Cronici sentimentale | Dragusanul.ro

Provocarea sacralităţii umane, la doar 5 anişori

 

În clanul drăguşanilor s-a ivit şi o pictoriţă, Carina Ioana, care, la doar 5 anişori, îşi asumă cu dezinvoltură provocarea sacralităţii propriului suflet. Are imaginaţie şi un simţ al culorii, ca semn primordial şi iniţiatic de limbă, incredibil, aşa că a fost cooptată într-un club clujean de pictură, unde învaţă tehnici şi i se încurajează dialectica imaginativă. Iar Carina iubeşte cu patimă lecţiile bi-săptămânale de pictură, de la care nu ar lipsi pentru nimic în lume. Eu, ca bunic şi ca tenace slujitor al imaginaţiei, am înţeles, încă de la primele desene ale fetei Cozminei, că şi arta plastică va avea un viitor în izbânzile trăirii clanului meu. Tocmai de aceea, mini-expoziţia Carinei Ioana din această pagină nu înseamnă o trufie a clipei, deşi sunt tare mândru de nepoţica mea, ci un pariu pe viitor cu toţi cei care veţi apuca să vă şi înfruptaţi din acel viitor.

 


Tiberiu Cosovan, recuperatorul de clipite

 

Astăzi s-a născut recuperatorul de clipite. Astfel i-au cântat ursitoarele, în 12 noiembrie 1954, să tot adune clipite, pe care să le lustruiască frumos şi să le depună în rafturile memoriei, ca să le poată pipăi cu nesaţ lumina veşniciei. Clipite care meritau trăite, clipitele din veşniciile altora, din necuprinsul operelor scrise, pictate, dăltuite sau cântate ale Sucevei, care vor răzbi „Prin labirintul penumbrelor” spre aura cosmică a împlinirilor omeneşti.

 

 

În urmă cu vreun an, cu o zi înainte de a păşi în veşnicie, mă sunase. Avea lângă el, pe un pat de spital, un exemplar al cărţii la care trudise cale de o viaţă şi se simţea fericit, deşi amuşinau prin jurul său umbrele şi penumbrele. Un alt exemplar poposea, pieziş, pe masa mea de lucru, iar noi discutam despre proiecte pe termen mediu. Speram să le împlinim împreună, să conturăm împreună „Mistagogia penumbrei”, carte gândită de el în două părţi, prima închinată unor „Amintiri retro-nostalgice din Suceava de altădată”, iar cealaltă, ca întotdeauna, semenilor săi creatori din Suceava, drept „Exerciţii de memorie retro-nostalgice”. Îi propusesem să ilustrăm viitoarea carte cu „caligrafii sentimentale”. Vă mai amintiţi expoziţia lui Tiberiu Cosovan, prima lui expoziţie de autor, „Suceava, caligrafii sentimentale”?

 

Hanul Domnesc – de Tiberiu Cosovan

 

Scrisesem, atunci, în „Monitorul de Suceava” (ediția nr. 228 din 29 semptembrie 2012), ziarul care îl înnobilase şi pe care el îl înnobilase: „Bun cunoscător al tradiţiilor culturale bucovinene, jurnalistul Tiberiu Cosovan pare să se fi despovărat de consacrata-i enigmatică timiditate, propunând publicului sucevean, şi datorită presiunilor exercitate de Radu Bercea, de Mihai Pânzaru-PIM şi de subsemnatul, o primă expoziţie personală, „Suceava, caligrafii sentimentale”, pe care am şi avut onoarea de a o viziona cel dintâi, la domiciliul neaşteptatului şi, tot în aparenţă, insolitului artist plastic.

