Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 89

Îndumnezeire, prin arta lui Vasile Anghel Siminiuc

Vasile Anghel Siminiuc - Artistul şi afişul

Vasile Anghel Siminiuc – Artistul şi afişul

*

Spunea poetul Roman Istrati, astăzi, 29 septembrie 2015, că există atâta dumnezeire în arta plastică a lui Vasile Anghel Siminiuc, din care ne împărtăşim cu toţii, încât nu se poate păcătui îndestul pentru a o egala. Şi are dreptate poetul, pictorul ajungând la apogeul creaţiei sale, şi în pictură, şi în grafică, dar mai ales în grafica picturală, în care, deşi tehnica manufacturieră ţine de grafică, imagistica filosofico-metaforică impune o monumentalitate a viziunii creatoare, total specifică marii picturi.

*

Eu observasem, în ultimele expoziţii ale lui Siminiuc, starea hegeliană de “in statu nascendi”, de alegere a imponderabilităţii formelor pentru vremelnicirea spiritului universal, din care tocmai s-au desprins câteva scântei. Pentru că Vasile Anghel Siminiuc nu imaginează monştri, ci iluminări, şi în sens religios, dar şi într-o metafizică superioară religiilor, cea care ţine de relaţia lumină-umbră, în sfericitatea sinele universal – sinele particular. Mă fascinase atât de mult similitudinea trăirilor de metafizic – prin pictural, la Vasile; prin inefabil, la mine – încât, după ce am văzut tablourile lui, asemănătoare celor de mai jos, le-am comentat liric, prin poemul pe care îl reiau, chiar dacă l-am publicat în urmă cu doar două-trei zile:

*

Simi 1

să rătăceşti tot căutându-ţi trup

pentru alean şi pentru condamnare,

să te gonească gurile de lup

deschise-n universuri uimitoare,

să vezi cum îngeri orbi s-au sinucis

şi se preling pe stropii ploii dese

şi să constaţi că totul e un vis

de care a-nceput să nu-ţi mai pese;

*

să te desprinzi din pagini şi să pleci

cu frunza toamnei înspre depărtare,

să te tot cheme umede şi reci

aceleaşi stele veşnic ursitoare

şi să arunci în cer cu lumânări,

cu sângele ce-ncepe să te strângă

atunci când fructe urcă în cămări

să-ţi cate lumânarea şi s-o stângă

*

înseamnă o cădere în destin,

cu palmele prelung crucificate

şi ţi se-ntinde un pahar cu vin

al vremuirii în singurătate

din care poţi să bei sau să refuzi

şi să te-ntorci în altă rătăcire

ca să îţi afli trup şi să auzi

că naşterea înseamnă răstignire.

*

Simi 3

*

Dar Vasile Anghel Siminiuc, vorba şefei supreme a artiştilor plastici suceveni, Lucia Puşcaşu, este un artist deplin în toate exprimările sale, deşi, aidoma lui Roman Istrati, eu îi trăiesc mai mult picturile cu aparenţă de grafică, picturile în care Siminiuc trece dincolo de barierele existenţiale. Da, e minunat şi în peisaj, şi în portretistică, dar peisaj şi portretistică se mai fac în Suceava, şi încă la fel de bine. În pictura grafică (puteţi să-i spuneţi şi grafică picturală), însă, Vasile Anghel Siminiuc nu are egal în întreaga ţară. Dar, vorba Luciei Puşcaşu, haideţi să aruncaţi o privire asupra unora dintre lucrările lui Vasile Anghel Siminiuc, diverse şi prin abordări, şi prin tehnică plastică:

*

Afisul

Abia acum am observat că figuram pe afiş, drept spuitor de vorbe!

