Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 5

Şi ce dacă plouă? A înflorit iasomia!

A inflorit iasomia

*

Răzvan Mitoceanu aştepta, exersând la vioară, în clasa profesorului Petru Oloieru, care plecase după un microfon, iar Nicolae Gabriel Sandu şi Lucian Căluşeriu, instalau cele necesare unei fonotecări video şi audio. Petrică Oloieru a sosit imediat, din ploaia de afară, şi, dintr-odată, universul s-a umplut de iasomie înflorită, odată cu revărsările de ecouri duioase ale cântecului popular „Tudoriţă Nene”, mult mai liric şi mai tulburător, în varianta primară, de pe la 1870, a legendarului lăutar Ion Batalan din Călugăriţa, cântec minunat, care avea să se desfacă, ulterior, în Bucovina, în două cântece de nuntă distincte, unul al lăutarilor solcani Gheorghe Chiciu şi Ion Ienciu, celălalt al neîntrecutului zicălaş din Vicove, Alexandru a lui Vasile Bujdei.

*

Flămând şi însetat de repertoriul pierdut al lui Grigori Vindereu din Suceava, îmi las sufletul în voia clătinării de ape lipezi pe care o săvârşesc dumnezeieşte cântecele lui, reînviate de bagheta magică a lui Răzvan Mitoceanu (arcuş? poate pentru fraieri) şi de ritmicitatea surryannyia (iluminarea, în sanscrită) a ţambalului lui Petrică Oloieru. Lângă mine, monument al tăcerii universale, Gabi Sandu se înfruptă din aceeaşi împărtăşanie şi mi-i puţin necaz pe el că are parte de acelaşi răsfăţ al sufletului ca şi mine. „Hora Dornenilor”, „Hora Gura Sucevei” şi „Hora Rodica”, atestate ca fiind creaţii ale lui Grigore Vindereu (eu suspectez şi „Sârba Corăbiasca”, şi „Hora Văduvioarelor” de acelaşi statul, după construcţia melodică, dar dovezi încă nu am), ne eliberează de încleştarea încrâncenată a timpului şi ne vindecă doar cu iasomie în floare.

*

Luni, când vom fonoteca alte piese, îl vom avea invitat pe Mihai Hrincescu, ca să-şi poată alege piesele vocale pe care le va cânta la Vatra Dornei, dar eu deja i-am încredinţat, doar ca sugestie de pururi necunoscător, cântecele „De-am avut, de n-am avut”, „Fă-mă, Doamne, cărăruşă”, „Lelişoară, lele dragă” şi „Mândruliţă sprâncenată”, în vreme ce, pentru Constantin Irimie, am reţinut, deocamdată, „Nu-s parale, nu-s parale, nu-s parale” şi „Aolică, ce văzui!”.

*

Una dintre cele mai luminoase zile ale vremelniciei mi-a străbătut, astăzi, sufletul şi mintea, curăţindu-mi-le de toate cele pământeşti. Mulţumesc, Petrică Oloieru şi Răzvan Mitoceanu!

*

Zicalasii 1 Razvan Mitoceanu

Zicalasii 2 Razvan Mitoceanu

Zicalasii 3 Razvan Mitoceanu

Zicalasii 4 Lucian Caluseru si Gabi Sandu

Zicalasii 5 Nicolae Gabriel Sandu

Zicalasii 6

Zicalasii 7 Petru Oloieru

Zicalasii 7 Petru Oloieru

Zicalasii 8

Zicalasii 9

Zicalasii 10

Zicalasii 11

Zicalasii 12

Zicalasii 13

Gata, m-au lăsat bateriile aparatului foto, dar nu-i bai! În câteva luni, după ce postează pe SEAP, cum cer, bătuţi în cap, fugarii judeţeni de responsabilitate, îmi cumpără Centrul Cultural „Bucovina” alte două baterii!

*


Violeta Codorean, o pecete culturală dorneană

Radu si Violeta 2

*

Există în judeţul Suceava două Violete rare, directoarea Casei de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei, Violeta Codorean, şi primăriţa Berchişeştilor, Violeta Ţăran. Două fete frumoase şi inteligente, care trăiesc intens făptuirile culturale pe care le găzduiesc, mereu copleşite de emoţii, din prima, până în ultima clipă a sărbătoririlor cărora le sunt amfitrioane. Numai că astăzi se împărtăşeşte din tinereţe doar Violeta de Vatra Dornei, aşa că pe Violeta Codorean, împreună cu care vom face, în perioada 7-9 iulie 2017, un festival de ea visat pentru oraşul ei, „Bucovina Acoustic Park”, într-o combinaţie armonioasă de „Cântece de peste veacuri”, de „Poezie care cântă”, de „Naţiunea Poeţilor” şi de muzică a generaţiilor care vin, o voi trăi prin cuvinte, cu duioşie de părinte pururi pregătit să adopte sufleteşte orice copil împodobit cu aură. E drept, noi, cei de la Centrul Cultural „Bucovina”, îi suntem, ca întotdeauna, prin preajmă şi o susţinem, dar e bine să se ştie că Violeta Codorean este „provocatoarea” minunatelor făptuiri culturale, din iulie, de la Vatra Dornei şi nu numai a acestora. Iar mai presus de toate, Violeta Codorean a dobândit, prin strădanii şi prin risipă de suflet, prietenia de neclintit a tuturor creatorilor din judeţ şi din ţară, care au avut norocul să o cunoască.

