Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 4

Andi Drăguşanul sau noul meu destin

În 14 martie 1990, în timp ce tocmai aflam, telefonic, despre naşterea băiatului care avea să dea trup nou aceluiaşi suflet, mi s-a oferit primul contract de muncă prin care să trăiesc doar din scris. Nici nu visasem, dar Andi, ivindu-se cu propria lui soartă, mi-a modificat-o definitiv şi pe a mea. Iar când l-am văzut şi când, cu maşina viitorului său naş de botez, publicistul Mircea Sfichi, l-am adus acasă, am înţeles aproape instinctual că există o aură care ne armonizează pentru totdeauna. Curând, trecând nişte anişori, părea să se îndrepte spre utopia ştiinţei, dar a biruit pasiunea pentru mit, ştiinţa cerului nefiind decât una a scenariilor mitice primordiale ale omenirii. La 13 anişori, era cel mai tânăr concurent din lume la Olimpiada Mondială de Astronomie de la Stockholm, făcând parte din prima echipă românească pornită pe această cale a misterului care doar aparent îşi oferă desluşirile. A fost şi pe la Cercul Polar, unde se află un fantastic observator astronomic, apoi, întors în ţară, a trăit şi trăieşte o dragoste aparte pentru Stockholm, pentru Suedia şi pentru iscusiţii urmaşi ai vikingilor, o dragoste care nu se va stinge niciodată.

În ultimii ani de liceu, datorită stăruinţelor profesorului de muzică de la „Petru”, şi-a cumpărat o ghitară, iar după vreo şase luni, îşi făcea trupă, împreună cu Teiu, cu Eddy şi cu Marius; după alte trei luni, Marius abandonând şi fiind înlocuit de Buzzu, a cântat într-un club sucevean, şase piese fiind ale acestui grupuleţ de tineri aflaţi în căutare de sine. Printre ele, „Morning Rush”, prima piesă compusă integral de Andi. Scrie versuri pentru toate cântecele trupei, dar cum preferă să se exprime în limba rock-ului, nu am prea ştiut, până nu mi-a tradus câteva texte, ce poet poet este. Şi m-am bucurat.

De câţiva ani, facem împreună (Emil Ursu, Mihnea Blidariu şi Lucian Csibi sunt identităţi ale familiei noastre) nişte chestii, încercând să întâmpinăm frumos viitorul. Iar viitor înseamnă copii, tineri şi oameni cu minte şi suflet care nu se nasc cu trăirile deja îmbătrânite. Ne închinăm în faţa acestui viitor după cum ne pricepem şi cu cât ne ţin puterile, dar întotdeauna arzând vâlvătaie, de ni se cutremură trupurile.

De ceva vreme, Ştefi M. Ganea, un mugur de fată cu o voce incredibilă, îi este mereu alături; ţin şi la ea aşa cum ţin şi la Andi. Ţin şi la Mihnea, desigur, pentru că şi el face parte din neamul meu, adică din Bucovina Rock Castle, Bucovina Acoustic Park, Poezia care cântă şi aşa mai departe.

La mulţi ani, Andi,

şi Dumnezeu să te ţie numai întru bucurie!


Carina Ioana, Prinţesa Prinţesei mele

Carina Ioana este nepoţica mea. Adică ce spun eu, nepoţică! E Prinţesa Prinţesei mele Ana Cozmina, e Prinţesa Prinţeselor, cu care mă împac de minune, fiind ea împătimită de muzică şi, mai ales, ce cea a Zicălaşilor; muzica unchiului ei, Andi, o scufundă în sfiiciune, pentru că nu prea înţelege cum un atât de bun prieten al ei poate cânta, şi încă în faţa lumii, fără să se ascundă de fâsticeală sau să apeleze la soluţia definitiv salvatoare: „Darius, unde eşti!?”.

Darius Andrei e frăţiorul şi mentorul ei, dar îl ţine din scurt şi-abia când realizează că mai şi exagerează slobozeşte din frâu. Altminteri, are sângele drăguşanilor, sângele care freamătă pentru toţi ai ei, sânge năvalnic, gata să despice universul, dacă nu ne-ar fi fost dată, odată cu el, şi imaginaţia.

Sunt tare mândru de ai mei – dovadă că m-am născut, în primul rând, făptură umană, aşa că e firesc şi raţional să mă mândresc cu ei, măcar în ziua în care Carina Ioana, Prinţesa Prinţesei mele Ana Cozmina, adună în pumnişor cele patru anotimpuri pentru a vesti Primăvara.