 

Turnu Roşu, Biserica Sfântul Simion – de Tiberiu Cosovan

 

Luminozitatea incredibilă a lucrărilor în alb-negru. Şi în domeniul creaţiei, ca şi în presa culturală, Tiberiu Cosovan a optat pentru o tradiţie bucovineană, dar a graficii, respectiv cea a linogravurii, tradiţie exemplar încetăţenită de Rudd Rybiczka, Leon Kopelmann, Eusebiu Lipeţchi şi Vladimir Milici, linogravurile lui Tiberiu Cosovan fiind cumva înrudite cu cele lucrate, odinioară, de Rudd Rybiczka (acest „Albrecht Durer al Bucovinei”, cum i s-a spus, în toamna anului 1937, după un itinerariu expoziţional în Bucureşti, Breslau, Stuttgart, Singen, plus alte şase mari oraşe din Germania), înrudirea ţinând de luminozitatea incredibilă a lucrărilor în alb-negru, de eleganţa şi sugestivitatea liniilor, de rezolvarea spectaculoasă şi inedită a simbolisticii detaliilor.

 

Iar dacă Rybiczka, prietenul de căpătâi, de minte şi suflet al lui Mircea Streinul şi ilustratorul tuturor cărţilor lui şi, simultan, ale celor mai mulţi dintre „iconari”, ajunsese să trăiască din linogravură, Tiberiu Cosovan de-abia acum se îndreptăţeşte la a fi râvnit ca ilustrator şi, eventual, ca autor de coperte de carte, lirismul caligrafiilor lui sentimentale, dar şi profund mărturisitoare, acoperind o largă suprafaţă a recuvântării lirice sau epico-istorice.

 

Căpitănia Districtului Suceava – de Tiberiu Cosovan

 

În gravurile lui şi negrul devine luminos şi consistent în aură. Extrem de interesante şi de inspirate mi s-au părut a fi, în opera lui Tiberiu Cosovan, valorificările de planuri, adică alternanţele de alb-negru ale unor fundaluri, metodă prin care artistul redimensionează şi în plan fizic, dar şi în cel metaforic, exploatând la maximum dubla luminozitate, pentru că, în gravurile lui şi negrul devine luminos şi consistent în aură, deşi însăşi tematica vremurilor sucevene de ieri şi de astăzi, pe care o abordează în mod firesc şi aşteptat, emană, la rândul ei, o dublă luminozitate.

 

Fără îndoială că prima expoziţie personală a lui Tiberiu Cosovan, pe care am simţit nevoia să o salut şi să o găzduiesc într-o dublă lansare de carte, va deschide larg uşile spre o lume în care el există din totdeauna, dar în care abia acum ne invită şi pe noi”.

 

Lansasem, atunci, „Povestea aşezărilor bucovinene”, volumul III, şi „Etnii bucovinene”, de Dimitrie Dan, drept volumul IV al poveştii, din solidaritate, din nevoia de a-i fi alături, iar poetul Roman Istrati rămăsese impresionat şi el de luminozitatea incredibilă în alb şi negru ale unei expoziţii de linogravură pe care, până atunci, doar Radu Bercea şi cu mine o mai văzuseră, pentru că o şi provocaseră. Tibi Cosovan avea nevoie de o confirmare, pentru a păşi în templul artelor plastice, pe care îl slujise atât de destonic, vreme de o viaţă, cu emoţii cât de cât ostoite.

 

 

Astăzi, conform plănuirilor pe termen mediu, Tiberiu Cosovan trebuia să lanseze „Mistagogia penumbrei”, iar în 12 noiembrie 2020, o altă carte, cu titlu încă neconvenit, dar care să adune, între două coperte, toate mărturiile presei vechi bucovinene, adunate de Tiberiu Cosovan în ultimii ani şi presurate în lumină prin aceleaşi generoase pagini ale „Monitorului de Suceava”. Dar nu s-a putut, pentru că un decident judeţean s-a pus împotrivă şi în amânare. Să i se pară că există, că înseamnă ceva, altceva decât penumbra pâcloasă ursită drept brânzar la vremea ursirilor, cea în care Trecutul, Prezentul şi Viitorul se întâlnesc, „pentru o foarte singură dată” – vorba lui Nichita, ca să decidă viaţa unui om (cele trei ursitoare asta sunt).

