Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 20

Cezar Straton, un suflet în lumină

*

Cezar Straton, militant al normalităţii universale şi publicist aprig, deci dibace risipitor de inteligenţă şi de simţire, printr-o dezinvoltură a dinamicii rostirii irepetabilă, este, dincolo de tot şi de toate, un suflet în lumină, deci o intimitate lăuntrică plină de poezie şi de alean, o sfială plină de tandreţe faţă de dimensiunile şi de verticalităţile existenţei umane. Nu un existenţialist, ci un adorator al existenţialismului, simţul estetic fiind cel care-i domină închinările, până la extaz.

*

Astăzi, Cezar Straton îşi retrăieşte naşterea, regăsirea uimită în lumină şi iluminarea prin regăsiri. Nu mă joc deloc cu cuvintele, deşi las impresia că o fac, atunci când tot fac recurs la aceleaşi două repere, care, cred eu, îl definesc pe Cezar Straton: lumina şi adoraţia. Adică starea de extaz pe care o provoacă iluminarea, mai ales în cazul unui cărturar ca el, a unui degustător şi făuritor de semnificaţii ale cuvintelor care nu li se desluşesc tuturor. Pentru că au şi cuvintele o anume demnitate, uneori chiar şi trufie, care durează obloane pe ferestrele plate sau doar pâcloase ale cotidianului.

*

La mulţi ani, Cezar Straton, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!


Anatol Viere, poetul de lângă Hotin

*

Poet pururi dezlănţuit, un fel de tribun al metaforei amintind cumva de Ioan Manole, mai înspre tinereţe, Anatol Viere este o cetate a Hotinului vie, veghind statornicia mlădioasă a limbii române între Nistru şi Prut. Este un năvalnic, un iute risipitor de flacără şi de scântei şi, drept consecinţă, nopţile planetei îşi aprind cereştile candelabre şi din călimara lui Anatol Viere. Căci aşa i-a fost ursit: să-şi afle naşterea în ziua lui Ciprian Porumbescu şi să crească aidoma.

*

La mulţi ani, Anatol Viere, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!


14 octombrie, sub semnul naşterii lui Ciprian

*

Muzica lui Ciprian Porumbescu a răsunat, astăzi, după mult amar de vreme, în Suceava. O muzică dumnezeiască, de care noi am avea nevoie. Ca să şi trăim. Şi au fost de faţă posesori de suflet, trăitori de cântec şi de cărţi. Şi a fost şi cartea lui Roman Istrati, despre care a vorbit poetul, închinând-o, ca eveniment, memoriei lui Ciprian. Şi a mai vorbit şi despre carte, şi despre ziua în sine, şi domnul deputat Ştefan Alexandru Băişanu. Ar fi făcut-o mai mulţi, Roman Istrati fiind un scriitor foarte iubit în Suceava, dar, aşa cum el însuşi spunea, ziua de 14 octombrie are sacralitatea lui Porumbescu şi astfel trebuie să o trăim. Deci ne-am întors la viori şi l-am ascultat pe Ciprian. Adrian Pulpă, Narcis Rotaru, Răzvan Mitoceanu, Petru Oloieru şi Ionuţ Chitic (ordinea poziţionării în scenă) au fost o stare de cântec, prin care ni s-a arătat nemuritorul de la Stupca. Pentru prima dată, în ziua naşterii sale.

*

*


Repetiţie secretă cu Mihai Hrincescu

*

Astăzi, „Zicălaşii”, într-o formulă restrânsă Narcis Rotaru – Răzvan Mitoceanu, cu Ionuţ Chitic de faţă, au avut o repetiţie secretă cu Mihai Hrincescu, abia întors de la o televiziune naţională, după vreo patru zile de platou. Deocamdată, Mihai Hrincescu nu face parte din formula concertului dedicat zilei de naştere a lui Ciprian Porumbescu. Deocamdată. Dar au, împreună, gânduri mari de viitor, pentru că Mihai Hrincescu este un zicălaş înnăscut, pe deplin îndreptăţit la a face parte din familia noastră.

*


Ruşii, vinovaţi de pierderea unui mare poet

*

Roman Istrati ar fi putut deveni un şi mai mare poet. Sînt convins că acest lucru îl gîndea în 1978 regretatul Laurenţiu Ulici, care a scris o cronică elogioasă la adresa lui Romică, autorul volumului de poezii „Miezul adînc”. Să fii publicat de Editura Eminescu la numai 23 de ani şi să ai parte de cronici favorabile în reviste de specialitate gen „România literară” nu era deloc puţin. Însă, se pare că a fost prea mult pentru tînărul poet, care deja fusese învăluit de aburii celebrităţii odată cu cîştigarea Marelui Premiu al Festivalului Naţional de Poezie „Nicolae Labiş”, cu un an înainte. În anii ’70, editurile erau edituri, revistele literare erau reviste literare, iar Romică era Romică. Un tip cu simţul umorului dezvoltat peste limitele prevăzute de codul bunelor maniere scris de obtuzul regim politic şi cu un talent mult peste medie. Peste media 09.00, să zicem. Dacă talentul lui Romică ar fi fost numai la scris, acesta ar fi ajuns un poet şi mai mare, însă l-au încurcat celelalte talente pe care le avea. Cum ar fi talentul de a se pierde în discuţii filosofice şi talentul de a se face simpatic, din cauza acestui ultim talent fiind invitat la tot felul de întîlniri, care ţineau uneori zile şi nopţi. Mai mult nopţi. Aşa spune lumea. Lumea aia care l-a cunoscut pe Romică cel Tînăr. Cu atîtea talente extrascriitoriceşti, cînd să mai compună Romică poezii? De fapt, el le compunea, dar pînă cînd să le aştearnă pe hîrtie, acestea zburau odată cu timpul petrecut în compania prietenilor cu fustă, cu barbă sau cu toartă. Depinde. Ghinionul care a stat în calea lui Romică Istrati, blocîndu-l pe acesta să devină un şi mai mare poet decît a fost considerat în tinereţe, a fost acela că nu au aflat ruşii de el. Dar nu cititorii ruşi obişnuiţi, ci cititorii ruşi în stele. Dacă cititorii în stele tocmiţi de Kremlin ar fi ştiut că peste ani şi ani Roman Istrati va scrie articole atît de aspre împotriva mai marilor Rusiei, atunci cu siguranţă că ar fi apelat la toate trucurile pentru a-l determina pe acesta să scrie poezie. Multă poezie, pe care ar fi fost în stare să o tipărească în mai multe limbi, astfel încît Roman Istrati să ajungă la concluzia că menirea lui pe acest pămînt este doar aceea de a scrie poeme şi că pînă la sfîrşitul vieţii sale numai asta trebuie să facă. Dacă îl citeşti pe Roman Istrati, ajungi să crezi că ruşii sînt vinovaţi de toate relele pămîntului. Acum pot spune că tot ruşii sînt vinovaţi şi pentru că România a pierdut un mare poet. Şi nu avea decît 23 de ani.

*

Sorin AVRAM


Pagina 20 din 79« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »