O zi cu zicale şi cu muzicieni muzicieni

A fost o zi minunată, pentru sufletul meu, ziua de ieri, care a început la ora 7, dimineaţa, şi s-a încheiat după miezul nopţii. A început devreme pentru că mai aveam multe lucruri de făcut pentru concertul „Sub o culme de cetate”, dedicat „Zilelor Cetăţii Neamţ”, iar noi nu avem cum comite actele de arheologie spirituală muzicală decât în timpul nostru liber, în ciuda faptului că beneficiem de înţelegere şi sprijin şi din partea Consiliului Judeţean Suceava, şi din partea Centrului Cultural „Bucovina”. Înţelegere, dar şi marginalizare premeditată. De pildă, ni se propune „o jumătate de oră”, împreună cu… minorităţile, în zilele proletcultismului, prin care o sută de ani de istorie muzicală a Sucevei, datorită lui Ştefan Nosievici, sunt aruncaţi la groapa de gunoi a istoriei, în favoarea unor falsuri „Arcanul”, pe care şi lumea academică le-a etichetat ca atare. În zadar şi-a bătut capul, pe la 1886, bietul Hasdeu, cu toate variantele de „Arcanul” sau „Arcanaua”, care încă se mai jucau, în Bucovina, în Moldova şi în Ardeal, pentru că pentru publicul şi culturnicii care promovează „Regina blondă a Bucovinei”, doar inexistenta „luare la oaste cu arcanul” înseamnă semnificaţia acestui dans, în care incultura proletcultistă a nivelat totul, aşa că „Strângi-ţi, leli, buzâli / Cî li chişcî gâzâli”! Ptiu, drace, câtă trivialitate peste cântecul preferat de Ştefan cel Mare, „Cucuruz cu frunza-n sus”, publicat de Ioachim Schlutter, la 1531, în „Wittenberger Gesangbuch”, cântec retrezit la viaţă, aseară, de Mihai Hrincescu şi de „Zicălaşi”, într-un mod absolut exemplar.

Din punctul meu de vedere, „Zicălaşii”, care au avut parte de o umilinţă asemănătoare, în urmă cu vreo trei ani, la Bucoşoaia, unde au fost lăsaţi să cânte doar 15 minute, pentru că ora următoare era dedicată unui feşter securist, care avea de povestit cum umbla el, cu oile, prin munţi, ca să le ia urma bandiţilor de intelectuali (cu asta se ocupă şi astăzi), deci, din punctul meu de vedere, „Zicălaşii” trebuie să refuze spectacolele mai scurte de o oră, iar următoarele 9 concerte-dezbatere, pe tema hărţii lăutăriei româneşti, trebuie să se desfăşoare fără public, rolul nostru fiind acela de a desluşi, de a dezbate şi de a încerca să înţelegem. Cereri de concerte publice, îmi spune Petrică Oloiru, sunt berechet, dar putem onora doar câteva, truda pentru pâinea de fiecare zi însemnând, în fond, destinul nostru, al fiecărui zicălaş.

La Târgu Neamţ, unde s-a cântat în formula: Petru Oloieru – staroste şi ţambal, Mihai Hrincescu – zicale (7 cântece) şi cobză, Viorel Kirilov, de la „Rapsozii Botoşanilor” (a cântat cu noi în primul spectacol public, cel din 13 aprilie 2015, precum şi la Vatra Dornei, unde s-au fonotecat video 2 ore de „Cântecele Dornenilor”) – braci, Ionuţ Chitic – contrabas, şi primaşii de-a dreptul uluitori, Narcis Rotaru şi Adrian Pulpă, s-a conturat definitiv un concert de muzică veche românească, numai bun de cântat la manifestările culturale de amploare, la care ni se va solicita şi vom putea accepta colaborarea.

Petrecând o zi împreună, am putut discuta despre multe şi ne-am simţit ca o familie, ceea ce şi suntem. Mai este nevoie să vă spun că am fost tare mândru de „Zicălaşii” mei, pe toată durata concertului de la Târgu Neamţ?

Roman Istrati o premiază pe Mădălina Boca

O întâmplare pe care nu o ştiţi: în ultima săptămână a vieţii sale, Poetul Roman Istrati a scos la licitaţie, cu sprijinul „Monitorului de Suceava”, un album cu ilustrate ale Bucovinei istorice, banii obţinuţi fiind încredinţaţi, în totalitate, unui copil aflat pe un pat de spital al aceleeaşi nedrepte suferinţe. Nu a păstrat un leu pentru el, deşi nu-l îmbrâncea bunăstarea afară din casă, el, Roman Istrati, preferând să se nutrească din alinarea suferinţei altora. Şi nu a fost prima dată când a săvârşit astfel de gesturi dumnezeieşti, pentru că aşa se născuse, pentru că asta era natura lui: umană.

În acelaşi spirit şi cu acelaşi spirit, Roman Istrati va oferi, joi, 4 iulie 2019, ora 16, la Centrul pentru Sprijinirea Tradiţiilor Bucovinene, premiul anual pentru literatură şi muzică Eroinei Scrisului Bucovinean Mădălina Boca, autoarea unei cărţi de proză scurtă vestitoare de geniu, „Trei flăcări şi o speranţă”, şi care are nevoie, mai mult decât orice, de solidarizare umană, pentru a putea ajunge în Canada şi pentru a putea trece şi peste a zecea operaţie dificilă, ca să poată deveni, în cele din urmă, un biruitor în bătălia cu soarta.

Celelalte două premii se vor oferi în ziua de 7 septembrie 2019, când executorul lui testamentar şi fost elev, tânărul jurist Marius Bruja, îi va lansa cartea definitivă de poezie, în varianta pe care Roman Istrati o concepuse: „Barbut”. Marius mi-a adus, astăzi, un exemplar al cărţii lucrate de el şi mi-a plăcut, inclusiv prin copertă, pentru că înseamnă o viziune, o vestire demnă de toată atenţia. Dar e nevoie de mai mult, de o adevărată fixare în timp a memoriei Poetului Roman Istrati, aşa că, împreună cu Marius Bruja, am premeditat o carte, pentru 7 septembrie 2020, de rememorări, de evocări, inclusiv anecdotice, a poetului poet Roman Istrati, om de o frumuseţe a sufletului tulburătoare şi care a ars, întotdeauna, între tragic şi vesel, între captivitatea întunericului şi între dese evadări explozive în lumină. Apelăm, deci, la toţi cei care l-au cunoscut să ne trimită din vreme evocările de care simt nevoia să se despovăreze, pentru a face un volum colectiv despre personalitatea inconfundabilă a lui Roman Istrati.

O carte uluitoare, scrisă de o tânără eroină

O carte vestitoare de geniu, Trei flăcări şi o speranţă, de Mădălina Boca, se va lansa în curând, de către Centrul Cultural „Bucovina”, cu intenţia declarată de a-i saluta apariţia drept una dintre zilele fundamentale ale scrisului bucovinean. Mădălina Boca, un martir al soartei, cu şase operaţii dificile şi cu două cărţi de proză scurtă până la 16 anişori, este o adevărată eroină, care şi-a elaborat o filosofie de viaţă remarcabilă, în care credinţa, scrisul şi muzica la pian reprezintă nu doar terapii subiective, ci mai ales dimensiuni şi repere ale Căii pe care şi-a desluşit-o şi pe care o schiţează, cu o incredibilă maturitate şi în prefaţa noii sale cărţi:

*

„Există un moment, în viaţa fiecăruia dintre noi, când începem să cugetăm asupra sensului existenţial. Uneori, din dorinţa de a afla „adevărul”, alteori datorită sentimentului de apartenenţă, ce se intensifică odată cu trecerea timpului, sau din teama de necunoscut… Astfel se generează adevărate schimbări interioare, prin răspunsurile întrebărilor sau doar prin întrebările pe care ni le punem. Aceste întrebări reprezintă încercarea de a porni mecanismul conştiinţei creştine.

Acest volum a dat viaţă unui buchet de cinci povestioare, ce întruchipează mai multe atitudini şi trăiri. Am încercat să răspund mai multor întrebări tipice pentru un adolescent ce încearcă să îl descopere pe Dumnezeu şi nu numai. Reprezintă o călătorie prin viaţă, cu sentimente inedite. Momente de fericire şi de tristeţe. Momente în care se îndeplinesc dorinţe şi în care se sfărâmă vise. Un amalgam de simţiri reale, ce sunt puse pe seama unor personaje. Povestioara „Trei flăcări şi o speranţă” este trunchiul unui copac, ale cărui ramuri sunt celelalte patru povestioare. Rădăcina acesteia este o întâmplare reală… Veţi descoperi răspunsurile unor întrebări precum:  Nu sunt eu creştin? De ce mi s-a întâmplat mie? Un vis poate deveni realitate, dacă îţi doreşti cu adevărat?

Răspunsurile sunt asemeni unui trandafir, aşa cum,  până să ajungi să-i poţi simţi mireasma vie, este posibil să te înţepi. Unele răspunsuri pot lua naştere după propria experienţă, iar altele sunt exacte, fără loc de interpretări.

Nu aş putea să închei această relatare, fără a mulţumi tuturor celor care mi-au fost şi îmi sunt alături şi m-au susţinut pentru a putea continua drumul început.

Mădălina BOCA”.

Violeta Bucovinei Acoustic Park

Bucovina Acoustic Park este un vis împlinit al Violetei Codorean, directorul Casei de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei și, ca și Violeta Țăran de Berchișești, una dintre Doamnele din Bucovina, pe care Andi Drăgușanul, Mihnea Blidariu și eu le respectăm în mod deosebit, datorită amplitudinii, dar și realismului viselor care se cer transpuse în realitate.

Visând un festival acustic la Vatra Dornei, Violeta Codorean a izbutit să ne solidarizeze, până la fraternitate, pe noi, cei din administrația edilitară a orașului de sub Oușor, cu noi, cei care slujim cultura sub flamura Centrului Cultural „Bucovina”, instituție de specialitate a Consiliului Județean Suceava. Violeta Codorean a fost, este și va fi un simbol al bucuriei de a aduce bucurii altora, poate și pentru faptul că Vatra Dornei înseamnă, pentru sufletul ei, o nestăvilită bucurie.

La mulți ani, Violeta Codorean,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!

Gabi, din celebrul neam al Havriliucilor

Gabriela Havriliuc este colega noastră, a celor de la Centrul Cultural „Bucovina”; colega și prietena fiecăruia dintre noi, pentru că s-a născut cu un suflet luminos și cu o fire dinamică, iar aptitudinile implicării firești întru slujirea culturii nu pot fi vreodată nereceptate. S-a născut în celebrul neam al muzicienilor Havriliuc din Siminicea, dar are propria ei personalitate, o personalitate distinctă, deci inconfunabilă, în care valorile umane primează și definesc, semnifică și ierarhizează.

Gabriela Havriliuc, Gabi de la Centrul Cultural „Bucovina”, e o zi de primăvară, care împrospătează cerul și pământul cu o cumsecădenie și cu o generozitate netrucate, ci respirate odată cu viața, de care se bucură cu aceeași dezarmantă seninătate. Gabi este un model de echilibru, de la care ne inspirăm și împărtășim, ori de câte ori ne zburătăcesc vremuirile.

La mulți ani, Gabi,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!