 

Aşa se face, dragă Tibi, că ieri, cu tine sub braţ, am pornit prin târgul Sucevei, pentru a căuta un loc de închinare. Nu-ţi fă probleme, cartea ta o să apară, aşa cum o să apară şi cealaltă, în 2020, dacă va fi să mai rămân pe picioare. Iniţial şi instinctual, am vrut să-ţi public „Mistagogia penumbrei”, astăzi, în variantă electronică, dar m-am răzgândit după aceea, pentru că, la nevoie, voi face o chetă publică şi tot îţi voi tipări cărţile, ca să le pot aşeza în rafturile memoriei. Mai ţii minte biroul nostru, lambrisat cu lemn proaspăt de brad? Nu mai există lemnul, pentru că ăla, decidentul judeţean, tocmai l-a înlocuit cu glaspapir, iar gresia poroasă şi parchetul, cu gresie lunecoasă mai dihai decât politica. De asta nu sunt bani pentru cărţi, nici măcar pentru pururea prospeţimea luminoasă din sufletul şi din cărţile tale, din pricina priorităţilor politice. Dar, deocamdată, dragă Tibi, trebuie să-ţi aflu un loc de popas. Şi nu cred să existe altul mai potrivit decât Fondul Documentar „Bucovina” al Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”.

 

 

La bibliotecă, te-am încredinţat poetului Alexandru Ovidiu Vintilă, om croit din aceeaşi stofă cosmică şi mângâietoare ca şi tine, ca şi Radu Bercea, Constantin Horbovanu, Emil Satco, Ion Paranici, Ion Nedelea, Eugen Dimitriu, Gabi Cărăbuş sau Iosif Csukat. Straşnic om şi Ioşka, ăsta, care a izbutit un portret atât de viu şi de luminos, atât de caracteristic pentru felul tău de a fi, de a simţi şi de a gândi.

 

 

La Fondul Documentar „Bucovina” ai o tovărăşie pe cinste: Ciprian Porumbescu (pictat de Doamna Candrea), Simion Florea Marian (pictat de minunatul Ion Grigore), I. G. Sbiera, Constantin Ştefuriuc şi, deocamdată, trei surprinzătoare portrete feminine (Aurora şi probabil mama artistului), realizate de Constantin Ungureanu-BOX. Cu vremea, vor veni şi alţii să ţi se adăpostească prin preajmă, în veghea mângâietoare a unui poet poet.

 

 

 

Alexandru Ovidiu Vintilă mi-a propus locul de deasupra desenului care îl înfăţişează pe Ştefuriuc, dar eu l-aş prefera pe acesta, în care te-am aşezat, doar ca să putem admira şi lucrarea fascinantă a pictorului Iosif Csukat, dar şi vibraţia ta tulburătoare, pe care Ioşka s-a priceput să o surprindă atât de bine. Poţi, desigur, alege orice loc, pentru că şi Ovidiu te aude şi te simte.

 

 

Astăzi, s-a născut Tiberiu Cosovan, omul unic, plecat pe cale înainte de a-i fi lansat albumul „Prin labirintul penumbrelor”, care a însemnat pentru el şi o descătuşată bucurie. Îi doresc mulţi ani în memoria locurilor şi mă voi strădui să contribui la consolidarea acestui loc pe deplin meritat. Deocamdată, doar atât am izbutit să fac pentru tine, prietene, dar te trăiesc, te respect şi mă închin memoriei şi operei tale.

 

 

Astăzi, de ziua naşterii lui Tiberiu Cosovan, se împlinesc 81 ani de la înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Bucovineni. Nici evenimentul acesta nu-l pot sărbători, pentru că aşa a decis un decident judeţean: memoria, lemnul, cărţile, sufletele, minţile se înlocuiesc cu glaspapir! Sârşit.

 


să te-ntrupe iar măiastra

Tiberiu Cosovan, celălalt om… obiectiv

 

Memoriei lui Tiberiu Cosovan,

omul care încă există şi

va împlini 65 de ani,

mâine, 12 noiembrie 2019

 

 

dar ce-ţi pasă că desprinsă

dintr-un ram şi de niciunde

frunza-i tot mai necuprinsă

şi presoară-ncet secunde

din clepsidra fără seamăn

care-abia acum te naşte

în copacul frate geamăn,

singurul ce te cunoaşte

 

cu destinul tău probabil

de ivire-n primăvară,

sufletul ţi-i repetabil

şi şopteşte pe afară

căutându-şi întrupare

când în cer, când în cuvinte

precum steaua căzătoare

care a-nceput să cânte

 

de alean şi de adânc

fără veste, dintr-odată

ca s-o poarte la oblânc

noaptea cea nemăsurată

a uitării omeneşti,

iar câţiva deschid fereastra

aşteptând de unde eşti

să te-ntrupe iar măiastra

 


Tiberiu Cosovan – o viaţă din vârful peniţei

O diplomă pentru o viaţă închinată celorlalţi

 

Mâine, 12 noiembrie 2019, se va naşte Tiberiu Cosovan. Se va naşte iar, pentru a 65-a oară, pentru că aşa le este hăruit oamenilor care şi există. Am vrut să-i salut ivirea pe lume cu lansarea ultimei lui cărţi, în cadrul unui concert de colinde străvechi al „Zicălaşilor”, dar nu mi s-a permis să o fac. Va veni, totuşi, şi vremea acestei cărţi, pentru că orice operă este mai presus de vremelniciile împotrivirilor omeneşti. Deocamdată, cineva mi-a oblonit fereastra, dar nu-i bai: în încăpere, stau la taifas cu Tiberiu Cosovan, care-mi mărturiseşte, din vârful peniţei, câte ceva din şi despre viaţa lui:

 

Tiberiu Cosovan

 

Tiberiu Cosovan, profil de jurnalist

 

Tiberiu-Claudiu Cosovan, născut la Suceava, la data de 12 noiembrie 1954, licenţiat în sociologie, jurnalist – redactor cultural la „Monitorul de Suceava” şi realizator de emisiuni de televiziune („Rezervaţia de cultură” şi „Info Plus Cultural” – la postul local Plus TV Suceava).

 

  • Preşedinte – din anul 2002 – al Filialei Suceava a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina şi redactor şef adjunct al revistei de literatură şi istorie literară „Ţara Fagilor” (serie nouă), editată de societate.

 

  • Autor, împreună cu prof. Ion Cozmei, al volumului „Din Boian la Vatra Dornei” (pelerinaj transfrontalier pe Drumul Împărătesc al Poetului – pe urmele lui Mihai Eminescu – Editura AUGUSTA, Timişoara, 2004).

 

  • Autor al lucrării „Efigii în filigran” – primul volum cu subtitlul „Profiluri autohtone” (care reproduce – din cele peste 600 de materiale de presă care vizează activitatea artiştilor plastici bucovineni / publicate de subsemnatul până în luna octombrie 2009 / – 114 articole: 88 de texte – interviuri, evocări, cronici plastice – care vin în sprijinul conturării portretelor unui număr de 60 de creatori, precum şi 26 de texte care panoramează viaţa artistică din zonă – saloane anuale, expoziţii colective şi de grup, tabere de creaţie) a fost lansat în luna aprilie 2010.

 

  • Cel de-al doilea volum, care conturează portrete de artişti plastici români şi străini care au venit şi au expus ca oaspeţi în arealul sucevean, se află în programul editorial 2011 al Centrului Cultural Bucovina din Suceava, pentru a fi publicat pe data de 30 ianuarie 2012, cu prilejul aniversării Zilei Artelor Plastice Bucovinene.

 

  • În lucru – volumul „Mistagogia penumbrei” (exerciţii de memorie retro-nostalgice), o monografie sentimentală a Sucevei.

 

  • Colaborări la publicaţii din ţară şi din străinătate („Plus SV”, „Ararat”, „Gazeta de Herţa”, „Curierul ucrainean”, „Agero-Stuttgart”, „Romanian Vip”, „Starpress”, „Noi Nu”, Revista „Singur”…)

 

  • Pasionat de istorie (cu accent deosebit pe heraldică), filatelie, numismatică şi fotografie.

