Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 60

În atelierul unui artist: Mircea Dăneasa

Daneasa 19

*

Undeva, aproape de cer, într-o mansardă din centrul Sucevei, aproape de legendarul atelier de odinioară al bucovineanului mitic Archip Roşca, în care păşise fascinat Ion Grămadă, se află atelierul Maestrului Mircea Dăneasa. Sculptor, dar şi pictor. Unul dintre puţinii oameni care au înfrumuseţat, pe ici, pe colo, Bucovina. Personaj controversat, doar pentru că ignoră larmele şi pentru că este şi un filosof înnăscut, care se caută, se caută pe sine în toate cerurile iniţiatice ale iniţierilor primordiale. Aduce a sihastru, ba chiar are şi un păienjeniş delicat de bigotism ortodox prin tainiţele lui, dar zvâcneşte, clipită cu clipită, în preajma luminii şi se metamorfozează, firesc şi dominator, în sacerdot al făptuirii stilistice, la primul clinchet al cuvintelor care desluşesc prin preajmă, pentru a se învremui. Palid, marcat încă de suferinţa covalescenţei, după accidentul de mai adineaori – monumentul lui Ştefan cel Mare, de la Gura Humorului, ceruse, în logică ancestrală, şi jertfă de sânge, din partea făptuitorului Mircea Dăneasa, dar şi din cea a mărturisitorului Tiberiu Cosovan, Maestrul ne aşteapta în megieşia uşii deschise spre lumea lui, iar noi am păşit, în alai cucernic, treaptă cu treaptă, până aproape de cer. Mă urmau două prinţese din poveşti, Maria Rusu şi Mălina Darea, apoi, mai agale, poetul Victor T. Rusu şi, mai îndărăt, umbrele ostenite ale artiştilor plastici Mihai Pânzaru-PIM şi Tiberiu Cosovan.

*

Şi pe scări, şi dincolo de uşa deschisă, în cadrul căreia ghiceam silueta Maestrului Mircea Dăneasa, lumina are în ea ceva tomnatec, de miere şi de cer purpuriu, de clar-obscur şi de Timp care cată, brusc, dar şi agale, doar spre sine. Ghiceam, în lumina aceea uleioasă, de candelă a netimpului, tablouri, schiţe, cărţi, machete care ţin formele şi spaţialităţile într-o dulce încleştare-dezlănţuire, tuşe nervoase, cabrate, avertizând asupra galopului culorilor, liniilor, verticalităţii şi a necuprinsului. Simţeam, ştiam că am ajuns într-un templu şi, de aceea, nevăzut de nimeni, sufletul meu se închina. L-am auzit cum se închina.

*

 Am urcat toţi, în ceas de seară, în atelierul Maestrului Mircea Dăneasa, pentru că trebuia să convenim asupra a ce anume va expune, vineri, 29 ianuarie, în şi de Ziua Artelor Plastice Bucovinene, adică într-o altă locaţia neterestră, în care doar bicisnicia vremii e datoare să plece fruntea cu smerenie, în faţa Artistului, pentru că noi, oaspeţii lui de noapte, ne-am născut cu această evlavie a Creaţiei. Încă nu ştiam că eu deja fusesem izgonit din Ziua pe care o recuperasem trudnic de sub colbul greu al uitării şi nepăsării, ceea ce, în fond, nici nu contează. Am trăit, un ceas, aproape de cer – i-am recunoscut contururile inefabile şi le-am pipăit cu sufletul – iar restul nu-i decât deşertăciune.

*

Daneasa 2

Daneasa 1

Daneasa 3

Daneasa 4

Daneasa 5

Daneasa 6

Daneasa 7

Daneasa 8

Daneasa 9

Daneasa 10

Daneasa 11

Daneasa 12

Daneasa 13

Daneasa 15

Daneasa 14

Daneasa 16

Daneasa 17

Daneasa 20

Daneasa 21

Balconul 2

Balconul 1

Balconul 3

Daneasa 18

*


Va cuceri Germania şi-l vor şti şi sucevenii!

