Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 84

Comemorarea, la Vatra Dornei, iar Arderea Cărţilor, la câmpulung moldovenesc

Vatra Dornei, în zorii zilei

Vatra Dornei, în zorii zilei

*

Deşi urgisită de vremuri (când conduceau pedeliştii, avea primar penelist; când conduc pesediştii, are primar pedelist), Vatra Dornei începe să rivalizeze în frumuseţe cu Gura Humorului, datorită spiritului gospodăresc al noului primar, pe care nu l-am zărit niciodată (probabil că evită toxiinfecţiile intelectuale). Doar Casa de Cultură, deşi incredibil de funcţională şi de în funcţiune, nu beneficiază de nimic, sala de spectacole fiind văruită, ultima dată, pe vremea lui Gheorghiu-Dej. E drept, Preşedintele C. J. Suceava a promis un miliard pentru refacerea acestui lăcaş de cultură viu şi impresionant, dar se vede treaba că i-o fi zburat promisiunea vântul şi o fi dus-o năvalnica apă a Dornei spre apa sâmbetei.

*

Râul Dorna, ducând spre apa sâmbetei, promisiunea Preşedintelui Nechifor

Râul Dorna, ducând spre apa sâmbetei, promisiunea Preşedintelui Nechifor

*

Vatra Dornei are şi o intelectualitate remarcabilă, care m-a intimidat, de-a lungul timpului, până la respectul cel mai desăvârşit, până la închinare. Vatra Dornei are şi creatori valoroşi, unii răspândiţi prin lume (Cornelia Maria Savu, de pildă), alţii vieţuind în acel rai terestru al Dornelor şi cucerind lumea prin operă (David Croitor, de pildă, ale cărui picturi se vând, la preţuri incredibile, în ţară şi în străinătate).

*

Minunatul public dornean, mereu în interacţiune creatoare cu lumea

Minunatul public dornean, mereu în interacţiune creatoare cu lumea

*

Vatra Dornei mai are şi un slujitor al culturii de o superbă generozitate, în persoana tinerei directoare Violeta Codorean, care beneficiază de un minimum de leafă, insultător de mică, dar care trăieşte pentru făptuire, rezervându-şi sieşi doar bucuria de a fi martor.

*

Violeta Codorean şi Radu Bercea

Violeta Codorean şi Radu Bercea

*

La Vatra Dornei, din noua mea postură, de biet pozar, dar concurat puternic, din partea revistelor literare din Israel, de inimosul meu coleg Gheorghe Senciuc, trebuie să recunosc, măcar parţial cinstit, că nu m-am descurcat prea bine cu excesul de lumină, care venea şi pe ferestre, dar şi dinspre ochii luminoşi ai publicului.

*

Colegul Gheorghe Senciuc, fotografiind, pentru revistele literare din Israel, cu aparatul lui Menachem Falek

Colegul Gheorghe Senciuc, fotografiind, pentru revistele literare din Israel, cu aparatul lui Menachem Falek

*

Comemorarea Arderii Cărţilor Bucovinei, care va continua, în iunie, la Ierusalim, Tel Aviv şi Haiffa, îl are ca personaj principal pe poetul Menachem Falek, preşedintele Societăţii Scriitorilor Hebrei din Ierusalim şi vicepreşedintele Societăţii Scriitorilor Hebrei din întreaga lumea. Mena Falek a selectat şi tradus, din opera dascălului său de la universitate, Dan Pagis, poet născut la Rădăuţi, conţinutul cărţii „Poetul cu cerneala secretă”, carte care reprezintă un prim pas în tentativa Centrului Cultural „Bucovina”, manageriat de Viorel Varvaroi, de a recupera, în integralitatea sa multietnică, spiritualitatea bucovineană.

*

Poetul Menahem Falek, în dialog cu dornenii

Poetul Menachem Falek, în dialog cu dornenii

*

Se mai comemorează crima împotriva spiritualităţii româneşti, din primăvara şi din vara anului 1952, şi printr-o recuperare de memorie, săvârşită de Radu Bercea („Galeria Personalităţilor Bucovinene”), dar şi prin „Înţelepciunea umorului”, cultivată cu har de suceveanul Constantin Horbovanu.

*

Umoristul Constantin Horbovanu şi poetul Menahem Falek sau o nobleţe comună

Umoristul Constantin Horbovanu şi poetul Menachem Falek sau o nobleţe comună

*

Radu Bercea, căutând, pe mobil, fotografii cu nepoata sa, pentru a i le arăta Violetei Codorean. Pe noi, bunicii, să nu ne stârniţi, că nu ne mai opriţi!

Radu Bercea, căutând, pe mobil, fotografii cu nepoata sa, pentru a i le arăta Violetei Codorean. Pe noi, bunicii, să nu ne stârniţi, că nu ne mai opriţi!

*

Nu am să vă povestesc mai multe despre Vatra Dornei, dar am să vă arăt, în alternanţă, oameni frumoşi şi locuri frumoase, gândind că fotografiile pot comunica mai multe decât cuvintele. Am trăit, împreună cu dornenii, vreo două ceasuri de viaţă-viaţă, suficient ca să-mi simt sufletul vindecat îndelungă vreme.

*

Oaspeţii Dornei, intimidaţi de excesul de lumină

Oaspeţii Dornei, intimidaţi de excesul de lumină

*

Excesul dornean de lumină

Excesul dornean de lumină

*

Podul de peste râul Dorna

Podul de peste râul Dorna

*

Violeta Codorean şi oaspeţii oraşului Vatra Dornei: Constantin Horbovanu, Menahem Falek şi Radu Bercea

Violeta Codorean, prezentându-i pe oaspeţii oraşului Vatra Dornei, scriitorii Constantin Horbovanu, Menahem Falek şi Radu Bercea

*

Oamenii Dornei. Ceilalţi sunt doar populaţii

Oamenii Dornei. Ceilalţi sunt doar populaţie

*

Splendidul pietonal dornean

Splendidul pietonal dornean

*

Se dau autografe

Se dau autografe

*

Lumea pentru care existăm

Lumea pentru care existăm

*

Sesiunea de autografe continuă

Sesiunea de autografe continuă

*

Farmecul Dornei

Farmecul Dornei

*

Începutul

Începutul

*

Dialoguri

Dialoguri

*

Peisaj dornean

Peisaj dornean

*

Oamenii de după cărţi

Oamenii de după cărţi

*

La Vatra Dornei, şi veveriţele te întâmpină cu prietenie

La Vatra Dornei, şi veveriţele te întâmpină cu prietenie

*

Templul Evreiesc, proaspăt reparat şi renovat

Templul Evreiesc, proaspăt reparat şi renovat

*

La câmpulung moldovenesc, târg jalnic, cu faţadele crăpate picurând pe uliţele jegoase, nu se poate intra în şandramaua de incultură, din pricina frigului de beci siberian. După pensionarea admirabilului domn Tanu, câmpulungul e la fel de penibil precum individul ăla, cu tricolor în diagonală, pe piept, care se arată la chermezele cu manele folcloroase, mititei şi bere. Adunătura urbană de sub Rarău a devenit o insultă la adresa spiritului, un magnicific triumf al prostiei, al fuduliei şi al suficienţei.

*

Iepuroii daco-romani din ţata şandramalei de incultură

Iepuroii daco-romani din faţa şandramalei de incultură

Iepuroii din imagine, purtând ţanţoşi portul daco-roman, de i se văd iepuroiului testiculele prin strămătura izmenelor, au vreo doi metri şi jumătate în înălţime şi ţin loc sărbătoresc de trotuare şi de străzi. Alături, e o troiţă, lucrată frumos şi cu simbolistică străveche chibzuită, dar împopoţonată tembel cu paştele (lor) de edili.

