Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 3

Radu Iaţcu: şarmant, spiritual, artist

Nu cred că a mai existat, printre personajele omenirii, unul care să-i semene artistului ipoteştean Radu Iaţcu, boem pe care viaţa îl răsfaţă, pentru că şi el o tratează cu aceeaşi măsură. Afirmat ca grafician satiric, apoi ca pictor şi, mai nou, ca arhitect francez, Radu Iaţcu, precum se zicea şi despre Vasile Alecsandri, s-a născut în România, dar s-a format francez. Vine des în ţară, când nu te aştepţi, ca să-şi descarce sufletul de taine şi de împliniri. Povesteşte amuzat şi amuzant, te domină prin şarm şi inteligenţă, dar şi prin rasa de artist înnăscut şi nu făcut.

*

Radu Iaţcu s-a născut libertate şi nici nu poate trăi altceva. De asta a ales şi l-a ales arta, ca tridimensionalitate a spiritului, ca să-şi exprime spaţialităţile cărora le-a fost ursit. Acolo, în dezlănţuit şi în lumină, Radu Iaţcu clocoteşte intens, fără să-i pese de urmele abandonate pe ierburile din toate cele patru zări ale lumii.

*

La mulţi ani, Radu Iaţcu,

şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!


Mircea Dăneasa, omul care a devenit operă

Cărţi întregi s-ar putea scrie despre sculptorul care, în 17 decembrie 1989, încerca să organizeze, împreună cu actorul Dan Victor, ieşirea sucevenilor în stradă, din solidaritate cu timişorenii, şi care, după 22 decembrie 1989, când Suceava a fost preluată de comunişti şi de informatorii securităţii, a fost „concediat de la Revoluţie”, odată cu Ioan Manole, Ghorghe Ştirbu şi cu cu alţi câţiva, toţi oameni-strigăt şi pumn încleştat. Dar sculptorul Mircea Dăneasa, care nu e născut pentru politică, ci pentru idei, nici nu a luat în seamă obrăznicia veşnicilor parveniţi, pentru că el avea altceva de trăit şi, tocmai de aceea, s-a dedicat artei sale cu pasiune, îngăduindu-şi rare clipe de odihnă doar atunci când are cu cine frământa idei, în discuţii pline de patos, adânc răscolitoare de suflet şi purificatoare de spirit.

*

Spună unii cât îi duce mintea, dar peste platitudinea lor s-a înălţat operă Mircea Dăneasa şi drept operă va dănui şi în viitorimea viitorului, care nici ea nu mai este ce-a fost – vorba dramaturgului Teodor Mazilu, la un păhăruţ de vodcă din cele tinereţi.

*

La mulţi ani, Mircea Dăneasa,

şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!


Lucian Harşovschi, ucenicind pentru viitor

Lucian Harşovschi, viceprimar al Sucevei, este un om tânăr, care şi-a început înţelept cariera politică, prin iniţieri în administraţie, săvârşite după moda austriacă de odinioară, când nu aveai voie să candidezi, fără să te fi pregătit şi calificat, mai întâi, pentru domeniul în care visai să te realizezi. Iar Lucian Harşovschi, care, în al doilea mandat de viceprimar, acceptă şi îşi asumă atribuţiuni din ce în ce mai grele şi mai dificile, practic îşi şlefuieşte şi defineşte potenţialul, nu neapărat pentru o carieră viitoare, ci poate că mai curând pentru sine, pentru a se simţi bine între semeni, fiindu-le de folos. Dar, oricum ar fi, tinereţea trăită cu folos îi va fi întotdeauna de ajutor.

*

La mulţi ani, Lucian Harşovschi,

şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!


Marius Costel Eşi: „Coleg de generaţie”

Un eveniment de excepţie în viaţa culturală a Sucevei, respectiv lansarea unei cărţi, şi ea de excepţie, „Coleg de generaţie”, de Marius Costel Eşi, a trezit la viaţă densă şi profundă Observatorul Astronomic din Suceava, pur şi simplu luat cu asalt de universitari, profesori gimnaziali, studenţi şi niscaiva plebe creatoare, într-un amalgam scriitoricesc, actoricesc şi folcloric amuzant. Ambient remarcabil, înviorat de acordurile clasice ale chitarei lui Cosmin Mariciuc, de la Colegiul Naţional de Arte „Ciprian Porumbescu” din Suceava şi o ipostază surprinzătoare, adică intimă şi luminoasă, din partea exponenţilor sistemului educaţional local, care percep, în rândurile aşternute în pagini (admirabila şi sugestiva copertă: Narcisa Eşi), o ciudată frescă a năzuinţelor lor, amintind mângâietor de sugestia „Cina cea de Taină”, din vremurile iluminării spiritului uman.

