Cronici sentimentale | Dragusanul.ro

Florin „Maghi” Pascal

 

Mi-a fost coleg, pe vremea condamnării la depersonalizare în bastilia „Ștefan cel Mare” din Suceava, apoi ni s-au despărțit cărările, dar tot aflam vești despre el, pentru că Florin „Maghi” Pascal inventase tot felul de soluții tehnice care se aplicau mai ales în China, țară de poveste, în care și-a petrecut o bună parte din viață. În anii bastilieni, și „Maghi” scria poezie, eu fiindu-i, de regulă, primul cititor, iar tentativele acelea de evadare ne-au îngemănat într-o durabilă prietenie, pe care amândoi am regăsit-o intactă la bătrânețea trupurilor, mai ales în lunile în care, tot amândoi, am izbutit să complicităm întru salvarea fundației transfrontaliere a Poetului Roman Istrati, fundație care, de curând, a pus în valoare, în mod strălucit, sufletul intim, dar veșnic, al regretatului nostru coleg și prieten. Florin „Maghi” Pascal, o dimensiune existențială lirică inconfundabilă, împlinește, astăzi, o vârstă frumoasă în tinerețea lui fără de bătrânețe, și mă bucur să-mi deschei sufletul de partea acestei sărbători.

 

La mulți ani, Florin „Maghi” Pascal,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!

 


Colega mea, Elena Diana Bădăluță

 

Prieten de când hăul și om pe cuvântul căruia m-am putut baza întotdeauna, colega mea Elena Diana Bădăluță înseamnă o viață pusă în slujba culturii și o sensibilitate distinctă față de restituirile de memorie românească, pe care le săvârșim unii dintre noi. Are vocație de suflet mare, care ajută acolo unde este nevoie și care se bucură necondiționat de bucuriile altora. Peste asperitățile vieții trece cu înțelegere, nicidecum cu stoicism, pentru că înțelegerea este condiționată de un anume tip de înțelepciune, pe care Lenuța o are înnăscută. Altminteri și dincolo de toate acestea, Elena Diana Bădăluță, Lenuța noastră, a celor de la Centrul Cultural „Bucovina”, înseamnă o personalitate bine definită, pe care întotdeauna am receptat-o ca atare, chiar dacă o mărturisesc abia acum.

 

La mulți ani, Elena Diana Bădăluță,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!


Oana, Balada Bucovinei

 

Mai ieri, pe când Maestrul George Sîrbu încerca biruitor să identifice sufletul intim al Bucovinei și să-l înalțe în lumină, a creat și întrupat, mai întâi, Balada Bucovinei, pe care a numit-o Oana, apoi, pentru că înmugureau lăstarii, iarăși „Balada Bucovinei”. Că așa-i Maestrul, mereu și mereu unifică sub aceeași identitate divinul și pământescul, pentru a le conferi măreție amândurora. Din Baladă în Baladă s-a împlinit, apoi, Rapsodia drept armonie definitivă a viitorimii românești și a primit consacrarea drept Anda. Anduța, cum îi zice Magul Cântecului din Străbuni. Că așa-i sufletul Maestrului George Sîrbu: biruiește vremurile și le stăpânește cu farmecul nepieritor al cântecului fără de prihană.

 

Dar ziua de astăzi îi aparține Oanei. Colegei mele Oana Sîrbu-Botezat și despre ea ar trebui să vă vorbesc, chiar dacă știu că Oana există în spațiul sacralității familiei, între tatăl ei, George, și prințesa cu care a hărăzit-o bunul Dumnezeu, Anda, precum între Soare și Lună. Artist înnăscut, prieten înnăscut, Oana Sîrbu-Botezat trăiește un destin aparte, împărtășindu-se din liniște ca dintr-o apă vie. Vine dintr-o rădăcină, conturează un trunchi și sloboade în lumină o mlădiță fascinantă.

 

La mulți ani, Oana Sîrbu-Botezat,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!


Lansarea cărţii Mădălinei Boca

 

Două au fost cărţile remarcabile, în realizarea şi lansarea cărora, prin voia soartei, am fost mai mult sau mai puţin implicat: „Din culisele sufletului”, de Sofia Vicoveanca – în ianuarie, şi „Trei flăcări şi o speranţă”, de Mădălina Boca – lansată astăzi şi confirmată drept o carte vestitoare de geniu prin două premii, cel acordat de Centrul Cultural „Bucovina”, cu diploma de „Eroină a scrisului bucovinean”, înmânată de managerul Sorin-Vasile Filip, şi Premiul pentru literatură „Roman Istrati” pentru anul 2019, cu diplomă înmânată de executorul testamentar al Poetului, Marius Bruja. Şi au mai fost solidarizări cu tânărul nostru confrate, Mădălina Boca, soldate cu un total de peste 6.000 lei, care s-o ajute pe Mădălina să ajungă, în toamnă, la cea de-a zecea operaţie, în Canada. Şi au mai fost solidarizări şi prin cântec, din partea interpretelor Dana Dăncilă şi Laura Olteanu, două voci vibrante, tulburătoare, fiecare cu destinul ei liric.

