Bianca Băiţan, de la Bucovina Rock Castle

*

Ca orice sucevean care vrea să-şi dureze un viitor sigur, Bianca Băiţan s-a stabilit la Cluj-Napoca, noua capitală a Moldovei dintre Carpaţi şi Nistru. De acolo, din inima Transilvaniei, a izbutit să ocupe un loc vacantat de voluntar al Festivalului “Bucovina Rock Castle”, pentru că festivalul din august reprezintă, din punct de vedere cultural, un dar al sucevenilor izgoniţi din Suceava platitudinii fudule şi a prostiei instituţionalizate.

*

Dintre cele trei Bianca Bucovina Rock Castle, care, în vara trecută, au asigurat securitatea spectacolului “Dark Funeral”, când jandarmii şi poliţiştii o tuliseră din loc, de spaima satanei… de sub sutane, Bianca Băiţan este “Bianca cea Blondă” – din pricina leneviei minţii mele, care a memorat, de-a lungul deceniilor, mult prea multe nume.

*

Deşi locuieşte, împreună cu sora ei, la Cluj-Napoca – şi mulţi voluntari s-au stabilit definitiv în municipiul viu de sud Feleac -, Bianca Băiţan nu ar renunţa la statutul ei nobiliar de… Bianca Bucovina Rock Castle pentru nimic în lume, mai ales că zvâcnetul de viitorime din august îi oferă prilejul minunat de a-şi retrăi şi părinţii.

*

 Ştiu sigur că Bianca Băiţan o să-şi afle împlinirile visate, pentru că păşeşte pe calea năzuinţelor ei cu perseverenţă şi cu înţelepciune, dar, deocamdată, ţin să o salut părinteşte şi, odată cu ea, pe toţi voluntarii, din partea uriaşei familii Bucovina Rock Castle.

*

La mulţi ani, Bianca Băiţan, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!

Ionică Băiţan, un suflet pe la răscruce

*

În vara anului 202, când lansam, la Zahareşti, opera recuperată a Eroului Bucovinei, Ion Grămadă, “Cartea sângelui”, un localnic, Ioinică Băiţan, şi Neculai Roşca, de la “Obiectiv de Suceava”, depuneau, în aceeaşi răscruce a vremii, o monografie a satului, o lucrare corectă, echilibrată, fără omisiuni şi fără exaltări, care mi-a atras atenţia. De atunci s-a legat între noi o prietenie, soldată cu amplasarea bustului Eroului Bucovinei la Stroieşti şi nu “undeva, în Bucovina”, cum sugerase Dimitrie Marmeliuc, de loc din Litenii megieşi şi care cunoştea mai bine decât oricare altcineva firea delăsătoare a localnicilor.

*

În 2007, când căutam un amplasament pentru opera sculptorului Cezar Popescu, dedicată memoriei scriitorului erou Ion Grămadă şi când, datorită refuzului stroieştenilor şi zahareştenilor de a contribui cu măcar un leu, intenţionam să ţin cont de sfatul lui Marmeliuc (în fond, bustul se realizase cu generozitatea de artist a lui Cezar Popescu, cu banii de pe “Mărturisitorii. O istorie a scrisului bucovinean” şi cu un sprijin decent din partea unor prieteni: Gavril Mîrza, Gheorghe David, Petrică Ştirbu, Daniel Tănase, Constantin Gătej, Orest Onofrei şi Gabriel Şerban), Ionică Băiţan, după ce eşuase în a mă convinge să pun bustul la Stroieşti, a scos o sumă de bani, nu mai ştiu câţi, rugându-mă să primesc şi de la el un mic obol pentru cauza sufletelor amândurora. Am rămas surprins şi, în baza acelei contribuţii, am decis, pe loc, să pun bustul Eroului Bucovinei undeva, la Stroieşti. Pentru că exista, totuşi, un suflet pe la răscruce, care să-şi asume o fărâmă de responsabilitate.

*

Monografia Zahareştilor şi cinstirea Eroului Bucovinei, Ion Grămadă, care a căzut, la Cireşoaia, în 27 august 1917 (de asta se va încheia Festivalul Bucovina Rock Castle, ediţia din acest an, în 27 august 2017!), au însemnat, mereu, reperele care mi l-au apropiat de suflet pe Ionică Băiţan, actualul director al Şcolii de Arte “Ion Irimescu” din Suceava.

*

La mulţi ani, Ionică Băiţan, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!

