Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 2

Prietenii mei maghiari: Gergely Pál şi Csaba

Împreună cu László Gergely Pál, autorul cărţii „Bucovina unui maghiar”

 

În această seară, am petrecut vreo două ceasuri cu prietenii mei maghiari, László Gergely Pál, istoric din Deva, şi Csaba Kovacs, profesor de română din Odorheiul Secuiesc. Cu amândoi m-am văzut pentru prima dată în această viaţă, deşi ne ştim şi suntem prieteni dintotdeauna. László Gergely Pál a scris, la rugămintea mea, o istorie a maghiarilor din Bucovina, sub titlul „Bucovina unui maghiar”, carte care se va lansa mâine, 6 septembrie, ora 14, la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, în cadrul „Sărbătorilor Memoriei” dedicate Poetului Roman Istrati. Prin bunici, se trage din Ţibeni şi din Dorneşti, dar cunoaşte ca nimeni altul povestea fiecărei familii maghiare din toate satele Bucovinei istorice.

 

Csaba Kovacs, profesor în Odorheiul Secuiesc

 

Cu profesorul de română Csaba Kovacs din Odorheiul Secuiesc nu cred că m-am mai intersectat vreodată, dar, ca şi László Gergely Pál, e un om de ispravă, care degajă o debordantă empatie. Este şi un bucătar priceput (ca şi mine), căruia i-am dezvăluit reţeta de cartofi cu ceapă şi mărar, învăţată în Cotiujenii din nordul Basarabiei (tricoul „Alternosfera”, pe care îl port cu mândrie, m-a făcut şi mai convingător), şi o reţetă obcinară de ochiuri în smântână, pe care mi-a gătit-o nevastă-mea, reţetă pe care e musai să v-o spun: Se pune într-o tigaie înaltă smântână, cu puţină sare (eu aş sugera şi vreo lingură de brânză sărată de oi), şi se mestecă, iar când dă în clocot, se sparg 4-6 ouă, care se slobod în smântână, să fiarbă. Între timp, bărbatul mestecă de zor o mămăliguţă moale. Când ouăle au coagulat albuşul în jurul gălbenuşului, se mai mestecă puţin conţinutul tigăii, dar cu blândeţe, ca să nu se spargă gălbenuşurile, apoi se pune minunăţia aceasta în două farfurii şi se consumă cu mămăliguţa abia răsturnată din ceaun de către merituosul soţ al bucătăresei. Poftă bună!

 

 

Pe coperta cărţii „Bucovina unui maghiar”, personajul central este bunicul din Ţibeni al lui László Gergely Pál, care a pozat, odinioară, la Cernăuţi (aşa cred), chestie despre care vă va povesti el, mâine, dacă vă interesează cu adevărat adevărata istorie a Bucovinei. Pe mâine, deci!


Opera martirului Radu Bercea

 

Multă, multă lumea de prin ţară şi de prin Bucovina s-a adunat, ieri, la Gura Humorului, acolo unde primarul Marius Ursaciuc a scos la iveală, din patrimoniul comunităţii, cea mai tulburătoare şi mai durabilă aură, cea a sfinţeiniei creaţiei şi a sângelui prelins din rănile vremelniciei pentru biruinţa luminii. Ca la moaşte, în zi de sărbătoare, s-au îngemănat sufletele sub aura lui Radu Bercea, în universul divin al frumuseţii pe care numai sufletul şi mintea omenească îl poate desluşi, aşternându-l cu migală între Pământ şi Ceruri. Iar Radu Bercea, sacerdot al simţirii, a respirat adierea solidarizării iubirii cu tot ceea ce, vreme de decenii, a trăit precum nimeni altul.

 

 


Viaţa artistului plastic Radu Bercea

 

Scriam, ieri, că Radu Bercea nu a desprins file din calendare, ci opere, şi am avut dreptate. Am aflat dovezile la Casa de Cultură a oraşului Gura Humorului, în Salonul „Radu Bercea”, unde o minunată simfonie coloristică vestea şi marca anotimpurile plastice ale pictorului martir, câte patru pe an, iar stilurile execuţiei (deco-art – inventat de Radu Bercea, en-caustica, ulei pe pânză, acuarele, grafică, portrete, caricatură etc.) defineau un tot unitar, o personalitate creatoare inconfundabilă. Cele mai multe dintre operele lui Radu Bercea au ajuns în colecţii particulare din întreaga lume, în muzee şi în galeriile unor oraşe de prin Brazilia, Franţa, Estonia, Slovacia, Ucraina, Italia, Bulgaria sau România, oraşe care i-au onorat opera şi martiriul cu diplome de cetăţean de onoare, dar tot au rămas şi acasă la Radu Bercea suficiente lucrări, care să încânte ochiul, sufletul şi mintea.

 

Expoziţia de la Gura Humorului arată, exhaustiv şi convingător, viaţa reală, cea trăită cu nesaţ de Radu Bercea, el însuşi părând sufletul discret, dar dumnezeiesc al penelului. Culorile şi formele cântă pentru a-şi face loc de răsfăţ în zâmbetul tămăduitor al artistului care, în 2012, declara (şi au consemnat publiciştii Roman Istrati şi Tiberiu Cosovan) despre ţelurile sale în viaţă şi artă, printr-o inspirată respirare străveche: „Nihil sine Deo!”. Nimic fără Dumnezeu, în viaţa şi opera lui Radu Bercea, iar opţiunea aceasta pentru sacru i-a transformat pentru totdeauna viaţa în operă.

 

 


Retrospectiva RADU BERCEA 80

 

O expoziție retrospectivă, organizată de Primăria Gura Humorului, RADU BERCEA 80, transformă în sărbătoare destinul unui martir și artist, care descinde dintr-un vechi neam răzășesc bucovinean, cu jirebii în mai toate satele de pe Sirețel, Siret și Prut. Radu Bercea a văzut lumina zilei în satul lui Mircea Streinul, Cuciurul Mare, în urmă cu exact 80 de ani, iar de atunci tot închină Bucovinei lumina astrală, ursit fiindu-i să fie, dintotdeauna și pentru totdeauna, o fărâmă din ea.

 

Patria, pe care a iubit-o nepământește, i-a răsplătit dumnezeiasca afecțiune cu răpirea din fața șevaletelor Liceului de Arte „Octav Băncilă” din Iași și cu aruncarea adolescentului Radu Bercea în generoasele ei pușcării și colonii de muncă forțată. Întâmplarea a făcut ca recentul său album să fie tipărit la Brăila, iar eu, cunoscător al vieții și operei lui Radu Bercea, am tot avut o strângere de inimă, pe durata editării albumului, sufletul fiindu-mi copleșit de imaginea tânărului martir Radu Bercea, aplecându-se după un cotor de varză, pe drumul întoarcerii în lagăr, și cu mâna încadrată de tirul precis și nemilos al gardienilor. Cine știe, poate că excelenta tehnoredactare de la Brăila îi readuce fărâma aceea de hrană a supraviețuirii, care să-l ajute să recapete deceniile pierdute ale tinereții prin atingerea centenarului. Ceea ce ar însemna pentru cultura patriei care l-a martirizat un mare câștig.

 

Pentru că martirul și artistul plastic Radu Bercea este un creator de patrimoniu național românesc, un simbol exponențial al spiritualității neamului nostru veșnic lipsit de noroc și de înțelegere. Pentru că martirul și artistul plastic Radu Bercea este un trăitor profund al Căii lui Iisus Hristos, aidoma majorității celor oropsiți de Neam și de Patrie, în vremurile însângerate ale înstrăinării noastre istorice, vremuri care, din păcate, încă mai continuă, și mai degradant, dar cu alți stăpâni de pripas.

 

 

Scăpat, prin voia hazardului istoric, de temnițe și de interdicții, dar nu și de supraveghere încrâncenată, Radu Bercea a trăit prin familie și prin artă plastică. Și nu există lucrare a sa, inclusiv în caricatură, din care să lipsească Sfântul Soare, obsesia Luminii fiind mai mult decât atât, adică și credință, și trăire intensă, tulburătoare.

 

A pictat cu fervoare, de parcă s-ar fi prăbușit într-un nou destin, de parcă ar fi primit câte o naștere nouă în fiecare dimineață a lumii, a pictat și a dăruit lumina înveșnicită în armoniile culorii. A trăit mult, mult mai multe expoziții personale decât anii de viață, fiind omagiat cu titluri de „Cetățean de Onoare” de către o puzderie de orașe ale lumii, inclusiv de… Gura Humorului. Pentru Radu Bercea nu s-au desprins file din calendare, ci lucrări de artă din sufletul lui generos, toate drept expresie a unei tulburătoare iubiri de semeni, de patrie, de viitorime.

 

 

Întâmplarea a făcut să devenim prieteni și tovarăși de făptuire încă din vremurile în care asocierea cu forța creatoare a lui Radu Bercea te expunea suspiciunilor, pentru că – se vede treaba – îmi era mie scris să-i călăuzesc operele spre memorie, încredințându-le, prin intermediul cărților și albumelor, rafturilor bibliotecilor.

 

Și am fost, și suntem, și vom fi întotdeauna un singur suflet, singura datorie care mi-a mai rămas fiind aceea de a încerca o carte despre opera lui Radu Bercea, care înseamnă mult mai mult decât ceea ce se vede și se știe.

 

Va fi ca și cum îngemănarea s-ar dura în cuvinte aidoma unui văl de lumină primăvăratecă, răzbind printre crengile și frunzele copacilor. Dar, până atunci, mai e vreme, iar dacă mi-i dat mie să lucrez o astfel de carte, cu siguranță că o voi face.

 

Astăzi, la Gura Humorului, va fi sărbătoarea RADU BERCEA, un eveniment de la care nu voi lipsi, pentru că și soarta-mi complicitează cu mine să pot ajunge lângă Radu Bercea și să-i urez, cu sau fără cuvinte, cu formula voievodală de odinioară:

 

La mulți ani, Radu Bercea,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!


Bianca Bucovinei Rock Castle

 

Una dintre cele trei Bianca ale festivalului „Bucovina Rock Castle”, Bianca Iftimie sau „Bianca cea brunetă”, cum îi spunem noi, Bianca Bodnar fiind „cea șatenă”, iar Bianca Băițan, „cea blondă”, împlinește azi, în preziua festivalului, o splendidă vârstă (dacă știam de aseară, avea cine plăti berea pentru ședința voluntarilor!). Este studentă la Cluj-Napoca și, în mod sigur, viitor cetățean al municipiului de pe Someș (rar sucevean inteligent, care se mai întoarce acasă), dar a revenit la Bucovina Rock Castle, ca voluntar, deci în postura de membru al unei familii insolite, de care toți suntem cât se poate de mândri. Este un om minunat Bianca Iftimie și, tocmai de aceea, înseamnă pentru mine o adevărată bucurie să-i urez

 

La mulți ani, Bianca,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!


Pagina 2 din 8812345...102030...Ultima »