Simi 2

Simi 4

Simi 5

Simi 6

Simi 8

Simi 9

Simi 10

Simi 11

Simi 12

Simi 13

Simi 14

Simi 15

Simi 16

Simi 17

Simi 18

Simi 19

Simi 20

Simi 21

Simi 22

Simi 23

Simi 24

Suceava 1

Suceava 2

Suceava 3

*

Evenimentul de astăzi, care a scos la rampă un mare artist plastic sucevean (Vasile Anghel Siminiuc a împlinit 66 de ani, “primii 66 de ani de viaţă”, cum glumeşte el), a fost gestionat de Lucia Puşcaşu, care, ca moderator, dar şi din postura de critic de artă avizat… de propria-i creaţie, a exprimat opinii critice bine cumpănite, în faţa unui public de excepţie, în rândurile căruia am recunoscut pe artiştii Baban-tatăl, Box, Doina Catargiu, Dziubinski, Ignătescu şi Pim, dar şi pe mulţi dintre jurnaliştii de cultură ai Sucevei, în frunte cu Daniela Micuţariu. Au lipsit paraziţii electorali, politicienii, şi bine au făcut că s-au dus la Aeroport, să le arate Nechifor ce anume naşte somnul raţiunii şi al naţiunii.

*

Lucia Puşcaşu, între Roman Istrati şi Vasile Anghel Siminiuc

Lucia Puşcaşu, între Roman Istrati şi Vasile Anghel Siminiuc

Vorbeşte Vasile Anghel Siminiuc

Vorbeşte Vasile Anghel Siminiuc

Vorbeşte poetul Roman Istrati

Vorbeşte poetul Roman Istrati

Primii din public, echipa "Monitorului de Suceava"

Primii din public, echipa “Monitorului de Suceava

Vernisaj 0

Vernisaj 1

Vernisaj 3

Vernisaj 5

La mulţi ani, dar mai ales la multă artă, Vasile Anghel Siminiuc!

*


Mălina Aniţoaei şi „Inocenţa în stare de sclavie”

 

Coperta Malina

*

 

Specializată în proză scurtă, de regulă scrisă „cu acel stigmat al unei lecturi” (Tălmăcirea adâncului), rădăuţeanca Mălina Aniţoaei recidivează, cu cartea „Inocenţa în stare de sclavie” /Ed. „Ion Prelipcean”, Horodnic, 2015), în a descifra „lumea în negru şi alb” (Iubirea fără trădări), cele două cărţi anterioare, „Şerpii surâd şi muşcă” şi „Bijuteriile mele din ceară”, smulgându-i criticului Gh. Marin elogioase aprecieri: „Scurtele sale proze, de o pagină şi jumătate sau chiar mai mici, sunt fulgere, tunete. Poeme sau eseuri exprimând trăiri, amintiri atât de reale şi atât de fantastice încât nu le descoperi graniţa” (Scriitori bucovineni).

*

Citindu-i recenta carte, în care condeiera Mălina Aniţoaei se străduie să „tălmăcească adâncurile şi puterea albastrului” (Tălmăcirea adâncului) „cu prezenţa ei fragilă de prinţesă rătăcită într-o lume ostilă” (Fetiţa cu pantofi cu toc), am regăsit o identitate creatoare difuză, în care jurnalismul literar, şi nicidecum eseismul, în ciuda faptului că formulările axiomatice nu doar că nu lipsesc, dar sunt viguroase şi convingătoare, se contaminează frumos cu sclipiri lirice şi cu frazări care doar amintesc de proză, deşi proză nu sunt.

*

Mălina Aniţoaei, „femeia rostogolită în lume dintr-o pagină de Flaubert” (Şalul bunicii), întemeiază, practic, un gen literar insolit, şi el „rostogolit în lume dintr-o pagină”, dar o pagină simbol, în care, „pe muchia unde se termină dragostea şi începe delirul” (Sub o lespede grea), se aud „zgomotele de după uşile zăvorâte” (Iubirea mea din copilărie). Un gen literar în care liricul şi epicul, ambele cu apariţii neaşteptate şi accidentale, sunt doar cărămizi pentru turnul de fildeş al erudismului cu orice preţ, practicat, în ultimii ani, de tot mai multe dintre femeile educate ale acestei ţări, un exemplu tipic reprezentându-l, şi în poezie, şi în proză, Angela Furtună. Un fel de „să mă bucur de singurătate în voie” (Un ocol pentru iubire) înseamnă acel turn de fildeş al scrierilor premeditate ca efect şi în care nu căutarea de sine determină destăinuirea, ci, dimpotrivă, impresiei critice finale i se subordonează întregul excurs al cărţii, printr-o „stranie dependenţă” (Strania dependenţă): „umbra din somn şi cu mine suntem una şi aceeaşi femeie” (Omul care-mi căuta visul).