*

Troiţa împopoţonată cu tembelism şi sacrilegiu

Troiţa împopoţonată cu tembelism şi sacrilegiu

*

Disproporţia dintre troiţă şi coşul cu ouă mult prea mari, alungite şi care seamănă mai mult cu nişte boaşe de taur, decât cu nişte ouă roşii forţează penibilul până la sacrilegiu. E adevărat că legendele spun cum că Maica Domnului a adus un coş cu merinde Fiului ei răstignit, inclusiv ouă, care s-ar fi înroşit de la sângele Mântuitorului, dar crucea nu avea acoperiş, care să-l protejeze de ploaia finală, iar ouăle, din coşul de la baza crucii, nu arătau atât de impudic (am auzit copii, râzând, în nevinovăţia lor: „Uite, parcă l-ar fi castrat şi i-ar fi expus boaşele!”).

*

Peste drum de monstruozităţile „pascale”, care au costat, probabil, cam cât un trotuar reparat, Poetul Nepereche este îmbrâncit în urâţenie tipic câmpulungeană. Arată ca un cadavru, îşi bate joc de vârstele lui Eminescu, falsifică memoria şi responsabilităţile faţă de ea.

*

Insultarea memoriei lui Eminescu

Insultarea memoriei lui Eminescu

*

Eminescu 2

*

Eminescu 3

*

Detaliile monstruozităţii blasfemitoare:

*

Eminescu detaliu 1

*

Eminescu detaliu 2

*

Îi rog pe scriitorii Menahem Falek şi Constantin Horbovanu, pe artistul plastic Radu Bercea şi pe colegii mei, Aurel Alexa şi Gheorghe Senciuc, să mă ierte că i-am dus în cocina urbană a câmpulungului, promiţând să nu mai merg acolo niciodată. Sfârşit.

 


Arderea Cărţilor Bucovinei în paşalâcul Rădăuţi

Rădăuţii de odinioară, striviţi de contemporaneitate

Rădăuţii de odinioară, striviţi de contemporaneitate

*

Frumos oraş bucovinean este cel al „păcii liniştite” (rado-mir), adică Rădăuţii. Păstrează, încă, farmecul orăşelelor austriece, pe jumătate burg, pe jumătate târg galiţian – cum sublinia, în 1904, cu justificat arţag, Nicolae Iorga, iar împletirea aceasta de armonii arhitectonice vestice şi estice încă îi mai conturează identitatea distinctă şi plină de poezie.

*

Încântătorul târg al Rădăuţilor

Încântătorul târg al Rădăuţilor

*

Din nefericire pentru Rădăuţi, mult prea des se transformă târgul în „paşalâcul lui Patak”, adică în feuda primitivă a câte unui imbecil, al cărui nume nu trebuie încărcat cu biografie, pentru că nu o are. Patak, indiferent de epoca în care a trăit, trăieşte sau va trăi, e un nimeni, o pecingine, o pâclă soioasă, de care, mai devreme sau mai târziu, tot se scapă. Şi se uită definitiv.

*

Fascinanta arhitectură veche a Rădăuţilor

Fascinanta arhitectură veche a Rădăuţilor

*

În Rădăuţi şi prin împrejurimile lui s-a format cea mai bună parte a identităţii culturale bucovinene, târgul fiind, prin superba lui multiculturalitate de odinioară, un egal al Cernăuţilor. E drept, Cernăuţii au şi un poet de valoare mondială, pe Paul Celan, dar nici Rădăuţii nu stau rău la acest capitol, deşi habar nu mai are despre ce are.

*

Catedrala legionară a Rădăuţilor

Catedrala legionară a Rădăuţilor

*

Târgul Rădăuţi nu mai ştie nimic nici despre sine, deşi, pe trotuarele lui rablagite, încă mai păşesc vreo 15-20 de cărturari tulburător de frumoşi, toţi rădăuţeni şi aură a vremurilor mari ale Rădăuţilor, cu proiecţii clare în viitorime.

*

Nu am mai fost în paşalâcul Rădăuţilor, de când târgul a redevenit „paşalâcul lui Patak”, dar astăzi, 23 aprilie 2014, de ziua… mondială a cărţii (ştiu eu de ce nu folosesc majusculele), nu am avut de ales, din moment ce Dan Pagis echivalentul rădăuţean al cernăuţeanului Paul Celan, tocmai încerca o întoarcere acasă, în târgul care l-a „zvârlit”, la 11 ani, în lagărele morţii, apoi a izbutit să-l uite, spălându-se pe mâini doar de… curăţenie şi de puritate.

*

Grup si cu Victor

*

O parte a grupului de mesageri ai lui Dan Pagis

O parte a grupului de mesageri ai lui Dan Pagis

*

Cartea lui Dan Pagis, „Poetul cu cerneala secretă”, tradusă în româneşte de poetul Menachem Falek, vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Hebrei şi preşedintele Filialei din Ierusalim, a apărut în ediţie bilingvă, urmând să fie lansată, în prezenţa Preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, domnul Ioan Cătălin Nechifor, şi în Israel, la Ierusalim, Tel Aviv şi Haiffa.

*

Menachem Falek, citind, în română şi în hebraică, poeme de Dan Pagis

Menachem Falek, citind, în română şi în hebraică, poeme de Dan Pagis

*

Radu Bercea, autor şi al copertei cărţii lui Dan Pagis, avea de lansat „Galeria Personalităţilor Bucovinene”, deci un depozit de memorie iconografică de care nici o instituţie din paştembelicul Sucevei nu avea nevoie.

*

Radu Bercea, vorbind despre datorie şi memorie

Radu Bercea, vorbind despre datorie şi memorie

*

Constantin Horbovanu, singurul umorist din întreaga istorie spirituală a Bucovinei, lansa cartea „Înţelepciunea umorului”, care, cu încărcătura ei de umor clasic, poate să-l poziţioneze, cândva, printre clasicii umorului.

*

Constantin Horbovanu, pletând pentru umor, în vreme ce Vasile Schipor îi cercetează, cu atenţie, cartea

Constantin Horbovanu, pletând pentru umor, în vreme ce Vasile Schipor îi cercetează, cu atenţie, cartea

*

Ilustrată de Mihai Pânzaru-PIM, care a făcut, cu înţelepciune şi cu umor, şi coperta cărţii lui Constantin Horbovanu, „Înţelepciunea umorului” mi-a prilejuit şi un portret-contur, de care, ca proaspăt pozar, tare mai sunt eu mândru:

*

Portretul-contur al lui Constantin Horbovanu

Portretul-contur al lui Constantin Horbovanu

*

În domeniul acesta, am concurenţi puternici şi deja consacraţi drept artişti fotografi, deşi unul dintre ei (Victor Rusu) este şi poet, şi director al Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, iar celălalta (Tiberiu Cosovan), este şi artist plastic, şi cel mai bun jurnalist de cultură din judeţ, execitându-şi vocaţia la „Monitorul de Suceava” (aţi observat: din omenească invidie artistică, amândurora le-am îmbrâncit numele între paranteze!).

*

Victor Rusu, omul... obiectiv

Victor Rusu, omul… obiectiv

*

Tiberiu Cosovan, celălalt om... obiectiv

Tiberiu Cosovan, celălalt om… obiectiv

*

Fiind eu un om subiectiv până la fală şi egoism crâncen, mă agăţ cu dinţii de ocaziune, şi dă-i cu poza şi pe stradă, şi pe la o terasă cochetă, şi prin pustietatea obştească rădăuţeană, în care nici măcar microfonul de la pupitrul prezidiului… nu are cap:

*

La Rădăuţi, şi microfonul... nu are cap!

La Rădăuţi, şi microfonul… nu are cap!

