CĂRȚI TRADUSE de Dr Ion BARBU | Dragusanul.ro - Part 3

Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (III)

 

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

Capitolul III

 

Organizarea administraţiei Fondului

 

            Organizarea în trecut şi evoluţia ai; organizarea ca fondaţiune autonomă pe baza legii bisericeşti din anul 1925, personalul, recrutarea personalului silvic inferior, şcoala de brigadieri silvici.

 

 

  1. Organizarea în trecut şi evoluţia ei

 

În primul capitol[1] am expus în linii generale multiplile schimbări prin care a trecut ad-ţia Fondului de la înfiinţare pînă în prezent.

Conducerea supremă a Fondului la Viena, de la înfiinţare pînă-n anul 1848 era atribuită camerei generale a Cutţii Imperiale (Alegemeine Hofkammer) iar în anul 1849 trecu asupra Ministerului nou înfiinţat atunci al Agriculturii şi Minelor. Dar numai după scurt timp acest Minister fu desfiinţat şi conducerea Fondului se atribuie Ministerului de Finanţe care stare ţinu pînă în anul  1870 cînd trecu în resortul Ministerului de Culte şi Instrucţiune unde rămase numai 2 ani în fine în anul 1872 s-a atribuit Ministerului de Agricultură, ca fiind forul cel mai indicat şi competent pentru această înaltă atribuţiune.

De atunci şi pînă la prăbuşirea vechii Austro-Ungarii acest minister era încredinţat cu conducerea supremă şi supravegherea gestiunii tehnice, pe cînd administrarea averii mobile şi excedentul din gospodăria Fondului era încredinţată Ministerului de Culte şi Instrucţiune.

 

Domnul ţării – Împăratul Austro-Ungariei – era protectorul suprem al Fondului.

Organele locale de conducere au fost : de la înfiinţarea Fondului (1783) pînă în anul  1786 Gurvernatorul militar al Bucovinei. Prin desfiinţarea ad-ţiei militare din Bucovina atribuţiunile de conducere a Fondului trecură asupra Guberniului civil din Galiţia cu sediul în Leov deoarece Bucovina fu încorporată Galiţiei.

Prin constituţia din 4 martie 1849 Bucovina se deslipi de Galiţia şi se declară provincie autonomă cu titlul de Ducat, primind un guvernator provincial care deveni şi Preşedinte aş Fondului bisericesc.

 

Pentru administrarea Fondului s-au angajat în anul 1783 odată cu înfiinţarea lui, doi brigadieri silvici, în anul 1785 a fost numit un silvicultor cu reşedinţa în Cuciurul Mare în administraţia căruia intrau toate pădurile Fondului afară de domeniul Rădăuţi care era arendat administraţiei militare.

Cu timpul, numărul administraţiilor silvice se înmulţi mai întîi la 5 şi apoi la 8 şi purtau denumirea de „economate” cu reşedinţele în : Cuciurul Mare, St. Onufrei, Coţmani, Frătăuţi, Ilişeşti, Jucica, St. Ilie şi Cîmpulung.

Deoarece Statul avea în Bucovina foarte puţine păduri proprii, acestea încă de timpuriu au fost înglobate administraţiei pădurilor Fondului. Cum am arătat în primul capitol, Fondul a cumpărat apoi majoritatea pădurilor Statului, rămînînd în fine în proprietatea lui numai două păduri (la Codrul Cosminului şi Tereblece) în suprafaţă de 1494 ha.

 

În anul 1840 se făcu o reorganizare mai importantă a administraţiei Fondului după sistemul aşa numit al oficiilor silvice (Forestaemter-System).

S-au creat 4 oficii silvice superioare (Oberforstaemter) conduse fiecare de cîte un silvicultor de grad superior (Oberfoerster) avînd ca ataşaţi cîte un silvicultor asistent (Forstadjunct). Oficiile silvice superioare erau divizate în administraţii silvice (Wirtschaftsbezirke) conduse fiecare de cîte un brigadier avînd ataşaţi pentru serviciul de pază numărul necesar de pădurari. Administraţiile silvice denumite atunci „revire” sunt a se asemăna brigăzilor din sistemul românesc actual.

Schema organizaţiei administraţiei Fondului înfiinţat la 28 iulie 1840 este următoarea :

 

Protectoratul superior

Împăratul

Camera generală a Curţii

Guberniul civil din Galiţia

 

Oficiul silvic                    Oficiul silvic                           Oficiul silvic                      Oficiul silvic

Cernăuţi cu                       Ilişeşti cu                                Rădăuţi cu                                   Cîmpulung cu

10 brigăzi                         12 brigăzi                                8 brigăzi                           8 brigăzi

18.410 ha                          75.220 ha                              94.360 ha                          109.010 ha

 

Personalul de administraţie pentru cele 4 oficii cu suprafaţa totală de 297.000 ha consta din 4 silvicultori superiori, 4 silvicultori asistenţi, 4 silvicultori stagiari, 38 brigadieri silvici şi 300 pădurari pentru serviciul de pază.

In anul 1870 cu ocazia trecerii Fondului în resortul Ministerului de Culte şi Instrucţiune se făcu o nouă reorganizare a ad-ţiei Fondului prin sporirea oficiilor silvice de la 4 la 5 cu sediile în:

 

  1. Cernăuţi cu 8 brigăzi avînd în total 16.980 ha
  2. Gura Humorului cu 6 brigăzi avînd în total 75.100 ha
  3. Rădăuţi cu 6 brigăzi avînd în total 78.000 ha
  4. Solca cu 4 brigăzi avînd în total 22.900 ha
  5. Iacobeni cu 7 brigăzi avînd în total 43.000 ha

 

Suprafaţa totală este redusă la 235.980 ha. Personalul este alcătuit din cîte un silvicultor superior, un silvicultor asistent şi un silvicultor stagiar pentru fiecare oficiu, 31 brigadieri pentru conducerea celor 31 brigăzi şi 292 pădurari pentru serviciul de pază.

Acest sistem al oficiilor silvice (Forestaemter-Szstem) s-a dovedit a avea unele inconveniente şi anume oficiul silvic nu era în măsură să exercite în mod suficient cele două atribuţii ale sale : gestiunea şi controlul. Pe de altă parte, atribuţiile  brigăzilor subordonate ca administraţii silvice  (Wirtsschaftsbezirke) erau prea limitate aşa că nu se puteau valida. Nici personalul de pază – destul de numeros dealtfel – nuşi îndeplinea atribuţiunile în mod corespunzător din cauza retribuirii sale absolut insuficiente. In anul 1848 pădurarii aveau un salariu anual de 31,50 – 37,80 florini după care reorganizarea din anul 1870 spori la 96-120 florini anual pe lîngă mici competinţe în natură la teren de hrană şi lemn de foc.

În anul 1870, concomitent cu trecerea Fondului de la Ministerul de Finanţe în resortul celui de Culte şi Instrucţiune se înfiinţă la Cernăuţi o administraţie centrală denumită : „Direcţiunea bunurilor”, iar în anul 1875, după trecerea Fondului în resortul Ministerului de Agricultură, administraţia Fondului primi în fine o organizare mai modernă, care s-a aprobat cu Înalta Decizie Imperială din 19 mai 1875 şi s-a pus în aplicare pe data de 1 iulie în acelaş an.

Direcţiunea centrală din Cernăuţi primi denumirea de : „Direcţiunea bunurilor Fondului religionar gr. or. din Bucovina”.

 

Împăratul, ca protector suprem al Fondului purta un deosebit interes pentru buna administrare a Fondului. Pe lîngă multiplele chestiuni referitoare ce erau rezervate exclusiv aprobării Majestăţii sale, în special i se supuneau spre aprobare bugetele anuale şi încheerea conturilor pentru toate ramurile gospodăriei Fondului.

Şeful politic al Bucovinei  – preşedintele ţării (Bandespraesident) – era totodată şi Preşedintele Direcţiunii Fondului.

In capul Direcţiunii era un director al bunurilor (Gutterdirector) cu rangul VI de salarizare după ierarhia austriacă de pe atunci. Ele era ajutat de referenţii secţiunilor silvice contencios, construcţiuni, domenii, contabilitate, avînd ei rangurile VII şi VIII.

Ca servicii exterioare s-au înfiinţat 20 de ocoale silvice conduse fiecare de cîte un şef de ocol avînd rangul IX-X.

 

Şefii de ocoale aveau atribuţiuni destul de largi. Ei administrau oc. silvice încredinţate conducerii lor şi anume atît pădurile cît şi terenurile agricole cu excepţia moşiilor care se exploatau prin arendă. Prin o largă competinţă ce li se acorda în gestiune şi deci lărgindu-se şi responsabilitatea lor, ad-ţia se bucura de oareşcare liberate şi mobilitate în acţiune fapt ce a contribuit în largă măsură la dezvoltarea iniţiativelor folositoare şi dezvoltarea şi perfecţionarea gospodăriei.

Pentru îndeplinirea serviciului auxiliar de birou precum şi pentru serviciul de pază şi gestiune ocoalele silvice aveau personalul inferior necesar compus din 20 brigadieri stagiari (Forstgehilfen), 48 brigadieri silvici şi 68 pădurari din care 4 funcţionau ăentru pădurile Statului înglobate în ad-ţia Fondului.

Personalul de pază – mai redus ca număr – decît în vechea organizaţie era acum mai bine retribuit şi se putea devota în mod complect serviciului.

            Concomitent cu noua organizare din anul 1875, s-a impus între condiţiile de admisibilitate în serviciul Fondului pentru personalul tehnic superior şi diploma unei şcoli tehnice superioare precum şi examenul de capacitate în serviciul silvic superior al Ministerului de Agricultură. De la personalul inferior de pază şi gestiune s-a cerut concomitent prestarea unui examen de stat pentru serviciul silvic inferior. Prin aceste condiţii de admisibilitate în serviiâciul Fondului s-a ridicat considerabil gradul de pregătire şi de capacitate al personalului, care fiind deacum înzestrat cu o pregătire corespunzătoare pentru buna administrare şi pază a averilor Fondului, a ridicat gospodăria forestieră treptat la o înaltă treaptă de intensitate.

Schema organizării ad-ţiei Fondului după reorganizarea din anul 1875 este următoarea:

 

 

Această organizare este similară cu sistemul de organizare introdus în fosta Austro-Ungarie pentru pădurile Statului încă în anul 1873. Cu mici modificări ea a fost adaptată referinţelor averilor Fondului bisericesc şi în mod succesiv s-a apropiat tot mai mult de modul de aplicare acestui sistem în vestul fostului Imperiu Austro-Ungar.

Pînă în anul 1888, directorul bunurilor era o persoană străină de specialitatea forestieră, fapt de altfel explicabil prin aceea că în trecut nu pădurile, ci moşiile agricole dădeau principalul venit. De altfel este cunoscut, că şi în alte părţi în fruntea administraţiilor pădurilor erau persoane străine de specialitatea forestieră, cum de altfel ca şi vechiul regat, administratorul Casei Pădurilor nu era silvicultor.

Abia prin înalta deciziune din 14 ianuarie 1888 se decretă înfiinţarea unei secţiuni forestiere separat de cea domenială la direcţiunea Bunurilor sub conducerea unui specialist în rangul VI de prim consilier silvic[2]. Pe lîngă care funcţiona tot în mod independent serviciul domenial. Amîndouă aceste secţiuni independente alcătuiau Direcţia bunurilor erau subordonate preşedintelui Bucovinei.

 

În anul 1896 s-a mers cu separarea secţiunilor mai departe prin separarea serviciilor centrale de contencios, construcţiuni şi contabilitate în secţiuni separate corespunzătoare Pădurilor sau Domeniilor.

Pe măsura dezvoltării şi intensificării gospodăriei Fondului şi mărirea veniturilor, acest cadru de organizare s-a dezvoltat din ce în ce mai mult. Astfel, cu timpul s-a ivit necesitatea de a se mări numărul circumscripţiunilor de gestiune şi control şi al ocoalelor silvice prin micşorarea suprafeţelor de gestiune şi sporirea numărului personalului de gestiune şi pază.

Astfel, numărul circumscripţiunilor de gestiune şi control spori de la cele 2 înfiinţate în anul 1875 la 3 în anul 1889 şi apoi la 6 în anul 1914, iar numărul oc. silvice  spori de la 20 în anul 1875 la 22 în anul 1889, apoi la 24 în anul 1898 şi în fine 32 la finea anului 1914, din cari cel din urmă înfiinţat nici n-a mai fost ocupat de un titular special din cauza izbucnirii războiului în anul 1914 aşa că nici reşedinţa acelui ocol nu s-a mai construit pînă astăzi.

Pe cînd în anul 1840 cel mai mare ocol silvic (oficiu silvic) are 109.000 ha, în anul 1870 un atare ocol are numai 78.000 ha. In anul 1875 cel mai mare ocol silvic are 47.350 ha, în anul 1892 un atare ocol numai 26.070 ha iar în anul 1914 extinderea maximă a unui ocol silvic este de numai 13.600 ha.

 

Ocoalele silvice sunt subîmpărţite în cantoane cu a căror pază se încredinţează pădurari sau brigadierii silvici amăsurat importanţa gestiunii ce are fiecare canton. Numărul cantoanelor de asemenea s-a mărit prin micşorarea şi divizarea lor continuă, deodată cu intensificarea gospodăriri forestiere şi urcarea veniturilor Fondului care permiteau sporirea personalului tehnic, administrativ şi de pază.

Personalul silvic din serviciul Fondului era asimilat celui din serviciul Statului. Cu ocazia urcării gradelor şi ameliorării salarizării personalului silvic din serviciul Statului, mai ales în anul 1891, s-a ameliorat concomitent în aceeaşi măsură şi situaţia personalului de la Fond.

Pentru administrarea şi exploatarea minelor s-a înfiinţat o administraţie exterioară specială cu sediul în Iacobeni.

În tabloul sinoptic ce urmează arătăm rezumativ evoluţia ad-ţiei Fondului sub fosta stăpînire Austro-Ungară în timpul de la 1840 pînă-n anul 1914 la izbucinirea războiului mondial, deci timp de 74 ani.

 

Cele mai vechi ocoale silvice sunt Ilişeşti cu 75.220 ha la înfiinţare redus apoi cu timpul la 4.270 ha; Gura Humorului cu 75.100 ha la înfiinţare şi redus apoi succesiv prin sumîmpărţire la 6.832 ha; Iacobeni cu 43.000 la înfiinţare şi redus apoi pînă la 9.840 ha; Solca cu 22.900 ha la înfiinţare şi redus apoi pînă la 6.540 ha.

Intensificarea gospodăriri forestiere prin continua micşorare a suprafeţelor de gestiune încredinţate funcţionarilor a dar rezultate foarte bune atît din punct de vedere financiar prin sporirea veniturilor, cît şi din punct de vedere tehnic, prin perfecţionarea continuă a gospodăriei.

Vechile sedii de administraţie din oraşele Cîmpulung şi Rădăuţi, fiind prea îndepărtate de pădure s-au desfiinţat cu timpul, înfiinţîndu-se în schimb ocoale silvice mai mici cu sedii în comunele din raza pădurilor.

Ingerinţa organelor bisericeşti asupra ad-ţiei Fondului era aproape inexistentă. Prin ordonanţa imperială de la 17 decembrie 1860 s-a impus ad-ţiei Fondului obligaţia de a „prezenta şi episcopului o copie după încheierile anuale”.

Prin rezoluţia imperialădin10 decembrie1869[3] s-a ordonat că hotărîrea asupra tuturor chestiunilor, conservarea şi întrebuinţarea Fondului bisericesc este  rezervată exclusiv Coroanei. Nici Parlamentul din Viena, nici Dieta provincială din Cernăuţi şi nici Congresul bisericesc nu avea vre-un drept de control sau legislaţie asupra Fondului. Chestiunile Fondului făceau parte din drepturile rezervate Coroanei. Bugetul anual se comunică Consistoriului, care era invitat să se pronunţe şi asupra fiecărei cereri care angajează mijloacele Fondului cu o sumă extrabugetară ce trece de 200 coroane, dar avizul Consistoriului nu era obligatoriu pentru guvern.

Organizarea internă a ad-ţiei Fondului şi modul de funcţionare era reglementată prin Statutul din anul 1875 ce s-a pus în aplicare deodată cu reorganizarea ad-ţiei Fondului de atunci şi a rămas în vigoare neschimbat pînă-n anul 1900.

 

Prin deciziunea imperială de la 19 ianuarie 1900 s-a pus în aplicare un nou regulament pentru administrarea bunurilor Fondului.

Prin acest regulament se contopeşte în fine administraţia domeniilor cu cea forestieră sub conducerea unui consilier silvic în rangul V. Ad-ţia silvică suferă importante amplificări prin mărirea numărului ocoalelor silvice de la 24 la 27 – prin divizarea ocoalelor silvice Vatra Dornei, Iacobeni şi Moldoviţa – şi înmulţirea circumscripţiunilor de gestiune şi control de la 3 la 4.

Acest regulament de administrare care a rămas în aplicare pînă la trecerea Fondului în stăpînire românească conţine următoarele dispoziţiuni:

Conducerea şi supravegierea supremă a ad-ţiei bunurilor Fondului se va exercita după principiile stabilite de M.S. Împăratul prin Ministerul de Agricultură.

In afară de chestiunile care depăşesc competinţa Ministerului de Agricultură, sunt rezervate exclusiv înaltei decizii a Împăratului aprobarea bugetelor anuale şi aprobarea bilanţurilor anuale întocmite şi prezentate de ad-ţia Fondului.

 

Astfel fiind, Suveranul era perfect de bine orientat despre gospodăria Fondului.

Şeful ad-ţiei politice a Bucovinei – Preşedintele ţării Bucovina – era în acelaşi timp şi Preşedintele Fondului.

Ad-ţia centrală din Cernăuţi şi-a menţinut titlul de „Direcţia bunurilor Fondului bisericesc ort. or. din Bucovina” avînd în frunte un director al bunurilor ca conducător, ajutat fiind de referenţii de specialitate şi numărul necesar de funcţionari.

Ca servicii exterioare s-au instituit următoarele:

 

  1. Pentru administrarea şi exploatarea minelor funcţiona un oficiu deosebit cu sediul în Iacobeni care era supus Ministerului de lucrări publice în toate chestiunile exploatării tehnice, a valorificării produselor miniere şi a gestiunii de contabilitate, iar în toate celelalte chestiuni administraţiei Fondului .
  2. Pentru păduri şi domenii cu excepţia moşiilor agricole funcţionau ocoalele silvice.
  3. Pentru eventuala exploatare în regie a bunurilor agricole.
  4. Pentru stabilimentul balnear din Vatra Dornei, administraţia stabilimentului balnear din Vatra Dornei.

 

Fiecare din ocoalele silvice este dat pentru directa administrare şi executare independentă a exploatării sub răspunderea şi garanţia sa personală unui inginer numit administrator silvic şi domenial (Forest u. Domapnenvervalter).

Chestiunea acestuia cuprinde întreaga avere imobilă a Fondului situată în cuprinsul oc. silvic ce-i este destinat, îndeplinirea tuturor lucrărilor în baza proiectelor şi planurilor de exploatare aprobate, valorificarea corespunzătoare a produselor, executarea împăduririlor şi culturilor, cooperare la lucrările de amenajare şi de construcţiuni, apoi conducerea şi supraveghierea serviciului de pază a pădurii şi vînatului.

Administratorul silvic nu era încredinţat cu mănuirea banilor ci numai în mod excepţional, pentru cantoane cu gestiune mică şi uşor de supraveghiat sau pentru pază de trupuri mici de păduri pentru  cari un brigadier silvic era un funcţionar prea scump, se angajau pentru durata necesităţii pădurari provizorii care în serviciu aveau îndatoririle unui brigadier.

Supraveghierea şi administrarea directă a proprietăţilor agricole, închirierea morilor, caselor, drepturilor concesionate ş.a., gestiuni domeniale se executa prin serviciul domenial de la administraţia centrală care putea însărcina  administraţiile silvice şi domeniale cu îndeplinirea formalităţilor oficiale privitoare la aceste lucrări.

 

Administraţia stabilimentului balnear din Vatra Dornei era condusă de un funcţionar luat dintre funcţionarii administraţiei centrale sau angajat cu contract de serviciu, ajutat de un casier-contabil. Restul personalului necesar exploatării stabilimentului se angaja în contul regiei.

Executarea, întreţinerea  şi inspectarea construcţiunilor, de orice fel cădea în atribuţiunile serviciului de construcţiuni din ad-ţia centrală, care însărcina funcţionarii silvici cu construirea instalaţiunilor pentru transportul lemnului : drumuri şi şosele forestiere, căi ferate forestiere, opusturi, jilipuri ş.a. Casele se construiau de arhitecţi ataşaţi serviciului construcţiunilor. Supraveghierea executării construirii clădirilor se putea încredinţa şi administraţiilor silvice şi domeniale.

Serviciul de contabilitate din administraţia centrală executa toate operaţiunile contabile de venituri, cheltuieli, buget, control şi verificare după prescripţiunile date de Ministerul Agriculturii.

Gestiunea bănească se îndeplinea de către casseria ţării din Cernăuţi. Oficiul aceste executa şi plăţi precum şi operaţiuni de încasare întrucît acestea nu se făceau pe cale de cecuri oficiale ale casei poştale de economii din Cernăuţi.

 

Totodată prin articolul 22 al regulamentului în chestie se decreta că „Autorităţile şi oficiile instituite pentru administrarea bunurilor Fondului bis. ort. rom. sunt autorităţi şi oficii publice ale ţării şi funcţionarii lor sunt funcţionari slujitori ai ţării, pentru care se aplică fără rezervă legile generale pentru funcţionarii şi slujitorii Statului.

Pentru judecarea abaterilor de serviciu ale funcţionarilor Fondului s-a instituit o comisiune disciplinară specială compusă din Preşedintele ţării, directorul bunurilor şi încă un membru de recurs, la Ministerul Agriculturii căruia îi revenea în instanţă supremă puterea disciplinară asupra tuturor funcţionarilor administraţiei bunurilor.

Procedura disciplinară cu privire la funcţionarii administraţiei minelor din Iacobeni era reglementată prin prescripţiuni speciale.

Fondul era reprezentat în instanţele justiţiei sau prin Procuratură de finanţe sau prin un avocat autorizat de direcţie. Ingerinţa Procuraturii de finanţe cu privire la reprezentarea Fondului în general, şi a bunurilor lui în special, acordarea de consultaţiuni în chestiunile de drept precum şi cooperarea la înfăptuirea afacerilor de drept dacă această cooperare era cerută de direcţie, era reglementată prin instrucţiunea de serviciu pentru Procuraturile de finanţe.

Retribuţiunile de activitate şi de pensiune ale funcţionarilor şi slujitorilor Fondului, ale văduvelor şi orfanilor precum şi în general toate cheltuielile pentru administrarea bunurilor ce se lichidau direct din Fondul bisericesc.

Administraţia Statului primea pentru toate serviciile ce le presta Fondului prin casseria ţării şi Procuratura de finanţe din Cernăuţi şi o remuneraţie potrivită de la Fond, în mărimea ce se stabilea în comun acord de ministerele de Agricultură, Culte şi instrucţiune pe de o parte şi ministerul de finanţe pe de altă parte.

Toate atribuţiunile de serviciu în amănunt, gestiunea administraţiei centrale şi a organelor ei subordonate, precum şi atribuţiunile şi gestiunea administraţiei minelor din Iacobeni erau reglementate prin instrucţiuni de serviciu speciale elaborate şi aprobate de ministerul agriculturii.

 

Numirea directorului direcţiei bunurilor precum şi a funcţionarilor pînă la clasa rangului VII era rezervată exclusiv în competinţa Împăratului.

Numirea tuturor funcţionarilor tehnici domeniali, economi, de contabilitate, administraţie şi casierie se făcea de către Ministerul Agriculturii.

Numirea funcţionarilor mai mici, ca : oficianţi de cancelarie, cancelişti, brigadieri, pădurari, servitori, apoi angajarea de elevi silvici, practicanţi de contabilitate cădea în competinţa direcţiunii bunurilor.

Cooperarea arhiepiscopului ort. or. al Bucovinei şi a consistoriului arhiepiscopesc al Bucovinei al administrarea bunurilor Fondului a rămas şi mai departe cea nominalizată prin regulamentul pentru consistoriul Arhiepiscopesc ort. or. din Bucovina aprobat cu deciziunea imperială din 2 februarie 1869 şi era redusă la următoarele chestiuni :[4]

 

  1. Supraveghierea averii Fondului, apărarea intereselor acestuia, aprobarea orcărui proiect de micşorare a substanţei averii prin vînzare, schimb, împovărare cu sarcini, observarea pericolelor şi daunelor care ar putea lovi Fondul, darea avizului asupra bugetului şi încheierii bilanţului.
  2. Pronunţarea părerii asupra acordării de împrumuturi şi avansuri din Fondul bisericesc, asupra felului de administrare a bunurilor Fondului, asupra sistematizării de cheltuieli permanente şi asupra cheltuielilor nesistematizate din Fondul bisericesc.

 

Am reprodus în mod detaliat principiile sus expuse ale regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat cu decizia imperială din 19 ianuarie  1900, deoarece el că nu numai a rămas în vigoare în tot timpul fostei dominaţii austriace, dar, cum prin Înaltul decret Regal nr. 838 din 14 februarie 1922 averile Fondului bisericesc au fost trecute din administraţia bisericii în cea a Ministerului de Agricultură şi Domenii din Bucureşti, el a rămas în fiinţă pînă-n anul 1925, cînd prin legea de organizare a bisericii ortodoxe Fondul a trecut în ad-ţia bisericii.

Afară de aceasta, acest regulament de administraţie care printr-o aplicare corectă a dus gospodăria Fondului la înflorire şi progres, prezintă deosebiri fundamentale de noul regulament de administraţie din anul 1925 cu privire la atribuţiunile forului bisericesc suprapus, menţinînd însă principiile de organizare internă a administraţiei Fondului.

În baza acestui regulament s-au întocmit şi decretat instrucţiunile de serviciu pentru administrarea ocoalelor silvice minelor din Iacobeni, băilor din Vatra Dornei şi toate celelalte unităţi.

Este de remarcat cu privire la administrarea ocoalelor silvice că pe lîngă obligaţiuni şi răspunderi bine determinate, s-a dat şefilor de ocoale o largă competinţă în gestiune. Acest principiu a dat rezultate bune în administraţie.

Expunem în urmare la pag. XX schema organizării conducerii şi administraţiei Fondului în anul 1914.

 

 

  1. Organizarea administraţiei Fondului ca fundaţiune autonomă pe baza legii bisericeşti din anul 1925

 

În capitolul prim am arătat tribulaţiunile prin cari a trecut conducerea Fondului din anul 1918 – dat alipirii Bucovinei – pînă în anul 1925 cînd s-a dat formă legală actuală a administraţiei Fondului prin legea pentru organizarea bisericii ortodoxe din Regatul României publicat în M.O. nr. 97 din 6 maiu 1925.

Am arătat la pag. 30 că pe baza Decretului Regal nr. 838 din 14 februarie 1922 averile Fondului au fost trecute din ad-ţia bisericii în cea a Ministerului de Agricultură din Bucureşti. In acest sens, în mod firesc ar fi urmat ca în mod similar cum a fost în anul 1914 ad-ţia Fondului să se bucure de o largă Autonomie în folosul unei bune administraţii.

Ministerul Agriculturii şi Domeniilor din Bucureşti trata însă această administraţie mai mult sau mai puţin în mod similar ca o direcţiune a Statului.

Pe cînd înainte de unire Administraţia Fondului avea în competinţa sa dreptul de a vinde de regulă prin licitaţie publică întreaga posibilitate anuală a pădurilor de cca. 1 milion m.c. şi chiar să facă şi vînzări prin bună învoială la caz că ele se păreau a fi mai avantajoase decît cele prin licitaţie, în timpul conducerii ad-ţiei prin Minister, competinţa ei s-a redus la suma de maximum 5000 lei ceea ce corespunde la valoarea de cca. 15-20 m3 lemn de lucru, şi era extrem de puţin.

Toate deciziunile mai importante se luau de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor din Bucureşti, care nici nu putea să cunoască împrejurările de aici cari erau mai ales atunci scurt timp după unire diferite de cele din vechiul Regat. Din cauza aceasta se luau uneori deciziuni necorespunzăroare, erau necesare dese intervenţiuni personale la Minister ce din cauza distanţei celei mari erau foarte dificile. Se iveau mari pierderi în timp în desfăşurarea gestiunii şi mersul afacerii era greoi.

 

Aceste neajunsuri ale ad-ţiei ce pe lîngă că erau dăunătoare bunului mers al serviciului contrastau atît de mult cu vechea administraţie ce avea o mare competinţă în gestiune şi s-a adeverit a fi cu adevărat corespunzătoare, au contribuit singur şi ele la autonomizarea administraţiei Fondului prin Consiliul Eparhial pe baza legii de organizarea bisericii din anul 1925.

Prin legea Bisericească din anul 1925 s-a schimbat numai organul de conducere prin trecerea atribuţiunilor de gestiune de la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor în seama Mitropolitului şi  Arhiepiscopului Bucovinei şi a Consiliului Eparhial, pe cînd structura administraţiei interne a Fondului, a rămas în tot timpul neschimbată precum a fost încă în anul 1914, evident cu mici  modificări inevitabile ce au intervenit prin introducerea administraţiei româneşti şi prin micşorarea averilor odată cu exproprierea moşiilor agricole ale Fondului. Schimbări importante nu se puteau face în mod pripit într-o administraţie cu un organism atît de complet şi bine echilibrat ce s-a format prin îndelungată experienţă în timpul dominaţiei fostei Austrii şi a adus gospodăria Fondului la cea mai înaltă perfecţiune posibilă pe atunci pentru o gospodărie forestieră.

 

Încă în toamna anului 1925 Adunarea Eparhială în şedinţa din 28 noembrie 1925 a votat un Regulament interior de organizare a serviciilor pentru administrarea şi exploatarea bunurilor Fondului potrivit dispozitţiunilor art. 4 din regulamentul pentru aplicarea art. 39-43 din legea pentru organizarea bisericii ortodoxe române. Acest regulament s-a aprobat şi decretat de Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bucovinei la 4 decembrie 1925.

Deoarece acest regulament  reprezintă cea dintîi reglementare de organizare a administraţiei româneşti pe lîngă art. 39-43 din legea organizării bis. şi regulamentul respectiv expus mai înainte, şi se aplică şi astăzi, îl reproducem în întregime în anexă în partea II-a a lucrării.

Acest regulament aprobat de către Mitropolit a înlocuit pe cel vechi decretat prin decizia imperială din 19 ianuarie 1900.

Administraţia internă a Fondului a continuat a rămîne însă şi mai departe a fi reglementată de instrucţiunea de serviciu veche austriacă, evident cu unele mici modificări impuse de administraţia românească.

 

Pe baza art. 40 al legii pentru organizarea bisericii ortodoxe române care prevedea că „Regulele de administraţie pentru averile Fondului care constau în cea mai mare parte din domeniu păduros sau agricol, vor fi în interesul bunului mers cele prevăzute pentru administrarea şi exploatarea domeniilor Statului”, deoadată cu autonomizarea ad-ţiei Fondului s-a luat în examinare modalităţile cu schimbare a vechilor instrucţiuni de serviciu şi înlocuirea lor cu alte noi, care avînd la bază organizarea veche, clădită în mod sistematic prin mulţi ani, să cuprindă în acelaşi timp  principiile de administraţiea silvică a Statului român.

În această formă de organizare, buna funcţionare a serviciului intern al ad-ţiei Fondului este asigurată pe deplin.

Pe cînd în sistemul de organizare de mai înainte separîndu-se atribuţiunile de control de cele de gestiune-serviciu devenise greoi legat de multe procese verbale şi corespondenţă, deoarece inspectorul de control avînd exclusiv atribuţiuni de  control şi nici decum de gestiune, nu era îndreptăţit să ia la faţa locului cu ocazia controlului dispoziţiuni de gestiune – această căzând exclusiv în atribuţiunile şefilor de serviciu, care erau informaţi de situaţia de afară numai din procesele verbale şi rapoarte, actualul sistem centralizând atribuţiunile de control cu cele de gestiune dă posibilitatea inspectorului de gestiune şi control cu ocazia lucrărilor pe teren să ia dispoziţiunile de serviciu necesare pentru asigurarea bunului mers al serviciului imediat la faţa locului fără întîrziere şi fără paperaserie.

Astfel, serviciul se execută în mod expeditiv şi mai are şi avantajul că menţine un permanent contact strîns între unităţile exterioare cu serviciile centrale.

Controlul gestiunii se face în birou şi pe teren.

 

Rezultatul în cancelarie se face asupra tuturor registrelor  şi evidenţelor ş.a. jurnalul de inspecţiune al şefului de ocol, registrul de casă şi situaţia cassei, situaţia proprietăţilor şi a sarcinilor fonciare, cadastrul clădirilor, evidenţa amenajamentelor, toată gestiunea de material : carnete de cubaj, tablouri de material, situaţii de întrebuinţarea materialelor, registrul de materiale, situaţia produselor accesorii, cadastrul de vînătoare şi cel de pescuit, registrul delictelor silvice, tabloul de permissile acordate personalului inferior şi mediu, registrul absenţelor şefului de ocol, registrul de intrare şi ieşire, arhiva, inventarul, registrul comemorativ, situaţia contractelor de exploatare, acte restante.

Controlul pe teren se referă la exploatarea produselor principale, accesorii şi secundare, operaţiuni culturale : semănături, plantaţiuni, pepiniere, îngrijirea arboretelor, rărituri, curăţiri, drenaje etc,; starea hotarelor, delicte şi alte pagube provenite din evenimente elementare; proviziuni de material, starea construcţiilor, personalul de pază.

Procesul verbal de inspecţie şi control se închea cu observaţiunile inspectorului în chestiuni de mişcări de personal, activitatea agenţilor de pază şi gestiune, adăpostirea lor, eventualele plîngeri incurse ş.a.

Şeful de ocol contrasemnează procesul verbal.

În acest mod, nu scapă de sub control şi inspecţie nici o ramură de activitate şi gestiune în gospodăria  ocolului silvic.

 

Necesitatea elaborării instrucţiunilor de serviciu era cu atît mai necesară, avînd în vedere şi faptul că se împlineau aproape 10 ani după războiu şi administraţia internă era încă reglementată de vechile instrucţiuni germane.

Noile instrucţiuni se serviciu elaborate şi puse în aplicare la data de 1 ianuarie 1928 se împart în :

  1. Instrucţiuni pentru funcţionarea serviciilor centrale
  2. Instrucţiuni pentru administrarea ocoalelor silvice
  3. Instrucţiuni pentru serviciul cantoanelor.

Acest regulament nou statuiază că serviciile pentru administrarea şi exploatarea bunurilor Fondului bisericesc ort. rom. al Bucovinei formează sub autoritatea Consiliului Eparhial „Administraţia Fondului bisericesc ortodox român al Bucovinei”.

Administraţia centrală a Fondului bis. stă sub conducerea unui administrator numit de Consiliul Eparhial.

Administraţia centrală a Fondului se împarte în următoarele servicii :

 

  1. Serviciul personalului şi de secretariat
  2. „        amenajărilor
  3. „        exploatărilor
  4. „        plantaţiunilor
  5. „        construcţiunilor
  6. „        de inspecţiune, studii şi statistică
  7. „        juridic administrativ
  8. „        contabilitate şi casierie.

 

Fiecare din aceste servicii stă sub conducerea unui funcţionar superior numit la propunerea ad-ţiei Fondului de către Consiliul Eparhial, secţia economică, Consiliul Eparhial nefiind legat de propunerile administratorului.

Şefii acestor servicii sunt ajutaţi de personalul necesar repartizat de către administrator.

Paza pădurilor, administrarea şi exploatarea lor se face prin unităţile exterioare – ocoale silvice – conduse fiecare de un inginer silvic ajutat de personalul silvic mediu şi inferior necesar.

Atribuţiile, competinţele, obligaţiunile şi responsabilităţile întregului personal începînd de la administratorul Fondului şi pînă la pădurar se stabilesc şi se reglementează cu precizie.

Se remarcă că atît  administratorul Fondului care lucrează sub autoritatea Consiliului Eparhial – secţia economică –  cît şi şefii unităţilor exterioare – şefii de ocoale – au o competinţă foarte mică şi ca atare aproape toate chestiunile cad în competinţa Consiliului Eparhial.

 

Noile instrucţiuni de serviciu conţin o inovaţie esenţială faţă de vechea ad-ţie, şi anume în locul vechilor circumscripţii de gestiune şi control se înfiinţează serviciile de personal exploatări, plantaţiuni care centralizează toată gestiunea aferentă pentru cele 31 ocoale silvice precum şi serviciul de inspecţiune, studii şi statistică. Acest din urmă serviciu este subdivizat în circumscripţii de inspecţie grupînd mai multe ocoale la o circumscripţie. Fiecare circumscripţie este condusă de un inspector de control.

Pe baza art. 34 din această instrucţiune de serviciu care prevede că Instrucţiunile acestea vor putea fi modificate şi completate la propunerea administratorului de către Consiliul Eparhia, care şi din iniţiativă proprie poate aduce modificări şi completări acestor instrucţiuni” s-au şi adus în urmare unele modificări dar mai ales completări destul de importante.

Astfel ivindu-se necesitatea s-a mai înfiinţat în anul 1929 un nou serviciu şi anume : „industrial şi comercial” care are atribuţiunile sale administrarea şi exploatarea pe baze comerciale a intreprinderilor miniere, băile din Vatra Dornei şi Iacobeni, pescăriile din Cozmeni şi clădirile de raport.

Anul 1928 a însemnat un punct  culminant pentru gospodăria forestieră datorită urcării vertiginoase a preţului lemnului, şi atunci a luat fiinţă şi serviciul regiei fabricilor de cherestea prin adoptarea principiului de exploatare în regie proprie de către administraţia Fondului a fabricilor de cherestea.

Schema de organizare a serviciilor administraţiei Fondului pentru anii 1929-1932 este următoarea (în tabel) :

Această nouă organizaţie însă nu s-a dovedit mai practică decît cea veche, dar mai mult încă, s-a arătat nefavorabilă bunului mers al serviciului şi prea complicată, pe cînd vechiul sistem împreună într-o singură mînă conducerea administrativă şi tehnică şi controlul referitor la o circumscripţie de inspecţie.

 

În special s-a arătat că executarea serviciului de inspecţie prin inspectori de control cu sediul în exterior a adus rezultate de tot nesatisfăcătoare.

În adevăr, inspectorii de control cu sediul în exterior au prea puţin contact cu serviciul central şi mai ales cu serviciile de exploatări, construcţiuni şi personal fiind lipsiţi astfel de o bună orientare în serviciu, neputînd în această situaţie da îndrumări necesare ocoalelor silvice pe care le inspectează.

S-a dovedit că sistemul care centralizează într-o singură mînă atît gestiunea cît şi controlul este mai practic, expeditiv şi superior sistemului care separă gestiunea de control şi necesită organe intermediare. Din cauza relelor rezultate date de sistemul nou s-a ivit necesitatea revenirii la vechiul sistem de administrare.

În consecinţă încă la finea anului 1932 la propunerea ad-ţiei Fondului, Consiliul Eparhial a decretat următoarea organizaţie pentru împărţirea serviciilor administraţiei Fondului.

 

I. Serviciul Personalului cu cancelaria

II. Serviciul silvic : acesta cuprinde următoarele diviziuni :

  1. Circumscripţia 1.a de gestiune şi control cuprinzînd ocoalele silvice Dorna Candrenilor, Vatra Dornei, Iacobeni, Cîrlibaba, băile Vatra Dornei, minele din Iacobeni şi pescăriile din Cozmeni.
  2. Circumscripţia 2-a de gestiune şi control cuprinzînd oc. silvice Pojorîta, Breaza, Vama, Moldoviţa şi Argel.
  3. Circumscripţia 3-a de gestiune şi control cuprinzînd oc. silvice Frasin, Stulpicani, Oastra, Gura Humorului şi Mănăstirea Humorului
  4. Circumscripţia 4-a de gestiune şi control cuprinzînd oc. silvice Solca, Marginea, Codrul Voivodesei, Frătăuţii Noi, Vicovul de Sus şi Ciudeiu.
  5. Circumscripţia 5-a de gestiune şi control cuprinzînd oc. silvice Putna, Straja, falcău, Brodina şi Seletin.
  6. Circumscripţia 6-a de gestiune şi control cuprinzînd oc. silvice Jucica, Revna, Codrul Cosminului, Cuciurul Mare, Pătrăuţi şi Ilişeşti
  7. Serviciul amenajărilor
  8. Serviciul Construcţiunilor subdivizat în două secţiuni :
  9. Instalaţii şi transport
  10. Clădiri

III. Serviciul juridic administrativ

IV. Serviciul Contabilităţii cu cassieria

V. Regia Ferăstraelor

 

Organizarea detaliată a serviciului o expunem în schema anexată la paginile XX şi XX.

În aceatsă schemă expunem pe larg numirea unităţilor exterioare : 31 ocoale silvice, 4 centre de exploatare de căi ferate forestiere, fabrici de cherestea, administraţia minieră, ad-ţia băilor, ad-ţia pescăriilor şi modul de organizare şi funcţionare cu arătarea cadrului personalului tehnic, administrativ şi de pază necesar.

Administratorul Fondului este ajutat în conducere de şefii de servicii şi cei 6 inspectori de gestiune şi control. Toate chestiunile mai importante se dezbat în şedinţele Consiliului referenţilor sub conducerea administratorului. Acesta convoacă şedinţele ori de cîte ori este necesar.

Hotărîrile luate se consemnează în procese verbale de şedinţă care se înaintează în decurs de 24 ore Consiliul Eparhial spre a lua cunoştinţă de hotărîrile luate în propria competinţă a administraţiei Fondului şi de a hotărî în chestiunile ce depăşesc  competinţa administratorului Fondului.

Cu privire la controale, pază şi gestiunea cantoanelor, sistemul din gospodărirea Fondului diferă de cel de la Stat.

Pe cînd în serviciul Statului şefii de cantoane cari sunt de regulă pădurari se suprapun şefii de brigadă cari au atribuţiunea fiecare de a controla mai ales cantoane şi deosebit de aceasta odată cu extinderea generală a lucrărilor de exploatare în regie s-au separat la organele inferioare atribuţiunile de pază şi cele de gestiune, în gospodăria Fondului există un sistem mai simplu care centralizează în persoana aceluiaşi agent – şeful de canton – toate atribuţiunile de pază şi gestiune.

Acest sistem are avantajul economiei de personal.

 

Pe de altă parte însă impunînd şefului de canton atribuţiuni mai multiple, mai variate şi mai grele, acesta trebuie să aibă şi o pregătire mai temeinică, o salarizare mai bună precum şi în general condiţiuni de trai corespunzătoare unui nivel de pregătire mai înalt.

De aceea, din principiu, şeful de canton trebuie să aibă gradul de brigadier silvic.

Sistemul acesta s-a aplicat cu succes în gospodăria Fondului înainte de războiu şi a dat rezultate foarte bune.

S-a făcut însă constatarea şi sistemul dovedit bun pentru vechile condiţiuni şi referinţe de după războiu, a prezentat multe neajunsuri care derivau din insuficienţa controlului ce se putea face asupra şefului de canton.

Imediat după războiu, pentru a acoperi lipsa de personal, s-au făcut angajări de personal fără prea multă selecţionare şi de o calitate morală inferioară. Intervenind şi salarizarea insuficientă de după războiu, mulţi şefi de cantoane abuzînd de insuficienţa controlului inerent acestui sistem  de organizare, s-au dedat la nereguli în serviciu în dauna Fondului.

 

Pentru a face sistemul acesta de organizare adaptabil împrejurărilor actuale în sensul de a se complecta măsurile de controlul şefului de canton, s-a înfiinţat măsura controlului şefului de canton în mod regulat, direct prin şeful de ocol, consemnîndu-se rezultatul controlului în procese verbale de un anumit tip în care se arată zilele în care s-a făcut controlul, modul purtării carnetului de serviciu, starea hotarelor şi a liniilor de amenajare, starea şi modul executării exploatărilor, a împăduririlor, starea pepinierelor, a regenerărilor, operaţiunilor culturale, stricăciuni prin insecte, vînt şi alte daune provocate de fenomene elementare, delicte, natura şi extinderea lor cu arătarea cazurilor neraportate, starea vînatului şi a pescuitului, a instalaţiunilor de transport, a construcţiunilor, starea obiectelor de inventar, a terenului de hrană ş.a. cu concluziuni asupra efectului serviciului şefului de canton şi asupra stării generale a cantonului.

Prin dresarea acestui proces verbal de controlul cantoanelor se angajează şi responsabilitatea şefului de ocol în modul executării serviciului în cantoane, astfel că Fondul este pus la adăpost de eventualele nereguli în stil mare.

Anexăm sub III un model de asemenea proces verbal de controlul cantoanelor.

Pentru înlesnirea controlului cantoanelor şeful de canton este obligat să poarte la zi carnetul de serviciu în care înregistrează în mod sinoptic toată gestiunea sa după următoarele deciziuni:

 

  1. Jurnalul ocupaţiilor zilnice
  2. Înregistrarea tuturor constatărilor de importanţă deosebită şi a rapoartelor sale făcute în cauză
  3. Diviziunea delictelor silvice
  4. Diviziunea
  5. Registrul obiectelor de inventar

 

Prin purtarea carnetului de serviciu în condiţiuni prescrise, şeful de canton este dispensat de prea multă gestiune de cancelarie.

Pentru cantoanele de importanţă mai mică, serviciul de pază mai uşor şi gestiunea mai neînsemnată, sunt sistematizate posturi de pădurari ca şefi de canton.

Pentru cantoanele cu gestiune deosebit de grea, sunt sistematizate pe lîngă posturile de şef de canton şi posturi de ajutoare de şef de canton, cari de regulă se recrutează din pădurarii din localitate.

 *

* *

            În concluziuni, relevăm că organizarea serviciului ad-ţiei Fondului are o tradiţie, care se poate urmări de la primele începuturi de închegarea şi organizarea serviciului, a evaluat pe măsura raţionalizării şi intensificării gospodăriri forestiere în mod lent, fără salturi şi experimente dăunătoare, fiecare măsură de inovaţie ce s-a introdus fiind fructul observaţiunilor din trecut, aşa că actuala organizare a ad-ţiei interne prezintă toate garanţiile unei bune funcţionări, punînd la adăpost gospodăria Fondului de orice riscuri.

Marele dezavantaj în ad-ţie, este însă lipsa unei competinţe suficiente atît pentru atribuţiunile şefului de ocol, cît şi pentru administratorul Fondului. In această privinţă fosta ad-ţie austriacă care dedea competinţe mai largi administratorilor de ocoale, era superioară.

Pentru viitor este necesar a se avea în vedere remedierea acestui viciu de organizare.

 

 

  1. Personalul

 

În expunerea dezvoltării administraţiei Fondului, am arătat cum pe măsura amplificării serviciilor în raport cu intensificarea gospodăriri Fondului, personalul a sporit mereu de la 2 brigadieri angajaţi în anul 1783 la înfiinţarea Fondului, la un aparat administrativ complex corespunzător necesităţilor serviciului, compus din personalul tehnic, administrativ, de contabilitate şi de pază în diversele servicii centrale şi exterioare ale administraţiei Fondului.

În fostul imperiu austro-ungar, funcţionarii Fondului erau încadraţi în gradele prevăzute în Statutul funcţionarilor (Dienstpragmatik) ca funcţionari publici.

În anul  1898 personalul prevăzut în cadrul sistematizat în administraţia Fondului era următorul[5]

 

 

Pe lîngă acest personal sistematizat şi încadrat mai funcţionau după necesitate cca 62 angajaţi auxiliari pentru serviciile tehnice şi de pază, astfel că numărul total al funcţionarilor pentru secţia silvică era de cca 350-360.

Personalul special angajat pentru administrarea Domeniilor Fondului era următorul :

 

Directorul Domeniilor                                                           în rangul VI

1 Inspector (Wirtschaftsinspector)                                         „             VIII

1 Inginer agronom                                                                  „                –

                                   La serviciul contencios

1 Consilier de ad-ţie (Adm. Rath)                                         „              VII

1 Secretar de administraţie (Adm. Secretar)                         „              VIII

1 Concipist de ad-ţie (Adm. Concipist)                                „               X

                                   La serviciul Construcţiunilor

1 Inginer şef construcţie                                                       „               VIII

1 Inginer de construcţie                                                        „                IX

                                   La serviciul de contabilitate

1 Consilier de contabilitate (Rechmungs-Rath)                    „               VIII

1 Revizor     „         „           (        „        Revident)               „               IX

1 Oficial       „         „           (       „       Official)                   „               X

                                   La serviciul de casierie

1 Administrator al casei de rente (Rentamsverwalter)          „             IX

1 Controlor al        „       „      „ (Rentamtscontrolor)            „                X

                                   La serviciul de cancelarie, arhivă

1 Oficial (Official)                                                                „                X

3 Diurnişti                                                                             „                 –

1 Servitori de birou                                                               „                 –

            Secţia Domeniilor avea deci în total 17 funcţionari technici, jurişti, contabili, de administraţie şi cassierie repartizaţi la serviciile respective şi un Director de Domenii la conducere.