 

Am cercetat şi cercetez documentele aflate în Arhivele Naţionale referitoare la minorităţile etnice din Bucovina (la Suceava există un fond bogat de documente care vizează comunităţile armeană, germană, evreiască, poloneză, ucraineană…), iar fondurile de carte şi documente de la Muzeul Bucovinei, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor… conţin o bogăţie de informaţii inestimabilă. Acestor documente, care datează cu precădere din perioada Bucovinei habsburgice (cele mai multe sunt în limba germană) li se adaugă colecţiile de publicaţii bucovinene care s-au păstrat în anumite colecţii (în cea mai mare parte private), încă din cea de-a doua jumătate a sec. al XIX-lea (Monitorul de Suceava, Ediția din 15 februarie 2011).


Cartea Datinii, pe Axa hyperboreică a Urselor

 

„Datinile, poveştile, muzica şi poezia, sunt archivele popoarelor. Cu ele se poate reconstitui trecutul întunecat”[1], ştiut fiind faptul că, atâta „timp cât un popor îşi păstrează obiceiurile cele bune şi credinţele strămoşeşti, el merită să trăiască”[2], dar, dincolo de aceste repere şi conturări, se află respiraţia, nostalgia şi chemarea strămoşilor şi a străbunilor – pe care am ajuns să-i confundăm sinonimic, pentru că nu mai ştim că strămoşii sunt antecesorii noştri cei mai îndepărtaţi şi că abia de la un stâlp, bătrân, moş, încoace, până la omul bun (bunic), se perindă prin veacuri străbunii, şi unii, şi ceilalţi înceţoşaţi în „lumea impresiilor noastre sensibile”[3], care ne ţin loc de memorie.

 

Datina românilor înseamnă un ansamblu de ceremonii, săvârşite „cu onoare şi demnitate”, de câte nouă ori pe zi, la echinocţii şi solstiţii, drept sfinte taine, numite arcane, desluşite şi împământenite de către legendarul iniţiator Kali Calusar[4], nume care s-ar putea traduce, printr-o înşiruire sinonimică, justificată de supravieţuirea jocurilor căluşereşti, în forme falsificate de biserici, şi la englezi, şi la poloni, şi la germani, şi la francezi, şi la balcanici, drept Calul Negru, Călăreţul Negru, Centaurul Negru – cu trimitere directă la Marte („calul din capătul primului stâlp îl sugerează pe Marte”[5]), în cadrul unui totemism ancestral, care însemna, împreună cu exprimările totemice prin dans şi muzică, în „accepţiunea cea rudimentară”[6] a civilizaţiei metafizice, „primul semn de limbă în forme, simbolurile şi ceremoniile exprimând ideile, gândurile şi credinţele; este un limbaj al semnelor, în toate etapele sale, durat pentru mii de ani, pentru ca viitorimea să citească şi să înţeleagă, nu prin interpretări ale unor semne singulare, ci ale întregului grup de semne”[7]. Şi chiar dacă „vremea cercetărilor comparative încă n-a sosit”[8], totuşi „se poate aduce oarecare lumină în trecutul nostru şi cu ajutorul materialului folcloric”[9], reprezentat de cântecele noastre vechi şi de ceremoniile solar-lunare păstrate în colinde laice, ritualuri de nuntă, jocuri căluşăreşti şi arcane, ţinând cont, mereu şi mereu, de perspectivele vremurilor vechi şi nu de cele contemporane, în care „civilizaţia este o pervertire a naturii”[10], pentru că „fiecare vreme îşi are obiceiurile sale, care dispar, lăsând loc la altele, şi oricine găseşte tot mai bune obiceiurile din timpul său: de altminteri, ceea ce noi găsim natural, alţii vor găsi ridicol şi oricare ar fi schimbările de datini în sărbători, sărbătorile vor rămâne întotdeauna fazele de bucurie ale popoarelor”[11].

