Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 10

Mi-a ieşit în cale Primăvara!

Astăzi, mi-a ieşit în cale Primăvara şi mi-a spus: „Din depărtări, pe aripi neştiute, / Purtat de un dulce şi mirific dor, / În cea mai minunată primăvară, / Se-ndreaptă-n zbor / Un mărţişor!”. Am privit-o atent pe Crăiasa Zăpezii şi a Florilor: are ochi albaştri, părul blond şi se numeşte Andreea (de Sfântul Andrei e legendara zi a Crăiesei Zăpezii şi a Florilor, Eftepir). Cred că are vreo patru primăveri în privirile ei încrezătoare, de preşcolar al GPP nr. 6 „Albinuţa” Suceava.

Fără îndoială, m-am simţit copleşit, de parcă m-aş fi aflat în faţa unei noi ursiri. Andreea, Crăiasa Zăpezii şi a Florilor de astăzi, seamănă leit cu nepoţica mea, Ioana Carina. Seamănă leit cu Primăvara. De asta îmi spun, cu nesfârşită încredere, că primăvara va veni. Doar mi-a trimis mesageră şi semne.

Am pus semnele de strajă cărţilor din biblioteca fiului meu, Andrei. Ca primăvara să-mi poată modela sufletul în tihnă şi să mi-l înfăşoare în cea mai desăvârşită lumină. Păcat că nu am avut aparatul de fofografiat la mine, ca să rămână şi el fascinat de Primăvară.

Pentru mine, Primăvara se numeşte, de astăzi, înainte, Andreea. Un mugur de lumină, de viaţă, de speranţă, de viitor. O adiere, care trezeşte brazdele din pripita lor adormire.

 

Astăzi, în Suceava, mi-a ieşit în cale Primăvara. Le rămân dator Doamnelor Educatoare de la „Albinuţa” pentru o astfel de bucurie: bucuria de a mă desluşi doldora de vise, de speranţă, de lumină.


Mare petrecere, aseară, la Cluj-Napoca!

Aseară, la Cluj-Napoca, o comunitate rock, în frunte cu Mihnea Blidariu, de la „Luna Amară”, a sărbătorit ca-n povești împlinirea unui an de viață și de fan-fanatism rock al ciudatei vietăți, care seamănă a orice, doar a cățel nu, pe nume Martin. Poznașa vietate aparține lui Andi și lui Ștefi, iar trupele lui preferate sunt, în ordinea preferințelor lui, „Toy Machines”, „Funk’e Fetish” și „Luna Amară”. Dintre festivaluri, adoră „Bucovina Acoustic Park” și Vatra Dornei, „Bucovina Rock Castle” și cotletele din ceafă de porc cu os și ciorba rădăuțeană, pe care le pregătesc eu în Suceava. Îi place, în afara concursului, Bianca Bodnar. dar chestia asta ține de reciprocitate.

Martin şi Ştefi

Amuzat de poveste, am adormit, aseară, cu gândul la vietatea numită Martin și am avut un somn liniștit; drept pentru care am hotărât să consemnez acum evenimentul.


Un simbol al primăverii: scriitorul Lili Crăciun

Scriitorul Lili Crăciun

Născută în Fălticenii Vechi și stabilită, după o viață cât șapte, care a și convertit-o spre proză, în Sîntandreii Bihorului, acolo unde, alături de publicistul Virgil Cosma, și-a descoperit vocația mărturisitoare, scriitorul Lili Crăciun a devenit, în foarte scurt timp, un condei inconfundabil al scrisului românesc. Interesată de viață și de toate profunzimile ei, inclusiv în publicistica socializantă de pe net, Lili Crăciun desprinde din suflet cuprinderi tulburătoare, pe care le așterne inspirat între copertele cărților, pe care, doar pentru că are ceva de spus, le încredințează timpului. Nu scrie literatură doar ca să capete statutul de autor, ci pentru că, în neostenită căutare de sine și de sensuri existențiale, simte nevoia despovărării printr-o insolită spovedanie, care este, fără îndoială, întotdeauna o profundă transmitere, dacă nu cumva încredințare de mesaj.

*

Lili Crăciun este, prin știința de a exista, un simbol durabil al primăverii și, tocmai de aceea, țin să o salut cu toată reverența.

*

La mulți ani, Lili Crăciun,

și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!


Octavian Nestor: Pleoapa timpului

„La ceasul mut cu miros de tămâie” (Narcisism), „zgâriat de ghearele prezentului” (Devenire), Octavian Nestor încearcă „Pleoapa timpului” (Editura „Ateneul Scriitorilor”, Bacău, 2017), poziţionându-se „La colţul clipei”, pentru a încerca „Poeme cu ceas”, după cum stabilesc cele două titluri ale grupajelor de poeme, care, la o primă lectură, m-au cam contrariat până a le pune sub semnul îndoielii. Mi s-a întâmplat asta, datorită faptului că am omis vocaţia de dramaturg a lui Octavian Nestor, o vocaţie care modifică „distanţele dintre cuvinte” (Goluri), în cuprinsul unor tablouri dramatice distincte, în care fiecare „decor sentimental frivol” (Plumb) diferă, chiar dacă „la marginea dinspre sticlă / a acestui orizont sunt întrebările” (Întârziere), întrebările vizând un spaţiu existenţial mai curând scenic, în care se „declină emfaza / unor gesturi temerare” (Elan), şi devenind, astfel „risipă în conjuncţii de argint” (Cetate). Întrebările, fie dialogate scenic, fie slobozite într-un premeditat retorism, dar întotdeauna schiţat, sugerat, „la marginea unui orizont aleatoriu”, acolo unde „apusul decantează cu tandreţe / imaginile obsedante ale zilei” (Orizont), întrebările, deci, presură amărăciune şi resemnare „pe câmpia halucinaţiei” (Iluzii), într-o ciudată succesiune de nepresupuneri ale răspunsurilor: „* / La ce-ntâlniri de idoli, prin ce ogive oarbe / mânia noastră muşcă din carnea zilei albe? / ** / Cine-a auzit strigătul sângelui / străluminat de ultima cădere? / *** / Cu să măsori cu ceasul un ecou / amar precum regretul păcatelor nespuse?” (Şoapte). Sau, ca poem în sine: „Ce chip răzbate prin vitralii / la miez de ceasuri toledane / când prind altarele să cânte / surâsul blând al unei mame?” (Fecioara din Toledo).

*

Construcţia dramatică la vedere, asumată ca atare în discursul liric, defineşte o anumită scenografie a cuvintelor (nicidecum textualism!), proprie lui Octavian Nestor: „Umblând odinioară prin podul ţesut de milioane / de pânze / de păianjen ale străbunului meu elen, / am găsit, într-un scrin, ticsit de manuscrise, unul / caligrafiat pe o piele… Textul părea un fel de dialog cu un / personaj din al cărui nume se mai păstrase, foarte ştearsă / şi ea, doar litera de început, care putea să fie un A, un B, / un E, un N sau oricare altă literă a alfabetului. Dacă / textul era aproape şters, în schimb, pielea tăbăcită, de om, / părea vie şi strălucitoare” (Dialog apocrif). Iar poemul se încheie cu butada „Vrei să spui că viaţa e poezie?” / „Dimpotrivă. Poezia e viaţă”.

*

Presărate discret printre poemele ritmate şi rimate, „replicile” dramatice dau greutate şi amplitudine cărţii, inclusiv prin explicitul sugerării căii: „Vom merge împreună odată şi odată / pe drumul uitat dinspre noi spre acasă, / …unde timpul se-mbată de tropotul cailor / alergând ca într-o nebună, hipnotică transă / printre coroanele aplecate ale plantelor cu floare de soare. // Ce galbenă undă le reazemă-n urmă adâncitura copitei / de picătura de rouă, suav rotunjită de firava / deşteptare a zorilor răsuciţi pe fuiorul aşteptării / atâtor Penelope, nedegrevate / de clipa legământului sacru?” (Cavalcadă).

*

Sau, în acelaşi registru, specific dramaturgului Octavian Nestor, „Cumpăna cerului a înţepenit / între galaxii oxidate / şi nu se mai apleacă înspre partea materială; / marea primordială nu se mai întâlneşte / cu oceanul galactic; / facerea lumii nu se mai întâmplă” (Geneză), pentru că „Apusul se culcă liniştit pe o parte, / nostalgii eleate suspină ritmic, uşor, ca în carte; / oraşul în zare adoarme învăluit într-un nor de regrete. / Pe străzile urbei, înguste şi întortocheate, / rătăcesc ca în vis perechi liniştite / de domni şi domniţe din necitite romane” (Întrebare).

*

Acolo unde spaţiul declamatoric face loc stării de cântec, se diluează oarecum sugestia într-o plutire de funigei zănateci, în căutare de vremelnic popas: „Timp cuantic, zări de lapte / peste pleoapa verii scurte / la trezirea dintre şoapte, / calpe zodii să le-asculte // şi-n plăcere de oracol / cu lungi cape şi cu săbii, / chicotesc la strâmb spectacol / furişaţi prin somn de vrăbii” (Somn de vrăbii).

*

Privită din perspectiva vocaţiei de dramaturg a remarcabilului cărturar sucevean Octavian Nestor, cartea de poeme-replici sau de poeme-personaje „Pleoapa timpului” capătă un câştig de mesaj şi de logică, prin care se identifică şi se particularizează (I. D.).


Viorica Petrovici: Roata de circ

Locuind într-o nemărginire  în care „răsar din ziduri îngeri foarte înalți” (Lumina trece în afară), iar „sfera roșie are în mijloc un vultur cu aripile țintuite” (O carte deschisă lângă o cobră regală), Viorica Petrovici se întoarce „într-o geometrie sacră”, în „punctul zero” (Plan cauzal) al transcendenței, pentru a încredința „straturi de lumină / … / în cuvânt în trupul meu albastru de vânt” (Partea întunecată a unei oglinzi) și prin această a treisprezecea carte, „Roata de circ”, scoasă în lumina memoriei de Editura „Ateneul Scriitorilor” din Bacău, carte în care cântecul, „bântuit de nesomn de nelumi / crucificat pe axul imuabil cânt/ orb de întuneric și lumină” (Crucificat pe axul imuabil) caută și află „tărâmul apei în tărâmul luminii”, tărâmul în care „focul e un joc inițiatic fără întreruperi / cercuri ritmice / evadare / un portal diapazon prin care / sufletul întinde aripi de mărgăritare” (Oglinda cu imagini suprapuse). Iar aceste descifrări „în oglindă”, aproape obsesiv „în oglindă”, și nu în preajmă sau în lăuntru, săvârșite prin „vibrațiile unei muzici de trăsnet / … / un dezmăț total de sunete” caută „o singură realitate Misterul”, printr-o ciudată suprapunere a elementelor propriului corp peste cele ale universului, pentru că „întâii născuți receptează lumile suprapuse” (Pleoapa nu este nici închisă nici deschisă), în ciuda faptului că tocmai această „vie temelie / de împărăție piatră ceasornic solar / piatră altar” doar te face să crezi că „izvorăște din tine o căldură albă”, pentru că întrebările lirice sfârșesc în răspunsuri lirice, în care „nu li se mai deosebește sufletul de trup” (Piatră ceasornic solar).

*

Astfel, deci prin corelația și nicidecum prin interdependența lirică întrebare-răspuns, trupul-suflet copleșește universul, substituindu-se sinelui universal, „și rădăcinile glisează încâlcindu-se / printre stele fără a prelua praful lor / nici o undă nici o vibrație doar plutirea” (Într-o sferă neagră o plutire), plutirea vedică, formulă inițiatică de detașare și, fără îndoială, de acces în armonia universală, ceea ce și este, în fond, prin inefabil, transa poetică și, mai rar, poezia. Dar transa poetică este o trăsătură a post-modernismului, decadență a lirismului spre un haos deloc întâmplător, în care cuvântul nu mai durează, ci, desprins din temeliile sale, deduce și induce o ciudată levitație, o ademenire în aburii nourilor, care nu sunt, dacă ne așezăm și pentru a chibzui, starea Ira a Mariei, cum se zice într-o parabolă a Sfântului Ioan Damaschin, în care concretețea veșnicului, apa din fântână (Maria), descinde din Ira (văzduhul apos, respirat până mai adineauri). Iar starea aceasta de levitație a cuvintelor, deși se soldează cu imagini insolite (precum cioburile unei oglinzi), exclude starea, statutul de închinăciune, pe care l-a avut, până de curând, poezia. Tot mai des și tot mai intens, poetul se substituie Atoateziditorului, revendicându-și statutul de demiurg peste propriul lui univers, și-atunci se aude „din adânc un cântec ca de sirene / sau un muget de valuri răzvrătite / sunetul a două planete când aurele lor se ating / trâmbița unui oracol orb într-o peșteră” (Frânturi dintr-un dodecaedru rubik), oracol orb dintr-o peșteră fiind, precum miticilor Rhadamanthys, Minos, Anacharsis sau Zalmoxis, poetul sau, cum îl numea Strabon (Geografia, II, III, 5, p. 166), noul „înțelept al voinței cerului”. Ceea ce nu-i rău, atunci când „lumile visate visele din vis și ideile pure / pânză de păianjen cu țesătorul la mijloc / roata de circ în care urci pentru joc / și timpul se dilată altfel pe fiecare spiță roata / are aripi albastre” (Roata de circ), atunci când albastrul inițiatic nu doar că revine cu disponibilități de locuire, ci și definește „urmele trecerii prin râul negru” (Într-o sferă neagră o pădure) al existenței umane.

*

Viorica Petrovici, prin noua ei carte de poezie, „Roata de circ”, își reconfirmă vocația de poet, punându-și și fremătându-și, cu fiecare vers încredințat paginilor, „aripile negre și albe ale unui timp de poveste” (Râul imparțial cerne albastrul), timpul de poveste fiind cel al creației, al spovedaniei încredințate unei ciudate, dar expresive levitații (I. D.).


Pagina 10 din 79« Prima...89101112...203040...Ultima »