Pictorul pictor Carmel Georgescu, la Suceava

Pictorul pictor Carmel Georgescu, la Suceava

*

E un băiat tânăr, care astăzi, 26 ianuarie 2016, împlineşte nu ştiu câţi ani. L-a descoperit PIM şi, când mi l-a prezentat, ştiam că îl cunosc dintotdeauna. Normal, doar i-am găsit bunicul printre răniţii asediului Lembergului din iulie 1916. Se apucase de pictură, pentru că nu-i plăcuse expoziţia unui oarecare sucevean cu notorietate şi, în scurtă vreme, avea deschisă o expoziţie permanentă, cu vânzare, în Botoşani şi o alta, similară, la Ierusalim. În Suceava încă nu expusese, decât în expoziţii de grup, şi l-am invitat, la sărbătorirea poetului Ion Beldeanu, să expună câteva lucrări. Cânta fiul meu, Andi, care a recunoscut în pictura lui Carmel esenţa nonconvenţionalului educat şi disciplinat, care caracterizează muzica rock. Şi, astfel, Carmel Georgescu se alăturase lui Radu Bercea între preferaţii lui Andi Drăguşanul, pentru expresia rock a plasticii celor doi bucovineni. Unul dintre tablourile lui Carmel Georgescu, de atunci, avea să devină şi coperta cărţii „Etnii bucovinene”, de Dimitrie Dan.

*

Pe atunci, când Carmel Georgescu lua şi premiul „Pictorul Anului”, s-a întâmplat să se desfiinţeze firma la care lucra, el fiind specialist în tehnică. A încercat să-şi găsească un loc al supravieţuirii în mândra Bucovină, dar nicăieri nu mai era nevoie de el (în sistemul culturii, nu are ce căuta: e creator înnăscut, nu-i lipitor de afişe într-un partid şi nici nepot al vreunui vremelnic potentat), aşa că şi-a luat lumea în cap. Şi a ajuns în Germania, unde şi-a găsit şi o slujbă demnă, dar a şi continuat să picteze. Şi să expună. E atât de înzestrat, încât am avut un adevărat şoc, atunci când i-am văzut autoportretul de mai jos, pe care desigur că l-am piratat. În Germania, Carmel Georgescu va face carieră ca artist plastic, iar dacă Europa va ajunge să-l preţuiască la devărata lui valoare, apoi e sigur că şi mofturoasa Suceavă se va mândri cu el. În fond, e tradiţional: nu-i oferim creatorului nimic, dar straşnic ne mai fudulim cu el, atunci când creatorul respectiv probează, în lumea largă, o exhaustivă exponenţialitate, în care încap, în egală măsură, şi luminile Sucevei, dar şi bicisnicia ei.

*

Carmel Georgescu, "Autoportret"

Carmel Georgescu, „Autoportret

*

Când l-am cunoscut, Carmel Georgescu practica un modernism copleşitor, dominat de vibraţia luminii şi a componentelor ei, culorilor. Forţă, senzaţie de năvalnic, de descătuşare. Apoi, în vibraţia aceasta cosmică au apărut contururile vagi, aidoma unei tentaţii spre academism a unui revoluţionar în pictură (tabloul din fotografia pe care am folosit-o pentru coperta cărţii lui Dimitrie Dan este exponenţial pentru acea fază a artei lui) şi iată că, mai nou, fără să abandoneze nimic din monumentalismul (suprapunerile de pastă dau această dimensiune) modernismului său, Carmel Georgescu ia exact atât cât trebuie din academism şi îşi subiniază, decisiv, identitatea artistică.

*

Sunt tare mândru de tine, băiatule, şi-ţi aştept biruinţa asupra viitorului cu atâta încredere, încât azi, 26 ianuarie 2016, în ziua în care te-ai născut, nu-ţi urez decât ceea ce vei izbuti:

*

Operă temeică şi durabilă, Carmel Georgescu!


Pe culmea de unde omul începe a se pogorî

*Dragusanul foto Gabi Sandu

Parafrazându-l pe Alecsandri, aş spune, astăzi, precum el, în 24 iulie 1881, într-un moment aproape similar, că am ajuns pe culmea de unde omul începe a se pogorî. „În amurgul vieţii, lumea se acoperă melancolic, inima are presimţiri de pribegie”.

