Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 30

Un prieten: Constantin-Emil Ursu

Emil Ursu

*

Arheologul care a scos la lumina zilei locuințele din anul 5000 înainte de Hristos, de la Baia, dublând patrimoniul arheologic al Sucevei, Constantin-Emil Ursu, doctor în istorie și manager al Muzeului Bucovinei, se înfruptă, astăzi, din tinerețea fără de bătrânețe a neastâmpărului. Sunt ceva ani de când Constantin-Emil Ursu făptuiește exemplar, bucurând toate categoriile de vârstă și de civilizație. Suceava nu va pricepe niciodată cât de mult îi datorează acestui om de excepție, pe strădania căruia au fost restaurate și Cetatea Sucevei, și fosta Căpitănie a Sucevei – Muzeul Bucovinei de astăzi.

*

Constantin-Emil Ursu a transformat Muzeul Bucovinei în principala instituție de cultură a județului, expozițiilor remarcabile, organizate, de-a lungul anilor, și lucrărilor științifice de mare valoare, editate de Muzeul Bucovinei și, apoi, premiate adesea de Academia Română, adăugându-li-se, și într-o complementaritate trecut-prezent, dar și ca durări pe sufletul lui, manifestări culturale de largă și copleșitoare audiență, precum Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare și Sfânt” sau Festivalul Internațional „Bucovina Rock Castle”.

*

Constantin-Emil Ursu e un lider în a face prin totală dăruire. Așa îl știu și așa va birui vremurile, prin prisos de îndreptățire la memorie. Când făptuiești zilnic, aidoma lui Emil Ursu, fiecare zi a vieții tale devine un reper inconfundabil al unor nașteri și renașteri irepetabile. La mulți ani, prietene, și Dumnezeu să (ni) te ție numai întru bucurie!


Constantin Severin, evadatul în arte

Constantin Severin

*

Poet cu opera lirică desăvârşită, prozator formidabil şi publicist pe măsură, veşnicul evadat în arte, Constantin Severin, fascinat de runele sacre ale metafizicei civilizaţii totemice, a înlocuit condeiul cu penelul, cioplind în dinamismul culorilor nu doar o simbolistică ancestrală, pe care o decriptează cu migală, ci şi o viziunea a creaţiei inedită, la care au aderat mulţi, mulţi artişti plastici de pe câteva continente ale planetei noastre.

*

În arta plastică universală, Constantin Severin e mai mult decât pictor, e novatorul culorii care zideşte templul atemporal al nevoii disperate de metafizic, al culorii care se despovărează de sine şi care jertfelnic statorniceşte calea luminilor create spre Necreat. E un fel de sacerdot Constantin Severin, care, în sihăstria artelor, numără pe degete perechile de întrebări şi răspunsuri, într-o neostenită căutare de sine.

*

 La mulţi ani, Constantine, şi Dumnezeu să (ni) te ţie numai întru bucurie!

 


Năprasnicul pictor Konstantyn Ungureanu-BOX

BOX blogul lui

*

O imaginaţie debordantă, care sloboade culorile, formele, ideile şi inefabilul cu o dezinvoltură absolut nevinovată, artistul plastic Konstantyn Ungureanu-BOX, cu o notorietate universală, durată nu doar pe insolitul artei sale, ci şi pe agresivitatea talibanismului în sutană autohton, dar şi poet rasat, dar şi muzician fascinant, care îşi vindecă, adesea, rănile cu nectarul cuvintelor şi al armoniilor vechilor instrumente cu coarde, înseamnă, astăzi, 8 februarie 1956-3956, un reper inconfundabil al somnoroasei noastre Suceava.

*

În egală măsură personaj şi personalitate a timpului nostru, Konstantyn Ungureanu-BOX reface universul, dându-i stabilitatea grinzilor păstoase cu care reconstruieşte curcubeul, ca să sprijine cerul cenuşiu de deasupra noastră, iar fiecare coborâre a lui din turnul inefabilului se constituie într-un eveniment, la care lumea dă năvală ca la un punct de distribuţie gratuită a libertăţii spiritului.

*

Konstantyn Ungureanu-BOX e artă şi martir al creaţiei, domiciliind, de-a pururi, doar pe axa solstiţială a capacităţii umane de a adora mai firesc decât respiră generozitatea cosmică.

*

La mulţi ani şi Dumnezeu să vă ţie (e obligatoriu de inclus în urare şi Doamna lui, Aurora!) numai întru bucurie!


Acolo unde există har, există şi memorie

Coperta Mihai Cotos

*

Fără a avea un precedent în publicistica naţională, cartea „Alexandru Bidirel, ultimul mare lăutar de la Stupca”, scrisă de tânărul violonist şi profesor al Şcolii de Arte „Ion Irimescu” din Suceava, Mihai Cotos, vesteşte o personalitate inconfundabilă a culturii bucovinene, iniţiată în profunzimile culturii naţionale prin ucenicia în grupul folcloric „Balada Bucovinei” şi desăvârşită prin studiile universitare, săvârşite la Chişinău, în cadrul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Facultatea Artă Instrumentală, Compoziţie şi Muzicologie, Catedra de muzică populară, unde şi-a susţinut lucrarea de licenţă sub coordonarea ştiinţifică a redutabilului dr. lector univ. Nicolae Slabari.

