Florin Suşinschi, boierul caricaturii româneşti

*

Descendent al unui puternic neam de boieri moldoveni, cu o ramură în nordul Bucovinei, în satele de pe Sireţel şi de lângă Cernăuţi, formată din răzeşii care se trag, de pe la 1600, din Toader Bercea, strănepotul lui Bercea cel Bătrân, Florin Suşinschi, şi cu un adaos de sânge germano-polon în vine, păstrează, ca şi rubedenia lui, artistul plastic Radu Bercea, apucături genetice de purtător de lance, pe care şi le pune în valoare, cu condeiul-lance, pe herbul imaculat al colii de hârtie. Dacă nu ar fi avut acele apucături genetice de boieri luptători (pe vremea lui Bercea cel Bătrân, “boliarin” era călăreţul care sosea în oastea domnească, însoţit de minimum doi suliţaşi pedeştri), nici Radu Bercea şi nici Florin Suşinschi nu ar fi devenit şi caricaturişti, şi încă unii remarcabili, cu numeroase premii naţionale şi internaţionale.

*

Caricaturistul Florin Suşinschi s-a născut ieri, într-un ieri de mai adineaori, dar eu am aflat abia astăzi, şi, preţuindu-i de decenii desenele acide, cu linii subţiri, elegante, nu puteam să nu-l salut măcar astăzi, urându-i, după cum mi-i obiceiul:

*

La mulţi ani şi Dumnezeu să te ţie numai întru bucurie!

BOA, un artist în care eu cred

*

Are, ca şi mine, rădăcini străvechi în Boian, dar nu din această cauză cred eu, aproape necondiţionat, în destinul artistic al lui Ambrozie Ovidiu Bortă-BOA, grafician şi pictor plin de imaginaţie şi, drept consecinţă, de o inteligenţă novatoare dezarmantă. Cei mai mulţi îl ştiu drept caricaturist şi drept autor de portrete-şarjă pline de savoare, dar dincolo de aceste meşteşuguri oarecum consumiste, BOA este un grafician de primă mână, ale cărui linii subţiri şi care încărunţesc în dimensiunea paginii vestesc şi un pictor plin de forţă, care, spulberând aparenţa de dibace îmbinare a stilurilor, îşi defineşte propria identitate creatoare cu forţa omului care izbuteşte să-şi întipărească sufletul pe retină.

*

Fiind norocosul care, prin voia sorţii şi a întâmplării, l-am debutat cândva, încredinţându-l unei vieţi publice sucevene care l-a îmbrăţişat cu entuziasm, Ovidiu BOA, pururi retras într-un tainic lăuntru şi aparent distrat, în viaţa de fiecare zi, este artistul în care eu cred şi care, prin creaţiile lui, îşi pune amprenta creatoare peste dăinuirea în timp a amintirii generaţiilor care suntem.

*

La mulţi ani, Ovidiu BOA, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!

s

Cristian Irimia, mai mult decât un doctor

*

Față de omul Cristian Irimia am o admirație sinceră și durabilă. Fără a ignora calitățile de medic ale domniei sale, mă plec, totuși, mai adânc în fața faptelor, care au prins contururi în peisagistica medicală suceveană. Cristian Irimia, în vremelnicia politicii și a unei funcții guvernamentale, a izbutit să modernizeze sistemul medical sucevean ca nimeni altul. Fără trufie, fără să aștepte recunoștință publică, ci doar biruindu-și propriile suferințe, care îi puteau încetini faptele. Și, astfel, deși puțini știu, după omul și doctorul Cristian Irimia au rămas și vor rămâne durabilități care îi sublimează noblețea înnăscută.

*

La mulți ani, Cristian Irimia, și Dumnezeu să vă ție numai întru bucurie!

Dănuț Lungu, un ecou pe tărâmul artei

*

Dănuț Lungu, colegul meu de năzbâtii spirituale, poate fi localizat și în formula insolită a cântecelor de peste veacuri „Zicălașii”, și în „Națiunea Poeților”, și în „Bucovina Rock Castle”, dar și în majoritatea manifestărilor culturale de spectacol de sub tutela Consiliului Județean Suceava. Un uriaș, cu sufletul ca un ecou mângâietor pe tărâmul artei. Parte din spectacol, pentru că frumusețea sunetului și pe priceperea, și pe sufletul lui se clădește.