Serviciul de cassierie era comun pentru ambele secţiuni.

Deodată cu dezvoltarea succesivă a organizării ad-ţiei Fondului prin intensificare şi specializare s-a mărit succesiv şi numărul personalului de la păduri, deoarece numai această ramură de gospodărie mai era susceptibilă de continuă perfecţionări, pe cînd exploatarea domeniilor agricole în ultimii ani ajunsese la o treaptă mai mult sau mai puţin staţionară, iar veniturile Fondului din aceste domenii participau din ce în ce cu un procent tot mai mici la totalul veniturilor.

În anul 1913 venitul din exploatarea domeniilor agricole era de abia 1% din totalul veniturilor Fondului, de unde rezultă că încă înainte de exproprierea moşiilor agricole, acestea erau reduse pe un plan complet secundar în ce priveşte participarea la veniturile totale ale Fondului.

În anul 1914 era la conducerea Fondului un silvicultor numit : „Director al bunurilor” în rangul V. Numărul total al funcţionarilor a sporit la 590.

In timpul războiului mondial 1914-1918 s-au descomplectat cadrele personalului prin mobilizarea unei mari părţi de funcţionari sub arme.

În anul 1919 cadrul personalului s-a complectat şa situaţia de dinainte de războiu şi a sporit apoi mereu în apoi mereu în anii 1920 şi 1921 ivindu-se necesitatea de a spori numărul organelor de pază din cauza înmulţirii delictelor şi a personalului ad-tiv prin ivirea de lucrări administrative noi provocate de aplicarea reformei agrare.

 

Deosebit de aceasta, s-a impus şi necesitatea de a compecta vechiul cadrul de funcţionari promovaţi din fosta administraţie austriacă, cu elemente noi de origine etnică română pentru românizarea ad-ţiei Fondului.

Expunem în urmare situaţia personalului Fondului din anul 1922, cu arătarea rengurilor fiecărei categorii de funcţionari după vechea erarhie austriacă, aşa cum a fost înainte de încadrare în gradele prevăzute de administraţia românească.[6]

Cadrul de organizare de mai jos arată totodată sistemul administraţiei ce a fost înfiinţat la Fond înainte de autonomizarea ad-ţiei Fondului pe baza legii de organizare bisericească din anul 1925.

 

Numărul total al funcţionarilor Fondului în anul 1922 este deci de :

 

            Conducerea administraţiei                                            2

            Serviciile centrale                                                      124

            Serviciile exterioare

a). Servicii silvice 623

b).Pescării, stabilimentul balnear din

                            Vatra Dornei şi ad-ţia minelor Iacobeni      19     

                                                                                   Total               768

 

Expunem la pag. XX evidenţa numărului funcţionarilor Fondului în perioada de la 1898 – 1933.

In anul 1933 numărul funcţionarilor Fondului este de 651 funcţionari activi plus 15 funcţionari puţi în disponibilitate în mod temporar prin pedepse disciplinare, numărul total fiind de 666. Acest număr trebuie considerat ca un minim sub necesităţile normale, a măsurat timpul de criză prin care trecem.

Pentru a ilustra mai bine situaţia personalului de la Fond expunem la pag. XX o situaţie  de numărul personalului de la Fond comparativ cu cel din serviciul C.A.P.S. în anul 1933.

Fără a intra în detalii cu privire la analiza pe categorii de funcţionari, relevăm că după cum rezultă din situaţia generală suprafaţa de administraţie, exploatare şi pază ce revine pe un funcţionar la Fond, este mai mare decît ceea care revine pe un funcţionar la C.A.P.S.

 

În această privinţă mai relevăm că în ad-ţia Fondului ocoalele silvice sunt mai mici decît cele de la Stat şi afară de aceasta, numărul funcţionarilor Fondului specificaţi sunt înglobaţi o serie de angajaţi la căile ferate forestiere, băile din Vatra Dornei, administraţia minelor din Iacobeni şi pescăriile din Cormeni.

Faţă de situaţia din anul 1914, constatăm o majorare succesivă a personalului pînă-n anul 1930, cînd, din cauza crizei economice numărul funcţionarilor începe să scade.

După cum se arată, cele mai mari fluctuaţii sunt în categoria funcţionarilor de gestiune şi pază : conductori, brigadieri şi pădurari, iar majorarea succesivă a numărului acestor agenţi se explică prin înmulţirea delictelor silvice.

Numărul inginerilor este în continuă scădere şi faţă de situaţia din 1914, s-a redus astăzi cu 25%.

Dacă în perioada imediat premergătoare războiului mondial corpul inginerilor din Ad-ţia Fondului trebuie să fie ceva mai numeros decît astăzi pentru motivul că atunci activitatea de construcţie în toate domeniile : căi de transport, clădiri, etc. era în plină expansiune, iar amenajarea şi ridicarea în plan a pădurilor a necesitat mai mult personal tehnic decît cel normal totuşi reducerea corpului inginerilor cu 25% este prea mare şi în dauna bunei gospodării, şi va trebui cu timpul să fie ceva mărit.

Faţă de continua scădere a numărului inginerilor, remarcăm o sporire cu cca 50% a numărului juriştilor din administraţia Fondului.

Majorarea acestei categorii de funcţionari se explică prin faptul că pe de  o parte contenciosul Fondului reprezintă acum singur toate chestiunile de resort fără a mai angaja Procuratura de finanţe – sistem preconizat sub fosta stăpînire – iar pe de altă parte, s-a mărit cercul de atribuţii al acestui serviciu prin reprezentarea delictelor silvice, sistemul dificil al impunerilor fiscale şi altele.

Avînd în vedere că corpul inginerilor este cel mai important factor de producţie în gospodăria Fondului, şi că de pregătirea, calitatea şi numărul său depinde în primul rînd intensitatea şi eficacitatea gospodăriei Fondului, numărul inginerilor silvici va trebui neapărat să fie sporit în interesul bunului mers al gospodăriei forestiere.

Personalul de pază actual este amăsurat necesităţilor.

 

În mijlociu revine un inginer la 4083 ha, un funcţionar administrativ la 3768, un conductor la 9070 ha, un brigadier silvic la 1,200 ha, un pădurar şa 1074 ha  suprafaţă de pădure, această distribuţie fiind în general amăsurată, cu excepţia inginerilor care sunt prea puţini la număr. In special în serviciul exterior revine pe un inginer în mijlociu 7000 ha suprafaţă de gestiune.

Ocoalele silvice de la cîmpie şi coline unde gestiunea este mai intensivă prin aplicarea tratamentelor cu regenerare naturală şi multe vînzări de lemn în detail către populaţie, au suprafaţa de 2544 ha (ocolul Revna) – 4000 ha, cele din regiunea munţilor inferiori au suprafeţele în general de 5000-8000 ha iar cele din regiunea munţilor superiori cu gestiuni mai simple au suprafeţele şi mai mari ş.a. pînă la 13984 ha (Seletin).

Tot asemenea în regiunea de cîmpie cu gestiune intensivă şi greu serviciu de pază din cauza desimii populaţiei, suprafaţa medie a cantoanelor este de 300-400 ha iar în regiunea de munte 800-1100 ha. La ocoalele de cîmpie şi coline revine pe un organ de pază în mijlociu 126 ha (la ocolul Revna) – 300 ha, şefii de cantoane avînd uneori şi ajutori, iar pe măsură ce descreşte  intensitatea gestiunii şi a serviciului de pază, suprafaţa ce revine pe un organ de pază creşte şi ajunge pînă la 1300 ha pe un organ (ocolul Cîrlibaba) în regiunea muntoasă.

Cu privire la numărul delictelor cum se arată în tabloul  anexat la pag. XX revine pe un organ 0,5-48 delicte silvice anual cele mai multe delicte fiind în ocoalele de la  cîmpie şi cele mai puţine în cele de munte.

Retribuţiile personalului de asemenea au fost supuse la mari fluctuaţiuni, inerente fluctuaţiunii monedei naţionale şi amăsurate situaţiei materiale a Fondului.

Funcţionarii Fondului fiind funcţionari publici, salarizarea lor s-a orientat mai mult sau mai puţin după salarizarea funcţionarilor de stat.

 

Pînă la finele anului 1923 era în vigoare în ad-ţia Fondului ierarhia austriacă, dar pe ziua de 1 ianuarie 1934 întreg personalul Fondului a fost încadrat în gradele prevăzute de lege de organizare a Corpului silvic cu privire la personalul silvic şi gradele prevăzute de Statutul funcţionarilor publici cu privire la funcţionarii ad-tivi.

Salarizarea funcţionarilor Fondului este la fel cu salarizarea funcţionarilor Statului, atît sub fosta monarchie austriacă cît şi în ad-ţia românească, funcţionarii Fondului fiind şi ei funcţionari publici şi deci supuşi prevederilor Satutului funcţionarilor publici.

La pag. XX expunem  în formă tabelară evidenţa retribuţiilor lunare brute plătite personalului de serviciu Fondului în anii 1919-1933.

Sporuri considerabile de salarii au avut loc în anii 1923, 1924, 1926, 1927 şi 1930. De la această dată începe însă scăderea salariilor determinată de criza economică şi financiară pe care a resimţit-o Fondul poate mai mult decît alte ramuri de producţie, avînd în vedere că preţul lemnului a înregistrat scîderi deosebit de mari.

Sporul cel mai important de salarii pentru categoria inginerilor a intervenit în anul 1924 cu ocazia încadrării personalului silvic în Corpul tehnic silvic pe baza legii de organizare a Corpului silvic.

 

Este de remarcat că sporurile de salarii în timpul de la 1919-1923 sunt în parte numai cel puţin aparente, deoarece leul românesc a fost în continuă scădere pînă la stabilizarea sa din anul 1929.

Din examinarea modului cum au variat salariile se mai constată şi faptul că ad-ţia Fondului încă în anul 1930 a efectuat un spor de salarii, cu toate că încă în acel an criza s-a manifestat puternic, prin reducerea venitului brut de la 223.656.000 lei în anul 1929 la 172.569.000 lei în anul 1930. La începutul anului 1930 – cînd s-au sporit salariile – nu s-a prevăzut încă intensitatea crizei, care şi-a arătat efectele, mai ales spre finea acelui an.

In anul 1932 ad-ţia Fondului n-a achitat funcţionarilor salariile bugetare ci numai o cotă parte, pentru motivul că nici la venituri nu s-au realizat prevederile bugetare.

Diferenţele restante cuvenite funcţionarilor sub acest titlu s-au introdus într-un buget extraordinar care urma să se realizeze prin contractarea unui împrumut. Împrumutul proiectat nu s-a realizat şi diferenţele au rămas neachitate.

Cheltuielile administraţiei Fondului pentru salarizarea întregului personal angajat şi anume la păduri, băile din VatraDornei, minele din Iacobeni, pescăriile din Cozmeni, sunt următoarele pentru anii 1910-1932 cu excepţia anilor războiului mondial care reprezintă doar o situaţie tulbure ce nu poate servi spre orientare, cu arătarea totodată a procentului din totalul cheltuielilor.

 

Din examinarea tabloului de mai sus se poate trage concluzia că în mod  normal Fondul necesită pentru retribuirea salariilor funcţionarilor cca 20% din cheltuielile totale, dar în timp de criză cheltuielile pentru plata funcţionarilor se urcă pînă la cca. 50% din cheltuielile totale, prin micşorarea venitului net şi a cheltuielilor pentru materiale.

Deoarece ad-ţia Fondului în afară de păduri mai sunt şi alte bunuri producătoare de venituri : băile din Vatra Dornei şi Iacobeni, minele din Iacobeni, pescăriile din Cozmeni mai ales un important domeniu agricol în trecut precum şi numeroase clădiri de raport, dăm mai jos salariile personalului aplicat numai în gospodăria forestieră, în paralel cu salariile funcţionarilor aplicaţi în celelalte ramuri de activitate productivă :

 

 

Faţă de  salarizarea personalului pentru gospodăria pură forestieră, salariile pentru gospodăriile anexă reprezintă un procent neînsemnat. Rezultă în mod evident că aceste salarii au sporit cu mult faţă de cele din anul 1913, cu toate că s-au expropriat moşiile agricole şi anume de la 29.212 lei aur în 1913 la 43.113 lei aur în anul 1927, pe cînd salariile personalului  pentru gospodăria forestieră s-au micşorat şi anume de la 1.103.418 lei aur în 1913 la 968.963 lei aur în 1931.

La mijlociu suma totală a salariilor personalului în anii 1927-1930 a fost ceva mia mare decît cea din anul 1913, deşi salariile în parte au fost ceva mai mici decît în perioada antebelică, aceasta pentru motivul că personalul a sporit după război.

In retribuţiile funcţionarilor se cuprind şi competinţe în natură de lemn de foc şi teren de hrană pentru personalul silvic.

Competinţa personalului silvic la teren de hrană în natură şi la lemn de foc este aceiaşi care se dedea şi personalului silvic din serviciul Statului înainte de aplicarea legii pentru administrarea pădurilor din anul 1930, care a desfiinţat pentru personalul silvic de la Stat retribuţiile în natură ca teren de hrană şi lemn de foc.

Competinţele la lemn de foc sunt următoarele :

A. Inginerii silvic primesc anual următoarele cantităţi de lemn de foc tare gata fasonat la cioată :

 

 

B. Personalul silvic mediu şi inferior primeşte anual următoarele cantităţi de lemn de foc tare pe tulpină :

            Conducător căsătorit              30 steri            necăsătorit      20 steri

Brigadieri silvici                     28 steri

Pădurar                                   24 steri

Pădurar neîncadrat în funcţie de şef de canton        16 steri

 

C. Personalul ad-tiv primeşte anual următoarele cantităţi de lemn de foc tare pe tulpină :

 

Căsătorit                        Necăsătorit

Subdirector general                            40 steri            30 steri

Şef de birou – şef de serviciu                        30   „               20   „

Inpegat stagiar – subşef de birou       20   „               10   „

 

Competinţele la teren de hrană în natură sunt următoarele pentru personalul silvic:

Inginerii primesc 6 ha teren arabil sau fînaţ după situaţia ocolului şi disponibilitate plus 9 ha păşune pentru cei din serviciile exterioare.

Personalul mediu şi inferior : conducători, brigadieri şi pădurari primesc cîte 4 ha teren arabil sau fînaţ.

Ce priveşte naţionalitatea, astăzi cca. 50% funcţionari de origine etnică română şi cca 50% de naţionalităţi minoritare : germani, ruteni, poloni.

Înainte de război majoritatea mare a funcţionarilor era de naţionalitate germană iar numărul românilor era extrem de redus. Numai în cadrul inginerilor, românii erau ceva mai bine reprezentaţi deoarece fii de preoţi avînd burse de studiu se dedicau acestei cariere şi Fondul avea obligaţia morală de a-i primi în serviciu, pe cînd personalul silvic inferior se recruta aproape exclusiv din neromâni.

 

 

  1. Recrutarea personalului silvic inferior. Şcoala de brigadieri silvici din Rădăuţi

 

Administraţia Fondului a avut întodeauna o deosebită grijă pentru angajarea şi formarea personalului silvic inferior, a cărui principală atribuţiune este paza pădurilor.

Pe măsura intensificării gospodăriei forestiere, exploatările în regie proprie au luat o extensiune considerabilă şi pe de altă parte lucrărilor culturale, de ameliorare şi investiţie s-a dat din ce în ce o extensiune tot mai mare, astfel că s-a ivit necesitatea de a avea un personal inferior care pe lîngă buna pază a pădurilor trebuia să execute lucrări tehnice sub conducerea şi îndrumarea şefului de ocol. In această direcţie, trebuia deci format şi bine pregătit personalul.

In trecut, pădurarii se recrutau de regulă din indivizi ce satisfăcuseră serviciul militar şi aveau cunoştinţe elementare în citit şi scris în limba Statului, pe lîngă cunoaşterea limbei locale.

Personalul inferior se recruta şi în trecut în majoritate din populaţia locală.

 

Bucovina avînd un mare procent de împădurire şi deci multe păduri cu toate că necesita un număr de personal forestier de pază şi gestiune, nu exista aici nici o şcoală de specialitate pentru formarea acestui personal.

Pentru consideraţiunile susexpuse, în vederea unei instrucţii speciale silvice a personalului inferior, ad-ţia Fondului cu aprobarea Ministerului de Agricultură şi Domenii a înfiinţat în anul 1887 un curs pentru pădurari care a funcţionat mai întîi la Ocolul silvic Frătăuţii Noi şi apoi în anul 1888 la Oc. silvic   Codrul Cosminului.

Durata cursului care era mai întîi de 8 şi apoi de 10 săptămîni, s-a fixat mai tîrziu la 3 luni şi pădurarii primeau o instrucţie teoretică şi practică corespunzătoare şi complectă pentru necesităţile serviciului în obiecte de ştiinţă elementară ca : aritmetica, geometria, geodezia, desenul, fizica, meteorologia, silvicultura, exploatarea pădurilor, vînătoarea, pescuit, pază şi protecţia pădurilor, regulamentul de serviciu etc.

 

La finea cursului, candidaţii erau supuşi unui examen ţinut de o comisie formată din instructorul şcolii, un şef de ocol învecinat şi un inspector din serviciul central.

Numărul elevilor participanţi la aceste cursuri era de cîte 10 de fiecare promoţie.

Rezultatele au fost mulţumitoare şi pe deplin corespunzătoare pentru scopul urmărit.

Încă prin anul 1898 acest curs de pădurari s-a transformat în Şcoala de brigadieri silvici prin majorarea duratei cursurilor mai întîi la 10 şi apoi la 11 luni şi prin amplificarea corespunzătoare a programei analitice.

Astfel, această şcoală a funcţionat în mod mulţumitor şi a format personalul inferior necesar, pentru Bucovina, dar mai ales pentru ad-ţia Fondului.

In timpul războiului natural că s-au întrerupt cursurile acestei şcoli.

După răuboi ea nu s-a mai redeschis la Codrul Cosminului ci a fost mutată şi instalată la Rădăuţi la periferia oraşului în clădirile Fondului bisericesc şi i s-a dat o organizare potrivită legii pentru organizarea învăţămînului silvic în România publicată în Monitorul Oficial nr. 139 din 23 septembrie 1923.

 

Prin decizia Ministerului de Agricultură şi Domenii nr.  46.235 din 17 octombrie 1925 dată asupra referatului Casei Pădurilor de la nr. 21.118/25 şi publicată în M.O. nr. 243 din 4 noembrie 1928, şcoala a primit dreptul de publicitate, dînd drept absolvenţilor ei de a purta titlul de brigadier.

Şcoala este întreţinută în întregime de Fondul bis. şi are drept scop formarea brigadierilor silvici necesari Fondului. Ea este subordonată nemijlocit ad-ţiei Fondului şi potrivit art. 3 din legea pentru organizarea învăţămîntului silvic stă sub controlul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor.

Şcoala este bine dotată cu clădirile necesare pentru învăţămînt şi locuinţe de serviciu pentru director, instructori, personal ad-tiv, internat pentru elevii interni cu toate clădirile accesorii necesare, terenuri de hrană, pepinieră.

Şcoala este înzestrată în mod suficient cu materialul didactic necesar pentru învăţămîntul teoretic şi practic, avînd o bibliotecă de specialitate cu cca 500 cărţi, colecţii de reviste, diferite hărţi, tablouri botanice, colecţii de insecte, eşantilioane de atacuri de insecte, instrumente topografice, colecţii de seminţe forestiere, eşantilioane de specii lemnoase, erbarii, etc.

Personalul didactic de la această şcoală în mod normal se compune din 2 ingineri silvici, un preot pentru învăţămîntul de religie, un şef de birou şi un conductor silvic.

 

Programa analitică cuprinde următoarele obiecte de studiu elementare şi de specialitate : religie, l. română, istoria şi geografia Domâniei, educaţie cetăţenească, legislaţie şi ad-ţie silvică, amenajamentul pădurilor, arhitectura forestieră, matematică, botanică forestieră, caligrafie, desen, corecţia torenţilor, comerţul lemnului, dendrometria, desen liniar, drumuri forestiere, exploatarea pădurilor, fizică, chimie, topografie, lucrări de birou, lucrări practice în pepiniere şi arborete, mineralogie, climatologie, piscicultură, vînătoare, protecţia pădurilor, silvicultură, staţiuni forestiere şi comerţul lemnului.

Ca lucrări practice se lucrează mult în pepinieră, la plantaţiuni, la inventarieri, la marcări, curăţiri, rărituri, degajări de seminţişuri, topografie, botanică, protecţia pădurilor etc.

O atenţie specială se dă metodelor de cultură şi exploatare întrebuinţate la Fond, astfel că elevii primesc o pregătire profesională orientată în mod special pentru necesităţile Fondului.

Elevii se recrutează din candidaţi ce au la bază cîteva clase secundare sau şcoala de Agricultură; în mod excepţional se admit şi candidaţi ce au numai curs primar precum şi 2-3 ani practică forestieră în serviciul Fondului la pădurile Statului, Domeniul Coroanei sau ale altor instituţii publice sau particulare. Pregătirea anterioară şi stagiul mai îndelungat la un ocol silvic sunt necesare practicantului silvic spre a se constata din timp dacă are aptitudinile necesare şi vocaţiunea pentru funcţiunea de brigadier silvic.

 

Astfel fiind, formarea unui brigadier silvic la Fond curează 4-5 ani.

Admiterea în şcoala de brigadieri se face în urma trecerii unui examen de concurs care dă posibilitatea de triarea candidaţilor ce se prezintă.

Examenul de admitere este precedat de vizita medicală care în prealabil examinează aptitudinile fizice ale candidaţilor ce se prezintă la admitere.

La finea anului şcolar elevii sunt supuşi unui examen şi anume cei din anul I pentru trecerea în anul următor, iar cei din anul II prestează examenul de capacitate, în faţa unei comisiuni compuse din : Directorul şi instructorii şcolii, delegatul Regimului Silvic şi unul sau 2 ingineri delegaţi din ad-ţia centrală a Fondului, sub preşedenţia celui mai mare în grad inginer de la Fond.

Elevii sunt interni şi externi. Cei interni sunt bursieri avînd întreţinerea gratuită pe spesele Fondului iar cei solvenţi achită taxele necesare pentru cămin, taxe şcolare, de examen etc. Taxele şcolare se stabilesc de ad-ţia Fondului pe baza devizelor întocmite de direcţiunea şcolii.

 

Un regulament de funcţionare reglementează în detaliu condiţiunile de admitere, ţinerea învăţămîntului, examenele de admitere, cele trimestriale şi cele de capacitate, disciplina, programa analitică de învăţămînt, etc. iar un regulament intern al şcolii cuprinde în mod foarte detaliat toate regulele după cari se conduce această şcoală şi care garantează bunul ei mers reglementînd ţinuta elevilor, atribuţiunile elevului de serviciu, ordinea în camerele de învăţămînt şi cămin, aprovizionarea şi menajul, magazia de alimente, magazia de unelte şi materiale, magazia de efectele şcolii şi poşta, biblioteca şcolii, inventarele colecţiunilor, instrumentelor şi rechizitelor şcolare, permise în oraş şi concediile la domiciliu, aplicarea pedepselor şi purtarea unui registru al ordinei de zi.

Promoţiile acestei şcoli sunt de cîte 10-15 absolvenţi anual, ceea ce satisface complet necesităţile Fondului, complectînd locuri vacante ce se ivesc în urma pensionărilor, deceselor etc.

Pînă-n timpul recent, această şcoală admitea numai elevi cu o practică silvică la ocoalele Fondului fiind făcută astfel mai mult sau mai puţin inaccesibilă publicului, şi abia în timpul din urmă a lărgit în mare măsură posibilităţile de a fi accesibilă pentru particulari, folosindu-se astfel în mod mai complet capacitatea ei de funcţionare.

Rezultatele şcolii sunt satisfăcătoare. Ea dă posibilitatea celor dornici să se dedice carierei forestiere să-şi însuşească pregătirea profesională fără cheltuială, pe spesele Fondului care la rîndul său îşi poate alimenta cadrele cu personal bine pregătit şi devotat intereselor sale.

Pentru a produce însă o emulaţie mai mare în serviciu între brigadieri şi pădurari şi a reîmprospăta cadrele cu elemente cu orientări noi în serviciu, se impune a se angaja şi absolvenţi ai şcolilor de brigadieri de la Stat.

*

[1] Revin cu o percizare: Şi la GÂRBU, şi la SCHMIDT, apare, pentru Bucovina, longitudinea 43 grade. Etc. minute. Oficial, astăzi este 25-26 grade. Până la primul război şi după, în unele ţări, meridianul 0 era considerat cel care trecea prin El HIERRO (veche FERRO) din insulele Canare. În prezent este oficializat după GREENWICH (Londra).

[2] După ierarchia actuală din Corpul silvic român, acest grad corespunde celui de inspector general silvic

[3] Dr. I.Nistor. Istoria Fondului bisericesc din Bucovina, pag. 48.

[4] Dr. S. Dimitrovici, Istoricul şi organizaţia Fondului bis. ort. rom, din Bucovina. Pag. 26.

[5] E. Guzman

[6] Dr. S. Dimitrovici


Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (II)

Cernăuţi, biserica Sfânta Parascheva – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

 

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

 

Capitolul II

 

Descrierea domeniului forestier

 

 

Situaţia geografică şi administrativă, hotare starea lor şi părţi în litigiu, suprafaţa detaliată după felul culturii, clima, situaţia orografică şi hidrografică, formaţiunea mineralogică a solului, zone de vegetaţie, descrierea generală a arboretelor, monografia esenţelor, vegetaţia arbustivă, limita superioară a vegetaţiei arborescente, pătura vie a solului, pătura moartă, insecte vătămătoare, criptograme şi alţi paraziţi vegetaţi, păşunatul, delicte, incendii, vînatul.

 

 

  1. Situaţia geografică şi administrativă

 

Bucovina este situată între  4804045’’ şi 4701245’’latitudine nordică şi între 440930’’ şi 4203440’’ longitudine estică de la Greenwich. Distanţa între punctele externe de la este la vest este de cca. 100 km iar cea dintre punctele externe de la nord la sud este de cca. 160 km.

 

Înlăuntrul acestor limite sînt cuprinse proprietăţile Fondului cum se arată pe harta anexată. Ele sînt distribuite pe întreg teritoriul Bucovinei pe o distanţă de cca. 144 km pe linia Nord-Sud şi cca. 96 km pe linia est-vest.

Ele intră în raza tuturor judeţelor bucovinene adică : Cernăuţi, Strojineţ, Rădăuţi, Suceava şi Cîmpulung.

În raza judeţului Cernăuţi sînt situate ocoalele silvice din regiunea de cîmpie şi cea de coline : Jucica, Revna, Codrul Cosminului, Cuciurul Mare  şi perscăriile din Cozmeni.

 

În judeţul Strojineţ este situat ocolul silvic Ciudeiu din Valea Siretului.

În judeţul Rădăuţi sînt situate ocoalele silvice din valea Sucevii : Seletin,  Brodina,. Falcău, Straja, Putna, Marginea, Codrul Voivodesei, Vicovul de Sus şi Frîtîuţii Noi.

În judeţul Cîmpulung sînt situate ocoalele silvice Solca, Ilişeşti şi Pătrăuţi tot pe valea Sucevei.

În judeţul Cîmpulung sînt situate ocoalele silvice din valea Bistriţei : Cîrlibaba, Iacobeni, Vatra-Dornei şi Dorna Candreni apoi cele din Valea Moldovei cu afluenţi şi anume : Breaza, Pojorîta, Vama, Moldoviţa, Argel, Frasin, Stulpicani, Ostra, Mănăstirea Humorului şi Gura Humorului precum şi băile din Vatra Dornei şi Iacobeni, minele din Iacobeni, Vatra Dornei, Cîrlibaba şi Fundu Moldovei.

 

Cele mai numeroase ocoale sînt situate în judeţul Cîmpulung şi Rădăuţi, iar cel mai puţine în judeţul Suceava şi Strojineţ.

Este de observat că limitele ocoalelor nu coincid întotdeauna cu limitele de judeţe, ci în unele cazuri ocoalele cu reşedinţele într-un judeţ au păduri situate şi în judeţul vecin.

 

Judeţul Cîmpulung este cel mai împădurit din toată Bucovina avînd 65,3% din suprafaţa împădurită.

Unele comune din acest judeţ au cca. ¾ din suprafaţa împădurită de ex. Iacobeni 71%, Cîrlibaba 76&, Capucîmpului 84%.

 

Codrul Cozminului – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

  1. Hotare, starea lor şi părţi în litigiu

 

 

Fixarea hotarelor şi eliberarea proprietăţii de orice sarcini a fost în trecut şi este şi acum unul din principalele principii în gospodăria forestieră a Fondului.

După o situaţie întocmită în anul 1885 zăceau următoarele servituţi asupra proprietăţilor Fondului :

 

Drepturi pentru ridicarea de 426447 m3 material lemnos anual.

Drepturi de păşunat în pădure pentru 28790 vite anual.

În aceste cifre sînt cuprinse şi servituţile existente atunci asupra pădurilor Statului din Bucovina în suprafaţă de 1,494 ha ce erau înglobate în administraţia pădurilor Fondului.

 

Pe baza dispoziţiilor din 5 iulie 1853 pentru răscumpărarea şi regularea servituţilor forestiere, date prin decret imperial ad-ţia Fondului şi-a eliberat proprietăţile prin răscumpărări succesive a servituţilor cu suma de 230000 florini şi cedarea de 80500 ha pădure şi alte terenuri.

De atunci au luat naştere pădurile comunale şi micile proprietăţi forestiere din Bucovina.

Sacrificiile făcute pentru răscumpărarea servituţilor, deşi importante atît ca valoare în bani cît şi pentru întinderea mare a proprietăţilor cedate în schimb, au fost foarte utile pentru ameliorarea gospodăriei forestiere, cunoscute fiind avantajele mari ce decurg din eliberarea fondului dominat prin ori ce sarcini de servituţi.

 

Ultima răscumpărare de drepturi de servituţi a făcut Fondul în anul 1911 cu suma de 296 coroane, corespunzătoare astăzi cu 11852 lei (1 coroană = 40 lei hîrtie).

Proprietăţile Fondului alcătuiesc în general complexe destul de importante ca întindere cu o bună arondare a hotarelor. Totuşi cu ocazia răscumpărării servituţilor s-a ivit necesitatea de a se înfiinţa şi anumite enclave prin cedarea de terenuri, mai ales poieni, din perimetrul pădurilor[1].

 

Administraţia Fondului a luat însă încă din timp măsuri pentru răscumpărarea acestor enclave avînd o deosebită grijă pentru arondarea proprietăţilor sale cu orice sacrificii. In acest scop a făcut nu numai schimburi de teren cu proprietarii enclavelor dar a făcut chiar şi cesiuni de importante suprafeţe de teren pentru răscumpărarea enclavelor, mai ales în unele ocoale din regiunile mai populate ca Vicovul de Sus şi Frătăuţii Noi.

În acţiunea pentru arondarea proprietăţilor şi eliberarea ei de orice servituţi Fondul a făcut importante costiuni de terenuri mai ales coloniştilor de origine germană şi ungară aduşi pe vremuri de fosta stăpînire austriacă aici în Bucovina. Natural că aceştia fiind trataţi cu o deosebită solicitudine din partea guvernului de pe atunci, s-au impus Fondului sacrificii cum am amintit şi în primul capitol, în vederea aşezării şi fortificării elementului minoritar în Bucovina.

Încă pînă în anii 1870 la data trecerii ad-ţiei Fondului sub Ministerul de Agricultură şi Domenii cînd s-a reorganizat complet şi ad-ţia Fondului (1875), atît evidenţa cadastrală a proprietăţilor Fondului cît şi fixarea hotarelor pe teren era foarte vicioasă şi cu mari lipsuri.

 

Cu mari cheltuieli şi relativ în scurt timp, Fondul şi-a ridicat în plan proprietăţile prin triangulare şi măsurări de detaliu şi în înţelegere cu serviciul cadastral şi-a întocmit hărţile propriietăţilor şi registre fonciare care sînt ţinute la curent atît la unităţile exterioare (ocoale silvice, ad-ţia minelor etc.) cît şi în serviciul central unde s-a înfiinţat şi funcţionează un birou special al evidenţei cadastrului.

Pe teren, s-au fixat şi marcat hotarele prin semne permanente  şi anume movile de hotar în legătură cu şanţuri întrerupte. Prin acest sistem de marcare şi fixare stabilitatea hotarelor este asigurată destul de bine şi ele sînt puse la adăpost de mutări clandestine.

Fiecare şef de canton are evidenţa movilelor de hotar care se revizuiesc în mod permanent. In caz că se constată încălcări de hotar ocoalele silvice sînt obligate să sesizeze imediat ad-ţia centrală, chiar telegrafic.

 

Lungimea totală a hotarelor Fondului este de cca. 3200 km care ca lungime corespunde în mod aproximativ unei linii aeriene Bucureşti-Maroc.

Hărţile şi evidenţele proprietăţii Fondului aşa cum sînt întocmite  ţinute la curent cu toate schimbările au fost bine apreciate de diferiţi specialişti străini ce au vizitat gospodăria Fondului.

Menţionăm astfel din timpul mai recent de după război că expertul german Gernlein adus în ţară de guvern a apreciat în mod elogios evidenţa proprietăţilor.

Pentru o mai clară apreciere a sforţărilor depuse de administraţia Fondului fixarea hotarelor, menţionăm că în timpul de la anul 1873 pînă la finea anului 1898 s-au marcat şi fixat 2007 km linii de hotar şi s-au cheltuit pentru aceste lucrări 63.000 florini în cifră rotundă.

 

Cheltuielile anuale pentru întreţinerea curentă a hotarelor se înglobează în articolul bugetar : „Împăduriri ţi hotare”.

Reforma agrară care adusese cu sine importante schimbări în proprietăţile Fondului prin exproprierea moşiilor agricole şi a păşunilor agricole şi a păşunilor şi apelor în suprafaţa totală de 27.188 ha natural că prin litigii, şi acestea cu atît mai mult, avînd în vedere că încă nici astăzi nu sînt complet defalcate toate locurile expropriate.

După aplicarea definitivă pe teren a ultimilor defalcări de locuri expropriate ce mai sînt a se face, prin stabilizarea definitivă a proprietăţilor va fi dată posibilitatea fondului să revină în situaţia de dinaintea aplicării reformei agrare cu privire la întreţinerea hotarelor care funcţionau în mod  ireproşabil.

Imediat după război locuitorii din comunele Ostra şi Negrileasa au ocupat cu forţa 566,36 ha din pădurea Fondului sub pretextul că aceste porţiuni de pădure ar aparţine comunelor. După procesele care au durat mai mulţi ani, prin sentinţă judecătorească s-a dat cîştig de cauză Fondului, urmînd deci ca porţiunile de pădure  foste ocupate pe nedrept să fie redate în folosinţa Fondului, după ce au fost încă brăcuite de populaţie în timpul ocupaţiei samavolnice.

 

Exproprierile ce au avut loc în urma legii de reformă agrară în general au creat un curent ostil din partea ţărănimii contra marei proprietăţi, astfel că în mod inevitabil s-au creat multe încălcări de hotare şi litigii cu proprietarii învecinaţi ce nu se vor termina decît odată cu aplicarea  definitivă a tuturor exproprierilor hotărîtă şi încetarea orcărei noi exproprieri.

Intervenind în anii 1929-1933 şi criza economică, ad-ţia Fondului a restrîns toate cheltuielile în mod forţat şi între altele natural că şi sumele necesare pentru întreţinerea hotarelor. Din acest motiv neputîndu-se construi şanţuri şi movile de hotar mai ales în locurile delimitate prin exproprierile făcute, au survenit multe încălcări de hotar. Tranşarea acestor litigii se va face cu dificultăţi considerabile.

 

Cernauca, împrejurimi – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

  1. Suprafaţa detaliată după felul culturii

 

 

Conform evidenţei serviciului amenajărilor suprafaţa administrată de cele 31 ocoale silvice ale Fondului după situaţia de la începutul anului 1934 este de 244.984,06 ha care înglobează : păduri, terenuri agricole, neproductive şi alte şi anume :

Terenuri forestiere …                         232.922,84 ha

Terenuri agricole …                           10.043,12 ha

Terenuri neproductive şi diverse …      2.018,10 ha

 

Specificarea detaliată pe ocoale silvice şi după categorii clasificate în 28 feluri o expunem în tabloul cadastrului de la Fond,  suprafaţa totală a ocoalelor este de numai 240.528.228 care reprezintă cifra reală.

Diferenţa în plus dată de evidenţa serviciului amenajărilor se datoreşte faptului că s-au defalcat o serie de păşuni şi fîneţe din trupul ocoalelor, arătate la coloanele 7 şi 10 din tabloul suprafeţelor, pe care însă operatele de amenajament mai vechi încă nu le-au înregistrat deoarece aceste defalcări s-au efectuat după efectuarea ultimei revizuiri de amenajament, care se fac tot la 10 ani. Diferenţa este numai la categoriile de cultură, păşuni şi fîneţe, pe cînd toate celelalte categorii de suprafeţe sînt exacte.

 

După înregistrarea tuturor defalcărilor terenurilor expropriate în operatele de amenajament – care trebuie să aibă loc în proximii ani, va trebui să fie complectă concordanţa între evidenţa proprietăţii de la serviciul de amenajare şi cea de la biroul cadastral.

În tabloul următor se expune suprafaţa ocoalelor silvice detaliată după următoarele specificări : păduri, pepiniere, linii somiere, fîneţe, arături, grădini, păşuni, locuri de depozite, drumuri, pomete, iazuri, terenuri clădite, curţi, pîrae, căi ferate forestiere, locuri virane, terenuri sterile, stînci, mlaştini, opuste, hotare şi deschiderea lor, deschideri de drumuri, cimitire,  terenuri ocupate de cale ferată normală, terenuri manganifere grupate în 3 categorii.

Această situaţie este cea din anul 1933. Ea se schimbă în fiecare an pentru ocoalele în care se face revizuirea amenajamentului căci cu ocazia oricărei revizuiri se face ridicarea în plan a tuturor schimbărilor intervenite în deceniul expirat.

 

Dragomirna, mănăstirea, în 1832 – desen de I. Schubirsz

 

 

  1. Climatul

 

Condiţiile climaterice din Bucovina în general sînt cele ale zonei temperate din ţările Europei centrale, însă prin situaţia sa estică clima Bucovinei se resimte mult de influenţa climatului continental din stepele Rusiei şi continentul asiatic, astfel că am putea spune că clima Bucovinei este răspîntia celor 2 feluri de climate, cu preponderenţa vădită a caracteristicilor climatului continental.

Astfel, clima este caracterizată prin iarnă lungă – cu durată de pînă la 6 luni – şi friguroasă, primăvara scurtă dar bogată în precipitaţiuni atmosferice şi deci favorabilă lucrărilor culturale, care însă trebuie grăbite din cauza scurtimii acestui  anotimp, vara este fierbinte şi relativ secetoasă în zona de şes şi coline iar toamna cu puţine precipitaţiuni atmosferice.

Există deosebiri accentuate între condiţiile climaterice ale estului şi nordului în care sînt situate ocoalele de cîmpie şi partea vestică şi sudvestică a Bucovinei ce cuprinde regiunea muntoasă.

 

Vestul muntos are o temperatură medie anuală joasă de 5,50C, cu mici variaţii anuale şi este bogat în precipitaţiuni atmosferice. Partea estică şi nordică de cîmpie, are o climă excesivă continentală cu mari variaţiuni în temperatură şi mică  umezeală atmosferică relativă.

Vînturile predominante sînt cele de vest şi nord vest. In cursul anotimpului rece este frecvent crivăţul dinspre şesurile Rusiei.

La descrierea zonelor de vegetaţie, relevăm caracteristicile mai însemnate ce fac deosebirea climei între şes şi coline  pe deoparte şi munte pe de altă parte.

În Bucovina se fac observaţiuni meteorologice începînd din anul 1881, aşa că s-a adunat un bogat material statistic documentar pentru caracterizarea elementelor climaterice. In cele ce urmează vom expune datele climaterice mai importante după  Dr. V. Conrad, Klimatographie der Bukowina, într-o perioadă de observaţiuni din ultimii 40 ani dinaintea războiului mondial.

 

Dragomirna, mănăstirea – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

DESCRIEREA TEMPERATURII

Variaţia temperaturii medii în cursul anotimurilor.

 

 

După cum se arată, temperatura anuală mijlocie variază de la 80C în regiunea de cîmpie la altitudine de 145 m pînă la 0,60C pe muntele Rarău la 1536 m înălţime.

Temperaturile medii lunare maxime şi minime observate la Cernăuţi într-o perioadă de 57 ani 1853-1910 sunt următoarele:

 

 

 

Variaţiunile mediilor lunare din an în an pot fi destul de importante iar variaţiunile temperaturii medii în lunile Ianuarie şi Iulie cu temperaturi extreme sunt importante (15,00).

Deoarece temperaturile extreme sunt de o deosebită importanţă pentru vegetaţie întrucît acest factor poate fi determinant pentru excluderea unor anumite specii lemnoase dăm în urmare extremele absolute cu indicarea datei cînd s-au observat:

 

 

Aceste extreme ne dau o icoană clară despre caracterul pronunţat continental al climei Bucovinei.

In mijlociu putem spune că în timpul verilor temperaturile maxime de 350C şi în timpul iernilor temperaturi minime de -300C sunt obişnuite ceea ce corespunde la o amplitudine de 650C.

Totuşi, în mod izolat s-au înregistrat şi temperaturi extreme mai importante şi anume 36,80C în Cernăuţi (27/VII 1867) şi -350Cla 6/II 1870 şi în iarna 1929/30, deci amplitudine peste 70%.

 

 

Geruri timpurii şi târzii

Pentru caracterizarea climei cu aceste elemente se alege Cernăuţiul ca tip de regiune de şes (225 m) Cacica ca tip de regiune de coline (437 m) şi Vatra Dornei ca tip de regiune muntoasă (789 m).

Numărul mijlociu al zilelor cu îngheţ în perioada de observaţie (1881-1900).

 

 

Numărul mijlociu al zilelor cu îngheţ în regiunea de cîmpie este de 110 anual în regiunea colinelor 125 şi în regiunea muntoasă  151. In această din urmă regiune numai 3 luni sunt fără îngheţ.

Din observaţiunile făcute timp de 20 ani se constată că în  regiunea de cîmpie primul ger se remarcă la 29 octombrie, în regiunea de munte cu o lună mai timpuriu, la 30 septembrie.

Gerurile târzii se remarcă în mijlociu în regiunea de câmpie la 2 Aprilie iar la munte la finea lui Aprilie şi în Maiu.

Dăm în cele ce urmează date asupra apariţiei gerurilor târzii şi timpurii :

Datele mijlocii şi extreme ale gerurilor timpurii şi târzii:

 

 

Cu privire la aceste observaţiuni şi înregistrări s-au înregistrat în localităţile Cernăuţi, Cacica şi vatra Dornei,  menţionăm că ele pot servi numai ca orientare generală.

In realitate, în mod practic din observarea fenomenelor vegetaţiei s-a făcut constatarea că în regiunea de şes şi coline ultimele geruri târzii pot fi până la mijlocul lui Maiu, iar în regiunea muntoasă se ivesc geruri târzii chiar şi în primele zile ale lunii Iunie după cum expunem mai departe la caracterizarea zonelor de vegetaţie.

 

Perioade şi zone de vegetaţie

In această privinţă s-au făcut observaţiuni constantîndu-se că în regiunea de cîmpie aproape o treime din an are temperatură de sub 00C iar în regiunea muntoasă timp de aproape jumătate de an temperatura scade sub 00C.

Temperatura de 100C la care germinează porumbul apare la cîmpie şi coline abia în decada 3-a lunei aprilie.

 

TABLOU

de

durata mijlocie în zile a temperaturii zilnice mijlocii de 0-150C

 

 

Umiditatea atmosferică relativă variază de la un anotimp la altul precum şi în timpul zilei

Iarna ea este mai urcată decît vara, dimineaţa şi seara ea este mai urcată decît la amiază.

Dăm în tabloul ce urmează variaţia în cursul anului precum şi în cursul zilei la cîmpie şi în regiunea muntoasă.

 

 

Variaţia zilnică este foarte mare în regiunea muntoasă. Maximul variaţiei este atins în Dorna în luna octombrie cu 37% iar în regiunea de cîmpie în luna august cu 23%.

 

Înnourarea

Datele în această privinţă se raportează la o scară de  nourare de la 0-10. În general, înnourarea este mare şi întrece cifra de 5 avănd variaţiuni după anotimpuri şi regiuni.

Minimul de înnourare este în timpul verii iar maximul în timpul iernii. In cîmpie este mai mică decît la munte.

 

Înnourarea mijlocie

 

 

Nebulozitatea

 

Numărul zilelor cu ceaţă variază în regiunea de munte la 89-97. In regiunile de cîmpie şi coline majoritatea zilelor cu ceaţă sînt în lunile de iarnă, iar în regiunea muntoasă în lunile de toamnă. Minimul este în iulie şi august la cîmpie, ianuarie şi februarie la munte.

Importanţa cunoaşterii variaţiei nebulozităţii în regiunea muntoasă residă în faptul că aici un sfert din numărul zilelor anului sînt ceţoase.

 

Numărul zilelor cu ceaţă

 

 

Precipitaţiuni meteorice

 

Regiunea de cîmpie este uscată şi are în general sub 600 mm precipitaţiuni anual. Cu altitudinea regiunii sporesc şi precipitaţiunile atingînd un maxim de 1445 mm anual.

Precipitaţiunile variază în timpul anului. Lunile cele mai ploioase sînt mai şi iunie iar cele mai uscate sînt lunile de iarnă. Numai 10% din precipitaţiuni în mijlociu cad în lunile de iarnă pe cînd în lunile mai, iunie şi iulie cad 46%.

 

În regiunea de cîmpie maximul precipitaţiunilor cu 15-21% din cantitatea totală cad în luna iulie. In regiunea colinelor şi cea muntoasă maximul este în general în luna iunie, dar trece uneori în lunile mai sau iulie.

Minimul precipitaţiunilor este constant pentru toate regiunile în lunile decembrie şi ianuarie.

Amplitudinea variaţiunilor sînt foarte mari şi ating cifra de 19%.

În lunile de iarnă cad în total în mijlociu numai 10% din precipitaţii. Pe perioada mai, iunie, iulie cad însă chiar 46%. Din octombrie pînă în martie cad 28% iar în aprilie pînă-n septembrie 72% din precipitaţiunile anuale.

 

Precipitaţiunile anuale în mm şi distribuţia lor mijlocie în lunile anului în procente din cantitatea actuală

 

 

Altitudinea localităţilor indicate s-au arătat la tablourile anterioare.

 

Anii secetoşi şi ploioşi

Precipitaţiunile sînt supuse la apreciabile variaţiuni anuale.

Dăm mai jos în mm cantităţile cele mai mari şi cele mai mici observate în  Cernăuţi – regiune de cîmpie 225 m altitudinea – şi în Cacica – regiune de coline 437 m într-un period mai îndelungat de ani.

 

 

Variaţiunile extreme sînt foarte mari. Sînt unele luni de iarnă şi de toamnă în care se întîmplă să nu cadă precipitaţiuni aproape de 100 şi în schimb în alţi ani  cantitatea de precipitaţiuni este foarte mare.

Cu variaţiuni extreme inducem că în staţiunea Cacica s-a înregistrat în anul 1900 pentru luna martie 325 mm precipitaţiuni iar în anul 1911 aceeaşi lună a avut  numai 5 mm precipitate.

Astfel fiind secetele pot deveni în unii ani chiar foarte nefavorabile vegetaţiei mai ales în lunile de primăvară cînd umezeala în pămînt este mai necesară.

Un exemplu tipic de secetă  excesivă în lunile martie, aprilie şi prima parte din mai avem chiar în anul curent. Din această secetă îndelungată economia forestieră îndură foarte mari daune prin uscarea  plantaţiilor, incendii şi pierderi importante de creşteri.

 

Frecvenţa ploilor

În general, numărul zilelor ploioase nu este prea mare în Bucovina în regiunea de cîmpie 111 zile pe an, în regiunea  colinelor şi cea muntoasă 130 zile.

Rezultatele observaţiunilor în perioada 1881-1900 sînt următoarele:

 

 

În majoritate maximul zilelor ploioase este în timpul verii iar minimul în timpul iernei.

 

Densitatea precipitaţiunilor

Densitatea precipitaţiunilor este în general – cu excepţia regiunilor înalte din munţii Rarău – mică şi variată între 4-7 ½  mm pe o ploaie. Rarăul are o densitate mijlocie de 10,6 mm de o ploaie. Precipitatele cele nai slabe sînt cele din ianuarie şi decembrie şi în unele localităţi februarie şi noembrie. In regiunea muntoasă precipitaţiunile de iarnă sînt mai dense, astfel că zăpada de 1-1 ½ mm înălţime  şi mai mult este un fenomen frecvent.

