Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 49

Dumitru Oniga: Mai îngăduie, suflet!

Cu martirii Vasile Pânzariu şi Dumitru Oniga

Cu martirii Vasile Pânzariu şi Dumitru Oniga

*

Mi s-a spus, astăzi, că poetul-martir Dumitru Oniga ar fi murit. Prostii, un poet-martir nu moare niciodată, ci, atunci când osteneşte să-şi mai trăiască poemele, porneşte cătinel pe cale, şoptind abia auzit: „Pentru rănile mele nedrepte, / Eu, Doamne, te iert!”. Aşa mă asigurase şi celălalt poet-martir al Sucevei, Vasile Pânzariu, după publicarea ultimei lui cărţi. Aşa îmi zâmbise şi Dumitru Oniga, în apartamentul lui din vecinătatea fostei închisori a Sucevei, când i-am dus exemplarele „drepturi de autor” ale uneia dintre cărţile lui. Nu mai ştiu care şi a câta, pentru că eu mi-am început drumul şi îndreptăţirea îngrijind şi publicând, mai întâi, cărţile martirilor Bucovinei, şi-abia după aceea şi pe ale mele.

*

Primele cărţi pe care le-am îngrijit. Drept datorie şi îndreptăţire la viaţă.

Primele cărţi pe care le-am îngrijit. Drept datorie şi îndreptăţire la viaţă.

*

 Mai îngăduie, suflet al meu,

Curând temniţa cărnii se va destrăma

Şi te vei elibera de întuneric şi chin,

Mai îngăduie puţin!

 *

Până voi trece dincolo de fiinţă,

Mai am un legământ, o făgăduinţă,

Să sădesc în suflete o credinţă

Măcar

Cât un bob de muştar

Care să răstoarne munţii de ură,

Minciună, înşelătorie, impostură,

Să-i prefac în pulbere, în zgură.

 *

Până când semnul îngerului o să mă cheme,

Mai îngăduie o vreme!

Cu ultima fărâmă de voinţă, de cutezanţă

Să aducem în cugete o speranţă

Pentru dreptate, libertate, bunăvoire,

Pentru un petic de cer, pentru izbăvire.

 *

Până se va apropia clipa despărţirii

Ceva va veni în plicul nemărginirii

Să pot aprinde în inimi o scânteie de iubire,

Să ne putem apropia de dumnezeire

Cu sfânta ramură de măslin.

Mai îngăduie puţin!

 *

Pe fundul paharului a mai rămas drojdie amară

Şi ştiu că nu mi-e îngăduit să mă eschivez,

Curând o să te eliberez,

Mai aşteaptă un ceas, o seară,

Suflet al meu, nepieritoare comoară!

*

            (Cântece triste, Editura NordPress, 1996).

*

Oniga Cantece coperta finala

*

Născut la Stupca, în 14 august 1925, Dumitru Oniga, rănit de un glonte rătăcit, pe când privea, ca tânăr gimnazist, din Parcul Central al Sucevei, la o represiune armată, a fost arestat, în martie 1942, pentru apartenenţă presupusă la „Frăţiile de Cruce“, condamnat la trei ani de închisoare şi încarcerat la Cernăuţi. Nu era legionar, dar avea să devină, din spirit de solidaritate, un naţionalist temperat după arestările şi condamnările din 1944, din 1946 şi din 1958, soldate cu aproape 17 ani de detenţie politică. În timpul detenţiei la „Uniunea Scriitorilor din Aiud“, cum numea Petru Pandrea temniţa celor 45 de mari scriitori români, Dumitru Oniga avea să ucenicească în arta poetică pe lângă Radu Gyr, dar poemele lui aveau să fie încredinţate colilor de hârtie abia de prin 1990, când neştiutul poet bucovinean începe să publice în gazetele „Crai Nou“ din Suceava, „Solstiţiu“ din Satu Mare, „Tribuna Transilvaniei“ din Cluj-Napoca, „Ţara“ din Chişinău, „Plai Românesc“ din Timişoara etc.

Onga eu si Pinzar

*

În 1996, ziarul sucevean „NordPress“ al fraţilor Ioan, Vasile şi Gheorghe Iftode i-a publicat, ca şi lui Vasile Pânzariu, o primă carte, „Cântece triste“, iar de atunci cărţile lui apar cu ritmicitate pentru a rosti dragoste, libertate, credinţă într-o Bucovină din ce în ce mai încenuşată şi mai insensibilă.