*

Nu spun şi nici nu încerc să insinuez că literatura de acest gen, premeditată elitist şi receptată ca atare, nu ar impresiona prin dimensiuni estetice, în ciuda lipsei de sinceritate, pe care o presupune premeditarea de intelectualism („la toate acestea mă gândeam ascuţit”, zice Mălina), „preţul pentru ceea ce simţim îl plătim fiecare” („Lupta cu îngerul…”) pentru glorie pâcloasă, în rubricile revistelor în care scriitori rataţi ni se înfăţişează drept critici. Dimpotrivă, premeditarea, deşi spulberă epicul, prin esenţializări, rostogoleşte, când te aştepţi mai puţin, metafore ample, hiperbolizante. „România de pe strada mea e încătuşată în trecut, aşteptând căderea nopţii, pentru că, vedeţi dumneavoastră, noaptea orice nebun poate fi fericit” (Şalul bunicii), zice Mălina Aniţoaei, opunându-i acestei realităţi halucinante frânturi sentimentale, pe care le pipăie „cu degetele inimii, inima mea ciuntă, sfârtecată în încleştarea dintre două disperări, inima mea, pasăre albă, blestemată să nu-şi afle cuibul” (Iubitul meu avea o mie de ani).

*

Lumea reală, în ciuda frânturilor de fotografii-fotografieri blitz, rămâne, pentru Mălina Aniţoaei, „un măr mare cu un trunchi înalt şi aspru” (La rădăcina iubirii), dar în care i-a fost mereu teamă să urce, scrisul ei impunând semnificaţii şi conturând un univers la marginea lumii, un univers aidoma mărului din curtea copilăriei, în care multora le va fi teamă să urce.


Sofia Vicoveanca, oficiind întru poezie

Sofia Vicoveanca, recitându-şi unul dintre poeme

Sofia Vicoveanca, recitându-şi unul dintre poeme

*

De-a lungul vremii, am mai văzut-o pe Sofia Vicoveanca fremătând de emoţie. Odată, la Frumosu, după ce cântase la Naţiunile Unite, şi, întrebând-o cum se explică emoţiile şi într-o comună bucovineană, mi-a răspuns: “Nu contează unde cânt: doi oameni, dacă se aşează să mă asculte, eu am aceleaşi emoţii ca şi la Naţiunile Unite”.

*

Omagierea Sofiei Vicoveanca, din postura de poet, am pus-o la cale împreună cu Preşedintele C. J. Suceava, domnul Ioan Cătălin Nechifor, şi cu managerul Centrului Cultural “Bucovina”, domnul Viorel Varvaroi. Mi se plânsese Viorel că Doamna Sofia nu se vrea în nici un fel sărbătorită ca mare artistă a Neamului Românesc şi că preşedintele Nechifor îşi doreşte enorm să se închine în faţa geniului ei. Eu deja trimisesem Preşedintelui Societăţii Scriitorilor Hebrei din Ierusalim, Menachem Falek, 7 poeme, pe care le selectasem din cărţile Doamnei Sofia, pentru a fi traduse şi introduse în antologia bilingvă “Naţiunea Poeţilor 2015”, aşa că le-am putut fi de ajutor şefilor mei, cu o bucurie a propriului meu suflet pe care nu are rost să v-o mărturisesc.

*

În spectacolul de muzică şi poezie, desfăşurat în sala “Franz cav. Des Loges” din Palatul Administrativ din Suceava (nu a construit-o măreţul Ştefan cel Mare!), muzicienii, Mihnea şi Andi, trăiau emoţii egale cu ale Preşedintelui Nechifor, poeţii şi artiştii plastici fiind mai relaxaţi, pentru că ei fac parte, de multă vreme, din familia spirituală, adoptată de Doamna Sofia.

