Nuntă mare la Centrul Cultural „Bucovina”

Aseară, în minunata locaţie a restaurantului „Balada” din Suceava, familia Centrului Cultural „Bucovina” s-a solidarizat în bucurie cu colega noastră Gabi Havriliuc, cu prilejul nunţii lui Alexandru cu o minunăţie de fată, Adelina, fostă Ignat. Naşi mari: Răzvan şi Alexandra Mitoceanu, iar maestru de ceremonii, naşul de cununie al naşilor Mitoceanu, Sorin Filip, care avea să deschidă şi seria de concerte de tip Centrul Cultural „Bucovina”, în care au mai evoluat şi Alexandra Chisăliţă şi Marian Gogan, o surpriză pentru mine fiind şi un grup de dansatori din Pojorâta. A fost o nuntă de vis, de care cele două perechi de socri mari şi mici, Sergiu şi Gabriela Havriliuc, şi, respectiv, Ion şi Alina Ignat, pot fi cu adevărat mândri. Naşul naşului (Sorin Filip) şi naşul mirilor (Răzvan Mitoceanu), la rândul lor, pot fi mândri de tânăra familie Alexandru şi Adelina Havriliuc, căreia, după obicei, i-au deschis ferestrele spre adevărata viaţă.

Noi, familia de la Centrul Cultural „Bucovina”, vreo 50 la număr, grupaţi în acelaşi sector al sălii, am trăit din plin evenimentul, admirându-ne colegii artişti, care aveau o încântătoare naturaleţe, în acest mediu familial al nunţii. Pentru mine, un personaj extrem de important a fost şi rămâne partenerul meu de Bucovina Acoustic Park, Bucovina Rock Castle şi de nunţi, tânărul domn Ştefan Căluşeriu, pe care l-am pozat ori de câte ori am avut ocazia, deşi vechiul meu aparat fără bliţ nu prea se descurcă în excesul de lumină şi de frumuseţe pe care îl concretizează şi locaţia nunţii, şi nunta îl sine. Dar asta este, mă împac şi cu aparatul şi vă arăt câteva instantanee de la nunta de poveste, la care am fost aseară, şi cu sufletul, şi cu mintea, şi cu nevastă-mea, şi cu Gabi Teişanu, colega mea de birou.

Cosmicitatea zilei, prin Gabriel Cărăbuș și Vasile Ursachi

Ziua de astăzi, aflată sub sigiliul trăirii istoriei, până la vocația doctoratului (Gabriel Cărăbuș) și a inefabilului liric (Vasile Ursachi), îmi bucură sufletul cu sentimentul unei profunde frățietăți, care mă leagă și de unul, și de celălalt. În fond, Gabriel Cărăbuș și Vasile Ursachi reprezintă două tipologii în deslușirea identității noastre, iar statutul lor ocupațional, de slujitor al cărții (Gabriel Cărăbuș, directorul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”) și de poet înnăscut (Vasile Ursachi) dau cosmicitate acestei zile de septembrie, care marchează, în același timp, și două destine publicistice, cu cărți serioase așternute prin rafturile memoriei și, deci, ale căutării de sine, Vasile Ursachi fiind printre puținii istorici din lume care au înțeles, printr-o carte de… poezie, simultanietatea celor trei culturi ocupaționale primordiale, adăugând mitului lui Cain (agricultorul) și al lui Abel (păstorul), pe cel al lui Hefaisos (meșteșugarul), el însuși o cosmicitate a capacitățile umane și, probabil, primul fapt stilistic al făpturilor pământești.

Vasile Ursachi și Gabriel Cărăbuș, Gabriel Cărăbuș și Vasile Ursachi reprezintă repere importante ale prezentului cultural bucovinean, cărora mă închin cu respect și cu afecțiune. Ei există cu adevărat, pentru a respira cu nesaț fiecare clipă desprinsă din Soare și vânturată pe sub pașii celorlalți trecători, odată cu frunzele toamnelor.

La mulți ani, Gabriel Cărăbuș,

la mulți ani, Vasile Ursachi,

și Dumnezeu să vă ție

numai întru bucurie!

O stare de spirit: Mihaela Siminiceanu

Am cunoscut-o târziu, abia după ce tatăl ei, regretatul Ion Siminiceanu, trecuse în legendă, iar senzația trăită atunci a fost aceea a regăsirii aceluiași prieten într-o altă întrupare. Pentru că și Mihaela Siminiceanu este și înseamnă o stare de spirit, o neostenită învolburare a undelor care mențin pe vecie statutul de apă vie al spiritului conștient de sine și de fireasca-i unicitate. Pentru că și Mihaela Siminiceanu, ca și inegalabilul Ion Siminiceanu, s-a născut cu ferestrele deschise spre prospețime și inefabil, deci spre șansele mereu repetate și neirosite ale purificării sufletului și minții omenești.

