Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 18

Lui Gheorghe David, Bucovina Rock Castle

Suceveanului Gheorghe David şi, implicit, partenerului său de afaceri, Daniel Tănase, ar trebui să le dedic, în acest an (păcat că nu am făcut-o şi până acum), Bucovina Rock Castle, ei fiind singurii oameni de afaceri şi, aş zice, politicieni, dar, din fericire, nici unul dintre ei nu o să decadă până la statutul de politicieni, care au contribuit decisiv la plata cheltuielilor de transport (şi de credibilitate) ale trupelor mari europene, care vor bucura, în vară, mii şi mii de oameni de vârste diferite, dar cu sufletele la fel de tinere. Şi tot ar însemna prea puţin, pentru că eu datorez prieteniei cu care mă onorează, deja de decenii, Gheorghe David şi Daniel Tănase toate izbutirile mele, poem cu poem, carte cu carte, festival cu festival şi, mai presus de toate, libertatea de a fi şi de a mă exprima aşa cum sunt.

*

Ştiu că Gheorghe David nu obişnuieşte să se lase sărbătorit, evitând întotdeauna, cu discreţia înţelepciunii, poziţia nerâvnită de personaj central, dar nu pot să-mi încep dimineaţa cu altceva, decât cu un gând şi cu un freamăt al sufletului, pe care să le slobod peste adierea primăverii, nu înspre ei, ci înspre mulţimea de prieteni pe care Gheorghe David şi Daniel Tănase îi au peste tot în lume, datorită felului de a fi şi de a exista, a fi şi a exista fiind două complementarităţi ale parcursului celor care chiar merită să se fi născut.

*

Fără îndoială, astăzi este ziua patronimică a lui Gheorghe David şi a sutelor de mii de Gheorghe, George, Geta, Gheorghiţa, cărora desigur că le port un gând bun, dar simt nevoia să desfac urarea cu care trăiesc sărbătoarea fiecărui om de pe acest pământ, de care am ştiinţă, şi cu o adresabilitate către Daniel Tănase. Şi asta pentru că Gheorghe David şi Daniel Tănase nu-mi sunt doar prieteni, ci îngerii păzitori, pe care mi i-a trimis bunul Dumnezeu, ca să-mi ocrotească trecerea vremelnică prin lumea asta pururi necuprinsă şi vrăjmaşă.

La mulţi ani, Gheorghe David,

La mulţi ani, Daniel Tănase,

şi Dumnezeu să vă ţie numai întru bucurie!


Radu Iaţcu: şarmant, spiritual, artist

Nu cred că a mai existat, printre personajele omenirii, unul care să-i semene artistului ipoteştean Radu Iaţcu, boem pe care viaţa îl răsfaţă, pentru că şi el o tratează cu aceeaşi măsură. Afirmat ca grafician satiric, apoi ca pictor şi, mai nou, ca arhitect francez, Radu Iaţcu, precum se zicea şi despre Vasile Alecsandri, s-a născut în România, dar s-a format francez. Vine des în ţară, când nu te aştepţi, ca să-şi descarce sufletul de taine şi de împliniri. Povesteşte amuzat şi amuzant, te domină prin şarm şi inteligenţă, dar şi prin rasa de artist înnăscut şi nu făcut.

*

Radu Iaţcu s-a născut libertate şi nici nu poate trăi altceva. De asta a ales şi l-a ales arta, ca tridimensionalitate a spiritului, ca să-şi exprime spaţialităţile cărora le-a fost ursit. Acolo, în dezlănţuit şi în lumină, Radu Iaţcu clocoteşte intens, fără să-i pese de urmele abandonate pe ierburile din toate cele patru zări ale lumii.

*

La mulţi ani, Radu Iaţcu,

şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!


Mircea Dăneasa, omul care a devenit operă

Cărţi întregi s-ar putea scrie despre sculptorul care, în 17 decembrie 1989, încerca să organizeze, împreună cu actorul Dan Victor, ieşirea sucevenilor în stradă, din solidaritate cu timişorenii, şi care, după 22 decembrie 1989, când Suceava a fost preluată de comunişti şi de informatorii securităţii, a fost „concediat de la Revoluţie”, odată cu Ioan Manole, Ghorghe Ştirbu şi cu cu alţi câţiva, toţi oameni-strigăt şi pumn încleştat. Dar sculptorul Mircea Dăneasa, care nu e născut pentru politică, ci pentru idei, nici nu a luat în seamă obrăznicia veşnicilor parveniţi, pentru că el avea altceva de trăit şi, tocmai de aceea, s-a dedicat artei sale cu pasiune, îngăduindu-şi rare clipe de odihnă doar atunci când are cu cine frământa idei, în discuţii pline de patos, adânc răscolitoare de suflet şi purificatoare de spirit.

*

Spună unii cât îi duce mintea, dar peste platitudinea lor s-a înălţat operă Mircea Dăneasa şi drept operă va dănui şi în viitorimea viitorului, care nici ea nu mai este ce-a fost – vorba dramaturgului Teodor Mazilu, la un păhăruţ de vodcă din cele tinereţi.