*

În continuare şi în final, vreau să vă prezint mostre şi monstre de talent fotografic propriu şi personal, cu care m-a înzestrat Centrul Cultural „Bucovina”, care mi-a dat un aparat pe inventar:

*

Tiberiu Cosovan, profil înnegurat

Tiberiu Cosovan, profil zâmbitor înnegurat

*

Victor Rusu, profil de artist fotograf

Victor Rusu, profil de artist fotograf

*

Artistul fotograf Victor Rusu (mi-i director, trebuie să-l vizualizez cât mai mult)

Artistul fotograf Victor Rusu (mi-i director, trebuie să-l vizualizez cât mai mult)

*

Victor Rusu sau... când şeful zâmbeşte, îşi arată colţii

Victor Rusu sau… când şeful zâmbeşte, îşi arată colţii (dacă-i mai are)

*

Domnul director Victor Rusu, pregătindu-şi armele artistice

Domnul director Victor Rusu, pregătindu-şi armele artistice

*

Victor Rusu şi Menachem Falek

Victor Rusu şi Menachem Falek

*

Victor Rusu, Constantin Horbovanu şi chelnerul

Victor Rusu, Constantin Horbovanu şi chelnerul (care scrie un poem de Victor Rusu)

*

Dar, de plătit, "turcul" Radu Bercea plăteşte, pentru că PIM vorbeşte la telefon

Dar, de plătit, „turcul” Radu Bercea plăteşte, pentru că PIM vorbeşte la telefon

*

"Pe bănci de lemn"... Menachem Falek, Mihai Pânzaru-PIM şi Constantin Horbovanu

„Pe bănci de lemn”… Menachem Falek, Mihai Pânzaru-PIM şi Constantin Horbovanu

*

Menachem Falek, căutând instantanee din oraşul profesorului său (la Universitate), Dan Pagis

Poetul Menachem Falek, căutând instantanee din oraşul profesorului său (la Universitate), poetul Dan Pagis

*

În prim-plan, inclusiv la comemorarea Arderii Cărţilor Bucovinei, Menachem Falek

În prim-plan, inclusiv la comemorarea Arderii Cărţilor Bucovinei, poetul Menachem Falek

*

Umoriştii Constantin Horbovanu şi Mihai Pânzaru-PIM

Umoriştii Constantin Horbovanu şi Mihai Pânzaru-PIM

*

Constantin Horbovanu, vorbind despre "Înţelepciunea umorului"

Constantin Horbovanu, vorbind despre „Înţelepciunea umorului”

*

Profil: Constantin Horbovanu

Profil: Constantin Horbovanu

*

Încruntatul Tiberiu Cosovan

Încruntatul Tiberiu Cosovan

*

Aici e aici! Nu există om, artist sau cetăţean, care să nu-l fi văzut pe Tiberiu Cosovan senin, vesel şi luminat de o superbă generozitate umană. Numai aparatul Centrului Cultural „Bucovina”, scăpat pe mâinile mele, iată că a surprins ceea ce nici nu există: încruntarea lui Tiberiu Cosovan!

*

Radu Bercea, ca şi în picturile şi în grafica lui, căutând soarele din fereastră

Radu Bercea, ca şi în picturile şi în grafica lui, căutând soarele din fereastră

*

Poetul Victor Rusu, alt profil artistic

Poetul Victor Rusu, alt profil artistic

*

Lăsând gluma la o parte, a fost frumos la Rădăuţi, în prezenţa prozatoarei şi eseistei Mălina Aniţoaei, a istoricului Daniel Hrenciuc, a cărturarului Vasile Schipor, a poeţilor Ion Filipciuc şi Mihai Mihăilescu-Aniuk, a artistului plastic Dan Bodnar, a operatorilor de televiziuni, a doamnelor şi domnişoarelor pe care încă nu am avut onoarea să le cunosc, şi a colegilor mei, discreţi, dar extrem de eficienţi, Cornel Boicu şi Gheorghe Senciuc.

*

Urmează: minunata Vatra Dornei, Câmpulungul Moldovenesc, Gura Humorului, incredibila Corlata şi, în final, Suceava Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”. Apoi, îl voi conduce pe Menachem Falek la Otopeni, pentru că, în curând (peste câteva luni), i se va naşte nepoata. Mereu i-am luat-o înainte, în domeniul acesta, Darius-Andrei al meu fiind cu şase luni mai mare decât Ben al lui, iar Ioana-Carina, tot cu şase, faţă de nepoata lui Mena, care se va naşte peste vreo cinci luni. Să sperăm că nepoţii noştri se nasc şi vor creşte într-o lume mai bună, prietene!

*

Foto-text de

Ion Drăguşanul


Lumea în care am ales să exist

Toy Machines

Toy Machines

*

Întâmplarea face să trăiesc aglomerat, să tropotească peste mine, în goană dezlănţuită, şi sărbătorile lumii, şi sărbătorile celor cărora mi-a fost ursit să le fiu aproape. Mâine, cu PIM şi cu BOX, trebuie să dau curs unei temerare încercări, provocată de Victor T. Rusu, manifestarea iniţiatică în prima carte religioasă a omenirii, care nu este, aşa cum se ştie, „Texte Taoiste”, ci cu totul altceva. Un altceva pe care l-am priceput şi trăit de multă vreme, aici, în spaţiul propriei mele sacralităţi, pe care nu-l desluşesc pentru nimeni în toate dimensiunile sale. Pentru că îmi aparţine. Apoi, încă în zilele sărbătorilor luminii, trebuie să plec departe şi să mă întorc în grabă, ca să fiu prezent la timp la o reîntâlnire cu memoria. Dar toate astea sunt doar forma, nicidecum conţinutul, pe care mi l-am şi ales, mi l-am şi asumat. Conţinutul este viaţa năvalnică din celălalt trup al sufletului, al aceluiaşi suflet, care mi-l locuieşte şi pe cel pe care îl cunoaşteţi. Conţinutul este nu Andi, ci muzica pe care el o face şi o descheie spre lume, căpătând, încetul cu încetul şi împreună cu Teiu Teişanu, Buzu Parascan şi Edy Ciornea, acea identitate, acea concreteţe a adâncului şi a deplinei seninătăţi.

*

Toy Machines: Andi, Buzu şi Teiu (Edy e doar limbaj al ritmicităţii, rar poate fi întrezărit)

Toy Machines: Andi, Buzu şi Teiu (Edy e doar limbaj al ritmicităţii, rar poate fi întrezărit)

*

Nu mai e mult. În curând, mă voi putea bucura nepământeşte de împlinirile lor, altoite gospodăreşte pe sufletul meu.

*

Toy Machines: Buzu şi Andi

Toy Machines: Buzu şi Andi

*

Tocmai am citit despre un apropiat concert, la Bucureşti, şi am văzut atârnat de numele trupei numele Sucevei. Pe merit. Suceava tânără, din VOX, din TALCIOC CULTURAL, din celelalte cluburi sucevene, concretizează identitatea trupei TOY MACHINES. Cealaltă Suceavă nici măcar cu mine nu are nimic în comun.

*

Toy Machines: Andi

Toy Machines: Andi

*

Nu mai e mult. Când Toy Machines va dobândi şi recunoaşterea pe care o merită, cât mai departe de vrăjmaşa Suceavă, voi putea, vorba lui Mihai Teliman, să pun capul pentru odihnă, pentru a-mi face omeneasca datorie, cum zicea Miron Costin.

*

Lumea în care am ales să exist

Lumea în care am ales să exist

Nu mai e mult, dar vă las universul în care am ales să exist.


TOY MACHINES. Investitura de la Cluj Napoca

TOY MACHINES, în concertul de la Cluj Napoca

TOY MACHINES, în concertul de la Cluj Napoca

*

Aseară, sâmbătă, 12 aprilie, la Cluj Napoca, datorită generozităţii şi solidarităţii artistice a muzicienilor de la OCS, spectacolul „Pandora„, de promovare a celui mai recent album al celebrei trupe Omul cu Şobolani, s-a transformat într-un adevărat parteneriat artistic, trupa Toy Machines beneficiind, practic, de o investitură în muzica mare, pentru că, trebuie să o spun, chiar dacă voi fi acuzat de lipsă de modestie, de aseară, trupa suceveană este recunoscută, în capitala rockului românesc, deci în Cluj Napoca, drept o trupă mare, cu nimic mai prejos decât partenera ei de scenă şi, drept consecinţă, îndreptăţită la viitor.