Nu cred că ne-am întâlnit, în viața aceasta, mai mult decât de două-trei ori, cu prilejul unor întâmplări culturale sucevene, iar acum, când, din câte știu, este departe, la mii de kilometri de orașul natal, o întâlnesc zilnic, pe calea frământărilor cunoașterii, mai întotdeauna prin întrebări fără răspuns și prin răspunsuri care nu presupun și întrebări. Fiecare dintre noi, cu propriile căutări, cu enigme și misterioase puseuri de metafizic menite să spulbere dogme și suficiențe, iar eu aș numi starea aceasta dinamică prietenie. O prietenie din care statura astrală a lui Ion Siminiceanu nu lipsește nicicând, ci, dimpotrivă, fixează punțile luminii în arcuiri dezinvolte de pribeag curcubeu.

La mulți ani, Mihaela Siminiceanu,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!

Prietenii mei maghiari: Gergely Pál şi Csaba

Împreună cu László Gergely Pál, autorul cărţii „Bucovina unui maghiar”

În această seară, am petrecut vreo două ceasuri cu prietenii mei maghiari, László Gergely Pál, istoric din Deva, şi Csaba Kovacs, profesor de română din Odorheiul Secuiesc. Cu amândoi m-am văzut pentru prima dată în această viaţă, deşi ne ştim şi suntem prieteni dintotdeauna. László Gergely Pál a scris, la rugămintea mea, o istorie a maghiarilor din Bucovina, sub titlul „Bucovina unui maghiar”, carte care se va lansa mâine, 6 septembrie, ora 14, la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, în cadrul „Sărbătorilor Memoriei” dedicate Poetului Roman Istrati. Prin bunici, se trage din Ţibeni şi din Dorneşti, dar cunoaşte ca nimeni altul povestea fiecărei familii maghiare din toate satele Bucovinei istorice.

Csaba Kovacs, profesor în Odorheiul Secuiesc

Cu profesorul de română Csaba Kovacs din Odorheiul Secuiesc nu cred că m-am mai intersectat vreodată, dar, ca şi László Gergely Pál, e un om de ispravă, care degajă o debordantă empatie. Este şi un bucătar priceput (ca şi mine), căruia i-am dezvăluit reţeta de cartofi cu ceapă şi mărar, învăţată în Cotiujenii din nordul Basarabiei (tricoul „Alternosfera”, pe care îl port cu mândrie, m-a făcut şi mai convingător), şi o reţetă obcinară de ochiuri în smântână, pe care mi-a gătit-o nevastă-mea, reţetă pe care e musai să v-o spun: Se pune într-o tigaie înaltă smântână, cu puţină sare (eu aş sugera şi vreo lingură de brânză sărată de oi), şi se mestecă, iar când dă în clocot, se sparg 4-6 ouă, care se slobod în smântână, să fiarbă. Între timp, bărbatul mestecă de zor o mămăliguţă moale. Când ouăle au coagulat albuşul în jurul gălbenuşului, se mai mestecă puţin conţinutul tigăii, dar cu blândeţe, ca să nu se spargă gălbenuşurile, apoi se pune minunăţia aceasta în două farfurii şi se consumă cu mămăliguţa abia răsturnată din ceaun de către merituosul soţ al bucătăresei. Poftă bună!

Pe coperta cărţii „Bucovina unui maghiar”, personajul central este bunicul din Ţibeni al lui László Gergely Pál, care a pozat, odinioară, la Cernăuţi (aşa cred), chestie despre care vă va povesti el, mâine, dacă vă interesează cu adevărat adevărata istorie a Bucovinei. Pe mâine, deci!

Opera martirului Radu Bercea

Multă, multă lumea de prin ţară şi de prin Bucovina s-a adunat, ieri, la Gura Humorului, acolo unde primarul Marius Ursaciuc a scos la iveală, din patrimoniul comunităţii, cea mai tulburătoare şi mai durabilă aură, cea a sfinţeiniei creaţiei şi a sângelui prelins din rănile vremelniciei pentru biruinţa luminii. Ca la moaşte, în zi de sărbătoare, s-au îngemănat sufletele sub aura lui Radu Bercea, în universul divin al frumuseţii pe care numai sufletul şi mintea omenească îl poate desluşi, aşternându-l cu migală între Pământ şi Ceruri. Iar Radu Bercea, sacerdot al simţirii, a respirat adierea solidarizării iubirii cu tot ceea ce, vreme de decenii, a trăit precum nimeni altul.