*

 La mulţi ani, Prinţesă a Prinţesei,

şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!


Mi-a ieşit în cale Primăvara!

Astăzi, mi-a ieşit în cale Primăvara şi mi-a spus: „Din depărtări, pe aripi neştiute, / Purtat de un dulce şi mirific dor, / În cea mai minunată primăvară, / Se-ndreaptă-n zbor / Un mărţişor!”. Am privit-o atent pe Crăiasa Zăpezii şi a Florilor: are ochi albaştri, părul blond şi se numeşte Andreea (de Sfântul Andrei e legendara zi a Crăiesei Zăpezii şi a Florilor, Eftepir). Cred că are vreo patru primăveri în privirile ei încrezătoare, de preşcolar al GPP nr. 6 „Albinuţa” Suceava.

Fără îndoială, m-am simţit copleşit, de parcă m-aş fi aflat în faţa unei noi ursiri. Andreea, Crăiasa Zăpezii şi a Florilor de astăzi, seamănă leit cu nepoţica mea, Ioana Carina. Seamănă leit cu Primăvara. De asta îmi spun, cu nesfârşită încredere, că primăvara va veni. Doar mi-a trimis mesageră şi semne.

Am pus semnele de strajă cărţilor din biblioteca fiului meu, Andrei. Ca primăvara să-mi poată modela sufletul în tihnă şi să mi-l înfăşoare în cea mai desăvârşită lumină. Păcat că nu am avut aparatul de fofografiat la mine, ca să rămână şi el fascinat de Primăvară.

Pentru mine, Primăvara se numeşte, de astăzi, înainte, Andreea. Un mugur de lumină, de viaţă, de speranţă, de viitor. O adiere, care trezeşte brazdele din pripita lor adormire.

 

Astăzi, în Suceava, mi-a ieşit în cale Primăvara. Le rămân dator Doamnelor Educatoare de la „Albinuţa” pentru o astfel de bucurie: bucuria de a mă desluşi doldora de vise, de speranţă, de lumină.


Mare petrecere, aseară, la Cluj-Napoca!

Aseară, la Cluj-Napoca, o comunitate rock, în frunte cu Mihnea Blidariu, de la „Luna Amară”, a sărbătorit ca-n povești împlinirea unui an de viață și de fan-fanatism rock al ciudatei vietăți, care seamănă a orice, doar a cățel nu, pe nume Martin. Poznașa vietate aparține lui Andi și lui Ștefi, iar trupele lui preferate sunt, în ordinea preferințelor lui, „Toy Machines”, „Funk’e Fetish” și „Luna Amară”. Dintre festivaluri, adoră „Bucovina Acoustic Park” și Vatra Dornei, „Bucovina Rock Castle” și cotletele din ceafă de porc cu os și ciorba rădăuțeană, pe care le pregătesc eu în Suceava. Îi place, în afara concursului, Bianca Bodnar. dar chestia asta ține de reciprocitate.

Martin şi Ştefi

Amuzat de poveste, am adormit, aseară, cu gândul la vietatea numită Martin și am avut un somn liniștit; drept pentru care am hotărât să consemnez acum evenimentul.


Un simbol al primăverii: scriitorul Lili Crăciun

Scriitorul Lili Crăciun

Născută în Fălticenii Vechi și stabilită, după o viață cât șapte, care a și convertit-o spre proză, în Sîntandreii Bihorului, acolo unde, alături de publicistul Virgil Cosma, și-a descoperit vocația mărturisitoare, scriitorul Lili Crăciun a devenit, în foarte scurt timp, un condei inconfundabil al scrisului românesc. Interesată de viață și de toate profunzimile ei, inclusiv în publicistica socializantă de pe net, Lili Crăciun desprinde din suflet cuprinderi tulburătoare, pe care le așterne inspirat între copertele cărților, pe care, doar pentru că are ceva de spus, le încredințează timpului. Nu scrie literatură doar ca să capete statutul de autor, ci pentru că, în neostenită căutare de sine și de sensuri existențiale, simte nevoia despovărării printr-o insolită spovedanie, care este, fără îndoială, întotdeauna o profundă transmitere, dacă nu cumva încredințare de mesaj.

*

Lili Crăciun este, prin știința de a exista, un simbol durabil al primăverii și, tocmai de aceea, țin să o salut cu toată reverența.

*

La mulți ani, Lili Crăciun,

și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!


Pagina 4 din 73« Prima...23456...102030...Ultima »