Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 40

Dănuț Lungu, un ecou pe tărâmul artei

Lungu Dan

*

Dănuț Lungu, colegul meu de năzbâtii spirituale, poate fi localizat și în formula insolită a cântecelor de peste veacuri „Zicălașii”, și în „Națiunea Poeților”, și în „Bucovina Rock Castle”, dar și în majoritatea manifestărilor culturale de spectacol de sub tutela Consiliului Județean Suceava. Un uriaș, cu sufletul ca un ecou mângâietor pe tărâmul artei. Parte din spectacol, pentru că frumusețea sunetului și pe priceperea, și pe sufletul lui se clădește.

*

Puțini oameni știu că în profunzimea fiecărei săvârșiri culturale există, fără glorie și adesea ignorați, pătimiții împătimiți ai actului de creație, unul dintre aceștia fiind Dănuț Lungu, sărbătoritul Centrului Cultural „Bucovina”, în această iernatică zi de 20 aprilie 2017, când albul cosmic se suprapune peste imaculările din crengile copacilor doar pentru a imita delicatețea sufletului colegului nostru Dănuț Lungu.

*

La mulți ani, prietene, și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!

 


Iluminări

Iluminari

*

În fiecare primăvară, pentru că asta-i datina neamului meu (ancestrală, nu doar creştină), merg să iau lumină. Câte un bob de lumină pentru fiecare membru al familiei mele. Acum am alăturat un bob şi pentru Ştefi. Dar nu după lumină, ci după iluminare păşim noi în primăveri. După „surrya” (se pronunţă „şiria”, precum localitatea de pe lângă Arad), după iluminarea care face asemănarea dintre chipul lui OM şi al omenirii. Nu vi se pare chiudat că în toate limbile pământeşti s-au păstrat cuvinte care derivă de la OM (se scrie AUM, dar se pronunţă OM), care definesc însăşi această asemănare?

*

Pentru noi, cei din familia mea, OM se scrie IISUS, adică deplina şi definitiva iluminare. Doar el poate mijloci între noi şi veşnicia neprecizată şi fără nume, căreia obişnuim să-i zicem Dumnezeu, deşi este Unu şi Unic, doar că să ne desluşim unii, altora, despre cine vorbim şi cui ne închinăm urmând Calea lui Iisus. De fapt, Iisus este însăşi Calea, şi tocmai de asta am eu nevoie, în primăvară, de iluminări. De regulă, şi deci şi în acest an, Andi ţine să-mi fie alături. Aici, acasă. Simt, discret, că vrea să mă trăiască până la capăt, să nu irosească nici o clipă din mine, din celălalt trup al sufletului amândurora.

*

Andi profil

*

E bine că a venit (păcat că fără Ştefi, păcat că fără Cozmina şi familia ei), pentru că avem multe de pus la cale, pentru vara care va veni. „Bucovina Acoustic Park”, de la Vatra Dornei, şi „Bucovina Rock Castle”, de la Suceava, au nevoie de convenirile finale, care se săvârşesc în urma unor adevărate dezbateri tată-fiu. Pentru Festivalul „Cântece de peste veacuri”, din deschiderea Festivalului „Bucovina Acoustic Park”, sfetnicii de credinţă şi suflet îmi sunt Petrică Oloieru şi Răzvan Mitoceanu, Andi deschizând, pentru mine, dar şi pentru Suceava, alte ferestre, alte perspective înspre iluminări. În fond, iluminarea supremă, după cum o spun şi cărţile sfinte anestrale ale omenirii care se căuta pe sine, este Arta. Prin Artă şi prin „Horele” Naturii, ni se arată, clipă de clipă, bunul Dumnezeu.

*

Când terminăm de lucrat biata noastră pământească lucrare, Andi pleacă să se întâlnească cu voluntarii Bucovina Rock Castle. Mai mult din drag de drag, pentru că voluntarii Bucovina Rock Castle nu mai au nevoie, de mult, de instruiri speciale. Doar îi informezi şi faci distribuirea de trupe, iar ei ştiu ce au de făcut, şi încă într-un mod ireproşabil, ideal.

*

Andi

*

Când terminăm de lucrat, ascultăm „Zicălaşii”, cu tulburătoarele iluminări ale cântecelor străbune şi strămoşeşti. Străbunii sunt antecesorii de pe calea vremii mai apropiaţi de noi, cei care ne închipuim că suntem, iar strămoşii – înaintaşii cei îndepărtaţi de până la izvoare.