*

Iar această îndreptăţire a fost formulată explicit de mai toată mişcarea rock din Cluj Napoca, majoritatea componenţilor trupelor clujene mari aflându-se în mijlocul iniţiatului public în muzica bună.

*

Mascotele de pe procesorul lui Andi Drăguşanul

Mascotele de pe procesorul lui Andi Drăguşanul

+

Va urma, în mai, finalizarea primului album al trupei sucevene (de ce-i spun „sucevene”, habar nu am!), care va fi lansat, pentru prima dată, cel mai probabil în iunie, la Festivalul Internaţional „Rock în Parc”, de la Bucureşti, la care trupa şi-a adjudecat participarea încă din toamnă, printr-un splendid spectacol, la „Arenele Romane”.

*

Între timp, fără ştirea mea sau a componenţilor trupei Toy Machines, o autoritate culturală suceveană anunţa participarea trupei (şi nu putea veni, în nici un chip) la nu ştiu ce manifestare culturnică pascală, iar domnul Vasile Ilie, culturnic la primărie, a sărit ca ars de suficienţă şi de incultură împotriva tulburării posesiei sale de creştinism ortodox electoral afişat. Încă îşi mai poate cere scuze, ca să-i trec cu vederea zvâcnetul de imbecilitate, dar pentru Toy Machines Suceava nu a existat şi nici nu există, cu excepţia cluburilor de rock şi a generaţiilor de „asasini în serie, care îşi ucid numai visele„, generaţii care au şi determinat frăţietatea Andi-Edy-Teiu-Buzu, întemeiată în legendara instituţie reală de cultură, numită Clubul VOX, şi soldată cu un festival internaţional de muzică rock, pe care Toy Machines l-a dăruit Sucevei, începând, deja, să-şi regrete pripita generozitate de atunci. Aşa că n-ar fi de mirare, dacă ne-am retrage pentru totdeauna. În definitiv, necuprinsă-i lumea, de dincolo de Suceava pururea gomoasă şi vrăjmaşă.

*

Nu aş fi scris acest text, dacă nu vedeam fotografia, făcută de Buzu Parascan (chitară solo), cu procesorul lui Andi în prim plan, pe care, lângă pana chitării, se află mascotele lui, adică nişte jucărioare minuscule, care să-i reamintească de obligaţia de a nu-l pierde, vreodată, pe copilul care a fost cândva şi pe care este obligat să îl ducă, de la un capăt, la celălalt, inclusiv prin muzică. E crezul nostru, al amândurora, obligaţia de a nu-ţi pierde nici o vârstă pe drum, oricât de lungă ar fi calea, şi de a le retrăi, simultan, atunci când ţi se oferă ocaziile de a şi trăi. Înţeles-ai cum vine treaba cu sensul profund şi viu al creştinismului, pravoslavnice politruc Vasile Ilie?


Oul încondeiat, prima carte religioasă a omenirii

alb-570-d

*

„Săteanul nostru ştie el cum s-a format lumea, dintr-un ou cosmic”[1], îi lipsesc doar iniţierile, pe care le-a pierdut pe cale. Săteanul are o logică totemică, logica lui „aşa am apucat”, care păstrează simbolul străvechi, „pentru că ajută, face bine”, dar fără să-i mai cunoască semnificaţiile. Săteanul operează cu desluşiri prozaice, din ce în ce mai demitizate şi mai pline de banalitate.

*

Săteanul nostru ştie, deci, că simbolistica, de care se foloseşte, atunci când face un ou încondeiat (pe vremuri, doar răzeşii aveau voie să facă ouă încondeiate, care se numeau „ouă muncite”, aşa cum numai ei aveau voie să facă şi pască), înseamnă un dat sacru, o străveche încredinţare de secrete ale cosmicităţii, precum şi a metodelor de invocare, prin desen, prin culoare, prin cântec sau prin scandare, deci prin limbajul iluminării, a Celui Veşnic, Nedesluşit şi Fără Nume. Iar când vede acelaşi sătean că simbolurile acelea se găsesc, otova, şi în bisericile mănăstirilor ortodoxe voievodale din Bucovina, clocoteşte de mândrie şi suprapune, tot mai des, peste planurile sacre ancestrale, simbolistica tot mai explicită a creştinismului, inclusiv icoane, fără să priceapă că între ouăle încondeiate şi ouăle pictate există o diferenţiere serioasă şi care trebuie luată în serios, deşi îşi merită şi ouăle pictate un loc aparte în patrimoniul artei populare româneşti.

*

Simbolistica sacră ancestrală începe şi se termină cu cele două cruci suprapuse în floarea/stea cu opt colţuri, care marchează cele două Veşnicii ale Cosmicităţii, redate pe forma Oului Cosmic, lăuntrul lui însemnând conţinut:

*

Floarea calendar

*

Floarea în opt petale, prezentă pe cele două capete ale ouălor încondeiate, când simbolistica are o desfăşurare solstiţială, sau pe cele două laterale, când simbolistica este incifrată echinocţial, nu lipseşte, deci, nici din frescele creştine ale bisericilor voievodale moldoveneşti.

*

Floarea icoana

Dar floarea/steaua în opt petale/colţuri, de pe frescele bisericilor Dragomirna, Putna, Sfântul Dumitru din Suceava, Voroneţ şi Sfântul Gheorghe din Suceava, grupate în imaginea de mai sus, există şi pe ceramica veche de pe toate meridianele lumii:

*

Floare simboluri stravechi

*

Primele două provin dintr-un totem polar şi din unul boreal, a treia, de pe un obiect de cult sumerian, iar a patra, de pe o ceramică veche arabă. Acelaşi simbol, în două variante, îl găsim şi pe bijuteriile de la cuşma şi de la gâtul lui Vlad Ţepeş, dar şi pe… steagul Angliei, format, în fond, din crucea dreaptă şi din crucea oblică.

*

Tepes 3

*

Steagul Angliei
*
*
Suprapuse, la aceiaşi dimensiune, şi decupate în unghiuri, cele două cruci, de pe steagul Angliei dau, de fapt, floarea/stea din capetele ouălor încondeiate, din biserici şi de pe anticile reprezentări simbolice.
Steagul Angliei Draculian
Descifrarea elementelor de bază ale sugestiilor florale este la îndemâna oricui, dar accesul la semnificaţii, la „frazare” în „limbajul iluminării”, pare imposibil sau măcar în parte greu de descifrat.
*
Simbolistica preistorică, în întregul ei, numită, de Lucian Blaga, „dreptliniară”, dezvoltă, de fapt, cele două cruci, cea dreaptă, ca simbol (nu numai, după cum se va vedea) al „roţii cerului”, şi crucea oblică, numită şi „Crucea Nordului”, cunoscută drept Crucea Sfântului Andrei, dar care desemnează, de fapt (şi, iarăşi, nu numai) constelaţia Lebăda sau Cygnus, cum se numeşte în astronomie.  Iar dezvoltările simbolice s-au făcut prin linii curbe (în planul astral) sau prin linii drepte (în planul ceresc), rezultând o mulţime de alte simboluri, şi cu semnificaţii proprii, dar şi cu rolul de a le cuprinde şi incifra pe primele două, cele fundamentale sau „rădăcină” – şi veţi vedea unde anume se vorbeşte despre „rădăcini”.
*