*

O antologie de autor, apărută în 1998, „Novissima Tristia / 1948-1989“, o carte de sonete, „Iubiri“, apărută recent, un volum de memorialistică, pregătit pentru a fi încredinţat tiparului spre sfârşitul anului 2006, stabilesc coordonatele tulburătoare ale unei opere literare dedicată „Celor ce iubesc fără limite Libertatea“.

*

Dinolo de statutul său de martir, Dumitru Oniga înseamnă o neţărmurită dragoste pentru poezie, cuvântul potrivit durând lumea lui reală, în care a existat, există şi va exista mereu, poezia însemnând şi pentru Dumitru Oniga, în anii grei ai detenţiei, dar şi ai marginalizării de după aceea, zilnica înfăţişare a chipului Mântuitorilor, care numai ochilor iniţiaţi se desluşeşte.

*

Mit, credinţă, înrădăcinare, asta am simţit, mereu şi mereu, în poezia lui Dumitru Oniga, identificându-l, într-una dintre prefeţele cărţilor sale, drept ultimul poet iconar, iar definirea i-a făcut bine, bădiţa Mitruţ asumându-şi cu încântare acest statut pe deplin meritat.

*

Oniga Cantece triste

*

Şi, totuşi, peste anii grei de zgură

Mă-ntorc iar la palatul de cristal

Acelaşi cavaler medieval

Să-ţi plec în faţă vechea mea armură.

*

Bat cu mânerul spadei în portal

Şi-aştept să se deschidă piatra sură

Ca să sărut pios, cu-aceeaşi gură,

Icoana ta crustată-n ideal.

 *

Bătaia-n ziduri se prelinge mută,

Castelul mort răsună a pustie,

Prin parcul plin de spini şi de cucută

 *

Doar luna-şi cerne colbul argintiu

Peste ruini, pe gloria pierdută.

Şi, totuşi, m-am întors. Dar prea târziu.

*

(Aiud, iulie 1954)

*

Oniga autograf

*

Prin ce hrisoave dragi şi-n ce trecut

Mergi, suflete, în noaptea de Crăciun

Vibrezi adânc ca un colind străbun,

Te bucuri de Iisus cel nou născut?

*

(Aiud, decembrie 1952)


Au fost odată nişte zicălaşi…

Solca Reînvierea cântecelor vechi solcane

*

„Pe locul arătat de Dumnezeu, anume Solca”, au fost, odată nişte zicălaşi. Şi a mai fost şi un Învăţător, pe nume Alexandru Voievidca, avansat de la Suceava la Boian, care a încredinţat muţeniei unui veac 48 dintre cântecele solcanilor. Şi au mai fost odată, în 5 octombrie 2016, şi alţi zicălaşi, care au aprins candelele cântecelor vechi, visând să se facă lumină. Din nefericire, e prea multă beznă în Bucovina orbilor, ca să se mai poată zări şi căţuia de la Solca, licărul acela de armonii, care a făcut pe unii dintre solcani fericiţi că pot respira din bucuriile stră-străbunilor lor.

*

Azi! Aşa exclamau şi lăutarii solcani, odinioară, într-o anume zi de vară, când erau chemaţi să cânte la curtea boierului Kapri din Iacobeşti, mai ales că venea şi domnul Voevidca, să noteze cântecele şi să vorbească, întotdeauna plin de admiraţie, cu Gheorghe Chiciu, care avea vârsta lui Mihăiţă Cotos, cu Bujdei Ioan Ienciu, care avea vârsta mea, cu Nicolae şi Anghel Ienciu, care erau de-o seamă cu Răzvan Mitoceanu şi cu Petrică Oloieru, cu alţi şi cu alţi lăutari îndumnezeiţi de cântec, de-un leat cu Adrian Pulpă (Casă de piatră, prietene!) sau cu Narcis Rotaru sau cu Ionuţ Chitic. Dar vin vânturile, ploile, ninsorile, se rostogolesc frunzişurile peste corzile viorilor şi, când se împrimăvărează, Anghel Ienciu îşi priveşte mâinile, care sunt ale lui Răzvan Mitoceanu, ba – ciudat capriciu al sorţii! – chiar şi tânărul profesor de vioară, de la Şcoala de Arte „Ion Irimescu” din Suceava, Mihăiţă Cotos, când încearcă un glisando elegant pe griful viorii, zăreşte alte mâini, la fel de îndemânatece, dar din veacul ce va să vină.

