S-a născut… ieri: Mircea Streinul

Mircea Streinul – desen de Radu Bercea

*

A fost scriitorul exponenţial al Bucovinei, singurul care a provocat naşterea unei mişcări culturale, nu doar literare, bucovinene. Iar Bucovina, pururi recunoscătoare, l-a uitat. Îl ignoră. Cu excepţia carierieriştilor, care au nevoie de reperul operei lui pentru a parveni pe “scara spre ceruri” a ierarhiilor universitare. Cândva, când punea temeliile mişcării “Iconar”, stârnind admiraţia şi sprijinul lui Ion I. Nistor, el scria despre sine:

*

„Mircea Streinul. S-a născut la 2 Ianuarie 1910 în comuna Cuciurul-Mare (jud. Cernăuţi). A luat bacalaureatul la liceul „Aron Pumnul“ (Cernăuţi). Studiază teologia la Universitatea din Cernăuţi. Şi-a făcut debutul în revista „Junimea literară“. A colaborat cu versuri, proză şi dări de seamă (recenzii – n.r.) la „Tribuna“, „Spectatorul“, „Munca intelectuală“ (toate în Cernăuţi), „Îndrumarea“ (Rădăuţi), „Cronica românească la Cernăuţi“, „Răboj“ (Bucureşti). I-a apărut „Balada spunerii de moarte“ în revista „Floarea de foc“ (Bucureşti).

*

I s-au publicat fragmente de roman, povestiri, schiţe, versuri, dări de seamă şi polemică în foiletonul ziarului „Glasul Bucovinei“. Are în manuscris romanul „Zenobia Magheru“ şi un ciclu de poeme, „Spuneri de moarte“. Acuma lucrează la romanul „Sanatoriul viselor“. Adună material pentru o carte asupra marelui poet bucovinean Constantin Berariu. A tradus versuri de Uhland, Platen şi Richard Dehmel. A publicat în Calendarul „Glasul Bucovinei“.

Are în manuscris un ciclu de novele, dintre care unele în colaborare cu Ion Roşca şi George Antonovici“ (Junimea literară, nr. 1-6/1932, pg. 201).

*

În numai doisprezece ani de trudă literară, Mircea Streinul a înzestrat uituca Bucovină cu „Carte de iconar” (versuri, Cernăuţi, 1933), „Itinerariu cu anexe în vis“ (premiul naţional de poezie pe anul 1934 al Societăţii Scriitorilor Români; Cernăuţi, 1934), „Tarot sau călătoria omului“ (cu cinci gravuri de Rudolf Rybiczka; Cernăuţi, 1935), „Divertisment“ (Cernăuţi, 1936), „Zece cuvinte ale fericitului Francisc din Assisi“ (Cernăuţi, 1936), „Comentarii lirice la poeme într-un vers de Ion Pillat“ (Cernăuţi, 1936), „Legionarii urcau spre cer“ (roman, Cernăuţi), „Poeţii tineri bucovineni“ (antologie, cu 14 portrete de Rudolf Rybiczka; Cernăuţi, 1938), „Aventura Domnişoarei Zenobia Magheru“ (Bucureşti, 1938), „Ion Aluion“, (Cernăuţi, 1938), „Viaţa în pădure“ (Bucureşti, 1939), „Mircea Streinul – Opera lirica / 1929-1939 Vol. I (Cernăuţi, 1939), „Guzli sau Tsui-Tsui, romanul unui băiat de stradă“ (1940), „Drama casei Timotei“ (Bucureşti, 1941), „Prăvălia Diavolului, Vol. I-II“ (Bucureşti, 1942, despre ororile stalinismului după ocuparea Bucovinei în 1940 de către Rusia bolşevică), „Soarele răsare noaptea“ (Bucureşti, 1943). „Băieţi de fată“ (Bucureşti, 1944).