*

Sofia Vicoveanca şi Preşedintele Ioan Cătălin Nechifor, după înmânarea Diplomei "Opera Omnia"

Sofia Vicoveanca şi Ioan Cătălin Nechifor, după înmânarea Diplomei “Opera Omnia”

Sofia Vicoveanca, privind portretul făcut de PIM

Sofia Vicoveanca, privind portretul făcut de PIM

Poezia, Sofia şi trei spectatori emoţionaţi: Cătălin, Mihnea şi Andi

Poezia, Sofia şi trei spectatori emoţionaţi: Cătălin, Mihnea şi Andi

Fanii Sofiei Vicoveanca: Mihnea şi Andi

Fanii Sofiei Vicoveanca: Mihnea şi Andi

Sofia Vicoveanca, însuşi cântecul

Sofia Vicoveanca, însuşi cântecul

Lirism, la superlativ, cu Sofia Vicoveanca

Lirism, la superlativ, cu Sofia Vicoveanca

*

Ceremonia înmânării Premiului şi Diplomei “Opera Omnia” a avut loc în prima parte a spectacolului de poezie şi muzică, dar Doamna Sofia Vicoveanca nici nu a vrut să audă de sfaturile politicienilor de a se retrage (politicienii obosesc lesne şi dau bir cu fugiţii din faţa culturii, dar Doamna Sofia – niciodată), ci a rămas până la capătul capătului, când a fost asaltată de admiratori, care îi cereau autografe.

*

Onoraţi, dar şi copleşiţi de prezenţa uriaşei personalităţi a culturii române, Mihnea şi Andi şi-au părăsit greu locurile de spectatori, pentru a urca pe scena improvizată. I-am pozat şi pe ei, că doar îs feciorii mei, de care-s tare mândru şi nu ratez nici o ocazie de a mă fuduli cu ei.

*

Mihnea şi Andi, când i-am chemat în scena improvizată

Mihnea şi Andi, când i-am chemat în scena improvizată

Andi şi Mihnea, cântând  pentru Doamna Sofia Vicoveanca

Andi şi Mihnea, cântând pentru Doamna Sofia Vicoveanca

*

Filmul întregului festival “Naţiunea Creatorilor”, lucrat de colegii mei Dăunuţ Lungu şi, în ultima zi, Lucian Căluşeriu, va putea fi văzut, mâine, în emisiunea “3 G”, a lui Mihai Pânzaru-PIM şi a lui Bobby Stroe de la televiziunea-televiziune Intermedia (ulterior, pe pagina Centrului Cultural “Bucovina” de pe youtube). Aşa mi s-a spus, aşa vă comunic şi mă întorc la ceea ce urmează: Bucovina Rock Castle. Cu Mihnea, cu Andi.

 


Un eveniment: vernisajul expoziţiei Grupului “Domino”

Pictorii Dziubinski, Cosovan, Csukat şi prefectul Harasim

Pictorii Dziubinski, Cosovan, Csukat şi prefectul Harasim

*

De la spectaculosul inedit al vernisajului ineditei expoziţii “Photo-Jazz”, a lui Victor T. Rusu, nu credeam să mai asist, în viaţa asta, la un alt inedit în a expune şi a vernisa. Tocmai de aceea, am trăit cu plăcută surprindere vernisajul-semnal al lucrărilor iniţiatorilor Grupului “Domino”, Tiberiu Cosovan, Iosif Csukat şi Iulian Dziubinski. Deci, un armean, un ungur şi un polonez, în curtea interioară a unui conac polonez, moştenit de un polonez din Polonia şi care vrea pe el două milioane de euro, dar pe care prefectul Constantin Harasim, în clasicul său habarnism, îl prezenta drept “monument de artă medievală românească”.

*

Lume multă şi de mare calitate, buluc de presă cu adevărat serioasă, vorbitori ad-hoc, puşi de Tibi Cosovan să-şi exprime părerile: Mihai Pânzaru-PIM, Roman Istrati, distinsul profesor şi pictor Ionaşcu, preotul Ciupu şi aşa mai departe. Şi un eveniment de excepţie (mă abţin să folosesc termenul “cultural”, de când văd cine sunt cei care l-au confiscat – halal să le fie!), cu durată şi viitor, întreaga expoziţie “Anotimpuri” urmând să fie pusă pe simezele sucevene în zile de normalitate autumnală.

