Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 17

Rodica Alexandru, cetățean cu onoare al Sucevei

 

Profesor și pictor, om și inițiator în poezia plină de farmec a istoriei, Marea Doamnă a Catedrei sucevene Rodica Alexandru a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Suceava, onorând, cu numele și cu personalitatea Sa inconfundabilă, o așezare urbană căreia i-a împrumutat, de-a lungul deceniilor, din aura sa. Onorată este, deci, Suceava pentru că, prin acceptul administrației de a răspunde favorabil unei inițiative cetățenești, unui omagiu public doldora de onestitate față de o mare personalitate a contemporaneității noastre, față de un adevărat sacerdot al iluminărilor și al definirii destinelor într-o puzderie de mlădițe umane, Suceava s-a desprins, pentru o foarte singură clipă, din cenușiul abulic al cotidianului.

Doamna Doamnelor Rodica Alexandru înseamnă o operă vie, care reverberează profund în câteva generații, cu ecouri binefăcătoare și în generațiile care se vor desprinde din acestea. Datorită Domniei Sale și datorită inițiatorilor pe care îi reprezintă în timp (Ioan Nemeș, Iulia Leo Miza, Valerian Căldare, Rodica Șeșurschi etc.), hronicul Sucevei cuprinde file de carte pe care Timpul le va păstra în rafturile tulburătoare ale memoriei. Memoria oamenilor cu onoare, care și ea se închină recunoscătoare în fața staturii sacerdotale a Marii Doamne Rodica Alexandru.


Şeful clanului urmaşilor mei transilvani

Pentru că astăzi, 15 octombrie, Darius-Andrei, şeful clanului urmaşilor mei transilvani împlineşte o vârstă de mugur care dă în floare, ne-am adunat în preajma lui, la Cluj-Napoca, toţi cei din clanul Drăguşanul, ca să ne înfruptăm din bucurie. În fond, ceea ce contează cu adevărat în viaţă este familia şi nu există vreo urare „La mulţi ani şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie, Darius-Andrei!” mai adevărată, ba chiar apropiată de dumnezeire, decât cea pe care ţi-o fac toţi ai tăi.

*


Octombrie, măiestrul penel al dumnezeirii

Am trecut sâmbătă şi duminică prin Carpaţii Orientali, dinspre Suceava, spre Bistriţa şi retur. Zile însorite, în care bunul Dumnezeu ni se înfăţişează în splendoarea tuturor întrupărilor sale, octombrie devenind, ca în fiecare an în acest capăt de ţară a românilor, măiestrul penel al imaginaţiei supreme. E atâta bucurie în iconografia vie şi tulburătoare a lui octombrie, încât îţi auzi şi sufletul, revendicându-şi dreptul la o existenţă la fel de frumoasă.

 

*


Noi, donchijotiştii cântecului naţional românesc

Donchijotişti incurabili, noi, Adrian Pulpă, Narcis Rotariu, Petru Oloieru, Ionuţ Chitic, Răzvan Mitoceanu şi Ion Drăguşanul, am tras o raită prin vremuri, în căutarea „sigiliului dumnezeirii” pe identitatea neamului românesc. Splendidă este această pecete cosmică, în ciuda faptului că au încredinţat-o viitorimii, cu dragoste şi cu vibrant patriotism, românii… Franz Joseph Sulzer, Carol Decker, Sigismund Paulmann, Bela Bartok şi aşa mai departe. Cum arată acea viitorime românească şi dacă mai există nu-mi pot imagina, iar a o întrezări după prezent înseamnă un risc pe care nu vreau să mi-l asum.

*


Tiberiu COSOVAN (12.11.1954 – 08.10.2018)

Tiberiu Cosovan

 

S-a născut, la Suceava, în 12 noiembrie 1954. A studiat sociologia, la Universitatea din București, între timp, urmând cursuri de pictură, față de arte plastice având, pe parcursul întregii sale vieți, evlavie și pasiune, ambele trăite prin cronici și prin „Efigii în filigran”, volumele „Profiluri autohtone”, „Intersectări cordiale”, „Acorduri afective” și „Analogii referențiale” văzând lumina tiparului, din 2010, până în 2017, prin grija și îngrijirea Centrului Cultural „Bucovina”, instituție a Consiliului Județean Suceava care i-a însorit și ultimele zile pământești, Albumul „Prin labirintul umbrelor”, pe care singur l-a îngrijit, însemnând nu doar o carte mărturisitoare de referință, unică și irepetabilă, ci și pecetea care consacră, și sugestia unei deplinătăți a creației publicistice, dar și o intimitate a sacrului, înspre care arareori se deschid ferestre și, cu atât mai puțin, porți de acces, prin care nevoia de dumnezeiesc a fiecărui suflet însetat de frumos să poată răzbate.

*

În ultimii douăzeci și ceva de ani, Tiberiu Cosovan a realizat cea mai tulburătoare cronică a Bucovinei culturale, impunându-se, din paginile cotidianului „Monitorul de Suceava”, dar și din cele ale publicațiilor armene și germane, drept cel mai bun și mai complet ziarist de cultură pe care l-a avut Bucovina vreodată, prin mii și mii de articole și cronici, care încredințau memoriei cărți, expoziții, concerte, creatori. Nu întâmplător, la începutul carierei lui publicistice, Tiberiu Cosovan lansa, împreună cu Ion Cozmei, „Din Boian la Vatra Dornei”, lui fiindu-i ursit să consemneze și să depună în rafturile memoriei viața veșnic vie a întregii provincii a nordului moldav.

*

Ca artist plastic, Tiberiu Cosovan a debutat cu o expoziție personală de linogravură, „Suceava, caligrafii sentimentale”, în 10 octombrie 2012, o splendoare de armonioase complementarități alestrălucirii albului și negrului, următoarele lui expoziții, toate de pictură, fiind realizate în cadrul grupului „Domino”, împreună cu Iosif Csukat („Acorduri afective”, 2013; „Racord”, 2017) și, uneori, și cu Iulian Dziubinski (proiectul „Anotimpuri”, începând din 2015), o insolită expoziție de grafică, lucrată în anul 2018, urmând să fie vernisată, odată cu lansarea Albumului „Prin labirintul umbrelor”, în ziua nașterii lui Tiberiu Cosovan, 12 noiembrie 2018, prezența lui la eveniment fiind asigurată prin operă și prin minunata lui parteneră de viață, doamna Rodica, născută Străteanu.

*

Aparent fragil ca un lujer, Tiberiu Cosovan a trăit frumos și a înfruntat marea trecere cu bărbăție și cu seninătate; obișnuia să glumească „Mă cheamă Romică Istrati, se plictisește singur și mă cheamă”, dar îl revigorau proiectele pe termen mediu, la care visa ca la o datorie obligatoriu de achitat. Împlinirea acestor datorii, pe care singur și le-a asumat, înseamnă o obligație a tuturor celor care au fost încredințați memoriei bucovinene de sufletul generos și de mintea în aură durată, numite Tiberiu Cosovan. Doar dacă nu vom lăsa opera lui să se scufunde în mormântul uitării, ne vom putea privi în oglinzi fără să roșim. Iar Tibi Coso ne va zâmbi ca întotdeauna și din discreția veșniciei (I. D.).


Pagina 17 din 95« Prima...10...1516171819...304050...Ultima »