O achiziţie pentru Zicălaşi: Mihai Hrincescu

*

Are câteva trofee ale unor mari festivaluri naţionale câştigate. Se acompaniază cu cobza, iar repertoriul lui se bazează pe înregistrări vechi, făcute de bunicul lui, prin zona Rădăuţilor. Se numeşte Mihai Hrincescu şi are rădăcini în Arbore. Petrică Oloieru, care îi urmăreşte parcursul de ceva vreme, mi-a vorbit primul despre Mihăiţă Hrincescu, pe care l-am cunoscut la Solca, de ziua lui de naştere, pe când fonotecam “Chindiile”, deci cântecele ritualice de nuntă. Am stat alături, atunci, schimbând rar câte o vorbă, pentru că amândoi căzuserăm captivi cântecului vechi românesc. Nu moldovenesc, nu bucovinean, ci românesc, adică nealterat, graţie necunoaşterii, de parvenitismul elitiştilor “ştiinţei” etno-folclorice.

*

Nici astăzi, când Petrică Oloieru şi Răzvan Mitoceanu au scos de sub colbul unui veac şi mai bine cântecele bucovinene – de data asta sunt bucovinene, pentru că au fost născocite de lăutarii bucovineni Niculai Picu, Grigori Vindereu, Ion Batalan, Traian Bidirel, Iancu Paranici etc., dar şi pentru că au structuri specifice: fiecare horă e o “boierească”, inclusiv prin dedicări, iar fiecare cântec începe doinit, pentru a exploda, aproape fără excepţie, într-o dinamică şi neaşteptată veselă ritmicitate -, nici astăzi, deci, nu am prea avut când sporovăi cu Mihăiţă Hrincescu, din aceleaşi pricini de captivitate în alt veac, undeva, între anii 1860-1880.

*

Dumnezeieşte sună dansul popular “Ciocârlia”, cel care, după geniala prelucrare săvârşită de Grigoraş Dinicu, a devenit o capodoperă muzicală, adoptată de-a lungul, de-a latul şi în înaltul Balcanilor. Nu ştiu câţi au auzit vreodată sau dacă au auzit varianta veche, pe care o cânta şi taraful lui Ionică Batalan din Călugăriţa (Horodnicu de Jos). Un cântec vechi românesc, “Sub o culme de cetate”, pe care îl ştiţi drept “Cântecul lui Iancu”, interpretat de Veta Biriş, are, în Bucovina vremii, un parcurs glorios şi sub titlul “Două fete spală lână”, diferind şi de vechea melodie, şi de varianta paşoptistă (Iraclie Porumbescu a scris “Cântecul lui Iancu”, pe melodia “Sub o culme de cetate”), printr-o vioiciune surprinzătoare şi de o limpezime dusă până foarte aproape de puritate. “Hora Lenuţa” a lui Vindereu se reia, cu diferenţe novative de refren, drept “Hora Stăncuţa” sau “Hora lui Trifan”. Iar hora învăţată de “micuţul Ciprian Porumbescu” de la lăutarul Traian Bidirel din Stupca şi preluată, de la Ciprian, de Ion Batalan (pe când Batalan încă mai cânta cu Vindereu, iar Ciprian lua lecţii de vioară, ca gimnazist sucevean, de la legendarul lăutar al Bucovinei), înseamnă, dincolo de frumuseţe, cu adevărat un “Ciprian Porumbescu necunoscut”. Şi mai avem surprize: “Pasăre galbenă-n cioc” devine, în contextul pururi petrecăreţ bucovinean, “Am un leu şi vreu să-l beu”, în vreme ce “Rabdă inimă şi taci” avea să se constituie, ulterior, în filonul melodic pentru cunoscutul “Mugur, mugurel”. Şi aşa mai departe, cale de 30 de cântece uitate (operator: Lucian Căluşeriu), inclusiv o horă cu text post-paşoptist, intitulată “Hora Daciei” – frumoasă melodie, şubred text.

*

Dimineaţă, când am scris că urmează o zi dumnezeiască, am avut o premoniţie corectă. Încă-mi sună în auz, pe lângă “Ciocârlia”, minunatele “boiereşti” ale lui Grigori Vindereu: “Cozăceasca”, “Arcanul” (mai frumos şi decât varianta lui Picu, notată de Mikuli), “Rusasca” şi, desigur, amuzantele lui satire la adresa domnilor îmbrăcaţi “nemţeşte”, precum “Hai, raci cu nădragi!” sau “Pâc! Pâc! Pâc!”. Şi ne-au mai rămas doar vreo 30 de cântece vechi ale “Muzei Române”, din 120, de desluşit şi de ridicat în lumina zilei aidoma unor coroane voievodale.

*

*

Şi ce dacă plouă? A înflorit iasomia!

*

Răzvan Mitoceanu aştepta, exersând la vioară, în clasa profesorului Petru Oloieru, care plecase după un microfon, iar Nicolae Gabriel Sandu şi Lucian Căluşeriu, instalau cele necesare unei fonotecări video şi audio. Petrică Oloieru a sosit imediat, din ploaia de afară, şi, dintr-odată, universul s-a umplut de iasomie înflorită, odată cu revărsările de ecouri duioase ale cântecului popular “Tudoriţă Nene”, mult mai liric şi mai tulburător, în varianta primară, de pe la 1870, a legendarului lăutar Ion Batalan din Călugăriţa, cântec minunat, care avea să se desfacă, ulterior, în Bucovina, în două cântece de nuntă distincte, unul al lăutarilor solcani Gheorghe Chiciu şi Ion Ienciu, celălalt al neîntrecutului zicălaş din Vicove, Alexandru a lui Vasile Bujdei.