 

Mădălina Boca a cântat la pian, iar scurtul ei concert a însemnat o pilduitoare lecţie de viaţă, după cum sublinia Dana Dăncilă, prin răbdarea şi stăruinţa în atingerea perfecţiunii, deşi calea e lungă şi istovitoare. Dana Dăncilă m-a impresionat şi prin sinceritate, vocaţia şi statutul ei de mamă simţindu-se în relaţia, pe armoniile cântecelor, cu Mădălina Boca. Frumoase au fost şi cuvântările preotului şi profesorului de română din Botoşana, preotul, un om tânăr şi luminos, fiind şi duhovnicul Mădălinei, din câte am înţeles.

 

Dar mai presus de tot şi de toate a fost, este şi va fi Mădălina Boca, tânăra prozatoare care mi-a amintit de finalul primului meu roman, „Omul de sacrificiu”, şi tocmai de aceea i-am şi zis: „Povesteşte, Mădălina! Dacă vei povesti, ai să te vindeci!”. În fond, pentru Mădălina Boca, narator înnăscut, inteligent, erudit şi cu o formidabilă intuiţie a tainelor sacre ale vieţii, a povesti înseamnă un sens existenţial, o spovedanie cosmică, prin care răzbate până în vecinătatea bunului Dumnezeu. Atât am de povestit despre lansarea cărţii Mădălinei Boca, înainte de a pleca la „Bucovina Acoustic Park”, în Vatra Dornei, fiind eu un sincer trăitor al muzicii cu pumnii încleştaţi.

 

 


O zi cu zicale şi cu muzicieni muzicieni

 

A fost o zi minunată, pentru sufletul meu, ziua de ieri, care a început la ora 7, dimineaţa, şi s-a încheiat după miezul nopţii. A început devreme pentru că mai aveam multe lucruri de făcut pentru concertul „Sub o culme de cetate”, dedicat „Zilelor Cetăţii Neamţ”, iar noi nu avem cum comite actele de arheologie spirituală muzicală decât în timpul nostru liber, în ciuda faptului că beneficiem de înţelegere şi sprijin şi din partea Consiliului Judeţean Suceava, şi din partea Centrului Cultural „Bucovina”. Înţelegere, dar şi marginalizare premeditată. De pildă, ni se propune „o jumătate de oră”, împreună cu… minorităţile, în zilele proletcultismului, prin care o sută de ani de istorie muzicală a Sucevei, datorită lui Ştefan Nosievici, sunt aruncaţi la groapa de gunoi a istoriei, în favoarea unor falsuri „Arcanul”, pe care şi lumea academică le-a etichetat ca atare. În zadar şi-a bătut capul, pe la 1886, bietul Hasdeu, cu toate variantele de „Arcanul” sau „Arcanaua”, care încă se mai jucau, în Bucovina, în Moldova şi în Ardeal, pentru că pentru publicul şi culturnicii care promovează „Regina blondă a Bucovinei”, doar inexistenta „luare la oaste cu arcanul” înseamnă semnificaţia acestui dans, în care incultura proletcultistă a nivelat totul, aşa că „Strângi-ţi, leli, buzâli / Cî li chişcî gâzâli”! Ptiu, drace, câtă trivialitate peste cântecul preferat de Ştefan cel Mare, „Cucuruz cu frunza-n sus”, publicat de Ioachim Schlutter, la 1531, în „Wittenberger Gesangbuch”, cântec retrezit la viaţă, aseară, de Mihai Hrincescu şi de „Zicălaşi”, într-un mod absolut exemplar.

 

 

Din punctul meu de vedere, „Zicălaşii”, care au avut parte de o umilinţă asemănătoare, în urmă cu vreo trei ani, la Bucoşoaia, unde au fost lăsaţi să cânte doar 15 minute, pentru că ora următoare era dedicată unui feşter securist, care avea de povestit cum umbla el, cu oile, prin munţi, ca să le ia urma bandiţilor de intelectuali (cu asta se ocupă şi astăzi), deci, din punctul meu de vedere, „Zicălaşii” trebuie să refuze spectacolele mai scurte de o oră, iar următoarele 9 concerte-dezbatere, pe tema hărţii lăutăriei româneşti, trebuie să se desfăşoare fără public, rolul nostru fiind acela de a desluşi, de a dezbate şi de a încerca să înţelegem. Cereri de concerte publice, îmi spune Petrică Oloiru, sunt berechet, dar putem onora doar câteva, truda pentru pâinea de fiecare zi însemnând, în fond, destinul nostru, al fiecărui zicălaş.

 

 

La Târgu Neamţ, unde s-a cântat în formula: Petru Oloieru – staroste şi ţambal, Mihai Hrincescu – zicale (7 cântece) şi cobză, Viorel Kirilov, de la „Rapsozii Botoşanilor” (a cântat cu noi în primul spectacol public, cel din 13 aprilie 2015, precum şi la Vatra Dornei, unde s-au fonotecat video 2 ore de „Cântecele Dornenilor”) – braci, Ionuţ Chitic – contrabas, şi primaşii de-a dreptul uluitori, Narcis Rotaru şi Adrian Pulpă, s-a conturat definitiv un concert de muzică veche românească, numai bun de cântat la manifestările culturale de amploare, la care ni se va solicita şi vom putea accepta colaborarea.

 

 

Petrecând o zi împreună, am putut discuta despre multe şi ne-am simţit ca o familie, ceea ce şi suntem. Mai este nevoie să vă spun că am fost tare mândru de „Zicălaşii” mei, pe toată durata concertului de la Târgu Neamţ?

 

 


Pagina 1 din 8612345...102030...Ultima »