Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 29

14 octombrie, sub semnul naşterii lui Ciprian

*

Muzica lui Ciprian Porumbescu a răsunat, astăzi, după mult amar de vreme, în Suceava. O muzică dumnezeiască, de care noi am avea nevoie. Ca să şi trăim. Şi au fost de faţă posesori de suflet, trăitori de cântec şi de cărţi. Şi a fost şi cartea lui Roman Istrati, despre care a vorbit poetul, închinând-o, ca eveniment, memoriei lui Ciprian. Şi a mai vorbit şi despre carte, şi despre ziua în sine, şi domnul deputat Ştefan Alexandru Băişanu. Ar fi făcut-o mai mulţi, Roman Istrati fiind un scriitor foarte iubit în Suceava, dar, aşa cum el însuşi spunea, ziua de 14 octombrie are sacralitatea lui Porumbescu şi astfel trebuie să o trăim. Deci ne-am întors la viori şi l-am ascultat pe Ciprian. Adrian Pulpă, Narcis Rotaru, Răzvan Mitoceanu, Petru Oloieru şi Ionuţ Chitic (ordinea poziţionării în scenă) au fost o stare de cântec, prin care ni s-a arătat nemuritorul de la Stupca. Pentru prima dată, în ziua naşterii sale.

*

*


Repetiţie secretă cu Mihai Hrincescu

*

Astăzi, „Zicălaşii”, într-o formulă restrânsă Narcis Rotaru – Răzvan Mitoceanu, cu Ionuţ Chitic de faţă, au avut o repetiţie secretă cu Mihai Hrincescu, abia întors de la o televiziune naţională, după vreo patru zile de platou. Deocamdată, Mihai Hrincescu nu face parte din formula concertului dedicat zilei de naştere a lui Ciprian Porumbescu. Deocamdată. Dar au, împreună, gânduri mari de viitor, pentru că Mihai Hrincescu este un zicălaş înnăscut, pe deplin îndreptăţit la a face parte din familia noastră.

*


Ruşii, vinovaţi de pierderea unui mare poet

*

Roman Istrati ar fi putut deveni un şi mai mare poet. Sînt convins că acest lucru îl gîndea în 1978 regretatul Laurenţiu Ulici, care a scris o cronică elogioasă la adresa lui Romică, autorul volumului de poezii „Miezul adînc”. Să fii publicat de Editura Eminescu la numai 23 de ani şi să ai parte de cronici favorabile în reviste de specialitate gen „România literară” nu era deloc puţin. Însă, se pare că a fost prea mult pentru tînărul poet, care deja fusese învăluit de aburii celebrităţii odată cu cîştigarea Marelui Premiu al Festivalului Naţional de Poezie „Nicolae Labiş”, cu un an înainte. În anii ’70, editurile erau edituri, revistele literare erau reviste literare, iar Romică era Romică. Un tip cu simţul umorului dezvoltat peste limitele prevăzute de codul bunelor maniere scris de obtuzul regim politic şi cu un talent mult peste medie. Peste media 09.00, să zicem. Dacă talentul lui Romică ar fi fost numai la scris, acesta ar fi ajuns un poet şi mai mare, însă l-au încurcat celelalte talente pe care le avea. Cum ar fi talentul de a se pierde în discuţii filosofice şi talentul de a se face simpatic, din cauza acestui ultim talent fiind invitat la tot felul de întîlniri, care ţineau uneori zile şi nopţi. Mai mult nopţi. Aşa spune lumea. Lumea aia care l-a cunoscut pe Romică cel Tînăr. Cu atîtea talente extrascriitoriceşti, cînd să mai compună Romică poezii? De fapt, el le compunea, dar pînă cînd să le aştearnă pe hîrtie, acestea zburau odată cu timpul petrecut în compania prietenilor cu fustă, cu barbă sau cu toartă. Depinde. Ghinionul care a stat în calea lui Romică Istrati, blocîndu-l pe acesta să devină un şi mai mare poet decît a fost considerat în tinereţe, a fost acela că nu au aflat ruşii de el. Dar nu cititorii ruşi obişnuiţi, ci cititorii ruşi în stele. Dacă cititorii în stele tocmiţi de Kremlin ar fi ştiut că peste ani şi ani Roman Istrati va scrie articole atît de aspre împotriva mai marilor Rusiei, atunci cu siguranţă că ar fi apelat la toate trucurile pentru a-l determina pe acesta să scrie poezie. Multă poezie, pe care ar fi fost în stare să o tipărească în mai multe limbi, astfel încît Roman Istrati să ajungă la concluzia că menirea lui pe acest pămînt este doar aceea de a scrie poeme şi că pînă la sfîrşitul vieţii sale numai asta trebuie să facă. Dacă îl citeşti pe Roman Istrati, ajungi să crezi că ruşii sînt vinovaţi de toate relele pămîntului. Acum pot spune că tot ruşii sînt vinovaţi şi pentru că România a pierdut un mare poet. Şi nu avea decît 23 de ani.

