Colegul meu, operatorul Lucian Călușeriu

Colegul meu Lucian Căluşeriu, filmând spectacolul lansării de carte

*

Lucian Călușeriu este un artist, care cochetează, în secret, și cu literatura, dar trudește, zi de zi, la imaginea altora. Iubește ceea ce face, adică viețuirea într-un spațiu cultural când superb, când caraghios, cum este cel bucovinean. Filmează și realizează filme cu lansări de cărți, cu festivaluri de toate genurile, începând cu cele literare și terminând cu cele muzicale. Se implică, se dedică, pentru că felul lui de a fi l-a impus drept prieten al unei pleiade de artiști din toată țara. La prima vedere, pare ușor ciudat, pentru că are personalitate și încă un gen de personalitate de neconfundat.

*

Lucian Călușeriu este un om tânăr, plin de aspirații și cu suflet de artist înnăscut. De asta îl și prețuiesc, fără de ascunzișuri și cu toată inima.

*

La mulți ani, Lucian Călușeriu, și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!

De râsul zilei: Constantin Horbovanu

*

Pentru că, timp de o viață de om, nu a căutat decât sensurile luminoase ale vieții, pe care îndeobște le numim umor, suceveanul Constantin Horbovanu poate fi considerat, mai ales astăzi, când își sărbătorește nașterea, de râsul zilei. Și asta pentru că numai gândul la el izbutește să mă însenineze. Și nu doar pe mine.

*

Excelent în născocirea de cugetări și de aforisme, foarte bun în prozele sale umoristice și, doar uneori, inspirat în epigramă, Constantin Horbovanu, singurul umorist de rasă pe care îl mai are Suceava, este omul în care respect discreția și înțelepciunea celor care știu să trăiască viața ca pe un dar dumnezeiesc, deci aidoma unei nesfârșite sărbători.

*

Sărbători marcate, sporadic, de cărți de umor îndelung premeditate și lucrate cu o responsabilitate aparte, pentru că, în fond, umorul este o chestiune foarte, foarte serioasă. Iar între cărțile lui și omul de fiecare zi Constantin Horbovanu nu există discrepanțe, ci doar o stare de veșnic surâs tămăduitor.

*

La mulți ani, Constantin Horbovanu, și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!

Când s-a născut Radu Bercea?

*

Mi-ar fi fost uşor, astăzi, la întoarcerea de la Cluj-Napoca, să opresc pe undeva, prin munţi, şi să-i dau un telefon, ca să-i urez “La mulţi ani!”, dar şi ieri, la plecare, când am trecut prin faţa casei lui din Gura Humorului, şi astăzi, prin munţi, m-a tot frământat întrebarea referitoare la data naşterii lui Radu Bercea. În fond, când s-a născut Radu Bercea şi de câte ori s-a născut sub lespedea noroioasă a societăţii româneşti contemporane? În fond, ca firul de iarbă, doar ca firul de iarbă care tânjeşte Soarele, Radu Bercea s-a născut, vreodată cu adevărat?

*

*

În 29 august 1939, la Cuciurul Mare, sub aura lui Mircea Streinul, s-a născut un pui de om. Un ursit pentru viaţă, într-o vreme în care cenuşile se amestecau vâscos cu sângele unui alt măcel planetar. Un condamnat, la viaţă în vremuri de bejenie din deal în deal, din munte în munte. Maica şi pruncul ei, undeva, pe malul apei Moldovei, aşteptând ivirea Soarelui de dincolo de negurile civilizaţiei umane. Fiecare mamă e o sfântă, fiecare mamă e o icoană a Fecioarei Maria. Din nefericire, nu i se închină cu dragoste decât pruncuţul.

*

*

Naşterea de atunci, nu ar trebui să se pună, pentru că, în 30 aprilie 1959, când pe băncile Şcolii de Arte Plastice şi Decorative “Octav Băncilă” din Iaşi se năştea un pictor, s-au ivit torţionarii civilizaţiei româneşti şi l-au smuls din rădăcini. Undeva, prin munţii calmi ai apei Moldovei, încă se mai poate zări hăul dezrădăcinării, vegheat de umbra mamei cu pruncul în braţe. Din mamă şi prunc niciodată nu se desprind două umbre, ci una singură, puternică şi luminoasă, un nimb solar purtat de fiecare icoană vremelnică a Sfintei Fecioare.

*

*

Cinci ani de calvar prin temniţele patriei, din cei douăzeci ai condamnării la beznă. Roşie. Bezna e întotdeauna roşie, ca să anuleze pulsul vieţii fireşti, îndumnezeite. Foarte departe, la capătul lumii şi al timpului, îşi mai poate zări omul conturul de fir de iarbă crescut pe cer, sub lespedea pământeştilor, nedreptelor oropsiri. Să te naşti pui de om şi să nu ai parte de viaţă, să te naşti artist şi să nu ai parte de creaţie…

*

*

Scriam, cândva, într-o prefaţă a cărţilor sale, că Radu Bercea s-a născut definitiv în 22 decembrie 1989. Dar m-am înşelat. Nimic şi nimeni nu s-a născut în acea zi. Radu Bercea a înţeles-o primul şi a evadat din urâciunea civilizaţiei umane, pentru a se bucura de lumina creaţiei. Doar trăgând colţul perdelei îl puteam zări în împărăţia de curcubeu a trăirii reale, singura de care a avut parte Radu Bercea, dar nu am să ştiu niciodată din care anume zi. În rest, singurătate. Grea, împovărătoare, zornăindu-ne umbra la picioare.

*

*

Şi totuşi, ce să-i urez eu, astăzi, lui Radu Bercea, fără să vântur pleavă socializantă, de care nici artistul, nici martirul din el nu au nevoie? De însingurare nu te poate vindeca nimeni şi nimic, pentru că viaţa nu poate fi retrăită, pentru a o curăţa de toate împilările şi nedreptăţile ei. Nu-i pot ura nimic, dar ştiu că Radu Bercea îmi aude tăcerea minţii şi a sufletului aidoma unei fărâme de înseninare.

*

CORINA

*

E greu să încerci o definiţie, fie ea şi figurativă, atunci când e vorba de Corina. Pentru că ea, prin felul de a fi şi de a făptui, e mai presus de cuvinte şi, tocmai de asta, de câte ori o întâlnesc, folosesc apelativul “Domnişoară Doamnă” (domnişoară, pentru cum arată; Doamnă, pentru cum se comportă).

*

În instituţia de cultură a Consiliului Judeţean Suceava, numită Centrul Cultural “Bucovina”, Corina Scîntei este deja o legendă, cu reverberaţii adânci în toate comunităţile satelor bucovinene. Oamenii o iubesc şi o respectă din exact aceleaşi motive din care şi noi, colegii ei, o iubim şi respectăm. În fond, Corina este o expresie a umanului netrucat, care află zilnic resurse de reîmprospătare. Corina este o stare de generozitate, un nestins surâs, care îi urcă sufletul în lumină. Corina este trăirea culturii, care ne dă şi nouă putere de a face, de a fi, de a năzui.

*

La mulţi ani, Corina, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!

Iar urarea împlinită să fie!