*

Cel puţin cam aşa simţeam noi, tehnicul Centrului Cultural „Bucovina” (Tiberiu Cosovan, Corina Scîntei, Dănuţ Lungu, Nicolae Gabriel Sandu, Gheorghe Senciuc, Liviu Velniciuc şi Marian Moştoflei), călătorind, dinspre cântecele lui Sorin Filip şi, implicit, ale generaţiilor de azi, înspre dezlănţuirile armonice, aproape preclasice, ale melosului străvechi românesc. Apoi, am revenit pe muchia clipei, în minunata sală de nunţi a restaurantului „Costa Rica” din Solca (mii de mulţumiri, doamnelor şi domnilor, pentru gratuitatea locaţiei!), unde, din pricina frigului şi a ploii, ne-am văzut nevoiţi să mutăm concertul şi filmarea.

*

Partiturile şi textele cântecelor solcanilor le-am oferit, frumos legate, tânărului primar Cornel Tehaniuc, ştiind că, energic şi plin de intenţii bune, cum se arată, le va folosi aşa cum trebuie. Filmul concertului, realizat de Nicolae Gabriel Sandu, dar cu sunet făcut, cu track-uri pentru fiecare instrument, de Dănuţ Lungu, va fi postat pe net în câteva zile (Dănuţ, al doilea component al „Zicălaşilor”, după mine, deşi nici unul dintre noi nu cântă,  mi-a promis, din proprie iniţiativă, că va fi gata joi seara, adică în 24 de ore), iar cei din lumea largă, conştienţi ca şi mine că toţi suntem doar o carte scrisă, pe care deja s-a oploşit colbul viitorimii, vor putea asculta muzica minunată şi adevărată a românilor, desprinsă, odinioară, din arcuşurile lăutarilor solcani. În fond, prin muzica veacurilor, putem deveni veşnici.

*

Pregătirea spectacolului:

*

Solca Dănuţ Lungu şi Mihăiţă Cotos

Solca Ionuţ Chitic

Solca Mihăiţă Cotos şi Ionuţ Chitic

Solca Oloieru Cosovan şi Cotos

Solca Corina Scîntei

Solca Nicolae Gabriel Sandu

Solca Petru Oloieru

Solca Tiberiu Cosovan

*

Concertul „Cântecele solcanilor”

*

Solca Sorin Filip

Solca Sorin Filip cântând cu Zicălaşii

Solca Sorin Filip şi Zicălaşii

Solca Zicălaşii

Solca Costa Rica

Solca Reînvierea cântecelor vechi solcane

Solca Recursul la memorie

Solca O călătorie în timp

Solca Fonotecare prin concert filmat

Solca Cântecele veacurilor

Solca Cântecele solcanilor

Solca Au fost odată nişte zicălaşi


Zicălaşii, în clasa profesorului Oloieru

zicălaşii în sala profesorului oloieru

*

Mâine, 5 octombrie 2016, vom pleca la Solca, pentru a propune o călătorie, cu „Cântecele solcanilor”, care să acopere peste un veac (1800-1911). Astăzi, la repetiţie, am descoperit cântece şi mai vechi, precum hora boierilor Şeptilici, numită „Şapte fraţi”, pentru că atâţia erau şi de aceea au fost numiţi Şeptilici, înainte de ctitorirea Dragomirnei (ulterior îşi vor slaviza numele, devenind Semaca), sau „Pe o stâncă-naltă”, sau, şi mai vechi, cântecul „Haiducii”, pe care l-a cântat taraful care însoţea solia moldovenească, în 1502, la înscăunarea regelui Poloniei, în Krakowia (a fost notată de Jan z Lublina). Ce-i drept, piesa aceasta, numită ulterior „Banul Mărăcine”, iar şi mai târziu „Ardeleneasca” (unul dintre multele cântece cu acest nume), figura în repertoriul lăutarilor solcani într-o variantă în două părţi, faţă de cea iniţială, cântată în şase părţi. Există şi un „Arcanul”, care se cânta numai la Solca, există 48 de piese minunate, pe care, mâine, le vom retrezi la viaţă, fie în Parcul Central – dacă nu e prea frig şi nu plouă, fie în modernul restaurant „Costa Rica”, din faţa Parcului Central din Solca.

*

Ca întoarcere în contemporaneitatea folclorică, „Zicălaşii” vor încheia concertul filmat cu trei piese noi, acompaniindu-l pe Sorin Filip, care ne este, în primul rând, prieten şi abia apoi manager. E invitatul meu şi al nostru, pentru că a început să-mi placă şi să-l preţuiesc pe băiatul ăsta plin de bun simţ şi de cumsecădenie. Vom cânta cu trei primaşi (Adrian Pulpă, Narcis Rotaru şi Mihăiţă Cotos), cu un b(r)aci (Răzvan Mitoceanu, şef de orchestră la Ansamblul „Ciprian Porumbescu”), cu un ţambal (profesorul Petru Oloieru) şi cu un contrabas (Ionuţ Chitic), de sunet, de înregistrări, cu track-uri separate, şi de filmări ocupându-se, ca întotdeauna, Dănuţ Lungu.