*

Sorin AVRAM


Încă un concert definitivat de „Zicălaşii”

*

Sunt doar 5 muzicieni, toţi tineri, toţi pasionaţi de ceea ce fac. În ordine alfabetică: Ionuţ Chitic, Răzvan Mitoceanu, Petru Oloieru, Adrian Pulpă, Narcis Rotaru. Ei sunt „Zicălaşii”, adică o familie, o stare de spirit, o necontenită curiozitate. Ei au gândit şi lucrat concertul „Rapsodia Română”, cuprinzând creaţii de-ale lui Ciprian Porumbescu, inclusiv „Rapsodia Română”, cu care va şi începe concertul de sâmbătă, 14 octombrie 2017, ora 11, la Centrul Tradiţilor Bucovinene din Suceava. Intrarea, liberă. Cartea lui Roman Istrati, „Rusu’ moralist”, aşijderea. Eu nu am făcut şi nu fac nimic. Doar ascult, trăiesc şi mă bucur. Când mă recuperez, fac poze cu „Zicălaşii”, pe care, seara, le postez pe site.

*

Îl ştiu bine pe Ciprian Porumbescu. I-am scos şi o carte de poezie, în ediţie bilingvă româno-engleză, i-am găsit şi debutul poetic în „Familia” din 1867, revoltând-o pe o profesoară de limba română, deşteaptă şi ştiinţifică precum Buzincu, imbecilizatoare de generaţii care s-a răstit telefonic la poetul Ioan Manole, pe când acesta prezenta numita carte de poezie a lui Ciprian Porumbescu: „Ce imbecilitate! Ce im-be-cili-ta-teee!”. I-am respectat şi despărţirea în silabe, şi îndreptăţirea la beznă, pentru că, vorba lui Voltaire, aproape că sunt gata să-mi dau viaţa pentru drepturile tuturor la a spune. Inclusiv nerozii.

*

Îl ştiu atât de bine pe Ciprian Porumbescu, încât, uneori, pun câte-un pahar cu vin şi pentru el. Doar ca să-i simt prezenţa, întotdeauna mai vie decât toţi viii.

*

*


Muzica, tentația dumnezeirii

*

Dar „muzica, însoţind dansul, ritmul şi melodia, ne uneşte cu divinitatea prin desfătarea şi, totodată, prin frumuseţea artei”, căci „oamenii ating perfecţiunea în imitarea divinităţii atunci când sunt fericiţi” (Strabon, Geografia, II, X, 3, p. 433), iar dacă, în cele din urmă, „s-ar găsi cineva, care să-i pună pe toți oamenii din lume să-și aleagă cele mai bune datini, din câte se află pe pământ, fiecare – după o chibzuire îndelungată – le-ar alege pe ale lui, într-atât sunt încredințați toți că obiceiurile lor sunt cu adevărat cele mai bune” (Herodot, Istorii, III, XXXVIII, p. 241).

*

Nu știu dacă noi, românii, avem „cele mai bune datini”, dar e sigur că limba noastră este singura din lume care mai păstrează această relicvă a „datului inițial” (Guenon, René, Simboluri ale ştiinţei sacre, p. 18), Datina. Iar Ciprian Porumbescu a izbutit, prin muzica lui, să curețe „datul inițial” de toate „degenerescențele” (Guenon, op. cit., p. 69), înțelegând instinctual că există o regulă inițială a desfășurărilor armonice, îndepărtările ulterioare nefiind nici pe departe creație, ci obișnuințe din ce în ce mai vulgare și mai golite de sacralitate. Trebuie refăcută originea mitului, strigă arcușul pe firele de lumină ale viorii, dar „puţini sunt cei care vor merge mai departe, când ochii li-s luminaţi de dragoste” (The Poetic Edda, II, p. 240), deslușind „cele trei hore: Orânduiala, Dreptatea şi Pacea… prinse-n rotitoare dansuri” (Orfeu, Cele trei hore, în Antologia poeziei greceşti, p. 210), hore care „puzderia de legi o cântă, glorifică înţeleptele datini, / cinstite de nemuritorii slăviţi, cu minunatele glasuri” (Hesiod, Teogonia, p. 5).


Pagina 29 din 87« Prima...1020...2728293031...405060...Ultima »