Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 2

Coadă la autografe: Lili Crăciun, la Suceava

În această seară, cu mult înainte de a începe lansarea celor două cărţi ale scriitoarei Lili Crăciun, „Între relativ şi absolut” (poezie) şi „Prizonieri ai umbrelor” (roman), lumea se aşezase frumos la coadă, pentru a primi autografe. Era de faţă şi savuroasa carte de proză scurtă a scriitoarei care şi-a petrecut adolescenţa la Suceava, „Menajerele soacrei mele”, iar lansarea în sine, gestionată profesionist de către directorul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, domnul Doctor în Istorie Gabriel Cărăbuş, avea să se transforme, foarte curând, într-un fel de masă rotundă, Lili Crăciun ocupând un scaun din sală, pentru a putea convorbi cu prietenii săi, cititorii, din acelaşi spaţiu, inclusiv spiritual. A fost, prin urmare, o splendoare de manifestare, care a ţinut vreo două ceasuri (toate lucrurile frumoase durează cât o clipită), timp în care nu am prins ocazie de sporovăială cu partenerul de viaţă al romancierei cu rădăcini sucevene, fratele meu de peste munţi Virgil Marian Cosma, mai ales că-mi făcea concurenţă serioasă la pozat.

Am văzut, la viaţa mea, multe lansări de carte, dar nici una la fel de surprinzătoare, de pitorească şi de eficientă (ca schimb de idei) precum cea a cărţilor „orădencei” (prin domiciliul actual) Lili Crăciun. O comuniune spirituală în jurul paginilor tipărite şi atâta prietenie prin aer încât o puteai respira. Ceea ce am şi făcut, desigur (puteam rata şansa?), înainte de a grăbi spre casă, ca să vă povestesc pe scurt despre ce şi cum am fost şi să vă arăt imaginile, în speranţa c-oi ajunge şi eu artist pozar, precum alţi tăietori de frunze la câini prin Suceava.

*


Rodica Alexandru, cetățean cu onoare al Sucevei

 

Profesor și pictor, om și inițiator în poezia plină de farmec a istoriei, Marea Doamnă a Catedrei sucevene Rodica Alexandru a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Suceava, onorând, cu numele și cu personalitatea Sa inconfundabilă, o așezare urbană căreia i-a împrumutat, de-a lungul deceniilor, din aura sa. Onorată este, deci, Suceava pentru că, prin acceptul administrației de a răspunde favorabil unei inițiative cetățenești, unui omagiu public doldora de onestitate față de o mare personalitate a contemporaneității noastre, față de un adevărat sacerdot al iluminărilor și al definirii destinelor într-o puzderie de mlădițe umane, Suceava s-a desprins, pentru o foarte singură clipă, din cenușiul abulic al cotidianului.

Doamna Doamnelor Rodica Alexandru înseamnă o operă vie, care reverberează profund în câteva generații, cu ecouri binefăcătoare și în generațiile care se vor desprinde din acestea. Datorită Domniei Sale și datorită inițiatorilor pe care îi reprezintă în timp (Ioan Nemeș, Iulia Leo Miza, Valerian Căldare, Rodica Șeșurschi etc.), hronicul Sucevei cuprinde file de carte pe care Timpul le va păstra în rafturile tulburătoare ale memoriei. Memoria oamenilor cu onoare, care și ea se închină recunoscătoare în fața staturii sacerdotale a Marii Doamne Rodica Alexandru.


Şeful clanului urmaşilor mei transilvani

Pentru că astăzi, 15 octombrie, Darius-Andrei, şeful clanului urmaşilor mei transilvani împlineşte o vârstă de mugur care dă în floare, ne-am adunat în preajma lui, la Cluj-Napoca, toţi cei din clanul Drăguşanul, ca să ne înfruptăm din bucurie. În fond, ceea ce contează cu adevărat în viaţă este familia şi nu există vreo urare „La mulţi ani şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie, Darius-Andrei!” mai adevărată, ba chiar apropiată de dumnezeire, decât cea pe care ţi-o fac toţi ai tăi.

*


Octombrie, măiestrul penel al dumnezeirii

Am trecut sâmbătă şi duminică prin Carpaţii Orientali, dinspre Suceava, spre Bistriţa şi retur. Zile însorite, în care bunul Dumnezeu ni se înfăţişează în splendoarea tuturor întrupărilor sale, octombrie devenind, ca în fiecare an în acest capăt de ţară a românilor, măiestrul penel al imaginaţiei supreme. E atâta bucurie în iconografia vie şi tulburătoare a lui octombrie, încât îţi auzi şi sufletul, revendicându-şi dreptul la o existenţă la fel de frumoasă.

 

*


Noi, donchijotiştii cântecului naţional românesc

Donchijotişti incurabili, noi, Adrian Pulpă, Narcis Rotariu, Petru Oloieru, Ionuţ Chitic, Răzvan Mitoceanu şi Ion Drăguşanul, am tras o raită prin vremuri, în căutarea „sigiliului dumnezeirii” pe identitatea neamului românesc. Splendidă este această pecete cosmică, în ciuda faptului că au încredinţat-o viitorimii, cu dragoste şi cu vibrant patriotism, românii… Franz Joseph Sulzer, Carol Decker, Sigismund Paulmann, Bela Bartok şi aşa mai departe. Cum arată acea viitorime românească şi dacă mai există nu-mi pot imagina, iar a o întrezări după prezent înseamnă un risc pe care nu vreau să mi-l asum.

*


Pagina 2 din 8012345...102030...Ultima »