*

Din fericire, în izolarea pe care mi-am impus-o, an de an şi încă din copilărie, pentru ziua de 25 ianuarie, în casa mea au năvălit lumini, deşi ferecasem bine uşile şi ferestrele. Se spune că, în clipa naşterii şi în cea a morţii, fiecare e singur. Nu mai sunt atât de sigur că este şi adevărat, când văd şi simt, în mesajele pe care le-am primit, o lume vie şi clocotitoare, căreia îi sunt dator cu închinăciune. Tocmai de asta am copiat fiecare nume, cu speranţa că nu mi-a scăpat vreunul, punând ofranda clipitelor să vă spună ceea ce am în suflet. Vă mulţumesc:

*

 เลิง เหล็กมี‎, Rodica DASCĂLU, Daniela MICUŢARIU, Neculai ROŞCA, Gabriela TEIŞANU, Constantin AGAFIŢEI, Ion Băiţan, Amedeia VIŢEGA, Oana-Maria SÎRBU-BOTEZAT, Emil MORARU, Dumitru ISAC, Mihaela SIMINICEANU, Magda AXON, Angela ZAROJANU, Cătălin PALENCU, Corina SCÎNTEI, Isabela VINTILĂ, Cătălin ISTRATI, Marius Petrică ZGÂIANU, Georg SAGY, Nicoleta STANCIU, Iulia PAŢIU, Iulian GRIGA, Nicu AMURĂRIŢEI, Ioana CĂRARE, Silvia TUDOR, Mihai Ionuţ ANDREI, Florin PASCAL, Dan CAUNIC, Giuliana PĂSTRĂV, Doina Cristina APĂDURĂRIŢEI, Florica BRTAU, Amedeo GRIGOREAN, Gheorghe ALEXA,  Mihai-Bogdan BICSI, Cătălin PAULENCU, Dănuţ LUNGU, Cătălina BURUIANĂ, Constantin DÎRJA, Ramona MEDELEANU, Jeni SAUCIUC, Aurelia CIMPOEŞU, Corneliu CHACHULA, Corneliu ILAŞCĂ, Mariana STANDOLARIU, Cosmin-Ionuţ MANOLACHE, Brânduşa-Maria GÎZĂ, Nina Gonta COLEAGHIN, Cristina ROTARU, Manuela ŞILŢER, Mariana BILIC, Dorina UNGUREANU, Cristian Florin ASANDULUI, Adrian JURESCHI, Ovidiu MUNTEANU, Mara MOROŞAN, Lucian IONIŢĂ, Florea COSTICĂ, Ion MITOCEANU, Leonard Adrian MELISCH, Ana MUHA, Nicolae VERCIUC, Ramona şi Bogdan HRECINIC, Mariana MORARU, Corneliu PÎRÎU, Gelu şi Magda IFTODEANU, Mircea Dorin PINTILIE, Jorj GAGIU, Alexandru TEIOŞANU, Ion ION, Teodora GÎLCĂ, Lăcrămioara GROMIC, Ioan MAXIM, Claudiu Ionuţ COZMA, Gheorghe CÎRSTIAN, Viorica FĂRTĂIŞ, Aurel MOTCO, Doina JAUCA, Bilică TILICĂ, Mity CROITOR, Marinela Cristina CIMPOEŞU, Andrei TOMA, Dragoş ALEXANDRU, Marius PRISACARIU, Mario ŞERBAN, Dragoş HUŢULEAC, Mircea MACOVEI, Marinela LAZĂR, Sergiu RUSU, Cezar CĂTĂLIN, Adrian TABARCEA, Nicolai LEIZERIUC, Răzvan ARHIRE, Vali MARIAN, Varvara DIMA, Dănuţ MATEI, Gabriela DUMITRACHE, Liliana NESTOR, Lică DUMITRU, Georgeta PÂRÂU, Alina IOSIF, Maria Paula DOBOŞ, Lăcrămioara S. LĂCRĂMIOARA, Hermina Cristina MELINTE, Dan DUMITRU, Doina SOARE, Anca LUPAŞCU, Mihai HRINCESCU, Cătălin CIOBANU, Viorel DAVID, Ada CIOBANU, Angela BERTEA, Ovidiu PAUL, Elena REUŢI, Narcisa LICA, Dumitru şi Anişoara RUSU, Florentina ŞERBAN, Doru DUMITRAŞ; Mihaela COSTEA, Laura LARA, Elena BRÎNZEI, Daniela DRUŢĂ, Maria PARASCHIVA, Viorica CIUBOTARU, Cristi MILICI, Elena NEGRU, Trandafir SMETANIUC, Doina-Elena CRAIU, Aurelian Dumitru SENCULEŢ, George LUPAŞCU, Doina JAUCA, Petru CIOATĂ, Liviu ŞOLDAN, Clara Dana şi Corneliu CIOTINĂ, Constantin ALECSA, Alexa PAŞCU, Corneliu POIENARU, Adriana Daniela NUŢU, Sorin ANDREI, Constantin PAŞCOVICI, Răzvan AIOANEI, Ovidiu PANCIU, Angela GHERVAN, Ardases Ovidiu PUŞCAŞ, Romică ANDREICA, Cătălin HUŢU, Lucel LULCIUC, Neculai-Marcel FLOCEA, Alexandru NEDELEA, Carmen MIHAELA, Dan LEFTER, Florin MARCIUC, Ionuţ Andrei MIHAI, Lidia Catia AIOANEI, Crina LAURA, Alexandru HRIŢCU, Claudia ROŞCA, Sorin CÂRDEI, Lăcrămioara ANDREI, Bianca IFTIMIE, Elena HUŢULEAC, Elena STĂNESCU, Gabriela ALIONTE, Cristina IACOB, Cătălina BURUIANĂ, Constantin DÎRJA, Florin GUŞUL, George COSMAN, Elena BĂDĂLUŢĂ, Cătălin PAULENCU, Victor Andrei Carcale, George Coşman.

*

Ioan BĂLAN, Dan Ionuţ ADOMNIŢEI, Orest ONOFREI, Ştefan Alexandru BĂIŞANU, Ilie NIŢĂ, Ovidiu MILICI,  Ioan IFTODE, Daniel TĂNASE, Ionuţ VARTIC, Cătălina VARTIC,  Nicolai PREUTESI, Gheorghe HRENIUC.

*

 NOVAOPTIC Suceava, Gafencu BLUELINECENTER, CENTRU VECHI Suceava, TAUZEND MARK Rădăuţi, TACO LOCO Suceava.

*

Alina ŢĂPAR, Constantin-Emil URSU, Mihai PÂNZARU-PIM, Constantin HORBOVANU, Tiberiu COSOVAN, Liviu Dorin CLEMENT, Doru Octavian POPOVICI, Lucian Francisc CSIBI, Alexandru Ovidiu VINTILĂ, Gabriel CĂRĂBUŞ, Luminiţa POTÎRNICHE, Vasile ZETU, Răzvan MITOCEANU, Sorin URSAN-DELACLIT, Sorin POCLITARU, Vasile TĂRÂŢEANU, Emilian MARCU, Mihai GRAMATICU, Cătălina BIHOLAR, Carmen OLARU, Anatol VIERE, Petru OLOIERU, Ionuţ CHITIC, Florinel SUŞINSCHI, Virgil COSMA, David CROITOR, Mihaela POPESCU, Constantin SEVERIN, Radu IAŢCU, Bobby STROE, Carmel GEORGESCU, Tiberiu AVRAM, Vasile PURICE, Lucian SOCOLIUC.


„Singurătatea evreiască”

Celan

Cred că ştiu ceea ce poate însemna Singurătatea evreiască

(Paul Celan)

*

În ciuda recomandărilor ultimative ale „Raportului final al Comisiei Internaţionale pentru Holocaust în România”, românii nu se înghesuie la recuperări de memorie şi la asumări de ipotetice vinovăţii ale părinţilor sau bunicilor lor; iar dacă li s-a impus, încă din 2004, prin „Final Report of the International Commission of the Holocaust in Romania”, o legislaţie care să condamne „negarea Holocaustului în România”, românii, acceptând „ce zice legea” (Spleny), preferă să tacă, mai curând cu semnificaţia unei mute şi, deci, necondamnabile negări, tragediile pe care nu le cunosc, pentru că nu vor să le cunoască. Au românii o anume suficienţă, o trândăvie a spiritului care devorează clipa, clipa lustruită cu „îngâmfări şi înălţări peste ceea ce suntem”, cum înţelegea şi avertiza, încă din 1871, la Putna, A.D. Xenopol. O suficienţă duplicitară, cinică şi perversă, care îi ajută să se fălească, adeseori excesiv, cu „marele poet bucovinean Paul Celan”, ignorând că Celan, ca şi verişoara lui, poetesa Selma Meerbaum-Eisinger, care a sfârşit în lagărul de la Mihailovka, în 16 decembrie 1942, a fost unul dintre evreii deportaţi în Transnistria, un nefericit care şi-a pierdut părinţii prin lagărele morţii.

Selma Merbaum-Eisinger

Selma Merbaum-Eisinger

*

Celan doare profund, ne împle de o incredibilă fudulie cosmică, trezind în firile noastre  orgolioase sentimentul taoist al înţelepciunii prin relaţionare cu „cel înţelept”; prin relaţionare cu Celan, care, de altfel, a şi scris despre această profundă legătură dintre cel ce înţelege „bucuria pentru fiecare cuvânt nou descoperit, care se grăbeşte să întărească pe cel ce se îndreaptă către el”, trăim, de fapt, o altă bucurie, una mult mai pământească, mai superficială, bucuria estetică, aflată mereu dincolo de graniţa cunoaşterii şi învingerii de sine; şi asta pentru că bucuria estetică înseamnă lustruire, înseamnă „îngâmfare şi înălţare peste ceea ce suntem”. Şi nu există nici un punct comun, nici măcar tangenţial, între „Bucuria” lui Paul Celan şi bucuria apartenenţei noastre provinciale, uneori lustruită estetic de exegeţi de duminică şi de alte ocazii speciale, care ne vor recita artificios „Tangoul Morţii”, de Paul Celan, de parcă ar păstori cuvinte, de parcă ar moşteni definitiv acea curgere monotonă de sunete, prelinsă discret peste împăcarea cu şi în „Marele Tot”, împăcarea ne-dualistă, ba chiar contemplativă, atât de specifică romantismului religios german, pe care Paul Celan îl reformulează excesiv de vibrant şi de modern:

*

„Laptele negru din zori îl bem când e seară
îl bem la amiază îl bem şi la noapte
îl bem şi îl bem
săpăm o groapă-n văzduh şi nu va fi strâmtă
Un om stă în casă se joacă cu şerpii şi scrie
el scrie-n amurg în Germania

*

Aurul părului tău Margareta
scrie şi iese în prag scapără stelele-n cer el îşi fluieră câinii
evreii şi-i fluieră el poruncă le dă ca să sape o
groapă-n ţarină poruncă ne dă să cântăm pentru dans

*

Lapte negru din zori te bem când e noapte
la amiază te bem te sorbim dimineaţa şi seara
te bem şi te bem
Un om stă în casă se joacă cu şerpii şi scrie
el scrie-n amurg în Germania

*

Aurul părului tău Margareta
Cenuşa părului tău Sulamith o groapă săpăm în văzduh şi nu va fi strâmtă

*

El strigă săpaţi mai adânc iar ceilalţi cântaţi
arma o-nşfacă, o flutură, albaştri i-s ochii
săpaţi mai adânc iar ceilalţi cântaţi pentru dans mai departe

*

Lapte negru din zori te bem când e noapte
te bem la amiază şi seara te bem
te bem şi te bem
un om stă în casă, aurul părului tău Margareta
cenuşa părului tău Sulamith el se joacă cu şerpii
El strigă cântaţi mai blajin despre moarte căci moartea-i un meşter german
el strigă plimbaţi un arcuş mai ceţos pe viori veţi creşte ca fumul atunci
veţi zace-ntr-o groapă în nori şi nu va fi strâmtă

*

Lapte negru din zori te bem când e noapte
te bem la amiază e moartea un meşter german
te bem dimineaţa şi seara te bem şi te bem
e moartea un meşter german albaştri i-s ochii
cu plumbul te împroaşcă din plin şi adânc te loveşte
un om stă în casă aurul părului tău Margareta
câinii spre noi şi-i asmute ne dăruie-o groapă-n văzduh
se joacă cu şerpii visând e moartea un meşter german

*

aurul părului tău Margareta
cenuşa părului tău Sulamith”.

*

Celan doare, Celan e mai presus de ţipăt şi doare. Ţipătul nu exprimă durere, ci o firească însingurare, o însingurare veştejind şi prin subconştientul românilor, dar numai drept curgere monotonă de sunete. „Glodu-mi ştie sufletul / Că-i croit ca ţipătul”, şi-au rostit, cândva, propria lor singurătate străbunii românilor, conştienţi că există şi o singurătate românească, lăstărind firav, dar alături de singurătatea evreiască şi din aceeaşi rădăcină, rădăcina miturilor despre Uriaşi, despre Jidovii lui Ostrea Novac-Jidovul, cel care a tras brazdă uriaşă pe aceste meleaguri. Ulterior, această frăţietate a însingurărilor, consemnată şi de călătorul evreu Beniamin de Tudela, în anul 1165, şi de I.G. Sbiera, în 1899, s-a răzleţit, dar fără vreo influenţă negativă, aşa cum s-ar putea crede, din partea primului Congres European Antisemitic, organizat la Dresda, în 1882, sau al celui următor, care s-a desfăşurat la Bucureşti, în toamna anului 1886. Ura este, de cele mai multe ori, o consecinţă a excesului de înstrăinare, a vanităţii singurătăţii, o vanitate care stârneşte egoismul cel mai sălbatic, egoismul surd la strigătul unei fetiţe de numai trei anişori, îngropată de vie, lângă mama ei rănită, egoismul mut în faţa ticăloşiei, care brăzdează sângeros prin pustietăţile vremelniciei. Ura nu se deprinde, nu se învaţă, ea există în organismul fiecăruia şi izbucneşte, la ceasuri anume, prin surzenie, prin muţenie, deci prin cele două dimensiuni ale complicităţii prin laşitate, şi prin crimă.

*

Şi totuşi, firea profundă a românului, individualizată şi confirmată de-a lungul istoriei, exclude ura, ca să facă loc generozităţii, compasiunii şi relaţionării prin prietenie, antisemitismul fiind, şi la noi, ca şi în întreaga Europă istorică, un produs nociv al creştinismului instituţional, cu dementă însuşire politică, şi nicidecum al popoarelor bătrânului continent, o expresie a acestui tip de relaţionare fiind şi cartea care urmează, şi care acoperă, datorită marelui păstor de suflete şi cărturar umanist Dimitrie Dan, veacuri de memorie comună.

*

Ura este produsul exclusiv al necunoaşterii, al izolării în bigotism, inclusiv în bigotismul naţionalist, iar urii nu i se poate contrapune decât cunoaşterea, adică raţiunea care ne obligă la conceperea acestei cărţi, începută la Viena, în 1846, continuată la Straja, în 1899, şi încheiată la Ierusalim, în 2016, pentru a fi depusă pe sfântul altar al memoriei bucovinene.


Ce îmi faceţi, fraţilor?

*Dragusanul foto Gabi Sandu

După 15 ceasuri de muncă pe brânci, la două cărţi pe care le lucrez în paralel, „Bucovina, între Holocaust şi Eroism Umanitar„, în colaborare cu Menachem Falek şi… Julius Barasch şi Dimitrie Dan, „1914-1918: Bucovina şi suferinţele ei„, ambele obligaţii faţă de programul Centrului Cultural „Bucovina” şi, în primul rând, datorii faţă de memorie, cu o întrerupere de vreo zece minute, pentru relaxare cu scrierea poemului „noapte de iarnă„, îmi consult căsuţa poştală şi mi se taie respiraţia: mesaje peste mesaje, toate cu urări, care nu mie, ci învăţăturii Sfântului Ioan Botezătorul i se cuvin, toate însoţite de „şi alţi 27”, şi alţi „47”, funcţie de inspiraţia desenelor care împodobeau mesajul. Niciodată nu mi-am închipuit că le sunt dator atâtor oameni cu o evlavioasă închinăciune: Vă mulţumesc!