Crucile

Am desenat, în două culori, cele două cruci, intersectate (în loc de albastru, ar trebui să fi desenat alb, în împletire cu roşu, aidoma firului mărţişorului, pentru că fiecare cruce cuprinde în ea „o solidaritate mistică între om şi natură, care nu mai este accesibilă conştiinţei moderne”[2], deci o „logodnă cosmică” a reperelor Alba (Luna) şi Aplu (Roşu, adică Soarele), Soarele cu sens viu de rotire, spre dreapta, iar Luna, cu sens astral de nefiinţă, spre stânga. În simbolistica străveche, nefiinţa nu însemna un opus al fiinţei, ci un complementar, dar nu e grabă, încă, să intrăm şi în citirea simbolisticii străvechi, ci doar în desluşirea ei pe componente, pe „ritmicităţi”, pe „infinităţi de perechi contrare”[3], care constituiesc „ordinea spirituală a lumii mutată în cuvântul explicativ, în concepte clare şi în raţionamente bine închegate”[4], dimensiunea „vastă şi confuză, ca tot ce este primordial”[5], în tentativa civilizaţiei umane de „recuperare ritualică a Timpului original”[6].
*
Dacă trasăm cu roşu sensul de rotire a Soarelui şi cu albastru (imaginaţivă alb) sensul de rotire a Lunii, obţinem, de fapt, floarea/stea, cu opt petale/colţuri, din imaginile de mai sus:
*
Rotiri reunite
*
Câteva observaţii: în primul desen, cu un singur sens de rotire (spre dreapta), obţinem spirala simplă; cu ambele sensuri de rotire, obţinem Calendarul Lunar, dar care, iarăşi, nu înseamnă numai atât. Spirala simplă întreagă este sinonimul grafic al rombului, rotirea spre dreapta-sus substituindu-se triunghiului cu vârful în sus (iniţierea în astral sau natura divină), iar rotirea spre dreapta-jos reprezentând triunghiul cu vârful în jos, deci iniţierea în peşteră sau în natura umană. Tocmai de asta, în cele două porţi zodiacale, a părinţilor şi, respectiv, a zeilor, triunghiurile sunt înlocuite, adesea, cu spirale („apa”, cum o numesc încondeierii mimetici şi fără de habar).
*
O descifrare a acestui simbol sacru preistoric, pe care îl găsim şi pe frescele bisericilor, şi în bijuteriile lui Vlad Ţepeş (ca totem), dar şi pe cele două capete ale oului încondeiat (de fapt, Oul Cosmic), nu se poate face decât cu ajutorul celui mai vechi text sacru cunoscut, iar acesta a fost scris de Lao Zi (sinonim cu Budha, dar şi cu grecescul Badica, însemnând, deci, „Bătrân Înţelept”), texte în care, ca şi pe oul încondeiat, există trei planuri: două identice, marcate de floarea/stea, şi unul intermediar, marcat de romburi, pătrate şi X-uri, deci de cruci oblice şi de cruci drepte. Rombul înseamnă, de fapt, ca reprezentare grafică, perimetrul crucii drepte, iar pătratul, tot grafic, perimetrul crucii oblice. Dacă suprapunem rombul peste pătrat, se obţin, de fapt, simbolurile „stelare” de pe frescele bisericeşti sau de pe totemul bijuteriei de la gâtul lui Vlad Ţepeş. Dar, deocamdată, nu avem de luat în discuţie decât floarea de pe cele două capete ale oului încondeiat.
*
În „Texte Taoiste” se spune că „Obârşia celor zece mii de fiinţe şi lucruri este Cerul, laolaltă cu Pământul”[7], că „întinderea dintre Cer şi Pământ se aseamănă, negreşit, cu foalele fierarului: este goală şi, totuşi, nesecată”[8] şi că „Poarta către nefiinţă şi fiinţă se numeşte obârşia Cerului şi a Pământului. Neîntreruptă, ea dă semne că vieţuieşte; mă slujesc de ea, fără ca ea să obosească”[9].
*
Cele două calote, împodobite floral, ale oului încondeiat, reprezintă, deci, cele două veşnicii, cea de dinainte de viaţă şi cea de după viaţă, în taoism viaţa fiind numită fiinţă, iar veşnicia, nefiinţă. Spre cele două veşnicii se deschid „porţi”, numite, în „Vendidad” („Legile”, încredinţate de Ahura Mazda lui Spitama Zarathoustra „Pytr-Yana”, adică „Poarta Părinţilor”, şi „Deva-Yana”, adică „Poarta Zeilor”), „poarta” fiind, deci, ca în citatul nr. 9, între fiinţă şi nefiinţă, dar veşnică, neîntreruptă, componenta cosmică fiind, desigur, dominantă.
*

„Spaţiul cosmic reprezintă trupul, structura vidului, mecanismul secret al tuturor transformărilor. El nu are început sau sfârşit, prin urmare însuşirea sa primordială este nemurirea[10]. Dar, în taoism, vidul, adâncul, mai adâncul, imaterialul reprezintă însuşirile celui veşnic, neprecizat şi fără de nume, tot aşa cum reprezintă şi mama sau rădăcina tuturor celor care există. „Lumea are un început, socotit drept mamă a Pământului; cunoscându-i mama, îi vei cunoaşte şi fiul; te vei înapoia la mamă, vei face ca trupul să piară, fără a cunoaşte primejdia”[11], „mai adânci decât adâncul, (fiind) poarta către noianul de taine”[12].

*alb-177

Să luăm încă un ou încondeiat şi vom vedea că ambele calote ale veşniciei sunt separate de banda (hora, spaţiul delimitat de porţi astrale, Timpul) pământescului prin alte simboluri, prin „porţi”, care pot fi triunghiuri, simbolizând „iniţierea în cosmicitate (divinitate)”, când sunt orientate cu vârful în sus, cosmicitate prin care se intră prin „Poarta Zeilor”, şi, respectiv, „iniţierea în peşteră” (subpământeană), cea prin care se intră prin „Poarta Părinţilor”.

*

Porţile sunt marcate prin semnul solar (spirala spre dreapta) al fiinţei, deci al viului, ştiindu-se că „fiinţa şi nefiinţa se nasc una pe cealaltă, ceea ce este lung şi ceea ce este scurt se desluşesc unul pe celălalt, ceea ce este sus şi ceea ce este jos se sprijină unul pe celălalt, sunetele creează laolaltă muzica, iar ceea ce se găseşte înainte şi ceea ce se află înapoi îşi fac loc unul altuia”[13], că „fiinţa se naşte, aşadar, din nefiinţă şi, după ce va fi parcurs un ciclu complet, se va reîntoarce la nefiinţă”[14].

*

În banda dintre cele două calote se află, de regulă, rombul (în acesta, rombul conţine şi floarea nefiinţei, ceea ce este firesc, pentru că omul sfânt are şi o parte de nefiinţă în el), deci dezvoltarea grafică a crucii drepte, care, ca suprapunere de triunghiuri, de iniţiere în Cer şi în Pământ, simbolizează Omul Sfânt, iar mai nou, Inima lui Iisus sau Sfântul Graal. Mai există, pe aceiaşi bandă, şi câte un X, încadrat de câte două romburi, care simbolozează părinţii şi, mai ales, Zeiţa Mamă (cucutenienii desenau X-ul sub formă de femeie, cu braţele ridicate), în decadenţele idolatre de mai târziu.

*

Banda sau Hora Fiinţei, deci a Vieţii, cu romburi şi X-uri, într-o rotire infinită („mereu împovărat de dorinţe, îi va zări hotarul numai”[15]), este prezentă şi la… baza frescelor exterioare de la Voroneţ, dar şi pe cusăturile populare:

*

Fresca Voronet banda

Banda pe cusaturi

*

Oul Cosmic înseamnă o incifrare, dar şi o cuprindere a adâncului. „Adânc se numeşte ceea ce nu are formă sau înfăţişare şi este nemărginit. Ceea ce este mai subtil decât subtilitatea perfectă, mai profund decât perfecta profunzime, imposibil de evaluat, se numeşte mai adânc. Înăuntru a ceea ce este adânc se găseşte cheia Creaţiei, taina celor zece mii de transformări. Fiecare dintre fiinţe şi lucruri îşi are originea aici. Prin urmare, adâncul semnifică poarta către noianul de taine[16]. Dar mai înseamnă şi „felul specific de a exista în orizontul misterului şi pentru relevare” [17], în condiţiile în care, prin însăşi natura umană, „în ungherele tainice ale fiinţei sale, orice făptură omenească se vrea centrul existenţei”[18]. Tocmai de aceea, omul cel veci îndemna: „Încearcă să te asemui cu o sferă perfectă!”[19]. Iar oul încondeiat (muncit, cum îl numeau răzeşii bucovineni) s-a vrut şi este Oul Cosmic, deci forma care ascunde conţinutul desăvârşit, dar pe care îl desluşeşte vag.

alb-568-d*

Oul cosmic are, în tradiţia răzeşească românească, dar şi în cea huţulă, două reprezentări, una solstiţială, precum pe ouăle de mai sus, şi una echinocţială, precum pe oul alăturat. Dar şi porţile echinocţiale reprezintă părinţii (indirect, naşterea), primăvara, şi zeii (trecerea în veşnicie), toamna.

