Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 87

Dimitrie Savu, singurătatea unui mare pictor bucovinean

Dimitrie Savu, Autoportret

Dimitrie Savu, Autoportret

*

Nu ne-am mai văzut de peste un deceniu, de atunci când un tablou al lui Dimitrie Savu ilustra coperta cărţii „Blestemul lui Brâncuşi„, o antologie a poeziei româneşti din diaspora. Omul îmi era, totuşi, prieten dintotdeauna, fiind croit din scânteia cosmică din care se mai întrupaseră încă doi prieteni, pictorii Adrian Bocancea şi Radu Bercea.

*

În perspectiva creaţiei, opera plastică a lui Dimitrie Savu este exponenţială pentru mai bine de un secol şi jumătate de artă plastică bucovineană, atât prin caracterul ei mărturisitor, în care tipologiile capătă expresii surprinzătoare, cât şi prin înrudirea stilistică şi cu opera primilor trei mari pictori români ai Bucovinei, Epaminonda Bucevschi, Eugen Maximovici şi Archip Roşca, dar şi cu cea a marilor acuarelişti germani, mărturisitori ai aceluiaşi spaţiu spiritual, şi, în primul rând, cu Franz Jaschke, Julius Zalaty Zuber, Rudolf Bern şi Mattias Adolf Charlemont. Ba chiar şi cu Knapp există o oarecare înrudire, mai ales în tehnica impresionistă de potenţare în transparenţă a depărtărilor.

*

Afis Galerie

*

Plecasem la Rădăuţi împreună cu colegii şi prietenii mei Mihai Pânzaru-PIM, Gabi Sandu şi Aurel Alexa, pentru a mă convinge, deşi nu mai era nevoie, că una dintre candidaturile serioase pentru premiul „Opera Omnia”, care se acordă, anual, în ianuarie, de Ziua Artelor Plastice Bucovinene, este cea a lui Dimitrie Savu. Tiberiu Cosovan, Mihai Pânzaru-PIM şi Ovidiu BOA văzuseră expoziţia „Peisaj bucovinean”, găzduită de splendida Galerie de Artă din Rădăuţi şi ţineau să o văd şi eu, care nu am şi refuz orice drepturi de jurizare. În plus, Dimitrie Savu ţinea morţiş să mă reîntâlnească, fiind dispus la orice sacrificiu în favoarea celor care mă vor captura şi mă vor aduce.

*

Dubla sfinţenie: imaginea şi reflectarea

Dubla sfinţenie: imaginea şi reflectarea

*

Nu ştiam că PIM premeditase să-şi facă emisiunea „3 G” de săptămâna viitoare cu Dimitrie Savu şi cu mine, aşa că am fost luat prin surprindere, pe când făceam încă o fotografie, de avertismentul tele-astrului de la „Intermedia”: „Gata, opreşte aparatul, căci se filmează!”. Şi s-a filmat.

*

PIM: Gata, oprşte aparatul, căci se filmează!

PIM: Gata, opreşte aparatul, căci se filmează!

*

Expoziţia lui Dimitrie Savu este atâta de frumoasă, încât vreau să v-o prezint, în imagini (în ordinea fotografierii), înainte de a o aduce la Suceava, în 12 noiembrie (când Tiberiu Cosovan va împlini 60 de ani şi-l vom sărbători cu lansarea unei noi cărţi), apoi va fi itinerată prin judeţ, odată cu cartea lui Tiberiu Cosovan. Dimitrie Savu trebuie smuls din singurătate şi adus la taifas în mijlocul celor câteva sute de oameni care mai trăiesc în acest judeţ (ceilalţi sunt populaţie politică şi populaţie electorală).

