitatea amplă şi profund trăită a sacralităţii naturii.

Construcţii coloristice simple, în care transparenţele discern şi decid dispunerile fiecărei compoziţii, dar şi o exprimare artistică plină de sinceritate, un fel de bucurie a respirării de frumos, deci de divin, fac din lucrările lui Iulian Dziubinski un reper sigur al reinventării artei plastice bucovinene, şi prin raportări, mai mult sau mai puţin conştiente, la naraţiunile cromatice ale pictorilor de odinioară, mai ales ale lui Vladimir Nichitovici şi ale lui Paul Verona.

*

O simbioză interesanţă între peisagismul lui Nichitovici şi între floralul lui Verona descopăr în modul de a se exprima ca artist al lui Iulian Dziubinski, care s-a aflat pe sine nu din operele antecesorilor, ci din neostenita căutare a unui sens existenţial, care să-i ofere mult visatul punct de sprijin.

*

*

În tăcute bolţi din veacuri doarme-n pace Voievodul

Suceava e avută-n turnuri / Ca muntele bogat în stânci

Sveltă ca un ram de nalbă

*

Pe podele de-alabastru

Joacă razele de-apus,

Şi gândirile s-au dus

Ca un stol de rândunele

În departele albastru;

N-are preţ acum, ca pleava,

Tot castelul de Suceava.

*

(T. Robeanu, Novela de Castel)

*

Pe-a voievozilor coroană

*

De creşte lemn pentru-a lor tron

Să-l sfarme vinetele fulgeri

Şi pergamentul cel slavon,

Întăritor de-atâtea smulgeri

Sub sticlă în muzeu să şadă

La molii şi-nvăţaţi spre pradă.

*

(T. Robeanu, Fantasie)

*

Cu soarele ce-apune roş / În a pădurilor tăcere

*

Un domn cu suflet de oţel

Se duce-n luptă sângeroasă,

Domniţa-n foişor la el

Gândeşte credincios şi coasă

Cu mâna ei de alabastru

Epitrahilu-n fir albastru.

*

(T. Robeanu, Fantasie)

*

“Eu aş veni ca să ascult / În miez de nopţi a ta visare”

*

*

 Şi un strălucitor alai

S-aducă semnele domniei,

Cu barba albă ca un crai

Din basmele copilăriei,

Bătrânul domn să-nainteze

În tronul ţării să s-aşeze.

*

O, eu îl ştiu din multe nopţi

Ce am vegheat plecat pe pagini,

El sta în creierii necopţi

Ca cea mai dragă din imagini,

Ades am părăsit copile,

M-am dus la el în colb de file.

*

Dar azi, când în amurg aud

În melodie dulci confuzii

Cu ochiul de durere ud

V-aş plânge, tinere iluzii,

Căci toată-a voastră strălucire

A fost vedenie-n delire.

*

(T. Robeanu, Fantasie)