Maximul densităţii ploilor este în iulie şi august. Densitatea cea mai mare o întîlnim pe muntele Rarău cu 21,6mm în luna iunie.

În timpul verii şi la sfîrşitul primăverii sînt foarte abundente furtunile şi rupturile de nori. In acest timp se înregistrează în general inundaţii.

Mai ales în ultimii ani, prin inundaţii consecutive Fondul a suferit mari pagube la căile de comunicaţie prin ruperea terasamentelor.

 

Densitatea precipitaţiunilor

 

 

Extreme absolute depăşesc mult cifrele medii din tabloul de mai  sus şi ajung pînă la peste 100 mm în 24 ore.

Astfel s-a înregistrat la Cacica o ploaie cu densitatea de 147 mm în 24 de ore la 9 august 1898, apoi 123 mm la Cernăuţi, 120 mm la Vatra Dornei şi altele.

Aceste ploi intense sînt cu atît mai caracteristice, avînd în vedere că cantitatea totală anuală a precipitaţiunilor variază între 600-800 mm.

În regiunea de cîmpie şi cea de coline sînt 3 luni complet lipsite de zăpadă, iar în regiunea muntoasă numai două (iulie şi august)

Grindina este un fenomen destul de rar şi se manifestă în lunile mai, iunie, iulie, mai puţin în aprilie şi august.

În mijlociu avem anual 2-4 zile cu precipitate de grindină.

 

Numărul zilelor cu ninsoare (1881-1900)

 

 

Durata perioadei de secetă şi de ploaie

 

Perioadele de secetă sînt mai periculoase pentru vegetaţie dacă intervine în luna mai.

Durata obicinuită a ploilor nu este prea mare. Cea mai lungă ploaie s-a înregistrat la Vatra Dornei în august 1908 cînd a ţinut 14 zile.

Durata mijlocie şi maximă a perioadelor de secetă  5 zile.

 

 

Durata mijlocie şi maximă a ploilor

 

 

Ca urmare a ploilor puternice intervin adesea inundaţii şi mai ales în luna iunie. Asemenea inundaţii pricinuesc mari daune căilor de transport. Din trecut sînt memorabile din anii 1876, 1886, 1888, 1893 şi 1897.

Mari daune au pricinuit inundaţiile din anii 1927, 1929 şi 1930 la instalaţiunile de transport şi fabricile de cherestea.

 

Vînturile

Observaţiuni în această privinţă s-au făcut în localităţile Cernăuţi (cîmpie), Cacica (coline) şi Vatra Dornei (munte) şi rezultă datele  mijlocii de mai jos.

Vîntul predominant este cel de N.V.

Iarna şi primăvara devin predominante vînturile de E şi NE din centrul de presiune din cîmpia rusească.

Vînturile din regiunea muntoasă suferă modificări amăsurate situaţiei orografice.

 

Distribuţia mijlocie a vînturilor (zile)

 

 

In fine din cauza importanţei pentru păduri dăm şi tabloul cu numărul zilelor cu furtună :

 

Numărul zilelor cu furtună

 

Frecvenţa furtunilor creşte cu cît ne urcăm de la cîmpie  spre munte.

Vînturile devin vătămătoare arboretelor mai ales toamna tîrziu în timpul perioadei ploioase cînd pămîntul fiind  muiat de ape vîntul provoacă doborîturi de arbori.

Vînturile cu caracter de urganam sînt rare în Bucovina. Astfel este de remarcat ciclonul din 26 iunie 1885 care venind din est a vîntuit timp de un sfert de oră în Cernăuţi şi a făcut mari pagube. In judeţele Rădăuţi, Strojineţ şi Cernăuţi a doborît la pămînt mai multe mii de ha de pădure.

În regulă generală vînturile de sud şi vest sînt calde şi aducătoare de ploaie pe cînd cele din est şi nord sînt reci şi uscate.

 

Pojorâta, munţii Adam şi Eva – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

  1. Situaţia orografică şi hidrografică

 

 

Pădurile Fondului sînt situate pe întreg cuprinsul Bucovinei  astfel că pentru a ne forma o icoană asupra situaţiei orografice şi hidrografice a pădurilor sale este necesară mai întîi descrierea  teritoriului Bucovinei în ansamblu.

Teritoriul Bucovinei este situat pe versanţii estici ai Carpaţilor şi se prelungeşte pînă în platforma Podolică-Rusă aşezată în  faţa Carpaţilor de nord-est.

Terenul Bucovinei urcă începînd de la nord-est platforma Podolică-Rusă spre nord-vest succesiv în formă de terase. Datorită acestui  fapt toate rîurile Bucovinei au un curs orientat la început, spre est iar cu părăsirea munţilor se îndreaptă spre sud-est către şesul  Dunării.

Rîurile Bucovinei sînt : Nistrul care formează hotarul cu Polonia, Prutul cu afluientul principal  Ceremuş, Siretele, Suceava, Moldova cu afluientul principal   Moldoviţa, Bistriţa Aurie cu afluientul principal Dorna.

 

Din punct de vedere al reliefului terenului, Bucovina se împarte în două părţi bine distincte şi anume :  regiunea muntoasă şi regiunea şesului şi a colinelor. Trecerea în regiunea muntoasă este destul de distinctă şi este formată de o linie care începe în nord pe Ceremuş la Vijnişa, trece peste Bethomet pe Siret, prin Ciudeiu,  Vicovul de Sus, Solca, Păltinoasa şi se termină la Valea Seacă. Terenul situat la est de această linie aparţine regiunii colinelor şi şesului iar cel situat la vest aparţine regiunii muntoase.

În regiunea şesului şi a colinelor sînt situate  ocoalelor silvice Jucica, Codrul Cozminului, Vicovul de Sus, Frătăuţii Noi, precum şi cîteva păduri din ocoalele silvice Codrul Voivodesei şi Marginea. Suprafaţa totală a pădurilor din această regiune este de cca. 29.000 ha.

 

Zona muntoasă din punct de vedere al condiţiilor staţionale forestiere se împarte după J. Krutter la rîndul ei în:

  1. Zona munţilor inferiori
  2. Zona munţilor superiori[2]

 

Zona munţilor inferiori cuprinde făşia inferioară  a munţilor Carpaţi avînd altitudinea de 450-1000 m. In această zonă sînt situate  ocoalele silvice Ciudeiu, parte Straja, Falcău parte, Brodina parte, Putna, Codrul Voivodesei parte, Marginea, Solca, Ilişeşti parte, G. Humorului, Frasin, Stulpicani, Vama şi Moldoviţa parte cu suprafaţa împădurită de cca. 113.000 ha.

Regiunea munţilor superiori cuprinde teritoriile muntoase împădurite cu altitudinea de cca. 800-1500 m în care sînt situate  ocoalele silvice Seletin, Brodina parte, Argel, Moldoviţa parte, Breaza, Pojorîta, Iacobeni, V. Dornei, Dorna Candrenilor şi Cîrlibaba cu suprafaţa împădurită de cca. 90.000 ha.

În general, trecerea din platforma podolică-rusă în regiunea muntoasă se face în mod treptat sub formă de terase separate de rîurile ce traversează teritoriul Bucovinei.

 

O icoană clară despre urcarea terenului în terase separate de cursurile rîurilor ne dă următoarea expunere a înălţimilor absolute ale fundurilor, albiile rîurilor prin o secţiune a localităţilor situate aproximativ pe  acelaşi meridian.

 

Valea Nistrului de la Babin …                      145 m altitudine absolută

Valea Prutului la Orăşeni …                          197 m       „             „

Valea Siretului la Pancea …                          363 m       „             „

Valea Sucevei la Straja …                             486 m       „             „

Valea Moldovei la est de Cîmpulung …       620 m       „             „

Valea Bistriţei la părăsirea Bucovinei …       736 m       „             „

De aici rezultă că albiile răurilor urcă în terasă pe linia de direcţie N.S.

 

Siret – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

Regiunea şesului şi a colinelor

 

Pădurile acestei regiuni sînt situate în cursul inferior al rîurilor Nistru, Prut, Siret, Suceava şi Moldova la altitudini de 160-500 m deasupra nivelului mării. Situaţia orografică este caracterizată prin forme de teren rotunjite şi cu înclinări de pantă dulce.

Pe platoul dintre răurile Prut şi Nistru sînt situate  pădurile Oc. silv. Jucica şi cele ale seriei B din Oc.silv. Revna. Complexele acestor păduri sînt mărginite respectiv transversate de pîrae  neînsemnate. O parte din cursurile acestea de apă sînt uscate în timpul secetelor îndelungate. Malurile pîraelor care au mai adesea albiile adîncite sînt în multe cazuri predispuse spre alunecare. Pădurile de pe malul Prutului au altitudini de 150-160 m. Cea mai mare altitudine este de 459 m în dealul Zamda din seria de exploatare Toporăuţi.

 

Pădurile de pa malul drept al rîului Prut din Oc. silv. Revna  sînt situate pe ultimile şesuri de dealuri la poalele Carpaţilor. Cea mai mare altitudine deasupra nivelului mării este de 531 m (Palanca) iar punctul cel mai inferior are altitudinea de 188 m şi este situat lîngă reşedinţa ocolului silvic.

Eroziunile de teren sînt un fenomen obişnuit. Prin subminarea malului Prutului se află în mişcare permanentă porţiuni de pămînt pe sute de ha. După fiecare inundaţie este perceptibilă schimbarea terenului. Prutul a fost regulat de mai multe ori, însă în mod insuficient.

 

Situaţia pădurilor din ocoalele silvice Cuciurul Mare, Codrul Cosminului, Frătăuţii de Sus, Pătrăuţi este identică. Cîteva cursuri de pîrae neînsemnate ce traversează terenul nu au absolut nici o importanţă pentru transportul lemnului.

Pădurile Oc. silv. Ciudei, Ilişeşti, Vicovul de Sus sînt situate pe ultimile prelungiri ale munţilor Carpaţi care constituie trecerea spre şesul sarmatic.

Cursurile de apă ce le traversează – afluienţi ai rîurilor Siret şi Suceava – sînt fără importanţă pentru exploatarea pădurii şi transportul lemnului ci servesc doar ca linii somiere şi parcelare pentru împărţirea pădurilor şi în unele cazuri drumurile de transport sînt aşezate        dealungul acestor cursuri de apă.

 

Şipotele Sucevei, Cataractul Sucevei – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

Regiunea munţilor

 

 

Pădurile sînt  situate pe versanţii estici ai Carpaţilor.

Configuraţia terenului caracteristică munţilor Carpaţi este în opoziţie cu configuraţia Alpilor mai adesea cu forme rotunjite culmile sînt lungi, largi, urcînd spre piscuri. Roca goală este aparentă numai în regiunea munţilor superiori ici acolo unde calcarele jurasive pătrund gresiile carpatice sau unde mîna omenească a provocat condiţiuni favorabile pentru aluvionarea păturei descompuse a rocei subiacente.

Locurile caracteristice cu stîncile goale ieşind la suprafaţă prin pătrunderea calcarelor jurasive sînt în Oc. silvice Breaza, Cîrlibaba, Pojorîta, Dorna Candrenilor. In acest din urmă ocol stîncile bizare au adesea forma unor ruine, constituind frumuseţea întregii regiuni.

 

Piscurile cele mai înalte sînt începînd din regiunea munţilor inferiori : Brusturoasa 1091 m, Pitriş 986 m din Oc. silv. Gura Humorului, apoi Bobeica 1209 m, Sterminina 1072 m, Rogosa 1077 m, Afinita 1028 m, Dealul Solotruc 1001 m din Oc. silv. Frasin apoi Poiana Haciung 950 m punctul cel mai înalt din ocolul silvic Codrul Voivodesei, Poiana Mărului 1173 m în Oc. silv. Marginea ş.a.m.d. în ocoalele din regiunea munţilor inferiori piscurile avînd înălţimi de cel mult 1200 m.

Piscurile cele mai înalte din regiunea munţilor superiori sînt : Giumalău 1859 m, Alunul 1667 m, Rarăul 1653 m, Muncelul 1380 m din Oc. Silv. Pojorîta, Lucina 1590 m, Stiabul 1480 m, Paşcan 1478 m, Botoş 1475 m, Feredeu 1387 m, Măgura 1361 m, Mestecăneşti 1292 m din Oc. Silv. Breaza, iar în teritoriul rîului Bistriţa cei cu afluienţi sunt : Obcina Bătrînă 1487 m, Ţapul 1663 m, Tatarca 1562 m, Fluturica 1347 m, Botoş 1477 m, Fundoiu 1350 m, Mestecăneşti 1295 m, Suhard 1709 m,  Ouşorul 1642 m, Bîrnărelul 1324 m, Vîrful Obcinii 1282 m,  Pietrele Doamnei 1651 m, Lucaci 1771 m şi altele.

 

Regiunea din Dorna Candrenilor formează un teren deschis, cu vale largă. Pe o porţiune de cca. 500 ha terenul fiind în pîlnie formează o mlaştină.

Cursurile de apă principală sunt rîul Suceava, cu afluienţii principali Nisipitul, Brodina, Brodinioara, Ascunsul, Ciumîrna Mare, Suceviţa, Putna, Putnişoara, apoi Moldova cu afluienţii principali Umor, Voroneţ, Valea Suhei cu Negrileasa, Ostra, Gemine, Slătioara, valea Moldoviţei, valea Putnei, apoi rîul Bistriţa Aurie cu afluienţii principali Ţibău, Cîrlibaba, Dorna, Serişor, Negrileasa şi Coşna apoi Ceremuşul cu afluienţii.

Pentru transportul produselor lemnoase cursurile de apă au importanţă diferită şi anume fie pentru transportul pe apă fie pentru crearea căilor de transport pe uscat.

 

Rîurile Bistriţa cu afluienţii lor şi anume : Ţibău, Cîrlibaba, Dorna, Negrişoara, Coşna şi Ceremuşul cu afluientul principal Putila sînt căi de transport pe apă avînd aceste cursuri, adîncimea, panta, lărgimea debitului de apă şi consistenţa malurilor necesare pentru acest fel de transport.

Linia separatoare a văilor Bistriţa şi Moldova este formată de şirul munţilor Mestecăniş străbătut de cale ferată printr-un tunel. Valea Bistriţei cu terenul aparţinător, gravitează spre sud, constituind astfel o regiune cu aspect diferit decît regiunea văilor Moldovei şi Suceava care gravitează spre estul Bucovinei.

Văile Moldova şi Suceava cu afluienţii lor avînd o pantă mai dulce servesc pentru trasarea şi aşezarea de căi de transportul lemnului pe uscat fie căi ferate forestiere fie drumuri şoseluite.

Torenţii cu caracter periculos precum sunt în munţii Alpi nu există în Bucovina. Totuşi şi apele de aici au în anumită măsură mai mare sau mai mică caracter de torenţialitate care se remarcă în timpul ploilor mari ce provoacă inundaţii.

 

În special în anii de după război, din cauza despăduririi munţilor prin exploatarea pădurilor particulare, fenomenele eroziunilor apar tot mai mult.

Astfel prin despădurirea bazinului Moldovei, acest rîu are  caracterul unui torent cu albia adîncită şi cu o mare forţă de tîrîre a diverselor corpuri întîlnite în cale.

Înălţimea apei este foarte schimbăcioasă şi ajunge la începutul verii în timpul sezonului ploios înălţimi chiar periculoase avînd ca urmare ruperea malurilor şi revărsarea, depozitări de pietriş etc. Din contra, pe timpul secetelor îndelungate debitul apei este foarte scăzut şi apa uneori se scurge doar numai prin bolovanii albiei.

Din motivele acestea şi din cauza multiplelor cotituri precum şi din cauza numeroaselor stînci proieminente şi blocuri eratice aduse de apă, rîul Moldova nu  poate fi întrebuinţat pentru plutărit.

 

Acelaşi caracter de torenţialitate îl au şi afluienţii Moldovei : în timpul viiturilor de apă tîrăsc mari cantităţi de pietriş, rup malurile şi cauzează pagube instalaţiunilor de transport periclitînd totodată şi instalaţiunile industriale.

Rîul Suceava manifestă aceleaşi fenomene, însă în măsură ceva mai mică decît rîul Moldova.

 

Pentru aceste motive s-au făcut în trecut importante şi sistematice lucrări de asigurarea malurilor, praguri pe fundul albiilor şi corecţiuni. Lucrările s-au executat de serviciul de regularea apelor în legătură şi colaborarea cu administraţia Fondului care avea un deosebit interes să-şi apere instalaţiunile de transport şi cele industriale, în care investise mari capitaluri.

În timpul unirii, aceste lucrări au încetat aproape cu desăvîrşire din partea serviciului apelor şi doar Fonsul cu mijloacele mai restrînse de care dispune mai face după posibilitate lucrări de apărarea malurilor şi corecţiuni pentru a-şi apăra instalaţiunile de transport şi stabilimentele industriale.

Cursul apelor este întrebuinţat pretutindeni ca forţă hidraulică pentru ferăstrae de apă, mori şi piue, instalate în  locuri favorabile. Din cauza debitului variabil este însă necesară construirea de puternice stăvilare.

 

Valea Bistriţei Aurii prezintă cele mai frumoase aspecte  din  munţii Bucovinei şi constituie un loc de atracţie pentru mulţi turişti şi viligiaturişti. In această vale sînt situate şi staţiunile balneare şi climaterice ale Fondului din Vatra Dornei şi Iacobeni. Peisagii pitoreşti prin frumuseţea naturii şi variaţia aspectului terenului acestei văi, munţii împăduriţi, izvoarele de ape minerale şi accesibilitatea locurilor prin drumuri formează atracţia acestor locuri.

 

Iacobeni – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

  1. Formaţiunea geologică şi compoziţia mineralogică a solului

 

La fel ca şi situaţia orografică şi hidrologică în Bucovina formaţiunea geologică se prezintă în grupări simple şi bine caracterizate.

Conform hărţii geologică a României de prof. G. Murgoci şi Popescu Voteşti, partea nod-estică a Bucovinei aparţine formaţiunilor geologice mai noi din Cuaternar şi Terţiar şi anume aluviu, diluviu şi neogen (plopcen şi miocen) pe cînd sudul şi sud-vestul este caracterizat prin formaţiuni mai vechi din epocele de eocen şi oligocen ale perioadei terţiare precum şi cretacicul superior şi cel inferior din perioada Mezozoică.  Mai la sud este o zonă îngustă de calcare mezozoice.

Dacă lăsăm la o parte unele formaţiuni geologice speciale din terţiar şi cretacic din regiunea malului Nistrului, caracterizate prin existenţa de peşteri mari ca cele din Pohorlăuţi  (5 m înălţime, 5 m lărgime şi cca. 100 m adîncime)  – regiune ce nu are  importanţă din punct de vedere forestier, fiind lipsită de păduri – teritoriul Bucovinei din punct de vedere a formaţiunii sale geologice se îmaprte în două mari grupe principale : 1) Teritoriul regiunii de şes şi coline aparţinînd neogenului, situat între rîul Nistru şi munţii Carpaţilor, 2) Formaţiunea munţilor Carpaţi.

Această diviziune corespunde aproape cele arătate la deschiderea situaţiei geografice şi hidrografice. Linia despărţitoare între aceste două regiuni deosebite începe la Vijniţa pe rîul Ceremuş, trece prin Berhomet pe Siret, Banila pe Siret, Crăsnişoara Veche, Voivodeasa, Cacica, Pătinoasa şi se termină la Valea Seacă.

 

Porturi naţionale din Bucovina – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

 

Regiunea şesului şi colinelor neogenului dintre rîul Nistru şi munţii Carpaţi

 

Această regiune cuprinde teritoriile situate la est de linia separatoare susamintită, pînă la Nistru. Aici sînt  situate pădurile ocoalelor silvice Jucica, Revna, Codrul Cozminului, Cuciurul Mare, Ciudeiu parte, Pătrăuţi pe Suceava, Ilişeşti parte, Vicovul de Sus, Frătăuţii Noi precum şi porţiuni mici de păduri din Oc. silv. Codrul Voivodesei şi Marginea în suprafaţă totală de cca. 29.000 ha.

Formaţiuni neogene cuprind şisturile cu stratificaţie orizontală de compoziţiuni argiloase, calcaroase, în staţiunile superioare nisipoase iar în cele inferioare de argilă vînătă, apărînd pînă la suprafaţă atît la coline cît şi în văi.

Aceste formaţiuni de neogen sînt uneori foarte expuse la alunecări. Terenuri cunoscute ca supuse permanent alunecărilor sînt mai ales în Oc. silvic Cuciurul Mare şi Ilişeşti la Varvata.

Prin dezagregare se produce un sol agrilo-nisipos bogat.

 

Formaţiunile diluviale mai vechi sînt compuse dintr-un lehm destul de consistent de culoare gălbuie şi conţin în amestec de substanţe calcaroase. Prin dezagregare dau un sol argilo-nisipos-humus foarte fertil. Formaţiile diluviale mai noi sînt  foarte răspîndite în văile rîurilor. In regiunea muntoasă formaţiunea deluvială se compune din prundiş, în munţii inferiori din prundiş acoperit cu o pătură de lehm iar în văile inferioare numai din lehm. Aceste formaţiuni acoperă de regulă pe cele neogene.

În regiunea dintre rîurile Prut şi Nistru – care cuprinde pădurile Oc. silvic Jucica şi parte din Oc. silv. Revna, şistul cel mai inferior al neogenului este format din nisip deasupra căruia este aşezat un şist de argilă vînăt care variază mult în grosime. Deasupra argilei se află un şist gros de nămol (în general) fin. Pe alocuri deasupra acestuia apare un nisip care aparţine şistului sarmatic – numit nisip de Terţian – şi conţine multe cochilii de apă dulce. In combinare cu apa de izvoare acest nisip dă o piatră de var bună pentru zidărie şi pentru producerea de var ars. Produsul de var  ars este de 50%.

 

Cursurile de apă şi mai ales rîul Prut provoacă eroziuni mari. Şisturile cele mai inferioare de nisip şi de argilă se subminează uşor iar şisturile de nămol de deasupra se năruie. Prin aceste eroziuni se provoacă şi o alunecare a şisturilor mai îndepărtate şi se formează terenul în trepte caracteristice regiunii Prutului. Luncile se află pe aluviu de provenienţă foarte recentă.

Afară de puţine excepţii, solurile pădurii sînt argilo-nisipoase, profunde, compacte, de o mare fertilitate. Mai ales  bogăţia în calcar a nămolului fin oferă stejarului, fagului, paltinului, ulmului şi frasinului o staţiune excelentă.

 

Şi în celelalte păduri de coline şi de şes situate pe cursul inferior al rîurilor Prut, Siret şi Suceava, solul de asemenea provine din dezagregarea rocei sedimentare subiacente de formaţie neogenă. Prin depuneri aluviale s-a format un substrat de o grosime de 1-2 m argilos, rece şi impermiabil care în unele locuri dă naştere la ochiuri mocirloase şi alunecări de teren.

Alunecările de teren provocate de eroziunea exercitată de pîrae cauzează prejudicii uneori chiar însemnate drumurilor forestiere.

Pentru prevenirea daunelor se fac lucrări de consolidarea terenurilor alunecătoare.

 

Aşezare tipologică germană

 

 

                        Formaţiunea munţilor Carpaţi

 

  1. a) Zona gresiei carpatine

Gresia carpatică, denumită flişul Carpaţilor ocupă peste o treime din suprafaţa Bucovinei (cca. 3500 km2) ca  rocă subiacentă  începînd de la linia susamintită ce  mărgineşte spre est regiunea muntoasă, se continuă pe o adîncime de cca. 56 km spre sudul şi sud-vestul Bucovinei.

După cum se arată în harta geologică, zona gresiei carpatine se prezintă sub trei faciesuri petrografice deosebite şi anume de jos în sus : 1. gresie carpatică inferioară, 2. mijlocie, 3. superioară.

Ce priveşte vîrsta geologică a gresiei, menţionăm că cea superioară aparţine epocelor oligocen şi eocen, cea mijlocie aparţine cretacicului superior iar gresia inferioară aparţine epocei cretacicului inferior.

 

Forma caracteristică a munţilor din această zonă este dată prin culmi lungi, largi, paralele, forme rotunjite, văi paralele largi şi văi secundare înguste. Adîncimea acestei roce subiacente de gresie se estimează la 1000 m. Ca structură, gresia se compune  din grăunţe fine de cvarţi colţuroşi şi mai rar cu forme rotunjite cimentaţi cu o masă marnoasă, calcaroasă sau silicioasă. Culoarea este gri sau gălbuie, stratificaţia este bine distinctă. După compoziţia masei de cimentare, gresiile sunt argiloase sau marnoase.

Un fenomen caracteristic în zona gresiei carpatice este  apariţia pe alocuri a stîncilor goale ca de exemplu în Oc. silv. Gura Humorului (cantonul Voroneţ), Pojorîta şi Breaza.

 

  1. b) Calcare mezozoice

 

Aceste calcare constau din depozite triaseice şi sînt răspândite în Oc. silv. Breaza, Pojorîta, Iacobeni, Vatra Dornei, Stulpicani. Ca loc caracteristici format din asemenea calcare menţionăm stîncile de pe  muntele Rarău. Aceste depozite de calcare mezozoice sînt uneori însoţite de conglomerate şi de serpentin. Solurile pe roca de serpentin sînt cu preferinţă ocupate de pin în Oc. silv. Breaza. Din rocile de calcar se exploatează piatra de var.

 

  1. c) Şisturi cristaline

 

Partea principală a munţilor din regiunea Bistriţei Aurii este formată din şisturi cristaline compuse din :  şisturi micacee, gneiss, hornblendă şi diferite cvarcite. In această regiune sînt situate Oc. silvice Cărlibaba, Iacobeni, Vatra Dornei, Dorna Candrenilor, Pojorîta parte.

Şisturile cristaline din Bucovina sînt foarte bogate în zăcăminte de minereuri şi anume : pirită, mangan, minereuri de plumb şi zinc şi altele. Asemenea minereuri se exploatează încă din timpuri vechi. În prezent Fondul face exploatări de mangan în stil mare  iar exploatările de pirită şi alte minereuri s-au sistat.

Roca subiacentă din pădurile Oc. silv. Straja, Falcău, Brodina, Seletin, Putna, Codrul Voivodesei, Marginea, Solca, Gura Humorului, Mănăstirea Humorului, Frasin, Stulpicani, Ostra, Moldoviţa, Argel, Vama, este compusă exclusiv din gresie carpatică.

 

Compoziţia gresiei variază după localitate. Astfel, în regiunea de formaţiune mai recentă din munţii inferiori, în Oc. silvic Marginea gresia este în cea mai mare parte argiloasă.

În multe locuri sînt vine de sare care dau izvoare de slatină ce alimentează satele învecinate.

În Cacica în raza Oc. silvic Solca este o mare salină.

Provenienţa izvoarelor şi vinelor saline constituie un indiciu că subsolul conţine şi păcură, fenomen dealtfel confirmat în terenurile saline şi petrolifere din Carpaţii sudici.

În raza Oc. silv. Moldoviţa s-au descoperit dealtfel izvoare petrolifere abundente. In urma lucrărilor de exploatare ce s-au făcut în această direcţie s-au şi început lucrări de extragerea păcurei.

 

Ca loc caracteristic este demn de remarcat „Pietrele Muierilor şi Pietrele Chiliei din Oc. silv. Marginea la obîrşia văii Şoarece. Acestea sînt nişte stînci formate din gresie albă calcaroasă. Aici creşte pinul silvestru în mod spontan.

În unele locuri de pe culmile munţilor şi de pe văile principale se află şi pături de cvarţ.

Prin dezagregarea rocelor de gresie se formează un sol argilo-nisipos, afînat, humus, în general destul de profund, reavăn şi pe alocuri pietros, foarte favorabil vegetaţiei esenţelor principale : brad, molid, fag şi celor de disiminaţie : ulm, paltin etc. Humusul acestor soluri este foarte abundent, dar se descompune foarte uşor şi se spală foarte repede.

 

În general, umezeala solurilor este mijlocie, în locuri nisipoase mai uscat, pe cînd în cele argiloase mai umed sau chiar ud. Locuri cu ape stagnante şi mlăştinoase sunt  puţine. Stratele subsolului pe alocuri sînt traversate la suprafaţă de fîşii înguste de argilă albastră şi roşie care formează terenuri alunecătoare şi mlăştinoase.

În regiunea Oc. silvic Marginea se găseşte lut de oale de calitate foarte bună şi se întrebuinţează la confecţionarea de vase de lut.

Sedimente de origine diluvială şi aluvială se găsesc pretutindeni pe văile păraelor.

 

În unele ocoale de exemplu Frasin se găsesc şi soluri bolovănoase şi cu pietriş colţuros greu dezagregabil care îngreuiază împădurirea, impunînd un tratament foarte precaut, atît în privinţa executării tăierilor cît şi în ceea ce priveşte oprirea strictă a păşunatului. Asemenea locuri sînt de regulă cu pantă repede.

În unele ocoale unde se întîlnesc mai multe categorii de formaţiuni geologice, aspectul este mai variat.

Astfel în Oc. silv. Breaza cele mai vechi formaţiuni s-au măcinat şi se mai întîlnesc în partea estică a localităţii Botoş, doar mameloane şi culmi joase de quarcit străbătute de rocă de trias. Culmea despărţitoare a apelor Moldovei şi Bistriţei este formată din roci ceva mai tinere, ca şisturi micacee, hornblendă   şi diferite feluri de gneiss.

 

Se găsesc – cum de altfel şi în cuprinsul ocolului silvic Cărlibaba – multe  stînci goale specifice acestei regiuni, mai ales stîncile aşa numite „Poarta Lucava” compuse din piatră de var din formaţiunea  triastică (era mezozoică). Pe aceste roci se găseşte flora specifică regiunii calcaroase.

Localităţile Porcescul şi Măgura cu Neagra sînt formate în părţile superioare din gresii mai tinere, pe cînd în cele inferioare din gresii mai vechi.

În văile rîurilor se găsesc pretutindeni depozitări aluviale.

 

În asemenea împrejurări şi condiţiile de vegetaţie sînt foarte diferite, după felul cum factorii climaterici influenţează asupra dezagregării diverselor roce. Cele mai vechi straturi, aparţinînd rocelor primitive şi triasului, oferă sub influenţa condiţiilor atmosferice şi de vegetaţie un sol argilo-nisipos, compact, amestecat cu pietriş greu, cu mulţi bolovani rotunzi, grosolani, în combinare cu humus abundent, excelent de potrivit vegetaţiunii forestiere şi facilitează foarte mult regenerarea naturală. Aceste soluri sunt foarte predispuse spre înburuienire şi din această cauză trebuie reîmpădurite imediat după exploatare.

Cu totul altfel se comportă solurile provenite din o mai nouă formaţiune trias-calcaroasă şi din gresie. Aceste stînci în majoritate goale, abrupte, proeminente, formează prin surpare porţiuni acoperite cu pietriş grsolan, care sînt apte pentru vegetaţie numai la margini şi numai cu timpul, după progresarea dezagregării pietrişului vor putea fi redate culturii în întregime. Condiţiile de  dezagragare a gresiilor de felul susnumit sînt în aşa fel, încît numai metode de tratament speciale şi esenţe bine alese pe lîngă interzicerea cu desăvîrşire a păşunatului ar putea aduce o ameliorare.

 

În versantul vestic al regiunii Feredeu sunt sub formă de fîşii întregi şi în ochiuri suprafeţe lipsite complet de vegetaţie, cu pietriş grosolan, pietre ascuţite, care încă n-au cedat influenţelor de dezagregare.

Acele arborete care au provenit pe cale naturală pe un substrat compus din pietriş şi bolovani, necesită din cauza pericolului de vînt, o îngrijire foarte precaută.

În Oc. silvic Dorna Candrenilor  roca sujacentă este formată din şisturi de mică şi hornblendă. Pe aceste roci primitive zac  straturi de formaţiune mai nouă ca gresii argiloase, calcare, cochilifere şi gresii de formaţiune eocenă şi cretacic inferior, iar de-a lungul cursului apelor sînt formaţiuni aluviale.

Şi aici se găsesc locuri caracteristice cu stînci goale (Piatra Dornei).

 

Regiunea din raza Oc. silv. Dorna Candrenilor mai este caracterizată şi prin aceea că terenul este mlăştinos, formînd un platou. In special o porţiune de cca. 470 ha este formată din teren mlăştinos turbos care este accesibil numai în timp de secetă sau îngheţ. Deasupra mlaştinei vegetează o pătură de muşchi şi Vaccinium uligunasum ca recrescînd din an în an a atins o grosime apreciabilă. In această turbă vegetează pinul de mlaştină (Pinus uligunosum).

În Oc. silvic Pojorîta cu privire la felul rocei subiacente sînt 2 părţi : localitatea Holohoşca aparţine gresiei carpatice mijlocie şi inferioare, iar în restul ocolului roca subiacentă constă aproape exclusiv din şisturi, roci primitive, precum şi roci calcaroase din perioada geologică triastică.

 

În rezumat formaţiunile geologice – după cum se arată în harta geologică – a terenurilor Oc. silvice se reduc la formaţiunile neogenului pentru cele situate în regiunea şesului şi colinelor dintre Nistru şi Carpaţi şi formaţiunile munţilor Carpaţi, care la rîndul lor cuprind : zona gresiei carpatice, calcare mezozoice şi şisturi  cristaline.

Solurile ce se formează din dezagregarea rocilor subiacente sînt în general fertile, profunde şi favorabile vegetaţiei forestiere.

 

Gospodărie lipovenească – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

  1. Zone de vegetaţie

 

Din punct de vedere al condiţiilor staţionale pentru vegetaţia forestieră se deosebesc în Bucovina după J. Krutter trei zone de vegetaţie şi anume :

  1. Zona de cîmpie şi coline cu înălţimi pînă la cca. 500 m
  2. Zona munţilor inferiori cu înălţimi între cca. 500-1000 m
  3. Zona munţilor cu altitudini între cca. 800-1500 m şi mai mult.

 

Această clasificare este dealtfel în deplină concordanţă şi cu clasificarea  terenurilor din punct de vedere al situaţiei orografice şi hidrografice şi din punct de vedere al formaţiunii geologice şi compoziţiei mineralogice a solului descrisă anterior.

Deoarece pădurile Fondului sunt situate în întreg cuprinsul Bucovinei, descrierea lor nu se poate face altfel decît numai grupîndu-le în anumite zone caracterizată fiecare prin un anumit tip de pădure.

 

Luînd ca bază clasificaţia lui J. Krutter, condiţiunile staţionale de vegetaţie se caracterizează în modul următor :

  1. Zona de cîmpie şi a dealurilor cuprinde teritoriile cursului inferior al răurilor Nistru, Prut, Siret, Suceava şi Moldova cu altitudini între 100-500m deasupra nivelului mării. Formaţiunea geologică aparţine neogenului cu aşezări mai noi de aluviu şi deluviu. Solul este mai ales argilo-nisipos; în formaţiunea aluvionară conţine şi mult pietriş.

Clima acestei regiuni are un caracter pronunţat continental şi se remarcă prin schimbări repezi de temperatură, călduri mari în timpul verii şi geruri aspre în timpul iernii. Cantitatea anuală a  precipitaţiunilor atmosferice 600-700 mm.

 

În locuri adăpostite şi pe versanţii sudici creşte viţa de vie şi nucul, iar pe locuri expuse abia se mai poate menţine stejarul.

Temperatura medie anuală 7-80ctgr. Amplitudinea mijlocie anuală a variaţiei temperaturii este de 24-25,50ctgr.

Iarna durează 4-5 luni, este bogată în zăpadă care se topeşte de regulă pe la mijlocul lunii martie.  Vegetaţia porneşte de regulă în primele zile din aprilie, ultimile geruri tîrzii pot fi şi pînă-n prima jumătate a lunii mai.

Cea mai bogată lună în precipitaţiuni este iunie.

 

Primăvara scurtă şi în general răcoroasă, vara fierbinte şi bogată în precipitaţiuni precum şi gerurile timpurii din toamnă condiţionează o vegetaţie care să-şi   termine ciclul de dezvoltare anuală – înmugurire, înfrunzire, înflorire şi coacerea seminţei – relativ repede necesitînd totodată o mare cantitate de căldură, dar să fie în stare să suporte gerurile mari din timpul repaosului vegetativ.

O parte a acestei zone şi anume o fâşie dealungul Nistrului face parte din antestepă şi este şi caracterizată prin vegetaţie caracteristică de antestepă.

Zona de cîmpie şi coline se încadrează în fagetum după clasificaţia lui H. Mayr.

Pădurile ocupă aici abia 15% din suprafaţă. Esenţa predominantă este fagul.

 

În această zonă sînt situate cum am amintit mai înainte Oc. silv. Jucica, Revna, Cuciurul Mare, Codrul Cosminului, Frătăuţii Noi, Vicovul de Sus, Pătrăuţi, Codrul Voivodesei parte, Ilişeşti parte, Ciudeiu parte, cuprinzînd în total cca. 29.000 ha.

 

2. Zona munţilor inferiori cuprinde toate teritoriile situate la altitudinea de cca. 450-1000 m. Limita inferioară a acestei zone este situată acolo unde încetează zona colinelor iar limita superioară este pe cursul superior al rîurilor susamintite.

Roca subiacentă este gresie carpatică care formează un sol de lehm nisipos.

Pădurile ocupă un procent mai ridicat din suprafaţă decît în zona precedentă, clima este mai puţin extremă, umezeala relativă atmosferică este mai mare, temperatura mijlocie anuală este ceva mai scăzută şi anume 6,50ctgr după cum am arătat la  descrierea generală a climei şi amplitudinea mijlocie anuală a variaţiei temperaturei este de 22-240 ctgr.

 

Anotimpul de iarnă durează 5-6 luni. Vegetaţia se trezeşte la începutul pînă la finea lunii aprilie.

O împrejurare deosebit de favorabilă pentru vegetaţie este constituită de faptul că în timpul verii coincid căldurile cele mai mari cu epoca cea mai ploioasă. Pe la mijlocul lunii octombrie începe căderea frunzelor.

Păduri cu arbori de dimensiuni mari şi poienile înverzite în tot decursul epocei de vegetaţie sînt caracteristicile acestei zone.

Esenţe forestiere şi plante ce necesită o mare cantitate de căldură pentru cocerea seminţelor sau care nu put  suporta apăsarea zăpezii, lipsesc din această zonă.

 

În această zonă esenţa predominantă este bradul. Ea cuprinde cum am arătat şi înainte Oc. silvice : Staja, Falcău parte, Brodina parte, Putna, Codrul Voivodesei parte, Ciudeiu parte, Mănăstirea Humorului, Gura Humorului, Ostra, Stulpicani, Frasin, Moldoviţa parte ocupînd o suprafaţă totală de cca. 113.000 ha, deci aproape jumătate din pădurile Fondului.

 

  1. Zona munţilor înalţi cuprinde teritoriile de la obîrşia rîurilor Ceremuş, Suceava, Moldova precum şi valea Bistriţei.

Roca subjiacentă este şi aici mai ales gresia carpatică dar pe alocuri calcar jurasic precum şi şisturile cristaline.

Solul este în lehm nisipos.

În această regiune pădurea ocupă cca. 65-85% din suprafaţă.

 

Temperatura mijlocie anuală este scăzută la 1-4,50 ctgr maplitudinea variaţiunii anuale a temperaturii este de 18-200 ctgr, umezeala relativă atmosferică este mai mare decît în zonele precedente iar precipitaţiunile atmosferice anuale sînt de 750-1000 mm.

Anotimpul de iarnă durează 6-7 luni. Vegetaţia se trezeşte în aprilie pînă în mijlocul lui mai în care timp dispare şi zăpada complet. La altitudinea de 1200 m geruri tîrzii intervin încă şi în primele zile din luna iunie.

Şi în această zonă coincid căldurile maxime cu epoca cea mai ploioasă, fapt deosebit de favorabil vegetaţiei forestiere.

 

Aici prosperă bine numai esenţele ce suportă bine apăsarea zăpezii, nu au nevoie de o prea mare cantitate de căldură pentru coacerea seminţelor dar cer în schimb o mare umezeală relativă şi  în general sînt mai exigente faţă de factorul umezeală.

În această zonă sînt situate cum am arătat şi înainte la descrierea situaţiei orografice şi hidrografice  Oc. silv. : Argel, Breaza, Brodinea parte, Cîrlibaba, Dorna Candrenilor, Falcău parte, Iacobeni, Moldoviţa parte, Pojorîta, Seletin, Vama parte, Vatra Dornei cuprinzînd suprafaţa de cca. 90.000 ha.

Esenţa predominantă este molidul a cărui limită inferioară de vegetaţie naturală în arborete pure se coboară pînă la 900 m.

După clasificaţia lui H. Mayr această zonă se încadrează în Picetum.

 

Vatra Dornei – de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

  1. Descrierea generală a pădurilor. Speciile şi repartiţia lor

 

Condiţiunile staţionale ale zonelor în care sînt situate pădurile Fondului precum au fost descrise mai sus, sînt foarte favorabile vegetaţiei forestiere şi oferă condiţiuni de vegetaţie admirabile chiar şi celor mai pretenţioase esenţe.

Lemnul din pădurile Fondului este cunoscut şi bine apreciat pe piaţa lemnului pentru calităţile lui.

In raport cu condiţiile staţionale favorabile este şi bogăţia speciilor ce constituesc pădurile Fondului.

Speciile mai importante atît prin valoarea lor cît şi prin proporţia în care contribuie la formarea masivelor sînt următoarele în ordine descrescîndă :

 

Molidul (Picea excelsa Lin), bradul (Abies pectinata D.C.), fagul (Fagus silvatica Lin), carpenul (Carpinus betulus Lin), stejarul (Quercus pedunculata Ehrh) şi gorunul (Quercus sessiliflora Smith), paltinul de munte (Acer pseudoplatanus Lin), pinul silvestru (Pinus silvestris Lin), frasinul (Fraxinus excelsior Lin), aninul negru (Alnus glutinosa  Gaertn), laricele (Larix europaea D.C.) ulmul de munte (Ulmus montana Smith), ulmul de cîmp (Ulmus campestris Lin), aninul alb (Alnus incana Lin), pinul cembra (Pinus cembra L.), mesteacănul (Betula verrucosa Ehrh), plopul tremurător (Populus tremula L.), salcia căprească (Salix caprea L.), teiul cu foaie mică şi teiul cu foaie mare (Tilia parvifolia Ehrh. şi Tilia grandifolia Ehrh), jugastrul (Acer campestre L), arţarul tătărăsc (Acer tataricum L), scoruşul (Sorbus aucuparia L).

În proporţie tot mai mică sînt : salcîmul (Robinia pseudoacacia L), pinul de munte (Pinus montana Mill), pinul de mlaştină (Pinus uligunosa Neum), pinul strob (Pinus strobus L), pinul cembra (Pinus cembra L), tisa (Taxus baccata L), nucul (Juglans regia L), răchita (Salix fragilis L), salcia albă (Salix alba L), răchita de coşuri (Salix viminalis L), salcia cenuşie (Salis cinerea L), Salix vitelina şi Salix amigdalina sau triandra L)plopul alb (Populus alba L), plopul negru (Populus nigra L), plop piramidal (Populus italica), sorbul (Sorbus torminalis Cr), părul sălbatec (Pirus comunis L), mărul pădureţ (Malus sylvestris Mill), mălinul (Prunus padus L), cireşul păsăresc (Prunus avium L), castanul de India (Aesculus  hyppocastanum) şi alte esenţe fără importanţă  forestieră.

 

Distribuţia numerică a esenţelor resp. proporţia în care ele participă la compunerea arboretelor o arătăm în tabloul de la pag.___ cu specificare pe ocoale.

Acest tablou s-a întocmit după datele descrierii parcelare. Suprafeţele sunt calculate prin înmulţirea proporţiei speciei în amestec cu suprafaţa parcelei, obţinîndu-se astfel suprafeţe reduse de distribuţie.

Acolo unde s-au introdus suprafeţele esenţelor, aceasta nu înseamnă că ele se găsesc numai în stare de disiminaţie şi prin urmare nu s-a putut calcula în stare de disiminaţie.

Esenţa principală, cea mai răspîndită şi cea mai valoroasă dintre speciile ce alcătuiesc pădurile Fondului este molidul care ocupă 116.963 ha sau 52% din suprafaţă, bradul ocupă al doilea loc cu 48.816 ha sau 21% şi în al treilea rînd vine fagul ocupînd 43.917 ha sau 19% din suprafaţă.

Suprafaţa păduroasă din proprietăţile Fondului este ocupată de :

 

 

Corespunzător clasificaţiei staţiunii în 3 zone, deosebim următoarele 3 tipuri de păduri :

 

  1. Pădurile din zona de cîmpie şi colină ocupînd cca. 29.000 ha sînt formate din arborete compuse în majoritate din fag fie pur fie în amestec cu carpen sau cu stejar. Mai puţin frecvent este bradul. Încă din timpul secolului trecut aceste păduri se îngrijesc în mod foarte raţional şi au un aspect regulat ca vîrstă şi consistenţă din cauză că se exploatează de mulţi ani în mod intensiv pe baza prescripţiunilor amenajamentelor.

In disiminaţie ele conţin ulm, frasin, paltin, jugastru, anin negru, mesteacăn, plop, tei, cireş, ş.a. Prin cultură sau introdus larice, pin, molid.

In general, compoziţiunea acestor păduri este : fag 50%, carpen 20%, stejar 15% şi diverse 15%.

Răşinoasele ocupă în Oc. silv. Jucica, Pătrăuţi şi Cuciurul Mare abia 2% din suprafaţă, în Codrul Cosminului 3%, Revna 4%, apoi proporţia se urcă în ocolul Ilişeşti la 41%, Frătăuţii Noi şi Codrul Voivodesei 42%, Vicovul de Sus 45%.

 

  1. Pădurile din zona munţilor inferiori ocupînd 113.000 ha. In această zonă predomină bradul, stejarul se găseşte numai diseminat, molidul este foarte puţin frecvent. Forma arboretelor este mai mult sau mai puţin neregulată, consistenţa pe alocuri întreruptă, mari diferenţe de vîrstă între arborii ce alcătuiesc masivul şi amestec neregulat.

Esenţele principale : bradul şi fagul ce alcătuiesc arboretele acestei zone imprimă pădurilor caracterul lor de esenţe de umbră ce se regenerează uşor pe cale naturală sub masiv iar arboretele conţin în amestec intim toate clasele de vîrstă, de la firişorul de sămînţă pînă la arborele exploatabil.  Astfel multe arborete au încă caracterul de pădure seculară grădinărită.

 

Pentru a păstra şi pentru generaţiile viitoare icoana pădurii virgine cu flora şi fauna caracteristică  în liberă dezvoltare şi ferită de imixiunea omului, ad-ţia pădurilor încă în anul 1906 a rezervat în această zon şi anume Oc. silvic Stulpicani complexul de pădure din valea Slătioarei ca monument natural.

A venit însă războiul mondial şi aceste păduri destinate să rămîe păstrate neatinse de mîna omului au devenit cîmp de luptă al armatelor beligerante şi arboretele au suferit mari daune prin împuşcare, care însă şi-au arătat deplin efectele abia după cîţiva ani după  război cînd materialul supus putrezirii din cauza rănilor a suferit şi doborîturi de vînt.

 

Reforma agrară a expropriat poienile vecine şi interioare pentrui crearea de păşuni, astfel că pădurea rezervată a devenit un loc de trecere comun pentru vite şi oameni astfel că nu s-a mai putut păstra caracterul de pădure virgină.

Prin urmare ad-ţia Fondului a desfiinţat acestă pădure aşa zisă virgină afectînd-o exploatărilor prin înglobare în amenajamentul Oc. silv. Stulpicani, dar în schimb a rezervat în Oc. silv. Pojorîta o porţiune de pădure în suprafaţă de 610 ha ca monunet natural, situată în vecinătatea castelului regal de vînătoare din Poiana Iţcani pe teritoriul muntelui Giumalău.

 

  1. Pădurile din zona munţilor superiori. In aceste păduri predomină molidul. In părţile inferioare ale acestei zone bradul participă încă în amestec în proporţie descrecîndă pe măsură ce sporeşte altitudinea pînă cedează în fine complet locul molidului care constituie arborete pure.

Fagul îl găsim amestec atît în partea inferioară, cît şi uneori în limita superioară de vegetaţie prin inversiunea succesiunii naturale a speciilor, fapt destul de frecvent în munţii Moldovei precum a fost semnalat şi de N. Iacobescu în studiul său despre  distribuţia coniferelor în România.

Si în această zonă găsim părţi caracteristice de pădure seculară cu vîrste amestecate, însă numai acolo unde predomină încă în amestec bradul care are proprietatea de se regenera sub masiv pe îndelete. Masivele pure sau aproape pure de molid sînt  mai mult sau mai puţin regulate în vîrstă şi  consistenţă. Diferenţele de  vîrste în asemenea arborete deşi apreciabile, a măsurat mersului regenerării care de obicei este încet, dar lipseşte caracteristica tipică a tuturor claselor de vîrstă amestecate în acelaşi arboret, comună pădurilor în care predomină bradul. In mod obişnuit, predomină clasa de vîrstă a arboretelor bătrîne. Consistenţa este mai bună ca în arboretele de brad.

 

O mare parte din pădurile acestei tone sînt situate în Valea Bistriţei şi în bazinul cursului superior al Ceremuşului şi au devenit accesibile prin plutărit încă în prima jumătate a secolului trecut, cînd s-au făcut importante exploatări prin tăieri rase.

În ultimile două zone, întîlnim frecvent aspectul de pădure seculară grădinărită.

Aceste păduri şi-au păstrat încă intactă fizionomia şi distribuţia naturală a speciilor şi prezintă un aspect foarte variat prin amestecul speciilor şi claselor de vîrstă. Se mai găsesc în succesiune apropiată păduri cu caracter de codru virgin avînd reprezentate toate vîrstele amestecate : parcele cu arborete în stare de codrişor sau prăjiniş.

Pădurile Bucovinei din cele două zone superioare alcătuiesc complexe întinse şi bine arondate.

 

Graţie condiţiunilor favorabile de vegetaţie în munţii Carpaţi, care în opoziţie cu Alpii prezintă forme cu pante mai puţin repezi avînd şi un sol profund din cauza dezagregării mai uşoare a rocei subiacente, vegetaţia forestieră este viguroasă şi foarte activă. Trunchiuri de brad şi molid de 40-50 m lungime şi peste 1 m diametru la înălţimea pieptului sînt foarte frecvente mai ales în zona munţilor inferiori.

Din cauza consistenţei slabe, aceste păduri cu vegetaţie atît de activă nu sînt tocmai bogate în material lemnos. In mijlociu ele permit o exploatare de 200-300 m3 lemn de lucru moale plus 50-150 steri lemn de foc tare pe ha. Din volumul în picioare rezultă în general la exploatare cca. 60-70% lemn de lucru.

 

Calitatea lemnului de răşinoase este foarte bună, atît  molidul cît şi bradul avînd o structură omogenă şi fină, care pe lîngă dimensiunile apreciabile ale trunchiurilor, au creat lemnul din pădurile Bucovinei o reputaţie de lemn bun şi căutat pentru cherestea, de tîmplărie şi lemn de rezonanţă. In toţi Carpaţii nu s-a găsit atîta lemn de rezonanţă ca în pădurile Bucovinei.

Esenţele forestiere participă în următoarea proporţie la alcătuirea arboretelor Fondului cantitativ şi procentual după situaţia din anul 1933.

 

Molid  …                    116963,30 ha = 51% din suprafaţa împădurită

Brad    …                      48815,56 ha = 21%                  „        „          „

Fag      …                      43916,50 ha = 13%       „       „          „

Carpen …                       5250,07 ha =  2%        „        „         „

Stejar   …                        3408,48 ha =  2%        „        „         „

Paltin de munte …           936,06 ha =  0,40%   „        „         „

Pin silvestru …                 556,64 ha =  0,24%    „       „         „

Frasin …                          388,01 ha =  0,12%    „       „         „

Arin negru …                   173,76 ha =  0,07%    „       „         „

Larice …                          167,38 ha =  0,07%    „       „         „

Ulm     …                            63,69 ha =  0,02%    „       „         „

Arin alb …                         33,43 ha =  0,01%    „       „         „

Pin cembra …                     17,33 ha =  0,007%   „      „         „

Tei       …                            14,25 ha =  0,006%   „      „         „

Răchită …                          11,24 ha =  0,004%   „      „         „

Mesteacăn …                       8,48 ha =  0,003%   „      „         „

Jugastru …                           3,47 ha =  0,002%   „      „         „

Plop     …                              3,04 ha =  0,001%   „      „         „

Scoruş …                              1,41 ha =     .            „     „         „

Salcîm …                              0,63 ha =     .           „      „         „

Rarişti şi goluri …           9695,12 ha =  4%         „      „         „

                        Total      230431,83 ha =  100%    „      „         „

Esenţele de desiminaţie ca : sălcii, cireş, măr, păr etc. a căror distribuţie este mai puţin importantă nu s-au exprimat în suprafeţe ocupate de ele.

Spre a putea aprecia evoluţia pădurilor Fondului în ultimii 20 ani dăm mai jis proporţia speciilor din acel timp:

 

Molid              …        107873,03 ha = 47,87% din suprafaţa împădurită

Brad                …          58747,65 ha = 26,07%     „          „           „

Fag                  …          43243,86 ha = 19,19%     „          „           „

Carpen                        …            6197,01 ha =   2,75%     „          „           „

Stejar              …            2704,15 ha =   1,20%     „          „           „

Paltin              …              473,23 ha =   0,21%     „          „           „

Pin                  …              428,16 ha =   0,19%     „          „           „

Larice              …              247,86 ha =   0,11%     „          „           „

Arin              …             (135,20 ha),

Frasin              …             (90,14 ha) tei (45,07 ha)

Ulm              …             (45,07 ha)

Sălcii              …             383,09 ha =   0,17%     „          „           „

Mesteacăn               …             (45,07 ha)

Plop               …             (22,53 ha)

Rarişti şi goluri              …             5047,75 ha =  2,24%

                        Total     225345,79 ha =  100%     „           „           „

Comparînd situaţia actuală cu cea din anul 1913 facem următoarele constatări :

Molidul este în progres, sporindu-şi suprafaţa de la 47,87% la 51%, bradul este în regres, micşorîndu-şi în 20 de ani suprafaţa ocupată de la 26% la 21% (o scădere de cca. 10000 ha), fagul se menţine aproximativ constant, stejarul este în progres, iar carpenul în scădere cam în proporţie egală cu sporul stejarului.

Această evoluţie a proporţiilor speciilor este o urmare firească a felului şi metodei de cultură aplicată în pădurile Fondului şi relevă în general tendinţa ce se urmăreşte în silvicultură. Prinintensificarea regenerărilor artificiale molidul sporeşte în dauna bradului de munte, iar şa cîmpie şi coline stejarul progresează în dauna carpenului.

 

Îmbucurător este faptul că şi alte esenţe preţioase ca : paltinul, pinul şi frasinul şi-au sporit considerabil suprafaţa din trecut, prin plataţiuni.

Sporul de cca. 5000 ha la întreaga suprafaţă forestieră se înregistrează la categoria goluri şi rarişti prin afectarea de noi suprafeţe culturii forestiere.

În descrierile mai vechi ale pădurilor din Bucovina se arată că în trecutul îndepărtat stejarul a fost mai răspîndit decît astăzi dar ocupînd terenuri fertile, treptat cu înmulţirea populaţiei a trebuit să cedeze terenul culturii agricole.

Proporţia claselor de vîrstă pentru toate pădurile Fondului este următoarea în prezent :

 

Goluri şi rarişti            …                    9695,12 ha

I clasă de vîrstă (      – 20 ani) …        54721,76 ha

II   „     „     „    (21-40 ani)    …        48126,38 ha

III  „     „    „     (41-60 ani)    …        25181,48 ha

IV  „     „    „     (61-80 ani)    …        13242,23 ha

V   „     „    „     (81-100 ani)  …        12683,01 ha

VI  „     „    „     (101-120 ani)…        11396,16 ha

VII „     „    „   (peste 120 ani) …      55385,69 ha

                                   Total              230431,83 ha

La începutul sec. XX proporţia claselor de vîrstă în Bucovina era următoarea :

 

Goluri şi rarişti            …                       2,26% din suprafaţa totală

I clasă de vîrstă (      – 20 ani) …        26,96%     „       „          „

II   „     „     „    (21-40 ani)    …        10,78%      „       „          „

III  „     „    „     (41-60 ani)    …          6,36%      „       „          „

IV  „     „    „     (61-80 ani)    …          7,36%      „       „          „

V   „     „    „     (81-100 ani)  …          6,42%      „       „          „

VI  „     „    „     (peste 100 ani)…      39,86%      „       „          „

                                   Total              100%

Volumul lemnos al tuturor arboretelor s-a calculat în anul 1933 şi s-a constatat 11140350 m3 lemn tare şi 47362700 m3 lemn moale, în total 58503050 m3.

 

Din comparaţia claselor de vîrste la cele două epoce se constată că s-a micşorat mult rezerva claselor de vîrstă bătrîne de peste 100 ani (cu cca. 23000 ha).

Multe din schimbări se datoresc devastărilor din timpul războiului mondial.

Din situaţia prezentată rezultă o necorelare corespunzătoare a claselor de vîrstă. Astfelclasele de vîrstă I, II şi Vi au excedente însemnate iar clasele III, IV şi V au suprafeţe mai mici decît o cere o situaţie normală.

 

În regiunea muntoasă sînt ocoale în care arboretele au suferit mult din cauza devastărilor de război, creindu-se multe goluri şi rarişti. Cu toate că au trecut 16 ani de la terminarea războiului şi timpul în unire cu munca silvicultorilor a vindecat multe răni, totuşi şi astăzi sînt încă în unele ocoale, întinse goluri şi rarişti.

Astfel avem la Cîrlibaba 1958 ha goluri şi rarişti reprezentînd 25% din suprafaţă, apoi urmează ocoalele silvice Iacobeni cu 1155 ha /13%), Jucica 238 ha (9%), Ostra 648 ha (7%), Breaza 378 ha (7%), Frasin 526 ha (6%), Pojorîta 511 ha (5%) apoi urmează ocoalele cu un procent mai mic de goluri şi rarişti şi anume : Cuciurul Mare 5%, Seletin 4%, Mănăstirea Humorului 4%, Ilişeşti 4%, Gura Humorului 4%, Frătăuţii Noi 4%, Codrul Voivodesei 4%, Ciudeiu 4%, Codrul Cozminului 3%, Falcău 3%, Revna 3%, Vama 3%, Revna 3%, Vama 3%, Vicovul de Sus 2%, Vatra Dornei 2%, Stulpicani 2%, Pătrăuţi 2%, Marginea 2%, Brodina 2%, iar oc. silv. Argel, Dorna Candreni, Moldoviţa, Putna, Straja au abia cîte 1% din suprafaţă goluri şi rarişti, după cum se arată în mod detaliat în tabloul respectiv anexat.

 

Vatra Dornei, muntele Ouşorul – de Mattias Adolf Charlemont

 

  1. Monografia sumară a esenţelor

 

Molidul (Picea excelsa Lin.) este specia predominantă şi caracteristică zonei munţilor superiori şi intră în compoziţia majorităţii pădurilor Fondului. Mai mult de jumătate 51% din păduri aparţin acestei specii.

Ca specie de umbră şi exclusivistă, formează mai multe masive pure pe suprafeţe întinse în regiunea munţilor superiori unde se găseşte în optimul său de vegetaţie la altitudinea de cca. 1200 m. Aici el exclude orice altă specie, se regenerează cu cea mai mare uşurinţă, năvăleşte ca o buruiană şi tinde a se instala în poieni şi în orice locuri neîmpădurite.

Zona sa de vegetaţie are izoterma în general sub 60C pînă la 6,50C, tetraterma 140C iar precipitaţiunile atmosferice anuale  trec de 800 mm.

 

Dintre localităţile unde molidul vegetează deosebit de bine remarcăm Valea Bistriţei (Ţapul, Fluturica, Tatarca, Suhărzel) în Valea Moldovei pe muntele Aluniş, Hreben şi Rarău, pe Valea Moldoviţei în Obcina Feredeului, în Valea Sucevei cu locuri tipice remarcăm munţii Tomnatic şi Lungul.

Limita sa inferioară în arborete pure coboară la altitudinea  medie de cca. 900 m cum se arată în harta anexată. Apariţia lui spontană formînd arborete pure se remarcă pe valea Moldovei în localităţile Molid şi Vama la cca. 900 m altitudine, pe Valea Sucevei în localităţile Sadău şi Frasin tot la cca. 900 m altitudine.

Limita sa inferioară de vegetaţie în amestec cu brad şi fag coboară pînă la 600-700 m. In staţiunile inferioare unde se amestecă cu brad şi fag, molidul este introdus în amestec şi pe cale artificială, luînd astfel locul celor două esenţe, aria sa la distribuţie fiind astfel în progres.

În mod artificial molidul este cultivat mai jos de această linie, în zona bradului şi fagului pînă la altitudini de 400-500 m prin plantaţie, fie în arborete pure fie în amestec cu stejaru sau cu brad de exemplu în Oc. silv. Frătăuţii Noi şi Ciudeiu.

 

În această regiune prea joasă, molidul nu prosperă bine din punct de vedere al calităţii tehnologice ce se cer lemnului de molid. Aici molidul are o creştere viguroasă, repede, mai ales în prima tinereţe, are inele anuale largi cu mult lemn de primăvară de structură spongioasă şi poroasă iar la vîrsta de 40 ani deja capătă inimă roşie. Astfel, numai atunci este justificată creşterea molidului aici, cînd se urmăreşte o mare producţie în materie fără preocupare de calitatea lemnului (celuloză etc.).

În locurile joase, profunde, molidul cu înrădăcinarea sa superficială este uşor doborît de furtună, pe cînd în locurile mai pietroase este uşor doborît de furtună, pe cînd în locurile mai pietroase rezistenţa sa la furtună cîştigă prin faptul că rădăcinile se fixează mai puternic în pămînt. In Oc. silv. Cîrlibaba situat la obîrşia văii Bistriţei molidul este cel mai bine reprezentat alcătuind acolo exclusiv arborete pure pe 75% din suprafaţă iar 25% din suprafaţă sînt goluri şi rarişti din război, apoi urmează în ordine descrescîndă ocolul Seletin situat la obîrşia văilor Suceava şi Ceremuşul cu 88% răşinoase, ocoalele silvice din valea Bistriţei, Dorna Candrenilor 87%, Iacobeni 85%, Vatra Dornei 85%, apoi Breaza 82%, Pojorîta 80%, Brodina 76%, Argel 72%,  Moldoviţa 66%, Vama 62%, falcău 56%, Stulpicani 56%, Ostra 54%, Straja 47%, Frasin 34%, Putna 29%, Mănăstirea Humorului 22%, Marginea17%, Ciudeiu 14%, Gura Humorului 13%, Codrul Voivodesei 6%, Frătăuţii Noi 6%, Solca 6%, Vicovul de Sus 4%, Ilişeşti 3% apoi în ocoalele de cîmpie şi coline Codrul Cozminului, Pătrăuţi, Revna cîte 1% şi în ocolul Cuciurul Mare abia 16 ha iar în ocolul Jucica numai 9,51 ha bineînţeles cultivat artificial.

Limita sa superioară de vegetaţie este în general la 1400 m, formînd încă arborete, iar de aici în sus creşte anevoios, în pîlcuri şi cu trunchiuri reduse. Limita vegetaţiei forestiere, ajungînd pînă la 1700 m, în regiunea jneapănului molidul creşte ca arbore pipernicit, avînd trunchiul de abia 1 m înălţime.

 

Potrivit condiţiilor staţionale foarte favorabile pentru molid, lemnul este de calitate foarte bună şi apt pentru întrebuinţări specifice la tîmplărie, claviatură, rezonanţă, vesci, draniţă.

Înălţimile obişnuite ce le atinge sînt de 35-50 m, ajunge vîrste mijlocii de 150-200 ani şi excepţional pînă la 300 ani, fructifică destul de abundent tot la 3-4 ani. Arboretele de molid pur sînt cele mai bogate în material.

Înfloreşte în timpul de la finea lui aprilie pînă la mijlocul lui iunie iar sămînţa se coace în octombrie.

Din cauza înrădăcinării superficiale sufere în tinereţe de secetă şi deşosare prin ger iar la bătrîneţe de vijelii.

Vînatul nobil şi ursul îl vatămă prin cojirea scoarţei. Insectele de scoarţă (bostrichidae) cauzează uneori atacuri destul de serioase asupra arboretelor de molid.

 

Bradul (Abies pectinata D.C.) este arborele caracteristici pădurilor de amestec şi al zonei munţilor inferiori, creşte cel mai bine şi de preferinţă în amestec cu fagul. Ocupînd 21% din suprafaţă, această esenţă se clasează în rîndul al doilea, imediat după molid.

Limita sa inferioară coboară foarte jos. In Oc. silv. Revna îl găsim pe malul Prutului. Limita sa superioară coincide mai mult sau mai puţin cu cea inferioară a molidului unde amîndouă aceste esenţe cresc în amestec. O fîşie situată între 900-1200 m pe alocuri chiar pînă la 1300 m altitudine formează zona de amestec a  bradului cu molid. Acest arbore ce se regenerează sub masiv unde suportă acoperişul fără prejudiciu timp îndelungat, se  găseşte în amestec şi cu stejarul la limita sa inferioară de vegetaţie. Chiar în optimul zonei sale de vegetaţie îşi păstrează caracterul de esenţă tipică de amestec şi de aceea nu-l găsim nicăieri în proporţie atît de copleşitoare cum e cazul la molid.

Cel  mai bine reprezentat îl găsim în Oc. silvic Solca unde  ocupă 48% din suprafaţă, apoi se clasează în ordinea descrescîndă ocoalele silvice Mănăstirea Humorului 44%, Gura Humorului 43%, Ciudeiu 43%, Vicovul de Sus 41%, Marginea 37%, Ilişeşti 37%, Frătăuţii Noi 36%, Codrul Voivodesei 36%, Putna 34%, Frasin 33%, Straja 32%, Falcău 27%, Stulpicani 26%, Ostra 22%, Moldoviţa 20%, Argel 19%, Vama 19%, Brodina 15%, Vatra Dornei 10%, Pojorîta 10%, Dorna Candrenilor 9%, Breaza 7%, Seletin 6%, Jucica 2%, Codrul Cosminului 1%, Revna 1%, Cuciurul Mare 1%, Iacobeni 1%, Pătrăuţi numai 12 ha, iar în Oc. silv. Cîrlibaba lipseşte.

 

El ocupă fîşia poalelor Carpaţilor unde izoterma este de 6-7,50C cu tetraterma de 14-160C şi unde precipitaţiunile atmosferice din cele 4 luni de vegetaţie : mai, iunie, iulie şi august variază între 170-200 mm. In general preferă versanţii de nord, nord-vest şi nord-est. Cu cît se apropie însă mai mult de limita zonei sale superioare, se localizează mai mult pe versanţii de sud, sud-vest şi sud-est.

În locurile expuse suferă – ca şi de altfel pretutindeni – de geruri.

Cel mai bine se asociază în amestec fagul alcătuind împreună cu această esenţă arborete de vîrstă amestecate şi cu caracter de păduri virgine.

Este de remarcat calitatea fină a lemnului de brad crescut în Oc. silv. Frasin, Stulpicani şi Ostra. Are o structură omogenă este lipsit de noduri şi uşor de lucrat, calităţi care îl fac propriu pentru întrebuinţări ca lemn de tîmplărie.

Atinge foarte frecvent înălţimi de 50 m excepţional şi 60 m la o plenitudine perfectă a trunchiului care are un diametru terier de 1 m şi mai mult. Trunchiul se păstrează sănătos pînă la vărste înaintate de 200 pînă la 300 ani.

Se regenerează în mod natural prin exploatări cu tăieri succesive. In ultimii 30 ani răspîndirea lui în pădurile Fondului a regresat ceva şi anume de la 26% la 21%. Tendinţa este de a-l menţine cel puţin în limitele răspîndirii actuale. Se practică şi introducerea lui în mod artificial prin aplanare în arborete de fag.

Înfloreşte de la finea lui aprilie pînă în mijlocul lui iunie – după situaţie – iar sămînţa se coace la finea lui septembrie sau în octombrie.

 

Are mai puţini duşmani decît molidul, totuşi suferă destul de mult de cancer, mătura vrăjitoarei (Accidium elatium) şi de geruri.

La limitele tonei sale de răspîndire suferă în mare măsură din cauza vînatului care îl roade de preferinţă lujerul terminal.

În zona sa inferioară de distribuţie se observă la arboretele bătrîne de brad uscarea vîrfului şi vegetaţia lîncezîndă şi de aceea produce sămînţă puţină şi cu mic procent de germinaţie, fapt ce îngreuiază regenerarea sa naturală (Ilişeşti, Vicovul de Sus).

 

Fagul (Fagus silvatica Lin.) Această esenţă ocupă locul al treilea cu 19% din suprafaţă (43937 ha) în proporţia esenţelor de la cîmpie şi coline din nord şi nord-estul Bucovinei,el este esenţa predominantă şi caracteristică şi din acest fapt  derivă şi numele provinciei Bucovina de la numirea slavă a fagului = buk.

În partea nordică a Bucovinei s-au aşezat încă din timpuri vechi triburi de ucraineni veniţi din Galiţia şi găsind aici întinse păduri de fag au dat locului de aşezare denumirea de Bucovina.

 

Numele „Bucovina” referindu-se cum vedem la început numai la partea provinciei în care s-au aşezat în trecut printre poporul autohton al românilor şi ucraineni, s-a extins cu timpul asupra întregii provincii ruptă încă în anul 1775 din trupul Moldovei şi încorporată fostei monarhii Austro-Ungaria de unde i-a rămas pînă azi acest nume impropriu atît ca origine etnică sît şi ca caracter specificativ al acestei provincii, în care nu predominează nici fagul şi nici populaţia de origine slavă.

În zona unde predomină fagul precipitaţiunile atmosferice ating anual 600-650 mm, umezeala atmosferică relativă este mică extreme de temperatură sunt mari, deci condiţiuni staţionale improprii bradului.

Pe măsura avansării sale în regiunea muntoasă cedează din ce în ce locul bradului şi trece chiar şi în zona molidului unde îl găsim pînă la altitudinea de 1300 m, formînd masiv iar izolat luînd forma pipernicită vegetează chiar pînă la limita superioară a pădurilor.

 

La limita sa inferioară de vegetaţie preferă versanţii estici şi nord estici răcoroşi iar la limita sa superioară de vegetaţie se localizează pe versanţii însoriţi şi diferă mult ca aspect şi proprietăţi specifice silvico-culturale de proprietăţile specifice ale fagului crescut în zona sa centrală de vegetaţie.

Fagul formează  uneori arborete pure mai ales în locurile expuse vîntului, luînd locul răşinoaselor  care au fost doborîte de vînt, dealtfel îl întîlnin în toate felurile de amestec cu brad.

Proporţia  şi distribuţia sa în pădurile Fondului pe ocoale este următoarea în procente din suprafaţă forestieră a ocolului Pătrăuţi 66%, Cuciurul Mare 64%, Revna 50%, Codrul Cosminului 46%, Ilişeşti 46%, Marginea 43%, Codrul Voivodese 40%, Gura Humorului 38%, Solca 36%, Jucica 35%, Putna 36%, Vicovul de Sus 34%, Frătăuţii Noi 31%, Mănăstirea Humorului 30%, Frasin 26%, Ciudeiu 26%, Straja 20%, Ostra 17%, Stulpicani 15%, Vama 15%, falcău 14%, Moldoviţa 13%, Argel 8%, Brodina 7%,  Pojorîta 3%, Vatra Dornei 3%, Dorna Candreni 3%, Iacobeni 1%, Seletin 258 ha şi Breaza 9 ha (sub 1%) iar Cîrlibaba apare numai sporadic diseminat.

Masivele de fag în amestec cu brad din zona munţilor mici prezintă în general aspectul codrului secular grădinărit cu vîrsta şi dimensiuni amestecate, pe cînt în ocoalele din regiunea de şes şi coline unde se face o cultură forestieră foarte intensivă încă din secolul trecut, este tratat în codru cu tăieri succesive şi constituie arborete uniforme şi regulate ca vîrstă şi consistenţă.

 

În ocoalele în care fagul constituie esenţa principală cultura sa este foarte rentabilă ca lemn de foc pentru satisfacerea necesităţilor marilor centre de consumaţie din vecinătăţi iar în partea superioară a zonei sale de vegetaţie unde constituie arborete amestecate cu brad şi molid pe lîngă valorificarea sa ca lemn de foc contribuie la ameliorarea arboretelor prin ameliorarea solului mărirea rezistenţei contra vînturilor şi bolilor organice precum şi la favorizarea elagării trunchiurilor răşinoaselor cu care creşte în amestec.

În arboretele bine îngrijite în regiunea de şes şi coline ca Frătăuţii Noi, Vicovul de Sus, Ciudeiu, Ilişeşti, lemnul de fag are remarcabile calităţi tehnologice, este crescut în trunchiuri pline cilindrice, elagate, fără inimă roşie şi este mult căutat ca lemn de lucru, placaje, cutii, rotărie şi se valorifică cu un preţ foarte uscat care uneori întrece chiar preţurile obţinute pentru lemnul de răşinoase.

Fondul posedă o instalaţie modernă pentru impregnarea lemnului de fag şi utilizează pentru reţeaua căilor sale ferate forestiere traverse impregnate de fag iar pentru reţeaua telefonică stîlpi de telefon de fag impregnaţi.

 

Tratamentul aplicat arboretelor de fag este codrul cu tăieri succesive care convine foarte bine acestei specii şi dă rezultate bune prin uşurinţa cu care face regenerările.

În staţiunile care-i convin bine atinge vîrsta de 300 ani are trunchiul plin cilindric, înalt. Infloreşte în aprilie şi mai iar fructele se coc în octombrie. Fructificaţia plică tot la 5 ani în staţiuni favorabile sau tot la 10 ani la munte.

Suferă puţin de pericolele din lumea organică şi anorganică ca orice esenţă cu temperament delicat, în prima tinereţe este sensibil la ger, secetă şi înburuienire.

 

Carpenul (Carpinus betulus Lin.) este o esenţă caracteristică zonei de şes şi coline – ocupă 5250 ha resp. 2% din suprafaţa păduroasă şi se găseşte mai ales în amestec  cu fag sau stejar în unele ocoale în proporţie chiar foarte ridicată pe alocuri constituie chiar masive pure.

Distribuţia carpenului în Oc. silv. a Fondului este următoarea : în ordine descrescîndă : Codrul Cosminului 27%, Jucica 27%, Pătrăuţi 20%, Revna 20%, Cuciurul Mare 15% (ocoale specifice prin preponderenţa fagului şi carpenului), Frătăuţii Noi 10%, Vicovul de Sus 10%, Codrul Voivodesei 9%, Ilişeşti 8%, Solca 3%, Ciudeiu 3%, în oc. silv. Marginea, Mănăstirea Humorului, Frasin, Putna, Stulpicani se găseşte diseminat în număr mic iar în celelalte ocoale nici nu vine în considerare, putînd fi găsit doar în cazuri sporadice.

Acolo unde se găseşte împreuntă cu stejarul sau alte esenţe preţioase, el devine o esenţă copleşitoare nedorită, fructifică aproape anual şi foarte abundent şi se regenerează uşor, invadează ca o buruiană. Asemenea exemple se văd în ocoalele Jucica, Revna, Frătăuţii Noi, unde se fac continue şi întinse sforţări de a micşora pe cît posibil suprafaţa ocupată de carpen prin introducerea esenţelor preţioase în special stejarul.

 

Înfloreşte în mai iar sămînţa se coace în octombrie. Longevitatea este redusă de 100 ani şi numai în rare cazuri 150 ani, cînd începe a i se usca vîrful şi capătă putrezirea inimei.

Crescut mai adesea în amestec cu fag i se aplică acelaşi tratament al regenerărilor naturale ca şi fagului. Lemnul său în general se întrebuinţează pentru foc şi numai în măsură restrînsă ca lemn de lucru.

Cu toate că carpenul dă venituri destul de bune deoarece se poate valorifica bine în regiunea de şes, totuşi creşterea sa în volum este foarte mică. Afară de aceasta, solul se degradează deodată cu starea de slabă consistenţă a arboretelor de carpen.

 

Stejarul pedunculat (Quercus pedunculata Ehrh) ocupă 3408 ha (2%) este cel mai bine reprezentat în oc. silvic Jucica unde ocupă 24% din suprafaţă, apoi urmează Revna 22%, Codrul Cosminului 20%, Cuciurul Mare 13%, Frătăuţii Noi 9%, Pătrăuţi 8%, Ciudeiu 7%, Vicovul de Sus 6%, Ilişeşti 1%, iar în ocoalele Codrul Voivodesei şi Solca ocupă abia cîte cca. 10 ha iar în alte ocoale se găseşte disiminat sporadic şi numai are importanţă din punct de vedere forestier.

Şi stejarul este un arbore caracteristic şi specific zonei de şes şi coline şi mai ales pentru regiunea dintre rîurile Prut şi Nistru care este avansată spre antestepă din nordul Basarabiei.

În general există o paralelă între stejar şi carpen întrucît aceste două esenţe avînd  exigenţe staţionale similare, ele se găsesc mai numeros reprezentate în aceleaşi ocoale.

 

În fond s-au făcut în trecut şi se fac şi acum mari sforţări pentru intensificarea şi extinderea culturii stejarului. Graţie acestor sforţări, în ultimile decenii suprafaţa ocupată de această esenţă a sporit de la 2704 ha cît a fost în anul 1912, la 3408 ha în prezent.

El se găseşte în arborete pure şi în arborete amestecate cu fag şi carpen. În arborete amestecate stejarului are o creştere foarte frumoasă, pe cînd în cele pure trunchiurile sunt scurte, crăcoase, rău crescute. Această deosebire de creştere a stejarului în arboretele pure şi amestecate sînt foarte evidente mai ales în ocoalele de pe malul Prutului, Jucica şi Revna. In scopul de a se introduce stejarul în arboretele de carpen s-au făcut exploatări şi regenerări în ochiuri.

Stejarul este crescut în masiv strîns mai ales în amestec cu fag şi carpen are o creştere frumoasă, trunchiul drept şi cilindric : crescut în arborete pure se răreşte la bătrîneţe.

Înflorirea are loc deodată cu înfrunzirea în luna mai.

 

Gorunul (Quercus sesiliflora) creşte în general în ocoalele susamintite dimpreună cu stejarul pedunculat  – găsindu-se chiar şi forme de hibrizi între aceste două specii – preferă însă altitudinile mai mari şi se găseşte sporadic cultivat chiar şi la munte la altitudini de pînă la 1000-1200 m are creşterea trunchiului mai frumoasă. Înfrunzeşte şi înfloreşte cam cu 14 zile în urma stejarului, este mai puţin pretenţios faţă de bogăţia şi calităţile solului.

Această esenţă, avînd în vedere importanţa ei forestieră, merită să i se dea o mai mare atenţie în pădurile Fondului prin înlocuirea fagului în mod similar cum se procedează mai jos cu extinderea culturii stejarului prin înlocuirea carpenului.

 

Pinul silvestru (Pinus silvestris Lin.) ocupă în pădurile Fondului o suprafaţă redusă de 557 ha.

Această esenţă este răspîndită spontan în munţii Bucovinei numai sporadic, fără a forma însă arborete de importanţă. Este de remarcat că în oc. silv. din vestul Bucovinei apariţia sa este în legătură cu solurile sărace şi în deosebi pe cele de serpentin cum de exemplu în Oc. silv. Breaza pe muntele Tîmpa pe Obcina feredeului şi Lucina. După cum se arată în harta anexată asupra asupra distribuţiei esenţelor forestiere, pinul este cel mai bine reprezentat în Oc. silvic Breaza, iar alte centre de răspîndire spontană dar mai puţin importante sunt pe Rarău, pe Valea Moldoviţei la Ciumîrna, Pietrele Muierilor din oc. silv. Marginea. Cîrlibaba, vatra Dornei, pe Muncel din Fundu Moldovei.

De importanţă mai mare în constituirea arboretelor, el este numai în Oc. silvic Breaza ocupînd acolo o suprafaţă redusă de 218 ha resp. 4% (suprafaţa calculată redusă la arborete pure).

În ocoalele de cîmpie şi coline s-au făcut plantaţiuni pe suprafeţe mici de pin. O lucrare importantă prin plantaţiuni cu pin în amestec cu larice s-a făcut prin reîmpădurirea muntelui Muncel din Oc. silv. Pojorîta.

În răspîndirea sa naturală în pădurile Fondului, aria sa de vegetaţie este localizată la altitudinea de 1200-1450 m. In mod artificial se cultivă şi la şes în ocoalele Jucica şi Revna de pe malul Prutului.

 

În ordine descrescîndă, pinul ocupă următoarele suprafeţe calculate reduse în oc. silvice : Breaza 218 ha (4%), Pojorîta 100 ha (1%), Stulpicani 34 ha, Argel 29 ha, Codrul Cosminului 26 ha (1%), Frasin 23 ha (1%), Ciudeiu 19 ha (1%) Iacobeni 18 ha, Falcău 16 ha, Revna 14 ha, Ilişeşti 8,52 ha, Jucica 8,50 ha, Brodina 7,26 ha, Pătrăuţi 7,10 ha. Sub 5 ha, cum se arată în tabloul distribuţiei esenţelor pe ocoale ocupă această esenţă în ocoalele silvice Cuciurul Mare, Frătăuţii Noi, Vicovul de Sus, Marginea, Solca, Putna, Mănăstirea Humorului, Moldoviţa, Cîrlibaba.

În Oc. silvic Breaza  pinul formează pe alocuri arborete pure dealtfel se găseşte în amestec cu molid.

Această esenţă contribuie mult şi la înfrumuseţarea peisajului forestier prin variaţia ce o aduce.

 

Pinul de mlaştină (Pinus uligunosa N.) .Această specie ocupă în Oc. silv. Dorna Candreni o suprafaţă de 474,14 ha, loc mlăştinos.

Aceste arborete de pin de mlaştină constituie o apariţie caracteristică şi foarte interesantă, poate unică în România şi de aceea şi formează ele un punct de atracţie pentru botanişti.

Probabil că roca subjiacentă în această staţiune este acoperită de un strat de argilă impermeabilă astfel că apele nu au nici o scurgere în jos. Dar şi scurgerea lăturalnică a apelor este împiedicată prin formaţiunea terenului în pîlnie aşa că s-a format mlaştina. Pămîntul vegetal este acoperit cu un strat gros de muşchi ce se acumulează an de an. Din cauza  umezelii excesive s-a format o pătură groasă de humus brut acid. Consistenţa arboretului de pin este slabă şi permite instalarea unui subetaj de Vaccinium uligunosum (merişor de mlaştină). Datorită păturei excesiv de groase de humus acid şi muşchi, rădăcinile pinului abia reuşesc să pătrundă pînă la pămîntul mineral şi de aceea sînt foarte frecvente doborîturile de vînt. Acest pin este de mici dimensiuni, are creşterea pipernicită şi se acoperă de timpuriu cu licheni.

 

Aceste mlaştine sînt accesibile numai în timp de iarnă pe îngheţ şi în timp de secetă, iar primăvara la topirea zăpezilor şi în timp ploios sînt inaccesibile. Trecerea lor se face peste punţi anume aşezate.

Arboretele aceste nu au nici o rentabilitate şi nici nu formează obiect de exploatare ci servesc numai pentru studii, fiind puse în acest scop la dispoziţia universităţii din Cluj. Ca vînt se găseşte în aceste mlaştini o specie deosebită de cocoş de munte.

Terenul ocupat de această esenţă nici nu este înglobat în amenajament ca teren forestier productiv, ci este trecut în categoria mlaştinilor.

 

Paltinul de munte (Acer pseudoplatanus Lin) ocupă în pădurile Fondului 939 ha.

Este o esenţă de disiminaţie în toate pădurile de la munte şi coline.

Creşte frumos în amestec pînă aproape de limita superioară a pădurii. In dimensiuni mari se află în pădurea seculară din Oc. silvic Stulpicani sub muntele Todirescu şi Padina în expoziţii estice la altitudinea de 1350-1400 m[1]. In Oc. silvic Seletin se găseşte la altitudinea de 1400 m pe versantul estic al muntelui Ciorni Diu în stare de păriş şi prăjiniş.

Preferă solurile bogate fresce şi se găseşte uneori destul de abundent ca esenţă de amestec, mărind valoarea arboretelor. Are un trunchi neted, drept şi frumos, atinge înălţimi de 25-30 m şi grosime de 40-60 cm diametru la înălţimea pieptului.

 

Lemnul său este frumos, alb şi foarte căutat de tîmplari şi fabrici de mobilă. In trecut se găsea în pădurile fondului mult paltin creţ. Din cauza valorii sale considerabile acest lemn a fost în majoritate extras.

Cel mai bine reprezentat este cel în oc. silvice Ostra, Codrul Voivodesei, Gura Humorului, Marginea, Putna, Solca, Stulpicani, Vama, unde ocupă suprafeţele calculate reduse  de 30-100 ha, participînd deci cu cîte 1% la constituirea arboretelor din ocoalele respective.

 

Paltinul de cîmp (Acer platanoides Lin.). Se găseşte ca esenţă de disiminaţie în pădurile din regiunea de cîmpie şi coline şi se urcă pînă-n zona munţilor inferiori, pe soluri fertile şi fresce şi nu are mare importanţă.

Cel mai bine reprezentat este el în pădurile ocoalelor silvice Revna, Cuciurul Mare, Pătrăuţi, Vicovul de Sus, Frătăuţii Noi.

Înfloreşte în luna aprilie înaintea înfrunzirii.

 

Jugastrul (Acer campestre Lin) este un arbore de mărimea II şi III-a pe care-l întîlnim ca esenţă de disiminaţie pe soluri bogate mai ales în pădurile ocoalelor din regiunea de şes şi coline. Cel mai bine reprezentat îl găsim în Oc. silv. Codrul Cosminului ocupînd acolo o suprafaţă redusă de 2,73 ha; în Oc. silvic Jucica ocupă 0,74 ha iar în celelalte ocoale şi mai puţin în stare de disiminaţie.

 

Arţarul tătărăsc (Acer tataricum L.) este disiminat în special în pădurile ocolului Jucica (pe platoul dintre rîirile Prut şi Nistru).

 

Frasinul (Fraxinus excelsior) ocupă în pădurile Fondului apreciabila suprafaţă de cca. 388 ha (suprafaţa calculată redusă) – 0,12%) – ca esenţă de amestec şi de disiminaţie în oc. silv. din regiunea de şes şi coline precum şi cele din zona munţilor inferiori.

În ordine descrescîndă îl găsim în următoarele ocoale silvice : Frătăuţii Noi cca. 128 ha (3%), Codrul Voivodesei cca.72 ha (2%),Ciudeiu cu 71 ha (2%), Vicovul de Sus cca. 39 ha (1%), Pătrăuţi cca. 36 ha (1%), Putna cca. 9 ha, Jucica cca. 7 ha, Solca cca. 6,5 ha,  Codrul Cosminului cca. 4,5 ha, Stulpicani cca. 4 ha, Marginea cca. 5 ha, Cuciurul Mare şi Ilişeşti cîte cca. 2 ha, Gura Humorului cca. 1,7 ha, Mănăstirea Humorului 1,40 ha şi Ostra 0,12 ha. In mod sporadic diseminat se găseşte chiar şi mai sus, în zona munţilor superiori la altitudini de pînă la 1200 m pe locuri fertile în amestec cu fag şi ajunge dimensiuni de 140-160 cm diametru grosime la înălţimea pieptului, cu înălţimi corespunzătoare[2]. Astfel de frasini în vîrstă de 200-300 ani se află în Oc. silvic Ostra sub poiana Muntele Lung pe expoziţii estice, nord-estice şi nordice.

 

În anii următori războiului s-au extras apreciabile cantităţi de frasin pentru calitatea remarcabilă a lemnului care-l face căutat.

Este un arbore de mărimea I-a cu creştere rapidă, are un lemn foarte valoros şi de aceea în ultimile decenii această esenţă a fost introdusă pe cale artificială în regenerări prin plantaţie în stil mare, mai ales pe locurile cam umede dar bogate. Ca dificultăţi întîmpinate în cultura lui menţionăm pericolul gerului tîrziu şi al păşunatului. Este de remarcat că suprafaţa ocupată de frasin a sporit de la 90 ha în anul 1910 la 388 ha în anul 1933.

 

Aninul negru (Alnus glutinosa Gaertn.) ocupă în pădurile Fondului o suprafaţă de cca. 174 ha (0,07%) răspîndit în toate ocoalele silvice ca esenţă de disiminaţie de preferinţă pe văi, pe soluri umede, humoase.

Cel mai numeros reprezentat îl găsim în Oc. silvic Codrul Voivodesei ocupînd acolo o suprafaţă redusă cca. 50 ha (1%). In ordine descrescîndă îl găsim în oc. silvice Dorna Candrenilor (locuri umede), Cuciurul Mare, Frătăuţii Noi, ocupînd cîte peste 10 ha. In celelalte ocoale ocupă suprafeţe reduse mai mici de 10 ha.

Este un arbore de mărimea 2-a care se exploatează atît pemntru lemn de lucru cît şi ca lemn de foc.

Oamenii îl cojesc în delict şi extrag din coajă prin fierbere o culoare galben brună pe care o întrebuinţează la vopsirea stofelor şi covoarelor.

 

Aninul alb (Alnus incana Lin) ocupă abia cca. 33,5 ha. Este răspîndit în toate ocoalele silvice pe văile rîurilor şi pîraelor. Arbore de talie mai mică decît aninul negru are şi o importanţă mai mică decît precedentul.

 

Laricele (Larix europea D.C.) ocupă în pădurile Fondului o suprafaţă redusă de cca. 167 ha (0,07%). Nu se găseşte în Bucovina din provenienţă spontană naturală. Înainte de cca. 100 ani a început a fi cultivat în pădurile Fondului prin introducerea pe cale artificială, primele încercări făcîndu-se în oc. silv. din zona munţilor inferiori şi anume Codrul Voivodesei şi Ciudeiu1. Arboretele provenite din aceste plantaţiuni parte conţin larice în amestec de 0,8 şi în unele locuri numai pe mici porţiuni larice pur.

S-a constatat că dacă este cultivat în staţiuni prea joase este supus de timpuriu putregaiului roşu fapt ce s-a observat în Oc. silvic Revna pe Prut.

 

În regiunea muntoasă se găsesc astăzi arborete de larice în amestec cu alte esenţe de vîrste pînă la 60 ani. Cele mai importante plantaţiuni cu larice s-au făcut în Oc. silv. Pojorîta pe muntele Muncel pînă la o altitudine de 1209 m, pentru împădurirea acestui munte fost dezbrăcat de vegetaţie forestieră şi cu un sol calcaros pietros, apoi în Oc. silv. Iacobeni pe muntele Tolovan pînă la 1000 m şi pe muntele Oiţa în proporţie mai mică pînă la altitudinea de 1200 m.

Cel mai numeros reprezentat se găseşte laricele în ocolul Pojorîta ocupînd acolo cca. 45 ha suprafaţă redusă, apoi în ordine descrescîndă urmează oc. silvice Frasin (cca. 41 ha), Iacobeni (cca. 13 ha), Vama (cca. 12 ha), Ilişeşti (cca. 9 ha), Vatra Dornei (cca. 7 ha), Revna (cca. 6 ha), Argel (cca. 5,5 ha), Stulpicani (cca. 5 ha), Dorna Candrenilor (cca. 3,5 ha), Vicovul de Sus (cca. 3 ha), Codrul Voivodesei (cca. 3 ha), apoi ocoalele Falcău, Ostra, Pătrăuţi, Mănăstirea Humorului, Moldoviţa, Gura Humorului cu cîte 1,50-2,50 ha, iar celelalte ocoale ai mai puţin.

 

Dealtfel larici singuratici şi în buchete în vîrstă de pînă la 10-40 ani se găsesc în aproape toate ocoalele silvice la altitudini de pînă la 1400 m şi arată creştere frumoasă dacă au fost îngrijiţi prin degajare astfel ca să nu fie copleşiţi de alte esenţe.

Laricele preferă soluri afînate profunde cu conţinut de calcar şi argilă, fresce. De aceea planta în staţiuni stîncoase sau pietroase are o creştere slabă.

Plantat în amestec intim cu molid, după ce în prima tinereţe datorită creşterii sale mai repezi iese deasupra molidului, mai tîrziu este înăbuşit de acesta.

Vînatul îl vatămă prin frecarea cornelor de coajă.

Faţă de 0,11% cu cît a participat laricele înainte de cca. 20-25 ani, actualul procent de distribuţie de 0,07% înseamnă un regres în cultivarea acestei esenţe în pădurile Fondului.

 

Acest regres se datoreşte pe de o parte faptului că fiind crescut în general în staţiuni prea joase lemnul său nu mai are calităţile specifice lemnului de larice, ci fiind mai inferior se poate valorifica cu preţuri mai mici, şi mai ales faptului că vechile plantaţiuni au fost în mare parte înăbuşite de esenţele de amestec.

În Oc. silvic Ilişeşti laricele în amestec cu molid, fag şi brad are creştere avansată deasupra celorlalte esenţe în arborete de cca. 60 ani la altitudinea de cca. 600 m deasupra nivelului mării, creşterea este activă, indivizii avînd la această vîrstă cca. 25 m înălţime şi 25-30 cm diametru la înălţimea pieptului.

 

Ulmul de cîmp (Ulmus campestris L.) şi Ulmul de cîmp (Ulmus montana L.) ocupă în pădurile Fondului suprafaţa de cca. 64 ha (0,02%).

Ulmul de cîmp este esenţă de disiminaţie de mărimea I-a care se instalează pe locurile bogate, profunde din zona de şes şi coline. Cel mai numeros este el reprezentat în Oc. silv. Jucica cu 35,35 ha, apoi urmează oc. silv. Codrul Cosminului 8,94 ha şi Cuciurul Mare 5,34 ha. In celelalte ocoale din această zonă este diseminat mai puţin numeros.

Ulmul de munte se găseşte diseminat în toate ocoalele din zona de coline şi cea muntoasă pînă la altitudinea de cca. 1300 m.

În zona de coline şi şes ulmul din cauza lemnului său preţios este introdus – dimpreună cu frasinul, stejarul şi paltinul – în regenerări prin plantaţiuni şi complectări. De aceea în ultimii 20-30 ani suprafaţa ocupată de ulm a sporit de la cca. 45 ha cît a fost prin anul 1910 la cca. 64 ha în prezent.

 

Arborii aparţinînd acestor specii au o creştere frumoasă înălţimi de 25-30 m şi grosimea de 50-60 cm diametru la înălţimea pieptului. Lemnul este căutat în industria mobilelor şi a caroseriei.

Este de remarcat că în ultimii ani ulmii sînt atacaţi în deosebi în mare măsură de Scolytizi care operează sub scoarţă prin roaderea ţesuturilor vii şi le provoacă uscarea. Cauza primordială a atacului Scolytizilor pare însă a fi aceeaşi boală criptogamică care s-a remarcat în diferite părţi ale Europei şi a format obiectivul unor cercetări deosebite.

În zona de şes şi coline se găseşte în tovărăşia ulmului de cîmp şi vînjul (Ulmus effusa Wild.), ceva mai puţin pretenţios faţă de bonitatea solului.

 

Pinul cembra (Pinus cembra Lin.) este  o esenţă caracteristică zonei munţilor superiori şi ocupă în pădurile Fondului suprafaţa redusă de cca. 17,33 ha (0,007%) şi anume în ocolul silvic Pojorîta cca. 17 ha şi în oc. silvic Seletin cca. 0,33 ha.

Diseminat în număr mai mic se găseşte în oc. silv. Cîrlibaba şi Iacobeni.

După J. Krutter [2] această esenţă nu se mai găseşte în mod spontan în Bucovina ci este introdus prin cultură. Pe lîngă finea secolului trecut ad-ţia Fondului a dat o mare atenţie acestui arbore şi l-a cultivat în pepiniere în Oc. silv. Pojorîta şi Vatra Dornei. Împăduririle ce s-au făcut atunci pe versantul estic al muntelui Giumalău  au avut succes deplin.

S-a constatat că această esenţă este vătămată de preferinţă printre alte specii, prin faptul că în pădurile Fondului fiind ea o esenţă foarte rară atrage uşor atenţia oamenilor. Suferă de zăpadă abundentă lipicioasă care îi cauzează ruperea crengilor sau înăbuşirea complectă la pămînt în tinereţe.

 

Teiul cu frunză mică (Tilia parvifolia Ehrh.) şi Teiul cu frunza mare  (Tilia grandifolia) sunt esenţe răspîndite în pădurile de foioase ale Fondului în diseminaţie în ocoalele regiunii de şes şi coline şi în zona munţilor inferiori pe soluri mai bune, profunde şi fresce. Suprafaţa redusă calculată ocupată de tei este de cca. 14 ha (0,006%).

Cel mai bine reprezentat este în Oc. silv. Vicovul de Sus ocupînd acolo cca. 9 ha.

În Oc. silv. Codrul Voivodesei este planta în mare măsură ca arbore de alee la marginile drumurilor forestiere construite la timpul său de Fond.

Este un arbore binevenit în arboretele Fondului mărindu.le valoarea. Lemnul său se prelucrează uşor şi se întrebuinţează pentru confecţionarea de obiecte sculptate.

În aceste părţi unde se găseşte mai numeros, a luat o mare dezvoltare albinăritul.

 

Teiul cu frunză mică înfloreşte la finea lui iunie, începutul lui iulie, cu cca. 10-14 zile mai tîrziu decît teiul cu frunza mare. Floarea frumos  mirositoare este întrebuinţată pentru ceai.

In ocoalele de şes şi colină (Jucica, Codru Cosminului, Cuciurul Mare) devine o esenţă năvălitoare şi copleşitoare pentru seminţişurile esenţelor de valoare şi trebuie extras din timp prin operaţiuni culturale.

 

Răchita (Salix fragilis L.) ocupă 11,24% ha (0,004%) în Oc. silvic Jucica pe malul Prutului, unde se exploatează în crîng simplu cu revoluţia de 20 ani pentru lemn de foc şi niele de împletit.

Şi în celelalte ocoale de şes şi coline se găseşte în mod obişnuit dealungul pîraielor şi în alte locuri umede.

 

Salcia căprească (Salix caprea L.) este diseminată în toate pădurile din regiunea muntoasă. Invadează parchetele în curs de regenerare şi mai ales în cele incendiate ca o buruiană şi poate periclita serios regenerările cu esenţe de valoare. Prin lucrări de amelioare, se impune degajarea seminţişurilor de această esenţă copleşitoare. Deoarece nuelişul de salcie căprească este întrebuinţabil pentru împletitură, în localităţile din vecinătatea satelor, ţăranii fac extracţiunea lor din arborete contra cedării materialului.

În Ilişeşti este o tăbăcărie care întrebuinţează ca material de tăbăcit coajă de salcie.

 

Salcia albă (Salix alba L.)  este răspîndită în toate pădurile Fondului mai ales pe locuri umede, şi în general pe cursurile apelor în tovărăşia aninului.

Importanţa salciei constă în faptul că ea fixează malurile pîraelor şi împiedică eroziunea, evitînd astfel dăunarea căilor de transport (drumuri şi căi ferate forestiere) cu ocazia inundaţiilor s-a constatat că asemenea scut natural al malurilor este uneori mai eficace decît lucrările artificiale de întărirea malurilor.

De aceea, în toate lucrările de consolidarea malurilor se  întrebuinţează şi crengile salciei pentru confecţionarea de făşine.

Nuielele de salcie se întrebuinţează pentru construirea gardurilor.

 

Răchita de coşuri (Salix viminalis L.), Salcia cenuşie (Salix cinerea L.), Salix vitelina şi Salix amigdalina sau triandra L., participă deasemeni în flora pădurilor Fondului, în locuri umede, avînd întrebuinţări pentru lucrări de consolidarea şi fixarea malurilor respectiv ca material de împletitură.

 

Mesteacănul (Betula verrucosa Ehrh.) este răspîndit în toate ocoalele Fondului  ca esenţă de disiminaţie în pădurile de foioase şi răşinoase.

Deosebit de răspîndit este el în Oc. silvic Frasin unde ocupă o suprafaţă redusă de 7,61 ha; în Cc. silvic Putna ocupă 0,60 ha.

Datorită seminţei sale uşoare ce zboară la mari depărtări temperamentului său robust şi frugalităţii sale în privinţa  exigenţelor staţionale se instalează ori unde în locurile în curs de regenerare şi goluri. Acolo unde există o regenerare în specii de valoare el rămîne în compoziţia arboretului ca esenţă de disiminaţie şi din cauza longevităţii sale relativ mici pe la 70-80 ani se elimină de la sine dacă nu se recoltează prin extracţiuni anticipate.

 

Pe locurile unde n-a intervenit o regnerare naturală în specii de valoare din oarecare motiv, acolo mesteacănul are un rol de pion al pădurii, căci punînd stăpînire pe sol îl fereşte de degradări, iar sub scutul său se instalează şi creşte cu timpul un arboret din specii de valoare.

Lemnul de mesteacăn se întrebuinţează în caroserie şi pentru cuie de lemn necesare la legatul plutelor, la caşiţe precum şi pentru cuie de cizmărie, dar în special ca lemn de foc mai ales cînd se cere dezvoltarea repede de căldură mare.

Seva de mesteacăn are întrebuinţare în preparate farmaceutice.

În unele părţi oamenii prepară această sevă prin fermentaţie cu zahăr şi produc o băutură.

 

Plopul tremurător (Populus tremula Lin.) este diseminat în toate pădurile la coline şi la munte unde găseşte se pînă la altitudinea de 1200 m. Invadează parchetele şi fac uneori dificultăţi regenerărilor prin copleşirea esenţelor de valoare. Este muşcat cu predilecţie de vînat. Lemnul său este căutat pentru lucrări de sculptură dealtfel se întrebuinţează ca lemn de foc în lipsă de debuşee speciale în industrie.

Este un arbore de mărimea I-a cu grosimea de 50-60 cm la înălţimea pieptului şi înălţimi de 30-35 m.

 

Plopul negru (Populus nigra) cu varietatea sa plop piramidal  (Populus italica) se găsesc uneori împreună cu primele două specii de plop susamintite în regiunea de şes şi coline.

Scoruşul de munte (Sorbus aucuparia L.) este diseminat în pădurile din regiunea muntoasă. Uneori invadează parchetele şi devine copleşitor pentru regenerări.

Deosebit de numeros este el în Oc. silvic Iacobeni unde din cauza abundenţei este şi un canton cu denumirea de Scoruş. Se găseşte pînă la limita superioară a vegetaţiei forestiere. Fructele sale roşii sunt consumate cu plăcere de păsări. Este o esenţă cu mică longevitate şi suferă de zăpadă care-i cauzează ruperea crengilor.

 

Sorbul (Sorbus torminalis Cr.) este diseminat în pădurile din zona de coline şi în munţii inferiori. Lemnul său este apreciat pentru calităţile lui de tărie şi elasticitate.

N-are importanţă din  punct de vedere forestier.

 

Salcîmul (Robinia presudoacacia L.) este puţin răspîndit în Bucovina. Se plantează pe coaste supărătoare pentru consolidarea terenului.

 

Castanul porcesc (sau de India) (Aesculus hyppocastanum L.) este cultivat şi prin păduri pentru a procura nutreţ vînatului prin fructele sale abundente.

Afară de esenţele susamintite, se mai găsesc în special în pădurile de la coline care sunt mai bogate în specii lemnoase o serie de alte esenţe diseminate, fără a avea însemnătate din punct de vedere forestier. Le amintim numai spre a complecta mai bine aspectul pădurilor : mărul pădureţ (Malus silvestris), părul pădureţ (Pirus communis), cireşul păsăresc (Prunus avium), mălinul (Prunus padus), nucul (Juglans regia).

 

Tisa (Taxus baccata L.) se găseşte răspîndit încă în mod natural în cîteva centre. La Oc. silv. Cuciurul mare din regiunea colinelor se găseşte pe cota numită Palanca distribuit pe o suprafaţă de cca. 20 ha diseminat sub un masiv de fag. Trunchiurile au diametre de 10-15 cm.

În regiunea muntoasă se găseşte în oc. silvice Seletin, Vama, Stulpicani, Ostra apoi şi în Pojorîta la poalele muntelui Rarău. In trecut – după spuse din popor – s-au găsit în jud. Cîmpulung întinse arborete de tisă. Existenţa în trecut de apreciabile arborete de tisă se confirmă şi prin faptul că se mai găsesc şi astăzi resturile lor anume cioate cu grosimi de 50-60 cm care denotă că s-au exploatat arbori groşi buni pentru debitare în scînduri. In Oc. silvic Vatra Dornei chiar şi o localitate poartă denumirea de Tisa.

 

Această esenţă încet crescătoare, avînd  un lemn cu structură deosebit de fină şi din cele mai grele a fost în trecut sistematic exterminată atît prin exploatări în vederea lemnului său de valoare superioară, cît şi de către ţărani.

Dealtfel existenţa sa sporadică şi ca arbore puţin obişnuit atrage atenţia oamenilor care îl distrug.

Din această cauză, sînt expuse nimicirii şi  puţinele resturi de tisă ce au mai rămas în unele ocoale silvice, ca de exemplu în Oc. silvic Cuciurul Mare unde numărul lor se micşorează din an în an, cu ctît mai mult că această suprafaţă urmează să fie supusă unei tăieri definitive.

Acele, crengile şi sămînţa acestei esenţe sunt otrăvitoare conţinînd o substanţă toxică numită taxină.

Ţăranii întrebuinţează sămînţa de tisă ca talisman, din lemn fac bastoane, prin aşchiere dislocă din trunchiu făşii subţiri pe care le dau cîinilor în mîncare cu scopul de a le imuniza contra turbării prin efectul taxinei.

 

Şipotele Sucevei – desen de Robert Zuss

 

  1. Vegetaţia arbustivă

 

Fiecare din cele 3 zone de vegetaţie – şes, coline, munţi inferiori, munţi superiori – are vegetaţie arbustică caracteristică care însoţeşte pădurile fie ca subetaj, fie ca vegetaţie pe marginea pădurilor, dealungul pîraelor sau pe liniile de amenajare şi drumuri.

Arbuştii caracteristici zonei de şes şi coline ce se găsesc mai adesea în subetajul pădurilor din oc. silv. Jucica, Revna, Codrul Cosminului, Cuciurul Mare, Pătrăuţi, Vicovul de Sus, Frătăuţii Noi, Ciudeiu parte, Ilişeşti parte, sînt : ghiorghinarul (Crategus monogyna Jak), păducelul (Crategus oxyacanth L.), clocotişul (Staphylea pinnata L.), verigarul (Rhammus catahartica L.), cruşinul (Rhamus fragngula L.), teiul arbust (Tilia panifolia).

Alte esenţe arbustive avînd o arie de distribuţie mai mare se găsesc deopotrivă la coline şi în zona muntoasă.

 

Astfel, pretutindeni la marginile de pădure, drumuri, linii de amenajare se săsesc mura sălbatecă (Rhubus fructicosus L.), smeurul (Rhubus idaeus L.), acesta invadează şi parchetele neîngrijite.

Fie ca subetajul în arboretele cu consistenţă slabă, fie pe la marginea pădurilor se găsesc frecvent  sîngerul (Cornus sanguinea L.),  cornul (Cornus mas L.), măceşul (Rosa canina L.), porumbarul (Prunus spinosa L.), dîrmoxul (Viburum opulus L.), călinul  (Viburum lantana L.),  alunul (Corylus avellana L.), socul cu flori albe (Sanbucus nigra L.),  socul roşu (Sambucus racemosa), caprifoi (Lonicera periclimeum L.), Lonicera xylosteum L., salba rîioasă (Evonymus verrucosa Scop.),  Evonymus europae L., lemnul cîinesc (Lingustrum vulgare L.), agrişul (Ribes grossularia L.).

Arbuşti caracteristici zonei munţilor superiori sunt : Lonicera alpigena L. (în Dorna Candrenilor), Lonicera nigra L.

Dintre răşinoase se găseşte ca arbust ienupărul (Juniperus communis L.). Are o mare putere de reproducţie şi este foarte răspîndit. Ajunge pînă la limita superioară a pădurii.

Pătura subarbustivă este reprezentată prin afin (Vaccinium myrtillus L.)  şi merişor (Vaccinium vitis idaea L.) pe solurile cu humus incomplect descompus, iar piperul lupului (Daphne mezereum L.) şi Vinea minor L.  pe soluri fertile.

 

Şipotele Sucevei, Colibă huţulă – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

  1. Limita superioară a vegetaţiei arborescente. Regiunea pinului tîrîtor

 

Această formaţiune se poate observa în ocoalele silvice din sudul şi sud-vestul Bucovinei. Este formată din pinul de munte tîrîtor numit jneapăn (Pinus montana var. Pumilio Haenke)  constată pe muntele Suhard în Oc. silvic Iacobeni la altitudinea de 1700 m, pe muntele Ţapul 1663 m în Oc. silv. Cîrlibaba, pe muntele Giumalău (1859 m) în Oc. silv. Pojorîta, pe Piatra Dornei (1685 m) în Oc. silvic Dorna Candreni, formînd o bandă îngustă deasupra pădurilor.

Acolo unde lipseşte jneapănul îi ia locul ienupărul pitic (Juniperus nana Wild) şi molidul cu creşterea pipernicită în liptă permanentă contra vînturilor, atingînd înălţimea de abia 1 m şi avînd formă mai mult arbustivă.

 

Munţii Ouşorul (1642 m), Lucina (1590 m), Tomnaticul (1567 m) precum şi toţi munţii cu altitudini de sub 1590 m nu au pin tîrîtor.

Merişorul (Vaccinium vitis idaea L.)  şi afinul (Vaccinium myrtillus L.) sînt abundent reprezentaţi în această zonă superioară mai ales în locuri stîncoase. In locurile turboase le-a luat locul merişorul de mlaştină (Vaccinium uliginosu L.)  şi Vaccinium oxicosus.

 

Cârlibaba – de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

  1. Pătura vie a solului

 

In fiecare din cele 3 zone de vegetaţie, pădurile sînt caracterizate şi prin pătura vie mai mult sau mai puţin abundentă. Ea este în funcţie de starea şi consistenţa masivului şi caracterizează în oarecare măsură condiţiunile staţionale, nu atît compoziţia chimică a solului, cît mai ales factorii fizici ş.a. umezeala, aerisirea, aciditatea, căldura.

Nu vom enumera toate buruienile şi ierburile ce cresc în cuprinsul pădurilor Fondului, acestea fiind doar de interes mai mult botanic, ci vom aminti numai plantele de pădure.

În pădurile de foioase din zona de şes şi coline şi pînă în zona munţilor inferiori întîlnim ca plante caracteristice pe soluri humoase bogate Asperula odorata, pecetea lui Solomon (Polygonatum officinalle), Anemone nemorosa, Dentaria bulbifera, Pulmonaria officinallis, Lathrea squamaria, Asrum maculatum, Allium ursinum, Anemone hepatica, Asarum europaeum, Impatiens nolli tangere, Convallaria majalis, Paris quadrifolia, Gallium silvaticum, Euphorbia, Bedera helix, Circaca lutetiana, Alliaria officinalis, Lunaria rediviva, Aruncus silvester, Lactuca nuralis, Prenanthes purpurea, Corzdalis cava, Chrisosplenium alternifolium, Lathyrus silvester, Galium silvaticum.

 

Cele mai multe din aceste plante erbacee încep vegetaţia foarte de timpuriu primăvara cînd pădurea încă nu e înfrunzită pentru a beneficia pe deplin de lumina şi razele solare ce pătrund pînă la sol înaintea înfrunzirii arborilor. Cînd pădurea e complet înfrunzită ele şi-au terminat de regulă înflorirea şi fructificaţia.

Pe locuri mai mult sau mai puţin umede găsim : Equisetum silvaticum, Eupatorium canabium, Sanicula europaea, Lamium maculatum, pe locuri ude găsim : Equisetum palustre, Mentha aquatica, Caltha palustrie.

Cu totul alt aspect are pătura vir în pădurile de răşinoase din regiunea muntoasă. In arboretele cu consistenţă plină, solul este acoperit cu un covor de muşchi mai mult sai mai puţin abundent de Hypnacee  şi Bryacee.

Pe locuri umede, fără scurgere suficientă se instalează muşchi din grupa Polytrichium  respectiv Sphagnee  ce provoacă turbificarea terenului.

 

În arboretele cu consistenţă mai slabă apare o pătură abundentă de vaccinee pe locurile cu mare aciditate, alternînd cu Luzula pilosa, Mayanthemum bifolium, Licopodium clavatum, Oxalis acetosella ferige, Monatropa hzpopitzs ş.a.

Pe măsură ce se face tranziţia între foioase şi răşinoase, aspectul păturii vii are cînd aspectul mai apropiat celui din pădurile de foioase, cînd se apropie mai mult ca asemănare păturii vii de sub răşinoase.

Sub arboretele rărite din ce în ce mai multe plante de lumină, iar în parchete apar o serie de plante caracteristice.

Cea mai frecventă buruiană în parchete este Epilobium augustifolium  care în unele locuri devine chiar copleşitoare pentru regenerările de molid.

 

În afară de speciile arbustive, smeur, mur, alun, salcie, soc, Daphnae mezereum  şi esenţa copleşitoare  cu sămînţă uşoară ca : mesteacăn, plop, scoruş, năvălesc în parchete pe lîngă  epibloium  şi o altă serie de buruieni forestiere şi graminee şi anume : Digitalis purpurea, Atropa belladona (mătrăguna), Sambucus abulus  (boz), Verbascum tahapsiforme, Fragaria vesca, Campanula, Aira caespitosa, Holcus mollis, Aira flexuosa, Solidoga virgo aurea, Origanum vulgare,  Urtica dioica, Astragulusi glycyphyllus, Stachys betonica, Salvia glutinosa, Melampyrum silvaticus  şi altele.

Sămînţa acestor buruieni şi ierburi vine sburînd din depărtare şi-şi  găseşte condiţiuni prielnice de germinare în parchete sau s-a găsit deja sub masiv cu zeci de ani în urmă în stare latentă sau buruienile respective îşi duceau cu ani în urmă sub masiv o existenţă dificilă neobservată şi primind lumina suficientă odată cu exploatarea masivului intră în stare de vegetaţie viguroasă.

În regiunea subalpină apar Gentiana lutea, Salvia glutinosa, Astrantia major,  Heracleum, Luyula silvatica, Cacalia, Aconitum,  Hieracium alpinum  şi multe alte fără importanţă forestieră în afară de faptul că servesc pentru caracterizarea staţiunii.

 

Cernăuţi, podul de peste Prut – desen de I. Schubirsz

 

  1. Pătura moartă

 

Are o compoziţie obişnuită în pădurile Carpaţilor. In pădurile de foioase este formată dintr-un strat gros de frunze uscate, ramuri şi crengi în descompunere care dă naştere unui humus abundent ce favorizează instalarea seminţişului şi deci regenerarea naturală ce se aplică în tratamentul acestor păduri.

În pădurile de răşinoase pătura moartă este formată din ace şi materiale lemnoase  căzute la pămînt ce intră în descompunere lentă.

 

Horecea, mănăstirea, în 1832 – desen de I. Schubirsz

 

  1. Insecte vătămătoare

 

Pădurile din zonele de şes, coline şi munţi inferiori fiind alcătuite din arborete amestecate în mod mai mult sau mai puţin intim, sînt foarte rezistente contra pericolelor din partea insectelor.

În aceste păduri vieţuiesc în mod obişnuit un număr redus şi inofensiv insectele caracteristice stejarului, fagului, bradului, frasinului dar nu aduc pagube însemnate decît numai în mod excepţional în anii cu condiţiuni prielnice de dezvoltare pentru anumite specii de insecte.

Astfel se aminteşte că prin anii 1840-1850 omizile de Cnetocampa processiona L.  şi Liparis dispar L.  să fi pricinuit devastări importante în arboretele de stejar. In pădurile depe malul stîng al Prutului au fost roase complet de frunze arborete întregi.

 

Cărăbuşul de mai (Melolontha vulgaris L.)  vatămă în stare de insectă perfectă în special stejarii prin desfrunzire iar în stare larvară în mod obişnuit pricinueşte

pagube în pepiniere prin roaderea rădăcinilor.

Coropişniţa (Grillotalpa vulgaris L.)  este desemenea un inamic obişnuit în pepiniere unde cauzează pagube prin vătămarea rădăcinilor.

Pe frasini se găseşte Hylesinus fraxini Fabr.  Săpînd galerii larvare sub scoarţă.

Ulmul este atacat de  Scolytus geofragi. Atacul acestei insecte este mai răspîndit în ultimul timp şi cauzează uscarea ulmului în proporţii apreciabile. Este un atac secundar în urma atacului primar al unei ciuperci  Grafium ulmi  care debilitează indivizii şi-i predispune la atacul scolitizilor.

 

Fagul este atacat în proporţie mai însemnată de Orchestes fagi L. în stare larvară prin vătămarea aparatului foliaceu.

La brad se semnalează atacuri de Ips curvidens.  In anii 1836 şi 1837 această insectă s-a înmulţit considerabil şi a cauzat daune arboretelor.

Pădurile din regiunea munţilor superiori fiind constituite adesea din arborete pure de molid pe suprafeţe mari, sînt mai periclitate de inamici din lumea insectelor dintre care Ips tzpographus L. şi  însoţitorul său mai mic Pytyogenes chalcographus L.  sînt cei mai frecvenţi în pădurea Fondului.

In mod obicinuit atacul lui Ips typographus se mărgineşte la arbori maladivi, în proporţie mică şi fără a constitui un pericol serios pentru pădure. Dacă însă din oarecare împrejurări acesată insectă se înmulţeşte peste măsură, atunci face adevărate ravagii în pădurile de molid.

Astfel se relevă că în trecut prin anii 1836 şi 1837 Ips typographus  să fi pricinuit mari devastări în pădurile Fondului.

 

În timpul războiului  mondial şi imediat după încetarea ostilităţilor Ips typographus s-a înmulţit peste măsură avînd condiţiuni deosebite de prielnice pentru dezvoltare şi înmulţire prin un şir lung de ani din cauza distrugerilor cauzate de război. Arborii au fost vătămaţi prin cojire, gloanţe şi grenade, cei doborîţi de vînt nu s-au putut exploata, iar acolo unde s-au făcut exploatări sumare pentru material lemnos necesar constuirii adăposturilor şi drumurilor, a rămas pe loc mult material necojit.

În asemenea condiţii deosebit de favorabile pentru înmulţire nu e de mirare că odată cu încetarea războiului, s-au observat atacuri în masă nu numai pe margini de arborete, ci au fost atacate şi pîlcuri întregi de arborete sănătoase dar învecinate focarelor de înmulţire.

O altă cauză a înmulţirii lui Ips tzpographus se explică şi prin faptul că ciobanii avînd obiceiul de a acoperi stînele lor cu coajă de molid pe care o iau în cea mai mare parte de pe arborii cei mai frumoşi cu trunchiul fără crăci, molizii cojiţi astfel, rămîn predispuşi negreşit la atacul insectelor şi formează focare de înmulţire.

 

În altă parte, ţăranii secuiesc în pădurile lor molizii pentru a le provoca uscarea în scopul producerii de lemn de foc. Si aceşti arbori secuţi, avînd vegetaţia lîncezîndă sînt atacaţi imediat de Ips formînd focare din care se răspîndeşte apoi în mod concentric.

Odată cu finea războiului, pădurile de molid din zona muntoasă care făcuseră pînă atunci atîtea jertfe, se aflau în faţa unui nou flagel : devastările tomicizilor.

După estimaţiuni făcute la finea anului 1919 atacul era extins la cantitatea de peste 500.000 m3 esenţă molid.

 

Organizarea mijloacelor de combatere sistematică a acestui periculos duşman s-a putut face abia cu începerea anului 1920. S-a dispus atunci cojirea tuturor arborilor verzi doborîţişi rupţi de vînt precum şi doborîrea de arbori cursă, supraveghierea lor continuă şi atentă cu privire la atcul ce urma şi apoi efectuarea cojirii şi arderea scoarţei cu grijă şi la timpul oportun.

Cheltuielile de combatere în anul 1920 au fost de 1,55 milioane lei, cifră destul de importantă dacă luîm în considerare că totalul  venitului brut a fost în acel an de 41,31 milioane lei.

Lucrările de combatere au continuat în mod sistematic în anii următori.

 

În anul 1921 s-au doborît 56.302 arbori cursă, între cari 54.770 de esenţă de molid şi 1,532 esenţă brad.

Pentru a se realiza o combatere radicală s-au luat măsurile cele mai severe în vederea cojirii perfecte a întregului material exploatat perfecte a întregului material exploatat fie în regie proprie fie de cître cumpărătorii lemnului.

Cheltuielile efectuate  numai cu cojirea arborilor cursă în anii 1920-1922 se cifrează la suma de cca. 1 milion lei.

Prin măsurile luate din timp în faţa pericolului iminent şi aplicarea sistematică a mijloacelor de combatere represive şi preventive, ad-ţia Fondului a reuşit să oprească flagelul şi să alveze pădurile de molift de la un adevărat dezastru.

 

Tot în anii următori războiului s-a înregistrat un atac local puternic de Liparis  monacha L.  în pădurile de molid din Valea Moldoviţei.

Astări insectele de scoarţă sînt reduse la proporţii  neînsemnate şi obişnuite în pădurile de molid. Administraţia însă veghează permanent şi contra eventualelor atacuri se iau imediat măsuri de combatere represive prin arbori cursă.

De cea mai mare importanţă sînt măsurile preventive de combatere ce se aplică în pădurile Fondului prin preferarea masivelor amestecate şi descentralizarea tăierilor. Afară de acestea se dă cea mai mare atenţie măsurilor profilactice în pădure prin dispoziţiuni severe de cojirea oricărui material exploatat şi chiar a cioatelor, arderea crăcilor rămase după exploatare.

Astfel, pădurile sînt mai mult sau mai puţin la adăpost contra orcărui pericol de invaziune de insecte vătămătoare.

 

Horodnic. Săpăturile lui Josef Szombathy de la Călugăriţa desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

  1. Criptogame şi alţi paraziţi vegetali

 

Pentru consederaţiunile sus amintite că pădurile Fondului au o compoziţie variată atît prin amestecul speciilor cît şi prin distribuţia claselor de vîrstă, nici din partea paraziţilor vegetali nu se semnalează atacuri periculoase.

Diverşi paraziţi vegetali ce se găsesc în mod obişnuit în toate pădurile nu cînt de natură a periclita substanţa păduroasă totuşi cauzează daune.

Bradul este adesea atacat de Aecidium elatium care produce cancerul şi mătura vrăjitoarelor. In unele arborete de brad aceste defecte sunt chiar destul de frecevente şi micşorează procentul lemnului de lucru. Cînd bate vîntul, părţile canceroase se rup.

Fără importanţă sînt ciupercile parazite din genul Agavicus, Polyporus şi Trametes.

In pădurile  de stejar din Oc. silv. Codrul Cosminului s-a găsit vîscul stejarului (Loranthus europaeus L.).

Vîscul comun (Viscum album L.) se făseşte în păduri de brad.

Molidul coborît în zona bradului este frecvent atacat de Chermes abietis.

 

Stână românească – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

  1. Păşunatul

 

Încă de la primele începuturi ale silviculturii, păşunatul în pădure şi poieni a intervenit în economia forestieră ca un factor de care a trebuit să se ţină seama.

Înainte de exproprierea prin reformă agrară de după război Fondul a avut 18.224 ha păşuni şi goluri alpine care erau înglobate în administraţia ocoalelor silvice.

Astfel fiind s-au deosebit în gospodăria Fondului două feluri de păşunat şi anume : a) în păşuni şi goluri de munte şi b) în pădure.

In trecut păşunatul era considerat ca un important produs accesoriu al gospodăriei forestiere  căci aduce venituri destul de însemnate. Pe măsura amenajării şi punerii tuturor pădurilor în exploatare prin mijloace de comunicaţie, venitul procentual din păşunat s-a diminuat iar astăzi, mai ales că s-au expropriat majoritatea păşunilor Fondului astfel că este vorba numai de păşunatul în păduri – păşunatul este recunoscut ca o practică incompatibilă cu o gospodărie forestieră, raţională.

Păşunatul s-a practicat încă din vechime pe proprietăţile Fondului şi anume atît pe golurile de munte ce au fost proprietatea Fondului pînă la exproprierea reformei agrare din anul 1920 (cît şi în păduri).

 

Prin anii 1840-1860 populaţia locală păşuna intens vitele în pădurile Fondului în majoritate în mod gratuit, sau în schimbul unei taxe de tot mici. Din cauza supraveghjerii insuficiente a pădurii în acest timp, s-au născut adesea din asemenea păşunat gratuit împrejurări identice cu servitutea.

De fapt a trebuit să se ţină seama în consecinţă cu ocazia răscumpărării servituţilor şi s-au răscumpărat atunci succesiv cam pînă prin anul 1874 prin bunăînvoiala în urma dispoziţiunilor unui decret imperial şi toate servituţile de asemenea natură, fie prin bani, fie prin cedare de teren.

După răscumpărarea şi regularea definitivă a tuturor servituţilor păşunatul în pădure s-a practicat numai contra plată şi anume prin arendarea dreptului de păşunat la fel ca şi în golurile de munte.

Încă din acel timp ad-ţia Fondului a dat chestiunei păşunatului în pădurile şi golurile alpine o mare importanţă tratînd această problemă cu mult tact şi căutînd pe cît posibil să împace interesele divergente ale populaţiei locale care cerea mereu păşune – fie în pădure, fie în golurile de munte – cît mai multă, cu interesele unei silviculturi raţionale.

 

În tratarea problemelor păşunatului s-a impus însă încă de timpuriu punctul de vedere că chestiunea trebuie tratată cu considerarea în primul rînd aleintereselor silviculturii raţionale cu luarea în considerare cuvenită bineînţeles a inetereselor agriculturii şi de ori ce fel de drepturi. Fondul fiind şi proprietarul golurilor de munte a avut mai multă posibilitate şi interes să dea problemei păşunatului în păduri şi goluri o soluţiune cît mai bună avînd în vedere şi faptul că nu există o separare strictă între păşunatul în păduri şi cel în goluri de munte ci aceste două feluri de păşunat au puncte comune de atingere.

Prin ultimul deceniu al secolului trecut s-a reglementat succesiv în anumite oc. silvice păşunatul în pădure şi pe goluri în aşa fel, că administraţia silvică prelua de la populaţie vitele învoite de la  păşunat, contra achitării unor taxe stabilite şi exercita apoi păşunatul într-un fel de regie proprie. Bineînţeles că prin aplicarea acestui sistem prejudiciile în pădure prin păşunat se puteau reduce la minimum posibil.

Dar, faţă de sistemul anterior de a se da în arendă păşunile  alpine întregi la puţini arendaşi sistemul nou preconizat a avut şi avantajul de a ajuta populaţia locală prin faptul că i s-a dat posibilitatea de a văra vitele uşor şi mai ieftin în păşuni de munte bine îngrijite. Afară de aceasta, numai în acest mod ad-ţia silvică şi-a putut asigura o influenţă deplină asupra populaţiei locale în chestiunea  păşunatului dîndui-se astfel posibilitatea de munte într-un mod care să fie cît mai mult în concordaţă cu principiile unei gospodării forestiere raţionale.

 

De aceea, ad-ţia Fondului a generalizat acest sistem de păşunat în toate oc. silvice. Prin aceasta a încetat şi exploatarea neomenoasă a populaţiei locale prin speculanţi lipsiţi de orice scrupule care mai înainte luau în arendă golurile de la Fond cu preţuri mici şi apoi primeau vitele localnicilor la păşune cu preţuri de speculă.

Prin măsurile judicioase de reglementarea păşunatului ce le-a luat  vechea ad-ţie, s-a crezut că pădurea nu s-a resimţit de nici un fel de daune din cauza păşunatului. De aceea Dl. Guzman spune între altele în lucrarea sa „Die Forstwirtschaft und ihre Industrien” publicată în anul 1901. „Considerînd condiţiunile staţionale din Bucovina, se va putea da păşunatului în nu puţine cazuri o extindere şi mai mare decît cea actuală – condiţionat însă să se exercite în regie proprie, fără orice prejudiciere a economiei forestiere”.

Se adevereşte însă astăzi, că această apreciere făcută în anul 1901 în privinţa păşunatului este prea optimistă, căci – cum vom arăta mai jos – arboretele păşunate în trecut, din cauză de diverse vătămări au un procent de lucru mai mic şi o considerabilă pierdere din valoare.

 

Veniturile din păşuni au fost trecute în cintinuă urcare şi anume :

În anul 1866 în cifră rotundă                                                            …        14.100 florini

Media anilor 1873-1882 a fost în cifră rotundă anual          …        37.900    „

Media anilor 1896-1898 a fost în cifră rotundă anual          …        60.000    „

 

Administraţia Fondului din trecut a amenajat păşunile din regiunea muntoasă după sistemul alpin în aşa fel că le-a dat o însemnată rentabilitate, fără a prejudicia interesele pădurii.

În scopul amenajării păşunilor din golurile munţilor, ad-ţia Fondului a făcut sacrificii, a studiat sistemele din Alpi aplicate în păşunile de acolo şi le-a aplicat apoi şi în golurile munţilor de aici cu un rezultat foarte bun. Exploatarea păşunilor se făcea în regie. In acest scop, s-au construit pe munte grajduri, adăposturi, locuinţe şi tot felul de clădiri necesare.

În timpul războiului clădirile s-au ruinat. După război  păşunile muntoase s-au expropriat iar ruina clădirilor s-a desăvîrşit.

Pe muntele Suhard din Oc. silv. iacobeni se găsesc şi astăzi ruinile clădirilor de exploarea păşunilor. Ele sînt mărturie vie de modul raţional cum a înţeles vechea administraţie să îngrijească păşunile alpine.

După expropriere, odată cu trecerea păşunilor alpine în administrarea camerilor agricole, nu numai că a încetat orice exploatare raţională, dar nici nu s-a repartizat în mod cuvenit celor ce au nevoie de păşune, ci ele s-au arendat prin licitaţie.

 

Prin aceasta s-a introdus sistemul valorificării păşunilor alpine din secolul trecut. Arendaşii spoliază populaţia prin perceperea de preţuri mari pe sezon – 30 lei pentru o oaie şi 20 lei pentru o vită, faţă de 18 lei respectiv 100 lei cît se încasează de către Fond – şi pe de altă parte introduc la păşune un număr de vite cu mult prea mare în raport cu suprafaţa de păşune.

Lucrări de ameliorare precum le făcea înainte Fondul nu se mai fac de loc, astfel că păşunile s-au degradat.

Prin exproprierea păşunilor alpine ad-ţia nu a soluţionat problema păşunatului, ci a înrăutăţit considerabil situaţia prin reaua administrare a păşunilor care are drept urmare : degradarea lor, scumpirea păşunatului şi impunerea în consecinţă de sacrificii pădurilor de la munte.

 

În timpul  războiului mondial din cauza lipsei de personal de pază suficient, păşunatul în delict în pădurile Fondului a luat o mare extensiune, contribuind dimpreună cu alte acţiuni  destructive aduse de urgia războiului, la devastarea pădurilor.

Dar, chiar şi după încetarea războiului păşunatul delictuos în pădurile Fondului a continuat în mod intens pe de o parte din cază că populaţia se obişnuise în timpul războiului cu păşunatul delictuos în pădure, pe de altă parte din cauza înmulţirii vitelor şi din cauza insuficienţei personalului de pază precum şi din cauza lipsei de sancţiuni corespunzătoare în cazurile constatate şi semnalate de păşunat în delict.

Cu toate că Codul Silvic Român a cărui extindere pentru întreg teritoriul României s-a legiferat în anul 1923, şi publicat în Mon. Of. din 17 iunie 1923, prevede în art. 15 interdicţiunea complectă a păşunatului în pădurile Fondului, totuşi nu s-a putut pune complectă stavilă păşunatului abuziv.

Numărul vitelor a continuat a se înmulţi şi populaţia a dat mereu noi asalturi contra pădurii, cerînd învoire pentru păşunat în pădure sub pretextul lipsei de păşuni.

Îndeosebi în ocoalele din jud. Cîmpulung unde procentul pădurii e cel mai urcat şi ocupaţiunea principală a populaţiei este pe lîngă lucrări de pădure şi în industria lemnului, creşterea vitelor, cererile  sătenilor pentru a li se acorda păşunat în pădure au fost de tot persistente.

 

Sub presiunea cererilor persistente ale agricultorilor Ministerul agriculturii şi domeniilor prin derogarea de la prescripţiunea Codului silvic şi pe bază de deciziuni ministeriale încuviinţează păşunatul în păduri de regulă în fiecare an cu motivarea că „interesele agriculturii şi creşterea vitelor fiind periclitate din cauza lipsei de nutreţ pentru vite, ajutorul ce este a se da agricultorilor nu poate veni decît din sacrificiile ce o altă ramură a agriculturii – pădurea – urmează a o face.

Prin asemenea deciziuni se reglementează pe lîngă specificarea pădurilor permise resp. excluse de la păşunat şi modul cum se delimitează porţiunile permise, numărul vitelor ce se vor introduce la păşune în pădure, durata păşunatului în pădure, arătarea categoriei de locuitori ce pot beneficia de aceste deciziuni etc.

Deasemenea, în mod excepţional se fac anumite concesiuni şi stînelor de la munte încuviinţîndu-se intrarea oilor şi în păduri şi în locuri anume reglementate.

 

Pentru păşunat Fondul încasează taxe în general mici calculate pe cap de vită sau oaie, avînd în vedere că păşunatul nu urmăreşte venituri ci este doar mai mult o acţiune de ajutorarea populaţiei agricole nevoiaşe.

Este demn de relevat faptul că în multe părţi sătenii  nemulţumiţi nici cu dispoziţiunile date în asemenea împrejurări pentru păşunatul în păduri oprite conform codului silvic, fac cereri  insistente să li se permită păşunatul vacilor cu lapte chiar şi în plantaţiuni de tot tinere – 3 ani – obligîndu-se să înţăruşească puieţii în aceste regenerări, după sistemul practicat în pădurile comunale.

Ad-ţia Fondului a venit în ajutorul populaţiei sărmane întotdeauna şi mai ales acolo unde nu sînt suficiente izlazurile încuviinţînd păşunatul cu grele sacrificii pentru pădure.

 

În cărţile comemorative  ce se poartă la fiecare ocol pentru înregistrarea tuturor faptelor demne de reţinut ca fiind de importanţă pentru economica forestieră, nu în rare cazuri se semnalează ca un strigăt de alarmă faptul că din cauza păşunatului abuziv pădurea este serios periclitată.

Din cauza păşunatului s-a ivit necesitatea de a face complectări în plantaţiuni şi mai ales în locurile cu pante repezi deoarece mai ales pe locurile înclinate daunele şi păşunatul sunt mai importante, prin mobilizarea terenului vegetal şi zdrelirea puieţilor cu copitele vitelor. Acolo unde în regenerări s-au introdus în amestec puieţi de brad, pin, paltin, ulm, frasin etc. aceştia sunt vătămaţi cu prefilecţie prin păşunat.

Si însămînţările naturale a bradului şi molidului sunt periclitate, deoarece vitele şi mai ales oile preferă puieţii mici ale acestor esenţe proveniţi fie din însămînţări laterale, fie din sămînţă căzută din arbori rămaşi în picioare în suprafeţele în curs de regenerare.

Astfel fiind, este explicabil că adesea parchete mici înconjurate de arborete bătrîne nu au puieţi naturali, ci numai din acei introduşi prin plantaţiune.

 

Stricăciuni în urma păşunatului se pot constata nu numai la arborete tinere şi la acelea în stare de păriş, prăjiniş şi chiar codrişor. Toate arboretele în care s-a practicat păşunatul abuziv şi excesiv – fie în delict, fie prin învoiri speciale – sunt prdispuse a se îmbolnăvi de putrezirea roşie din cauza vătămării rădăcinilor şi acojirii trunchiurilor de către vite. In arborete păşunate întîlnim foarte mulţi arbori bifurcaţi, cojiţi, etc. neapţi pentru lemn de construcţie, din care motiv procentul lemnului de lucru este foarte scăzut în asemenea arborete păşunate în trecut.

În special în ocoalele de la munte cu populaţie mai numeroasă, păşunatul în pădure se resimte ca o adevărată plagă şi daunele cauzate de păşunat sînt extrem de mari prin pierderea creşterilor în arboretele în  curs de regenerare, degradarea solului prin copitele vitelor, degradarea şi deprecierea arboretelor.

 

Chestiunea păşunatului în pădurile Fondului a fost şi va fi şi în viitor o problemă care încă va da mult de lucru silvicultorului, avînd în vedere că nu se poate soluţiona în mod unilateral în regiunea muntoasă, unde cum am amintit creşterea vitelor este principala îndeletnicire a populaţiei în lipsa terenurilor agricole unde pădurea ocupă unele regiuni chiar peste 75% din suprafaţă.

In ocoalele de la cîmpie chestiunea păşunatului se poate consedera ca tranşată. Aici terenurile agricole sînt mai abundente, nutreţul este mai bogat prin cultivarea plantelor furajere şi este răspîndit mai mult sau mai puţin sistemul creşterii vitelor în grajdi.

De aceea în ocoale din regiunea de şes şi coline păşunatul în pădure este absolut oprit şi se respectă întocmai dispoziţiunile codului silvic în această privinţă.

Cu deosebire expuse păşunatului în delict sînt ocoalele silvice Gura Humorului, Mănăstirea Humorului, Putna, Pojorîta, Ostra, Stulpicani, Vama, Frasin, Marginea, Solca.

 

Cele mai numeroase şi mai persistente cereri pentru păşunat în pădure sînt ale locuitorilor din com. Iacobeni care la o populaţie în majoritate de tot sărmană de cca. 4000 locuitori are cca. 1500 vite cornute şi cca. 1100 oi.

Procentul de împădurire în această comună este de 71%.

Locuitorii din această comună sînt în majoritate, cca. 90% lucrători săraci şi fără avere şi mulţi din ei posedă cîte o vacă cu lapte fără a avea însă pămînt agricol fiind deci direct avizaţi la păşunat în pădure în lipsa unui izlaz comunal.

 

În alte comune ca de ex. Ciocăneşti, vecină cu com. Iacobeni numărul vitelor s-au înmulţit deosebit de mult prin faptul că s-au instalat acolo fabrici de brînză Ementhaler care consumă mari cantităţi de lapte de vacă.

Am relevat cazul comunei Iacobeni cu cîteva date statistice pentru a ilustra mai bine cu cîte neîndurare în realitate se pune în unele locuri problema păşunatului în pădure care în asemenea împrejurări este absolut de neînlăturat.

Natural că acolo unde se acordă populaţiei păşunatul în suficientă măsură prin învoire în pădure scade păşunatul în delict.

Chestiunea păşunatului în pădure s-ar putea rezolva în parte şi prin îndrumarea populaţiei ca să strîngă iarba din plantaţiuni cu secera, avînd în vedere că se găsesc acolo imense proviziuni de nutreţ pentru animale, care dacă s-ar valorifica, în mod judicios, s-ar putea ajuta deodată şi populaţia şi pădurea.

Se impune pe viitor de a îndruma valorificarea nutreţurilor din pădure în acest mod.

 

Sâmbra oilor – desen de Zygmund

 

  1. Delicte silvice

 

Delictele silvice sînt foarte numeoase în pădurile Fondului şi impun menţinerea unui personal de pază numeros.

Numărul lor este direct proporţional cu desimea populaţiei din vecinătatea pădurilor. Astfel, cele mai numeroase delicte se comit în general în pădurile din zona de şes şi coline.

Pe măsura avansării în regiunea muntoasă ele se reduc.

Asupra numărului delictelor  influenţează însă şi alţi factori şi anume felul populaţiei învecinate, modul cum sînt satisfăcute necesităţile de lemn şi păşune din partea ad-ţiei ocolului silvic, natura şi felul pedepselor aplicate de instanţele judecătoreşti, eficacitatea pazei şi conduita organelor silvice în reprimarea şi urmărirea delictelor silvice.

 

În pădurile din regiunea de şes şi coline, delictele erau foarte numeroase pînă la anul 1875. De la această dată, deodată cu reorganizarea ad-ţiei Fondului şi înmulţirea personalului de pază ele au fost diminuate.

După datele statistice ce le avem s-au înregistrat în trecut următoarele cazuri de delicte pentru toate pădurile Fondului :

 

În perioada 1877 – 1879 în mediu     3820 cazuri anual

„          „      1880 – 1886  „     „         7387     „        „

„          „      1887 – 1893  „     „         8219     „        „

„          „      1894 – 1898  „     „         9613     „        „

Bineînţeles că majoritatea din delicte se comiteau în pădurile de şes şi coline.

Înainte de război, sub stăpînirea fostei Austrii precum şi în perioada 1918 – iulie 1923 data extinderii codului silvic român pe întreg teritoriul României procesele de delicte silvice se judecau în mod expeditiv de organele administrative ale Preturei.

Urcarea progresivă a numărului delictelor silvice  înregistrate în timpul de la 1877-1898 este a se datori nu atît înmulţirii reale a delictelor cît faptul că ci timpul şi concomitent cu  înmulţirea organelor de pază, au scăpat de sub constatate şi înregistrare mai puţine delicte decît mai înainte.

 

În timpul războiului mondial, din cauza lipsei de supraveghiere  suficientă a pădurilor, delictele silvice s-au înmulţit considerabil adăugîndu-se pe lîngă pagubele şi devastările cauzate de război. Si după încheierea războiului, delictele au continuat în stil mare. Reforma agrară a creat în populaţie un spirit ostil  contra marei proprietăţi şi în general mentalitatea sătenilor a eşit modificată din război în sensul unei accentuate lipse de respect faţă de oficialităţi. Adăugîndu-se şi lipsa de sancţiuni respectiv insuficienţa lor pentru delicte constatate, se completează tabloul situaţiei adevărate.

Apropierea pădurii, sărăcia locuitorilor şi preţurile mari ce se oferă pentru lemnul de lucru şi foc, îndeamnă la furturi.

S-a constatat că comercianţii veroşi avînd ferăstrae mici cu 1-2 gatere instalate în vecinătatea pădurii se alimentează cu lemn provenit în majoritate din delict. Comercianţii respectivi îndeamnă şi încurajează direct o anumită categorie de săteni la furturi de lemn pe care ei apoi îl cumpără cu preţuri derizorii.

Astfel, s-au format în unele localităţi delicvenţi de profesie ce trăiesc mai mult din furturi de lemn din pădure. S-au constatat cazuri că oamenii pentru a obţine cumpărarea din pădure de anumiţi arbori, le secuiesc mai întîi în delict apoi le provoacă uscarea şi a determina apoi adţia silvică să le exploateze apoi sub titlul de produse accidentale.

 

Înmulţirea considerabilă a numărului vitelor în anii de după războiu, a sporit concomitent şi păşunatul în delict.

Pe lîngă hotarele Fondului cu proprietăţi particulare se pot vedea arbori secuiţi, cojiţi, incendiaţi etc. vărămaţi cu scopul de a procura împoienirea pădurilor pentru păşunat.

În prezent, numărul delictelor silvice nu diferă prea mult de cel dinaintea războiului. Pe anii 1930-1932 s-a înregistrat următorul număr de delicte prin proces verbal de delict :

 

În anul 1930 …         6751 de cazuri

 „       „  1931 …         7166  „       „

 „       „  1932 …         8207  „       „

Evident că  numărul lor real este mult mai mare, dar o considerabilă parte rămîn nedescoperite.

Cele mai multe delicte se comit în ocoalele de şes şi coline precum şi în centre cu populaţie mai deasă din regiunea munţilor inferiori, pe cînd în oc. din regiunea muntoasă ele sunt de mică importanţă.

Expunem în urmare pe pag. XX date  statistice completate asupra delictelor silvice în timpul recent ş.a. anii 1930-1932.

Cu privire la natura delictelor, cele mai frecvente sunt din furturi de lemn şi anume :

 

furturi de lemn  …     4738 cazuri anual  64%

păşunat   …                2306      „      „       31%

braconaj   …                   11,7   „      „         0,1%

incendii …                        4      „      „         0,05%

diverse   …                   318,3   „      „        4%

                        Total   7387      „      „     100%

În ocoalele de la şes, coline şi munţi inferiori, prepondează delictele din furturi de lemn ş.a. Cuciurul Mare, Revna, Gura Humorului, Jucica, Vama, Pătrăuţi, Frasin, Marginea, Putna, Ostra, Stulpicani, Straja, Codrul Voivodesei, Codrul Cosminului, Frătăuţii Noi, Ilişeşsti, Vicovul de Sus, Falcău.

În ocoalerle din zona munţilor superiori delictele din furturi de lemn sunt neimportante, dar prevalează acolo delictele din păşunat. Astfel sunt oc. silvice : Dorna Candrenilor, Brodina, Vatra Dornei, Seletin, Breaza, Cîrlibaba şi Argel.

Deosebit de expuse păşunatului delictuos sînt apoi ocoalele silvice Ostra, Stulpicani, Mănăstirea Humorului, Gura Humorului, Solca, Marginea din regiunea munţilor inferiori.

Oc. silvic Iacobeni în situaţia statistică apare ca nepericlitate de păşunat cu toate că în acel ocol păşunatul cauzează cele mai mari daune numai datorită faptului că, în acel ocol se acordă locuitorilor permisiunea de a păşuna şi în plantaţiuni mai vechi de 3 ani, cu obligaţia de a înţăruşi puieţii. Păşunatul abuziv se face aici cu permisiunea autorităţilor.

 

Rezultatul este însă dezastruos pentru viitorul arboretelor astfel păşunate. Puieţii, cu toate că sînt înţăruşiţi suferă grave vătămări la rădăcină, iar lujerul terminal de regulă neputînd bine pătrunde prin scutul ţăruşilor se rupe. Asemenea regenerări şi dacă închid masivul la timp sînt lovite de vicii fundamentale la rădăcină şi vîrful arborilor : pe la 50 ani, arborii prezintă putrezirea roşie şi în deosebi de aceasta, fusul fiind înfurcit nu este apt pentru lemn de lucru.

Delicte de braconaj cari în situaţia statistică apar relativ neînsemnate, sînt în realitate de proporţii mult mai însemnate şi cauzează mari prejudicii vînatului. Datorită faptului că braconierii operează cu multă precauţie, sînt înarmaţi şi dacă sînt surprinşi se opun chiar cu arma contra organelor silvice fiind astfel chiar periculoşi, constatarea delictelor de braconaj prin procese verbale este foarte dificilă. Mai adesea sînt surprinşi braconierii începători pe cînd cei rutinaţi nu pot fi prinşi.

Cu privire la numărul delictelor ce revine anual pe un organ de pază relevăm că numărul maxim mediu este 48 delicte anual pe organ de pază în Oc. silvic Cuciurul Mare, numărul minim este 0,5-1 delict anual pe organ de pază în oc. silvice Argel, Vicovul de Sus, Seletin, Falcău.

Cel mai greu serviciu de pază este în oc. silvice Cuciurul Mare, Revna, Pătrăuţi, Frasin, Vama, Ostra, Mănăstirea Humprului, Gura Humorului, Pokorîta iar serviciul de pază cel mai uşor este în oc. silvice : Argel, Falcău, Seletin, Breaza, Cîrlibaba.

 

Pentru reprimarea şi stîrpirea delictelor silvice, se va avea în vedere – deosebit de o pază intensă – aplicarea de mijloace preventive şi anume în oc. silvice de la şes şi coline aprovizionarea populaţiei locale cu combustibilul necesar, în ocoalele din zona munţilor inferiori unde sînt mai frecvente delictele prin furt de lemn de lucru este a se stîrpi comerţul clandestin cu lemn precum şi debitarea lui clandestină pe mici fabrici de cherestea. Pentru stîrpirea acestui fel de delicte este în special a se apela la concursul jandarmeriei în vederea confiscării materialului furat şi acordarea de premii agenţilor silvici şi jandarmilor pînă la 25% din valoarea materialului confiscat.

Deasemenea este a se apela şi la concursul organelor silvice de Stat în sensul ca să oprească definitiv orice transport de materiale lemnoase nemarcate, fie din pădurile comunale, fie din cele obştesşti sau particulare.

 

Pentru stîrpirea delictelor în ocoalele unde prevalează cele de păşunat clandestin, ca mijloc preventiv este a se instrui populaţia cu orice ocazie, îndrumîndu-se pe de o parte ca să ceară de la ocol licenţe pentru scoaterea ierbii cu secera din plantaţiuni precum şi să extindă şi să intensifice cît mai mult cultura plantelor furajere ca trifoiul şi lucerna.

Reprimarea şi urmărirea delictelor silvice este  însă în mare măsură paralizată de faptul că Statul acordă în ultimii ani – din motive politice – prea multe amnistii.

Astfel în ultimii ani s-au amnistiat de 12 ori delictele silvice, acordîndu-se în mijlociu în fiecare an cîte o amnistie.

Prin jertfa pădurilor se practică de către partidele politice acte de aşa zisă binefacere pentru populaţie.

De aceste măsuri nu profită însă nici odată oamenii cintiţi cari achită întotdeauna dauna cauzată de eventualele delicte, ci profitorii sînt delicvenţi notorici de profesie, recidivişti.

 

Sînt delicvenţi recidivişti botorici care cu bună ştiinţă comit delicte în serie, contînd pe faptul că pînă la aplicarea pedepsii, va veni o nouă amnistie. De cele mai multe ori – trebuie să recunoaştem – nu s-au înşelat în aşteptările lor, căci amnistiile au şi venit.

Cu privire la reprezentarea delictelor silvice în faţa instanţelor judecătoreşti, pînă în anul 1931, această reprezentare esra încredinţată din partea Fondului unor avocaţi special însărcinaţi cu aceasta.

Acest sistem a dat însă rezultate dezastruoase.

 

Avocaţii – străini de Fond – numai interesele Fondului apărau, ci erau interesaţi ca procesele să sufere amînăro, etc. Sub aceste sistem, Fondul era complet lipsit de o evidenţă a delictelor. Deosebit de faptul că pînă-n anul 1931 registrele  delictelor silvice erau încă aceleaşi de sub fostul regim austriac numai în traducere românească şi nu se potriveau de loc cu procedura  sistemului codului silvic român de administrarea delictelor silvice, ele nu erau ţinute la curent cu rezultatul proceselor pentru simplul motiv că nici avocaţii şi nici instanţele judecătoreşti nu trimiteau sentinţele.

În asemenea împrejurări, de încasarea despăgubirilor pentru Fond nici vorbă nu putea fi.

Abia cu începerea anului 1931 s-au adus importante şi radicale reforme în administrarea şi gestiunea delictelor silvice şi anume :

 

  1. Înfiinţarea de registre de delicte silvice noi potrivite cu dispoziţiunile de urmărire prevăzute de Codul silvic român
  2. Reprezentarea proceselor de delicte silvice în faţa instanţelor judecătoreşti prin inginerii silvici
  3. Înfiinţarea sistemului transancţiunilor potrivit dispoziţiunilor Codului silvic român.

 

Aceste importante schimbări au adus ordine şi evidenţă în administrarea şi gestiunea delictelor silvice atît de dezorganizată înainte.

Dar, chestiunea delictelor silvice mai prezintă încă un mare neajuns. Articolul 88 din legea Codului silvic obligă judecătoriile de ocoale, tribunalele şi curţile de apel să trimită extractele de pe cărţile de judecată, hotărîrile şi deciziunile lor numai oficiilor silvice prevăzute la art. 1 alin. a din Codul silvic.

Tot în aceeaşi ordine de idei legiuitorul prevede în art. 89 al C.S. că : Pentru realizarea amenzilor, restituirilor şi despăgubirilor cuvenite Statului precum şi a restituirilor şi despăgubirilor cuvenite instituţiilor prevăzute la art. 1 alin. a se va aplica legea de urmărire a veniturilor Statului. Restituirile şi depăgubirile cuvenite celorlalţi proprietari se vor îndeplini conform dreptului comun.

Deroarece  Fondul este o instituţiune ce nu intră în categoria  celor prevăzute la art. 1 alin. a din Codul silvic, nu are dreptul să ceară încasarea valorilor şi depăgubirilor cuvenite din delicte silvice, prin organele fiscului, ci trebuie să execute această operaţiune pe căile dreptului comun.

Această procedură este însă adesea mai costisitoare decît valorile la care are Fondul drept, aşa că el se vede nevoit să renunţe la urmărirea lor.

 

Marele inconvenient ce rezultă din acest fapt constă nu atît în posibilitatea realizării acelor sume la venituri, cu mai mult în faptul că delicventul, nefiind prin nimic obligat şi constrîns să achite Fondului valoarea şi despăgubirile cuvenite din titlul delictelor judecate, este pe această cale încurajat la noi delicte.

Pentru remedierea acestui nou inconvenient este de a se trece ad-ţia Fondului în categoria instituţiunile prevăzute de art. 1 alin.a din Codul silvic, alături de Eforia spitalelor civile, Casa bisericii, Epitropia Sf. Spiridon ş.a. cu ocazia primei modificări ce se va aduce la legea Codului silvic.

Am dat o mare atenţie  delictelor silvice din pădurile Fondului deoarece acestea constituie o problemă dureroasă şi totodată de esenţială importanţă pentru pădurile Fondului.

Cele mai multe energii ale personalului silvic sunt concentrate în vederea pazei pădurilor, evident prin sustragerea organului silvic de la îndatoriri de gestiune şi cultura pădurii.

 

Cu toată vigilenţa organelor de pază, delictele continuă cu furie prin sustrageri de materiale precum şi prin niminirea regenerărilor prin păşunat abuziv amîndouă tinzînd spre acelaşi efect : devastarea pădurilor.

Descriind detaliat pe baza de date statistice cum se manifestă răul, am dat şi soluţiuni ce se impun cu considerarea felului delictelor şi pe cari le rezum : satisfacerea complectă a populaţiilor locale cu lemn de foc şi de lucru, ocuparea localnicilor la lucrări de pădure, îndrumarea populaţiei să obţină pe bază de licenţe nutreţuri din pădure prin secerare, îndrumarea populaţiei la intensificarea culturei plantelor furajere, colaborarea cu organele jandarmeriei şi organele silvice de stat pentru o complectă stăpînire a comerţului clandestin cu materiale lemnoase prin măsuri drastice de confiscarea materialelor procurate în delict şi acordarea de premii celor ce descoperă delictele; intevenţia şi reprezentarea proceselor de delicte în faţa instanţelor judecătoreşti prin ingineri silvici să se facă cu cererea persistentă de a se aplica pedepse drastice.

Ca măsuri de politcă forestieră ce stau în competinţa organelor legislative relevăm : abandonarea amnistiilor silvice şi legiferarea ca instituţia Fondului bisericesc să fie considerată şi trecută în prevedrile art. 1 alin. a a Codului silvic român.

 

Credem că prin combaterea persistentă, serioasă şi cu hotărîre a flagelului, vom reuşi să salvăm pădurile de la brăcuire şi devastare şi să putem întrebuinţa apoi energiile personalului silvic inferior ăntr-un scop mai util decît paza pădurilor şi anume în gestiunea de exploatare, cultură, ameliorare şi îngrijirea vînatului şi pescuitului.

Pădurile Fondului au suferit mult de flagelul delictelor. Sunt cantoane complet brăcuite prin extracţiuni delictoase avînd consistenţă de numai 0,6-0,7 şi acestea numai materialul mai rău rămas, căci tocmai lemnul cel mai bun se sustrage prin delicte. In unele ocoale se fură cîte cca. 1000 m3 lemn de lucru într-o singură iarnă.

Se impune deci stîrpirea acestui flagel prin toate mijloacele.

 

Familie de păstori

 

  1. Vînatul. Scurt istoric asupra vînatului din Bucovina

 

În timpul ocupaţiei Bucovinei (1775) de către fosta monarhie austriacă, vînatul în Bucovina era liber. Pentru prima dată a fost reglementat prin ordonanţa austriacă de vînătoare din 28 II  1786.

După această ordonanţă, vînătoarea aparţinea marilor proprietari, chiar şi pe teritoriile străine, iar clasa burgheză şi cea ţărănească erau excluse de la dreptul de vînătoare. Ţăranii făceau servicii de robot la vănătorile boiereşti.

Întinderea mare a pădurilor, densitatea mică a populaţiei – cca. 75000 loucitori pe timpul ocupaţiei – dreptul limitate de a vîna, precum ţi liniştea deplină a pădurilor, ferite de exploatări erau condiţiuni favorabile pentru înmulţirea vînatului de tot felul din munţii Carpaţi în codrii seculari nepătrunşi şi pînă la cîmpie în luncile Prutului, Siretului şi Sucevei.

 

În pădurile virgine din creerul munţilor ferite de accesul omului trăiau marile răpitoare : ursul, lupul, rîsul precum şi cerbul maiestos de carpaţi. Acesta era pe atunci bine răspîndit în toate pădurile Bucovinei, şi trăia pînă-n zona de şes în pădurile de stejar şi fag din oc. silvic Revna pe malul Prutului în vecinătatea Cernăuţiului.

În special cerbul constituia faima vînatului în pădurile Fondului. Graţie condiţiilor staţionale favorabile, cerbul de carpaţi întrecea în dezvoltare cu mult cerbii din alte teritorii, exemplare cu coarne dezvoltare cîntărind pînă la 12 kg erau obicinuite.

Deosebit de numeros era în trecut vînatul de baltă în întinsele mlaştini de pe atunci din văile Sucevei în împrejurimile Rădăuţilor, în mlaştinile de la Presicăreni şi Dubova din valea Siretului şi cele din jurul actualelor eleştee din Cozmeni în bordul Bucovinei.

Deodată cu progresarea agriculturii, drenarea mlaştinilor şi secarea bălţilor, s-a redus succesiv şi acea bogată faună de baltă şi mlaştină.

Pînă la mijlocul secolului trecut vînătoarea se practica în mod excesiv, cu nerespectarea ordonanţelor şi dispoziţiunilor legale, din cauza referinţelor tulburi din acele vremuri bogate în războaie şi mişcări de tot felul.

 

În anul 1874 s-a legiferat prima dată pentru Bucovina introducerea epocelor de oprirea vînatului. În vederea stîrpirii răpitoarelor s-au introdus premii.

Dar, chiar şi după începerea şi dezvoltarea lucrărilor de exploatarea pădurilor, vînatul se menţinea încă foarte numeros.

Cel mai bogat teritoriu în vînat era încă pînă la finea secolului trecut domeniul păduros alcătuit din actualele ocoale silvice Solca, marginea, Codrul Voivodesei, Putna, Vicovul de Sus, Frătăuţii Noi, Straja, falcău, Brodina, Seletin şi părţi din Cîrlibaba şi Breaza care a fost arendat ad-ţiei militare în timpul de la 1801-1870 sub denumirea de „Proprietatea Fondului din cuprinsul Rădăuţilor” şi a fost cruţat de exploatări tocmai în vederea amenajării vînatului.

 

După preluarea acestui domeniu în ad-ţia Fondului s-a practicat exploatarea vînatului prin arendă pînă prin anul 1878. In celelalte păduri, se practică sistemul arendării dreptului de vînat către personalul silvic contra unei taxe mici. In anul 1875 deoadată cu reorganizarea ad-ţiei Fondului s-a desfiinţat acest sistem şi s-a adoptat sistemul vînătoarei în regie proprie şi  parte prin arendă către particulari.

În anul 1897[4] situaţia era următoarea : un număr de teritorii de vînat în suprafaţă totală de 70.536 ha era arendat contra unei taxe de arendă anuală în sumă de 3158 florini, ceea ce revine la un venit de 4,5 cruceri pe ha.  Restul suprafeţei în extindere de 201274 ha se exploata prin vînătoare în regie proprie.

Situaţia vînatului împuşcat în pădurile Fondului şi cîteva păduri particulare înglobate în teritoriile de vînat ale Fondului prin arendarea lor, în periodul anilou 1893-1897 se expune în tabloul următor de la pag. XX

Rezultă din această expunere tabelară că a progresat în special vînătoarea cerbilor şi distrugerea vînatului răpitor.

Pînă la  izbucnirea războiului mondial, vînătoarea pe teritoriile Fondului era amenajată în mod exemplar. De aceea era şi bine apreciată şi aducea venituri considerabile.

 

Vînătoarea cerbilor şi a marilor răpitoare forma o atracţie pentru vînătorii din ţările de vest :  Germania, Austria, Anglia  ş.a. care deţineau în arendă de la Fond teritorii de vînat. Ei plăteau taxe mari şi prin mijloacele de cari dispunem, contribuiau la ridicarea stării vînatului.

Dintre foştii deţinători de teren de vînătoare la Fond din regiunea de munte (ocoalele Argel, Moldoviţa, Vama, Gura Humorului etc.) amintim Lordul Ebington, prinţul Hohenlohe, contele Czernin, prinţul Salm, contele Ehrbach etc.

 

Casă rutenească din regiunea Prutului – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

Starea actuală a vînatului

 

În timpul războiului mondial din anii 1914-1918 teritoriul Bucovinei fiind permanent teatrul luptelor şi cîmp de operaţie al armatelor beligerante, pădurile au fost răscolite pînă în adîncul lor de tranşee, exploazia granadelor, mişacrea permanentă a trupelor ce se massau pe acest teritoriu, precum şi de zgomotul luptelor iar vînatul a fost gonit, împrăştiat şi distrus.

Deosebit de acestea, din cauza stării de război, braconajul armatei şi a populaţiei din vecinătatea pădurilor contribuiau şi ele la nimicirea sistematică a vînatului.

În asemenea împrejurări, este natural că frumosul contingent de vînat de odinoară, s-a micşorat excesiv de mult.

Chiar şi după încetarea ostilităţilor, nu a urmat o perioadă de linişte şi favorabilă dezvoltării vînatului.

 

Reforma agrară a slăbit marea proprietate şi deosebit de aceasta, prin exproprierea păşunilor şi poienilor din interiorul pădurii, sătenii au primit treceri prin păduri.

Păşunatul abuziv în păduri ce a luat dezvoltare, cîinii vagabonzi ce însoţesc vitele şi oile precum şi braconajul cu toate la un loc sunt cauze de continuare a reducerii vînatului, resp. piedici pentru ocrotirea şi înmulţirea lui.

Cu toată urgia războiului şi vicesitudinile ce au urmat, totuşi încă şi astăzi vînatul în Bucovina şi cu deosebire în pădurile Fondului care ocupă cca un sfert din suprafaţa provinciei resp. 50% din pădurile Bucovinei prezintă importanţă.

Pădurile şi munţii Bucovinei adăpostesc încă specii de vînat care lipsesc de mult în ţările de vest de unde au dispărut prin pătrunderea  civilizaţiei. Astfel sînt : ursul, rîsul, pisica sîlbatică ş.a.

Din punct de vedere geografic şi staţional, deosebim în Bucovina resp. teritoriile de vînat ale Fondului următoarele categorii :

 

  1. vînătoarea în regiunea muntoasă
  2. vînătoarea în regiunea de coline şi şes
  3. vînătoarea în regiunea de baltă şi lunci.

 

Cerbul este un vînat tipic al regiunii muntoase. Cea mai mare răspîndire o are în pădurile din oc. silvice Pojorîta, Argel, Moldoviţa, Putna, Iacobeni, Seletin. Coboară şi în regiunea de coline şi cea de şes. Încă se semnalează şi acum cerbul în ocoalele Cuciurul Mare şi Revna din vecinătatea  Carpaţilor ca vînat în trecere.

În regiunea de coline, cerbul are o importanţă redusă şi pentru motivul că coroanele sale au aici o dezvoltare cu mult mai redusă, neajungînd niciodată frumuseţea coarnelor cerbului de munte.

În unele ocoale unde în trecut cerbul era de tot numeros, Codrul Voivodesei, Putna, Solca, astăzi el este cu mult mai rar. In special în Oc. silvic Codrul Voivodesei, care înainte de război era renumit prin abundenţa vînatului, astăzi aproape că lipseşte.

Renumite sînt vînătorile  de cerbi de dinainte de războiu ce atrăgeau în fiecare an personalităţi proeminente din vest, cari apreciau calităţile excepţionale ale cerbului de aici, deosebit prin mărimea sa şi dezvoltarea puternică a coarnelor.

 

În pădurile Fondului se găseşte de prezent un contingent în cca. 256 cerbi  şi cca. 435 ciute. Pe teritoriile cu vînat în regie se împuşcă anual în medie 6-7 cerbi.

Capra negară, încă în secolul trecut se găsea pe munţii Suhard şi Ţapul. Astăzi nu se mai găseşte căci a dispărut de mult şi amintim acest vînat numai prin punct de vedere istoric.

Căpriorul este un vînat tipic pentru zona pădurilor de coline. Cel mai bine reprezentat este astăzi această specie de vînat în oc. silvice Frătăuţii Noi, Vicovul de Sus, Jucica, Revna, Codrul Cosminului, Cuciurul Mare, Ciudeiu, Pătrăuţi. In zona munţilor inferiori deasemnea constituie încă  un vînat principal. In munţii superiori  este rar. Ca şi cerbul, căriorul din Bucovina datorită condiţiilor staţionale favorabile, este deosebit de dezvoltat.

Pe teritoriul Fondului în care vînatul se exploatează în regie proprie, se împuşcă anual în medie cca. 31 ţapi.

 

În pădurile Fondului se găseşte în prezent un contingent de cca. 700 căpriori şi cca. 1200 căprioare.

Iepurele  este cel mai abundent din regiunea de şes. Deosebit de numeros este el în pădurile de pe malul stîng al Prutului în regiunea Cozmeni. In toate pădurile din regiunea de coline este bine reprezentat şi constituie dimpreună cu căpriorul vînatul principal. In zona munţilor devine tot  mai rar cu cît urcăm mai sus.

Pe teritoriul Fondului în cari vînătoarea se practică în regie, se împuşcă anual în mediu cca. 1050 iepuri. In anul 1928 care a fost favorabil înmulţirii sale s-au vîndut în regie 1763 iepuri, pe cînd în anul 1932,care a avut o primăvară rece, s-au vînat abia 559 iepuri.

Mistreţul  este un vînat permanent în toate ocoalele Fondului. Cel mai numeros este el în zona în care sunt încă bine reprezentate şi foioasele şi anume la coline şi în munţii inferiori.

Contnâingentul actual de mistreţi este de cca. 500 în pădurile Fondului. Anual se vînează în regie în medie cca. 45 mistreţi.

 

O caracteristică a vînatului în pădurile Fondului constituie încă marile răpitoare: ursul, rîsul şi lupul.

Ursul  se găseşte încă în zona munţilor superiori în hotar cu Ardealul. Fiind el astăzi un vînat din ce în ce mai rar şi pe cale de dispariţie, dacă nu se vor lua măsuri energice de protecţia sa, se împuşcă numai cu permis special eliberat de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor.

În trecut vînătoarea de urşi în Bucovina era renumită.

Astăzi se estimează un număr redus de cca. 11 urşi în pădurile Fondului. Anual se vînează pe teritoriile exploatate în regie în mediu cîte un singur urs.

Rîsul este încă şi astăzi un vînat caracteristic zonei muntoase. El nu se urcă niciodată peste limita superioară a pădurii şi este în permanentă descreştere.

Este interesant de relevat că această specie rară de vînat răpitor se rătăceşte uneori şi pînă-n comune. Astfel se înregistrează[5] uciderea unui rîs în com. Pojorîta. In anul 1930 a fost omorît un rîs rătăcit în curtea ad-ţiei Oc. silvic Falcău.

 

În anii 1927-1932 s-au împuşcat rîşi în oc. silvice din regiunea muntoasă Putna, Moldoviţa, Solca, Stulpicani, Pojorîta, iacobeni, Falcău.

Media anuală a rîşilor împuşcaţi în teritoriile de vînat ale Fondului exploatate în regie este de cca. 3-4 rîşi pentru anii 1927-1932.

Este de relevat că în anul 1928 a fost împuşcat un rîs în Oc. silvic Frătăuţii Noi (regiunea de coline).

Lupul se menţine în Bucovina şi se găseşte în mod obicinuit în toate pădurile Fondului, de la coline pînă-n munţii superiori. El se vînează mai ales în nopţile cu lună la pîndă.

 

După cum se expune în tabloul evidenţiat la pag. XX s-au  împuşcat în anii 1927-1932 în pădurile Fondului unde vînatul se exercită în regie proprie 50 lupi, cea ce revine la 8-9 lupi anual.

Cei mai mulţi s-au împuşcat în oc. silvice : Pătrăuţi, Cîrlibaba, Pojorîta, Iacobeni, Vatra Dornei.

Vulpea de asemenea se găseşte în toate pădurile Fondului şi mai ales în zona de şes şi coline. In munţii superiori se găseşte numai rar. Se vînează mai ales la bătaie. In periodul 1927-1932 s-au vînat în regie 239 vulpi, ceea ce revine la cc. 40 vulpi anual. Cele mai multe s-au împuşcat în ocoalele de la coline : Vicovul de Sus, Frătăuţii Noi, Revna, Codrul Cosminului, Ciudeiu, Pătrăuţi şi în oc. silvic Cîrlibaba în care se semnalează în anii 1927 şi 1930 împuşcarea de cîte 10 vulpi.

Jderul  se găseşte în toate pădurile Fondului, de la coline pînă-n zona munţilor superiori. Anual se împuşcă în regie cca. 7 jderi. Se vînează mai ales cu capcana. Din cauza blănii sale valoroase se vînează de braconieri în mod clandestin în mare proporţie. In păduri întîlnim foarte frecvent curse de jderi aşezate pe arbori.

 

Faţă de 117 jderi cît se împuşcă anual în trecut, în periodul 1893-1897 numărul jderilor vînaţi anual acum, apare de tot redus.

Pisica sălbatecă  este încă destul de bine reprezentată în toate pădurile Fondului. Este însă mai mult un vînat răpitor caracteristic pădurilor din zona de coline şi cea a munţilor inferiori. Anual se vînează în regie cca. 9 bucăţi.

Vidra era pînă la război un vînat destul de frecvent care se găsea în toate rîurile şi pîraele Bucovinei. Încă în perioada 1893-1897 se împuşca în mediu anual cca. 14 vidre.

Astăzi acest soiu de vînat deşi se mai găseşte încă în întreaga Bucovină, este foarte rar. In ultimii ani, nu s-a mai înregistrat împuşcarea vreunei vidre în regie.

Alte specii de vînat cu păr ce se găsesc în pădurile Fondului sunt : bursuci, norci, belhiţe, dihori, veveriţe.

 

În tablourile anexate asupra evidenţei vînatului împuşcat pe ani şi pe ocoale, la pag. XX şi  XX se arată numărul ce s-a vînat în anii 1927-1932 din aceste specii.

Este de relevat şi faptul că anual se împuşcă un mare număr de pisici şi cîini vagabonzi în pădurile Fondului.

Vînatul cu pene este încă bine reprezentat în pădurile Fondului prin numeroase specii :

Cocoşul de munte este vînatul caracteristic al regiunilor din regiunea muntoasă superioară. Astăzi se poate conta în pădurile Fondului pe un contingent de cca. 81 cocoşi de munte cu cca. 184 femele.

 

Anual se vînează în regie cca. 15 cocoşi de munte ş.a. în special în ocoalele silvice : Cîrlibaba, Seletin, Pojorîta, Breaza, Iacobeni, Dorna Candrenilor.

Aceasta este singura categorie de vînat care nu s-a redus în raport cu ceea ce a fost în trecut, cînd perioada  1893-1897 s-au împuşcat în mediu cîte 14 cocoşi anual faţă de 15 cocoşi anual împuşcaţi în perioada 1927-1932.

Cocoşul de pădure se  găseşte foarte rar în munţii superiori, în oc. silvice Pojorîta, Cîrlibaba, Iacobeni şi Breaza. Astăzi această specie de vînat diind de tot redusă nu vine în considerare.

Ierunca este un vînat foarte frecvent încă şi mai ales în pădurile din zona munţilor inferiori. In perioada 1927-1932 s-au vînat anual în mediu cîte 38-39 bucăţi în regie.

Sitarul este un vînat de trecere în timpul primăverii. Anual s-au împuşcat în perioada 1927-1932 cca. 45 sitari în medie, mai ales în ocoalele de coline şi munţi inferiori.

Vînatul de baltă:  gîşte şi raţe sălbatece, cîrstelul are o importanţă de tot neînsemnată pentru pădurile Fondului. Pe lîngă iazurile de la Cozmeni se vînează gîşte şi raţe.

Vînatul răpitor cu pene este reprezentat prin uli, ereţi, busarzi, buhe, bufniţe, şoimi apoi vulturi, milani, cioare, corbi.

 

Casă românească din Horodnic – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

Valorificarea şi explotarea vînatului

 

Ca şi înainte de război, Fondul exploatează vînatul pe majoritatea teritoriilor sale în regie proprie şi în măsură mai redusă prin arendare.

Conform situaţiei din anul 1933 terenurile de vînătoare ale Fondului se exploatează:

 

În regie proprie …      243.941 ha

În arendă …                  9.482 ha

 

Faţă de insuficienţa veniturilor actuale din vînat precum şi considerînd că înainte de războiu se exploata prin arendă cca. 50.000 şi din motivul că în situaţia actuală Fondul nu dispune de mijloacele necesare pentru paza şi ocrotirea vînatului. S-a luat în vedere pentru viitor arendarea unui mai însemnat număr de teritorii de vînătoare şi anume oc. silvice : Marginea, falcău, Seletin parte, Stulpicani, Ostra, Gura Humorului şi Argel. Arendarea se va face prin licitaţie pe bază de contracte pe 12 ani contra unei taxe de arendă anuală.

 

În evidenţele de la pag. XX şi pag. XX expunem pe lîngă situaţia vînatului împuşcat în regie în anii 1926-1932 şi în cifre medii pe ocoale, situaţia încasărilor, cheltuielilor şi veniturilor pentru anii respectivi precum şi în mediu pe ocoale.

Chiar în timpul de prosperitate economică, în anii 1927 şi 1928 venitul net este minimal ş.a. 37.708 lei în anul 1927 şi 14.612 lei în anul 1928.

În anul 1929 se înregistrează un deficit de 243.230 lei iar în anii 1930-1932 veniturile nete se urcă la 42.010 lei, în 1930 – 125.920 lei – în anul 1931, iar în anul 1932 la 162.132 lei.

Pentru epoca 1927-1932 rezultă deci un venit mediu anual de numai 23.192 lei, ceea ce reprezintă extrem de puţin faţă de contingentul de vînat existent în pădurile Fondului.

 

Situaţia vînatului este evident rea. Cauza constă în faptul că sînt unele ocoale cu gestiune deficitară şi anume în ordine descrescîndă : Vatra Dornei, Putna, marginea, Frasin, Argel, Ostra, Moldoviţa, falcău, Vama, Dorna Candreni, Codrul Voivodesei, Brodina, Mănăstirea Humorului, Gura Humorului, Frătăuţii Noi şi Breaza.

În fruntea ocoalelor ce realizează venituri din vînat este Pojorîta, apoi urmează în ordine descrescîndă : Iacobeni, Codrul Cosminului, Cîrlibaba, Pătrăuţi, Cuciurul Mare, Solca, Ilişeşti, Ciudeiu, Revna, Vicovul de Sus, Seletin, Jucica, Straja, Stulpicani, Sipotele Sucevei cu mai puţin de 1000 lei venit net anual mediu în perioada 1927-1932.

Pentru a ne forma o privire de ansamblu asupra situaţiei din exploatarea vînatului, trebuie să cuprindem o perioadă de timp mai îndelungat. De aceea expunem mai jos veniturile şi cheltuielile în ultimii ani înaintea războiului (1910-1913) precum şi în timpul de la încetarea războiului pînă în anul 1933 cu excepţia bineînţeles a anilor 1914-1918 cînd a bîntuit aici războiul.

 

Veniturile şi cheltuielile referitoare la pescuitul în pîraele de pe teritoriul Fondului sînt înglobate în cifrele tabloului de mai sus. Ele sînt însă puţin importante faţă de cele pentru vînat propriu zis.

Am reprodus şi situaţia din ultimii ani dinaintea războiului cu scopul de a releva proporţiile şi importanţa vînatului în perioada actuală comparativ cu cea ce a fost odată. Pentru o mai bună apreciere şi comparaţie expunem veniturile şi cheltuielile în valută aur spre a fi comparabile cu cele antebelice.

Totodată mai expunem şi situaţia vînatului împuşcat în pădurile Fondului cu teritoriile exploatate în regie dimpreună cu arătarea veniturilor şi cheltuielilor în anii 1927-1932 la pag. XX.

Scăderea exclusivă a vînatului ca număr în pădurile Fondului se oglindeşte perfect de bine în scăderea veniturilor din această ramură a gospodăriei forestiere.

Terenurile de vînătoare arendate prin contracte sunt următoarele :

 

  1. În Oc. silvic Jucica Seria Jucica parcelele 1-57 în suprafaţă de 1868 ha arendat către „Clubul de vînătoare Dr. Gh. Nedici” din Sadagura pe un period de 6 ani (1/I/31-31/XII/37) cu 7000 lei anual şi depunerea unei garanţii de 2000 lei.
  2. Către societatea de vînătoare „Dragoş Vodă” din Cernăuţi s-a arendat în Oc. silvic Jucica Seria Toporăuţi parc. 1-29 în suprafaţă de 1082 ha pe un period de 6 ani (1/I/32-31/XII/34) cu 12.000 lei anual şi garanţie de 12.000 lei.
  3. In Oc. silvic Cuciurul Mare s-a arendat cantonul Lopatna cu 319,64 ha pe 6 ani (1/IV/29-31/III/35) d-lui Dr. Radu Grigorcea din Prisăcăreni cu arendă de 3000 lei pe an şi garanţia de 3000 lei.
  4. In Oc. silvic Pătrăuţi s-a arendat cantonul Mihoveni cu 302 ha d-lui Nicu Lupu din Cernăuţi pe 6 ani (1/I/29-31/XII/1934) cu 8000 lei pe an.
  5. In Oc. silvic Iacobeni s-a arendat d-lui Dr. J. Filipovici din Cernăuţi în cantonul Deaca parc. 1-16 cu 1367 ha pe 10 ani (1/IX/32-31/VIII/42) cu 14.000 lei anual şi garanţie de 4000 lei.
  6. Către dl. S. Nedelcu din Cernăuţi s-a arendat în Oc. silvic Iacobeni cantonul Orata parc. 37-50 cu 897,42 ha plus parc.55-81 în suprafaţă de 1833,22 ha din Oc. silvic Breaza (Belniţa-Botuş) la un loc un teritoriu de 2730,64 ha pe 10 ani (1/IX/32-31/VIII/42) cu 3000 lei anual şi garanţia de 1500 lei.
  7. Către clubul vînătoresc „Mikuli” din Cernăuţi s-a arendat un teritoriu de 230,96 ha în Cozmeni la eleşteele Fondului pe 6 ani (1/VII/32-30/VI/38) cu 1500 lei anual şi garanţie de 600 lei
  8. In Oc. silvic Putna s-a arendat d-lui dr. E. Botezat teritoriul de vînat în cantonul Timotei.

 

Valorificarea vînatului în regie se face pe baza proiectelor de împuşcare aprobate în fiecare an de către inspectoratul de vînătoare.

Vînatul util se împuşcă de către solicitanţi fie persoane  particulare fie de către funcţionari de ai Fondului cu aprobări speciale din caz în caz.

Taxele ce se percep de ad-ţia Fondului pentru vînatul împuşcat sînt cele stabilite în „Tariful vînatului, al pieilor, blănurilor, coarnelor etc. şi al peştilor împreună cu taxele pentru împuşcat şi livrare pentru toate ocoalele silvice din cuprinsul ad-ţiei Fondului pe care-l anexăm la pag. XX.

Pentru amenajarea teritoriilor de vînat Fondul a construit o serie de colibe şi case de vînătoare după necesutate, mai ales în oc. silvice : marginea, Putna, Argel, Moldoviţa, Vama, Straja, Ciudeiu, Pojorîta.

 

Pe lîngă aceste clădiri speciale pentru vînat, servesc pentru trebuinţele vînatului o serie foarte numeroasă în toate ocoalele de colibe pe pază ce ad-ţia Fondului a construit pentru înlesnirea serviciului silvic, făcîndu-se locuibile şi în timpul iernii prin instalare de vetre şi sobe.

Din datele statistice asupra vînatului împuşcat pe teritoriile Fondului precum şi din veniturile realizate, în raport cu situaţia de dianainte de război, se constată că situaţia actuală este tristă.

În vederea unei mai bune valorificări a terenurilor de vînat precum şi pentru sporirea contingentului vînatului într-o măsură potrivită ce se împacă cu o gospodărie forestieră raţională este încă totul de făcut.

Pentru îndreptarea situaţiai vînatului în pădurile Fondului şi apropierea de starea de dinainte de războiu preconizăm următoarele măsuri :

 

Angajarea de paznici speciali de vînătoare deocamdată cel puţin în acele ocoale unde vînatul este mai numeros, concentrarea forţelor pentru stîrpirea braconajului, oprirea păşunatului în pădure, cultivarea de plante de nutreţ în pădure pentru hrana vînatului, acordarea de premii pentru stîrpirea cîinilor şi pisicilor vagaboande, sistarea vînatului pe timp limitat în diferite locuri ale Fondului să fie arendate de către Fond şi înglobate în teritoriile sale de vînătoare, amenajarea teritoriilor de vînătoare şi facerea unei propagande prin publicitate, în scopul de a atrage vînătorii străini la vînătoare, şefii de ocoale să fie numiţi ca inspectori de vînătoare locali.

De sigur că mai sînt o sumă de alte măsuri folositoare. Alegerea celor mai potrivite şi eficace pentru Fond se va impune de la sine odată cu funcţionarea primelor măsuri, prin formarea unui personal special pentru protecţia, paza şi ocrotirea vînatului în pădurile Fondului.

Datorită factorilor staţionali favorabili precum şi marei întinderi de apădurilor în Bucovina într-un procent care întrece procentul de împădurire din alte provincii din ţară (43%) prin măsuri de îndreptare, de sigur că teritoriile de vînat ale Fondului vor putea deveni iarăşi punct de atracţie pentru vînători, străini din alte ţări aşa cum au fost şi în trecut.

 

Am urmărit numai ca pe de o parte să se ajungă la ridicarea rentabilităţii exploatării vînatului, desfiinţarea gestiunii deficitare de la ocoalele ce înregistrează deficite şi păstrarea unui contingent de vînat potrivit cu o gospodărie forestieră raţională.

Desigur că nu puteau admite înmulţirea prea mare a vînatului nobil, căci în acest caz cauzează pagube prea mari pădurii prin împiedicarea regenerărilor şi cojirea răşinoaselor.

Am avut ocazia să văd în unele ocoale din regiunea munţilor inferiori cum prăjinişuri întregi de molid sînt cojite şi deci absolut compromise. In regiunea colinelor, regenerarea bradului este serios periclitată de vînat.

 

Evident, pagubele aduse pădurilor din cauza vînatului sunt mari. De aceea, tendinţele silvicultorilor în această privinţă trebuie să fie : sporirea venitului net astfel ca pagubele cauzate de vînat să fie compensate prin cenituri.

Astfel, vînatul care aduce viaţă în păduri şi le face mai frumoase, mai căutate şi iubite trebuie să formeze şi el un obiect de preocupare specială în activitatea silvicultorului.

 

Huţuli, în căruţă – de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

Pescuitul în apele de munte

 

Ad-ţia Fondului a manifestat o seosebită grijă şi pentru popularea apelor de munte cu păstrăvi, avînd în vedere că peştii apelor de munte ca şi vînatul contribuie la ridicarea valorii domeniului forestier nu numai din punct de vedere a rentabilităţile, căt mai ales prin  faptul că aduc viaţă în pădure şi o face mai atrăgătoare, mai iubită, mai căutată şi mai preţuită mai ales în epoca actuală de viaţă încordată şi mai intensă, cînd omului civilizat îi place să evadeze din cînd în cînd în mijlocul naturii.

În anul 1896 Fondul a construit cîte o păstrăvărie la Oc. silvic Pojorîta la Valea Putnei şi Brodina. In anul 1897 a mai construit una în Oc. silvic Moldoviţa la Demacuşa.

Aceste sînt cle mai vechi păstrăvării. In anii următori s-au mai construit cîte una în oc. silvice Putna, Marginea astfel că în anul 1905 Fanodul avea deja 5 păstrăvării.

 

În aceste păstrăvării se creştea anual cîte 10.000-20.000 puieţi de păstrăvi cari în fiecare primăvară se puneau în pîraele învecinate.

Ele s-au construit toate după acelaşi tip, şi sînt în permanenţă alimentate cu apă absolut curată şi proaspătă ceea ce formează o condiţiune principală. Instalaţia interioară este simplă constînd pentru fiecare din două vase de clocit, două aparate de clocit, un bazin de beton pentru apă şi ustensilele necesare.

Costul unei astfel de păstrăvării cu instalaţia complectă a fost de 1000-1100 coroane.

Înainte de războiu, păstrăvăriile Fondului avînd instalaţii de tipurile cele mai noi, erau date ca model, de creşterea păstrăvului.

În timpul războiului ele au fost distruse.

 

Dar, – prin bunele rezultate ce le-au dat acele păstrăvării în trecut ad-ţia Fondului nu numai că le-a refăcut şi le întreţine dar a mai construit şi încă alte două în Oc. silvic Vatra Dornei, una în cantonul Tisa şi una în cantonul Argestru care s-a pus în funcţiune în toamna anului 1928.

Intervenirea crizei în anul 1929 şi care se nau menţine încă, a oprit vremelnic dezvoltarea ce luase creşterea păstrăvului.

Prin exploatarea acestor păstrăvării, păstrăvii s-au înmulţit în pîraele de munte. Ad-ţia Fondului face sforţări pentru  instruirea populaţiei locale ca să abandoneze metode brutale de pescuit prin substanţe toxice, exploatabile şi schimbarea cursurilor de apă.

 

Pescuitul în apele Fondului se exercită pe bază de licenţe cu tariful de 100 lei pe zi. Deosebit de acesta se mai plăteşte peştele prins după kilograme şi cu tariful în vigoare pe care-l expunem la pag. XX.

Este  demn de relevat un vechi proiect ce s-a ăntocmit încă înainte de războiu un vechi proiect ce s-a întocmit încă înainte de războiu pentru înfiinţarea unei mari pescării în valea Brodina în apele actualului Oc. silvic Brodina. In baza acestui proiect urma să se construiască o instalaţie modernă cu personal specializat ce re avea să crească pe lîngă puieţi de păstrăv pentru popularea apelor peşte de consumaţie în mari cantităţi pentru aprovizionarea pieţei Cernăuţilor.

 

Cernăuţi, Arderea de Cernăuţi în 21 august 1857 – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

  1. Incendii

 

În trecut, în faza exploatărilor primitive, incendiile de pădure erau destul de frecvente.

Personalul fr pază puţin numeros, îngrijirea mai slabă ce se da în trecut pădurilor precum şi exploatările rase întinse pe suprafeţe de sute de hectare, erau cauze şi împrejurări ce contribuiau la înmulţirea şi răspîndirea incendiilor.

În anul 1875 au fost incendii în pădurile Fondului pe 425 ha pădure, iar în anii 1887-1893 incendiile au distrus cca. 600 hectare în regenerare.

Incendii deosebit de numeroase au fost în anul 1899, Ele au cuprins atunci cca. 1000 hectare parchete.

Desigur că înregistrările de mai sus se referă numai la incendiile mai importante, cu neglijarea cazurilor mai neînsemnate.

 

În prezent, se poartă în gospodăria Fondului o evidenţă destul de exactă a incendiilor de pădure în registrul comemorativ.

În gospodăria raţională ce se face astăzi la Fond în opoziţia cu gospodăria primitivă din trecut, incendiile nu mai prezintă unpericol serios pentru pădure. Odată cu abordarea sistemului de tăieri rase în mod concentrat pe sute de hectare şi introducerea principiului de a micşora parchetele cît mai mult şi preconinzînd regenerarea naturală şi arborete amestecate, se poate spune că s-a pus în oarecare măsură stavilă incendiilor; totuşi încă şi astăzi ele sînt destul de numeroase.

În pădurile din zona de şes şi coline unde foioasele ocupă un procent însemnat în compoziţia arboretelor şi păşunatul este complet oprit, incendiile se întîmplă numai în mod accidental şi fără nici o importanţă.

În această categorie intră pădurile oc. silvice : Jucica, Revna, Codrul Cosminului, Cuciurul Mare, Pătrăuţi, Vicovul de Sus, Frătăuţii Noi, Ciudeiu şi Ilişeşti.

 

Cele mai frecvente sînt incendiile în pădurile din zona muntoasă unde predomină răşinoasele şi pădurea mai este încă în continuă luptă cu păşunatul.

Cauzele incendiilor sînt foarte variate. Cele mai periculoase sînt incendiile în parchete, plantaţiuni şi seminţişuri, cînd focul este pus cu intenţia de răufăcători, mai ales de  ciobani care au interes să-şi lărgească păşunile în dauna pădurii. Mai rare sînt cazurile în care focul se naşte din neglijenţa lucrătorilor de pădure, din ţigări şi chibrituri aprinse aruncate de trecători în iarbă sau litiera uscată a pădurii, din focurile nestise lăsate de braconieri, prin propagare din locurile vecine şi alte cauze diverse. In Oc. silvic Cîrlibaba se semnalează în anul 1931 un incendiu provocat într-o plantaţiune de explosia unei granate rămase din timpul războiului pe loc neexploatat.

Epocile acului în cari se întîmplă cele mai multe incendii sînt anotimpurile secetoase primăvara şi toamna. Incendiile din timpul verii sînt rare.

Cu privire la obiectul atacat de incendiu, se constată că cele mai frecvente sînt incendiile în pătura moartă a solului şi mai ales în parchete şi seminţişuri. In asemenea cazuri se distruge regenerarea, iar în arboretele bătrîne se carbonizează trunchiurile arborilor.

 

Sînt şi cazuri în care se incendiază provizii de materiale lemnoase aflătoare în pădure.

În Oc. silvic Frasin au ars în anul 1923 cca. 1000 m3 buşteni gata fasonaţi şi cca. 100 seminceri din picioare.

Incendiile în coronamente sînt rare. Ele se propagă de la pătura moartă în arborete de răşinoase de regulă în stare de prăjiniş şi stîlpi în care abundă material uscat inflamabil.

Asemenea cazuri s-au întîmplat în Oc. silvic Frasin în anul 1926.

Stingerea incendiilor se face uşor dacă sînt la începutul lor, înainte de a lua proporţii. In asemenea cazuri se concentrează imediat lucrătorii de pădure, locuitorii din comunele învecinate, se apelează la concursul jandarmeriei şi în caz de necesitate şi la concursul armatei.

 

În vara secetoasă a anului 1934 au fost incendii deosebit de violente în Oc. silvic Brodina pe mari suprafeţe.

Operaţiunile de stingere cu concursul armatei au durat cca. 2 săptămîni. Stingerea s-a făcut prin încercuirea locurilor incendiate prin şanţuri.

Din faptul că focul a izbucnit deodată în foarte multe locuri, se conchide că incendiul a fost pus intenţionat.

La pag. XX expunem statistica incendiilor în pădurile Fondului în anii 1918 pînă-n iunie 1934 cu specificarea pe ocole iar la pag. XX expunem aceeaşi situaţie cu specificarea incendiilor după ani.

 

În această perioadă de 17 ani s-au semnalat în total 286 cazuri de incendii în pădurile Fondului care au vătămat suprafaţa de 1800 ha în cifră rotundă cauzînd daune de cca. 2.024.000 lei în care sumă sînt cuprinse şi cheltuielile de stingerea incendiilor.

În anii 1926 şi 1934 s-au înregistrat cele mai multe incendii cauzînd totodată şi cele mai mari daune.

Cele mai expuse ocoale la incendii sînt : Frasin, Moldoviţa şi Brodina.

În anii 1918, 1929, 1929, 1930, 1931, 1932 şi 1933 incendiile au fost  neînsemnate.

*

*

[1] E, Guzman De Orstwirtschaft … pag. 63

[2] J. Krutter Leitfaden fuer der Untericht beim Lehrkura fuer Waldauscher im ereiche der k.k. Direcktion der Guetter des Bukovinaer gr.or.Religionsfondes in Coronwitz.

[3] F. Czech. Ceva despre prezenţa frasinului, paltinului de munte şi a laricelui din pădurile Fondului bisericesc ort.rom. al Bucovinei. Ecou de Codru, Nr. 11 din Mai 1929

[4] F. Czech. Ceva despre prezenţa frasinului, paltinului de munte şi a laricelui din pădurile Fondului bisericesc ort.rom. al Bucovinei. Ecou de Codru, Nr. 11 din Mai 1929

[5] J. Krutter. Leitraden fur den xxxxx beim Lexxxxxxx fur Waldaufseher. Pag. 94, Cernăuţi, 1894

[6] R. Sperlbauer. Jagd und Fischerei in der Bukowina. Wien, 1901

[7] F. Fischer. Fauna der Bukowina. Cernăuţi, 1899


Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (I)

Dragomirna, mănăstirea, în 1860 – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

 

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 *

                        Capitolul  I  

 

Bunurile constituitive, originea, istoricul administraţiei  dispoziţiunile legale, utilitatea Fondului, exproprieri

* 

  1. Bunurile ce constituiesc Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina

 *

            Bunurile care constituiesc Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina sunt : păduri amenajate şi înzestrate cu căile de transport şi clădirile de exploatare şi administrare necesare, fabrici de cherestea pentru debitarea şi industrializarea lemnului, terenuri agricole, lacuri pentru pescuit, mine de minereuri de fier şi cariere de piatră, staţiuni balneare, clădiri de raport, precum şi inventarul aferent necesar gospodăririi şi exploatării raţionale.

 

Proprietăţile Fondului sunt situate în întreaga Bucovină pe o lungime de la nord la sud de circa 144 km în linie aeriană între ocolul silvic Dorna Candreni şi pescăriile din Cozmeni iar de la est la vest circa 96 km linie aeriană între ocoalele silvice Cârlibaba şi Pătrăuţi pe Suceava.

 

In unele părţi – mai ales în regiunea muntoasă de sud şi vest proprietăţile formează complexe concentrate şi bine arondate pe mari întinderi iar în celelalte regiuni sunt şi complexe de proprietate mai mici după cum se vede în harta anexată.

 

Fondul este cel mai mare proprietar din Bucovina. Din suprafaţa întreagă a Bucovinei de 1.044.290 ha, Fondul posedă 245.343 ha deci aproape un sfert (23,5%).

 

Cu 43,1% pădure Bucovina este cel mai împădurit  ţinut din România, iar peste jumătate din pădurile Bucovinei (52%) aparţin Fondului.

 

După felul de folosire al solurilor teritoriul Fondului se împarte astfel:

 

 

Specificarea distribuţiei suprafeţelor pe ocoale silvice se arată în mod detaliat în tabelul de la pag. XX

Această situaţie s-a întocmit după datele cele mai noi operate de revizuire ale amenajamentelor.

 

Cum însă unele operate de revizuire sunt de dată veche, cu 5-9 ani în urmă, acestea nu conţin situaţia actuală exactă deoarece ele înglobează şi unele suprafeţe care au fost între timp expropriate.

 

Astfel fiind situaţia suprafeţelor arătată de serviciul de amenajare este ceva mai mare decât cea arătată de serviciul cadastrului care ţine evidenţa suprafeţelor la curent cu toate modificările aduse de expropriere.

 

Suprafaţa exactă a proprietăţilor Fondului conform evidenţei serviciului cadastral este de 240.528,22 ha.

Conform evidenţei serviciului de amenajare 244.984,984 ha plus terenurile afectate pescăriilor, băilor şi exploatărilor miniere.

 

Abia după defalcarea definitivă a tuturor suprafeţelor expropriate şi efectuarea revizuirilor respective de amenajament se va pune de acord suprafaţa arătată de Serviciul amenajărilor, cu cea arătată de biroul cadastral al Fondului.

 

  1. Teren afectat stabilimentului balnear din Vatra Dornei pentru parcul balnear, teren clădit agricol neproductiv etc. . . . 94,2354 ha
  2. Teren afectat administraţiei miniere din Iacobeni ca teren clădit, agricol, curţi, neproductiv etc. … 36,7171 ha
  3. Teren afectat pescăriei din Cozmeni ca : iazuri, teren clădit, curţi, teren agricol etc. …          237,5170 ha

 

 

După cum se arată, pădurile sunt principalele bunuri ale fondului. Ele sunt situate în zonele de şes, coline dar mai ales în regiunea muntoasă a Bucovinei şi sunt împărţite în 31 ocoale silvice.

 

Toate pădurile sunt triangulate, ridicate în plan, amenajate şi înzestrate cu mijloace de transport şi anume drumuri şoseluite, căi de plutărit cu opusturi precum şi căi ferate forestiere în  lungime de 211,445 km cu tot parcursul de material rulant necesar,  instalaţii telefonice. Comunicaţia mai este înlesnită prin o reţea  completă de poteci de picior bine întreţinute şi linii de amenajare deschise.

 

Pentru administrarea şi paza pădurilor sunt construite imobile necesare şi anume : edificiul administraţiei centrale din Cernăuţi, 17 edificii de cancelarie, 14 edificii de cancelarie îmbinate cu locuinţe pentru şefi de ocoale, 280 locuinţe reşedinţe de cantoane, 31 colibe de vînătoare şi pază, 5 edificii destinate pentru şcoala de brigadieri silvici din Rădăuţi.

Comunele Ciudeiu, Gurahumorului, Pojorîta, Fundu-Moldovei şi Ostra Fondul posedă cariere de piatră şi de var.

 

În raza mai multor ocoale silvice Fondul posedă un număr de 64 clădiri de raport ce se valorifică prin închiriere şi anume : 2 cazărmi mari una în Cernăuţi şi una în Sadagura, 1 restauranr în  pădurea Horecea – loc de excursiuni şi vilegiatură – lîngă Cernăuţi,  2 ferăstrae de apă în localităţile Solca şi  Capu Codrului, 2 mori de apă tot în Solca şi Capu Codrului, una fabrică de bere în Solca şi 52 case de locuit în diverse comune.

 

În regiunea muntoasă din sudul Bucovinei Fondul posedă mine de mangan în localităţile Iacobeni, Vatra-Dornei şi Fundu Moldovei, mine de pirită în Fundul Moldovei, mine de blendă de zinc în Cîrlibaba şi o mare administraţie minieră în Iacobeni cu 36 clădiri afectate serviciului de exploatare, 39 clădiri ca locuinţe de serviciu pentru personal şi parte din ele închiriate, ateliere, uzină electrică, funicular pentru transportul minereului de mangan de la mine pînă la gara C.F.R., instalaţii telefonice pe o lungime de 3.352 m precum şi inventarul mobil necesar exploatării ca : material rulant, unelte, mobilier etc. Administraţia minieră din Iacobeni cuprinde un teren de 36,7171 ha din care 5,2632 ha teren arabil, 24,5396 ha fînaţ şi 6,7171 ha din care 5,2632 ha teren arabil, 24,5396 ha fînaţ şi 6,9143 ha locuri virane, clădit  curţi etc.

Tot în sudul Bucovinei Fondul mai posedă şi două staţiuni balneo-climaterice situate în regiuni pitoreşti şi anume băile de nămol şi acid carbonic din Vatra-Dornei şi băile de pucioasă din Iacobeni.

 

Stabilimentul balnear din Vatra-Dornei cuprinde un perimetru de 84,2354 ha din care 2,7228 ha teren arabil, 28,6920 ha fînaţ, 50,1618 ha parc balnear ca pădure de protecţie şi 2,6588 ha teren  neproductiv, clădit cutţi etc, are la izvoare captate de apă minerală şi un apeduct, două stabilimente balneare, un cazinou, două hoteluri, 7 pavilioane, o  uzină electică, un spital de izolare cu toate instalaţiunile şi inventarul necesar exploatării băilor şi în fine două clădiri afectate pentru locuinţele funcţionarilor.

Stabilimentul balnear din Iacobeni este de mică importanţă, are un izvor captat şi cu instalaţiunea corespunzătoare pentru băi de pucioasă.

 

În localitatea Cozmeni din nordul Bucovinei Fondul posedă o mare pescărie pentru creşterea crapului. Suprafaţa de 237,5170 ha afectată acestei pescării se distribuie în 131,6002 ha eleştee, 75,7450 ha stufărie şi 30,1718 ha loc arabil. Această exploatare cuprinde 3 clădiri afectate serviciului ca locuinţe de serviciu, birou etc., cu inventarul de exploatare necesar şi o moară de apă exploatată prin închiriere.

 

Pentru industrializarea lemnului şi în vederea unei comercializări avantajoase Fondul posedă următoarele fabrici de cherestea mari :

 

 

 

Pe lîngă aceste mari fabrici Fondul mai posedă cîte o fabrică de cherestea mai mică cu cîte 2 gatere în ocolul silvic Brodina, Straja şi Stulpicani.

Deci în total 9 fabrici de cherestea cu aburi şi 42 gatere cu circulare, pendule şi alte maşini unelte necesare, clădiri de exploatare, locuinţe şi tot inventarul mobil necesar exploatării acestor fabrici care se află toate în perfectă stare de funcţionare.

 

Bunurile imobiliare ce constituiesc Fondul bisericesc au fost estimate în anul 1913 la suma de 135.000.000 coroane valută austriacă ceea ce reprezintă circa 4,5 miliarde lei stabilizaţi. Pe lîngă acestea Fondul mai posedă atunci şi o avere mobilă de cca. 10.000 coroane. Menţionăm însă că în acel timp, Fondul mai poseda şi  maşini agricole în suprafaţă de cca. 16.000 ha cari au fost expropriate după războiul mondial.

 

Dl. J. Opletal a stabilit cifra de mai sus ca valoare de producţie a bunurilor Fondului în acel timp prin adoptarea unui procent forestier de 2,5% pe care l-a considerat că a  măsurat referinţele de producţie de pe atunci.

Astfel, cum se expune mai sus, Fondul este o inteprindere economică vastă şi cu mari posibilităţi de dezvoltare.

 

În anul 1932 s-a făcut estimarea averilor Fondului de către o comisiune compusă din d-nii ing. inspectori generali silvici, Dc. M. Drăcea şi V. Stinghe profesori la Şcoala de Politehnică din Bucureşti şi Dl. ing. Inspector general silvic J. Coştei în vederea contractării unui împrumut pe termen lung, evaluîndu-se atunci pentru scopul contractării împrumutului bunurile Fondului la suma de 2.574.347.512 lei.

Specificarea evaluării după obiectele de producţie este următoarea:

 

 

Pentru a da o icoană mai clară asupra felului cum a evoluat valoarea bunurilor Fondului în  ultimile decenii mai amintesc că după Dl. E. Guzman valoarea bunurilor Fondului în anul 1899 era evaluată la 10 milioane florini avere mobilă şi cca. 20 milioane florini avere imobilă. Valoarea sus arătată a imobilelor nu cuprinde  clădiri forestiere care încă pe atunci reprezentau o valoare foarte însemnată.

 

 

 

  1. Originea Fondului bisericesc ortodox român al Bucovinei

 *

            Numele „Bucovina” este de origine destul de veche şi se găseşte în documente vechi încă din sec. XV. Cuvântul este probabil de origine slavă venind de la denumirea fagului în limba slavă. In acest sens denumirea este însă improprie deoarece aici pădurile de fag ocupă numai cca. 25% iar majoritatea sunt alcătuite din răşinoase.

 

Numai în regiunea de cîmpie prevalează pădurile de fag.

Ca unitate geografică acest teritoriu se designează încă  înainte de naşterea lui Christos.

Herodot aminteşte în scrierile sale că Valea Prutului era locuită de Agatîrşi respectiv Sciţi.

După aceştia au urmat în anul 330 înaintea erei creştine Geţii apoi Bastarnii şi Penkinii iar în secolul I înaintea erei creştine Bucovina era deja locuită de poporul Dacilor.

 

După colonizarea vechii Dacii cu Romani a urmat o perioadă în care la scurte intervale s-au perindat în aceste locuri diferite popoare şi anume prin  anul 275 d.Ch. au năvălit Goţii, după ei au urmat Hunii apoi Ostrogoţii. Gepizii şi în fine Venzii, primul trib de origine slavă.  Pe la mijlocul secolului VI au năvălit Avarii, în secolul IX a urmat năvala Maghiarilor şi în fine în secolul X au năvălit Pecinegii.

Mai tîrziu au mai fost şi invaziunile Cumanilor, Mongolilor şi Tătarilor, astfel că şi acest colţ de ţară – cum de altfel şi celelalte ţinuturi romîneşti – timp îndelungat nu au avut linişte.

 

Totuşi dintr-un complex de împrejurări datorită situaţiei sale geografice precum şi din cauza condiţiilor sale staţionale, acest ţinut din nord vestul Moldovei – denumit astăzi Bucovina – a fost înzestrat în trecut cu cele mai multe ctitorii bisericeşti. Căci nu este numai o simplă întîmplare că în acest ţinut în care a răsunat mai întîi cornul de vînătoare al descălicătorului Dragoş Vodă se ridicau în trecut lăcaşuri sfinte de către domnii ţării şi episcopi spre a aduce laude Dumnezeului dătător de biruinţe în aşa măsură încît trupul Bucovinei poate fi considerat drept leagănul ţării Moldovei.

In anul 1775 Bucovina a fost ruptă din trupul Moldovei şi anexată fostei împărăţii Austro-Ungaria cu înţelegerea imperiului Otoman prin tratatul din 7 mai 1775, în scopul de a servi ca legătură între Galiţia şi Transilvania.

 

Posesiunile bisericeşti atraseră imediat atenţiunea noilor stăpînitori ai Bucovinei, căci ele la data anexiunii ocupau cca. 2/3 (două treimi) din suprafaţa provinciei şi prin imensele masive păduroase şi moşii agricole constituiau o avere de toată importanţa.

Încă în anul 1781, deci 6 ani după anexare, împăratul Iosif II prin o ordonanţă din 25 decembrie în vederea „încamerării” averilor a dispus inventarierea tuturor averilor bisericeşti, şi chiar după 2 ani, adică în 1783 cu ocazia unei călătorii de informaţie în Bucovina, împăratul Iosif II decretă cu ordonanţă imperială din 19 iunie dată în Cernăuţi, că „fără amînare să reducă numărul mănăstirilor, iar pămînturile şi fondurile să treacă sub povăţuirea stăpînirii împărăteşti şi crăieşti Mării. Averea preuţilor care mai trăiesc în Bucovina, adică a celor străini, să se confişte, iar din întreg Fondul care se va forma pe această cale, să se întreţină clerul ortodox şi să se creeze cel puţin o şcoală, fie la Cernăuţi fie la Suceava, iar restul să se întrebuinţeze pentru scopuri folositoare”.

 

Această ordonanţă imperială s-a şi pus imediat în executare deoarece la acea dată inventarierea susamintită a averilor era terminată.

Din cele 25 aşezăminte bisericeşti ce erau atunci în Bucovina se desfiinţară 22 menţinîndu-se numai 3 : Putna, Suceviţa şi Dragomirna iar averile tuturor mănăstirilor atît celor desfiinţate cît şi a celor menţinute trecură sub administraţia statului.

Cele 22 aşezăminte bisericeşti ce au fost atunci desfiinţate sunt următoarele : Episcopia Rădăuţi, mănăstirile Moldoviţa, Homor, Voroneţ, Sf. Ilie, Pătrăuţi, Mănioara sau schitul Mare, Solca, Sf. Onufrei, Ilişeşti, Horecea, precum şi schiturile : Crisceatec, Zamostea, Ostra sau Bărbeşti, Luca, Babin, Coribuiţa, Vijniţa, Berezniţa, Broscăuţi, Voloca şi Sadova, cu proprietăţile situate în Bucovina şi în mai mică parte în Moldova.

 

Egumenii protestară în mod foarte energic contra reducerii numărului mănăstirilor şi încamerării moşiilor mănăstireşti, dar protestul lor nu a fost luat în considerare şi atunci unii din ei încărcară în grabă odoarele mănăstireşti şi fugiră în Moldova.

Fondul bisericesc creat astfel prin hotărîre imperială din 19 iunie 1783, cuprinde în sine toate averile mobile şi imobile ale episcopiei Rădăuţi şi ale tuturor mănăstirilor şi schiturilor bucovinene, cu moşiile lor din Bucovina cît şi cele din Moldova.

 

Pentru admninistrarea Fondului astfel constituit s-au angajat mai întîi în anul 1783 doi brigadieri silvici iar în anul 1785 a fost numit un silvicultor cu reşedinţa în Cuciurul Mare şi cu timpul s-a înmulţit numărul administraţiilor silvice la 5 şi anume în localităţile  Cuciurul Mare, Sf. Onufrei, Coţmani, Frătăuţo şi Ilişeşti care erau subordonate guvernatorului militar al Bucovinei.

Constituirea definitivă a Fondului bisericesc din Bucovina s-a făcut prin „Regulamentul duhovnicesc” din 29 aprilie 1786 decretat de împăratul Iosif II. Acest regulament cuprinde următoarele dispoziţiuni, care cu mici modificări au rămas în vigoare pînă-n timpul de faţă:

 

„Sub numirea de fond bisericesc se înţelege întreaga avere ce a fost încheiată pentru întreţinerea religiunii”.

Averea acestui fond religios se compune din bani gata şi imobile, la aceste se socoteşte întreaga avere mobilă şi imobilă a mănăstirilor şi bisericilor.

„Toate veniturile incurg în visteria Fondului, din care se vor acoperi toate cheltuielile pentru feţele bisericeşti şi pentru şcoale, iar ceea ce va întrece se va întrebuinţa numai pentru binele obştesc al clerului, al religiunii şi al omenirii”.

 

„Domnul ţării purtătorul de grijă pentru binele obştesc, este totodată şi protectorul Fondului religios. Administrarea, conservarea şi întrebuinţarea mijloacelor Fondului în folosul preoţimii şi al şcoalei precum şi menirea lui, depinde în toate de înaltele dispoziţiuni ale protectorului său”.

„Măsurile necesare în vederea bunei administraţii a Fondului religios s-au luat deja de către Majestatea Sa prin crearea unei visterii religioase şi prin aplicarea de administratori domneşti”.

 

„Chestiunile acestui Fond religios sunt toate afaceri oficiale, iar apărarea drepturilor şi intereselor Fondului cade în sarcina dregătorilor statului. Drept aceea toate documentele, obligaţiunile şi dosarele, precum şi orice fel de acte, care pot servi ca document sau care ating chestiunile Fondului bisericesc, au caracterul de  acte publice, stau sub supravegherea organelor oficiale şi se vor păstra în visteria Fondului.

Am reprodus în întregime acest uric fundaţional pentru a releva că chiar de la originea Fondului a fost proclamat instituţiune publică cu menirea de a întreţine biserica ortodoxă.

 

Administrarea moşiilor din Moldova era îmbinată cu multe neajunsuri, astfel că s-a ivit necesitatea de a le lichida într-un fel oarecare.

Întrucît şi unele mănăstiri precum şi unii boieri din Moldova aveau încă moşii în Bucovina, Fondul a schimbat o parte din moşiile sale din Moldova cu asemenea moşii din Bucovina. Totuşi neputîndu-se lichida pe această cale toate moşiile din Moldova şi deoarece asemenea transacţiuni mergeau foarte încet, administraţia Fondului hotărî să le vîndă. Tratativele pentru vînzare au durat mai mulţi ani la Iaşi şi Viena pînă ce în anul 1804 prin aprobare imperială dată la 27 decembrie s-au vîndut toate moşiile din Moldova cu preţul de 400.000 de florini.

 

Astfel Fondul bisericesc din Bucovina s-a format din donaţiuni domneşti ale aşezămintelor bisericeşti şi din sumele realizate pe urma lichidării proprietăţilor din Moldova. In forma aceasta Fondul fiinţează în toamna anului 1773. Organizaţia definitivă o primi Fondul la 29 aprilie 1786 prin dispoziţiunile aşanumitului „Regulament duhovnicesc”.

 

Ctitorii Fondului sunt deci vechii Domni, mitropoliţi, episcopi şi boieri români din Moldova, iar organizatorul Fondului este Împăratul Iosil al II-ea.

 

LUCEAFARUL, 1904: fresca de la Voronet

 

 

  1. Istoricul administraţiei Fondului sub stăpînirea austriacă de la înfiinţare pînă la războiul mondial

 *

            După cum am arătat mai sus, la origine s-au înfiinţat pentru ad-ţia Fondului 5 economate cu cîte un director în frunte, subordonaţi guvernatorului militar al Bucovinei.

În anul 1786, la intrarea în vigoare a „Regulamentului duhovnicesc sus amintit, s-a desfiinţat  şi ad-ţia militară a Bucovinei. Guvernatorul militar a trecut atunci atribuţiile sale administrative asupra Guvernului civil din Galiţia. Şi Bucovina fu încorporată Galiţiei, iar Fondul trecu sub ad-ţia  Guvernului din Lvov şi încredinţat organelor de ad-ţie ale fondurilor similare din Galiţia. Averea Fondului în numerar fu vărsată în visteria comună, de unde se luau mijloacele băneşti pentru acoperirea necesităţilor financiare ale Statului.

 

În anul 1789 prin ordonanţa imperială de la 17 decembrie – la reclamaţia românilor bucovineni – administraţia Fondului bucovinenan fu separată de cea a fondurilor similare din Galiţia, dară ad-ţia rămase şi mai departe în Lvov capitala Galiţiei.

În acest tipm, mijloacele Fondului erau în parte sustrase menirii funcţionale şi se cheltuiau  pentru scopuri străine în dauna bisericii româneşti din Bucovina.

 

În Bucovina funcţionau economatele al căror număr spori de la 5 la 8 şi anume :

  1. Coţmani cu 16 sate şi moşii
  2. Jucica cu 1 sat şi o moşie
  3. Cuciurul Mare cu 11 moşii şi sate
  4. St. Onufrei cu 19 moşii şi sate
  5. Frătăuţi cu 16 moşii şi sate şi 17 munţi
  6. St. Ilie cu 9 moşii şi sate
  7. Ilişeşti cu 24 moşii şi sate
  8. Cîmpulung cu 13 moşii şi sate şi munţi

 

În total deci proprietăţile Fondului cuprindeau 109 sate, moşii şi munţi. In satele de pe moşiile Fondului în anul 1786 trăiau 7316 familii cuprinzînd o populaţie de 36.580 suflete, socotind 5 suflete de familie. Pe atunci întreaga populaţie a Bucovinei se cifra la 72.ooo suflete, deci jumătate din această populaţie era aşezată pe moşiile Fondului care cuprindeau atunci chiar jumătate din întinderea ţării.

Prin Constituţia din 4 martie 1849 Bucovina du dezlipită de Galiţia şi declarată provincie autonomă cu titlul de Ducat şi primi un guvernator provincial care între altele era şi şeful administraţiei Fondului.

 

Chiar de la început suprafaţa Fondului a suferit unele scăderi. Stăpînirea austriacă în aplicarea unui întins plan de colonizare în Bucovina cu elemente minoritare, a înfiinţat un mare număr de colonii în special nemţeşti cu elemente germane aduce din Transilvania, banat, Boemia, Baden, Wurtenberg, Hessa şi din alte locuri precum şi colonii maghiare, lipoveneşti şi slăvăceşti, deschizănd în acelaşi timp larg porţile populaţiei ucraineşti din Galiţia spre a trece în Bucovina.

Aceasta este origina populaţiei minoritare din Bucovina. Pentru asemenea colonizări s-au ales natural cele mai frumoase moşii.

Pe această cale s-a în străinat aproape jumătate din moşiile Fondului bisericesc.

 

În timpul calamităţilor financiare prin care a trecut statul austro-ungar, şi anume în războaiele  napolioniene pe la anul 1810, în războiul cu Italia în anul 1859 şi în nenorocitul război cu Prusia în anul 1866, totdeauna el s-a atins de averea Fondului supunîndu-i la contribuţie disponibilităţile financiare cu descoperirea menirii statuare a acestor averi bisericeşti.

Astfel în anii 1810-1812 s-au vîndut mai multe moşii şi anume : Stăucenii cu Gavrileşti cu 140.000 florini, Ostra cu 12.200 fl., Pleşniţa cu 130.000 fl, Zamostea cu o parte din Dănila cu 70.000 fl., apoi micile proprietăţi ale schiturilor desfiinţate de la Crişceatec, Babin, Luca etc., iar banii fură cheltuiţi deopotrivă cu cei 400.000 florini rezultaţi din desfacerea susamintită a moşiilor din Moldova pentru nevoile Statului austriac.

 

În nenorocitul război cu Italia din anul 1859 Fondul a contribuit cu suma de 2.000.000 coroane, 1) la acoperirea deficitelor bugetare, iar în anul 1866 în timpul războiului cu Prusia Fondul a contribuit cu suma de 200.000, 2) coroane la acoperirea cheltuielilor de război.

În anul 1792 statul austriac înfiinţa pe teritoriul Fondului din judeţul Rădăuţi o mare herghelie pentru prăsilă de cai în care scop luă de la Fond în arendă cu un preţ minimal suprafaţa de 170.913 ha. Acest vast domeniu cuprindea toată valea Sucevei de la obîrşie pînă  la frontiera Moldovei şi avea avantajul că cuprindea în sine munţi pentru păşunat şi ogoare de la şes pentru cultura cerealelor şi nutreţurilor.

 

La împroprietărirea ţăranilor din anul 1848 Fondul cedă 80.500 ha la preţul de expropriere şi realiză pe calea aceasta o sumă însemnată care fu adăugată la capitalul său.

Dară şi după această împroprietărire, ţăranii păstrară importante drepturi de servitute asupra pădurilor Fondului şi anume pentru păşunat şi scoaterea de lemn de foc şi de construcţie.

 

Trebuie să remarcăm că după ce opera de colonizarea populaţiunilor minoritare în Bucovina pe socoteala Fondului a fost terminată şi după ce mijloacele sale disponibile au fost cheltuite pentru scopuri străine de menirea lui, împăratul Francisc Iosif al Austriei a pus întrucîtva capăt abuzurilor de acest fel prin rezoluţiunea de la Troppau din 28 decembrie 1880 prin care hotărî că „de vreme ce Fondul bisericesc ortodox din Bucovina s-a constituit din averile episcopeşti şi mănăstireşti de legea ortodoxă, veniturile acestui Fond nu se pot întrebuinţa pentru alte scopuri decît pentru întreţinerea cultului ortodox şi pentru învăţămîntul popular. Toate cheltuielile care s-au făcut pe nedrept prin menţionatul Fond, de la înfiinţarea lui, trebuie restituite pe deplin”.

 

Dispoziţia finală a rămas fireşte numai pe hîrtie, fiindcă sumele rezultate din moşiile vîndute precum şi teritoriile colonizate nu se mai puteau restitui Fondului.

Dar, de atunci încoace s-a dat atenţie mai mare nevoilor bisericeşti şi şcolare, din mijloacele Fondului s-au înfiinţat şi întreţinut Institutul teologic şi seminarul clerical din Cernăuţi precum şi alte şcoli.

In anul 1867 s-a promulgat Constituţia dualistă şi imperiul austro-ungar. Articolul XV al acestei legi fundamentale de stat din 21 decembrie 1867 garanta fiecărei confesiuni recunoscute de Stat pe lîngă liberul exerciţiu al religiunii sale şi „dreptul de a-şi administra în mod autonom averea bisericească”.

 

Fruntaşii români din Bucovina în vederea beneficierii de sus arătatele drepturi se constituie  într-un „Comitet pentru autonomia necesară” şi au început să străduiască pentru dobîndirea unui „Congres bisericesc” compus din clerici şi mireni, a cărui competinţă avea să se extindă şi asupra administraţiei Fondului bisericesc.

Atunci – pentru a se evita trecerea ad-ţiei Fondului în seama românilor băştinaşi prin un Congres bisericesc – împăratul Francisc Iosif I decretă următoarea rezoluţie la 10 decembrie 1869: „Este voinţa mea ca şi de aici înainte să rămînă în vigoare dreptul de protecţiune, rezervat Domnului ţării de înaintaşul meu Iosif II asupra Fondului bisericesc din Bucovina, menit de dînsul pentru biserică şi şcoală precum şi principiul că administraţia conservarea şi întrebuinţarea acestui fond să depindă exclusiv de hotărîrea Domnului ţării, respectîndu-se fireşte scopul şi menirea sa. Prin aceasta nu se va altera nici decum obiceiul observat pînă acum şi anume ca Consistoriul să fie ţinut în curent asupra administraţiei Fondului şi ascultat înainte de a se lua hotărîri mai însemnate care angajează mijlocaele fondului”.

 

Această deciziune a rămas în vigoare în tot timpul stăpînirii austriece şi pînă în anul 1925 cînd s-a modificat prin legea pentru organizarea bisericii ortodoxe din Regatul României.

In baza susexpusei decizii, hotărîrea asupra tuturor chestiunilor privitoare la administrarea, conservarea şi întrebuinţarea Fondului bisericesc a fost rezervat exclusiv  Coroanei. Nici parlamentul din Viena, nici Dieta provincială din Cernăuţi, şi nici Congresul bisericesc care fusese convocat în mai multe rînduri n-aveau nici un drept de control sau legislaţie asupra Fondului. Chestiunile fondului făceau parte din drepturile rezervate Coroanei. Bugetul anual se comunica Consistoriului, care era invitat să se pronunţe şi asupra altor chestiuni importante, dar Guvernul nu era obligat să respecte părerea Consistoriului.

 

Dacă moşiile Fondului precum am arătat mai sus, în decursul vremurilor au suferit foarte importante amputări în folosul naţionalităţilor minoritare de altă confesiune decît cea ortodoxă precum şi averea sa în bani a fost întrebuinţată pentru scopuri contrarii prevederilor uricului de fundaţie, pe de altă parte, Fondul a avut ocazii fericite să compenseze în parte asemenea pierderi prin achiziţii de întinse terenuri păduroase din regiunea muntoasă precum şi cîteva păduri în regiunea de şes prin cumpărarea de la Statul austriac.

 

Sub raportul principiilor economice propagate de Adam Smith încă de pe la începutul sec. XIX, că statul este un rău gospodar şi că numai economia din iniţiativă privată degajată de orice prescripţiuni rigide este capabilă să dea roadele şi rezultatele cele mai bune („laisser faire, laisser passer”) cele mai multe state europene pe acel timp şi-au vîndut o mare parte din pădurile  domeniale. Pe lîngă principiile economice susarătate – care serveau bineînţeles numai ca pretext şi paravan cunoscută fiind netemeinicia lor în privinţa administraţiei pădurilor – crizele financiare de  pe atunci, în care se sbăteau statele, au fost argumentate cele mai palpabile pentru vînzări de păduri domeniale.

 

Dar în niciunul din state, domeniile păduroase ale statului n-a suferit prin vînzări atîtea micşorări ca în fosta Austrie, care mereu găsea în calamităţi financiare, mai ales în timpurile multiplelor războaie nefericite ce le-a purtat.

În aceste împrejurări Statul austriac a vîndut Fondului în anul 1870 aproape toate domeniile sale camerale din Bucovina şi anume domeniul Jucica cu 900.000 coroane şi vastul domeniu muntos din Cîmpulung şi Dorna în suprafaţă de 69.217 ha suma de 2.900.000 coroane.

Tot pe atunci Fondul a cumpărat de la proprietari particulari moşiile Toporăuţi în suprafaţă de 2.074 ha cu 600.000 coroane, moşiile Berlince şi Slobozia în suprafaţă de 1407 ha; iar în anul 1883 Fondul mai cumpără moşia Baiaşescul în suprafaţă de 1.520 ha cu suma de 120.000 corone.

 

S-a constatat mai tîrziu că terenurile de la Dorna reprezintă o valoare foarte mare prin faptul că s-au descoperit acolo izvoare de ape minerale, nămol, cu remarcabile proprietăţi curative, înfiinţîndu-se în urmare instalaţiuni primitive de băi de nămol şi acid carbonic.

În anul 1870 Fondul cumpără institutul balnear cu tot cu proprietatea izvoarelor miniere, execută clădiri noi şi pune în exploatare staţiunea balneară.

Tot pe vremea aceea Fondul achiziţionează minele de mangan de la Iacobeni şi cele de pirită din Fundu Moldovei.

 

Aceste mine au fost puse în exploatare prin anul 1796 de un anumit Anton Manz de Mariensee care a făcut explorări şi exploatări de minereuri de fier în Iacobeni, Pojorîta, Moldoviţa, Boul şi Prisaca precum şi de argint în Cîrlibaba cu lucrători de origine germană aduşi de el din Ungaria de Nord şi colonizaţi pe locurile de exploatare.

Asemenea colonii de băieşi au format satele Luisenthal, Eisenau şi Freudenthal precum şi părţi din Iacobeni şi Cîrlibaba.

 

În anul 1859 Anton Manz sistă  exploatarea pentru motive de nerentabilitate şi scoase minele cu toate instalaţiunile spre vînzare cu suma de 3.000.000 coroane stabilită prin o comisie oficială anume trimisă de la Viena.

Din lipsă de cumpărători, minele au rămas 10 ani fără să fie exploatate.

Totodată existenţa populaţiunii din cele 5 colonii nemţeşti care trăiau din exploatările miniere se găsea periclitată. Sub presiunea guvernului austriac – care nu putea lăsa în pieire cele 5 colonii nemţeşti – Fondul cumpără în anul 1869 toate stabilimentele miniere ale lui Anton Manz cu suma de 600.000 coroane. Terenurile cuprindeau în întregime o suprafaţă de 2000 ha cu munţi, păduri, poieni şi chiar terenuri arabile. Fondul a trebuit să ia  asupra sa obligaţiunea de a relua exploatarea minelor pentru ca coloniştii să-şi poată cîştiga pîinea cea de toate zilele.

 

În urmare Fondul învesti în mine un nou capital de 700.000 coroane şi reluă exploatarea, redusă însă numai la minele de mangan din Iacobeni şi pirită din Fundu Moldovei.

Acestea au fost ultimile achiziţii ale Fondului. De la 1870 încoace s-au făcut numai mici transacţiuni şi anume schimburi de terenuri, încasări, răscumpărări de servituţi.

 

După cum am arătat mai sus, după împroprietărirea ţăranilor din anul 1848 au rămas încă multe păduri şi ale Fondului împovărate cu drepturi de servitute pentru păşunat şi lemne. Întrucît exercitarea acestor drepturi din partea ţăranilor asupra pădurilor Fondului  dădea naştere la diferite neajunsuri incompatibile cu o gospodărie forestieră raţională ad-ţia Fondului a răscumpărat în decurs de mai multe decenii toate drepturile acestea de servituţi prin cedarea unei suprafeţe de 85.896 ha de pădure şi alte terenuri către cei îndrituiţi precum şi o sumă de 205.156 florini.

Astfel averea Fondului a fost eliberată de orice sarcini.

 

De imobilele Fondului erau legate anumite drepturi, bunăoară morăritul, vînatul şi dreptul de propinaţie. Acest din urmă era cel mai însemnat dintre drepturile Fondului şi a fost răscumpărat de către stat prin legile provinciale din 7 iulie 1876 şi 22 aprilie 1889 pentru suma de 5.313.356 coroane în obligaţiuni ale ţării cu 5 la sută.

Cu privire la organizarea ad-ţiei pe care o descriem în mod detaliat la capitolul următor, menţionăm că după un timp funcţionarea a celor susamintite 8 economate şi variate tranziţiuni, s-a înfiinţat în anul 1870 în Cernăuţi aşa numita „Direcţiunea bunurilor Fondului religionar gr.or. din Bucovina” care fu  subordonat în toate Ministerului de Agricultură din Viena.

 

Conducerea acestei direcţiuni era încredinţată unui director numit de către Împăratul Austriei în urma recomandaţiei Ministerului de Agricultură.

Guvernatorul Bucovinei era Preşedintele Direcţiunii.

Suveranul, împăratul Austriei, era patronul şi protectoratul Fondului.

 

Administraţia centrală era divizată în serviciile : silvice, contencios, construcţiuni, domenii şi contabilitate, fiecărui serviciu fiind condus de către un referent special.

Serviciul silvic s-a subîmpărţit în inspectorate de gestiune şi control anumite circumscripţii conduse fiecare de cîte un silvicultor referent de grad superior.

Ca servicii exterioare s-au înfiinţat ocoalele silvice.

 

Pentru administraţia minelor din Iacobeni şi a băilor din Vatra Dornei s-au înfiinţat servicii exterioare speciale.

Aşa s-a ajuns la sistemul organizaţiei actuale a cărei evoluţii şi descrierea specială o expunem în capitolul următor.

 

Voroneţ, mănăstirea – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

  1. Fondul bisericesc în timpul războiului mondial 1914-1918

 *

            Pe cînd activitatea Fondului era în plină extensiune şi dezvoltare a gospodăriei, a izbucnit războiul mondial.

Chiar de la începutul războiului în anul 1914, Bucovina a devenit cîmpul de operaţiune pentru toate armatele beligerante atît ale Antantei, cît şi cele ale Puterilor centrale.

 

Bucovina fiind o provincie situată la periferia estică a fostului imperiu austriac şi chiar în hotar cu vechea Rusia, armatele ruse au invadat teritoriul încă în septembrie 1914 şi de atunci, pînă la sfîrşitul războiului în anul 1918, Bucovina a fost în mod permanent teatrul luptelor celor mai aprige, întrucît poseda puncte strategice de toată importanţa în munţii Carpaţilor ce au fost obiectivele de atac ale trupelor beligerante.

Norocul războiului fiind schimbător am avut 3 invaziuni ale armatei ruse şi în urmare tot atîtea evacuări îmbinate cu întreg cortegiul de rele ce aduc cu sine asemenea mişcări forţate de război.

 

Pădurile şi domeniile Fondului au suferit pagube atît prin  nimicirea arboretelor provocate de săparea tranşeelor, construirea adăposturilor şi fortificaţiunilor ce au consumat mari cantităţi de materiale lemnoase ce s-au exploatat de preferinţă de pe locurile cele mai accesibile, precum şi prin vătămări aduse arboretelor de proiectilele artileriei în special. Apoi fiecare retragere forţată de trupe era îmbinată cu incendieri şi distrugeri de obiecte pentru a le sustrage dela folosinţa duşmanului.

În asemenea împrejurări, fabricile de cherestea ale Fondului care erau în plină funcţiune şi prevăzute cu un utilaj modern, au fost distruse prin incendiu după ridicarea inventarului şi maşinilor, materialului rulant al căilor ferate forestiere – ce au servit şi pentru mişcarea trupelor – a fost rechiziţionat şi în multe leacuri s-a ridicat şi înstrăinat şi suprastructura căii ferate, adică şinele dinpreună cu traversele.

 

Astfel, chiar armatele austriece au demontat complet calea ferată forestieră din ocolul silvic Mănăstirea Humorului pe linia Gura Humorului – Poiana Micului în lungime de 22 km construită pentru deservirea unei fabrici de cherestea din Gura Humorului, şi a cărei construire s-a terminat tocmai în preajma războiului.  Comandamentul armatei austriece a demontat întreaga suprastructură luînd şi materialul rulant complet şi a construit din aceste  materiale ale Fondului o linie ferată îngustă de interes strategic între localităţile Iacobeni şi Borşa pentru transportul trupelor.

Încă şi astăzi, se văd întinse arborete în ocoalele de munte Breaza, Cîrlibaba, Iacobeni ş.a. cu material lemnos depreciat prin ruperi de arbori şi împuşcături  mai ales prin artilerie. Terenurile sunt brăzdate de tranşee şi întărituri de tot felul. Ele  sunt astăzi în ruină dar urmele încă nu sunt şterse, au mai rămas încă pînă astăzi multe goluri de unde s-a scos lemnul necesar  construirii întăriturilor şi consumaţiei trupelor numeroase în timp de mai mulţi ani. Asemenea ruine se găsesc mai ales în ocoalele silvice Pojorîta, Frasin, Ostra, Stulpicani, Cîrlibaba, Iacobeni, Vama, Codrul Cosminului.

 

Și astăzi pe lîngă tranşee şi adăposturi în ruină şi arboretele distruse se mai găsesc încă pe asemenea locuri rămăşiţe ce vorbesc de grozăviile războiului, rămăşiţe de obuze şi uneori obuze neexplodate, resturi de arme şi muniţiuni, cimitire, oseminte, resturi de echipament militar de tot felul ca : măşti contra gazului, bidoane, gamele etc.

Administraţia Fondului a transportat îndată după izbucnirea războiului, încă în august 1914 cînd s-a văzut că pericolul invaziei armatelor ruseşti era iminent, toate documentele şi actele de valoare, operatele de amenajament, hărţile, dosarele şi registrele de importanţă la Salzburg, capitala Stiriei.

 

Administraţia Fondului ca atare cu funcţionarii rămaşi nemobilizaţi şi la dispoziţia administraţiei, la invazia trupelor ruseşti, a evacuat edificiul ad-ţiei centrale din Cernăuţi şi s-a retras deodată cu trupele austriece în  retragere la Vatra Dornei. Dar aici ad-ţia s-a putut menţine numai scurt tipm, din cauză că trupele ruseşti avansînd mereu au ajuns pînă în vecinătatea  acestui loc care a devenit şi el zonă de război. Atunci ad-ţia Fondului s-a retras şi instalat vremelnic în Cluj capitala Ardealului şi apoi la Praga în inima fostului imperiu austro-ungar unde a rămas pînă la definitiva retragere a armatelor ruse din Bucovina.

Prin aceste repetate evacuări s-a pierdut o mare parte din obiectele de inventar şi arhivă. Ocoalele silvice situate în zona operaţiunilor militare şi-au pierdut complet inventarul mobil şi arhiva.

 

Pe timpul evacuării, ad-ţia centrală din Cernăuţi a fost lăsată în seama unui comitet alcătuit din cîţiva funcţionari eliberaţi de serviciul militar cu menirea de a lua contact cu autorităţile militare ruseşti şi de a ocroti după posibilitate domeniile şi averea Fondului.

Administraţiile ocoalelor au fost de asemenea evacuate de personalul activ rămînînd numai funcţionari mai bătrîni. In unele localităţi s-a încredinţat conducerea ocoalelor chiar preoţilor locali.

Trebuie să remarcăm că în asemenea împrejurări preoţii s-au achitat cu desăvîrşit devotament de obligaţiunile ce şi-au luat asupra lor în mod voluntar.

 

Comandamentul militar rusesc a improvizat o conducere militară din ingineri silvici ruşi la ad-ţia Fondului,  care a făcut o administraţie redusă la mici vînzări de lemne mai ales din ocoalele de şes. Veniturile au fost întrebuinţate pentru plata preoţilor, pensioniştilor şi văduvelor.

Relevăm că în vechea armată ţaristă cu religiunea dominantă ortodoxă era pe atunci adînc înfiltrat sentimentul religios şi soldatul rus  era deosebit de evlavios. Acestei împrejurări se datoreşte că în general averea Fondului Bisericesc a fost cruţată de  devastări vandalice şi de prea mari pagube.

 

In cursul războiului mondial guvernul austriac ajungînd în mari calamităţi financiare, ca şi în timpul nenorocitelor războaie din 1859 şi 1866, a recurs la resursele Fondului. Astfel, mai întîi a consumat toate capitalurile disponibile ale Fondului în sumă de 20.000.000 coroane şi apoi, cheltuindu-le pe acestea, l-a silit să semneze la împrumuturile de război, încărcînd imobilele fondului cu grele sarcini ipotecare, contractînd chiar şi împrumuturi pe poliţe în sectoarele Fondului.

Fondul a semnat următoarele sume la împrumuturile de război austriece:

 

 

Împrumuturile acestea se făcură la diferite bănci mari din Viena ş.a. Allg. Ost. Bodenkredianstalt, Priv. Ost. Kreditenstaltfuer Handel und Gewerbe, Anglo-Ost bank, Priv. Ost. Daenderbank cu dobîndă de 4 ½ – 5% cu formula stereotipă : „In baza autorizaţiunii Prea Înalte (adică a Împăratului) Ministerul Agriculturii în înţelegere cu Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii a semnat la împrumutul de război următoarele sume pe socoteala Fondului religionar gr. Or. Din Bucovina”.

Fireşte că Fondul, după ce şi-au pus la contribuţie pentru război întreaga avere mobilitară de 20.000.000 coroane cum am amintit mai sus, şi fiindu-i întreaga activitate economică cu desăvîrşire oprită, n-a putut plăti nici un ban din sumele susatătate subscrise pe socoteala sa, aşa că băncile au avansat sumele integrale contra încărcării averii Fondului cu grele sarcini ipotecare.

 

Datorită împrumuturilor de război s-a majorat pînă la finele războiului cu dobînda aferentă, trecînd deci în total de 160.000.000 coroane. In urma deprecierii valutei austriece, aceste milioane ajunse să reprezinte după război abia 3 milioane lei, sumă cu care se putea răscumpăra întreaga pretenţiune a numitelor bănci vieneze. Dar, în urma unei convenţiuni survenite între România şi Austria la lichidarea litigiilor financiare făcute pe baza tratatului de pace, Fondul a fost scutit de orice plată sub titlu de împrumut de război, astfel că Fondul nu a îndurat din acest titlu nici o pierdere.

Astfel, averea Fondului a ieşit din război fără să fie grevată de vreo sarcină.

Erau numai obiectele şi mijloacele de exploatare vătămate şi degradate precum am arătat mai sus.

Procedîndu-se în anul 1919 la inventarierea sumară a pagubelor de război cauzate averii Fondului, s-a estimat că ele se repartizează precum urmează x :

 

 

La aceste pagube se mai adaugă şi cele provenite din devastarea unor porţiuni de păduri prin delicte silvice din lipsa organelor de supraveghere.

Cifra susarătată şi calculată de 64,5 milioane lei este a se considera în tot cazul ca un minim bazat pe estimaţiuni făcute mai mult în vederea refacerii imediate a unor degradări pentru punerea din nou în funcţiune a ad-ţiei şi exploatărilor.

S-a constatat însă că facerea obiectelor distruse a întrecut sumele estimate ca necesare în acest scop, iar alte obiecte ca de exemplu calea ferată forestieră Gura Humorului – Poiana Micului înlungime de 22 km nu s-a refăcut pînă azi, necesitînd  singura refacerea acestei linii ferate suma de cc. 20.000.000 lei conform devizului întocmit în anul 1929 şi a unui proiect complet ce s-a  elaborat atunci.

 

Cu toate că refacerea acestei căi ferate forestiere a început în anul 1929, lucrarea a rămas numai un început, căci intervenind criza lemnului s-a abandonat proiectul refacerii, iar lucrările executate prin refacerea obiectelor de artă sunt în decădere azi. Cu ocazia scoaterii în vînzare a materialelor lemnoase din parchetele situate în fosta zonă de război s-a constatat că ele fiind depreciate prin rupturi şi conţinînd gloanţe de arme, s-a obţinut pentru ele un preţ de vînzare mai mic.

Dacă mîna harnică a silvicultorului a refăcut succesiv şi cu mari dificultăţi cea mai mare parte din masivele devastate, totuşi s-au înregistrat foarte importante pierderi de creşteri de material lemnos, iar unele porţiuni devastate atunci nici azi nu sunt refăcute complet, continuînd încă pierderile de creştere.

 

De aceea accentuăm că estimaţia de mai sus a pagubelor este a se considera ca un minim stabilit atunci în vederea punerii în funcţiune a obiectelor distruse.

Dar urmele şi rănile războiului sunt atît de adînci, încît vor mai trece încă mulţi ani pînă la ştergerea lor complectă şi refacerea tuturor pagubelor cauzate bunurilor Fondului.

 

îCernăuţi, Sfinţirea apei, la serbarea Arătării Domnului – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

  1. Administraţia Fondului sub stăpînirea românească

 *

            In cele înainte expuse asupra ad-ţiei Fondului sub regimul austriac am arătat că Fondul se administra prin Ministerul de Agricultură din Viena, Direcţia bunurilor Fondului religionar din Bucovina, era condusă de un director numit de Împăratul Austriei la  propunerea ministerului de Agricultură din Viena; guvernatorul Bucovinei era preşedintele acestei Direcţiuni, iar împăratul Austriei era patronul şi protectorul Fondului. Aceasta în virtutea actului de fundaţiune din Aprilie 1786 (regulamentul duhovnicesc) precum şi pe baza rezoluţiei imperiale de la 10 Decembrie 1869.

Prin actul unirii necondiţionate a României cu regatul României votat la 28 noembrie 1918, Majestatea Sa Regele Ferdinand al României, a devenit Domnul Ţării noastre, şi prin urmare patronul şi purtătorul de grijă al Fondului.

 

Prin decretul lege din 18 decembrie 1918 No. 3745 care cuprinde dispoziţiuni  tranzistorii privitoare la administraţia Bucovinei se prevede că în Bucovina rămîn în vigoare legile şi ordonanţele de sub fostul regim austriac, ele neputînd fi modificate decît pe cale legislativă. In acest sens ad-ţia Fondului a revenit de drept ministerului de Agricultură şi Domenii din Bucureşti, iar ministrul delegat al Bucovinei a devenit Preşedintele Fondului, a cărei ad-ţie a rămas în continuare sub conducerea unui director.

Pe de altă parte – precum am expus şi înainte – intelectualitatea romînă din Bucovina a luptat întotdeauna pentru dobîndirea unei administraţii autonome pentru Fond, de către un „Congres bisericesc” compus din două treimi mireni şi o treime preoţi pe baza drepturilor conferate de constituţia austriacă pentru administrarea averilor bisericeşti.

 

Concomitent lupta s-a dus şi pentru consacrarea caracterului confesional romînesc al Fondului, căci ad-ţia austriacă îi conferă un caracter confesional dînd posibilitate astfel  ucrainenilor gr. or. din Bucovina să beneficieze de averile Fondului, fapt neadmisibil faţă de originea curat romînească a acestui Fond.

Schimbările politice care au fost doar atît de frecvente în România, chiar de la şfîrşitul războiului încoace n-au lăsat nestingherită ad-ţia Fondului pînă la timpul cînd chestiunea administrării Fondului avea să se reguleze pe bază de lege în cadrul constituţiei ţării şi administrării tuturor averilor bisericeşti din România. Pînă la această dată – care a survenit abia în anul 1925 – cum am arătat, ad-ţia Fondului trebuie să se facă de drept prin Ministerul Agriculturii şi Domeniilor sub patronajul Regelui, Ministrul delegat al Bucovinei fiind preşedintele Fondului.

 

Totuşi, probabil sub determinarea luptelor fruntaşilor bucovineni de un secol şi jumătate pentru autonomia ad-ţiei Fondului ca avere bisericească, ministrul delegat al Bucovinei J. Flondor încă în aprilie 1919 a trecut Administraţia Fondului în seama Mitropolitului Vladimir.

Dar, încă în aceeaşi lună cu o dispoziţie din 2 aprilie 1919 Ministrul delegat al Bucovinei F. Flondor demisionă, iar urmaşul său ministrul J. Nistor revocă dispoziţia înaintaşului său prin o decizie din 26 aorilie 1919, considerîndu-se ilegală şi revine la starea de drept, prin trecerea ad-ţiei Fondului îndărăt în seama Ministerului de Agricultură şi Domenii sub preşedenţia ministerului Bucovinei şi Înaltul patronaj al Regelui.

 

După scurt timp a intervenit din nou o schimbare concomitent cu schimbările politice de la conducerea ţării.