*

Puțini oameni știu că în profunzimea fiecărei săvârșiri culturale există, fără glorie și adesea ignorați, pătimiții împătimiți ai actului de creație, unul dintre aceștia fiind Dănuț Lungu, sărbătoritul Centrului Cultural „Bucovina”, în această iernatică zi de 20 aprilie 2017, când albul cosmic se suprapune peste imaculările din crengile copacilor doar pentru a imita delicatețea sufletului colegului nostru Dănuț Lungu.

*

La mulți ani, prietene, și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!

Iluminări

*

În fiecare primăvară, pentru că asta-i datina neamului meu (ancestrală, nu doar creştină), merg să iau lumină. Câte un bob de lumină pentru fiecare membru al familiei mele. Acum am alăturat un bob şi pentru Ştefi. Dar nu după lumină, ci după iluminare păşim noi în primăveri. După “surrya” (se pronunţă “şiria”, precum localitatea de pe lângă Arad), după iluminarea care face asemănarea dintre chipul lui OM şi al omenirii. Nu vi se pare chiudat că în toate limbile pământeşti s-au păstrat cuvinte care derivă de la OM (se scrie AUM, dar se pronunţă OM), care definesc însăşi această asemănare?

*

Pentru noi, cei din familia mea, OM se scrie IISUS, adică deplina şi definitiva iluminare. Doar el poate mijloci între noi şi veşnicia neprecizată şi fără nume, căreia obişnuim să-i zicem Dumnezeu, deşi este Unu şi Unic, doar că să ne desluşim unii, altora, despre cine vorbim şi cui ne închinăm urmând Calea lui Iisus. De fapt, Iisus este însăşi Calea, şi tocmai de asta am eu nevoie, în primăvară, de iluminări. De regulă, şi deci şi în acest an, Andi ţine să-mi fie alături. Aici, acasă. Simt, discret, că vrea să mă trăiască până la capăt, să nu irosească nici o clipă din mine, din celălalt trup al sufletului amândurora.

*

*

E bine că a venit (păcat că fără Ştefi, păcat că fără Cozmina şi familia ei), pentru că avem multe de pus la cale, pentru vara care va veni. “Bucovina Acoustic Park”, de la Vatra Dornei, şi “Bucovina Rock Castle”, de la Suceava, au nevoie de convenirile finale, care se săvârşesc în urma unor adevărate dezbateri tată-fiu. Pentru Festivalul “Cântece de peste veacuri”, din deschiderea Festivalului “Bucovina Acoustic Park”, sfetnicii de credinţă şi suflet îmi sunt Petrică Oloieru şi Răzvan Mitoceanu, Andi deschizând, pentru mine, dar şi pentru Suceava, alte ferestre, alte perspective înspre iluminări. În fond, iluminarea supremă, după cum o spun şi cărţile sfinte anestrale ale omenirii care se căuta pe sine, este Arta. Prin Artă şi prin “Horele” Naturii, ni se arată, clipă de clipă, bunul Dumnezeu.

*

Când terminăm de lucrat biata noastră pământească lucrare, Andi pleacă să se întâlnească cu voluntarii Bucovina Rock Castle. Mai mult din drag de drag, pentru că voluntarii Bucovina Rock Castle nu mai au nevoie, de mult, de instruiri speciale. Doar îi informezi şi faci distribuirea de trupe, iar ei ştiu ce au de făcut, şi încă într-un mod ireproşabil, ideal.

*

*

Când terminăm de lucrat, ascultăm “Zicălaşii”, cu tulburătoarele iluminări ale cântecelor străbune şi strămoşeşti. Străbunii sunt antecesorii de pe calea vremii mai apropiaţi de noi, cei care ne închipuim că suntem, iar strămoşii – înaintaşii cei îndepărtaţi de până la izvoare.

*

Când rămân singur, mă apropii de fereastră şi mă las copleşit doar de iluminările universului, în care am nimerit bob de nisip sau poate nici măcar atât, şi mă bucur de clipită cu toată fiinţa mea.

*