*

Cei care vor să ştie ce şi cum a fost, trebuie să intre şi în pagina următoare, pentru că s-au adunat multe de mărturisit. Vrednice de mărturisire.

*

Flancul drept al expoziţiei, panotat de Iulian Dziubinski

Flancul drept al expoziţiei, panotat de Iulian Dziubinski

Flancul stâng expoziţional

Flancul stâng expoziţional

Plan general, cu jumătate de oră, înainte de vernisaj

Plan general, cu jumătate de oră, înainte de vernisaj

La umbră, pictorii Siminiuc, Csukat şi Ungureanu-BOX

La umbră, pictorii Siminiuc, Csukat şi Ungureanu-BOX

Siminiuc, Csukat, BOX - detaliu

Siminiuc, Csukat, BOX – detaliu

Csukat, Box şi Siminiuc, la începerea vernisajului

Csukat, Box şi Siminiuc, la începerea vernisajului

Media suceveană

Media suceveană

Pictorii cu operă şi prefectul Harasim

Pictorii cu operă şi prefectul Harasim

Publicul, adică alţi oameni cu operă

Publicul, adică alţi oameni cu operă

Alţi oameni cu operă

Alţi oameni cu operă

Oameni cu operă şi un om cu funcţie

Oameni cu operă şi un om cu funcţie

Concurenţa mea, în ale pozăritului

Concurenţa mea, în ale pozăritului

Alt plan general, în timpul panotării

Alt plan general, în timpul panotării

*


Tablourile armeanului Tiberiu Cosovan

Tiberiu Cosovan

Tiberiu Cosovan

*

Pictura lui Tiberiu Cosovan, pe care o ştiam doar din fotografii, nu este decât o altă concreteţe a sufletului lui Tibi, o concreteţe în care echilibrul luminii şi al comunicării înseamnă totul. Până astăzi, habar nu am avut că Tiberiu Cosovan este armean, şi încă unul recunoscut, ca om, ca publicist şi ca artist plastic, de comunitatea armenească mondială.

*

Ca şi în linogravurile sale, pe care încă le consider un “bilingvism” al Universului şi, implicit, al Creaţiei, în tablourile lui Tiberiu Cosovan, axate, cumva, ca exprimare plastică, pe impresionism, dar acceptând în graniţele flexibile ale luminuozităţii culori şi tuşe stilistice complementare, au identitate şi personalitate. Au carnaţie şi suflet, sunt frânturi din personalitatea lui duioasă şi generoasă.

*

Tiberiu Cosovan, ca artist plastic, e fascinat de lumină, de vibraţie, de curgere, de zvâcnirea din tristeţe şi însingurare, de o repetată tentativă de evadare din captivităţile terestre ale Timpului. Copaci captivi, încercând să-şi părăsească rădăcinile, o natură captivă, pregătită de fugă, iar deasupra, cerul şi ca o promisiune, şi ca o ameninţare. Acolo, în cerurile trăite plastic de Tiberiu Cosovan, cred eu că se află frântura din el pe care nu o cunosc, dar care, de fapt, ne apropie şi ne consolidează îndelungata prietenie.

*

Tablourile lui Tiberiu Cosovan îmi probează că artistul şi-a descoperit Cerul, pipăindu-l cu degetele şiroind de clorofilă. De aici, de la clorofila prelinsă pe degetele lui, se justifică dinamica folosire a pastei coloristice, prin care se creează spaţialităţi sigure şi mlădioase, dar şi suprapuneri de planuri, deci de vârste cosmice, care se spulberă, în cele din urmă, pe cer. Cosovan este un pictor adevărat, care are şi răbdarea actului creator, iar tablourile lui de astăzi (doar trei, expuse) mă conving că şi în pictura suceveană îşi va pune amprenta, cu nobilă discreţie, dar decis, şi pictorul Tiberiu Cosovan.

*

Cosovan Inceput de iunie la Paltinoasa

Cosovan Peisaj la Piatra Pinului

Cosovan Vara la Lisaura

*


Pagina 89 din 110« Prima...102030...8788899091...100110...Ultima »