Mircea Aanei, o metaforă a vremii

*

Întrupat din cadențările armonioase ale vremurilor, când tulnic în nostalgia picurării anotimpurilor, când dangăt voievodal de clopote și arme, profesorul putnean Mircea Aanei, cu obârșie în legendele Dolheștilor, e un cântec fără de odihnă, deasupra lumii paralele a prozelor sale, în care metafora existențială picură anotimpuri și smulge dangăte vremuitelor vremuri ale neamului nostru.

*

Își măsoară pășirile pe cer cu admirabile pagini, pecetluite în coperțile unor cărți care i-au anulat vârstele, pentru a-l înveșnici, mereu „tânăr și ferice”, în destinul său de trăitor de sensuri și de embleme ale neprihănitei frumuseți.

*

Om și operă, inițiat și inițiator, poetul și prozatorul Mircea Aanei e o pecete a acestei zile de martie, în care, odată cu el, s-au născut și cărțile, de care avea să-și despovăreze sufletul și vârstele dezlănțuitelor metafore, de-a lungul anilor în neîndurătoare înșiruire, de-a înaltul căutării și aflării de sine.

*

La mulți ani, Mircea Aanei, și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!

Looch Lars, Relative la această zi

*

Își spune Looch Lars și e chitaristul solo al minunatei trupe rock „Relative”. Numărul meu de telefon e salvat în agenda lui de apelare rapidă drept „tata 2”. Firesc, pentru că și mie mi-i drag, de parcă ar fi altoit din sufletul meu, Lucian Francisc Csibi, unul dintre co-întemeietorii festivalurilor „Bucovina Rock Castle” și „Bucovina Acoustic Park”, festivaluri pe care le trăiește ca nimeni altul, numărând cu nerăbdare zilele, din prima de după și până la ultima de dinainte.

*

*

Ascuns sub una dintre măștile celei mai trăsnite trupe din România, atunci când urcă pe scenă, poate și pentru a-și ascunde timiditatea, Lucian Cisibi, tatăl unei prințese și soțul unei moldovence de viță princiară, e o stare de cântec absolut admirabilă și un artist care doar pentru muzică (muzică dumnezeiască sunt și prințesele lui) există. Înțeleg că, astăzi, ar fi ziua nașterii lui și mă bucur firesc, așa cum mă bucur de primăvară: La mulți ani, feciorașule, și Dumnezeu să te ție numai întru bucurie!

Orodel Olaru, un pionier al teatrului la Suceava

*

Născut la Vatra Dornei, în orașul în care teatrul înseamnă o nobilă identitate umană, Orodel Olaru a făcut parte din splendida generație a tentativei de înființare a unui teatru profesionist la Suceava, începând cu toamna anului 1984. Se născuse pentru teatru și nu-și putea dori un alt spațiu existențial, în afara scândurii sacre a scenei. La Suceava, a avut roluri importante, pe care le-a trăit cu un firesc lăuntric dezarmant, așa că nu a fost o surpriză pentru nimeni să-l regăsim, peste vremuri, în distribuțiile teatrelor bucureștene, inclusiv și mai ales ale Teatrului Național, dar și ca realizator de emisiuni interesante la Radio România Actualități.

*

L-am reîntâlnit, în urmă cu câțiva ani, la Vatra Dornei, și nu l-am recunoscut, pentru că purta patina dumnezeiască a personajelor pe care le-a tot trăit, de-a lungul vremii. Era aidoma unui sacerdot, care există dincolo de vremuri, și doar vocea lui sonoră, vibrantă și cu un timbru inconfundabil mi-a atras atenția, pentru că încă mai exista în sufletul meu de biet slujitor, odinioară și pentru totdeauna, al unui teatru sucevean, care să scapere din reflectoare și să spulbere negurile ostenite ale acestui oraș nenorocos.

*

Orodel Olaru, actorul care ne reprezintă, mai presus de orice închipuire optimistă, în istoria teatrului românesc, împlinește, astăzi, una dintre vârstele personajelor presărate pe jariștea veșniciei.

*

La mulți ani, Oro, și Dumnezeu să (ni) te ție numai întru bucurie!

La cumpăna zilelor clanului meu

*

Declar, cu mâna pe inimă, de bună voie și nesilit de nimeni, că eu știu cum arată fericirea. Și nu doar atât: am parte de fericire din plin, și sunt pe deplin conștient de această dumnezeiască binecuvântare.

*

Ieri, 13 martie 2017, fericirea împrumutase chipul nepoțelei mele Carina Ioana, fata prințesei Cozmina, care tocmai împlinea trei anișori. O zgâtie de fată, inteligentă, dinamică și plină de personalitate, care încă nu prea înțelege ce înseamnă ziua cuiva, dar a trăit-o pe a ei, instinctual, din plin, în prezența sărbătoritului nostru de a doua zi, din 14 martie 2017, „uchiu Andi”. Odată cu Carina, deși e născut în octombrie, a fost sărbătorit și nepoțelul meu, Darius Andrei. Ca să nu se simtă neglijat sau, mai rău, discriminat.

*

Astăzi, Andi împlinește 27 (!?) de ani. Vârsta la care mi-a fost promis că se însoară, deși, ulterior, a revizuit termenul, amânând cu încă trei ani. E dreptul lui, e dreptul cântecelor și trupei lui. Eu sunt fericit că iubește, că are un suflet drag alături.

*

 De curând, mi-a trimis schița audio a unui cântec nou, un cântec altfel, pe care „Toy Machines” îl lucrează cu pasiune, urmând să-l lanseze, în aprilie, în noaptea de concert în care Andi și colegii lui vor urca pe scenă împreună cu „Coma” și „OCȘ”. Până atunci, îl am mereu pe Andi lângă mine, ascultându-i și noul cântec.

*

Nu e zi, lăsată mie de bunul Dumnezeu, să nu mă bucur de cântec. Cântec sunt toți ai mei. Așa mi-e dat mie să-i trăiesc și să mă bucur de ei.

*

Cântec au fost, ieri, Carina Ioana și Darius Andrei, Cozmina și Mihai. Cântec sunt, astăzi, Andi și Ștefi. Iar eu știu să mă bucur de cântec și să fiu fericit.

*

La mulți ani, dragii mei, și Dumnezeu să vă ție numai întru bucurie!

Daniel Tănase, un om în pustietatea zilelor

*

Născut la Ploieşti, în 11 martie 1963, pasionat de munţi şi de fizica atomică, autor, împreună cu Gheorghe David, al primului proiect românesc al unui reactor cu neutroni rapizi – la absolvirea Facultăţii de fizică tehnologică, Secţia de reactori nucleari, a Universităţii Bucureşti, Daniel Tănase este, împreună cu geamănul sufletului său, Gheorghe David, unul dintre primii oameni de afaceri din Suceava, redutabila firmă ASSIST SOFTWARE fiind înfiinţată şi funcţională încă din 1991.

*

Ne ştim şi suntem prieteni încă din anii aceia ai începutului, iar în clipele de nostalgie le tot repet îngerilor mei păzitori: “Doamne, ce aţi ajuns voi şi ce am rămas eu!”. Îngeri păzitori, pentru că Daniel Tănase şi Gheorghe David sunt singurii oameni de pe acest pământ care nu-mi cer niciodată nimic, ci doar mă întreabă cu ce mă pot ajuta. Şi mă ajută cu stabilitatea care îmi dă putere de luptă, de creaţie şi de viaţă, pentru că eu ştiu că pe sufletele lor mă pot bizui veşnic. Altminteri, modest, dar şi inteligent în exces, cu o familie exemplară drept aură, Daniel Tănase făptuieşte durabil, dar asumându-şi o discreţie a făptuirilor de neînţeles pentru mine. E un om, un om profund, vertical şi de nerepetat Daniel Tănase, un om în pustietatea zilelor care macină şi macină acest nord de ţară românească a Moldovei.

*

La mulţi ani, Daniel Tănase, şi Dumnezeu să (ni) te ţie numai întru bucurie!