Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 10

Daniel și nemuritoarea poezie Corbu

Daniel Corbu

*

După ce i-a statornicit limbii române verticalitățile definitive, ținutul Neamțului și-a scos în lumină și poeții, unul dintre barzii lui cei mai expresivi fiind Daniel Corbu, trăitor și trăit de nemuritoare poezie, într-o vreme în care românimea zorește, prin vremuri penibil de prozaice, să de deposedeze de identitate.

*

Daniel Corbu, psalmist modern sub clopotul de sticlă al civilizației omenești contemporane, își duce poverile tăcerii, aproape resemnat, pe șleaurile vieții, pentru a le slobozi în paradisul pierdut al dezlănțuirii cântecelor. Acolo, în spațialitatea cu adevărat vie, își durează Daniel Corbu castelele lui fascinante, fără să-l intereseze cine le va popula și dacă vor mai fi locuite vreodată. El doar a deslușit veșnicia și se bucură de ea ca de o inefabilă tăcere. Fără tristeți, deși chipul poetului rătăcește amărăciuni spre vremelnicie și, uneori, chiar o ciudată desprindere și îndepărtare, pecete a destinului zămislit de poezie și numai ei închinat.

*

La mulți ani, poetule poet Daniel Corbu, și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!


Radu Iațcu, risipitorul de imaginație

Radu Iatcu 1*

Cel mai surprinzător, prin risipa de spirit și de imaginație, dintre toți artiștii plastici bucovineni, este, fără nici un dubiu, caricaturistul, pictorul și arhitectul Radu Iațcu, născut, într-un mereu repetabil astăzi, 5 aprilie, în Ipoteștii de lângă Suceava, dar rătăcitor prin lume și cu o biografie creatoare încetățenită și în Franța, unde a expus caricatură și pictură, soldate cu cronici elogioase prin publicațiile cu mare tiraj din țara lui de pasageră adopție. Mai nou, din câte știu eu, Radu Iațcu cochetează și cu Italia, dar identitățile lui europene nu-l vor deposeda, vreodată, de cea înnăscută de ipoteștean.

*

În caricatură, Radu Iațcu este un grafician al hohotului gândirii, sugestiile lui satirice înfățișând „lăuntruri” intelectuale și sufletești, deci afișări caraghioase de gomoase eu-uri contemporane. În pictură, mizează pe șocul culorilor, în caligrafii cromatice dezinvolte și de o altfel de modernitate decât cea îndeobște consacrată. Îi cunosc mai puțin lucrările arhitecturale – îi știu doar minunatele mozaicuri – dar e de presupus că și în exploatarea verticalităților, inclusiv ale celor care stabilesc definitoriile contururi ale vieții, Radu Iațcu rămâne același risipitor de imaginație, pe care îl știu dintotdeauna.

*

La mulți ani, Radu Iațcu, și Dumnezeu să (ni) te ție numai întru bucurie!

*

Radu Iaţcu, într-un cotidian cu tiraj uriaş

Radu Iaţcu, într-un cotidian cu tiraj uriaş

Politicianul bucovinean, văzut de Radu Iaţcu (Franţa)

Politicianul bucovinean, văzut de Radu Iaţcu (Franţa)

Mozaic 1

*


Mircea Dăneasa și tentația demnității

Mircea Dăneasa, pictând şi expunând, în văzul... indiferenţei sucevenilor

Mircea Dăneasa, pictând şi expunând, în văzul… indiferenţei sucevenilor

*

Îl știam și îl prețuiam ca artist, dar îl zărisem ca om abia în 22 decembrie 1989, când artistul plastic Mircea Dăneasa, scoborâtor din vechi genealogii românești din Țara Hațegului, părea să fie unul dintre puținii suceveni pregătit să moară pentru regăsirea demnității umane. Nu pentru libertate, pentru că un artist înnăscut beneficiază de libertate și sub cele mai cumplite dictaturi, ci pentru demnitate umană, ideal pe care mai nimeni nu l-a conștientizat vreodată. Nu știu când ne-am regăsit drept prieteni, dar conștientizăm pe deplin de ce.

*

Ca pictor, deși înzestrat cu viziune și cu un simț al culorii și al transparențelor inimitabil, Mircea Dăneasa nu se caută și nici nu se află, pentru că pictura lui, adesea monocromă, e schițată drept tentație a spațialității, deci al altui reper al demnității vremelnicului în fața veșnicului. Dăneasa pictează, de fapt, idei sculpturale, concentrând în plan nu doar tridimensonalității, ci repere spațiale mult mai complexe decât cele cu care ne-am încetățenit și, deci, le putem percepe și pe care le sloboade în viziunile lui sculpturale, care dau adevărata dimensiune a artei lui și a eului său creator. Mircea Dăneasca este, în primul rând, sculptor, pentru că numai sculptura îi permite descifrarea demnității. Și ca tentație, și ca aflare de sine.

*

Un puști față de mine (sunt mai mare decât el cu ditamai 4.515 zile și câteva ore), Mircea Dăneasa deja îmi stă alături pe culmea de pe care – vorba lui Alecsandri, la vremea lui – începe coborâșul.

*

La mulți ani, prietene, și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!

*

Daneasa 2

Daneasa 1

Daneasa 21

 


Ziua Zicălaşilor: 2 ani, de la primul concert

Afis Atestare ZICALASII mic

*

Textul acesta trebuia să-l fi scris şi postat ieri, când se împlineau doi ani de la primul concert al trupei de muzică veche românească „Zicălaşii”, dar am uitat. E o recidivă, o tradiţie, adesea uitând eu chiar şi de ziua naşterii mele. Concertul purta un titlu nemţesc, pentru că prin scrinurile cu memorie ale germanilor găsisem eu mărturiile trecutului muzical naţional al românilor.

*

„Zicălaşii” înseamnă profesionişti ai muzicii, care pot cânta la prima lectură şi care descifrează vechile cântece ale neamului din pasiune. Rareori sunt plătiţi în dorul lelii, dar nici că le pasă. Fac parte dintr-o familie, una în care, printr-un miracol dumnezeiesc, îţi poţi alege fraţii. Facem parte dintr-o familie, în care, vorba lui Pitagoras încă se mai aude muzica stelelelor. Pentru că aceasta a fost milostivirea lui Dumnezeu.

*

Până acum, „Zicălaşii” doar au scos la lumină cântece neştiute, cântând, piesă cu piesă, pe cronologii istorice. În acest an, vor trece la spectacole muzicale concepute ca atare. Primul spectacol, pe care îl veţi putea vedea la Festivalul „Cântece de peste veacuri”, din 7 iulie 2017, de la Vatra Dornei, se va axa pe cântece din repertoriile lăutarilor Nicolai Picu, Grigore Vindereu şi Ion Batalan. Veţi putea auzi „Barbu lăutarul”, cântecul original, născocit de Nicolai Picu, în memoria fostului său staroste, „Hora Ciocârlia”, deci hora care stă la baza „Ciocârliei” lui Grigoraş Dinicu, „Hora lui Traian, pe care lăutarul Ion Batalan a învăţat-o „de la micuţul Ciprian Porumbescu”, pe când Ciprian era gimnazist la Suceava.

*

Vom avea şi zicale clasice, deci cântate şi cu vocea, de Constantin Irimia şi de Mihai Hrincescu. Mihai a dobândit, recent, marele premiu la nu ştiu ce festival folcloric din ţară, dar să-l vedeţi după aceea, după ce va fi ucenicit cu „Zicălaşii”. Cam asta e, în cazul „Zicălaşilor”, un mereu nou şi surprinzător „dar să vedeţi”…

*

Petrică Oloieru

Petrică Oloieru

Răzvan Mitoceanu

Răzvan Mitoceanu

Ionuţ Chitic

Ionuţ Chitic

Narcis Rotaru

Narcis Rotaru

Adrian Pulpă

Adrian Pulpă

Eu si Zicalasii

Zicalasii 4

Zicalasii 5

Zicalasii 2

 


Virgil Cosma, fratele de peste munţi

Lili Craciun 20 Virgil Cozma

*

L-am întâlnit, pentru prima dată, cu ocazia lansării cărţii soţiei lui, prozatoarea Lili Crăciun, dar îl cunoşteam dintotdeauna. Eram fraţi dintotdeauna, în ciuda faptului sau poate şi pentru că între noi se află, dispuşi în două semicercuri, munţii Carpaţi. Virgil locuieşte la Oradea, unde s-a retras, după o frumoasă carieră jurnalistică bucureşteană, pentru că nu mai putea respira altundeva decât pe plaiurile naşterii sale. Acum respiră, întinereşte, trăieşte viaţa cu toţi porii.

*

Lili Craciun 12 cu flori carte si Virgil Cozma

*

Astăzi, şi pentru mine e o zi de sărbătoare, ziua fratelui meu Virgil Cosma din Oradea. Alt trăitor prin cuvinte, alt căutător de sine şi de noi. Şi, pentru că e greu să-i trimit, de la Suceava, o floare, îl rog să desprindă una din buchetele prozatoarei prozatoare Lili Crăciun (sunt convins că Lili nu o să se supere, dacă abuzez de o astfel de favoarea) şi să şi-o aştearnă pe suflet.

*

La mulţi ani, Virgil Cosma, şi Dumnezeu să te ţie numai întru bucurie!


Pagina 10 din 56« Prima...89101112...203040...Ultima »