*

Pusă, inspirat, sub aura lui George Enescu şi a îndemnului său de a le rămâne pururi recunoscători celor care „ne-au păstrat muzica, această comoară ce abia acum o preţuim”, pentru că păstrătorii de melos românesc, lăutarii veacurilor anterioare, „ne-au dezgropat-o, au trecut-o şi au dat-o în păstrare din tată în fiu, cu acea grijă sfântă ce o au pentru ce le e mai scump pe lume: cântecul”, cartea profesorului Mihai Cotos înseamnă o făptuire superbă a îndemnului enescian, o recuperare interesantă şi de legendă lăutărească, şi de melos tradiţional, dar şi de tehnici interpretative lăutăreşti, descifrate trudnic, după transformarea melodiilor în partituri şi descoperirea, cu vioara şi arcuşul, a tehnicilor moştenite din tată în fiu de o faimoasă familie de lăutari bucovineni din Stupca, familia Bidirel. Iar decriptarea tehnicilor străvechi de interpretare, aduse la o perfecţiune de referinţă sub arcuşul lui Alexandru Bidirel, poate fi de folos generaţiilor viitoare de violonişti, în păstrarea unui autentic bucovinean inconfundabil şi prin utilizarea unor virtuozităţi moderne, de care s-a folosit ultimul Bidirel din necesitatea de a valorifica la maximum şi calităţile instrumentului, din ce în ce mai performant şi mai inepuizabil în posibilităţi.

*

În planul legendei lăutăreşti, povestea începe în copilăria lui Ciprian Porumbescu, geniul de la Stupca fiind fascinat de lăutăria inconfundabilă a Bidireilor şi descoperindu-le arta odată cu băiatul de lăutar, de aceeaşi vârstă cu el, Ion Bidirel, căruia avea să i se spună, când va deveni celebru, „Nagâţ”, violonist înzestrat şi născocitor de cântece şi de hore minunate, care încă mai supravieţuiesc în folclorul bucovinean. Alexandru Bidirel, fiul violonistului şi trompetistului Vasile Bidirel, a deprins tainele viorii de la unchiul său, Ion, care l-a şi crescut, după ce tatăl său s-a stins pe neaşteptate.

*

În tainiţele oricărui cântec zac amărăciuni şi dureri mocnite, pe care lăutarul le zăvora, de-a lungul veacurilor, sub zâmbetul împietrit de nevoia de a-i bucura pe alţii. Lăutarul se rostea cu sufletul, şiroindu-l printre degetele îndemânatece, cu care împărţea fărâme de nectar îngerilor. Simţi organic amestecul dumnezeiesc de suferinţă şi de bucurie, definitoriu pentru arta muzicală naţională a românilor, lecturând cartea tânărului profesor Mihai Cotos. Carte care freamătă, care caută şi află, care îndreptăţeşte şi obligă. Carte pecete şi carte arcuş de vioară.

*

Structurată pe trei capitole exhaustive, „Personalitatea Alexandru Bidirel, în contextul evoluţiei muzicii tradiţionale româneşti din secolul XX”, „Repertoriul lăutarului Alexandru Bidirel: istoriografie, unele particularităţi ritmice, melodice şi arhitectonice” şi „Unele particularităţi stilistice în repertoriul folcloric al lăutarului violonist Alexandru Bidirel”, încadrate de o „Introducere” şi o „Încheiere”, cartea lui Mihai Cotos analizează opera ultimului mare lăutar de la Stupca, Alexandru Bidirel, încadrând piesele ritualice şi ne-ritualice ale materialului audio „A virtuoso of the violin Alexandru Bidirel: TRÉSORS  FOLKLORIQUES ROUMAINS”, editat de Casa de discuri „Electrecord”, în 1974, în „melodii din clasa „Hora mare”, „Hora-bătuta”, „Bătuta-Brâu”, „Sârba”, „Geampara” şi Melodii de tipul doinei şi al derivatelor acestora: de origine instrumentală; de origine vocală”, iar această grupare pe teme nu doar de tehnici instrumentale, ci şi pe teme care ţin şi de istoria şi filosofia culturii, îi permit tânărului autor să descifreze, să-şi însuşească, să explice şi să-i iniţieze şi pe alţii în tehnicile interpretative ale ultimului mare lăutar violonist din Bucovina.

*

La doar 24 de ani, violonistul şi profesorul de vioară Mihai Cotos îşi conturează îndreptăţirea la o strălucită carieră prin asumarea unor legendari antecesori şi prin preluarea şi încredinţarea tehnicilor lăutăreşti străvechi. Iar viaţa m-a învăţat că doar acolo unde există har, există şi memorie (I. D.).


Doina Catargiu, în ziua Prințesei Florilor

8 doina catargiu

*

Urmând exemplul Crăiesei Zăpezii și a Înfloririlor, Alba Lună, pictorul Doina Vianora Catargiu, invocă neîntrerupt, de o viață cu adevărat trăită, miracolul fabulos al naturii prin cromatica vibrantă a peisajelor și prin transparența dumnezeiască a florilor înspre lumină. Acuarelist fără egal, Doina Catargiu armonizând, în aceleași tușe, meșteșug academic și viziune impresionistă, recreează lumea drept o biruință a frumuseții asupra timpului, iar frăgezimea delicată a fiecărei lucrări conturează o veșnică tinerețe și pentru opere, și pentru artistă.

*

Consacrată, prin împliniri creatoare, Prințesă a Florilor, Doina Vianora Catargiu stăpânește secretele imortalizării viului viu, fiecare lucrare înnobilată de penelul ei purtând pecetea unui „status nascendi”, deci al dezvelirii din mugur și din fascinanta misterioasă veșnicie.

*

La mulți ani, Doina, Prințesă a Florilor și a Străvezimilor Bucovinei, iar Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!


Pagina 30 din 73« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »