Marian Palade: Biserici şi preoţi din Poiana Stampei

Un remarcabil compozitor, dirijor şi profesor de muzică sucevean, bucureşteanul Marian Palade, surprinde cu o lucrare monografică inedită, „Biserici şi preoţi din Poiana Stampei” (ROF, Suceava 2019), excelent lucrată şi prin documentare, şi prin frumuseţea frazării. Folosindu-se de numeroase „izvoare arhivistice”, unele reproduse şi în facsimil, de reviste şi gazete bucovinene vechi, precum şi de „lucrări generale de specialitate”, Marian Palade, interesat, în primul rând, de viaţa spirituală a satelor munteneşti în care îşi are rădăcinile soţia sa, doamna Veturia, izbuteşte o exhaustivă recuperare de memorie a satelor care nu existau înainte de construirea Şoselei Franciscane, începută în 1783 („Marele împărat Iosif a fost acela care a pus să se construiască, în anul 1783, o şosea, care, pornind din satul Prundul Bârgăului, în comitatul Doboka, dă posibilitatea călătorului ce merge, din Transilvania, în Bucovina, să facă, într-o singură zi, un drum pentru care îi trebuiau, înainte, şase zile” [1]), „la care au contribuit băştinaşii, cu munca şi cu cărăuşia, fără de nici o despăgubire”, o şosea minunată, terminată în 1784, după cum precizează o ştire din gazetele franţuzeşti[2], şi numită, după numele celui care a inaugurat-o, „Şoseaua Franciscană”[3]. Satele Poiana Stampei şi, deci şi bisericile, au apărut mult mai târziu, în 1920, de pildă, „Poiana Stampei, prima localitate din Bucovina, (era) formată numai dintr-o casă de poştă şi dintr-o cazarmă mică”[4]. Cunoscând bine istoria locurilor, Marian Palade include, în monografia sa, largi segmente de istorie a localităţii şi bisericii din Dorna Candreni, în atenanţa căreia va intra, mult mai târziu, şi Poiana Stampei, şi celelalte sate din componenţa comunei de mai târziu, formate prin concentrări pe răsfirări propice desfăşurării unei vieţi comunitare munteneşti.

Cartea în sine a fost lucrată pe identităţi preoţeşti, multe din ele neştiute nici măcar de cei care au slujit, ulterior, la acelaşi altar, după principiul „omului care sfinţeşte locul”, iar demersul acesta recuperator a fost condiţionat de ani întregi, petrecuţi în sălile de lectură ale arhivelor Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale din Suceava şi ale Arhivei parohiei Poiana Stampei sau a Fondului Documentar „Bucovina”, ca să nu mai vorbim de zecile de cărţi care i-au trecut prin faţa ochilor, începând cu „Monografia comunei Poiana Stampei”, de Paraschiva şi Ioan Abutnăriţei. Aici, în domeniul lucrărilor de specialitate, care vizează comunitatea sătească, pot fi întâlnite unele erori deja clasicizate, care ţin de document scăpat din vedere, dar în esenţa temei de cercetare, pe care şi-a propus-o Marian Palade, adică istoricul vieţii religioase din Poiana Stampei, cu fundament în cea a Dornei Candreni, monografia străluceşte prin atotcuprinzător şi prin talentul narativ al autorului, care izbuteşte o lucrare ştiinţifică ireproşabilă, dar accesibilă, frumos scrisă şi, tocmai de aceea, cu şansa de a plăcea oricărui cititor.

Şi, astfel, Marian Palade se înscrie, cu depline îndreptăţiri, în lista marilor autori bucovineni care s-au ocupat de istoria vieţii spirituale a românilor din aceste străvechi ţinuturi moldave, precum Dimitrie Dan; Simeon Florea Marian, Simeon Reli, Em. Grigorovitza etc.

Lansarea excelentei lucrări monografice „Biserici şi preoţi din Poiana Stampei”, de Marian Palade, vineri, 26 iulie 2019, începând cu ora 13, la Poiana Stampei (I. D.).

[1] Rohrer, Joseph, Relatarea călătoriei prin Moldova şi Bucovina, Academia Română, Călători străini despre Țările Române, Serie nouă, Vol. I (1801-1821), București 2004, pp. 155, 156

[2] „Din Transilvania, 10 mai 1784. Şoseaua principală, începută, anul trecut, de la Bordo (Bârgău – n. n.), din acest principat, până la Dorna, în Bucovina, este aproape gata: 1.000 de muncitori şi un regiment de valahi au lucrat zilnic” – cf. Gazette de France, 15 iunie 1784, p. 196

[3] „Francisc I (Iosef, Karl, mai înainte, ca împărat al Germaniei, Francisc II), Împărat al Austriei, crai Ungariei, Boemiei, Galiţiei, Lodomeriei, Lombardo-Veneţiei &, Arhiduce de Austria &, a fost fiul Împăratului Leopold II şi al soţiei sale, Maria Luiza (fiica Craiului Karol III de Hispania). S-a născut în 12 februarie 1768. După moartea părintelui său, la 1 martie 1792, a intrat în stăpânirea tuturor ţărilor austriece, s-a încoronat, în 6 iunie 1792, Crai Ungariei, la 7 iunie, s-a ales Împărat Germaniei şi la 14 iunie, s-a şi încoronat. După ce (18 mai 1804) se înălţase Franţa la rang de Împărăţie, Francisc, prin proclamaţia din 7 decembrie 1804, s-a declarat Împărat al Austriei. După întrunirea confederaţiei renane, a depus el coroana şi ocârmuirea Împărăţiei germane, în 6 august 1806” – cf. Icoana lumei, Iaşi, 1841, pp. 49-51

[4] Schmidl, Adolf, Călători, XIX, III, pp. 291, 292

Florin „Maghi” Pascal

Mi-a fost coleg, pe vremea condamnării la depersonalizare în bastilia „Ștefan cel Mare” din Suceava, apoi ni s-au despărțit cărările, dar tot aflam vești despre el, pentru că Florin „Maghi” Pascal inventase tot felul de soluții tehnice care se aplicau mai ales în China, țară de poveste, în care și-a petrecut o bună parte din viață. În anii bastilieni, și „Maghi” scria poezie, eu fiindu-i, de regulă, primul cititor, iar tentativele acelea de evadare ne-au îngemănat într-o durabilă prietenie, pe care amândoi am regăsit-o intactă la bătrânețea trupurilor, mai ales în lunile în care, tot amândoi, am izbutit să complicităm întru salvarea fundației transfrontaliere a Poetului Roman Istrati, fundație care, de curând, a pus în valoare, în mod strălucit, sufletul intim, dar veșnic, al regretatului nostru coleg și prieten. Florin „Maghi” Pascal, o dimensiune existențială lirică inconfundabilă, împlinește, astăzi, o vârstă frumoasă în tinerețea lui fără de bătrânețe, și mă bucur să-mi deschei sufletul de partea acestei sărbători.

La mulți ani, Florin „Maghi” Pascal,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!

Colega mea, Elena Diana Bădăluță

Prieten de când hăul și om pe cuvântul căruia m-am putut baza întotdeauna, colega mea Elena Diana Bădăluță înseamnă o viață pusă în slujba culturii și o sensibilitate distinctă față de restituirile de memorie românească, pe care le săvârșim unii dintre noi. Are vocație de suflet mare, care ajută acolo unde este nevoie și care se bucură necondiționat de bucuriile altora. Peste asperitățile vieții trece cu înțelegere, nicidecum cu stoicism, pentru că înțelegerea este condiționată de un anume tip de înțelepciune, pe care Lenuța o are înnăscută. Altminteri și dincolo de toate acestea, Elena Diana Bădăluță, Lenuța noastră, a celor de la Centrul Cultural „Bucovina”, înseamnă o personalitate bine definită, pe care întotdeauna am receptat-o ca atare, chiar dacă o mărturisesc abia acum.

La mulți ani, Elena Diana Bădăluță,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!

Oana, Balada Bucovinei

Mai ieri, pe când Maestrul George Sîrbu încerca biruitor să identifice sufletul intim al Bucovinei și să-l înalțe în lumină, a creat și întrupat, mai întâi, Balada Bucovinei, pe care a numit-o Oana, apoi, pentru că înmugureau lăstarii, iarăși „Balada Bucovinei”. Că așa-i Maestrul, mereu și mereu unifică sub aceeași identitate divinul și pământescul, pentru a le conferi măreție amândurora. Din Baladă în Baladă s-a împlinit, apoi, Rapsodia drept armonie definitivă a viitorimii românești și a primit consacrarea drept Anda. Anduța, cum îi zice Magul Cântecului din Străbuni. Că așa-i sufletul Maestrului George Sîrbu: biruiește vremurile și le stăpânește cu farmecul nepieritor al cântecului fără de prihană.

Dar ziua de astăzi îi aparține Oanei. Colegei mele Oana Sîrbu-Botezat și despre ea ar trebui să vă vorbesc, chiar dacă știu că Oana există în spațiul sacralității familiei, între tatăl ei, George, și prințesa cu care a hărăzit-o bunul Dumnezeu, Anda, precum între Soare și Lună. Artist înnăscut, prieten înnăscut, Oana Sîrbu-Botezat trăiește un destin aparte, împărtășindu-se din liniște ca dintr-o apă vie. Vine dintr-o rădăcină, conturează un trunchi și sloboade în lumină o mlădiță fascinantă.

La mulți ani, Oana Sîrbu-Botezat,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!

Lansarea cărţii Mădălinei Boca

Două au fost cărţile remarcabile, în realizarea şi lansarea cărora, prin voia soartei, am fost mai mult sau mai puţin implicat: „Din culisele sufletului”, de Sofia Vicoveanca – în ianuarie, şi „Trei flăcări şi o speranţă”, de Mădălina Boca – lansată astăzi şi confirmată drept o carte vestitoare de geniu prin două premii, cel acordat de Centrul Cultural „Bucovina”, cu diploma de „Eroină a scrisului bucovinean”, înmânată de managerul Sorin-Vasile Filip, şi Premiul pentru literatură „Roman Istrati” pentru anul 2019, cu diplomă înmânată de executorul testamentar al Poetului, Marius Bruja. Şi au mai fost solidarizări cu tânărul nostru confrate, Mădălina Boca, soldate cu un total de peste 6.000 lei, care s-o ajute pe Mădălina să ajungă, în toamnă, la cea de-a zecea operaţie, în Canada. Şi au mai fost solidarizări şi prin cântec, din partea interpretelor Dana Dăncilă şi Laura Olteanu, două voci vibrante, tulburătoare, fiecare cu destinul ei liric.

Mădălina Boca a cântat la pian, iar scurtul ei concert a însemnat o pilduitoare lecţie de viaţă, după cum sublinia Dana Dăncilă, prin răbdarea şi stăruinţa în atingerea perfecţiunii, deşi calea e lungă şi istovitoare. Dana Dăncilă m-a impresionat şi prin sinceritate, vocaţia şi statutul ei de mamă simţindu-se în relaţia, pe armoniile cântecelor, cu Mădălina Boca. Frumoase au fost şi cuvântările preotului şi profesorului de română din Botoşana, preotul, un om tânăr şi luminos, fiind şi duhovnicul Mădălinei, din câte am înţeles.

Dar mai presus de tot şi de toate a fost, este şi va fi Mădălina Boca, tânăra prozatoare care mi-a amintit de finalul primului meu roman, „Omul de sacrificiu”, şi tocmai de aceea i-am şi zis: „Povesteşte, Mădălina! Dacă vei povesti, ai să te vindeci!”. În fond, pentru Mădălina Boca, narator înnăscut, inteligent, erudit şi cu o formidabilă intuiţie a tainelor sacre ale vieţii, a povesti înseamnă un sens existenţial, o spovedanie cosmică, prin care răzbate până în vecinătatea bunului Dumnezeu. Atât am de povestit despre lansarea cărţii Mădălinei Boca, înainte de a pleca la „Bucovina Acoustic Park”, în Vatra Dornei, fiind eu un sincer trăitor al muzicii cu pumnii încleştaţi.