*

Flămând şi însetat de repertoriul pierdut al lui Grigori Vindereu din Suceava, îmi las sufletul în voia clătinării de ape lipezi pe care o săvârşesc dumnezeieşte cântecele lui, reînviate de bagheta magică a lui Răzvan Mitoceanu (arcuş? poate pentru fraieri) şi de ritmicitatea surryannyia (iluminarea, în sanscrită) a ţambalului lui Petrică Oloieru. Lângă mine, monument al tăcerii universale, Gabi Sandu se înfruptă din aceeaşi împărtăşanie şi mi-i puţin necaz pe el că are parte de acelaşi răsfăţ al sufletului ca şi mine. “Hora Dornenilor”, “Hora Gura Sucevei” şi “Hora Rodica”, atestate ca fiind creaţii ale lui Grigore Vindereu (eu suspectez şi “Sârba Corăbiasca”, şi “Hora Văduvioarelor” de acelaşi statul, după construcţia melodică, dar dovezi încă nu am), ne eliberează de încleştarea încrâncenată a timpului şi ne vindecă doar cu iasomie în floare.

*

Luni, când vom fonoteca alte piese, îl vom avea invitat pe Mihai Hrincescu, ca să-şi poată alege piesele vocale pe care le va cânta la Vatra Dornei, dar eu deja i-am încredinţat, doar ca sugestie de pururi necunoscător, cântecele “De-am avut, de n-am avut”, “Fă-mă, Doamne, cărăruşă”, “Lelişoară, lele dragă” şi “Mândruliţă sprâncenată”, în vreme ce, pentru Constantin Irimie, am reţinut, deocamdată, “Nu-s parale, nu-s parale, nu-s parale” şi “Aolică, ce văzui!”.

*

Una dintre cele mai luminoase zile ale vremelniciei mi-a străbătut, astăzi, sufletul şi mintea, curăţindu-mi-le de toate cele pământeşti. Mulţumesc, Petrică Oloieru şi Răzvan Mitoceanu!

*

Gata, m-au lăsat bateriile aparatului foto, dar nu-i bai! În câteva luni, după ce postează pe SEAP, cum cer, bătuţi în cap, fugarii judeţeni de responsabilitate, îmi cumpără Centrul Cultural “Bucovina” alte două baterii!

*

Violeta Codorean, o pecete culturală dorneană

*

Există în judeţul Suceava două Violete rare, directoarea Casei de Cultură “Platon Pardău” din Vatra Dornei, Violeta Codorean, şi primăriţa Berchişeştilor, Violeta Ţăran. Două fete frumoase şi inteligente, care trăiesc intens făptuirile culturale pe care le găzduiesc, mereu copleşite de emoţii, din prima, până în ultima clipă a sărbătoririlor cărora le sunt amfitrioane. Numai că astăzi se împărtăşeşte din tinereţe doar Violeta de Vatra Dornei, aşa că pe Violeta Codorean, împreună cu care vom face, în perioada 7-9 iulie 2017, un festival de ea visat pentru oraşul ei, “Bucovina Acoustic Park”, într-o combinaţie armonioasă de “Cântece de peste veacuri”, de “Poezie care cântă”, de “Naţiunea Poeţilor” şi de muzică a generaţiilor care vin, o voi trăi prin cuvinte, cu duioşie de părinte pururi pregătit să adopte sufleteşte orice copil împodobit cu aură. E drept, noi, cei de la Centrul Cultural “Bucovina”, îi suntem, ca întotdeauna, prin preajmă şi o susţinem, dar e bine să se ştie că Violeta Codorean este “provocatoarea” minunatelor făptuiri culturale, din iulie, de la Vatra Dornei şi nu numai a acestora. Iar mai presus de toate, Violeta Codorean a dobândit, prin strădanii şi prin risipă de suflet, prietenia de neclintit a tuturor creatorilor din judeţ şi din ţară, care au avut norocul să o cunoască.

*

Deşi foarte tânără, Violeta Codorean are atâtea făptuiri, încât crapă rânza în rataţii locali, doar locali, care uneori o calomniază cu nesimţire, pentru că atât le-a mai rămas, ca să se simtă importanţi: împroşcatul cu noroi. Dar Violeta Codorean păşeşte luminoasă pe  Calea căreia i s-a dedicat cu sufletul şi cu mintea, devenind din ce în ce mai “vrednică de Bucovina”, cum formula uitatul cărturar Constantin Loghin.

*

La mulţi ani Violeta Codorean, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!