*

O scurtă cronică fotografică a repetiţiei de astăzi poate sugera truda care stă în spatele fiecărei bucurii încredinţată contemporanilor noştri:

*

Adrian Pulpă

Narcis Rotaru

Mihai Cotos şi Narcis Rotaru

Ionuţ Chitic

Răzvan Mitoceanu 2

petru oloieru

Sorin Filip

Dănuţ Lungu

Mihai Cotos Narcis Rotaru Adrian Pulpă

Ionuţ Chitic 2

Narcis Rotaru şi Adrian Pulpă

Petru Oloieru 2

Razvan Mitoceanu

răzvan mitoceanu şi petru oloieru

Sorin Filip şi Zicălaşii 1

Zicala viorilor

Viorile şi braciul

Mâine la Solca

 


Petrecere, cu Sorin Filip

Ziua lui Filip Adrian şi Sorin

*

De câtăva vreme, interpretul de folclor Sorin Filip este managerul Centrului Cultural „Bucovina”. Ieri, a fost ziua lui de naştere, iar astăzi, înainte de repetiţiile cu „Cântecele solcanilor”, ne-a invitat la o gustare şi la un păhărel dulce, şi-am mers cu drag de drag şi Zicălaşii, şi cei din Centrul Tradiţiilor Populare, şi frumoasele noastre colege din serviciul administrativ. Am mers cu drag de drag pentru că Sorin Filip nu ştiu ce a făcut sau ce a dres, dar a răspândit numai armonie în instituţia asta, atât de răvăşită şi de neliniştită, în ultimele decenii.

*

Cu sentimentul că merg la petrecerea unuia dintre copiii mei, am folosit liftul şi, împreună cu Adrian Pulpă şi Tiberiu Cosovan, am mers şi eu, în familia Centrului Cultural „Bucovina”, ca să mă bucur de ea şi să-l îmbrăţişez pe Sorin. Ca niciodată, nu m-am mai uitat la nimeni pieziş, dimpotrivă, am glumit, am pălăvrăgit cu toată lumea care mi-a ieşit în cale şi am făcut niscaiva fotografii. Iar când am dat de Sorin Filip, care avea să participe şi el la repetiţia Zicălaşilor, în loc să îi urez mulţi ani, cum îi şi doresc, i-am zis, aproape instinctual: Mulţumesc!

*

Ziua lui Filip Adrian şi Coso

Ziua lui Filip 1

Ziua lui Filip 2

Ziua lui Filip Călin Brăteanu

Ziua lui Filip cu Sorin

 


TEIU

*

"Teiu" Teişanu TOY MACHINES

„Teiu” Teişanu
TOY MACHINES

La doar 26 de anișori, pe care îi împlinește astăzi, suceveanul Alexandru „Teiu” Teișanu, stabilit cu „Toy Machines”  și cu iubita la Cluj-Napoca, este unul dintre cei mai buni basiști din România, care abordează toate genurile de muzică modernă, începând cu jazz-ul (și cu trupa lui de jazz a cântat la „Electric Castle”) și terminând cu rock-ul, care reprezintă, de fapt, cea mai profundă dragoste a lui, stilul „Toy Machines” însemnând, după cum mi-a mărturisit adesea, arta în care se regăsește pe deplin.

*

„Teiu”, actor înnăscut, ca și sora lui, Maria – studentă la teatru, tot în noua capitală a Moldovei, Cluj-Napoca -, a renunțat la teatru, deși a avut roluri minunat realizate, în adolescență, pentru muzică. Are o voce bună, dar e și emotiv, și interesat de osatura secretă a cântecului, pe care doar un basist rasat o poate decripta. Are o minte dinamică și novatoare, care izbutește să încoloneze armoniile celeste în zboruri dezlănțuite, și-i și place să trăiască dumnezeirea pe care o întrupează muzica de calitate.

*

Oricât aș scrie despre Alexandru ”Teiu” Teișanu, oricâtă slobozire de afecțiune aș folosi, oricum ar fi prea puțin pentru a schița (doar a schița) portretul unui muzician hăruit, care își caută calea și, aflând-o, o marchează cu reperele imaginației lui creatoare. La mulți ani, Teiu, și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie! Întru bucuriile tale, care încep să fie și ale noastre.


Pagina 49 din 83« Prima...102030...4748495051...607080...Ultima »