In baza hotărîrii Consiliului de miniştri nr. 906/29 din 31 martie 1921, ad-ţia Fondului a fost predată pentru a doua oară Mitropolitului Vladimir urmînd a fi administrat acest Fond pînă la  votarea legii de unificare a bisericii ortodox române prin o  delegaţiune permanentă a Congresului bisericesc sub controlul Statului prin un reprezentant permanent al Ministerului Cultelor în delegaţiunea permanentă a Congresului.

Dar, şi această a doua încercare de autonomie a administrării Fondului, lipsită fiind evident de o temeinică bază legală a fost numai de scurtă durată, căci la începutul anului 1922 intervenind o schimbare de guvern, aceasta a abrogat decizia suszisă a Consiliului de Miniştri revenind din nou la starea anterioară şi prin Înaltul Regal No. 838 din 14 Februarie 1922 averile Fondului bisericesc au fost trecute din ad-ţia bisericii în cea a Ministerului de agricultură şi domenii din Bucureşti.

 

Această nouă stare a durat pînă-n anul 1925, cînd prin legea de organizarea bisericii ort.din Regatul României averile Fondului au trecut în administrarea bisericii.

 

Cernăuţi, Piaţa „Pajura Neagră” – fotografii din colecţia Bibliotecii Naţionale a României

 

  1. Forma legală a administraţiei Fondului

* 

            Forma legală actuală a administrării Fondului este dată de legea pentru organizarea bisericii ortodoxe din Regatul României publicată în Monitorul Oficial nr. 97 din 6 mai 1925 care are la bază art. 22 din Constituţiune şi garantează bisericii administrarea averilor bisericeşti şi funcţionale prin organele proprii.

Prin această lege se consacrează Fondului titlul de fundaţiune specială de sine stătătoare, persoană juridică de drept public care este reprezentată în justiţie şi în toate actele sale prin Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bucovinei.

Astfel, Administraţia Fondului şi-a dobîndit deplin autonomia aşa cum a revendicat-o intelectualitatea românească din Bucovina timp de peste un secol. In acelaşi timp, s-a asigurat menirea statutară a Fondului prevăzută în hrisoavele de ctitorie şi înfiinţare şi anume de a servi veniturile averilor sale pentru biserică şi şcoală românească.

 

Articolele 39-43 stabilesc regulele de administrarea Fondului după cum urmează :

Art. 39. Fondul religionar greco-oriental din Bucovina este şi rămîne o fundaţie specială de sine stătătoare, care va purta de acum înainte numirea de „Fondul bisericesc ortodox român al  Bucovinei”.

Art. 40. Fondul acesta este persoană juridică şi va fi administrat prin consiliul Eparhial, sub preşedenţia Arhiepiscopului şi Mitropolitului Bucovinei, care-l va reprezenta în justiţie şi  în toate actele sale. Regulele de administraţie şi pentru averile Fondului, care constă în cea mai mare parte din domeniul păduros şi agricol, vor fi în interesul bunului mers cele prevăzute pentru administrarea şi exploatarea domeniilor statului.

Art. 41. Bugetul anual al Fondului va fi alcătuit astfel, ca să acopere cheltuielile de personal şi material necesare administraţiunii şi exploatării lui, plata personalului bisericesc, nevoile cultului şi  anumite trebuinţe culturale şi de binefacere ale eparhiei. Excedentele ce vor rămîne în buget, după acoperirea nevoilor de mai sus, se vor vărsa la   „Fondul general bisericesc”.

 

Art. 42. Statul exercită dreptul său de control şi supraveghere prin Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, aprobă bugetul anual al Fondului şi confirmă numirea personalului tehnic recomandat de ad-ţia lui, iar Ministerul de  Culte aprobă repartizarea sumelor prevăzute în buget pentru plata personalului bisericesc, pentru  nevoile cultului şi pentru susţinerea operelor culturale şi de binefacere ale Eparhiei.

Art. 43. Un regulament special şi decretat – elaborat de o comisiune compusă din cîte un reprezentant al Ministerului Agriculturii şi Domenii, al Ministerului de Culte şi al Mitropoliei Bucovinei – va stabili amănuntele pentru aplicarea acestor dispoziţiuni (art. 39-43) privitoare la Fondul Bisericesc ort. rom. al Bucovinei.

Art. 44 al acestei legi decretează competinţele de teren agricol şi păduros ce au Episcopiile şi Mitropoliile din proprietăţile Statului.

 

În Bucovina aceste competinţe sunt puse la dispoziţia Mitropoliei din averea Fondului şi anume 200 hectare teren agricol din moşiile rămase neexpropriate în acest scop în vecinătatea oraşului Cernăuţi şi o pădure exploatabilă de 500 hectare din ocolul silvic Codrul Cosminiului.

Plata personalului tehnic administrativ şi de pază acestei păduri defalcate din pădurile Fondului cade în sarcina Fondului. Posibilitatea anuală a pădurii este stabilită şi reglementată prin amenajament şi se foloseşte de către Mitropolie după dispoziţiunile J.P.S.S. Mitropolitului Bucovinei.

Mitropolitul Bucovinei este conducătorul şi şeful Fondului.

El conduce administraţia Fondului dinpreună cu toate afacerile eparhiei Bucovinei cu ajutorul Adunării Eparhiale şi a Consiliului Eparhial.

 

Modul de funcţionare al Adunării Eparhiale şi a Consiliului Eparhial se reglementează prin art. 129-149 din Statutul pentru organizarea bisericii ortodoxe române publicat în Mon. Orf. Nr. 97 din 6 mai 1925.

Adunarea Eparhială se compune din reprezentaţii clerului şi ai credincioşilor Eparhiei în proporţie de 1/3 clerici şi 2/3 mireni. Numărul lor este de 60 şi anume 20 clerici şi 40 mireni.

Ei se aleg pe cîte 6 ani şi pot fi realeşi.

Adunarea eparhială are între altele cu privire la Fondul bisericesc atribuţiunea fixată prin suszisul statut de a îngriji şi controla toată averea mişcătoare şi nemişcătoare şi de a îndruma ca  gospodărirea Fondului să progreseze iar mijloacele sale materiale să sporească, examinează raportul general anual asupra mersului gospodăriei Fondului şi votează bugetul.

 

Conform Statutului, Adunarea Eparhială se convoacă odată pe an, iar în cazuri de necesitate se poate convoca în sesiunea extraordinară. Membrii Adunării Eparhiale primesc jetoane de prezenţă la şedinţele Adunării.

Consiliul Eparhial este organul executiv al Adunării Eparhiale şi conduce afacerile administrative, bisericeşti, culturale şi fundaţionale pentru eparhia întreagă.  Membrii săi se numesc „consilieri eparhiali” şi au vot deliberativ.

Consiliul Eparhial se împarte în secţiunile : 1. administrativ bisericească, 2. culturală şi 3. economică. Numărul consilierilor este de fiecare secţie 6, dintre care cel mult 2 salariaţi (referenţi) iar ceilalţi onorifici.

 

Secţia economică din Consiliul Eparhial este organul de conducere suprapus ad-ţiei Fondului bisericesc : ea se compune din 2 clerici şi 4 mireni aleşi de Adunarea Eparhială dintre membrii Adunării pe tip de 6 ani cît durează un period electoral şi pot fi realeşi. Lucrează sub preşedenţia J.P.S.S. Mitropolitului sau în lipsa lui vicarul său cel mai vechi consilier dintre clericii secţiei bisericeşti.

Atribuţiunile secţiei economice sunt fixate prin Statut. Cu privire la Fondul Bisericesc ea are atribuţiunile de a-l administra, întocmeşte inventarul averii, alcătuieşte bugetul anual şi-l prezintă Adunării Eparhiale spre cercetare şi aprobare, aprobă vînzările şi ori ce contracte ce întrec competinţa Ad-ţiei Fondului face numirea personalului necesar ad-ţiei Fondului etc., conform regulamentului special din 24 noembrie 1925 pe  care-l publicăm mai jos în întregime.

 

Preşedintele şi membrii consilieri ai secţiei economice sunt direct răspunzători pentru eventualele daune ce ar proveni în averea Fondului din neglijenţă sau altă vină.

Consiliul Eparhial are un aparat administrativ complet de funcţionare.

Potrivit dispoziţiilor art. 23 din legea pentru organizarea bisericii ortodoxe române s-a elaborat un:

 

REGULAMENT

pentru aplicarea dispoziţiilor art. 39-43 din suscitata lege privitoare la Fondul bisericesc ort. rom. al Bucovinei care s-a publicat în Monitorul Oficial No. 261 din noembrie 1925

Acest regulament cuprinde următoarele dispoziţiuni:

 

Art. 1. Fondul bisericesc ort. rom. al Bucovinei, fiind o fundaţiune specială de sine stătătoare, este o persoană juridică în drept public şi e reprezentată în justiţie şi toate actele sale prin Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bucovinei.

Art. 2. Veniturile acestui  fond, după acoperirea cheltuielilor de personal şi material, necesare administraţiunii şi exploatării lui, se vor întrebuinţa pentru plata personalului bisericesc, nevoilor cultului şi trebuinţe culturale şi de binefacere ale Eparhiei.

Art. 3. Fondul bisericesc ortodox român al Bucovinei se administrează de Consiliul Aparhial, sub preşedenţia Arhiepiscopului şi Mitropolitului Bucovinei sau locţiitorul său, iar Statul, în conformitate cu art. 42 din legea de organizare a Bisericii ortodoxe române, îşi exercită dreptul de control şi supraveghiere prin Ministerul de Agricultură şi Domenii şi prin Ministerul de Culte.

 

Art. 4. Organizarea serviciilor pentru administrarea şi exploatarea bunurilor Fondului bisericesc ortodox român al Bucovinei se va face pe baza unui regulament interior aprobat de Adunarea Eparhială.

Aceste servicii vor funcţiona sub directa conducere a Consiliului Eparhial, care va face şi numirea funcţionarilor, cu excepţia personalului tehnic special, care va fi confirmat de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor.

Art. 5. Funcţionarii fondului bisericesc ortodox român al Bucovinei sunt funcţionari publici şi se bucură ca atare de toate drepturile înscrise pe seama lor în legea pentru statutul funcţionarilor publici, avînd fireşte, şi îndatoririle impuse de acest statut.

Ce priveşte pensiile, fondul îşi are cassa sa specială.

 

Art. 6. Regulile de administraţie şi exploatare pentru averile Fondului vor fi cele prevăzute pentru administrarea domeniilor (şi exploatarea lor) Statului şi în conformitate cu legea contabilităţii publice pentru instituţiile autonome.

Art. 7. Consiliul Eparhial conduce, supraveghiază şi controlează prin organele sale mersul întregii administraţii a fondului bisericesc şi prezintă raportul anual adunării eparhiale, care îi acordă cuvenita descărcare pentru exerciţiul expirat, putîndu-i da eventualele directive în privinţa celor de urmat în viitor.

Art. 8. Consiliul Eparhial întocmeşte proiectul bugetului anual de venituri şi cheltuieli al Fondului, potrivit dispoziţiunilor art. 2 din acest regulament şi normele generale pentru salarizarea clerului şi îl prezintă spre deliberare şi stabilire Adunării Eparhiale.

 

În buget se va înscrie suma de 1% din veniturile brute pentru creşterea averii fondului şi de 2% pentru crearea unui fond de rezistenţă pentru caz de criză în viaţa economică, la care se vor vărsa şi economiile realizate din aplicarea bugetului precedent.

Excedentele ce vor rămîne în buget după acoperirea tuturor cheltuielilor se vor vărsa la fondul general al bisericii ortodoxe române.

Art. 9. Bugetul astfel stabilit se înaintează spre aprobarea Ministerului Agriculturii şi Domeniilor şi Ministerului Cultelor.

Ministerul Agricukturii şi Domeniilor aprobă partea referitoare la administrarea şi exploatarea Fondului, iar Ministerul Cultelor partea privitoare la plata personalului bisericesc, la nevoile cultului şi la susţinerea operelor culturale şi de binefacere ale Eparhiei.

 

Art. 10. Toate chestiunile privitoare la contractări de creanţe ipotecare la vînzări de produse, care întrec posibilitatea anuală, sunt rezervate deliberării Adunării Eparhiale, iar înstrăinările de bunuri ale Fondului se vor face în conformitate cu dispoziţiile art. 29 din legea de organizare a bisericii ortodoxe romîne.

Art. 11. Ministrul nostru secretar de Stat la departamentul cultelor şi artelor este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a dispoziţiunilor prezentului decret.

Dat în Bucureşti la 24 noembrie 1925 ss Ferdinand. Ministrul Cultelor şi Artelor Al. Lapedatu ss Nr. 3381.

 

Forma legală actuală a ad-ţiei Fondului în conformitate cu susamintitelor dispoziţiuni din legea de organizare bisericească a intrat în fiinţă imediat după promulgarea legii fără oarecari dificultăţi avînd în vedere că evoluţia ad-ţiei spre această formă de organizare era de mai înainte pregătită.

Felul organizaţiei interne a ad-ţiei Fondului o expunem în capitolul următor.

 

Cernăuţi – Biblioteca Naţională a României

 

  1. Utilitatea şi menirea Fondului

 *

            Fondul  bisericesc a avut în Bucovina în toate timpurile o importanţă foarte mare în viaţa economică, socială şi culturală.

Importanţa Fondului în Bucovina se defineşte prin marea valoare a bogăţiilor ce deţine precum şi prin caracterul său de instituţie de utilitate publică pentru biserica ortodoxă aici în Bucovina, consacrat prin actul de înfiinţare a Fondului : Ordonanţa imperială din 18 iunie 1873 a Împăratului Iosif II-lea care ca  înfiinţător şi organizator al Fondului a lăsat acestor averi menirea prevăzută în actele de donaţiune a vechilor Domni, mitropoliţi, episcopi şi boieri români din Moldova care sunt ctitorii acestui Fond.

 

Dacă prin aportul său economic Fondul îşi are un loc important în cadrele economiei naţionale, în viaţa economică, socială şi culturală din Bucovina Fondul are un rol hotărîtor, întrucît deţine cca. Un sfert din suprafaţa Bucovinei resp. Cca. Jumătate din pădurile ei unde industria forestieră este principala industrie, lăsînd cu mult în urmă toate celelalte ramuri de producţie.

Din caracterul Fondului definit cu instituţiunea bisericească cu scopul precis de a promova interesele şcolii şi a bisericii din Bucovina, s-a imprimat şi în conducerea Fondului ca ţel final intensificarea producţiei la valoarea maximă cu observarea strictă a principiului permanenţei producţiunii mai ales menajarea intereselor viitorului, satisfacerea cît mai deplină a obligaţiunilor pentru cari fiinţează, şi o largă contribuţie pentru menajarea intereselor colectivităţii, pentru ridicarea aspectului cultural, economic şi social al Bucovinei.

 

Încă de la înfiinţarea sa, Fondul a întreţinut întreg clerul din Bucovina, aşa că Statul era complet scutit de orice fel de contribuţii pentru susţinerea bisericii ortodoxe din Bucovina.

Veniturile Fondului fiind cu timpul tot mai mari dînd excedente considerabile, s-au alocat anumite sume şi pentru crearea şi întreţinerea de anumite şcoli confesionale, astfel că cu timpul Fondul a ajuns să întreţină din mijloacele sale următoarele:

 

  1. Toate retribuţiile cuvenite Mitropolitului Bucovinei în bani şi în natură ca pămînt de hrană, pădure mitropolitană ş.a. la care are drept conform legii de organizare a bisericii ortodoxe
  2. Susţinerea Consiliului Eparhial
  3. Retribuţiile stăreţiilor mănăstireşti şi a călugărilor
  4. Retribuţiile (congma) preoţilor
  5. Dotaţia pentru cîntăreţii bisericeşti şi pălimari
  6. Pensiunile pentru văduvele şi orfanii rămaşi pe urma preoţilor şi cîntăreţilor bisericeşti
  7. Facultatea teologică de pe lîngă Universitatea din Cernăuţi
  8. Seminarul clerical
  9. Şcoala cantorală din Cernăuţi
  10. Liceul clasic din Suceava
  11. Liceul real din Cernăuţi
  12. Şcoala de fete din Cernăuţi
  13. Şcoala primară de băieţi din Cernăuţi
  14. Lefurile profesorilor de religie ortodoxă de la toate institutele din Bucovina
  15. O contribuţie anuală la întreţinerea şcolilor primare
  16. Contribuţiuni la clădirea, restaurarea şi întreţinerea bisericilor şi a caselor parohiale ale clerului ortodox din Bucovina.

 

Din mijloacele Fondului s-a clădit reşedinţa mitropolitană din Cernăuţi care este una din cele mai frumoase şi monumentale clădiri din Europa, biserica catedrală din Cernăuţi precum şi o mulţime de alte biserici pe tot cuprinsul Bucovinei.

Pe lîngă acestea, Fondul ca avere bisericească contribuie în largă măsură şi pentru scopuri de binefacere ori de cîte ori se apelează la mijloacele  sale, şi aceasta se întîmplă destul de  adesea.

În special după războiul mondial Fondul a contribuit cu lemn pentru refacerea satelor bucovinene distruse în timpul războiului precum şi pentru opera de colonizare a regiunii din nordul Bucovinei cu populaţie românească care a primit lemn de la Fond.

Invalizii, văduvele şi orfanii de război au fost ajutoraţi de către Fond cu lemn dat cu preş foarte redus.

 

Multe şcoli din Bucovina degradate în timpul războiului au fost refăcute cu lemn de la Fond cedat în mod gratuit sau cu preţ minim.

Deasemenea şi mişcarea cooperatistă a fost sprijinită de Fond prin diferite avantajuri la aprovizionarea cooperativelor cu lemn.

Pentru a aprecia mai bine însemnătatea contribuţiunilor Fondului pentru trebuinţele Eparhiei şi diverse scopuri de binefacere, dăm mai jos situaţia sumelor cheltuite de Fond în aceste  scopuri în timpul de la 1919 – 1931.

 

Mărimea sumelor date de Fondul bis. pentru scopuri de binefacere şi întreţinerea Eparhiei stă în raport direct cu venitul net al Fondului.

Sumele ce mai rămîn disponibile după satisfacerea necesităţilor administraţiei, Eparhiei şi pentru scopuri de binefacere se varsă la Fondul general bisericesc din Bucureşti. Asemenea excedente au fost în anii 1925 şi 1927.

 

 

Mărime sumelor date de Fondul bis. pentru scopuri de binefacere şi întreţinerea Eparhiei stă în raport direct cu venitul net al Fondului.

Sumele ce mai rămîn disponibile după satisfacerea necesităţilor administraţiei, Eparhiei şi pentru scopuri de binefacere, se varsă în Fondul general bisericesc din Bucureşti. Asemenea excedente au fost în  anii 1925 şi 1927.

Cu privire la ridicarea stării economice a Bucovinei Fondul a  contribuit mult avînd el în această privinţă o influenţă covîrşitoare.

 

Pînă în anul 1867 – data construirii căii ferate publice Lvov – Cernăuţi – Iaşi, Bucovina era o provincie izolată cu populaţia pe o treaptă înferioară de cultură.

Începînd de prin anul 1880, odată cu intrarea Bucovinei în  circuitul comerţului internaţional, Fondul avînd posibilitatea de dezvoltare s-a fixat ca ţel în conducerea ad-ţiei Fondului două directive principale şi anume : construirea unei reţele complecte de mijloace de transport şi comunicaţie în legătură cu calea ferată publică Leov – Cernăuţi – Iaşi, şi înfiinţarea unei industrii forestiere în Bucovina.

În considerarea marei importanţe şi pentru economia Fondului ce avea sa aibă realizările de mai sus, administraţia Fondului a contribuit la procurarea capitalului necesar construirii căilor ferate publice locale din Bucovina cu suma de 5 milioane coroane prin cumpărarea de acţiuni.

 

Astfel,  Fondul a dat impulsul la construirea căilor ferate publice Dărmăneşti – Vatra Dornei şi Dorneşti – Brodina.

În legătură cu numitele căi ferate publice, Fondul a constituit o reţea complectă de şosele forestiere şi căi ferate forestiere care avînd drept scop primordial transportul produselor lemnoase au devenit totodată şi căi publice  de comunicaţie locale între comunele din regiunile respective.

Cu timpul, o mare parte din şoselele forestiere constituite de fond, au trecut definitiv în proprietatea şi întreţinerea publică (judeţ).

 

Pentru a se înfiinţa industria lemnoasă, ad-ţia Fondului uneori şi chiar cu sacrificarea unor principii silvice în cultura şi exploatarea pădurilor a făcut mari concesiuni şi favoruri pionierilor industriei şi comerţului lemnului din Bucovina, prin faptul că în contractele de exploatare ce a încheiat cu ei, le-a dat  suprafeţe de exploatare întinse concentrate, făcîndu-le concesiuni şi cu privire la construirea mijloacelor de transport.

Aceste sacrificii au fost însă cu timpul răsplătită prin înfiinţarea industriei şi comerţului de lemn în Bucovina şi în urmare cererea pe piaţa lemnului s-a mărit.

Pentru exploatarea posibilităţii anuale de cca. 1.000.000 m3 lemn de lucru şi de foc se angajează lucrători localnici, care din această ocupaţie au o importantă sursă de cîştig, la fasonare, scoaterea şi transportul lemnului. Pentru lucrările de împădurire găsesc ocupaţie mai ales femeile şi copiii. Avînd în vedere şi sumele importante ce cheltuieşte anual Fondul pentru aceste lucrări, se poate aprecia importanţa cîştigului populaţiei şi de această categorie de lucrări.

 

Dacă mai considerăm şi faptul că pe lîngă salarizarea întregii preoţimi ortodoxe din Bucovina şi întreţinerea bisericilor, Fondul la un loc cu Eparhia are cca. 800 funcţionari putem aprecia cîte familii din toate straturile sociale îşi au întreţinerea  din gospodăria Fondului.

De aceea, în timpul crizei actuale, Bucovina a avut mai mult de suferit  decît toate celelalte provincii tocmai pentru motivul că criza a lovit în special piaţa lemnului aşa că Fondul intrînd în criză, a micşorat şi sistat plăţile fapt ce a avut drept urmare pauperizarea lucrărilor şi tuturor slariaţilor ce trăiesc din Fond.

Fondul face mari sacrificii şi prin ajutorarea populaţiei cu lemn cu preţ redus, dîndu-i posibilitatea să construiască locuinţe mai salubre şi mai încăpătoare, şi bine asortate cu  dependinţele necesare.

Cine face o călătorie prin satele bucovinene şi cele din judeţele învecinate din vechiul regat (Dorohoi, Botoşani) şi Ardeal (Năsăud) este impresionat de faptul bine vizibil că satele bucovinene au case de dependinţe mai încăpătoare fiind pe o treaptă economică mai superioară.

 

Pînă înainte de exproprierile reformei agrare de după război Fondul a fost în Bucovina şi cel mai mare proprietar de moşii agricole şi păşuni de munte. Prin o raţională exploatare a  acestor domenii, Fondul a servit de multe ori populaţiei agricole  ca îndrumător practic în exploatarea pămîntului.

În această privinţă trebuie să observăm însă că influenţa ad-ţiei Fondului în multe cazuri a fost mult diminuată din faptul că Fondul şi-a exploatat moşiile în majoritate prin arendare. Proiectele ad-ţiei încă din anul 1870 de a exploata în regie proprie anumite moşii spre a servi ca model de exploatare raţională, au întîmpinat dificultăţi.

După cum am amintit şi în altă parte, resursele Fondului au fost puse la contribuţie şi pentru opera de colonizarea Bucovinei cu elemente minoritare aduse din Ungaria şi Galiţia în timpul dominaţiei austriece. Coloniştii (germani, unguri şi slavi) au primit din moşiile Fondului terenul necesar iar din păduri lemnul necesar înfiinţării satelor. Din acele timpuri trecute, Bucovina a rămas atît de împestriţată cu colonii de populaţie minoritară.

 

Și pentru purtarea războaielor Austriei, Fondul a contribuit în mod forţat cu importante sume de bani.

În rezumat, putem spune că viaţa economică din Bucovina este strîns legată de economia şi gospodăria Fondului, o importantă parte din populaţie trăieşte exclusiv şi numai din ocupaţiuni la Fond, preoţimea ortodoxă Bucovinenaă cum şi Eparhia este susţinută exclusiv de Fond, multe şcoli sunt întreţinute de Fond. Drumurile şi căile ferate din Bucovina îşi datoresc existenţa în mare parte imboldului şi contribuţiei materiale a ad-ţiei Fondului.

Industria forestieră din Bucovina este o creaţie a ad-ţiei Fondului.

Prosperitarea în gospodăria Fondului a determinat totdeauna prosperitatea în viaţa economică a Bucovinei iar criza la Fond s-a resimţit prin pauperizarea populaţiei muncitoare în pădurile Fondului, a preoţimei şi corpului funcţionăresc.

De aceea, răspunderea conducerii şi ad-ţiei Fondului a fost în toate timpurile deosebit de angajată, în vederea satisfacerii sarcinilor şi obligaţiunilor legale şi funcţiionale ale Fondului.

 

1915, februarie 27, La Revue hebdomadaire: Reşedinţa mitropolitană din Cernăuţi; foto: Edme Vielliard

 

  1. Exproprierea de după războiul mondial

 *

            Suprafaţa proprietăţilor Fondului înainte de aplicarea  exproprierilor reformei agrare în anul 1920 era de 267.716 ha şi se diviza după modul administrării şi exploatării în :

A. terenuri afectate gospodăriei forestiere administrate în cele 31 ocoale silvice :

 

 

Conform datelor biroului cadastral s-au expropriat din proprietatea Fondului terenuri atît din cele înglobate gospodăriei forestiere cît şi din domenii şi anume :

 

 

Moşiile domeniale se exploatau în majoritate prin arendă cu toate că ar fi fost preferabil să fie exploatate în regie proprie pentru a servi ca ferme model pentru populaţia locală Administraţia Fondului cu o organizare atît de perfectă şi vaste resurse ar fi putut face chiar şi eventualele sacrificii pentru crearea  de ferme model ceea ce ar fi putut servi imens de mult interesele agriculturii şi populaţiei locale.

Un timp, prin anul 1870 s-a făcut o încercare în acest fel pe moşiile din Cozmeni, proiectul însă a căzut după o scurtă aplicare şi s-a revenit la sistemul de exploatare prin arendă.

 

În ultimii ani înainte de începerea războiului Fondul exploata prin arendă o suprafaţă de 17,052 ha terenuri agricole şi anume :

către herghelia Statului din Rădăuţi …                     5,374 ha

către mari arendaşi 25 moşii …                                 8,277 ha

către arendaşii mici se arendau proprietăţi mai

mici împrăştiate, mori şi altele  …                              3,401 ha

 

 

Din amenzi Fondul avea un venit brut anual de 690.000 coroane în cifră rotundă.

Restul domeniilor în suprafaţă de 288 ha se exploata în regie proprie – Pescăriilor din Cozmeni erau afectate 150 ha, pepinierei de pomi fructiferi din Jucica 5 ha, stabilimentului balnear din Vatra Dornei 135 ha.

Venitul net din exploatarea domeniilor era în anul 1910 de 233.877 coroane pe ha. Faţă de gospodăria forestieră acest venit reprezintă o cifră relativ mică.

Dealtfel, s-a constatat că încă de la finea secolului trecut veniturile domeniilor care odinioară erau singurele resurse ale Fondului erau mai mult sau mai puţin staţionare, pe cînd gospodăria forestieră era în mare ascensiune, cu mari posibilităţi de dezvoltare şi venituri net se urca din an în an.

 

Multe obiecte domeniile de mică importanţă şi cu situaţia  izolată, prezentau uneori chiar serioase dificultăţi de administrare şi s-a ivit necesitatea de a le preschimba cu anulare din interiorul complexelor întinse ale Fondului sau a le vinde, exploatarea lor nefiind rentabilă.

Deodată cu intensificarea gospodăriei  forestiere, s-a resimţit din ce în ce mai mult necesitatea de a descărca administraţiilor ocoalelor silvice de gestiunea bunurilor domeniale. Ca o a doua problemă conexă s-a impus cu mai multă intensitate şi problema divizării ocoalelor silvice şi micşorarea unităţilor exterioare de administrare. In ultimii ani înaintea războiului se pusese deja chestiunea separării complete a administraţiei domeniului agricol de cel păduros pentru a da administraţiei deplină specializare în fiecare ramură de producţie.

 

Privită astfel problema, exproprierea domeniilor agricole nu putea să prejudicieze întru nimic gospodăria forestieră a Fondului în afară de micşorarea în sine a averii imobile. In vederea scopului, Fondul putea şi trebuie să facă acest sacrificiu pentru interesele populaţiei autohtone, şi aceasta cu cît mai mult, avînd în vedere contribuţiile ce le-au dar el în trecut la opera de colonizare a fostului imperiu austro-ungar  cu elemente minoritare în Bucovina prin cedarea celor mai frumoase moşii agricole. Si afară de acestea sunt cunoscute şi contribuţiunile Fondului cu bani pentru ajutorarea Statului în trecut cînd acesta era în calamităţi financiare.

 

De aceea, ideea şi proiectul exproprierii moşiilor agricole nu trebuie să prejudicieze gospodăria forestieră a Fondului.

Modul însă cum s-a executat şi aplicat această expropriere a cauzat mari daune gospodăriei forestiere.

S-a încălcat principiul arondării unităţilor de administraţie şi s-a intrat chiar în inima lor, expropriindu-se terenuri interioare, creindu-se în complexul pădurilor fundături străine (enclave) pe care Fondul în ultimile decenii le cumpărase cu mari sacrificii tocmai în vederea arondării perfecte a hotarelor ocoalelor silvice.

Comisiunile agrare nu au ţinut seamă nici de faptul că anumite terenuri indicate în hărţile cadastrale ca poieni erau de mult împădurite de mult sub motiv că în evidenţa cadastrală felul culturii e indicat păşune sau fînaţ.

 

Multe din terenurile expropriate sub titlul de fînaţ sau izlaz, sunt de fapt de mult împădurite, deci de fapt un teren păduros.

Prin exproprierea de poieni interioare complexului forestier delictele silvice şi mai ales cele de păşunat s-au înmulţit, paza pădurilor s-a îngreuiat şi pe lîngă acestea s-au ivit litigii de hotare.

Datoria viitorului va fi ameliorarea neajunsurilor create de expropriere Administraţie Fondului va trebui neapărat să aibă în vedere răscumpărarea succesivă a tuturor fundăturilor din interiorul pădurilor şi arondarea perfectă a hotarelor în vederea asigurării unei întreţineri ireproşabile.

Terenurile expropriate din corpul ocoalelor silvice sînt situate în cuprinsul a 73 comune, iar cele din domenii sînt situate în 65 comune.

*

*

x După dl. Dr. S. Dimitrovici „Istoricul şi organizaţia Pădurilor Fondului bisericesc ort. Rom. Din Bucovina 1922, pag. 45

 


Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina

Cernăuţi, 1832 – desen de I. Schubirsz

M O N O G R A F I A

 *

 Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina

 *

 Lucrare  pentru examenul de subinspector silvic

 Întocmită de :

Gârbu Ştefan

Inginer şef silvic

 Cernăuţi  1934

 Lucrare recuperată de: Dr. Ion Barbu

 *

 

 

 

 

I n t r o d u c e r e

 *

 

Despre Fondul Bisericesc ortodox român din Bucovina s-a scris mult şi de diferiţi autori mai ales în timpul de dinaintea războiului mondial. Acele scrieri se ocupă însă fiecare cu subiecte mărginite la anumite chestiuni privitoare la gospodărirea Fondului, însă o monografie a bunurilor Fondului bis. lipseşte.

*

            Dîndu-mi seama că lipsa  unei monografii a bunurilor Fondului bis. din Bucovina reprezintă o lacună nu numai în scrierile de specialitate dar şi o lipsă pentru administraţia Fondului, cuprinzînd doar o monografie pe lîngă descrierea obiectivă a domeniului  date statistice sistematic orînduite şi de o netăgăduită importanţă pentru buna administrare a Fondului precum şi descrierea evoluţiei gospodăriei în trecut, mersul în prezent precum şi conclusiuni pentru viitor, aam luat hotărîrea încă înainte de cîţiva ani să întocmesc o monografie a Fondului.

*

            Deodată şi concomitent  cu colecţionarea materialului necesar pentru monografie, am publicat atunci mai multe articole în  chestiune în revista „Ecou de Codru” organul de publicitate al Societăţii inginerilor silvici din administraţia Fondului. Era pe atunci şi gospodărirea Fondului în plină prosperitate, în cei mai buni ani forestieri şi deia regiei proprii entusiasma toate spiritele.

*

            Intervenind apoi anii de criză, cu difidultăţi şi fiind au supraîncărcat cu lucrări de administraţie a suferit întîrzieri prepararea prepararea lucrării iar necesitatea de a mă supune examenului de subinspector, mă determină să o închei cu materialul adunat pînă acum.

*

            Supunînd eu această lucrare onor. Comisiuni pentru examenul de subinspector nu am pretenţia de a fi întocmit o monografie chiar complectă sub toate raporturile ce se cer unei monografii a  bunurilor Fondului, dar, cred că am făcut o monografie care cu unele mici complectări ce intenţionez să le fac pe bază de date şi observaţiuni ce se pot culege numai în mod treptat va deveni o monografie complectă din toate punctele de vedere.

*

           Fondul bis. ort. Rom. din Bucovina este după Stat cel mai mare proprietar de păduri, iar pădurile sale pe lîngă importanţa lor în angrenajul economiei naţionale, constituie fără îndoială cel mai bine amenajament şi organizat  complex forestier nu numai din ţară, ci din întreg estul Europei, care are un bogat trecut de intensă activitate pe ogorul economiei forestiere şi o frumoasă tradiţie, dar are şi un viitor pe care-l aşteaptă de la generaţia actuală de silvicultori.

*

            Deci, o monografie a bunurilor Fondului nu se poate prezenta în literatura forestieră decît sub o formă şi cu un fond care să fie la înălţimea importanţei obiectului descris.

*

Nu am pretenţia de a veni în această monografie cu hrisoave descoperite de mine, căci originea şi trecutul Fondului s-a studiat minuţios, de cercetători înaintaşi pe cari îi amintesc în bibliografie; de asemenea şi evoluţia gospodăriei în trecut o descriu după datele bibliografice vechi în chestie, complectate numai cu observaţiuni şi date culese de mine.

Abia situaţia Fondului cu începere din anul 1910 şi apoi în timpul războiului mondial şi mai ales mersul gospodăriei în perioada de după războiu pînă în prezent constituie un aport mai  însemnat de date culese de mine.

*

În lucrarea D-lui Opletal apărută în anul 1913, s-a publicat date asupra gospodăriri Fondului privind în special gestiunea transporturilor forestiere ăînă în anul 1911. In lucrarea de faţă m-am străduit ca să expun pe lîngă evoluţia din trecut şi rezultatul gospodăriei de la acea dată pînă în prezent, drept continuare a lucrărilor d-lui J. Opletal, natural cu excepţia anilor 1914-1918 cînd activitatea gospodăriri a fost întreruptă din cauza războiului mondial.

Fiind condus de considerentele că scopul monografiei fiind cel de a servi atît trebuinţelor de serviciu precum şi de a arăta evoluţia, organizarea şi administrarea unei gospodării forestiere, am aflat de necesar că lucrarea trebuie să cuprindă cît mai multe date statistice şi detalii asupra gospodăriei din trecut şi prezent precum şi cele mai importante instrucţiuni de serviciu date în anexă, totul în aranjament cît mai ordonat.

*

Din cauza timpului scurt, la concentrarea materialului nu am mai putut înlătura unele repetări în tratarea pe capitole precum şi să dau diagramelor, fotografiilor şi anexelor aranjarea cea mai potrivită.

Pentru a face comparabile rezultatele gospodăriri Fondului de la cele mai vechi începuturi pînă în prezent şi de a da gestiunii financiare postbelice o bază de comparaţie degajată de fluctuaţiunile monedei naţionale de după războiu, am redus gestiunea financiară de după războiu, la valuta aur expusă în paralel cu valuta hîrtie, obţinînd astfel o icoană reală a gospodăriei.

Cernăuţi, Palatul Mitropolitan – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

B i b l i o g r a f i e

 *

F. D a v i d e s c u : Raport asupra excursiunei silvice în Bucovina, adresat d-lui Administrator al Domeniului Coroanei. Bucureşti 1894

 

I. K r u t t e r : Leitfaden fuer den Unterricht beim Lehrkurs fuer Waldbaufseher im Bereiche der k.k. Direcktion der Gueter des gr.or. Religionsfondes. Cernăuţi 1894

 

D i e B u k o w i n a, Allgemeine Heimatskunde verfasst analsesslich des 50-Jaehrigen Regierungajubileums S.M. Franz Josef I verfasst durch die k.k. Gendarmarie. Cernăuţi 1899

 

A. Z a c h e r, E. G u z m a n, R. S p i e l b a u e r, Dr. C. H o m i u c a, I. C u p a r e n c o : Die Entwickerlung der land – und Forstwirtschaft und ihrer Industrien, sowie der Jagd und  Fischerei im Herzogthume Bukowina seit dem Jahre 1848. Wien 1901

 

I. O p l e t a l : Forstliche Bauinvestitionen im Bereiche der k.k. Gueter des Bukowinaer griechisch orientalischen Religionsfondes in Cernowitz. Cernăuţi 1906

 

I. O p l e t a l : Das forstliche transportwesen im Dienstbereiche der k.k. Direcktion der Gueter des gr. or. Bukowinarer Relionsfondes, nach amtlichen Quellen. Wien 1913

 

Dr. V. C o n r a d : Klimatographie der Bukowina. Wien 1917

 

Dr. I. N i s t o r : Istoria Fondului bisericesc din Bucovina. Cernăuţi 1920

 

Dr. S.  Z i m i t r o v i c i : Istoricul şi organizaţia Pădurilor Fondului bisericesc ort. rom. din Bucovina. Cernăuţi 1922

 

Dr. E. G u z m a n : Bunurile Fondului bisericesc ort. rom. din Bucovina. Bucureşti 1924

 

V. S a b ă u : Statistica pădurilor din România pe anul 1929. Bucureşti 1931

 

Z. T r i n k s : Zeichwirtschaft und Fischzucht mit besonderer Beruecksichtingung der

Teichwirschaft und Fischzuchtanstalt in Kotzman. Cernăuţi 1908.

*

            Pe lîngă   această literatură mi-a stat la dispoziţie arhiva veche şi amenajamentele pădurilor cari constituie un bogat izvor de date asupra gospodăriei precum şi dările de seamă ale administraţiei Fondului pentru gestiunea anilor 1927-1933/34.

Fotogarafiile cari reprezintă gospodărirea Fondului din trecut sunt reproduse după negative ce se află în inventarul Fondului şi au fost întocmite la timpul său de d-nii F. Czech şi I. Opletal.

De la inspectoratul industrial şi cel de vînătoare am cules datele necesare în legătură cu gospodăria Fondului, iar de la institutele Universităţii din Cernăuţi am primit o parte din cărţile necesare a fi consultate în chestie.

Pentru formarea cadrului monografiei am consultat toate monografiile din literatura forestieră românească precum şi cîteva monografii din literatura de specialitate germană.

Cernăuţi, Catedrala ortodoxă – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

Tabla de materii

* 

Capitolul I. Natura, originea, istoricul şi importanţa                                                Pag.

Fondului bis. ort. rom. al Bucovinei

 *

  1. Bunurile ce constituesc Fondul bis. ort. rom. al Bucovinei
  2. Originea Fondului bisericesc
  3. Istoricul administraţiei Fondului sub fosta stăpînire austriacă, de la înfiinţare (1783) pînă-n anul 1914
  1. Fondul bis. în timpul războiului mondial 1914-1914
  2. Administraţia Fondului sub stăpînirea românească
  3. Forna legală a administraţiei Fondului
  4. Utilitatea şi menirea Fondului
  5. Exproprierea reformei agrare din anul 1920

*

            Capitolul II. Descrierea domeniului forestier

* 

  1. Situaţia geografică şi administrativă
  2. Hotare starea lor şi părţi de litigiu
  3. Suprafaţa detaliată după felul culturii
  4. Clima
  5. Situaţia orografică şi hidrografică
  6. Formaţiunea geologică şi compoziţia mineralogică a solului
  7. Zone de vegetaţie
  8. Descrierea generală a arboretelor. Speciile şi repartiţia lor
  9. Monografia sumară a esenţelor forestiere
  10. Vegetaţia arbustică
  11. Limita superioară a vegetaţiei arborescente
  12. Pătura vie a solului
  13. Pătura moartă
  14. Insecte vătămătoare
  15. Criptogame şi alţi paraziţi vegetali
  16. Păşunatul
  17. Delicte silvice
  18. Vînatul şi pescuitul
  19. Incendii

*

            Capitolul III. Organizarea administraţiei Fondului

* 

  1. Organizarea în trecut şi evoluţia ei
  2. Organizarea ca fundaţiune autonomă pe baza legii de organizarea Bisericii ortodoxe din anul 1925
  1. Personalul
  2. Recrutarea personalului silvic inferior. Şcoala de brigadiri silvici din Rădăuţi

*

            Capitolul IV. Amenajarea pădurilor

* 

  1. Istoricul şi evoluţia lucrărilor de amenajare
  2. Consideraţiuni asupra tratamentelor aplicate în trecut
  3. Posibilitatea şi producţia pădurilor
  4. Descrierea sumară a metodei de amenajament aplicată la pădurile Fondului şi întocmirea amenajamentului
  1. Consideraţiuni asupra aplicării amenajamentelor

*

          Capitolul V. Exploatarea pădurilor

 *

  1. Faza I-a de dezvoltare – 1867
  2. Faza II-a 1868-1897
  3. Faza III-a de dezvoltare
  4. Sistemul exploatării în regie a lemnului de foc
  5. Lucrările de exploatare. Epoca efectuării, unelte întrebuinţate şi lucrători
  6. Sistemele de exploatare aplicate după războiu
  7. Sistemele actuale de exploatare

*

            Capitolul VI.  Instalaţiuni şi căi de transport

 *

  1. Căile de transport pe apă
  2. Transportul pe uscat
  3. Căile de transport publice
  4. Construcţia căilor de transport forestiere

Programul de investiţii pentru deceniul 1898-1907

Programul de investiţii pentru deceniul 1908-1917

Programul de investiţii pentru deceniul 1908-1917 din

creditele bugetului ordinar

Prestaţiunea totală în construcţiunea mijlocelor de transport

  1. Poteci de pază şi vînătoare
  2. Linii telefonice
  3. Situaţia actuală a instalaţiilor de transport
  4. Exploatarea căilor ferate forestiere
  5. Întinderea actuală a reţelei de căi ferate forestiere şi materialul rulat
  6. Exploatarea
  7. Organizarea serviciilor de exploatare în regie proprie
  8. Gestiunea de exploatare şi executarea transporturilor
  9. Evidenţele inventarului
  10. Raport de activitate, cont final, buget
  11. Ateliere de reparaţiunmi şi întreţinere
  12. Stabilimentul de impregnarea traverselor şi stîlpilor de telefon din Frasin
  13. Linii industriale de garaj
  14. Rezultatele şi prestaţiunea căilor ferate forestiere în regie proprie

*

            Capitolul VII.  Clădiri forestiere

* 

  1. Clădiri de administraţie şi locuinţe
  2. Clădiri de exploatare
  3. Clădiri de raport

*

            Capitolul VIII. Regenerarea şi îngrijirea pădurilor

* 

  1. Consideraţiuni generale
  2. Împăduririle şi lucrările de îngrijirea arboretelor executate în anii 1873-1933
  3. Consideraţiuni asupra principiilor de regenerare aplicate în pădurile Fondului
  4. Esenţe exotice. Lucrări de împădurire speciale

*

            Capitolul IX. Industrie, comerţ şi consumul lemnului

 *

  1. Dezvoltarea industriei fabricilor de cherestea
  2. Dezvoltarea altor industrii
  3. Situaţia de după război a industriei lemnului din Bucovina
  4. Industrii ce întrebuinţează lemnul ca combustibil
  5. Orientarea comerţului de export al lemnului din Bucovina
  6. Satisfarea cerinţelor consumului intern
  7. Clasificarea lemnelor şi sortimentelor de vînzare
  8. Preţul lemnului. Evoluţia şi variaţiile sale

*

            Capitolul X. Exploatarea în regie proprie a fabricilor de cherestea

 *

  1. Infiinţarea regiei
  2. Descrierea fabricilor de cherestea ale fondului

Fabrica de cherestea din Falcău

Fabrica de cherestea din Moldoviţa

Fabrica de cherestea din Frasin

Fabrica de cherestea din Putna

Fabrica de cherestea din Gura Humorului

Fabrica de cherestea din Voivodeasa

  1. Organizarea exploatării în regie a fabricilor de cherestea
  2. Activitatea regiei fabricilor de cherestea
  3. Rentabilitatea exploatării în regie a fabricilor de cherestea
  4. Consideraţiuni asupra rezultatului şi necesităţii exploatării în regie proprie

a fabricilor de cherestea

*

            Capitolul XI. Bunuri secundare de producţie

* 

  1. Băile din Vatra Dornei
  2. Istoricul
  3. Situaţia staţiunii, clima, izvoarele şi nămolul
  4. Inventarul şi instalaţiunile stabilimentului balnear
  5. Exploatarea băilor
  6. Băile din Iacobeni
  7. Minele din Iacobeni
  8. Originea şi exploatările din trecut
  9. Reorganizarea exploatării
  10. Rezultatele exploatării şi rentabilitatea
  11. Criza economică şi influenţa ei asupra exploatărilor miniere
  12. Inventarul exploatărilor miniere
  13. Pescăriile din Cozmeni
  14. Infiinţarea pescăriei şi rezultatele exploatării înainte de război
  15. Situaţia şi inventarul pescăriei după zărboi
  16. Rezultatul exploatării şi rentabilitatea

*

            Capitolul XII. Gestiunea financiară a Fondului

 *

  1. Rezultatul gestiunii dela înfiinţarea Fondului pînă la războiul mondial
  2. Rezultatele gestiunii de după războiul mondial
  3. Impozitele
  4. Efectele crizei asupra gospodăriei
  5. Mijloace de luptă pentru atenuarea efectelor crizei

Cernăuţi, Piaţa Fântânii Albe – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

Concluziuni

 *

  1. Aprecieri asupra trecului Fondului
  2. Caracteristicile economiei Fondului de după război
  3. Indrumări şi directive pentru viitor

*

                        Fotografii

 *

Tipuri de arbori şi arborete din pădurile fondului (6 foto)

Pădurea seculară din Voroneţ

Codrul de fag din Ilişeşti

Codrul de stejar în Ocolul silvic Jucica

Pădure seculară în Poiana Stampei

Parchet după extragerea răşinoaselor din anul 1893 în Ocolul silvic Putna

Exploare din anul 1896

Scoaterea lemnului pe jilip

Cale cu şine de lemn din secolul trecut

Lucrări de exploatare în Ocolul silvic Vama (6 foto)

Opustul din Sarata

Cale şinuite de lemn din secolul trecut

Plecarea unui tren forestier

Incărcarea unui tren forestier

Potecă într-un ocol de munte

Instalaţie de impregnarea stîlpilor de telefon

Drum forestier şeseluit în ocolul silvic Revna

Transportul lemnului pe plute pe Bistriţa Aurie

Transportul lemnului pe drum de zăpadă

Clădiri administrative (6 foto)

Reşedinţa Ocolului silvic Dorna Candrenilor

Administraţia centrală din Cernăuţi

Fabrica de cherestea din Frasin (2 foto)

Plan înclinat la exploatările miniere din Iacobeni

*

                        Hărţi şi planuri

 *

Harta proprietăţilor Fondului

Harta precipitaţiunilor

Harta geologică

Harta zonelor de vegetaţie

Harta evoluţiei exploatărilor din Valea Suhei

Harta arboretelor din Ocolul silvic Revna trupul Cozmeni

Harta proprietăţilor Fondului şi instalaţiunilor de transport la finea anului 1910

Planuri de situaţie a stabilimentelor industriei din

Falcău

Moldoviţa

Frasin

Putna

Gura Humorului

Voivodeasa

*

                        Diagrame

 *

Rezultatele exploatărilor în pădurea Fondului în epoca 1862-1933

Cheltuieli de investiţie şi întreţinerea instalaţiilor de transport în perioada 1878-1933/34

Cheltuieli de întreţinerea drumurilor şi clădirilor în perioada 1910-1933/34

Prestaţiunea căilor ferate forestiere în perioada 1909-1932/33

Lucrări de regenerare şi îngrijirea arboretelor 1873-1933

Cheltuieli, pepiniere, seminţe, puieţi

Preţul lemnului în anii 1910-1934 şi 1892-1898

Preţul lemnului în anii 1842-1934

Gestiunea financiară a Fondului în anii 1874-1933/34

Venituri, cheltuieli, venit net pe hectar

Specificarea venitului net pe ramuri de producţie

Specificarea cheltuielilor pentru anii 1874-1931


Pagina 3 din 3123