*

Cărţile lui rodiseră, fuseseră doar încredinţate neamlui, cu convingerea că „exită un destin al creaţiei, care nu poate fi forţat nici în bine, nici în rău“ (Revista Iconar, nr. 5/1936). Îşi pusese întrebări şi intuise, sau poate chiar aflase, cum se poate „preface gândul în munţi de tăcere, în veşnicie incremenită, în luceafăr, în soare, în inimă“. Şi nu-i mai păsa dacă bursa traficului de valori literare îl va descoperi înrudit cu Rilke sau Trakl, pentru că se ştia înrudit, încă din viaţa cosmică, doar cu „iconarii“ bucovineni, pe care, unul după altul, îi aşeza mai presus de sine, îi răsădea în inima lui ca să atingă cu crengile cerul.

*

*

Tarot

*

În cărţi sunt cavalerul pic,

iar dama, coeur, e vis-a-vis;

sub semnul lui Tarot indic

viaţa cum mi-o voi privi.

*

În zodiac veghează Capricornul;

regentul anului, defavorabil.

Aici, oraşul – şi acest decor nul

schiţează-n van destinul execrabil.

*

La miezul nopţii, fur din constelaţii

argintul viu al stelelor, să-l am

cerneală liricelor divagaţii –

ca toţi ce-s din poeticescul neam.

 *

            Îmi spun aşa, cernit,

            domn înnebunit:

            iată ce oglindă

            nemernic te perindă.

Măi haiduc de stea măruntă,

tare-ţi place muieretul fără nuntă;

ştii că-n ele cerul cel mai dulce

soare negru, fără nici un aur, au să culce.

*

În mine putrezesc păduri cu ploi

ce ţin pământul lângă dumnezeu;

în suflet am o ladă de gunoi,

ca fiecare, şi azurul meu,

puţin, se spurcă fără semn,

în lada scârnavă de lemn.

*

S-a sfărâmat o stea de geam.

Nu mă tem,

nu gem:

în palmă linia vieţii spune că mai am

un an sau doi

pân‘ la ziua de apoi.

 *

În lume se ştie

atâta culoare,

atâta poezie

şi-atâta alb de soare.

 *

            În suflet mai sânt

            cer şi pământ.

 *

Atunci, la ce hârtie şi creion?

Ce otravă e asta?

De ce scriu?

Ce câmp trebuie arat?

Ce copaci aşteaptă securea?

 *

şi cum vor putea să-mi ploaie nourii deasupra mormântului, când de-atâtea ori, am fost deasupra lor, eu, învăţând cea mai minunată geografie celestă, cu litoral de argint îngheţat?

*

Când spui „poezie“, parcă vorbeşti

urât şi, totuşi, lucru frumos eşti.

De fapt: cenuşă de lume,

lucru spus pe nume,

cu literă neagră, care,

când o citeşti, te doare

*

În sânge înfloresc stele albastre.

Moartea a început să se-mplinească şi mă văd crescând în piatră.

Pot face orice nebunie.

Mi-am prins o stea la pălărie

şi fac repetiţii pentru moarte.

*

O să fie cam aşa:

se va sfârşi o noapte;

e mai uşor să mori dimineaţa;

lampa se va stinge-n lumină*)

şi voi spune să-mi cheme

musafirul din grădină.

*

Vă aduc iz de spaţii interstelare

şi va fi emoţie mare

printre vecini.

*

Moartea, întâi, o să mă întrebe cum îmi merge.

Apoi va aduce coasa şi tradiţionala cucuvea.

Am să deschid ochii şi moartea se va uita să vadă

                                               stelele dinnăuntru.

*

Cu poezie, ori fără, – fie cât de frumoase, poeziile sunt plictisitoare, nu? – tot o să mor.

În definitiv, au murit oameni mai deştepţi decât mine. Atunci, la ce atâta disperare.

*

Acesta-i semnul zis Tarot, atât de – ostil.

Înfăşurat orgolios în azureele melancolii,

Îmi pastişez aici destinul şi schiţez atât de inutil

Elogiul superbei mele nebunii.

 *

*) Aţi văzut cum intră lumina în lampă şi crepusculul în sate?

Atunci, să-ţi lipeşti urechea de pământ, ca să-l auzi cum cântă.

(Viaţa Bucovinei, nr. 3/1934, pp. 249, 250)

Doru Popovici sau ziua rockerului universal

*

Cel mai pătimaș trăitor al muzicii rock de pe mapamond, profesorul gimnazial de engleză Octavian Doru Popovici, căruia noi îi zicem, că-așa vor mușchii lui – pardon, pielea și ciolanele, căci cu mușchi n-a fost dotat, Dodo, își pune, astăzi, pecetea pe vremelnicie, asumându-și, de-un moft petrecăreț, lumina acestei zile. Dodo, dincolo de dimensiunile lui intelectuale, este, în primul rând, un personaj și încă unul fabulos, care dă culoare și dinamism mediilor de viață socială pe care le frecventează. S-a născut cu vocația prieteniei, deci cu temelia fundamentală a optimismului, și există când zâmbet larg, când râs sonor și dezlănțuit. Are un singur viciu (de unde și numele Popo-viciu!) notabil: pescuitul. În rest, Doru Octavian Popovici e un cântec conștient de propria sa natură. La mulți ani, prietene, și Dumnezeu să te ție numai întru bucurie!

4B (FOUR BE) – un spectacol mare, în sala mică

*

Invitaţi de percuţionistul Cezar Todiruţ, nepotul bunilor noştri prieteni şi vecini, Doina şi Dinu Ilieş, cu care, deşi s-au mutat în ceruri, încă mai ţinem legătura, am mers şi noi să ascultăm concertul celei mai tinere trupe rock din Suceava, care se numeşte 4B (se citeşte FOUR BE), pentru că, iniţial, avea patru componenţi, majoritatea elevi în clasa a VI-a B a Şcolii generale nr. 3 din Suceava, care se poate mândri cu o adevărată pleiadă de rockeri, precum Manny Gutău, Sandy Deac şi, de ce nu?, Andi Drăguşanul.

*

Spectacolul a fost deschis de o voce incredibilă, profundă şi tulburătoare, şi care transmite cu o sinceritate dezarmantă mesajul nealterat al cântecului (o colindă din repertoriul rock creştin – există şi un asemenea gen, de care este fascinat şi actualul Papă). Elevă în clasa a VII-a, Rania Kutkut înseamnă o voce deja educată, admirabil gestionată, şi, pe cale de consecinţă, un viitor categoric al muzicii româneşti:

*

*

Apoi a urcat pe scenă trupa 4B, cu Mara Oancea solistă, cu înzestrata Oana Cârligeanu la clape, cu Ioana Talpău stăpânind bine chitara acustică, cu Andrei Morar la chitară bas şi cu Cezar Todiruţ, încântându-mi sufletul, la tobe. Coordonatorul trupei este domnul profesor Mihai Lungoci, iar numele domniei sale trebuie subliniat şi pentru concepţia de spectacol al trupei, unitară, dar dinamică, proaspătă, un fel de suită a repetatelor renaşteri – repertoriul de cover-uri, cuprinzând colinde rock şi pop, dar şi rock veritabil, ţinând publicul numeros într-o afectivitate duioasă şi plină de nostalgie.

*

Mara Oancea înseamnă încă o voce cu personalitate şi individualitate a Sucevei, cu un registru larg (aproape două octave) de exprimare şi cu o disciplină a ritmului pe care, spre plăcuta mea surprindere, am descoperit-o şi la vecinul meu, Cezar Todiruţ. De altfel, toţi componenţii trupei, dibaci armonizaţi de clăpara Ana Cârligeanu, înseamnă un drum temeinic şi cu imaginaţie croit, care se va desăvârşi odată cu crearea primelor piese ale trupei, moment nicidecum îndepărtat, pentru că toţi instrumentiştii ei şi, desigur, solista deja stăpânesc tehnica şi starea de spectacol, transmiţând emoţii prin ceea ce fac, nu doar prin puritatea inconfundabilă a vârstei lor.

*

*

Iar după minunatul concert al trupei 4B, a mai urmat un scapăr de viitor, muguraşul de fată numit Roua Dragotă, care, cu o singură colindă, şi-a împletit susurul neprihănit al vocii cu cel al chitarei, pe care, deşi cunoaşte doar câteva acorduri, o subordonează încântător susurului de trăire sufletească numit cântec. În final, a cântat şi actorul Lucian Drăgotă, tatăl micuţei mari artiste, în “serialul Aşchia nu sare departe de trunchi” – trunchiul viguros fiind, totuşi, doar admirabila Roua Dragotă.

*