*

Deşi foarte tânără, Violeta Codorean are atâtea făptuiri, încât crapă rânza în rataţii locali, doar locali, care uneori o calomniază cu nesimţire, pentru că atât le-a mai rămas, ca să se simtă importanţi: împroşcatul cu noroi. Dar Violeta Codorean păşeşte luminoasă pe  Calea căreia i s-a dedicat cu sufletul şi cu mintea, devenind din ce în ce mai „vrednică de Bucovina”, cum formula uitatul cărturar Constantin Loghin.

*

La mulţi ani Violeta Codorean, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!


Mihaela Popescu, modernitatea cântului ancestral

Mihaela Popescu

*

Mihaela Popescu este simbolul culturii moderne româneşti din Bucovina, în aceeaşi măsură în care Sofia Vicoveanca este emblema culturii tradiţionale. Mihaela şi-a născocit şi interpretat muzica drept suport divin al poeziei, iar ecourile de „daina” (la noi, doina) primordială, identificabile mai ales în interpretarea „Mioriţei” lui Labiş, iar după aceea, în toate cântecele ei, înseamnă, fără îndoială, istoricizare, adică un „revizited” modern şi plin de imaginaţie.

*

Născută cu aprioricul identitar în hăruire, Mihaela Popescu aude şi reverberează, cu o splendidă unicitate, care ţine şi de accesul, şi acesta înnăscut, dar şi educat, la cuprinderea a două octave în dezlănţuirile de armonii sonore, cosmicitatea muzicii, cum se tot tinde, de la formularea lui Pitagora, încoace, iar dacă ar fi plecat, la timp, din Suceava, altul şi desăvârşit ar fi fost destinul său artistic. Rămânând aici, doar destinul creator i s-a desăvârşit, nu şi cel artistic, poate şi din pricina intoleranţei la prostie publică, pe care a manifestat-o Mihaela Popescu dintotdeauna. Dar dincolo de toate, Mihaela Popescu este şi rămâne exponentul inimitabil al modernităţii cântecului ancestral, într-o lume opacă şi insensibilă, care nu o prea merită.

*

La mulţi ani, Mihaela Popescu, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!


Gabi Havriliuc, discreţia din culisele culturii

Gabi Havriliuc la Biblioteca Bucovinei

*

Gabi Havriliuc, una dintre colegele noastre de la Centrul Cultural „Bucovina”, e un zvâcnet continuu, un freamăt de dinamism şi de hărnicie, adică o parte din discreţia din culisele culturii sucevene, care-i asigură acestei culturi elemente de siguranţă, de năzuire şi de confort. Iubeşte atât de vibrant ceea ce şi prin truda ei se înfăptuieşte, încât, şi în zilele libere, e prezentă la manifestările care-i sunt pe plac, căutându-şi un loc discret în public, cu care, de altfel, se şi identifică.

*

Gabi Havriliuc este atât de împătimită de frumuseţea actului creator, încât devine, subconştient, o trăsătură a tuturor dumnezeieştilor întâmplări care ţin de artă. Cu statul de salariat, Gabi este mai mult decât atât, prin pasiune, printr-o nestăvilită sete a sufletului şi a minţii şi printr-o soldaritate aproape mămoasă cu întâmplările cu adevărat vii ale Sucevei.

*

La mulţi ani, Gabi Havriliuc, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!


Ștefan Stroe, călător prin pulberea vremii

Ştefan Stroe

Ştefan Stroe

*

Dacă spiritul viu și clocotitor și-a găsit, vreodată, o întrupare pe pământ, apoi acea vremelnicie dinamică s-a numit Ștefan Stroe. Un om cum nu mi-a fost dat să mai întâlnesc altul, care se durase arbore peste cenușa suferințelor din tinerețea lui de deținut politic, pentru că era flămând de lumină și de iluminare, pentru că avea destin de flacără încleștată pe cenușiul celorlalte existențe pământești. Întâmplarea a făcut să-l cunosc la botezul meu literar, când a oficiat cu seriozitate, cu afecțiune și cu un umor devastator, transformându-ne în prieteni pentru totdeauna. Nu până astăzi, când Ștefan Stroe, călător prin pulberea vremii, a pus capul pentru odihnă pe viața veșnică a minunatelor sale cărți. Cărți mărturisitoare și de lacrimă, dar și de contra-lacrimă. Cărți vii, adică întrupări definitive ale lui Ștefan Stroe. Onoare ție, Ștefan Stroe, pentru că ai trăit cu adevărat!

 


Pagina 5 din 56« Prima...34567...102030...Ultima »