*

La mulţi ani, Mircea Dăneasa,

şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!


Lucian Harşovschi, ucenicind pentru viitor

Lucian Harşovschi, viceprimar al Sucevei, este un om tânăr, care şi-a început înţelept cariera politică, prin iniţieri în administraţie, săvârşite după moda austriacă de odinioară, când nu aveai voie să candidezi, fără să te fi pregătit şi calificat, mai întâi, pentru domeniul în care visai să te realizezi. Iar Lucian Harşovschi, care, în al doilea mandat de viceprimar, acceptă şi îşi asumă atribuţiuni din ce în ce mai grele şi mai dificile, practic îşi şlefuieşte şi defineşte potenţialul, nu neapărat pentru o carieră viitoare, ci poate că mai curând pentru sine, pentru a se simţi bine între semeni, fiindu-le de folos. Dar, oricum ar fi, tinereţea trăită cu folos îi va fi întotdeauna de ajutor.

*

La mulţi ani, Lucian Harşovschi,

şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!


Marius Costel Eşi: „Coleg de generaţie”

Un eveniment de excepţie în viaţa culturală a Sucevei, respectiv lansarea unei cărţi, şi ea de excepţie, „Coleg de generaţie”, de Marius Costel Eşi, a trezit la viaţă densă şi profundă Observatorul Astronomic din Suceava, pur şi simplu luat cu asalt de universitari, profesori gimnaziali, studenţi şi niscaiva plebe creatoare, într-un amalgam scriitoricesc, actoricesc şi folcloric amuzant. Ambient remarcabil, înviorat de acordurile clasice ale chitarei lui Cosmin Mariciuc, de la Colegiul Naţional de Arte „Ciprian Porumbescu” din Suceava şi o ipostază surprinzătoare, adică intimă şi luminoasă, din partea exponenţilor sistemului educaţional local, care percep, în rândurile aşternute în pagini (admirabila şi sugestiva copertă: Narcisa Eşi), o ciudată frescă a năzuinţelor lor, amintind mângâietor de sugestia „Cina cea de Taină”, din vremurile iluminării spiritului uman.

Moderator al evenimentului, o studentă „la litere” emoţionată şi emoţionantă, Andreea Sava, iar la prezidiul ştiinţific, împovărat de titluri academice care le glorifică îndreptăţit cariera, doamna Nadia Serdenciuc şi domnul Corvin Bejenariu, flancându-l pe dezinvoltul scriitor de subtilă profunzime Marius Costel Eşi, dornean prin naştere, ieşean prin genealogia dezvăluită de nume, scriitor român autentic, prin ceea ce scrie. Mie mi-a plăcut, în mod deosebit, prezentarea cărţii, din perspective scriitoriceşti, nu academice, săvârşită de Nadia Serdenciuc, pariind cu Eugen Prodan că Nadia Serdenciuc scrie, în taină, poezie şi proză. Scurtă, din pricina veşnicei neîncrederi în sine pe care o cauzează şi talentul, şi erudiţia. Între discursuri, folk şi covere neunitare, apoi, în două reprize de câte cinci, lecturi din carte, făcute inspirat şi cu o firească exaltare de către tânărul autor, care, fără premeditare, mi-a adus aminte de un personaj al lui Vajda, care deschidea o fereastră, spre o piaţă aglomerată, şi striga: Oameni, vă iubesc!

Ascultând cu atenţie, am înţeles, înainte de a citi cartea şi cu ochii mei, că proza lui Eşi are, dincolo de construcţiile alegorice directe sau indirecte, ceva din subtilitatea teatrului lui Lucian Blaga, în care nu personaje, ci idei se confruntă prin dialog; un eu tridimensional, suprapus peste aparentul binom autor-personaj, pe fundalul „Cinei celei de Taină” pe care o reprezintă sistemul educaţional românesc, „profesorul de” sau „profesorul de” încifrând, cu sugestia caricaturală a numelor, o largă paletă existenţială, în care scapără rar, dar puternic spiritul dascălului, al iniţiatorului, al şlefuitorului de destine. Iar problema centrală a educaţiei, după cum o sugerează discret Marius Costel Eşi, o reprezintă, de fapt, dizolvarea, fărâmiţarea şi presurarea iniţiatorului în profesori, în identităţi ciudate, în roboţi educaţionali înstrăinaţi tridimensional peste perspectiva plată a platitudinii tragicomice.

Nu intenţionez să mă transform într-un recenzent, acum, până nu citesc cu sufletul meu cartea, aşa că revin la misia mea de fotoreporter, dar nu înainte de a sublinia răspicat: sâmbătă, 31 martie 2018, la Suceava, un prozator înnăscut, Marius Costel Eşi, şi-a vestit intrarea în lumea creaţiei, acolo unde va fi „Coleg de generaţie” cu toţi idolii vieţii sale de până acum.

*


Pagina 18 din 88« Prima...10...1617181920...304050...Ultima »