*

Afisul

*

Cu bunicii

*

E 1

*

E 2

*

E 3

*

E 4

*

E 5

*

E 6

*

E 7

*

E 8

*

E 9

*

E 10

*

E 11

*

E 12

*

E 13

*

E 14

*

E 15

*

E 16

*

E 17

*

E 18

*

E 19

*

E 20

*

E 21

*

E 22

*

E 23

*

E 24

*

E 25

*

E 26

*

E 27

*

E 28

*

E 29

*

E 30

*

E 31

*

E 32

*

E 33

*

E 34

*

E 35

*

E 36

*

E 37

*

E 38

*

E 39

*

E 40

*

E 41

*

Artistul Dimitrie Savu

Artistul Dimitrie Savu

*

Doi artişti ai Bucovinei: PIM şi SAVU

Doi artişti ai Bucovinei: PIM şi SAVU

*

În templul frumosului

În templul frumosului

*

Gabi Sandu

Gabi Sandu

*

Gabi Sandu 3

*

Gabi Sandu 2

*

Gabi Sandu 1


Primul videoclip TOY MACHINES: Flawless

Ioana-Carina, recunoscându-şi unchiul, după vizionarea videoclipului Flawless

Ioana-Carina, recunoscându-şi unchiul, după vizionarea videoclipului Flawless

*

Un sucevean extrem de talentat, Andrei Siran, a lucrat, discret, dar inspirat, un film al trecerii, în care îmbină secvenţe de cotidian, deci de biruinţe ale vremelniciei asupra eternităţii, cu secvenţe din concertul de la Festivalul din Darabani al trupei TOY MACHINES.

*

Ingenioasa metodă a citărilor (în fond, asta reprezintă colajul de secvenţe ale cotidianului clujean) pentru a defini conţinutul unei zile, din zori, până în noapte, târziu, probează că Andrei Siran se va învrednici întru o operă distinctă şi plină de personalitate.

*

Videoclipul Flawless, care, din octombrie va avea un destin aparte (din păcate, nu am voie să dau amănunte), poate fi vizionat făcând click pe Flawless sau prin accesare directă a adresei:

*

https://www.youtube.com/watch?v=ppnPnbwB1rU

*

Trebuie să mai şi mărturisesc despre cât de mândru sunt şi de acest videoclip?


Joi, începe BUCOVINA ROCK CASTLE

Andi Drăguşanul, grăbind timpul, cu nerăbdarea sa

Andi Drăguşanul, grăbind timpul, cu nerăbdarea sa

*

Până joi, e încă o eternitate, deşi miercuri, la 4,30 trecute fix, vine Andi, iar după-masă, vor sosi şi Mihnea Blidariu, şi dragii mei muzicieni ucraineni de la JinJer (vin dintr-un turneu în Bulgaria). Între timp, Toy Machines va repeta câteva piese noi, închinate festivalului BUCOVINA ROCK CASTLE, care a început să existe şi să crească în calitate odată cu această trupă suceveană. Iar joi, la 18,00 fix, se va auzi imul ediţiei, iar Doru Popovici va deschide, oficial, cea de-a patra ediţie. Abia după aceea, adică după festival, mă voi simţi cu sufletul pe deplin împăcat, pentru că urmează să-mi petrec o parte din viaţă (din păcate, doar o săptămână), cu „muzicienii” din fotografia care urmează, nepoţii mei Darius Andrei şi Ioana Carina, copiii fetei mele, Ana Cozmina, şi ai soţului ei, Mihai Octavian Ignat. În mod premeditat, voi „uita”, acasă, şi pixul, şi notesul, şi orice altceva care mi-ar putea aminti de viaţa mea de fiecare zi. Cu sufletul vibrând de muzica lui Andi, luminat dumnezeieşte de viitorul neamului meu, am să-mi trăiesc nepoţii pe deplin, dacă tot îmi este dată, în această viaţă, o astfel de nepământească fericire.

*

Drăguşanii...