*

În fiecare an, de 7 şi 25 ianuarie, mă închid în casă, închid şi mobilul, ca să pot discuta numai cu mine. M-a trezit, pe la 7, telefonul, dar, deşi am văzut că mă suna dragul de Tiberiu Cosovan, n-am răspuns. Parcă nu ştiu eu ce gânduri îmi poartă bunul meu prieten? De ce să stricăm totul cu cuvinte? Abia seara, târziu, când l-am deschis, am răspuns îngerului meu păzitor, Gheorghe David, şi sculptorului Mircea Dăneasa. Lui Mircea, din interes, pentru că aveam să-i propun o sugestie de expoziţie. Şi telefonul avea mesaje, toate cu urări (niciuna de fericire, cum îmi place mie să urez, pentru că fericirea este condiţionată de şi le cuprinde pe toate celelalte), de la Ioan Cătălin Nechifor, Gheorghe Flutur, Ioan Bălan, Ştefan Alexandru Băişanu, Nicolae Barbă, Dragoş Juravle, Viorel Varvaroi, Roman Istrate, Tiberiu Cosovan, Gabriel Cărăbuş, Constantin-Emil Ursu, Mircea Dăneasa, Răzvan Mitoceanu, Gabi Teişanu, Gabi Havriliuc, Corina Scîntei, Rozalia Motrici, Alexandru Ovidiu Vintilă, Constantin Tiron, Raluca Giurcă şi Constantin Irimia. Nu ştiu să scriu mesaje, aşa că nu le pot răspunde pe telefon, ca să le mulţumesc.

*

Nici cu Facebook-ul nu mă descurc, eu primind mesajele direct în imbox, printr-un artificiu făcut de Alin, strănepotul marelui poet român de limbă germană din Bucovina, Jonel Kalinczuk, care mi-i şi prieten, şi binefăcător (el mi-a făcut site-ul şi grijeşte de toate cele, spre uimirea neroadă a cetăţeanului beldiman, care nu pricepe cum e al meu ceea ce este al meu, adică site-ul dragusanul.ro).

*

Ca să răspund individual sutelor de mesaje cu urări, primite în spaţiul virtual, este peste puterile şi priceperea mea, dar nici să rămân dator nu-mi convine, aşa că vă urez FERICIRE, dragii mei Florica Bratu, Ioan Teodorovici, Constantin Agafiţei, Iustina Sile, Vali Pintilie, Luminiţa Dominte, Ionela Daniela, Claudia Roşca, Tablan Popescu, Valentina Maria, Mihaela Popescu, Maria Gâză, preot Ioan Pricop Elisei, Crina Laura, Cornel Poienaru, Codruţa Petrican, Ionuţ Vartic, Mihaela Siminiceanu, Daniela Druţă, Ionuţ Mitrus, Ioana Munteanu, Ionuţ Luca, Dana Ursu, Oana Rotariu, Ion Buga, Florin „Maghi” Pascal, Valentina Ungureanu, Doru Olaş, Gelu şi Magda Iftodeanu, Ioan Manole, Ana Muha, Elena Stancu, Dan Caunic, Ghizela Ninosu, Aurel Motco, Constantin Horbovanu, Victor Andrei Carcale, Lăcrămioara Andrei, Emilian Marcu, Ioniţă Lucian, Ionică Băiţan, Sânziana Paula Roşuş, Adriana Daniela Nuţu, Virgil Cosma, Daniela Druţă, Iustina Silea şi ceilalţi, câte 27, câte 47 sau câţi or mai fi, care vi s-au alăturat în susţinerea moţiunii de cenzură a sfinţirii bietei mele păcătoşenii pământeşti. Să vă dea Dumnezeu sănătate, pentru că de iubit, conform învăţăturii Sfântului Ioan Botezătorul şi a lui Iisus Hristos, sigur vă iubeşte.


Pagina 60 din 85« Prima...102030...5859606162...7080...Ultima »