 

Căutând răspunsuri în cărţile religioase vechi, care, în fond, nu diferă cu nimic, din perspectiva naraţiunilor astrale, de Biblie  sau de Coran, în mărturiile literaturii antice şi în tentativele de desluşire a istoriei culturii, de-a lungul veacurilor, am înţeles că demersurile ceremoniale iniţiale şi iniţiatice, prin care „lumescul care ascende spre divinitate[12], supravieţuiesc, prin Datină – termen care a dispărut din celelalte limbi euro-asiatice[13], doar în limba şi în spiritualitatea românească, iar concluzia, deloc pripită, că „datul ancestral” rezistă doar în limba şi în spiritualitatea care moştenesc limba şi cele mai multe „obiceiuri, credințe, acte rituale și practici magice, specifice scenariului ritual de înnoire a timpului”[14], mă obligă să conştientizez că doar limba română înseamnă o relicvă a „limbii zeilor”, spiritualiatatea noastră fiind una a „nostalgiei cosmotice”, o spiritualitate care „enumeră unele viziuni susceptibile de a fi interpretate fără nici o greutate în sens sofianic”[15] ale primordialităţii şi că „poporul român… nu s-a hrănit, în cursul secolelor, cu firimituri căzute de pe masa antichităţii clasice. Dimpotrivă, vedem pe poporul român într-o veşnică mişcare, dezvoltând o energie intelectuală cum e proprie tuturor popoarelor pline de viaţă şi de viitor”[16].

 

Înţelegând că limba şi spiritualitatea noastră, nu neapărat şi poporul în sinteza lui multietnică, păstrează şi celebrează, „cu onoare şi demnitate”, cele dintâi concepţii astrale ale omenirii „vremii de căpetenie”[17], „cu prestigiul intangibilității, cu aureola magică a lucrului tabu, adică a unui lucru supus în prealabil unui regim special de protecție”[18], am decis să-mi asum acest „tragic privilegiu”[19] de a îndrăzni o carte despre sacrul „izvor de percepte și imperative”[20], durate în timp pe Axa hyperboreică a Urselor.

 

 

[1] Russo, Alecu, apud Foaia populară, nr. 39 din 26 decembrie 1899, p. 4

[2] Panaitescu, Paul, în Foaia populară, anul II, nr. 39 din 26 decembrie 1899, pp. 4, 5

[3] Vianu, Tudor, Filozofie şi poezie, Bucureşti 1943, p. 229

[4] Sramana Bhagavan Mahavira, Volumul 4,  Nihnava-Vada, cu comentarii de Dhirubhäi P. Thaker, West bengal Puclic Library 1944, p. 12

[5] Paget, John, Hungary and Transylvania / with remarks on their condition, social, political and economical, London, 1855, p. 175

[6] Petriceicu-Hasdeu, B., Etymologicum magnum romaniae / Dicţionarul limbei istorice şi poporane a Românilor, Tomul I, Bucureşti, 1887, XIX

[7] Churchward, Albert, The Signs and Symbols of Primordial Man, London, 1913, p. 48

[8] Pamfile, Tudor, Cerul şi podoabele lui, după credinţele poporului român, Bucureşti 1915, p. IV

[9] Densusianu, Ovid, Viaţa păstorească în Poesia noastră populară, I, Bucureşti 1922, II, Bucureşti 1923, p. 5

[10] Comarnescu, Petru, Kalokagathon, Bucureşti 1946, p. 13

[11] Panaitescu, Paul, în Foaia populară, anul II, nr. 39 din 26 decembrie 1899, pp. 4, 5

[12] Vulcănescu, Romulus, Mitologie Română, București, 1987, capitolul 11. Imanentul care urcă, p. 357

[13] „Anumite ceremonii totemice, care au fost practicate de multe triburi din diferite părţi ale lumii sunt identice în simbolismul lor, şi toate acestea trebuie să fi avut o origine comună” – Churchward, Albert, The Signs and Symbols of Primordial Man, London, 1913, p. 242

[14] Ghinoiu, Ion, Dicționar Mitologie română, București, 2013, p. 252

[15] Blaga apud Vulcănescu, Romulus, Mitologie Română, București, 1987, capitolul 11. Imanentul care urcă, p. 363

[16] Gaster, M. Dr., Literatura populară română, Bucureşti 1883, pp. V, VI

[17] Gaster, M. Dr., Literatura populară română, Bucureşti 1883, pp. 459, 460

[18] Blaga, Lucian, Temele sacrale și spiritul etnic, în Gândirea, Anul XIV, nr. 1, ianuarie 1935, p. 1

[19] Ibidem, p. 4

[20] Ibidem, p. 5


Pagina 1 din 9012345...102030...Ultima »