Drăguşanii…


Din cer a venit un cântec de lebădă

"Din cer a venit un cântec de lebădă" (Lucian Blaga)

Din cer a venit un cântec de lebădă” (Lucian Blaga)

*

A fost, pentru mine, o mare şi plăcută surpriză să găsesc, într-un poem de Lucian Blaga („Din cer a venit un cântec de lebădă”), aceiaşi interpretare a textului lui Claudiu Aelian, în care anticul istoric, salvat de la uitare de scrierile cronicarului lui Alexandru Macedon, Hecateu Abderida, vorbea despre cultul solar al hiperboreilor – care nu înseamnă altceva decât „religia naturală”, de la începuturile spiritualităţii omeneşti:

*

„Preoţii lui Apollo sunt fiii lui Boreas şi ai Chionei, trei fraţi la număr, oameni înalţi de câte şase coţi. Când aceştia, la timpul îndătinat, fac serviciul divin solemn sau ruga, atunci zboară acolo stoluri nenumărate de lebede, din munţii pe care ei îi numesc Ripae şi aceste lebede, după ce înconjură, mai întâi, templul cu zborul lor, ca şi cum ar voi să-l lustreze (purifice), se lasă, apoi, în curtea templului, al cărui spaţiu e foarte larg şi de cea mai mare frumuseţe. În timpul serviciului divin, pe când cântăreţii templului intonează laude zeului Apollo, cu un fel de melodii ale lor proprii şi pe când cobzarii acompaniază, cu cobzele lor, în cor melodia cea foarte frumoasă a cântăreţilor, tot atunci lebedele se asociază şi ele la cântările lor, guguind împreună; şi este de notat că aceste lebde nu fac nici o greşeală ca să cânte cu sunete disonante ori neplăcute, ci întocmai ca şi cum ele ar urma tonul şi începutul dat de dascăl corului, astfel cântă şi ele împreună cu cântăreţii cei mai deprinşi în melodii sfinte. Terminându-se, apoi, imnul, acest cor al păsărilor se retrage, ca şi cum ele şi-ar fi îndeplinit datoria lor obişnuită pentru sărbătorirea zeului, ar fi ascultat şi ele, toată ziua, onorurile ce s-au făcut zeilor, au cântat împreună şi au desfătat şi pe alţii”.

*

Datorită lui Strabon ştim că vechile cântări solare (cele scandate, urătura de azi) se numeau „peanuri ale tracilor” sau „imnele Titanilor”, deci ale unor „oameni înalţi de câte şase coţi”. Lebedele, câte şapte fecioare îmbrăcate în alb (numărul stelelor vizibile din Constelaţia Lebăda, numită şi Crucea Nordului – Cygnus), cântau colindele lunare, deci colindele de astăzi.

*

Lucian Blaga nu a putut risca, în „Trilogia cosmogonică”, o interpretare a textului lui Claudiu Aelian, dar o face dumnezeieşte în poemul „Din cer a venit un cântec de lebădă”, în compania căruia am decis să vă las:

*

Din cer a venit un cântec de lebădă.

Îl aud fecioarele ce umblă cu frumuseţi desculţe

peste muguri. Şi pretutindeni îl aud eu şi tu.

*

Călugării şi-au închis rugăciunile

în pivniţele pământului. Toate-au încetat

murind sub zăvor.

*

Sângeram din mâini, din cuget şi din ochi.

În zadar mai cauţi în ce-ai vrea să crezi.

Ţărâna e plină de zumzetul tainelor,

dar prea e aproape de călcâie

şi prea departe de frunte.

Am privit, am umblat, şi iată cânt:

cui să mă-nchin, la ce să mă-nchin?

*

Cineva a-nveninat fântânile omului.

Fără să ştiu mi-am muiat şi eu mâinile

în apele lor. Şi-acuma strig:

O, nu mai sunt vrednic

să trăiesc printre pomi şi printre pietre.

Lucruri mici,

lucruri mari,

lucruri sălbatice – omorâţi-mi inima!

*

Constelaţia Lebăda, în viziunea lui Johann Bode

Constelaţia Lebăda, în viziunea lui Johann Bode


Remus Dăneasa vs Mircea Dăneasa

Daneasa Remus 8

*

Un perete de sticlă desparte expoziţia tânărului artist plastic Remus Dăneasa de atelierul de „pictură progesivă” (de fapt, expusă progresiv) al părintelui său, reputatul pictor, sculptor şi profesor Mircea Dăneasa. Picturile lui Dăneasa-Jr. mă iau pe nepregătite, pentru că experimentul pregătit de Remus şi Mircea Dăneasa, începând de vineri, 13 iunie 2014, pe la ora 15, şi până când se va închiria sala de arte din incinta Centrului Comercial „Zimbrul”, avea pentru mine o necunoscută: Remus Dăneasa. Am zărit expoziţia, m-au oprit tablourile, pe care le-am pozat cu jaful de aparat, pus mie la dispoziţie de Centrul Cultural „Bucovina” (să vedeţi ce aparate performante, costisitoare şi inutile au preţioşii mei şefi!), apoi am dat buzna peste Mircea, pe care îl ştiu de la Revoluţie, când l-am văzut, alături de poetul Ioan Manole, în fruntea celor care luaseră cu asalt palatul Comitetului Judeţean de Partid al tovarăşiului antipoet Ostafi. Eu, atunci, ca şi acum, în mulţime.

*

Daneasa Remus 4

*

Picturile lui Remus Dăneasa îmi rămăseseră, totuşi, în faţa ochilor, aşa că l-am întrebat pe Mircea despre autor. Şi tare m-am mai bucurat, când am auzit că sunt ale fiului său, Remus. Mai ales că Remus Dăneasa are o personalitate artistică distinctă, cu o armonie relaxată şi cu relaxate intrări în armonie cu universul.

*

Daneasa Remus 2

*

Expuse nepretenţios, fără rame şi fără etichete, lăsate să se „cuvânteze” singure, picturile lui Remus, când incifrate în simboluri runice, când trăite, într-un extaz… dinamic, dar unduitor, mângâietor, capabil să vindece, mă readuc în faţa simezelor.

*

Daneasa Remus 3

*

E clar, pe Remus nu l-a captivat ezoterismul şi, deşi cunoaşte, deşi e iniţiat în simbolistica străveche (doar e fiul lui Mircea), el regândeşte, cu un optimism devastator, o altă simbolistică, înrudită cu cea străveche, dar plină de prospeţimea sufletului lui. Nu-i poţi ghici vârsta, pentru că Remus Dăneasa, în lucrările lui, nu are vârste, el este aidoma bucuriei de a trăi.

*

Daneasa Remus 1

*

Trec de la un panou la altul, incitat de prospeţimea viziunilor, şi pricep că, de fapt, Remus Dăneasa nu încearcă, în sensul clasic al cuvântului, o expunere, ci doar facerea de cunoştinţă, deci rostirea unor simple şi uzuale formule de salut, prin care îţi cântăreşti şi ghiceşti noua cunoştinţă, ca să pricepi ce subiecte poţi discuta cu el.

*

Daneasa Remus 5

*

Daneasa Remus 6

*

De aici, de la această cunoaştere reciprocă, vine şi alernanţa de frumos explicit cu frumosul incifrat, de dublă adresare, şi simţurilor, şi minţii. Nu iau în discuţie sufletul, pentru că sufletul, în universul coloristic al lui Remus Dăneasa, e un cer înstelat, pe care atârnă mugurii de lumină, deci inefabilul acestor sacre trăiri, pe care le numim picturi.

*

Daneasa Remus 9

Daneasa Remus 11

*

Nu sunt critic de artă, dar nici prost nu am fost vreodată, aşa că îndrăznesc, judecând cu mintea mea pururi neostenită, să afirm că, şi în Remus Dăneasa, Sucea… ce suceava, asta-i brambureala tembelizată a lui lungu, deci nu suceava, ci spiritualitatea acestor locuri minunate, dar mânjite existenţial de populaţii, are deja un nou exponent. Aşa că ţin să-l salut cu părintească dragoste!

*

Ion Drăguşanul


Pagina 87 din 93« Prima...102030...8586878889...Ultima »