*

Delimitarea celor trei planuri, cu cele două calote ale nefiinţei, care cuprind şi protejează fiinţa, reprezintă coordonatele aceleaşi structuri de formă, care înveleşte conţinutul cosmicităţii.  „Se dăltuiesc porţi şi ferestre, durându-se încăperi – folosul încăperilor se găseşte în cuprinsul gol al acestora. / Prin urmare, fiinţa slujeşte drept reazem, iar nefiinţa aduce folosul”[20].

*
Prin simboluri, deci, cu consecinţa desluşirii lor, se poate intra în armonie, căci „fiinţa arată corpurile materiale dense, pline, iar nefiinţa semnifică spaţiul gol, rarefiat. Toate lucrurile şi fiinţele sunt alcătuite dintr-o parte existentă/plină şi una inexistentă/vidă. Partea existentă/plină constituie învelişul, reazemul, iar partea inexistentă/vidă reprezintă folosul”[21]. Să nu uităm că, aşa cum deja am citat, fiinţa şi nefiinţa se nasc reciproc şi că, prin întoarcerea fiinţei la rădăcină, cum iarăşi deja am citat, moartea însăşi se transformă în naştere, în naşterea definitivă, aşa cum ne asigura şi Iisus Hristos. Omul vine din veşnicie, intră în hora ritualică existenţială a protopărinţilor, numită horă sau fiinţă, şi se întoarce în veşnicie.
*alb-544
Acelaşi plan de desfăşurare dreptliniar solstiţiar, dar altfel încărcat cu simboluri, menţine şi sacrul, şi omenescul, între „frânghii”, deci între simbolurile logodnei cosmice. Nefiinţa sau Veşnicia, simbolizate de floare, suprapune rombul (omul sfânt) peste pătrat (cetatea, raiul terestru, timpul unei generaţii), păstrând şi crucea oblică, cea care desemnează şi protopărinţii, dar şi locul nostru în univers (sub Crucea Nordului). Spiralele de pe cele două calote ale Veşniciilor (cea de dinainte de naştere şi cea de după viaţă) sunt, iarăşi, solare, deci prevestitoare de viaţă veşnică, pentru că, aşa cum spunea Lucian Blaga, fiecare om, chiar şi cel mai ascet, este, în subconştientul său, un uzurpator al Marelui Anonim, Omul Sfânt asemuindu-se, mereu, Celui Veşnic, Nedesluşit şi Fără Nume: „Omul Sfânt este întruchiparea lui Tao; el înţelege rostul Cerului, Pământului şi al celor zece mii de fiinţe şi lucruri, lasă Natura să se dezvolte liber, este netulburat în faţa celor lumeşti şi înfăptuieşte lucrurile prin non-acţiune”[22], Omul Sfânt încercând, de fapt, să impună, aşa cum o gândeşte el, „ordinea spirituală a lumii mutată în cuvântul explicativ, în concepte clare şi în raţionamente bine închegate”[23].
alb-507*
În dispunerea de planuri sacre, încondeierii de ouă păstrează, subconştient, şi alte simboluri sacre, cu desluşirile tot mai explicite de mai târziu, cărora el, artizanul, nu-i mai cunoaşte semnificaţiile. De pildă pasărea, din simbolistica alăturată, inclusă în romb, deci în dubla natură, pământească şi celestă, a Omului Sfânt, trimiterea este la „limba iluminării”, care era şi „limba ritmicităţii”, dar şi „limba păsărilor”, pe care, după cum se lăuda, o înţelegea şi Solomon, ulterior, adică după David, rămânând sintagma „limba îngerilor”, în care deja se înveşnicise semnificaţia multiplă, numită „luga surryannia”. X-urile, deci „pytr” sau „pytarii”, cum erau numiţi „taţii” (cu trimitere la cuplul iniţial, Adam şi Eva) fac parte din conturul rombului „Toate lucrurile sunt împărţite: după înfăţişarea lor, în bine sau rele, frumoase sau urâte, adevărate sau false, ele sunt construite într-o infinitate de perechi contrare”[24]. În fond, „pe Pământ, toţi ştiu că frumosul este frumos, altfel devine urât”[25], ideea complementarităţii, chiar şi când vorbim de contrarii (care nu se exclud, ci se întregesc şi se desăvârşesc), fiind decisivă în concepţiile omului vechi despre sine şi despre lumea care îl înconjoară.
*alb-496
Într-o reprezentare cu puternice contaminări ale simbolisticii creştine, fără să piardă structura tridimensională, floarea este împodobită şi cu frunza de ştejar (Pomul Vieţii, la scandinavi), dar crucea, ca dimensiune simbolică universală, face trimitere directă la semnificaţia ei creştină, prin încadrarea în pătrat, deci în cetate, în paradisul terestru al vremelniciei, căruia tot ea, crucea, îi este şi poartă a părinţilor, şi poartă a zeilor. Te naşti sub semnul crucii şi renaşti sub semnul crucii, într-o vremelnicie riguros organizată şi disciplinată. „Cele zece mii de fiinţe şi lucruri se înmulţesc laolaltă, însă nu ştiu că se vor înapoia la rădăcina lor. Înapoierea la rădăcină înseamnă nemişcare, iar nemişcare înseamnă redobândirea vieţii. Redobândirea vieţii înseamnă rânduială. A cunoaşte rânduiala înseamnă a fi luminat[26]. Organizarea, deci excesul de rânduială, nu face parte din ordinea naturală, cea a non-acţiunii, pe care o promovează aderenţa oamenilor la primele scenarii mitice, care au fost propuse şi prin taoism. Tocmai de aceea, spaţiul fiinţei, deci al vieţii, este supradimensionat, în raport cu spaţiul nefiinţei, deci al veşniciei, în această desfăşurare de simboluri sacre.
alb-401*
O naraţiune existenţială interesantă propune simbolistica de pe oul încondeiat alăturat. În „Pytr-Yana” (Poarta Părinţilor), de jos, găsim „iniţierea subpământeană” (din peşteră sau de sub munte), deci triunghiurile cu vârfurile în jos, ceea ce sugerează că omul, înainte de a se naşte, se iniţiază în fiinţă, în omenesc, în efemer.
*
În calota de sus, „Deva-Yana” (poarta zeilor) cuprinde „iniţierea în astral” (de pe munte, în sfinţenie), iniţierea însemnând, ca şi în cazul anterior, şi dobândirea acelei naturi.
*
În hora vieţii, Hora Oamenilor Sfinţi, dintre cele două calote, în romb este marcată eternitatea, dar părinţii sunt schiţaţi prin inversare iniţiatică, X-urile sugerând, prin întreruperea dintre unghiuri, iniţierea în veşnicie, la începutul vieţii, şi în pământesc, la sfârşitul ei, observaţia apropierii de dumnezeire, la naştere, şi a îndepărtării, la bătrâneţe, fiind, de altfel, consacrată şi de taoism, unde bătrâneţea este considerată drept opusul lui Tao, deci al aglomeraţiei de simboluri (gol, adânc, origine, profund, imaterial, natural etc.) pe care îl conţine acest concept.
*alb-389
Oul încondeiat, în premeditarea lui ancestrală de Ou Cosmic, însemna şi altar, şi invocaţie, diferenţele de dispunere a simbolurilor structurând, de fapt, mesajele. Floarea/stea, dar şi Calendar Lunar, şi rădăcină, şi Arbore al Vieţii, şi sămânţă a vieţii, avea să cunoască dezvoltări grafice din ce în ce mai interesante, în dispuneri gândite din ce în ce mai estetic, dar fără a se pierde mesajul principal, acela de simbol al veşniciei şi al sacralităţii ei, veşnicia fiind concretizată, pe Pământ, de dubla natură, omeneanscă şi dumnezeiască, a Omului Sfânt, semnificată de romb, inclusiv prin înţelesul de Sfânt Graal, adică de Inimă a lui Hristos. Însuşi Iisus, când e reprezentat, în biserici, pe bolta centrală, dar şi în ţesături, este încadrat de rombul suprapus peste pătrat, deci de veşnicia sacră, suprapusă peste vremelnicul rai pământesc, peste cetate, deci peste comunitate. De altfel, bisericile ortodoxe seamănă mult cu un ou încondeiat, pe formă (reprezentată şi de pictura interioară, dar şi de cea exterioară) fiind aplicate, tot mai explicit, simbolistici creştine, dar fără a se abandona simbolistica sacră străveche. În fond, la temelia frescelor exterioare de la Voroneţ se află hora nesfârşită (prin sfericitate) de romburi/pătrate şi de X-uri, la fel ca şi în banda, dintre cele două calote ale veşnicului, de pe oul încondeiat:
*
Banda Voronet
Iar suprapunerile de romb şi pătrat, care dau expresie florii/stea în opt colţuri/petale figurează chiar şi pe boderii, cum este bederniţa, din 1504, de la Putna:
*
Bedernita Broderie Putna
*
Augustin, primul om modern al omenirii – după cum îl considera Tolstoi, sesizase că aşa-zisa religie naturală este însăşi creştinismul, după o nouă interpretare a rânduielii, săvârşită de Iisus, şi că în explicitul creştinism, inclusiv în pildă, stă ideea, stă adâncul şi profundul, naturală fiind, în această legătură (asta şi înseamnă religie, legătură) doar neintervenţia, în condiţiile în care „Toate lucrurile şi fiinţele sunt alcătuite dintr-o parte existentă/plină şi una inexistentă/vidă. Partea existentă/plină constituie învelişul, reazemul, iar partea inexistentă/vidă reprezintă folosul”[27].
*
alb-374
*
Într-o imagistică a porţilor echinocţiale, precum cea alăturată, în care floarea/stea se află pe laterale, ca şi în bederniţa, din 1504, de la Putna simbolul floral al veşniciei este inclus în romb, iar rombul este suprapus peste pătrat, părinţii (X-urile) veghind cele două porţi echinocţiale, din „cetăţile” timpurilor lor. Spaţiul (negru, pe acest ou) dintre cele două porţi înseamnă, de fapt, spaţiul temporar dintre naştere şi moarte, numit viaţă şi în care se produc iniţierile în sfinţenie, inclusiv în sfinţenia memoriei (rădăcini, cum se spune în taoism), spaţiul acesta, cu dimensiuni egale, de pătrat, fiind şi „cetatea”, dar şi „paradisul” Timpului. În desfăşurările echinocţiale se descifrează mai greu, dar în cele solstiţiale se observă uşor că, dacă translatăm cele două veşnicii, cea de dinainte de naştere şi cea de după moarte, peste Timp (peste vremelnicia celor ce suntem) se obţine sfera perfectă, prin regăsirea celor două calote, despărţite, cândva, conform miturilor greceşti, de sabia lui Apollo, deci de Soare (tocmai de asta, în spaţiul vremelniciei, inclusiv în cele două porţi, se folosesc, simbolic, semnificaţiile solare, adică spiralele spre dreapta), sub cele două cruci astrale Soarele fiind spaţiul vremelniciei, care desparte Veşnicia în două jumătăţi, prin viaţă, deci prin desluşire şi prin cuvânt, deci prin Timp.
*
alb-352
*
Într-o dezvoltare estetică de simboluri (poate că şi de semnificaţii), precum cea a oului din imaginea alăturată, în planul Timpului, al fiinţei, deci al vieţii, pătratele (cetăţile) includ simbolistica generală a oului încondeiat, cu cele două porţi zodiacale, cu iniţierile în astral şi în pământesc (triunghiurile), dar şi cu hora omenescului, cu cuprinderea ei de sacralitate, în care părinţii sunt desenaţi drept linie dreaptă (I-uri, care separă temporalităţi) şi nu X-uri, ca de obicei. Suprapunerea şi coexistenţa simultană, prin nedesluşire, a timpurilor, face parte dintre credinţele vechi ale omenirii. În taoism se spune că trecem prin lucruri şi prin fiinţe pe care nu le putem desluşi şi că toate, şi nefiinţa, şi fiinţa, care se determină reciproc, există simultan, întoarcerea la rădăcină însemnând doar o altă rânduială, pentru că „ceea ce se găseşte înainte şi ceea ce se află înapoi îşi fac loc unul altuia”[28], în condiţiile în care pe om îl  „lasă Natura să se dezvolte liber, este netulburat în faţa celor lumeşti şi înfăptuieşte lucrurile prin non-acţiune”[29]. În simbolistica la care ne referim, se conştientizează simultaneitatea vieţilor, deci a Timpurilor, drept desluşiri de cale, dar nu şi de fiinţă, nu şi de Timp.
*
alb-337
*
Iar aparenţa explicită de scară, din desenul alăturat, în care porţile solstiţiare încadrează „cetăţi” de comunităţi şi „cetăţi” de Timp, găseşte doar o altă expresie estetică pentru hora sfinţeniei şi a părinţilor, deci a originii, fiecare Timp adăpostind propria lui sfinţenie, modelul lui de sacralitate. Elementele simbolice cuprinse de pătrate, când Calea sau Hora Romburilor (deci a dublei naturi, divină şi pământească), când Rombul cu cele două cruci intersectate, desenate explicit drept floare/stea, exprimând şi o „horă” a generaţiilor, cu tot atâtea valori sacre, cu tot atâtea individualizări, deşi în repetare ciclică sau, cum se spune în taoism, „Fiinţa se naşte, aşadar, din nefiinţă şi, după ce va fi parcurs un ciclu complet, se va reîntoarce la nefiinţă”[30]. Nici fiinţa nu moare, ci se întoarce în nefiinţă, în sfericitatea perfectă, în spaţiul cosmic, iar „Spaţiul cosmic reprezintă trupul, structura vidului, mecanismul secret al tuturor transformărilor. El nu are început sau sfârşit, prin urmare însuşirea sa primordială este nemurirea[31]. În cazul oului încondeiat, ca reminiscenţă estetică a Oului Cosmic, structura vidului este reprezentată de ceea ce există dincolo de coajă şi de acoperământul de simboluri şi, implicit, ca limbaj al iluminării, dincolo de invocări.
*
alb-325
Sugestia androginului, a celor două jumătăţi de sfericitate (deci de desăvârşit şi de veşnic) cu floarea/stea ruptă în două (aşa erau desenate în „Rohonczy Codex” invocaţiile pentru cele două Urse, sub care se află Europa, despărţite între ele de constelaţia Dragonului, care arată Nordul – deci constelaţia Dragonului fiind Şarpele Îngheţului, cu care Ainu Mandu, în „Vendidad”, se străduia să oropsească luminile create), se sugerează explicit frigul cosmic (floarea/fulg – în fond Deva-Yana, deci Poarta Zeilor înseamnă solstiţiul de iarnă), sacralitatea Timpului, deci şi a vieţii iradiind căldura care să deschidă cele două porţi, iar „căldura” respectivă nu e decât înţelepciunea, deci manifestarea celui care izbuteşte să nu se lase „mereu împovărat de dorinţe, (şi care) îi va zări hotarul numai”[32], fără să izbutească şi o cunoaştere a veşnicului, ci doar înţelegerea rânduielii lui. Iar în ornamentaţia populară a oului încondeiat, rânduiala s-a păstrat, aşa cum am mai afirmat, aproape subconştient, conform unei logici hilare (logică doar prin consecinţă), cea a lui „aşa am apucat”.
*
Odată şi odată, o să izbutesc, poate, să-mi fac timp pentru a înţelege mai mult şi a putea „citi” şi mai plauzibil libajul sacru al iluminării, transmis nouă prin simbolistica sacră de pe Oul Cosmic, de pe biserici, care tot un fel de Ou Cosmic înseamnă, din moment ce refac legătura dintre cele două veşnicii, şi de pe simbolistica cusăturilor, ţesăturilor şi broderiilor româneşti. În fond, între ornamentaţia dreptliniară de pe acest tetrapod de la Putna
*
Val tampla Putna
*

şi cusăturile casnice care urmează nu sunt decât diferenţe estetice şi, nicidecum, de mesaj al semnificaţiilor multiple.

*
Banda de cusaturi 2
*
camasa-117_resize
*
camasa-116_resize
*
Oul Cosmic, în varianta târzie şi desacralizată de ou încondeiat, reprezintă, din postura de scenariu mitic originar, prima carte religioasă a omenirii, care îşi dezvăluieşte doar esenţa, în câteva idei, pe care le regăsim intacte în toate religiile lumii. Scrisă cu simboluri, deci cu un „limbaj” care anulează limbajul prozaic (cuvânt-desluşire), această primă carte religioasă a omenirii îngăduia şi determina, cândva, intrarea în armonie, în sfericitatea veşnicului, nedesluşitului şi nenumitului.
*
Conform acestei adeziuni primordiale la mit, cum ar fi zis Mircea Eliade, viaţa reprezintă o falie în veşnicie, provocată de „sabia” Soarelui, prin viaţă, cele două jumătăţi ale Veşnicului rămânând definitiv despărţite, dar tinzând mereu spre a redeveni întregul sferic de odinioară. Viaţă înseamnă Timp, Timpul născându-se, după cum se precizează în „La Voluspa”, atunci când s-a produs această falie în Veşnicie (în Lunar), deci când arma aruncată de Om a ucis, pentru prima dată, un alt Om. Iar Om (se scria „Aum”, cu vocativul-invocaţie „Oy”, de unde şi reminiscenţa „Oy, leru-i ler!”, formulă sacramentală de genul „Doamne, Legea e Lege!”) este numele pe care îl purta, în preistorie, Dumnezeu, noi nefiind oameni, ci seminţii.
*
Cei doi Om, deci cele două Veşnicii, după modelul părinţilor primordiali, Adam şi Eva (sau BaBa, cum numeau sumerienii cuplul primordial), sunt jumătăţi ale aceluiaşi întreg sferic, din care ne-am ivit, prin Poarta Părinţilor (Pytr-Yana) şi în care ne vom întoarce, prin Poarta Zeilor (Deva-Yana), dar fără să putem cunoaşte, din falia vieţii, decât porţile, nu şi conţinutul (golul, profundul, adâncul şi mai adâncul) de dincolo de porţi, concreteţea acelui conţinut fiind apa, care împle orice formă, dar fără a-şi pierde natura sa, iar opusul ei, bătrâneţea.
*
Interiorul ascuns al oului încondeiat înseamnă, de fapt, conţinutul tainic al veşniciei (aidoma spaţiului sacru al interiorului bisericesc: „este vid şi, totuşi, noi ne slujim de el; el pare neîncetat că este gol”[33]), iar imagistica exterioară grupează „legile lui Dumnezeu”, care, conform vechilor chaldeeni, „sunt scrise sus, pe cer”, lăsându-ni-se libertatea de a le înţelege sau nu, de a ne interesa sau de a le ignora, pentru că naturalul,  şi în accepţiune de firesc, anihilează dorinţa individuală, dar oferă şi caută „reazăm”, înfăptuind lucrurile prin non-acţiune.
*
Viaţa sau fiinţa, hora nesfârşită, care împarte veşnicia în două jumătăţi de sferă, exprimând terestru rotirea aştrilor cereşti („legile scrise pe cer”), dar numai ca asumare (aşa cum asumare este „Crezul” în Biserica de după Iiisus şi, din păcate, tot mai rar a lui Iisus), are, la rândul ei, o sacralitate a complementarităţilor aparent contrare, părinţii şi zeii, simbolizaţi de Oamenii Sfinţi, de Bătrânii Înţelepţi (cărora li s-a zis sinonimic, în limbi diferite, Ctisti, Lao Zi, Budha, Druid, Badica etc.), cultul strămoşilor fiind, în vremurile cele vechi, la fel de important ca şi Cultul Nedesluşirii.
*
Veşnicia sau nefiinţa au fost concepute, în scenariul mitic originar al Oului Cosmic, şi ca sfericitate perfectă, dar şi ca Renaştere/Înviere, floarea/stea esenţializând o primăvară cosmică perfectă, fără de începuturi şi fără de sfârşit, deci o armonie desăvârşită, sugerată, în grafiile cereşti, de cele două cruci, care, prin suprapunere, dezvoltă şi desluşesc toate scrierile divine de pe cer, deci sfintele rune, inclusiv cele două zvastici, care, prin rotire spre stânga sau spre dreapta, desluşesc şi rotirea Lunii (Alba) şi a Soarelui (Aplu, adică Roşu), dar şi parcursul nefiinţei (Lunar) şi al fiinţei (Solar), iarăşi într-o complementaritate contrară stânga-dreapta, numită, în acelaşi scenariu mitic originar, „logodnă cosmică”, nunta nedeică urmând să se desăvârşească, natural, deci firesc şi în afara dorinţelor, prin refacerea sfericităţii originare.
*
În concluzie, Oul Cosmic, pe care noi, semenii fără de memorie, l-am desacralizat artizanal drept ou încondeiat, „narează” scenariul mitic al sfericităţii originare, cu toate planurile iniţiatice ale naturaleţii sale.
 *
Text: Ion Drăguşanul
Fotografii: Victor T. Rusu
(colecţia expoziţională de „Miniaturi bucovinene„)
*

*

[33] Versetul III, p. 30

[32] Versetul I, p. 23

[31] Comentarii la Versetul VI, p. 36

[30] Comentarii la Versetul II, p. 26

[29] Comentarii la Versetul II, p. 27

[28] Versetul II, p. 26

[27] Comentarii la Versetul XI, p. 48

[26] Versetul XVI, p. 60

[25] Versetul II, p. 26

[24] Comentarii la Versetul II, p. 26

[23] Bădescu, Ilie, Noologia, p. XXVI

[22] Comentarii la Versetul II, p. 27

[21] Comentarii la Versetul XI, p. 48

[20] Versetul XI, p. 47

[19] Comentarii la Versetul III, p. 30

[18] Blaga, Lucian, Trilogia cosmogonică, p. 176

[17] Blaga, op. cit., p. 176

[16] Comentarii la Versetul I, p. 25

[15] Versetul I, p. 23

[14] Comentarii la Versetul II, p. 26

[13] Versetul II, p. 26

[12] Versetul I, p. 23

[11] Versetul LII, citat la comentariile din p. 60

[10] Comentarii la Versetul VI, p. 36

[9] Versetul VI, p. 36

[8] Versetul V, p. 32

[7] Comentarii la Versetul I, p. 24

[6] Eliade, Mircea, De la Zalmoxis, la Gingis Han, p. 27

[5] Hasdeu, B. P., Studii de folclor, p. 26

[4] Bădescu, Ilie, Noologia, p. XXVI

[3] Lao Zi, Texte Taoiste, Comentarii la Versetul II, p. 26

[2] Eliade, Mircea, De la Zalmoxis, la Gingis Han, p. 259

[1] Gorovei, Artur, Literatură populară, p. 100


Pagina 84 din 88« Prima...102030...8283848586...Ultima »