*

Când rămân singur, mă apropii de fereastră şi mă las copleşit doar de iluminările universului, în care am nimerit bob de nisip sau poate nici măcar atât, şi mă bucur de clipită cu toată fiinţa mea.

*

La fereastra


Site-ul Ștrumfii Kremlinului, al lui Roman Istrati

site Strumfiikremlinului

*

Poetul și publicistul Roman Istrati are, în sfârșit, propria sa agenție de știri: strumfiikremilunului.ro. Sau poate că nu de știri, ci de atitudine, de „amurgul dumneaei de viețișoară”, cum scrâșnea, mai adineauri, poetul Gheorghe Lupu. Sau poate de neostenită răzvrătire împotriva prostiei omenești, care și-a întins pustiitorul diluviu, de aici, până în zarea zărilor și retur.

*

Mă bucur teribil pentru Roman Istrati și pentru împlinirea dreptului său la a respira. Ultimul și singurul drept de care are nevoie în viață un poet înnăscut.


Rodica Manciu, o împătimită a cântecului românesc

Rodica Manciu

*

Cândva, ca solistă a Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava, Rodica Manciu cânta pe scenele Bucovinei, cu o cobză veche și cu vocea reverberând profund, apoi a plecat la București și, când a fost posibil, în lume. Din câte știu, în Italia, la Milano. Cel puțin acolo o întâlnise Ansamblul „Balada”, cu vreun deceniu în urmă.

*

Dar dincolo de propria-i carieră artistică, Rodica Manciu este o împătimită a cântecului românesc, pe care îl soarbe cu evlavie, indiferent din ce vremuri și din care zări s-ar ivi. Pentru ea, cântecul nostru strămoșesc înseamnă și o religie, și un fel de a fi, de a măsura timpul și de a-i refuza implacabilele lui măsurări. Rodica Manciu, un reper al cântecului național al românilor din Bucovina, își sărbătorește, astăzi, nașterea, undeva, departe de plaiurile natale.

*

La mulți ani, Rodica Manciu, și Dumnezeu să te ție numai întru bucurie!


Tiberiu Avram şi vocaţia de a fi om

Tiberiu Avram

*

Îl ştie toată lumea drept creatorul celui mai modern şi civilizat ziar bucovinean, „Monitorul de Suceava”, alţii îl ştiu şi ca autor al unor cărţi publicate, cea mai recent lucrată aflându-se sub teascurile tiparului, dar, din punctul meu de vedere, Tiberiu Avram este, în primul rând, un om cu vocaţia de a fi om. Am folosit un termen general, care include şi vocaţia prieteniei (tema recentei cărţi), şi vocaţia familiei, şi vocaţia comunitară, dar, în primul rând, vocaţia de părinte.

*

Pentru Tiberiu Avram, miracolul vieţii se numeşte Clara-Demetra, prinţesa cu cei mai frumoşi ochi din câţi am văzut vreodată.  Apoi urmează activitatea lui publicistică, ziare şi cărţi migălos lucrate şi închinate, cum o simt de mai bine de un deceniu şi ceva, Clarei. Clarei-Demetra şi celei care i-a dăruit-o, Dinuţa.

*

Ştiindu-i sufletul de îndelungă vreme, o să-i ofer lui Tiberiu Avram, şi în ziua naşterii sale, în loc de o floare, cântecul dedicat, în acrostih, celei pentru care există şi durează:

*

*

Cântecul e un suflet ce se află pe sine

lângă ultima stea de pe cerul aprins,

acolo găseşte puteri să se-nchine

răstignirii din care numai el s-a desprins,

apoi se-nfăşoară în aripi şi tace

*

Devenind tot mai cer, tot mai stea,

eternă sclipire de cosmică pace,

mutată târziu şi în fulgul de nea;

e frig până sus şi e alb împrejur,

tăcerea înşfacă timpul de coamă

risipind depărtarea fără contur

aproape de cântecul care ne cheamă,

*

Aproape de sufletul abia regăsit

vânătoare de îngeri în ultima clipă,

rămâne doar trupul ca un câmp părăsit,

ars de ninsoare, zvâcnind din aripă

mereu mai spre cântec, în cântec sfârşit.

*

La mulţi ani, Tiberiu Avram, şi Dumnezeu să vă ţie numai întru bucurie!


Pagina 40 din 87« Prima...102030...3839404142...506070...Ultima »