Moderator al evenimentului, o studentă „la litere” emoţionată şi emoţionantă, Andreea Sava, iar la prezidiul ştiinţific, împovărat de titluri academice care le glorifică îndreptăţit cariera, doamna Nadia Serdenciuc şi domnul Corvin Bejenariu, flancându-l pe dezinvoltul scriitor de subtilă profunzime Marius Costel Eşi, dornean prin naştere, ieşean prin genealogia dezvăluită de nume, scriitor român autentic, prin ceea ce scrie. Mie mi-a plăcut, în mod deosebit, prezentarea cărţii, din perspective scriitoriceşti, nu academice, săvârşită de Nadia Serdenciuc, pariind cu Eugen Prodan că Nadia Serdenciuc scrie, în taină, poezie şi proză. Scurtă, din pricina veşnicei neîncrederi în sine pe care o cauzează şi talentul, şi erudiţia. Între discursuri, folk şi covere neunitare, apoi, în două reprize de câte cinci, lecturi din carte, făcute inspirat şi cu o firească exaltare de către tânărul autor, care, fără premeditare, mi-a adus aminte de un personaj al lui Vajda, care deschidea o fereastră, spre o piaţă aglomerată, şi striga: Oameni, vă iubesc!

Ascultând cu atenţie, am înţeles, înainte de a citi cartea şi cu ochii mei, că proza lui Eşi are, dincolo de construcţiile alegorice directe sau indirecte, ceva din subtilitatea teatrului lui Lucian Blaga, în care nu personaje, ci idei se confruntă prin dialog; un eu tridimensional, suprapus peste aparentul binom autor-personaj, pe fundalul „Cinei celei de Taină” pe care o reprezintă sistemul educaţional românesc, „profesorul de” sau „profesorul de” încifrând, cu sugestia caricaturală a numelor, o largă paletă existenţială, în care scapără rar, dar puternic spiritul dascălului, al iniţiatorului, al şlefuitorului de destine. Iar problema centrală a educaţiei, după cum o sugerează discret Marius Costel Eşi, o reprezintă, de fapt, dizolvarea, fărâmiţarea şi presurarea iniţiatorului în profesori, în identităţi ciudate, în roboţi educaţionali înstrăinaţi tridimensional peste perspectiva plată a platitudinii tragicomice.

Nu intenţionez să mă transform într-un recenzent, acum, până nu citesc cu sufletul meu cartea, aşa că revin la misia mea de fotoreporter, dar nu înainte de a sublinia răspicat: sâmbătă, 31 martie 2018, la Suceava, un prozator înnăscut, Marius Costel Eşi, şi-a vestit intrarea în lumea creaţiei, acolo unde va fi „Coleg de generaţie” cu toţi idolii vieţii sale de până acum.

*


Liliana Widocks, David Croitor, Basarabia

Astăzi, când noi, „Zicălașii”, omagiem, prin iconografie necunoscută și prin cântece pierdute, Basarabia, doi prieteni, poetesa Liliana Widocks și pictorul David Croitor, își sărbătoresc ziua ivirii în lumină și în iluminare. Am o zi complicată, astăzi, cu două concerte cu cântecele pierdute ale Basarabiei, am propriile mele închinări de trăit la piedestalul eroicei și martirei Basarabii, dar nu pot trece peste operele cu care, și Liliana Widocks, și David Croitor, își încrustează în memorie ziua lor de naștere. În memorie, chiar dacă noi, românii suntem insensibili la memorie, pentru că spiritualitatea neamului există și durează dincolo de noi, de pășitorii grăbiți prin generații.

*

Liliana Widocks, poet neconvențional, cu frazări arborescente într-un lexic propriu bine chibzuit, trăiește mitul și recursul la mit în moduri atât de surprinzătoare încât își dobândește pe merit locul ei în iconarismul modern bucovinean. În vară, în luna diasporei, își va lansa la Suceava, în orașul ei natal, prima carte de poezie, pe care, deși o cunosc în bună parte, o aștept cu firească emoție.

*

Pictorul dornean David Croitor, sigiliu sacru al luminii pe pânzele vremuirilor, înseamnă atât de mult pentru Bucovina contemporană, încât o copleșește până la a nu fi observat (furnicile, cică, nu pot zări un stejar). Este un om plin de sfințenie, în ciuda puzderiei de răni care îi zdrențuiesc sufletul, fără să îl poată clinti din matricea ursită. David Croitor pictează lumina în toate întruchipările dumnezeiești care ne înconjoară, de la firul de iarbă, până la cer. Este un artist monumental pictorul David Croitoru, în pofida aparenței de cult al miniaturalului din care recompune astralul, ceea ce există dincolo de spațiu și de timp.

*

Basarabia, ruda noastră cu adevărat bogată, la care cătăm cu iresponsabilă făloșenie, înfășurați în primurile noastre de dihor, se va dezvălui, astăzi, în superba ei verticalitate, celor care au urechi, văz, minte și suflet. Celor care și există.

La mulți ani și Dumnezeu să vă ție numai întru bucurie,

Liliana Widocks, David Croitor, tulburătoare Basarabia!

 


Pagina 3 din 7312345...102030...Ultima »