CĂRȚI TRADUSE de Dr Ion BARBU | Dragusanul.ro - Part 2

Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (VIII)

Fotografii: Prof. Josef Opletal

 

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

 

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

 

 

CAPITOLUL VIII

Regenerarea şi îngrijirea pădurilor

 

1). Consideraţiuni generale

 

Grija pentru regenerarea pădurilor Fondului în bune condiţiuni a fost întotdeauna o preocupare de căpetenie  a administraţiei Fondului, de aceea suprafaţa împădurită se menţine constantă şi fără scăderi încă din timpul primelor exploatări.

 

Trebuie relevat însă că silvicultorul din Bucovina a fost ajutat în opera de regenerări şi împăduriri care este şi trebuie să rămâie cea mai de seamă îndatorire a sa, de acţiunea binefăcătoare a naturii. Cum am arătat la Cap. II, condiţiunile staţionale din Bucovina sunt foarte favorabile vegetaţiei forestiere şi de aceea – cu puţine excepţii – nicăieri silvicultorul nu a avut de luptat cu vicisitudinile naturii în opera sa, ci a fost ajutat de regenerarea naturală care este foarte abundentă.

 

Un alt fapt important care uşurează acţiunea silvicultorului este constituit şi de împrejurarea că distribuţia esenţelor forestiere în pădurile Fondului este încă şi astăzi cea naturală şi aproape aceiaşi ca acum 70 ani când au fost puse în exploatare pădurile Fondului. Fiecare esenţă este în zona ei de vegetaţie şi ca atare se regenerează uşor; nu s-au făcut forţate substituiri de esenţe prin cultură artificială.

 

Datorită staţiunei foarte favorabile s-au regenerat în trecut în bune condiţiuni pe cale naturală şi parchetele cele mari de 1000 – 2000 hectare provenite din primele mari exploatări şi nu au remas nicăieri munţi desgoliţi sau îmbrăcaţi cu păduri de mesteacăn.

 

Din seminţişurile existente în pădurile seculare supuse exploatărilor, complectate cu semânţa venită din arborete vecine şi din seminceri remaşi în parchete, s-au format păduri de răşinoase ce se prezintă astăzi în bune condiţiuni atât ca formă cât şi ca compoziţie.

 

Din acel timp şi din asemenea regenerări mai mult naturale se găsesc astăzi cantoane întregi de arborete de aceiaşi vârstă.

 

Este de relevat faptul că dacă în trecut regenerarea naturală a dat bune rezultate, aceasta se datoreşte şi faptului că pe atunci Bucovina având încă o populaţie mică, plaga păşunatului încă nu era cunoscută ca astăzi.

 

Primele măsuri şi preocupări pentru regenerarea artificială datează încă din primul timp al ocupaţiei Bucovinei de către Austro – Ungaria.

Un raport din anul 1782 al administraţiei Bucovinei de pe atunci propune împăduriri cu anin şi salcie în regiunea dintre Nistru şi Prut care este săracă în păduri.

 

Aceiaşi grijă pentru viitorul pădurilor din partea administraţiei reiese şi din faptul arătat mai înainte – că încă în anul 1785 s-a decretat pentru Bucovina un regulament forestier cu privire la exploatări, şi încă în acelaşi an administraţia a adus primul silvicultor în Bucovina deocamdată pentru pădurile din sud unde se făceau exploatări mai mari pentru necesităţile întreprinderilor miniere ce au luat acolo fiinţă.

 

La finea secolului XVIII erau deja mai mulţi silvicultori în Bucovina. Ei erau datori să raporteze despre bogăţia anilor de sămânţă şi despre cantităţile de sămânţă adunate.[1]

 

O necesitate imperioasă de a se face împăduriri artificiale nici nu s-a resimţit înainte de anul 1870 deoarece abia cu înfiinţarea căii ferate normale Leov – Cernăuţi – Iaşi au început şi exploatările mai importante.

Cu toate că încă dela începutul secolului trecut, silvicultorii cu predilecţie se ocupau cu plantaţiuni, mai ales de larice – pin – arbori rari în Bucovina – aceste ocupaţiuni se făceau mai mult sub titlu de încercări şi nu răspundeau unei necesităţi imperioase.

 

Abia deodată cu reorganizarea administraţiei Fondului din anii 1873 – 1875 începe o acţiune sistematizată de împăduriri şi regenerări artificiale, deodată cu exploatările mai mari. De atunci datează şi primele însemnări asupra lucrărilor de împăduriri artificiale executate.

Pădurile de foioase ce se exploatau înainte în zona de coline şi şes mai ales pentru lemn de foc, se regenerau pe cale naturală fie în crâng, fie prin tăieri de regenerare progresive, fie grădinărite în pădurile de foioase cu răşinoase.

 

 

2). Împăduririle efectuate în anii 1873 – 1933

 

Lucrările de împăduriri sistematice efectuate în pădurile Fondului cuprind deci un interval de 60 ani, pentru care avem însemnări complecte pe cari le expunem la pag. 427  cu specificarea pentru : însemânţări, plantaţiuni şi diverse operaţiuni culturale.

Suprafaţa împădurită anual a trecut deci dela 155 ha în anul 1873 la 1928 ha în anul 1913 în preajma războiului mondial.

Costul acestor lucrări de regenerare dimpreună cu costul întreţinerii pepinierelor şi a operaţiunilor culturale s-a urcat dela 2480 coroane la 231.823 cor. în acelaşi intervale de timp.

 

În acelaşi tablou sinoptic se evidenţiază clar şi sporirea suprafeţelor pepinierelor.

Este demn de relevat sporirea costului lucrărilor de împădurire pe unitate de suprafaţă dela 9,40 cor. pe ha în anul 1873 la 30,0 cor. în anul 1930 pentru însămânţări naturale iar pentru plantaţiuni s-a urcat costul dela 21,3 la 37 cor de ha în acelaşi interval de timp.

Un spor deosebit de important se înregistrează la cheltuielile efectuate pentru operaţiuni culturale.

Cum se arată în mod grafic şi în diagramele 1 – 3 (aici anexate) majoritatea împăduririlor s-a executat în secolul trecut prin însemânţări directe, pe când în secolul actual prepondează regenerările prin plantaţiuni. În anul 1873 nu există încă nici o pepinieră, pe când în anul 1898 erau deja 15,4 hectare ocupate de pepiniere şi de atunci suprafaţa lor a sporit mereu până în anul 1913, dar mai ales după războiul mondial (36 ha în anul 1930) pentru a servi necesităţilor de împădurirea restanţelor după cum se arată în diagrama 7.

 

Urgia războiului mondial ce s-a abătut în anii 1914-1918 asupra Bucovinei, a întrerupt lucrările de împădurire, dar în schimb a determinat devastarea pădurilor pe mari suprafeţe prin exploatări forţate pentru necesităţile armatei.

Afară de aceasta, multe din plantaţiunile şi însemânţările efectuate înainte de războiu au fost nimicite de armatele luptătoare. De asemenea şi pepinierele au fost distruse în timpul războiului.

Odată cu finea războiului, problema reîmpăduririlor se prezenta sub un aspect deosebit mai ales în ocoalele din regiunea muntoasă ş.a. Cârlibaba, Iacobeni, Pojorâta, Breaza, Vatra Dornei şi altele unde restanţele de împădurit înglobau suprafaţa totală de cca. 22.000 hectare.

 

În anul 1919, Fondul fiind sărăcit de războiu şi cu inventarul distrus, cu pepinierele nimicite, a putut împăduri abia 319 hectare, faţă de 1928 ha împădurite în anul 1914.

Pe măsura refacerii pepinierelor şi a uscătoriilor de seminţe, prin anul 1925, împăduririle se făceau deja în aceeaşi măsură ca şi înainte de războiu. Pentru a se putea împăduri toate restanţele, trebuia însă depăşită chiar prestaţiunea de dinaintea războiului. De aceea Fondul şi-a sporit numărul uscătoriilor de seminţe la 7 ş.a. în ocoalele silvice Vatra Dornei, Iacobeni, Pojorâta, Argel, Frasin, Seletin şi Straja. Pentru scoaterea seminţelor de larice din conuri s-a procurat o maşină specială.

Prin procurarea seminţei de răşinoase în regie proprie, este asigurată o bună selecţiune a seminţelor, fapt de de deosebită importanţă în regenerarea pădurilor în bune condiţiuni, având în vedere ereditatea calităţilor şi proprietăţilor specifice a arborilor cu ocazia regenerărilor.

 

Pe lângă seminţele de răşinoase, se adună în fiecare an importante cantităţi de sămânţă de frasin, paltin, stejar şi ulm.

În anul 1926 suprafaţa împădurită prin semănături şi plantaţiuni era deja de 2268 ha iar în anul 1930 a ajuns la maximum de 2957 ha, depăşind cu mult prestaţiunea de dinaintea războiului. Dar, şi cheltuielile întrebuinţate la lucrări de regenerare au depăşit cu mult pe cele de dinaintea războiului, după cum se arată în diagrama 4. În anul 1928 s-a cheltuit 10.637.282 lei sau 337.201 lei aur, faţă de 231.823 lei cheltuiţi în anul 1913.

În anii 1928 şi 1929 de proprietate economică, costul  de împădurire de hectar a depăşit chiar costul de dinainte de războiu, cheltuindu-se 40 – 41 lei aur de hectar, pentru plantaţiuni, faţă de 33-37 coroane înainte de izbucnirea războiului mondial.

 

În aceşti ani de prosperitate, s-a întrebuinţat până la 7200 kgr sămânţă anual. Stocul anual de puieţi în toate pepinierele este de cca. 25.000.000 din cari se plantează anual cca. 7.000.000 puieţi.

Concomitent cu sporirea succesivă a suprafeţei pepinierelor, au sporit în mod corespunzător şi cheltuielile de întreţinerea lor, depăşind chiar şi pe cele de dinainte de războiu din cauza marelor restanţe de împădurit ce am avut în urma devastărilor de războiu.

În special în perioada 1924 – 1933 s-au regenerat în total 3807 ha prin însemânţări şi 17.913 ha prin plantaţiuni deci launloc 21.720 ha sau în mijlociu 2170 ha anual. În acelaşi interval de timp s-a exploatat 17.986 ha s-au 1.799 ha anual.

 

Considerând însă că regenerarea naturală prin tăieri succesive se aplică pe 55% din suprafaţă, regenerarea făcându-se în mod natural cu complectări pe 0,4 din suprafaţă, iar la parchetele exploatate ras de asemenea se contează pe o regenerare naturală pe 0,2 din suprafaţă, rezultă că împăduririle artificiale dimpreună cu regenerările naturale depăşesc tăierile anuale cu cca. 50%, micşorându-se astfel în fiecare an suprafeţele restante de împădurit.

Parchetele de pe versanţii nordici se regenerează cu mult mai bine decât cele de pe versanţii însoriţi.

De prezent, restanţa de împădurit, s-a redus la cca. 11.000 ha dela cca. 22.000 ha existente după războiu.

 

O deosebită importanţă se dă operaţiunilor de îngrijirea arboretelor, ş.a. degajări de seminţişuri, extragerea arborilor bătrâni din arborete tinere şi rărituri. Mai ales în regiunea de şes şi coline unde materialul provenit din asemenea operaţiuni este căutat, acolo se practică mai intensiv operaţiunile culturale fără speze, contra cedării materialului extras.

După cum se arată în diagrama 4 şi tabloul dela pag. 427 începând cu anul 1927, suma cheltuită pentru operaţiuni culturale a depăşit cheltuielile făcute în acelaşi scop înainte de războiu, atingând un maxim în anii 1928 – 1929.

 

Primele rărituri s-au executat în anii 1865 – 1870 în ocolul silvic Pătrăuţi în arborete de răşinoase dese provenite în parte din regenerare artificială şi s-a putu valorifica materialul subţire populaţia fiind acolo destul de deasă.

Însemănări precise asupra răriturilor efectuate s-au făcut însă abia după reorganizarea administraţiei Fondului din anul 1875. Expunem după E. Guzmann situaţia răriturilor efectuate în intervalul de timp 1880 – 1912.

 

 

Rezultă că suprafaţa pe care s-au practicat răriturile a sporit de la 651 ha la 1073 ha în timpul de la 1880 – 1912 iar procentul lemnului de lucru s-a urcat de la 4 la 25, adică a devenit de 6 ori mai mare.

Venitul net s-a mărit de la 15.800 cor. la 104.100 cor.

La munte, problema răriturilor este numai dificilă din cauza imposibilităţii obicinuite de a desface materialul subţire.

În unii ani însă sunt cereri chiar foarte mari de asemenea lemn din rărituri, pentru construcţiuni de case în Basarabia sau pentru celuloză.

 

În acele arborete dela munte, în cari nu sunt drumuri de coastă, răriturile nu sunt recomandabile, căci în acest caz prin scoaterea materialului lemnos pe coastă în jos, se vatămă arboretul principal prin zdrelirea arborilor, cari capătă apoi putrezirea roşie.

Deodată cu venirea crizei în anul 1930, din lipsă de credite s-au micşorat suprafeţele anuale împădurite, dar mai ales s-a neglijat întreţinerea pepinierelor şi a lucrărilor de îngrijirea arboretelor. Sumele cheltuite pentru întreţinerea pepinierelor s-au redus dela 1.639.320 lei în anul 1930, la 472.023 lei în anul 1933 iar cheltuielile pentru operaţiuni culturale s-au redus şi mai mult.

Din cauza neexecutării operaţiunilor culturale, regenerările în multe locuri sunt compromise, fiind copleşite de esenţe ordinare.

 

Lucrările de regenerarea pădurilor sunt adeseori compromise şi prin mari stricăciuni cauzate de păşunatul abuziv, care cu toate rigorile legii codrului silvic – care impune o severă urmărire a delictelor de păşunat – nu poate fi împiedicată cu efect, lipsind sprijinul energic al autorităţilor în drept.

În pădurile de peste 15 ani păşunatul este tolerat prin abatere dela prohibiţiunea absolută privitoare la pădurile Statului şi ale instituţiunilor publice, pe baza de permise date anual de Ministerul Agriculturii.

Păşunatul  – fie clandestin fie cu permis – constituie o plagă serioasă pentru regenerarea pădurilor Fondului şi va trebui negreşit găsită o modalitate de combatere cu succes a acestui mare pericol al regenerărilor.

 

 

3). Consideraţiuni asupra principiilor de regenerare aplicate la pădurile Fondului

 

Principiile şi metodele de regenerare aplicate pădurilor Fondului au evoluat şi ele deodată cu progresarea silviculturei şi a economiei forestiere în general.

Pe când amenajamentele din anul 1820 pentru pădurile din jurul Cernăuţiului nu cunoşteau încă nici un fel de recomandaţiuni speciale cu privire la esenţele mai valoroase ce ar fi trebuit favorizate, ci era numai suficient ca suprafeţele  exploatate ras după metoda parchetaţiei să fie luate din nou în stăpânire de vegetaţia forestieră indiferent de specie, toate metodele de regenerare ce au venit mai târziu, au la bază principiile silviculturei moderne şi anume :

 

a). Să se dea preferinţă regenerărilor naturale

b). Să se creeze păduri de esenţe în amestec, cu favorizarea specială a esenţelor de valoare

c). În acest scop să se micşoreze cât mai mult posibil suprafeţele de exploatare.

 

Pădurile Fondului nu au suferit deloc influenţa şcolii germane din secolul trecut, care într-un timp ridicat la principiu de dogmă generalizarea regenerărilor artificiale, fapt ce a dat naştere întinselor păduri pure de molid din sudul Germaniei şi pin în nordul ei, cari sunt atât de periclitate de dezastre provenite din atacuri de insecte şi ciuperci, care principiu a putut fi înlocuit abia succesiv, când şcoala regenerărilor naturale propagată de marii silvicultori Gayer, Mayr şi continuată de Wagner îşi arată deja roadele.

La Fond, după epoca de sacrificii pentru păduri în care Fondul vindea din motive economice exploatatorilor mari suprafeţe continue spre exploatare rasă, după expirarea succesivă a acelor contracte de exploatare, s-a trecut din ce în ce mai mult la tratamentul de codru cu tăieri succesive, menţinându-se tăierile rase numai acolo unde din cauza pericolului de vânt ele sunt inevitabile.

 

În pădurile de foioase din regiunea de şes şi coline cărora li se aplică regenerarea naturală, se fac mari sforţări pentru majorarea procentului esenţelor preţioase: stejar, frasin, ulm şi paltin în compoziţia masivelor. În acest scop, după tăierea de însemânţare se întroduc aceste esenţe prin plantare se puieţi viguroşi, iar tăerea definitivă nu se face înaintea asigurării regenerării în proporţia dorită în esenţe valoroase.

Tot în vederea asigurării regenerării esenţelor valoroase în proporţia dorită, deodată cu tăierea preparatorie se extrage pe lângă seminţişul preexistent şi fără valoare speciile nedorite, precum carpenul, plopul, mesteacănul sau alte specii copleşitoare. Toate tăierile progresive se fac cu considerarea specială a esenţelor valoroase. Acolo unde ele lipsesc, sau nu reuşesc la prima încercare, se trece fără nici o pierdere de timp la complectări prin plantaţiuni.

 

O importanţă deosebită în operaţiunile de regenerare au plantaţiunile sub masiv cu esenţe valoroase acolo unde ele lipsesc. Plantaţiunile sub masiv se fac mai ales pentru întroducerea bradului în compoziţia amestecului în pădurile dela coline şi munţi inferiori. În acest scop bradul se creşte în pepiniere volante sub scutul arborilor bătrâni şi se plantează la vârsta de 3 ani spre a evita copleşirea pueţilor cu pătură moartă din căderea frunzelor.

Pueţii de stejar, frasin, ulm şi paltin se cresc în pepiniere permanente până la vârsta de 2-4 ani şi se plantează nerepicaţi. Trebue de avut însă grija ca pueţii să nu fie prea deşi în straturi căci în acest caz ei rămân mici.

 

La complectările cu paltin, frasin, ulm se ţine cont de exigenţele fiecărei specii, alegând pentru frasin locurile cele mai umede.

Plantaţiunile se fac în dispozitivul patrat cu distanţa între pueţi de 1,50 m între rânduri şi pe rând calculându-se 4500 pueţi la hectar.

Chiar în regiunea foioaselor şi a bradului unde regenerarea naturală este generalizată, lucrările de împădurire artificiale în vederea asigurării proporţiei dorite între specii sunt atât de multiple, încât se poate spune că este o regenerare mixtă.

 

Executarea tăierilor progresive de regenerare naturală se face de asemenea cu considerarea principiului de bază, de a le conduce în aşa fel, încât regenerarea ce va rezulta să conţină esenţe de valoare proprii staţiuni în proporţie preponderentă spre a mări cât mai mult şi în orice fel valoarea arboretelor. Lupta ce se duce de silvicultor în acest sens este diferită după regiunea în care lucrează : La şes şi coline se luptă pentru sporirea stejarului, iar în zona munţilor inferiori pentru propagarea bradului cu considerarea în toate regiunile a esenţelor valoroase de diseminaţie : paltin, ulm, frasin.

Acolo unde regenerarea naturală lucrează prea încet sau greşit, cu toate precauţiunile luate în executarea tăierilor de regenerare, acolo silvicultorul intervine prompt şi la timp cu plantare de puieţi ce-i are totdeauna la îndemână în pepiniere. Numai astfel, Fondul prin cultură de 60 ani şi-a menţinut o proporţie favorabilă a esenţelor în constituţia masivelor.

 

În regiunea muntoasă superioară : unde prin aplicarea tăierilor rase, regenerările artificiale au cea mai mar extensiune, de asemenea, grija principală cu ocazia executării lucrărilor de regenerare este a se realiza proporţia dorită în amestecul speciilor. În locuri pietroase se întroduce pinul iar în cele mai bune laricele şi paltinul. În părţile inferioare se asigură bradului o proporţie corespunzătoare. Arboretele pure se evită cu orice preţ, cunoscute fiind pericolele ce ele ascund în sine. În principiu, chiar în zona proprie molidului unde el fiind în optimul său de vegetaţie este exclusivist, se caută a se realiza o proporţie de cca. 0,2 larice, pin şi paltin. Plantaţiunile la munte se fac cu pueţi viguroşi de 3 ani crescuţi parte în pepiniere stabile şi parte în pepiniere volante. Puieţii prea deşi în straturi se recepează.

Dispozitivul de plantare este şi la munte acelaşi, în patrat cu distanţa de 1,5 m între rânduri şi pe rând calculându-se 4.500 pueţi pe ha. Până în deceniul trecut, amenajamentele prevedeau încă din motive economice plantarea la munte cu distanţă de 2.0 m între pueţi pe rând şi între rânduri, calculându-se 2500 pueţi la ha iar restul se conta în însemânţare naturală din lături şi din seminceri. Astăzi, acest sistem de plantare un dispozitiv atât de rar este abandonat.

 

Cu o grijă deosebită se are în vedere menţinerea suprafeţei împădurite întreagă şi fără orice diminuare. De aceea, toate golurile rămase din oarecari cauze neîmpădurite, sau în cari n-a reuşit o împădurire se prevăd în planurile speciale spre împădurire din nou.

Numai datorită grijii speciale pentru lucrări de împăduriri, Fondul nu a pierdut nici un metru patrat din suprafeţele împădurite.

 

 

4). Esenţe exotice şi lucrări de împădurire speciale

 

Încă  la finea secolului trecut, adminisţia Fondului a dat atenţia cuvenită şi creşterii esenţelor exotice în pepinierele sale. S-au făcut încercări cu Quercus rubra, Carya alba, Pseudotsuga douglasi, Picea sitchensis, Pinus rigida, Picea pungens, Picea engelmanni, Abies concolor, Larix leptoletis, Pinus banksiana, Pinus strobus şi altele. Mai ales cu începerea secolului XX s-au intensificat încercările de cultura exoticelor, aşa de ex. în ocoalele silvice Putna, Straja, Solca, Frasin, Pojorâta. Cu începerea războiului mondial s-au sistat însă asemenea încercări, iar astăzi au remas prea puţine urme din acea activitate.

În anii 1908 şi 1909 s-a plantat în ocolul silvic Frasin Pinus banksiana pe muntele Mierţul pe o suprafaţa de cca. 1 ha în scopul fixării unui teren alunecător şi pe alocuri cu tendinţă de a forma nisip sburător. Astăzi arboretul are vârsta de 25 ani şi se prezintă în bune condiţiuni de vegetaţie pentru scopul în care a fost plantat[2].

 

O lucrare silvică importantă executată înainte de războiu constitue împădurirea muntelui Muncel din Pojorâta. Acest munte – probabil fost împădurit de mult se folosea de mulţi ani ca izlaz. Din cauza declivităţii prea mari a coastelor sale şi a terenului erozibil, ajunsese însă într-o stare de complectă degradare. Faţă de degradarea progresivă şi spălarea solului vegetal, administraţia Fondului a întreprins împădurirea acestui munte în suprafaţă de cca 500 hectare cu larice în amestec cu pin şi molid. După lucrări intense executate timp de mai mulţi ani, s-a reuşit în fine cu crearea pădurii pe coastele sterpe odinioară ale acestui munte.

Prin continue plantaţiuni, s-a reuşit a se da laricelui, care este o esenţă străină în Bucovina o extensiune foarte importantă. Această esenţă, are menirea şi rolul de a fi întrebuinţată repetat şi prin alte locuri pentru împăduriri în locuri dificile.

 

Pinus cembra de asemenea – e esenţă străină în Bucovina – s-a bucurat la fel de o deosebită atenţie în lucrările de împădurire din zona munţilor superiori, la limita vegetaţiei forestiere.

După Războiu, din cauza continuei insuficienţe de credite, nu s-au făcut lucrări prea importante în cultura exoticelor. Este recomandabil însă de a continua în stil mai mare cu cultivarea exoticelor sub titlu de încercare.

 

 

 

[1] E. Guzmann – Die Forstwirtschaft und Ihre Industrien

[2] I. Dan – Revista Pădurilor, 1934, pag. 28


Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (VII)

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

CAPITOLUL VII

Clădiri forestiere

 

Înzestrarea gospodăriei forestiere cu clădirile de exploatare şi locuinţele necesare pentru personalul de administraţie, pază şi gestiune a progresat ca şi construcţia instalaţiunilor de transport.

Deodată cu deschiderea pădurilor seculare din fundul văilor prin instalaţiuni de transport ce au întrat adânc în inima lor spre o deservire cât mai complectă şi deodată cu ridicarea lor în plan şi amenajare lor, ele au fost înzestrate cu tot felul de construcţiuni forestiere pentru buna adăpostire a personalului şi clădirile de exploatare necesare.

 

 

Fotografii: Prof. Josef Opletal

 

 

1). Clădiri de administraţie şi locuinţe

 

Deodată cu reorganizarea ad-ţiei Fondului din anul 1875 şi înmulţirea personalului, încă în acelaşi an Fondul a achiziţionat în centrul oraşului Cernăuţi o clădire importantă cu suma de 136.000 coroane cu destinaţia de a servi drept administraţie centrală.

Această clădire cu etaj cuprindea atunci pe o suprafaţă clădită de 1016 m3 47 camere cu suprafaţa totală de 1172 m2.

 

Până-n anul 1888 clădirea cuprindea şi o locuinţă pentru administratorul Fondului, în care an resimţindu-se deja lipsa de camere de birou prin înmulţirea personalului deodată cu amplificarea serviciilor prin intensificarea gospodăriei, întreaga clădire a remas rezervată exclusiv trebuinţelor de serviciu.

În anul 1897 această clădire devenind neîncăpătoare, Fondul a mai cumpărat şi clădirea alăturată cu suma de 60.000 cor. pe care a adaptat-o necesităţilor de serviciu cu suma de 8800 coroane înmulţind astfel numărul camerelor de serviciu la 69.

În fine, în anul 1905 devenind şi această clădire amplificată insuficientă, s-a construit un etaj şi deasupra clădirii cumpărate, cu 7 ani în urmă, cheltuindu-se cu această nouă amplificare suma de 68.000 coroane.

 

O activitate constructivă deosebit de prodigioasă a desfăşurat Fondul în construcţia clădirilor de locuinţă şi adăpost din serviciile exterioare. Principiul directiv în această privinţă era de a pune la dispoziţia şefilor de ocoale şi a celorlalte administraţii exterioare birouri şi locuinţe încăpătoare, sănătoase, cu toate clădirile accesorii şi atenansele necesare.

În cadrul aceluiaşi principiu ce a fost la baza înzestrării ad-ţiei  cu clădiri era şi ideea de a pune personalul de pază în complectă independenţă faţă de populaţia locală, dându-i locuinţe de serviciu corespunzătoare, încăpătoare cu toate atenansele necesare în cari organul de pază să-şi poată ţine o gospodărie în vederea procurării alimentelor necesare în regie prin cultivarea terenului de hrană.

 

Pentru uşurarea serviciului de inspecţiune fiecare reşedinţă de ocol precum şi cantoanele cu situaţie mai izolată trebuiau să aibă şi câte o cameră în plus pentru adăpostirea organelor de inspecţie.

Aceste încăperi în plus aveau menirea de a servi ca adăpost şi pentru comisiunea de amenajare sau alte lucrări pe teren.

Astfel, concomitent cu înmulţirea numărului ocoalelor silvice şi a cantoanelor de pază prin intensificarea gospodăriei se construiau în fiecare an reşedinţe de ocoale şi  locuinţe de cantoane.

Ca şi la înfiinţarea instalaţiunilor de transport, până prin anii 1885 nu s-a făcut în această privinţă aproape  nimic, gospodăria fiind extensivă şi se aştepta totul numai dela antreprenorii cumpărători prin contracte de lungă durată, cari după cum am arătat în altă parte făceau construcţiuni cu caracter mai mult sau mai puţin provizoriu şi numai pentru durata exploatării.

 

Deodată cu epoca de investiţii în instalaţiuni de transport a început o activitate vie şi pentru înzestrarea gospodăriei forestiere cu clădirile necesare.

Până-n anul 1905, Fondul avea deja aproape îndeplinit programul de construcţiuni pentru necesităţile de atunci corespunzătoare la numărul de ocoale şi cantoane ce erau în fiinţă.

Inventarul clădirilor cuprindea 27 reşedinţe de ocol, 203 locuinţe de canton dintre cari 67 înzestrate cu camere de inspecţie şi 10 clădiri de cancelarie separate de locuinţa şefului de ocol, deci în total 230 de clădiri de serviciu. Faţă de 27 ocoale silvice şi 204 cantoane cât erau atunci, rezultă că necesităţile erau aproape satisfăcute.[1]

Faţă de înmulţirea numărului de ocoale silvice la 31 şi a cantoanelor la 312 în anul 1914, s-au mai construit reşedinţele ocoalelor silvice nou înfiinţate şi anume : Breaza, Argel, Mănăstirea Homorului şi Ostra, iar cu clădirea reşedinţelor de cantoane s-a continuat fără întrerupere, adăugându-se în fiecare an clădiri noi.

 

În timpul de după războiu, activitatea în acest domeniu a fost destul de activă – cu toate dificultăţile economice. Nu numai că s-au refăcut toate clădirile deteriorate în timpul celor 4 ani de războiu, dar s-au mai construit şi clădiri noui pentru complectarea tuturor necesităţilor.

Astăzi, sunt 31 reşedinţe de ocoale pentru cele 31 ocoale silvice, având astfel fiecare ocol silvic reşedinţa sa proprie şi 282 case forestiere pentru cantoane şi brigadieri de cancelarie faţă de 312 cantoane sistematizate. Mai lipsesc deci cca 40 case de canton în total pentru adăpostirea tuturor şefilor de cantoane şi a brigadierilor de cancelarie în locuinţe de serviciu.

Toate cheltuielile pentru investirea pădurilor cu aceste clădiri s-au pus la dispoziţie din mijloacele bugetare.

 

Reşedinţele de ocoale sunt clădiri încăpătoare cu câte 4 – 5 camere destinate pentru locuinţa de serviciu plus 1 – 2 camere de inspecţie şi 1 – 2 camere de birou. Ele sunt construite din materiale de zidărie şi cuprind dimpreună cu atenansele fiecare câte o suprafaţă clădită de cca 500 m2 în mijlociu. La reşedinţele mai noui, camerele de inspecţie sunt de regulă construite la mansardă.

Locuinţele cantoanelor s-au construit după mai multe tipuri, cu un exterior agreabil având în general câte 2 camere de locuit, bucătărie, cămară, etc. câte o cameră de inspecţie şi atenansele necesare. Ele sunt construite  parte din zid şi parte din lemn.

Deoarece multe din aceste clădiri s-au construit din lemn prea puţin uscat, ele sunt atacate şi periclitate de burete (merulius lacrimans) care pricinuieşte mari daune.

Afară de aceste clădiri mari s-au mai construit foarte numeroase colibe de pază şi de vânătoare în toate ocoalele silvice pentru înlesnirea serviciului de pază şi ameliorarea vânătoarei. În anul 1905 erau 105 asemenea colibe şi de atunci numărul lor se menţine aproximativ constant.

 

La pag. 415 expunem sub formă tabelară şi pe ocoale silvice numărul reşedinţelor de ocoale, al caselor de cantoane şi al clădirilor de exploatare ca : uscătorii de seminţe, păstrăvării, fabrici de cherestea şi centre de exploatarea căilor ferate forestiere.

Natural că menţinerea în bună stare a unui număr atât de important de clădiri de serviciu necesită anual întrebuinţare de credite importante.

Expunem în urmare sumele cheltuite de administraţia în anii 1910 – 1933/34 cu întreţinerea clădirilor administrative : Reşedinţele ocoalelor, case de cantoane colibe de pază şi administraţia centrală.

 

 

Aceste sume reprezintă numai spesele de întreţinerea clădirilor, fără cele cheltuite pentru construcţiuni noui cari s-au suportat dintr-un credit separat.

La pag. 363 expunem comparaţiunea grafică a modului cum au variat cheltuielile de întreţinerea clădirilor administrative în perioada 1910 – 1934 cu linie întreruptă în valută au şi valută hârtie spre o mai bună apreciere a lor în raport cu ceea ce a fost înainte de războiu, curba mersului cheltuielilor în lei aur fiind eliberată de fluctuaţiunile monedei hârtie cari au fost atât de importante în anii 1919 – 1929.

 

După cum se arată, chiar imediat în anii de după războiu Fondul a cheltuit sume considerabile cu întreţinerea, cari s-au urcat treptat cu sporirea bugetului Fondului. În anul 1925 suma cheltuită întrece deja media anilor 1910 – 1913. În anul 1927 suma cheltuită cu întreţinerea clădirilor de administraţie atinge un maxim de 4.897.103 lei. În general, în anii 1925 – 1929 s-a cheltuit cu întreţinerea clădirilor chiar mai mult decât în anii dianintea războiului, fapt îmbucurător ce denotă grija administraţiei de a întreţine în bună stare aceste obiecte. În anii de criză începând din 1930 întreţinerea clădirilor este grav atinsă prin lipsa de credite. Lipsa de întreţinere cauzează grave deteriorări acestor clădiri ce constitue mândria unei gospodării forestiere ce s-a ridicat la o înaltă intensitate şi perfecţiune.

Se impune cu orice sacrificii menţinerea în bună stare a tuturor clădirilor administrative, având în vedere că între lăsarea reparaţiunilor strict necesare agravează starea generală în aşa mod că la caz de neîntreţinere suficientă timp prea îndelungat readucerea clădirilor în stare normală se va putea face numai cu prea mari sacrificii ce în tot cazul vor depăşi cu mult eventualele cheltuieli ce s-ar aloca acum pentru reparaturile strict necesare.

 

 

2). Clădiri de exploatare

 

Primele clădiri de exploatare ca : fabrici de cherestea, opusturi şi clădiri necesare la exploatarea căilor ferate forestiere s-au construit de exploatatori. După cum expunem mai detaliat în altă parte. După expirarea contractelor de exploatare ele au intrat în proprietarea Fondului prin răscumpărare.

Începând însă cu epoca aplicării planurilor de investiţiuni toate clădirile sâau construit în regie proprie de către administraţia Fondului în condiţiuni tehnice ireproşabile.

În centrele de exploatarea căilor ferate forestiere clădirile sunt foarte numeroase şi dimpreună cu numeroasele clădiri aparţinătoare fabricelor de cherestea constituie adevărate colonii. Centrele de exploatare c.f.f. cuprind câte o clădire de administraţie, remiză pentru locomotive, clădiri de ateliere mecanice, remize pentru vagoane, şoproane pentru lemn de foc, pentru cărbuni, plăci învârtitoare pentru locomotive, magazii de materiale tehnice, beciuri pentru materiale de uns şi iluminat, locuinţe pentru conducătorul de exploatare, pentru mecanici, şefi de tren, fochişti, lăcătuşi şi alt personal auxiliar, bărăci pentru frânari, locuinţe pentru cantonieri.

 

Toate clădirile s-au construit înainte de războiu, iar daunele şi deteriorările cauzate în timpul războiului, s-au refăcut încă în primii ani după încetarea războiului pentru a nu provoca stagnarea exploatărilor.

Descrierea detaliată a acestor multiple clădiri şi pentru fiecare centru în parte ar amplifica prea mult cadrul lucrării şi de aceea ne mărginim a specifica în mod sumar în expunerea tabelară dela pag. 415 numărul instalaţiunilor. Fiecare instalaţie de fabrică şi centru de exploatarea c.f.f. dispune de toate clădirile de exploatare necesare.

Mai amintim la această categorie de clădiri cele 7 uscătorii de seminţe ce le posedă Fondul în ocoalele silvice Vatra Dornei, Frasin, Iacobeni, Straja, Argel, Seletin şi Pojorâta. Cele 7 păstrăvării şi stabilimentul de impregnarea traverselor din Frasin, pe cari le descriem în altă parte.

 

În Brodina şi Straja Fondul posedă câte o fabrică de cherestea cu câte 3 gatere ce se exploatează prin arendare. Fabrica de cherestea din Stulpicani cu 2 gatere exploatată în regia ocolului cu ţărani a fost achiziţionată după războiu şi era la început acţionată prin forţă hidraulică iar Fondul a făcut unele reparaturi şi ameliorări instalând şi o locomobilă ca maşină de acţionare.

În ocoalele silvice Pojorâta şi Solca Fondul mai posedă câte un ferestrău de apă exploatate prin arendare.

 

 

3). Clădiri de raport

 

Pe lângă clădirile administrative şi cele de exploatare, Fondul mai posedă şi o serie de clădiri de raport în diferite localităţi din întreaga Bucovină. Aceste clădiri Fondul le-a achiziţionat fie prin cumpărări fie prin construire în regie în timpuri de prosperitate şi constituie un bun plasament al excedentelor bugetare.

Asemenea clădiri de raport sunt :

 

 

 

Valorificarea obiectelor mai importante se face prin închiriere pe cale de licitaţie publică astfel că veniturile realizate sunt puse în concordanţă cu situaţia pieţii.

Cazărmile „Horia” din Cernăuţi şi „Crişan” din Jucica sunt închiriate Ministerului Apărării Naţionale cu suma de 716.920 lei anual din care sumă conform transacţiunii încheiate cu acest minister, jumătate se întrebuinţează pentru lucrările de întreţinerea şi repararea edificiilor.

Aceste clădiri, în urma unui proiect de lege din anul 1929 urmau să fie expropriate. Legea încă nu a luat fiinţă şi situaţia a rămas neschimbată până astăzi.

 

Deoarece însă aceste clădiri nu aduc Fondului venitul corespunzător valorii lor precum şi considerând faptul că în situaţia actuală de criză Fondul nu poate suporta micşorări de venituri, având să suporte importante sarcini publice, s-a hotărât vânzarea lor. În prezent se duc tratative între Ministerul Apărării Naţionale şi administraţia Fondului pentru încheierea transacţiunei, căzându-se de acord asupra unui preţ de vânzare de cca. 23.000.000 lei pentru cazarma din Cernăuţi şi cca 17.000.000 lei pentru cea din Jucica, deci cca. 40.000.000 lei în total. Cu această sumă, Fondul ar urma să-şi achite impozitele restante către Stat precum şi anuităţi din datoriile ce le-a contractat în timpul de criză.

 

Cazarma „Horia” din Cernăuţi este situată aproape de centrul oraşului Cernăuţi şi singur terenul reprezintă aproape valoarea susarătată de cca ,23.000.000 lei.

Liceul Ştefan cel Mare din Suceava, Liceul real ort. rom. şi cel de fete ort. rom. din Cernăuţi s-au dat în chirie Statului în anul 1929 contra unei despăgubiri anuale de 1.000.000 lei.

 

În timpul actual de criză şi strâmtoare în care se găseşte Fondul ar putea să valorifice prin vânzare şi marile sale edificii din Rădăuţi, Gura Homorului şi Câmpulung, arendate astăzi autorităţilor publice, însă deoarece şi Statul însuşi se găseşte în mari dificultăţi financiare, deocamdată nu poate fi vorba de vânzare cu preţuri corespunzătoare, deoarece numai autorităţile publice – ce folosesc astăzi prin chirie aceste edificii – ar putea veni în considerare ca cumpărători :

Veniturile brute realizate de administraţia Fondului din arendarea clădirilor sale sunt următoarele în ultimii ani:

 

Anul 1929 ………………………………………………………………………  Lei 2.889.602

Anul 1930 ………………………………………………………………………  Lei 2.364.774

Anul 1931 ………………………………………………………………………  Lei 2.973.783

Anul 1932/33 ……………………………………………………………………            Lei 2.930.983

Anul 1933/34 ……………………………………………………………………            Lei 2.500.000

 

În timpul actual de criză se confirmă că achiziţionarea clădirilor mari din Cernăuţi, Jucica, Rădăuţi, Gura Homorului şi Câmpulung a constituit un bun plasament al banilor, înainte de cca. 30 – 40 ani la data achiziţionării acelor obiecte, considerând şi faptul că în timpul războiului mondial Fondul a pierdut întreaga sa avere mobilă în bani depuşi, pe când clădirile au remas, produc venituri şi eventual prin vânzarea lor vor putea contribui la asanarea datoriilor contractate acum în timpul de criză.

 

Profesorul Josef Opletal

*

[1] J. Opletal – Forstliche Baninvestitionen


Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (VI)

Fotografiile acestui capitol: Dr. ing. Ion Barbu şi… Alexandru Vlahuţă

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

 

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

 

CAPITOLUL VI

Instalaţiuni şi căi de transport

 

 

 

Producţia lemnoasă a pădurilor Fondului se transportă parte pe drumuri construite pe uscat şi parte pe căi de apă.

Drumurile pe uscat sunt cele publice : căi ferate, şosele naţionale, vicinale şi drumurile comunale precum şi căile ferate forestiere particulare construite de Fond.

Pentru construcţia căilor publice Fondul a contribuit în mare măsură, fie cu bani, fie cu materiale  şi chiar a construit şi în întregime unele drumuri de interes public, astăzi devenite publice, dar cari la înfiinţare au avut caracter mixt sau pur particulare ale Fondului şi numai în timpuri mai recente au trecut în patrimoniul public.

Drumurile pe uscat sunt : şinuite, şoseluite şi neşoseluite.

Administraţia Fondului fiind conştientă de rolul însemnat ce-l au căile de transport în valorificarea domeniului forestier, încă din jumătatea a doua a secolului trecut a desvoltat o deosebit de intensivă activitate în domeniul construirii şi întreţinerii căilor de transport, în aşa măsură că nicăieri în o altă gospodărie forestieră din Carpaţi sau în alt loc – după cât ne este cunoscut – nu s-a realizat ceva similar de important în acest domeniu.

 

Din acest punct de vedere, gospodăria Fondului înainte de războiu era cunoscută departe peste hotarele ţării şi servea drept model de bună organizare a transporturilor forestiere.

Nu voi face descrierea evoluţiei, construirii şi organizării căilor de transport pe teritoriile Fondului în mod prea detaliat, având în vedere că această materie este tratată şi desvoltată pe larg în opera consilierului silvic J. Opletal, actual profesor la Academia forestieră din Brno (Cehoslovacia) care în timpul dela anul 1890 până la războiul mondial în calitate de şef al serviciului Construcţiunilor dela Fond, a proiectat, executat şi organizat aceste căi de transport, încheindu-şi apoi opera pe teren prin redactarea unei monografii foarte detaliat a evoluţiei şi situaţiei căilor de transport până-n anul 1910[1].

În ordinea vechimei cea dintâiu importanţă pentru valorificarea domeniului forestier prin transportul lemnului la distanţe mari au avut căile pe apă.

 

 

 

  1. Căile de transport pe apă

 

Acestea, sunt localizate în sudul şi vestul Bucovinei în zona muntoasă. Datorită constituţiei mai conzistente a rocei subjacente de mai veche formaţiune geologică care determină stabilitatea albiei râurilor datorită debitului constant al apelor în cursul anului precum şi prin o suficientă cădere, cursurile de apă din acea regiune au proprietăţile cerute pentru plutăritul lemnului.

Aceste cursuri de apă sunt următoarele : Bistriţa aurie cu afluenţii Ţibău, Cârlibaba, Deaca, Coşna, Teşna, Dorna, formând basinul Bistriţei aurii şi Ceremuşul cu afluenţii : Sarata, Putila, Pâcălab.

În trecut, s-a practicat plutăritul şi pe cursul superior al râului Siret, dar cu finea anului 1910 s-a abandonat plutăritul pe acest curs de apă.

 

În bazinul Bistriţei gravitează ocoalele silvice Cârlibaba, Iacobeni, Vatra Dornei şi Dorna Candrenilor, iar în basinul Ceremuşului gravitează seria B din ocolul silvic Seletin.

Suprafaţa pădurilor ce gravitează la căile de plutărit este de cca. 40.000 ha faţă de cca. 190.000 ha deservite de căi de transport pe uscat, raportul suprafeţelor pentru aceste două categorii de transport fiind deci de cca. 1 : 5.

Lungimea totală a căilor de trasnport pe apă este de 335 km.

În anul 1860 legăturile comerciale cu piaţa din Galaţi fiind deja stabilite, transportul plutelor pe Bistriţa se făcea în mod regulat aşa că s-au făcut atunci primele lucrări de regularea cursului.

 

În anii 1884-1893 în urma intensificării plutăritului, Administraţia Fondului împreună cu firma Goetz construeşte primele opusturi pe Bistriţa. Începând cu anul 1895 cursul râului Bistriţa este întreţinut în bună stare mai ales de către firma Ph. şi Ch. Goetz & Comp. – principalul exploatator în această regiune prin înlăturarea obstacolelor şi întreţinerea  opusturilor.

Cursul Ceremuşului a fost regulat în decursul anilor 1790 – 1812.

Mai ales pela mijlocul secolului trecut, când încă nu erau construite căile ferate normale iar căile flotabile erau singurele cari legau Bucovina cu piaţa mondială a lemnului, plutăritul avea o foarte mare importanţă.

La finea secolului trecut erau pe căile flotabile din teritoriile Bistriţei, Ceremuşului şi Siretului 29 opusturi principale şi secundare şi 3 greble. Valoarea totală a construcţiunilor  pentru plutărit inclusiv lucrările de regulare era pe atunci de cca. 700.000 florini.

Anual se transporta pe apă din pădurile Fondului şi cele particulare cca. 320.000 m3 lemn de construcţie şi cherestea.

 

Însă, deodată cu punerea în circulaţie a căii ferate normale Leov – Cernăuţi – Iaşi în anul 1867, dar mai ales prin înfiinţarea liniilor ferate normale de interes local în anii 1888 – 1904, care legau de acum Bucovina cu lumea exterioară pe căi de uscat, importanţa căilor pe apă a scăzut considerabil şi din ce în ce mai mult, având în vedere că avantajele transportului pe uscat se evidenţiau tot mai mult faţă de desavantajele transportului pe apă.

Molidul din Bucovina cu o structură fină suferă deprecieri în calitate prin transportul pe apă.

Faţă cu marea desvoltare ce au luat în Bucovina căile ferate, încă înainte de războiu era în perspectivă ăntroducerea transportului pe uscat şi în valea Bistriţei prin construirea unei căi ferate între Iacobeni şi Cârlibaba.

Natural că în timpul de după războiu acest proiect nu s-a mai putut realiza din lipsa mijloacelor de investiţie. Dezavantaje transportului pe apă rezultă şi din faptul că prin mari taxa de plutărit acest sistem de transport a devenit foarte costisitor, fapt ce se repercutează puternic asupra preţului lemnului pe tulpină, prin diminuarea lui.

 

Astăzi, – cu toate că lemnul din basinul Bistriţei este de calitate superioară – Fondul realizează cele mai mici preţuri pe tulpină tocmai pentru lemne din ocoalele cu plutărit.

Din cele 6 opusturi principale şi 3 secundare din basinul  Bistriţei, Fondul posedă un opust pe părăul Cârlibaba la Buhaiescul : un opust la Dorna Roşie în ocolul silvic Dorna Candrenilor în proprietate integrală iar opusturile Deaca din ocolul silvic Iacobeni precum şi opusturile Bancu şi Teşna din ocolul silvic Dorna Candrenilor construite la timpul său de fosta Soc. Goetz & Comp. aparţin astăzi numai pe jumătate proprietăţii Fondului.

Din cele 3 opusturi din basinul Ceremuşului opustul Sarata este în întregime al Fondului. El a fost construit de către Fond în anii 1928 şi 1929 cu suma de 1.600.000 lei în condiţiuni tehnice foarte perfecţionate şi prin înlesnirea plutăritului lemnului din seria B a ocolului Seletin produse o considerabilă urcare a preţului lemnului pe tulpină. Întreţinerea acestor obiecte cade în sarcina concesionarilor de plutărit.

 

 

  1. Transportul pe uscat

 

Într-un capitol precedent, am arătat evoluţia valorificării domeniului forestier al Fondului. Bogăţia imensă dar latentă a pădurilor Fondului a putut fi valorificată numai datorită înfiinţării şi desvoltării căilor de transport pe uscat.

Cele mai vechi sunt:

 

  1. Căile de transport publice

 

În Bucovina, provincie cu mare procent de împădurire, în care consumul interior nu cere decât o mică parte din producţia pădurilor, restul fiind destinat centru export, vine în considerare în primul rând calea ferată normală  ca mijloc de transportul lemnului la mari depărtări.

Pădurile, cari sunt situate în majoritate în regiunea muntoasă, nu au fost atinse decât cu începerea anului 1888 de aceste artere de comunicaţie în mod mai util, cu toate că încă cu începerea anului 1868 calea ferată normală Leov – Cernăuţi – Iaşi traversa ţara pe marginea estică pe o lungime de 117 km.

Căile ferate normale de interes local din văile Siretului, Sucevii şi Moldovei ce au avut menirea de a pune în valoare pădurile din acele văi, nu s-au dat în circulaţie decât cu începerea anului 1888. Parcursul căilor ferate normale în raport cu situaţia pădurilor Fondului se expune în hărţile anexate.

Reţeaua căilor ferate normale deserveşte în mod complet pădurile Fondului din văile Sucevii şi Moldovei.

Evoluţia, lungimea şi proporţia căilor ferate raportate la suprafaţa Bucovinei şi la numărul populaţiei este următoarea :

 

 

În nici o altă parte din ţară căile ferate normale nu au luat o dezvoltare atât de rapidă ca aici. În raport cu alte provincii din ţară, Bucovina este deosebit de bine şi complet dotată cu căi ferate normale.

Toate văile principale sunt dotate cu căi ferate. Rapiditatea dezvoltării reţelei de căi ferate normale ce au făcut regiunea  muntoasă accesibilă se datoreşte faptului că terenul în Bucovina este în general uşor accesibil şi situaţia este deosebit de favorabilă pentru construire de căi de transport.

Desvoltarea căilor ferate normale în Bucovina este asemănătoare cu cea din ţările de vest a fostei monarhii Austro – Ungare.

 

În comparaţie cu vechiul regat Bucovina are pe km2 suprafaţa 55 m curent cale ferată, pe când în vechiul regat avem 4357 km de cale ferată, ceea ce reprezintă cca. 32 m cale ferată pe km2 de teritoriu, deci cam atât cât era în Bucovina la finele secolului trecut.

Fondul a contribuit  cu suma de 5 milioane coroane la construcţia acestor căi ferate prin subscriere de acţiuni.

Scopul primordial al construirii căilor ferate locale a fost tocmai transportul lemnului, care de fapt le întreţine rentabilitatea; 60-90% din tonajul transportat pe căile ferate locale este lemn.

În prezent, transportul pe aceste căi ferate suferă de un viciu fundamental : tarifele de transport sunt cu mult prea scumpe în raport cu valoarea actuală mică a lemnului. Urmarea este, că astăzi ca şi la finea secolului trecut încă, imense cantităţi de lemn de foc, din ocoalele dela munte remân pe loc în parchete, neputând fi valorificate din cauza nerentabilităţii transportului pe C.F.R.

 

În ceea ce priveşte şoselele, Bucovina este bine dotată, având cca 4000 km şosele naţionale (430 km) judeţene (1080 km) şi comunale (2640 km) ceea ce reprezintă cca. 400 m crt. şosea la km2 de teritoriu pe când în vechiul regat avem numai cca 325 m de şosea la km2 de teritoriu.

Dintre drumurile publice şoseluite ce au importanţă specială pentru transportul lemnului, relevăm că acestea sunt construite prin anii 1890 – 1900 de către Fondul bis. Pe o lungime de cca. 100 km fie ca drumuri paralele cu traseul căilor ferate forestiere, fie ca drumuri de transport şoseluite, dar cu timpul au devenit drumuri vicinale, cari s-au predat serviciilor respective judeţene.

Dacă la timpul său aceste drumuri au fost admirabil întreţinute de Fond, de când au trecut ele în patrimoniul public, aproape că nu mai îngrijeşte nimeni de ele şi se găsesc într-o stare rea.

 

 

  1. Construcţia căilor de transport forestiere

 

Căile de transport publice, cari la finea secolului trecut primeau din ce în ce o desvoltare tot mai mare, deşi erau de mare importanţă pentru punerea în valoare a bogăţiilor forestiere, totuşi în cele mai multe cazuri ele nu aveau suficientă legătură cu complexele mari de păduri valoroase; mai ales întinsele păduri din zona muntoasă remâneau neatinse de căile publice de transport.

Pentru a beneficia cât mai complet de reţeaua drumurilor publice, administraţia Fondului cu o privire clară în viitor, încă prin anul 1880 şi-a dat seama că fără drumuri suficiente nu se poate realiza o punere în valoare a domeniului său forestier, şi de aceea a păşit cu succes la înzestrarea pădurilor cu o reţea de drumuri, şosele şi căi ferate forestiere din ce în ce tot mai complectă, care întrând până în adâncul pădurilor să se racordeze complet la căile publice de transport.

Primele drumuri forestiere s-au construit în pădurile Fondului în anii 1886 – 1898. Pe atunci, s-a pus cu hotărâre ideia înzestrării pădurilor Fondului cu o reţea complectă de căi de transportul lemnului, singurele în stare să ridice gospodăria forestieră din faza exploatărilor primitive pe mari suprafeţe şi cu mică rentabilitate.

 

În anii 1886 şu 1887 s-au construit în pădurile Fondului primele 2 drumuri forestiere şi anume în ocolul silvic Revna. S-au construit atunci drumurile Mitrofan în lungime de 2,4 km şi Wuschi în lungime de 2,2 km şi cu câte 3 m lărgime. Lor le-a urmat în anii 1888 – 1890 construcţia drumului Sapioara de 4,6 km lungime şi 5 m lărgime.

În anul 1898 lungimea totală a drumurilor forestiere construite în acest ocol silvic era deja de 11,5 km iar costul a fost de 66.000 coroane. Proiectele de construcţie erau făcute de Iulius Krutter care şi-a câştigat mari merite în lupta sa pentru ideile de intensificarea gospodăriei Fondului.

Tot pe atunci în anii 1889 – 1897 s-au mai construit şi în alte ocoale o serie de drumuri forestiere [şi în alte ocoale o serie de drumuri forestiere] dintre cari amintim cu titlu de document : drumul dela gara Paltinoasa până la punctul de revărsare al pâpâului Izvor în râul Moldova în lungime de 1,68 km dimpreunî cu un pod de 219 m lungime peste acest râu; calea ferată cu tracţiune animală şi şine de lemn în lungime de 1,81 km în valea Izvor, drumul spre poiana Ivolani în lungime de 9,2 km; un drum de 18 km în valea Suchei, un drum de 7 km în valea Suceviţei. Acestea sunt cele mai vechi drumuri construite de Fond.

 

Ultimele două drumuri, adică cel din valea Suhei şi cel din Suceviţa au fost declarate drumuri vicinale. Concomitent, s-au făcut şi întinse lucrări de regularea cursurilor apelor de-a lungul acestor două drumuri.

 

În ocolul silvic Cuciurul Mare s-a construit în anii 1893 – 1901 în condiţiuni deosebit de grele pe teren alunecător drumul Tisoveţ în lungime de 10,77 km.

În ocolul silvic Jucica s-a construit în anii 1890 – 1891 drumul Jucica – Vilsnic în lungime de 2,2 km.

Şi în ocoalele silvice Vicovul de Sus, Frătăuţii – Noui, Codrul – Cozminului, Vama, Solca, ş.a. s-au construit drumuri şoseluite.

Cheltuielile necesare acestor construcţiuni ce făceau din bugetul regulat.

 

Concomitent, s-au construit pe atunci de către firmele mari ce cumpărau posibilitatea din anumite ocoale prin contracte de lungă durată, o serie de căi ferate forestiere pentru transportul lemnului. Ecartamentul acelor era 80 – 100 cm.

Primele drumuri şinuite aveau şine de lemn şi se exploatau prin tracţiune animală în condiţiuni de tot primitive.

Primelor exploatări mari se datoreşte introducerea căilor ferate forestiere în stil mare în exploatarea pădurilor. Valoarea şi durata acestor căi de transport era însă efemeră şi ele nu aveau nici o importanţă pentru înzestrarea pădurii cu căi de transport permanente. Ele erau mai mult nişte construcţiuni provizorii cu un minim de lucrări în pământ şi piatră. Prin o mare risipă de lemn care era pe atunci evident mai eftin decât preţul muncii, în loc de infrastructură durabilă se construiau peste depresiuni schele provizorii din lemn. Pentru a se asigura oarecare siguranţă rectiliniu.

Aceste construcţiuni durau numai atât cât ţinea şi exploatarea, iar după golirea munţilor de păduri, ele cădeau în ruină, iar terenul rămânea tot aşa de închis ca şi mai înainte, uneori încă şi mai inaccesibil, deoarece ruinele construcţiunilor de căi ferate împiedicau circulaţia în mod serios.

Primele drumuri forestiere construite au avut drept urmare o considerabilă şi imediată sporire a preţului lemnului.

 

Având în vedere aceste rezultate favorabile, cari au năruit şi ultimele îndoieli asupra rentabilităţii unor asemenea construcţiuni, precum şi considerând pe de altă parte că căile de transport executate de antreprenorii exploatatori, în opoziţie cu construcţiunile executate în regie proprie, aveau un caracter absolut de construcţiuni provizorii, cari cu toate că conform condiţiunilor contractuale treceau după expirarea contractelor de exploatare în proprietatea Fondului, totuţi nu puteau fi considerate ca investiţiuni, fiind ele absolut fără valoare, atâţia Fondului s-a decis să generalizeze şi să intensifice  construcţiunea căilor de transport, în regie proprie.

Pentru motivele de mai sus, precum şi din considerentul că din veniturile realizate pe urma exploatării pădurilor se impune – într-o gospodărie care trebue să aibă la bază principiul fundamental al permanenţei producţiunei – a se rezerva o cotă – parte, care trebue redată pădurii sub forma de investiţiuni, pentru a-i mări valoarea, s-a ivit ideea unui plan de investiţii pe 10 ani prin care să se doteze pădurile cu construcţiuni de exploatare şi în primul rând căi de transport.

Administraţia Fondului profitând de ocazia că în anul 1898 expirau o serie de contracte, s-a folosit de această împrejurare pentru a introduce cu ocazia încheerii de noui contracte de exploatare ale condiţiuni cu privire la înfiinţarea căilor de transport şi anume înfiinţarea tuturor instalaţiunilor de transport necesare exploatărilor prin lucrări în regia Fondului. În acest mod, s-a proiectat investirea domeniului forestier cu instalaţiuni complecte de transportul lemnului într-o anumită perioadă de timp în care urmau să fie deschise atât văile principale cât şi cele secundare.

 

De aceea anul 1898 înseamnă încheerea unei faze de exploatare primitive şi începerea unei noui ere – cum am arătat şi în capitolul precedent.

În deceniul 1887 – 1896 administraţia Fondului a construit în regie proprie în 13 ocoale silvice 73,63 km şosele şi căi ferate forestiere cu suma de 522.560 coroane. În anii 1897 şi 1898 a mai construit încă 53,97 km şosele forestiere şi căi ferate forestiere cheltuind suma de 702.640 coroane, aşa că în total s-a construit în anii 1887 – 1898 şosele şi căi ferate forestiere în lungime de 127 km cu costul de 1.225.200 coroane.

Afară de aceasta exploatatorii antreprenori construiau şi ei instalaţiuni de transport pentru trebuinţele exploatărilor.

Construirea căilor ferate forestiere în regie proprie s-a început încă în anul 1897, construindu-se atunci în valea Dragoşa o asemenea cale în lungime de 7,2 km.

Administraţia Fondului a părăsit sistemul investirii domeniului său forestier prin instrucţiuni de exploatare făcute de exploatatori deoarece acest sistem a dat rele rezultate şi având în vedere pe de altă parte că primele încercări de construcţiuni în regie proprie au dat bune rezultate, cu ocazia încheerii nouilor contracte de exploatare a prevăzut în sarcina  Fondului executarea şi întreţinerea mijloacelor de transport.

 

 

Programele de investiţii

 

Înzestrarea pădurilor şi domeniilor Fondului cu mijloacele de exploatare necesare s-a făcut pe bază de programe de investiţii.

Încă în anul 1894 s-a elaborat un plan de investiţii pentru 20 ani în limitele sumei de 3.274.550 lei ce urma a se cheltui din veniturile curente.

Dar în urma împrejurărilor nou ivite ce impuneau neapărat urgenţa investire a gospodăriei Fondului cu mijloace de exploatare în stil mare s-a renunţat la planul de investiţie primordial pentru 20 ani din venituri bugetare şi s-a elaborat un program de investiţii pentru deceniul 1898 – 1907 dint-un credit de investiţii.

 

 

Programul de investiţii pentru deceniul 1898 – 1907

 

Acest program cuprindea proiectarea şi construirea unei reţele de căi ferate şi drumuri forestiere în perfectă racordare la căile ferate locale şi şcoalele publice, astfel ca să se poată pune în exploatare toate pădurile Fondului, chiar şi cele din munţii superiori dela obârşia văilor, pe bază de amenajamente moderne cari au la bază principiul unei descentralizări cât mai complecte a parchetelor anuale.

Deosebit de aceasta, acest program de investiţii mai cuprindea şi înzestrarea domeniului agricol cu mijloacele de exploatare necesare precum şi renovarea stabilimentului balnear din Vatra Dornei cu următoarele sume:

 

  1. Investiţiuni în păduri………………………………………………… 285.632 coroane
  2. Investiţiuni în domeniu …………………………………………… 172 coroane
  3. Stabilimentul balnear din Vatra Dornei ………………………… 000 coroane

TOTAL …………………………………………………    4.993.804 coroane

 

Acest program a fost elaborat de şeful serviciului construcţiunilor de pe atunci dl. J. Opletal. În acest program, s-au prevăzut numai acele obiecte şi instalaţiuni al căror cost întrece suma de 20.000 lei. Lucrările ce necesitau mijloace mai mici decât această sumă urmau a fi executate din creditele bugetare curente alocate pentru acest scop. Sumele necesare pentru executarea programului de investiţii s-au procurat prin contractarea unui împrumut de investiţii în suma de 4.994.000 coroane din averea mobilă a Fondului cu dobândă de 41% şi amortizabil în 25 ani pe baza unui plan de amortizare.

Executarea programului de investiţii în termenul prevăzut s-a făcut în condiţiuni ireproşabile pe bază de proiecte aprobate de Minister pentru fiecare construcţiune. Prin câteva construcţiuni noui în afară de program, creditul de investiţii la căi de transport a fost depăşit cu suma de 72.140 coroane care a remas însă disponibilă din unele economii rezultate la lucrările stabilimentului balnear din Vatra – Dornei şi s-a alocat pentru drumuri.

S-au executat lucrări în 19 ocoale silvice şi s-au construit drumurile : Nevolniţa în ocolul silvic Codrul – Cozminului, Tisoveţ în ocolul Gura Homorului, Varvata în ocolul silvic Ilişeşti, Voitinel în Codrul – Voivodesei, apoi drumurile Fălcăuţi, Boul, Ariniş, Solotei, Scorbura, Ascuns în ocolul Straja de pe atunci, drumurile Suceviţa (valea principală), Rusca, Bercheza, Şoarece în ocolul Marginea, drumurile Cupca şi Vuleva în Frătăuţi, drumurile Svercha şi prin parc. 42 – 46 în ocolul Vicovul de Sus, drumurile Blândeţ, Solca, Izvor, Solca – Marginea în ocolul Solca, drumul de pe valea Cârlibaba (oc. Cârlibaba), Deaca, Argestru în ocolul Iacobeni, drumul Teşna în ocolul Vatra Dornei, drumurile Frumoasa, Ruspeboul, Salatruc în ocolul Vama, drumurile Demacuşa şi Putna în ocolul Moldoviţa şi drumurile Branişte şi Tocila în ocolul silvic Frasin, în total deci 32 drumuri în 16 ocoale silvice.

 

S-au construit căile ferate forestiere din văile Putnişoara şi Strujinoasa la centrul de exploatare Putna; liniile ferate Falcău – Brodina de Sus, Brodinoara, Ciumârnare, Falcău aparţinătoare centrului de exploatare Falcău; calea ferată forestieră cu tracţiune animală din valea Suceviţei; liniile ferate Moldova – Argel, Roşoşa, Argel, Raşca din centrul de exploatare Moldoviţa şi liniile ferate Frasin – Stulpicani – Ostra, Bratiasa, Botuşana, Muncel şi Gemene – Slătioara din centrul de exploatare Frasin, deci în total 18 linii ferate forestiere.

Tot din acest credit de investiţie s-a construit o linie industrială de garaj la Pârteşti în ocolul silvic Ilişeşti; s-au răscumpărat fabricile de cherestea din Falcău şi Moldovişa; s-a cumpărat terenul necesar pentru construirea fabricei de cherestea din Falcău şi în fine s-a construit şi stabilimentul de impregnare traverselor de c.f.f. şi a stâlpilor de telefon din centrul de exploatare Brodina.

În total s-au construit 57 obiecte. Distribuţia şi mersul lucrărilor în cei 10 ani de program este următoarea:

 

În anul 1898 s-au executat lucrări pentru suma de ………………   487.013 coroane

În anul 1899 s-au executat lucrări pentru suma de ………………   592.055 coroane

În anul 1900 s-au executat lucrări pentru suma de ………………   693.661 coroane

În anul 1901 s-au executat lucrări pentru suma de ………………   840.144 coroane

În anul 1902 s-au executat lucrări pentru suma de ………………   532.372 coroane

În anul 1903 s-au executat lucrări pentru suma de ………………   502.609 coroane

În anul 1904 s-au executat lucrări pentru suma de ………………   204.404 coroane

În anul 1905 s-au executat lucrări pentru suma de ………………   168.733 coroane

În anul 1906 s-au executat lucrări pentru suma de ………………     90.853 coroane

În anul 1907 s-au executat lucrări pentru suma de ………………     83.349 coroane

În total            ………………………………………….   4.195.193 coroane

 

Afară de aceasta, s-au acoperit din creditul de investiţie şi cheltuieli de construcţie drumurilor ce s-au executat în anul 1897. Cea mai mare intensitate au avut lucrările în primii 6 ani ai programului, iar la finea lui s-au executat numai lucrări mai mici şi secundare.

Este de relevat că fiecare construcţiune s-a executat pe baza unui proiect de rentabilitate complet cu arătarea efectului economic şi a rentabilităţii ce se aştepta dela fiecare lucrare şi investiţie în parte.

 

 

Programul de investiţii pentru deceniul 1908 – 1917

 

Rezultatele îmbucurătoare ale primului program de investiţii cari n-au întârziat să se producă, prin ridicarea considerabilă a preţului lemnului, au determinat încă în anul 1906 întocmirea unui nou plan de investiţii pentru deceniul următor 1908 – 1917.

Acest al doilea program cuprindea construcţiuni în valoare de 2.723.000 coroane. Suma era de asemenea disponibilă prin împrumut cu dobândă de 4 ½  % din averea mobilă a Fondului amortizabil de astă dată în 15 ani în aceleaşi condiţiuni ca şi sumele prelevate pentru primul plan de investiţii.

De fapt, acest al doilea program de investiţii era considerat ca o urmare şi continuare a primului program, proiectându-se acum şi deschiderea văilor secundare prin construire de drumuri în continuarea celor din văile principale precum şi mijloacele necesare pentru exploatarea în regie proprie a căilor ferate forestiere.

Programul cuprinde în esenţă următoarele trei categorii de cheltuieli:

 

  1. Răscumpărarea investiţiilor făcute de exploatatorii antreprenori în baza contractelor de exploatare ce expirau în anii 1908 şi 1909 (fabrici de cherestea, căi ferate forestiere şi mijloace de exploatare.
  2. Construcţiuni noui prevăzute de contractele de exploatare pe lungă durată a se executa de către Fond.
  3. Diverse construcţiuni de exploatare.

 

Suma de 2.723.000 lei atribuită acestui program de investiţii era alocată în următorul mod : a. păduri 1.790.000; b. domenii 603.000 şi c. stabilimentul balnear din Vatra Dornei 330.000 coroane.

Creditul de 1.790.000 coroane avizat pentru construcţiuni forestiere a fost însă în întregime epuizat încă înaintea războiului, deoarece administraţia Fondului a terminat şi executarea complectă a acestui al doilea program încă mult înainte de termenul fixat.

Pe baza acestui program de investiţii, s-au executat lucrări şi instalaţiuni pentru exploatarea pădurilor în 15 ocoale silvice ş.a. Revna, Cuciurul Mare, Pojorâta, Vicovul de Sus, Solca, Gura – Homorului, Codrul Voivodesei, Putna, Straja, Brodina, Seletin, Vama, Moldoviţa – Argel, Frasin – Stulpicani.

S-a construit drumuri şoseluite şi de scoatere în văile secundare ca continuare a celor construite în primul deceniu în văile principale pentru complectarea reţelei.

 

Construcţiunile la căi ferate forestiere cuprind înfiinţarea centrului de exploatare şi a liniei ferate forestiere Gura – Homorului, Poiana Micului în lungime de 23 km; răscumpărarea liniei ferate din Valea Putnei dela exploatator şi modificarea ecartamentului dela 1,0 m la 76 cm, înfiinţarea depozitului industrial din Putna, prelungirea c.f.f. din valea Putnei cu 2,5 km; la centrul de exploatarea c.f.f. Straja – Falcău – Brodina s-a prelungit linia ferată din valea Ciumârna cu 2,5 km, s-a construit o linie industrială de garaj dela gara Straja până la depozitul de materiale al fabricei de cherestea a Fondului din Boul, s-a răscumpărat c.f.f. cu tracţiune animală din valea Năsipitul; în ocolul silvic Vama s-a prelungit linia ferată forestieră din valea Dragoşa cu 2,2 km; tot în ocolul Vama s-a înfiinţat încă în anul 1908 o linie industrială de garaj de legătură între linia ferată normală locală Vama – Moldoviţa Ferestrău cu depozitul Fondului din Frumosul; centrul de exploatare c.f.f. Moldoviţa. Argel a primit importante amplificări şi adaptări prin construirea ramificaţiei din Sacrieş, s-a înfiinţat exploatarea în regie proprie a c.f.f. prin procurarea materialului de exploatare rulant necesar şi construirea clădirilor de exploatare necesare, s-a normalizat ecartamentul liniilor ferate prin micşorarea dela 80 la 76 cm, s-a construit ramificaţia din valea Dubul.

În Frasin s-a răscumpărat fabrica de cherestea dela firma Lov, s-a înfiinţat exploatarea în regie a c.f.f. prin procurarea materialului rulant de exploatare necesar şi s-a construit  ramificaţiile de linii ferate în văile secundare Gemine, Baiaşescul.

 

În vederea valorificării sortimentelor mai inferioare de lemn, în special a lemnului de foc Fondul şi-a procurat linii ferate transportabile cu menirea de a înlesni scoaterea lemnului prin aşezare de căi transportabile în prelungirea liniilor ferate fixe până-n parchete. La început s-a proiectat procurarea de 40 km asemenea material de cale pentru ocoalele silvice Gura – Homorului, Brodina, Straja, Putna, Moldoviţa, Argel, Vama, Frasin, Stulpicani şi Ostra şi anume câte 2 – 4 km de cale pentru fiecare ocol. Înainte de războiu se practica acest sistem de scoaterea lemnului. Şinele se aşezau după necesitate pe terasamentele drumurilor de iarnă. În timpul războiului s-a pierdut în cea mai mare parte acest material de cale remânând numai cca 9 km în total.

Şi lucrările cuprinse în acest program s-au executat toate pe bază de calcule de rentabilitate pentru fiecare obiect în parte.

 

 

Programul de investiţii pentru deceniul 1908 – 1917 din creditele bugetului ordinar 

 

Deodată cu programul de investiţii pentru deceniul 1908 – 1917 cu mijloace financiare procurate dintr-un credit special de investiţii, administraţia Fondului a mai elaborat încă un program de investiţiuni pentru construcţiuni forestiere cu mijloace financiare alocate în bugetul ordinar, în sumă totală de 640.000 coroane.

Acest program are aceiaşi factură ca şi primele două şi s-a procedat la executarea lui la fel ca şi în cele două programe de investiţii alimentate din credite de investiţii.

Acest program cuprinde exclusiv numai executare de drumuri forestiere şi anume mai ales drumuri secundare în prelungirea celor principale construite în executarea primului program de investiţii; în vederea intensificării şi raţionalizării exploatărilor în pădurile situate mai îndepărtat, ce au fost până atunci inaccesibile.

 

În ocolul silvic Pojorâta, s-a prevăzut continuarea lucrărilor la drumurilor Giumalău, Izvorul –Negru, Dărămoasa (actualmente în ocolul Breaza) şi construirea de drumuri noui pe văile Tiniş şi Porcescul. La fel s-au proiectat drumuri în ocoalele Frătăuţii – Noui, Vicovul de Sus, Brodina, Seletin, Iacobeni, Cârlibaba, Vatra Dornei, Dorna Candrenilor, Moldoviţa şi Pătrăuţi, în total 16 drumuri în lungime totală de 119,5 km. Cele mai principale sunt drumul Ţibăului de 10,0 km din ocolul silvic Cârlibaba, drumul Sadău din ocolul silvic Brodina în lungime de 8,3 km din ocolul silvic Frătăuţii – Noui şi drumul Cobilioara – Pârcălab din ocolul silvic Seletin (reconstruirea drumului). Cea mai mare parte din lucrările proiectate s-a executat încă înainte de războiu. Din drumurile mai importante a remas neexecutat drumul Tomescu şi valea Camenca din ocolul silvic Frătăuţii Noi.

Pe lângă construcţiunile ce s-au efectuat din aceste 3 programe speciale de investiţiuni, bugetele curente mai prevedeau sumele necesare pentru întreţinerea obiectelor de exploatare.

 

 

Prestaţiunea totală în construcţiunea mijloacelor de transport

 

Făcând o privire generală asupra activităţii administraţiei Fondului în domeniul construcţiei instalaţiunilor de transport, constatăm că din anul 1886 când s-au construit primele drumuri forestiere, activitatea constructivă a evoluat în mod vertiginos.

Expunem la pag. 352 ……….. după J. Opletal evidenţa situaţiei instalaţiunilor de transport în pădurile Fondului în anul 1897, apoi evoluţia lor în prima perioadă de investiţiuni 1898 – 1907 şi în anii următori în timpul celorlalte două programe de investiţii.

Lungimea şoselelor şi drumurilor forestiere a sporit dela 85 km în anul 1897 la 1177 km în anul 1910 iar căile ferate forestiere au sporit în acelaşi interval de timp dela 16 km la 228 km.

Lungimea totală a căilor de transport forestier a sporit în acest interval de timp dela 101 km la 1405 km, deci de 14 ori ceea ce revine la 1 km de cale la 2270 ha în anul 1897 şi la 161 ha de pădure în anul 1910.

La pag. 353 ………  expunem tot după J. Opletal lungimea căilor de transport în pădurile Fondului la finea anului 1910 cu specificarea pe ocoale.

 

Până la finea anului 1910, Fondul a cheltuit în total pentru instalaţiuni de transport suma de 9.690.000 coroane şi anume după Opletal:

 

în timpul dela 1878 – 1891 …………………………………………… 360.000 coroane

în timpul dela 1892 – 1897 …………………………………………… 700.000 coroane

în timpul dela 1898 – 1910 …………………………………………   8.630.000 coroane

După natura fondurilor băneşti, aceste cheltuieli s-au făcut din :

construcţiuni noui din venituri bugetare …………………………      1.440.000 coroane

construcţiuni noui din creditele investiţie ……………………….       5.810.000 coroane

întreţinerea instalaţiunilor …………………………………………       2.440.000 coroane

Suma totală ………………………………………………………..         9.690.000 coroane

 

La pag. 355 ……. expunem diagrama cheltuielilor de investiţie şi întreţinere făcute cu instalaţiunile de transport pentru anii 1878-1913 şi apoi în continuare pentru anii următori după războiu.

În diagrama aceasta se oglindeşte istoria şi evoluţia gospodăriei Fondului aşa cum am descris-o dealtfel şi la cap. despre exploatări, unde am arătat că fazele de desvoltare prin cari a trecut gospodăria Fondului sunt caracterizate şi definite prin evoluţia mijloacelor de transport cari au pus în valoare domeniul forestier, ce până la înfiinţarea instalaţiunilor de transport constituia o avere latentă.

Caracteristică este evoluţia vertiginoasă a căilor de transport în anii 1897 – 1910. În acest scurt interval de timp s-a executat marea majoritate a căilor de transport pe baza celor 3 programe de investiţiuni.

Dela anul 1910 înainte, programele de investiţie fiind aproape în întregime îndeplinite, s-au făcut numai ultimele lucrări finale de investiţie cu suma totală de cca. 300.000 cor. în anii 1911 – 1913. Pentru întreţinerea drumurilor s-au cheltuit sume importante şi anume 421.518 cor. în anul 1911; 453.335 cor. în anul 1912 şi 373.774 cor. în anul 1913, deci la un loc 1.248.627 coroane.

 

La un loc cu lucrările de investiţie, Fondul a mai cheltuit deci pentru instalaţiuni de transport în anii 1911 – 1913 suma de cca. 1.549.000 cor. sau pentru perioada 1878 – 1913:

 

1878 – 1910 ……………………………………………………………..            6.690.000 cor.

1910 – 1913 ……………………………………………………………..            1.549.000 cor.

Total ……………………………………………………………………  11.239.000 cor.

 

 

 

  1. Poteci de pază şi de vânătoare

 

Potecile, cu toate că nu sunt adevărate instalaţiuni pentru transportul lemnului, ele însă contribuie în largă măsură la formarea accesibilităţii pădurilor.

Ca şi drumurile de transport, ele au lipsit în pădurile Fondului până către anii 1880 – 1890.

Pe baza unei dispoziţiuni a Ministerului de Agricultură din Viena, din anul 1896, care cerea înzestrarea pădurilor cu o reţea complectă de poteci după un plan de ansamblu, care să permită uşor şi repede inspectarea pădurilor, administraţia Fondului a întocmit pentru fiecare ocol silvic câte un proiect general de poteci şi a prevăzut sumele necesare în bugetele anuale pentru construirea lor.

Ele s-au construit toate după anumite principii unitare valabile pentru toate ocoalele silvice. Lărgimea potecilor de picior s-a fixat a fi 0,5 m iar cele de călărie 0,1 – 1,0 m. Panta maximă pentru condiţiuni dificile pentru potecile de coastă este de 5 – 18%. Trasarea lor s-a făcut cu ajutorul hărţilor economice cu curbe de nivel. Trasarea pe teren s-a făcut cu pantometrul lui Bose.

 

Cheltuielile de trasare au fost de 3-5 coroane de km iar construcţia a costat în mijlociu 5-7 bani de m curent pentru poteci de picior şi 20 – 30 bani de m crt. pentru cele de călărie.

Potecile sunt de 3 feliuri cu privire la situaţia lor : unele de-a lungul văilor, altele de-a lungul culmilor şi în fine o a treia categorie de legătură între potecile din văi cu cele de pe culmi. Pe coastele mai întinse se mai construieşte şi o categorie intermediară de poteci între cele de văi şi cele de culme.

Proiectul înzestrării tuturor pădurilor în mod complet cu poteci necesită în total cca 6000 km poteci de picior.

 

La finea anului 1910 au fost construite deja cărări în lungime totală de 3.114 km cu suma de 229.605 coroane. Situaţia potecilor pe ocoale se expune în tabloul dela pag. 362 ….

Astăzi, sunt în pădurile Fondului cca. 3595 km poteci. Ele sunt însă în stare rea din cauza insuficienţei mijloacelor de întreţinere.

Se impune complectarea reţelei de poteci la lungimea de cca. 6.000 km şi întreţinerea celor existente în stare practicabilă.

 

 

  1. Linii telefonice

 

Cu începere din anul 1905, administraţia Fondului a construit primele linii telefonice ca instalaţiuni secundare la exploatarea căilor ferate forestiere. Acest mijloc de comunicaţie rapidă era de natură să înlesnească mult buna exploatare a căilor ferate forestiere şi servea mai ales pentru ameliorarea siguranţei circulaţiei.

Prima instalaţie telefonică s-a construit la căile ferate forestiere Straja – Falcău – Brodina în anul 1905 şi apoi a urmat în anul 1907 înzestrarea centrului de exploatare c.f.f. Frasin – Stulpicani – Ostra cu o reţea telefonică; în anul 1908 s-au construit liniile telefonice dela centrele de exploatare Moldoviţa – Argel  şi Putna, în anul 1910 la Marginea şi în anul 1911 în Gura – Homorului.

Liniile telefonice făcând parte din inventarul căilor ferate forestiere erau date în supravegherea şi întreţinerea conducătorilor de exploatarea căilor ferate forestiere, cari aveau la dispoziţie şi personalul necesar de întreţinere ce era bine instruit şi putea să repare imediat orice defecte.

 

Materialul telefonic necesar ca : cablu, aparate, etc. s-a procurat prin serviciul poştal din Cernăuţi. Stâlpi întrebuinţaţi erau de esenţă răşinoasă sau fag, impregnaţi la stabilimentul de impregnare al Fondului, având ei o durabilitate de 20 –25 ani. Şi astăzi se mai găsesc încă asemenea stâlpi de telefon în fiinţă la aceste linii ce datează încă dela construirea lor.

După înzestrarea complectă a căilor ferate forestiere cu linii telefonice, administraţia Fondului şi-a pus în programul de construcţiuni înzestrarea tuturor ocoalelor silvice cu linii telefonice cari trebuiau să facă legătură la reşedinţele ocoalelor atât cu ad-ţia centrală din Cernăuţi cât şi cu cantoanele de pază şi gestiune din raza fiecărui ocol. Acest program urma să fie adus la îndeplinire treptat până-n anul 1915. Războiul mondial a sistat însă această activitate.

În timpul dela 1905 – 1913 s-au construit 514 km linii telefonice, cheltuindu-se suma de 146.000 coroane, deci 286 cor. de km.

 

Încă înainte de războiu, administraţiile ocoalelor silvice Revna, Jucica, Codrul – Cozminului, Cuciurul Mare, Pătrăuţi, Solca, Gura – Homorului, Pojorâta şi Vatra Dornei aveau legătură telefonică cu ad-ţia centrală din Cernăuţi prin firul telefonic al serviciului poştal de Stat.

În timpul războiului, instalaţiunile telefonice au fost distruse aproape în întregime. Deodată cu reluarea exploatării căilor ferate forestiere s-au reconstruit şi liniile telefonice respective.

Astăzi, acest mijloc modern de comunicaţie rapidă ce a luat înainte de războiu o dezvoltare atât de frumoasă şi era în perspectivă să împânzească toate ad-ţiile ocoalelor silvice, este redus la proporţii neînsemnate. Sunt în funcţiune numai liniile strict necesare pentru exploatarea căilor ferate forestiere din Putna, Straja – Falcău – Brodina, Frasin – Stulpicani – Ostra şi Moldoviţa – Argel pe o lungime totală de 139 km.

Încă până-n anul 1930 Fondul avea mai multe posturi telefonice legate cu liniile telefonice publice, dar legea pentru atonomozarea întreprinderilor de Stat din anul 1929 prin taxe foarte ridicate asupra liniilor telefonice particulare a determinat desfiinţarea acestor legături remânând reţeaua telefonică numai pentru trebuinţele interne.

 

 

  1. Situaţia actuală a instalaţiunilor de transport

 

Din cauza lipsei de întreţinere în timpul războiului timp de 4 ani, instalaţiunile de transport au ajuns într-o stare rea. Dar şi în primii ani de după războiu, Fondul încă nu era în măsură nici măcar să-şi întreţie regulat drumurile forestiere neputând fi vorba de o refacere mai temeinică a lor, din cauza lipsei de mijloace financiare. Din cauza executării contractelor de exploatare pe lungă durată cu firmele mari („Bucovina”, Adlersberg şi „Goetz et Comp.”) ce obţineau lemnul pe preţuri derizorii şi cu mult sub preţul normal al lemnului pe piaţă, Fondul nu şi-a putut normaliza cheltuielile amăsurat unei gospodării normale decât cu începerea anului 1926 când au început a se ameliora vânzările lemnului.

Cam dela această dată înainte Fondul a fost în măsură să facă cheltuieli mai mari pentru întreţinerea drumurilor putându-se gândi la noui investiţiuni.

Astfel, în anii 1928 – 1929 Fondul a construit un opust în ocolul silvic Seletin la Sărata cheltuind suma de 1.600.000 lei pentru a da posibilitate de scoaterea lemnului din Seria B al acestui ocol prin plutărit.

 

Pentru reconstruirea căii ferate forestiere Gura Homorului Poiana Micului în lungime de 23 km Fondul a întocmit proiectele necesare şi le-a înaintat Ministerului Lucrărilor Publice spre aprobare începând totodată lucrările de construire. În anul 1929 s-au refăcut în întregime obiectele de artă cu suma de 800.000 lei făcându-se şi pregătirile necesare în vederea aşezării suprastructurii. S-au fasonat şi impregnat cca. 37.000 traverse necesare şi 600 stâlpi de telefon pentru refacerea instalaţiei telefonice cu suma de 2.600.000 lei cheltuindu-se deci în total 3.400.000 lei. În anul 1930 urma a se executa poza căii cu şine oferite Fondului de către Stat în locul celor ridicate ce armatele austriece şi transportate la Iacobeni – Cârlibaba – Borşa.

Dar, tocmai când se părea că Fondul fiind eliberat de sarcina contractelor oneroase de lungă durată şi că având posibilitate deplină de a profita de urcarea considerabilă a preţului lemnului va putea intra în făgaşul normal al unei raţionale întreţineri a drumurilor forestiere, care să fie la înălţimea lucrărilor şi investiţiunilor de dinainte de războiu, a intervenit în anul 1930 prăbuşirea preţului lemnului şi scăderea vertiginoasă a veniturilor, paralizând orice activitate constructivă.

 

Afară de aceasta, au intervenit în anii 1929 şi 1930 inundaţii de o violenţă extraordinară ce au cauzat mari pagube tuturor instalaţiunilor de transport. Numai repararea pagubelor de inundaţie din anul 1929 dela căile ferate forestiere – cari trebuiau neapărat repuse imediat în stare de circulaţie pentru a putea continua cu aprovizionarea fabricilor de cherestea cu lemn a costat suma de 2.900.000 lei ş.a.

 

c.f.f. Straja – Falcău – Brodina …………………………………….      900.000 lei

c.f.f. Moldoviţa – Argel ……… …………………………………….       974.000 lei

c.f.f. Frasin – Stulpicani – Ostra …………………………………….    976.000 lei

c.f.f. Putna …………………….. …………………………………….       50.000 lei

 

Stricăciunile cauzate la drumurile forestiere au fost şi mai mari, dar din cauza lipsei de bani, ce în anul 1930 era deja bine resimţită, nu s-au mai putut reface pagubele la drumuri decât numai acolo unde era strict necesar pentru a se restabili circulaţia întreruptă.

Astfe, deteriorările şi lipsa de întreţinere din timpul războiului, insuficienţa întreţinerii în anii 1919 – 1925 de după războiu, pagubele de inundaţi şi în fine criza actuală au adus drumurile forestiere, cari mai înainte constituiau cu adevărat un titlu de mândrie bine meritat, având în vedere starea ireproşabilă întreţinere a lor, astăzi se găsesc într-o stare de tot dezolată şi nu sunt tot mai mult în decădere. În anul bugetar 1932/33 s-a cheltuit cu întreţinerea drumurilor infimă suma de 33.878 lei în valută hârtie sau 1.037 lei aur faţă de 377.045 coroane cheltuit anual în mediu în anii 1910 – 1913.

Fondul are astăzi:

 

Căi ferate forestiere ………………………………………………….    170,90 km

Drumuri şoseluite ……………………………………………………..   785,72 km

Drumuri neşoseluite (de iarnă) ………………………………………  845,87 km

Poteci de pază şi vânătoare cca. ……………………………………   3.595   km

Linii telefonice …………………………………………………………  139,29 km

Distribuţia acestor căi de transport şi de comunicaţie pe ocoale silvice expune în formă tabelară la pag. 362

 

Pentru întreţinerea drumurilor forestiere – fără instalaţiunile c.f.f. cari se întreţin dintr-un articol separat – Fondul a cheltuit în anii 1910 – 1933/34 – cu întreruperea anilor de războui 1914 – 1918 – următoarele sume de bani pe cari le expunem în paralelă şi transformate în valută aur cu privire la cheltuielile de după războiu, spre a fi comparabile cu cele de dinainte de războiu.

 

 

 

La pag. 363 expunem reprezentarea grafică a cheltuielilor de întreţinerea drumurilor şi a celor pentru întreţinerea clădirilor în anii 1919 – 1933/34, în valută aur şi hârtie.

Din această reprezentare grafică pentru care s-au calculat cheltuelile în valută aur pentru perioada 1919 – 1933 după cursul mediu al leului la bursa de la Zuerich – rezultă în mod clar că cheltuelile de întreţinerea drumurilor forestiere şi a clădirilor administrative sunt reduse cu mult în raport cu cele de dinaintea războiului.

Abia în anii de prosperitate 1926 – 1929 când veniturile Fondului s-au urcat mai simţitor, datorită şi faptului că începuse deja să se lichideze contractele oneroase pe lungă durată ce au dăunat Fondul timp de mulţi ani – cheltuelile de întreţinerea drumurilor şi clădirilor în mers ascendat au început a se apropia de cele antebelice, dar, de la culmea anului 1929, au căzut vertiginos în anii de crâncenă criză 1929 –1932, începând a se urca în anul 1933/34.

Din această diagramă comparativă se desprinde şi conclusiunea că reprezentarea grafică a variaţiei cheltuelilor în valută hârtie nu poate reda situaţia exactă pentru mersul de fapt al cheltuelilor de întreţinere ci reprezintă mai mult variaţia cursului leului.

În acest caz, numai curba cheltuelilor în valută aur este edificatoare.

 

În legătură cu expunerile de mai sus precum şi cu reprezentarea grafică de la pag. 363 a cheltuelilor de investiţie şi de întreţinerea drumurilor înainte de războiu, această diagramă este concludentă asupra situaţiei actuale de întreţinerea drumurilor forestiere.

Considerând deosebita importanţă a instalaţiunilor de transport pentru exploatarea pădurilor şi marea influenţă ce ele au asupra formării preţului lemnului pe tulpină se impune cu orice preţ de a se readuce acest important mijloc de exploatare raţională a pădurilor şi care altădată a fost exclusiv şi determinant în punerea în valoare a pădurilor, într-o bună şi corespunzătoare stare de întreţinere, pentru a menţine preţul lemnului pe tulpină la un nivel cât mai ridicat.

 

 

         c). Exploatarea căilor ferate forestiere.

  1. Întinderea actuală a reţelei de căi ferate forestiere şi materialul rulant

 

După cum expunem în situaţia tabelară dela pag. 353  Fondul avea înainte de războiu o reţea de căi ferate cu o lungime totală de 227,87 km în ocoalele silvice Gura Homorului, Putna, Straja – Falcău – Brodina, Frasin – Stulpicani – Ostra, Moldoviţa – Argel, Marginea şi Vama, din cari 190,23 km cu tracţiune mecanică şi 37,64 km cu tracţiune animală.

Astăzi, lungimea acestor căi de transport este mai mică, deoarece o parte din aceste linii au fost demontate în timpul războiului, iar altele au fost desfiinţate în timpul de după războiu din cauza nerentabilităţii şi anume:

 

a). Centrul de exploatare din Gura Homorului cu o cale ferată în lungime de 22,98 km s-a distrus în timpul războiului prin demontarea căii de către armatele austriace. Astăzi, sunt în fiinţă o parte din clădirile de exploatare, trasamentul căii şi obiectele de artă în parte deteriorate. Refacerea începută în anii 1926 şi 1929, nu s-a putut aduce la îndeplinire din cauza crizei ce a intervenit în anul 1930.

b). Linia ferată forestieră cu tracţiune animală în lungime de 9,91 km din valea Suceviţa, deteriorată în timpul războiului a fost refăcută sumar şi exploatată până-n anul 1930 pentru deservirea fabricei din Voivodeasa. În anii 1929 şi 1930 mari inundaţii au adus deteriorări atât de însemnate terasamentului şi obiectelor de artă, încât refacerea a devenit nerentabilă din cauza micei cantităţi de lemn destinată a fi transportată pe această cale. Dealtfel, criza şi şomajul au provocat o puternică concurenţă transportului pe cale ferată prin transportul cu carul şi cu sania pe drum de zăpadă. Dealtfel, şi lungimea mică a acestei căi a fost un motiv de nerentabilitate.

În urmare, suprastructura liniei s-a demontat în anul 1933 cu aprobarea Ministerului Comunicaţiilor.

 

Materialul de cale s-a transportat la centrele de exploatare Falcău şi Putna spre a servi la întreţinerea liniilor ferate din acele centre, fiind el de acelaşi tip cu cel al căilor din aceste centre de exploatare.

c). Tot cu aprobarea Ministerului competent şi pentru aceleaşi motive s-a mai desfiinţat în anul 1933 şi linia ferată cu tracţiune animală din Valea Năsipitul ocolul silvic Brodina cu lungime de 7,0 km.

d). Linia ferată cu tracţiune animală din ocolul silvic Vama în lungime de 9,20 km s-a desfiinţat în anul 1921 din cauza nerentabilităţii refacerii deteriorărilor ce le-a suferit şi din lipsă de rentabilitate la exploatare.

Materialul de cale demontat s-a transportat la centrul de exploatare Frasin.

e). În ocolul silvic Vama la Frumosul şi la vechea fabrică de cherestea din Bivolărie Fondul avea câte o linie industrială de garaj cari de asemenea s-au demontat, prima din cauza nerentabilităţii, iar a doua deodată cu desfiinţarea fabricei de cherestea din Bivolărie.

 

În general, s-a constatat după războiu dificultatea menţinerii liniilor ferate scurte. Pagubele mari de inundaţii au devenit foarte frecvente din cauză că nu se mai fac regulări la albiile râurilor cum se făcea înainte de războiu.

În special, s-au desfiinţat toate liniile ferate cu tracţiune animală. Pe lângă desfiinţarea celor din văile Năsipitul, Suceviţa şi Dragoşa au fost transformate şi adaptate pentru tracţiune mecanică următoarele linii secundare:

a). Linia secundară din valea Ascuns din centrul de exploatare Falcău în lungime de 7,5 km. Această ramificaţie având o pantă mai mare şi curbe mai pronunţate, nefiind accesibilă pentru locomotivele obicinuite de c.f.f. tracţiunea animală s-a înlocuit prin procurarea unui motor cu benzină. Exploatarea cu acest motor dă rezultate bune şi este mai economică decât tracţiunea cu cai şi afară de aceasta întreţinerea liniei este mai ieftină, deoarece lipseşte deteriorarea infrastructurei prin circulaţia căilor de tracţiune.

b). Linia secundară Dubul din centrul de exploatare Moldoviţa Argel în lungime de 4,4 km exploatată în trecut prin tracţiune animală a fost adaptată pentru tracţiune mecanică cu locomotiva prin întărirea terasamentului şi schimbarea şinelor cu un tip corespunzător tracţiunei mecanice.

Astfel, în prezent căile ferate forestiere sunt grupate în 4 mari centre de exploatare şi sunt toate exploatate cu tracţiune mecanică în regie proprie şi anume:

 

I). Centrul de exploatare din Frasin pentru ocoalele silvice Frasin, Stulpicani şi Ostra 

a). Linia principală Frasin – Stulpicani – Poiana Flocii …………………… 26,6 km

b). Linia secundară Stulpicani – Slătioara …………………………………   7,0 km

c). Linia secundară Gemine …………. …………………………………   5,0 km

d). Linia secundară Floceni Baiaşescul …………………………………   6,3 km

e). Linia secundară Botuşana ………. …………………………………   1,0 km

f). Linia secundară Tarniţa …………… …………………………………   0,7 km

Total …………………………………………….               46,6 km

 

II). Centrul de exploatare din Falcău pentru ocoalele silvice Straja, Falcău şi Brodina

a). Linia principală Falcău – Brodina de Sus ……………………………. 21,7 km

b). Linia secundară Brodinioara …….. …………………………………   2,5 km

c). Linia secundară Valea Falcăului ……. ………………………………… 11,9 km

d). Linia secundară Ciumârnei ……… ………………………………… 10,9 km

e). Linia secundară Ascuns … ………. …………………………………   7,5 km

f). Linia secundară Cununa …………… …………………………………   0,9 km

Total …………………………………………….               55,6 km

 

III). Centrul de exploatare din Moldoviţa pentru ocoalele silvice Moldoviţa şi Argel  

a). Linia principală Moldoviţa ferestrău – Argel ………………………          23,3 km

b). Linia secundară Putna Sacrieş …. ………………………………… 10,5 km

c). Linia secundară Dubul … …………. …………………………………   4,4 km

d). Linia secundară Roşoşa …………………………………..…………   7,3 km

e). Linia secundară Raşca …. ………. …………………………………   1,1 km

Total …………………………………………….               46,6 km

 

IV). Centrul de exploatare din Putna pentru ocolul silvic Putna

a). Linia principală Valea Putnei ………… ……………………………. 10,5 km

b). Linia secundară Strigoaia … …….. …………………………………   0,6 km

c). Linia principală Putnişoara … ……. …………………………………   9,0 km

d). Linia secundară Strujinoasa ……… …………………………………   2,2 km

Total …………………………………………….               22,3 km

 

Traseul liniilor are în general un parcurs favorabil. Declivitatea pe liniile principale în general este sub 30%. Numai pe liniile secundare şi pe distanţe scurte ca de exemplu ramificaţiile Ascuns şi Brodinioara, panta ajunge până la maximum 40%. Raza minimală este 50.

Ecartamentul este de 76 cm pentru toate liniile. Traversele normale au lungimea de 1,40 m şi secţiunea mijlocie de 15/12 cm. Distanţa între traverse este de 0,60 cm.

Şinele sunt de oţel de profilul 12 kg pe un m liniar cu îmbinare suspendată. Traversele întrebuinţate sunt din fag impregnant şi au o durabilitate mijlocie de 20 – 25 ani.

Macazele liniilor sunt cu limbă şi regulator de stabilizare. Pe parcursul liniilor sunt locuri de încărcare şi de încrucişare.

 

Podurile au de regulă culee de piatră şi beton şi grinzi de lemn. Obiectele de artă mai mici sunt de regulă din piatră şi beton. În general, la construcţia liniilor s-a avut în vedere de a se întrebuinţa pentru obiecte de artă cât mai mult piatra şi betonul care are o durabilitate mai mare decât lemnul. Căile ferate vechi, construite de antreprenori întrebuinţau tocmai aproape exclusiv lemn cu multă risipă de material tendinţa fiind atunci de a economisi cât mai mult munca şi de a da căilor ferate o dura scurtă dar suficientă pentru perioada de exploatare.

Materialul rulant întrebuinţat la exploatarea căilor ferate în cele 4 centre de exploatare este următorul:

 

a). Locomotive ………………………………………………………. 10 buc.

b). Tendere pentru lemn …………………………………………… 6 buc.

c). Vagoane pentru transportul lemnului, cu frână …………….… 155 buc.

d). Vagoane pentru transportul lemnului, fără frână……………… 155 buc.

e). Vagoane de persoane ………………………………………….. 19 buc.

f). Vagonete de întreţinerea liniilor ferate ……………………….. 13 buc.

g). Vagonete de manipulaţie pentru depozitele de lemn ………. 10 buc.

h). Pluguri pentru curăţirea liniilor de zăpadă …………………… 5 buc.

j). Dresiune …………………………………………………………. 2 buc.

Specificarea şi distribuţia materialului rulant dela fiecare centru de exploatare o expunem în anexă la finea lucrării în legătură cu arătarea prestaţiunei fiecărui centru de exploatare pentru periodul 1919 – 1933.

 

 

 

  1. Exploatarea c.f.f. pentru antreprenori

 

Exploatarea primelor căi ferate forestiere s-a făcut de către exploatatorii mari cari au şi construit primele căi şinuite pe baza contractelor de exploatare de lungă durată. Aceşti mari exploatatori deţinând însă pe bază de contracte acest important mijloc de transport au înţeles să se folosească de această împrejurare în senzul că nu permiteau să se transporte pe aceste căi şi alte materiale lemnoase decât cele cumpărate de ei, împiedicând astfel în mod indirect valorificarea materialelor din văile respective şi prin vânzări mai mici de produse accidentale către mici comercianţi. Astfel, marii exploatatori şi comercianţi deţineau un fel de monopol asupra cumpărărilor de lemn.

De aceea, cu ocazia încheerii unei noui serii de contracte de exploatare de lungă durată, administraţia Fondului a impus antreprenorilor obligaţiunea stipulată în contracte de a transporta la cererea sa pe căile ferate forestiere orice materiale lemnoase fie pentru trebuinţele proprii ale administraţiei Fondului fie pentru alţi cumpărători de lemn dela Fond. Pentru asemenea transporturi s-a fixat şi un tarif.

S-a remarcat însă că marii exploatatori – când era vorbă de transportul lemnului vândut altor cumpărători – făceau tot felul de dificultăţi, astfel că în mod practic în asemenea condiţiuni administraţia Fondului nu putea să ajungă la o valorificare raţională şi în plină concurenţă a producţiei sale lemnoase.

 

Un alt mare incovenient ce rezulta din exploatarea căilor ferate prin exploatatori era şi degradarea acestor instalaţiuni de transport prin lipsa unei întreţineri corespunzătoare, antreprenorii având tot interesul să scoată din exploatare maximul de profit cu minimul de cheltuieli. În astfel de condiţiuni, era iminent pericolul de degradare complectă a instalaţiunilor din lipsă de întreţinere.

Atunci, a apărut ideia exploatării căilor ferate forestiere în regie proprie şi în urmare încă în anul 1901 administraţia Fondului a preluat exploatarea în regie proprie a căilor ferate forestiere din centrul Falcău.

Rezultatele de exploatare bune realizate precum şi efectul binefăcător asupra valorificării şi transportului în condiţiuni ireproşabile a producţiei lemnoase, au determinat ad-ţia Fondului ca să preia exploatarea în regie proprie a tuturor căilor sale ferate cu ocazia expirării contractelor de exploatare ş.a. în anul 1909 în centrele Frasin şi Moldoviţa iar în anul 1910 în centrele de exploatare Putna şi Gura Homorului.

Cu începerea anului 1910 Fondul exploatează în regie proprie toate căile sale ferate forestiere.

 

Importanţa exploatării căilor ferate forestiere în regie proprie pentru gospodăria Fondului constă şi în faptul că această exploatare se face în cadrul unui sistem de organizare specială şi cu buget special. Asupra întregei gestiuni se poartă o evidenţă complectă şi detaliată întocmindu-se la finea fiecărui an o dare de seamă cu arătarea prestaţiunei şi rentabilităţii întreprinderii.

Intenţia ce a fost la baza ideii exploatării căilor ferate forestiere în regie proprie a fost de a raţionaliza şi perfecţiona acest mijloc de transportul lemnului în mod cât mai perfect dându-i o organizare şi fiinţă proprie în vederea urcării valorii preţului pe tulpină al lemnului printr-un transport economic, repede şi sigur. Acest mijloc de transport trebuia să mai transporte şi toate materialele lemnoase de provenienţă din pădurile particulare de pe văile respective. În vederea asigurării principiului permanenţei, aceste artere de comunicaţie trebuiau menţinute în cea mai perfectă stare. Principiile de mai sus fiind realizabile numai prin exploatare în regie proprie, aceasta s-a impus încă dela începutul secolului.

 

 

  1. Organizarea serviciilor de exploatare în regie proprie

 

Baza pentru exploatarea căilor ferate forestiere o formează legea căilor ferate din iniţiativă privată din anul 1900 şi modificată în anii 1905 şi 1926 precum şi regulamentul de aplicare al acestei legi, publicat în Mon. Oficial No. 276 din Decembrie 1929 şi concesiunea de exploatare dată ad-ţiei Fondului de către Ministerul Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor cu aprobarea No. 8608 din 28/VI 1927.

Serviciul interior de exploatare cu respectarea prescripţiunilor suszisei legi şi a regulamentului de aplicare precum şi a condiţiunilor  prevăzute în actul de concesiune se face pe baza unui regulament de serviciu interior aprobat de Ministerul Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor.

Fiecare din cele 4 centre de exploatare stă sub conducerea unui şef de exploatare cu gradul de conductor silvic. Personalul de exploatare subordonat este compus din: mecanici, conducători de locomotivă, fochişti, şefi de tren, cantonieri, revizori de cale şi numărul necesar de frânari, lăcătuşi şi fierari.

Conducătorul de exploatare şi personalul din serviciul de mişcare şi întreţinere sunt responzabili pentru siguranţa circulaţiei atât faţă de autorităţile publice cât şi faţă de ad-ţia Fondului. Numirea conducătorului de exploatare este condiţionată de confirmarea Ministerului Lucrărilor Publice care inspectează anual – prin un delegat al său căile ferate forestiere cu privire la întreţinerea lor în stare ireproşabilă în conformitate cu condiţiunile caetului de sarcini.

 

Atribuţiunile de serviciu ale întregului personal cu privire la satisfacerea siguranţei circulaţiei sunt reglementate cu toată preciziunea în regulamentul de serviciu interior aprobat de Minister, pe care-l anexăm în partea doua la anexele corespunzătoare acestui capitol sub „Exploatarea căilor ferate forestiere”.

Conducătorul de exploatare este direct subordonat ad-ţiei centrale cu privire la gestiunea sa tehnică în serviciul de exploatare şi având responzabilitate pentru siguranţa circulaţiei are şi competinţa necesară în serviciu.

Cu privire la gestiunea financiară, conducerea centrelor de exploatare este ataşată ocoalelor silvice din localităţile respective unde îşi au sediul şi anume:

 

Centrul de exploatare din Frasin este ataşat ocolului silvic Frasin;

Centrul de exploatare din Moldoviţa este ataşat ocolului silvic Moldoviţa;

Centrul de exploatare din Falcău  este ataşat ocolului silvic Falcău;

Centrul de exploatare din Putna este ataşat ocolului silvic Putna.

 

Bugetul special al căii ferate forestiere se cuprinde în bugetul ocolului silvic respectiv iar şeful ocolului face plăţile şi cheltuielile aferente exploatării pe baza actelor prezentate de conducătorul de exploatare. Acesta corespondează cu ad-ţia centrală în chestiunile mai importante prin ocolul respectiv, iar în chestiunile mai neimportante direct.

Administraţia Fondului, la necesitate poate îngrădi situaţia de independenţă a conducătorilor de exploatare în ce priveşte gestiunea financiară, însărcinând ocoalele silvice respective cu controlul eficace asupra modului de realizarea veniturilor cât şi efectuării cheltuielilor.

Având în vedere că căile ferate forestiere transportă orice fel de materiale din basinul ce cuprind, fie de provenienţă din pădurile Fondului, fie din cele particulare, una din cele mai de seamă atribuţiune ale conducătorului de exploatare este să fie totdeauna informat şi bine orientat asupra tuturor transporturilor ce sunt a se efectua. În acest scop el ia continuu informaţiuni la ocoalele silvice respective asupra cantităţilor de materiale lemnoase destinate a fi transportate, luând în considerare şi dorinţele tuturor comercianţilor în ceea ce priveşte termenele de încărcare şi transport pentru a satisface în mod cât mai ireproşabil şi just pretenţiunile din partea cumpărătorilor.

 

Din acest punct de vedere se cere dela conducătorul de exploatare mult spirit de organizare şi capacităţi de conducere, trebuind el de multe ori să ajungă la un compromis cu privire la dorinţele de multe ori contradictorii ale diferitelor partizi şi cumpărători de lemn cu privire la numărul de ordine şi data încărcării.

Cu ocazia organizării transporturile, conducătorul de exploatare trebuie să ţină în vedere obţinerea unei cantităţi cu cea mai mică pierdere de timp în mersul exploatării. Dispoziţiunile sale cu privire la organizarea transporturilor nu trebue să rezulte nici odată din necesităţile zilnice sau inspiraţii momentane, ci trebue să poarte timbrul prevederii şi a chibzuinţei; cu luarea în considerare a tuturor considerentelor de siguranţă şi economie la exploatare.

Conducătorul de exploatare trebue să ţină în permanenţă la un nivel ridicat disciplina ireproşabilă a personalului de mişcare şi întreţinere şi respectarea programului de lucru şi a mersului trenurilor fixat. Orele de plecare trebuesc riguros respectate. Opririle necesare pe linie în scopul aprovizionării cu apă şi cercetării vagoanelor nu trebue să fie prelungite fără necesităţi imperioase.

 

Toate dispoziţiunile, cât şi exercitarea strictă a disciplinei la personalul de exploatare garantează succesul final al exploatării căilor ferate forestiere printr-un transport sigur şi cât mai economic al produselor forestiere, având drept urmare maximul de randament.

Situaţia personalului de mişcare şi întreţinere pentru fiecare centru de exploatare o expunem în anexa referitoare la finea lucrării. Pentru o mai bună evidenţă asupra prestaţiunei şi evoluţiei exploatării în trecut, expunem situaţia personalului pentru toate centrele de exploatare în parte şi în total cu începere din anul 1919 până-n prezent.

 

 

 

  1. Gestiunea de exploatare şi executarea transporturilor

 

Gestiunea transporturilor forestiere în regie proprie este caracterizată prin următoarele: simplicitate, claritate, evidenţă perfectă în orice timp asupra rentabilităţii exploatării şi desăvârşită siguranţă de circulaţie.

Terenurile – atât cele încărcate cât şi ele neîncărcate – se compun dintr-un număr maxim de vagoane care este reglementat pentru fiecare linie ferată în parte în raport cu condiţiunile de circulaţie şi variază între 8 – 15 perechi de vagoane, jumătate înzestrate cu frâne şi jumătate din numărul de vagoane putând fi fără frână. Viteza de circulaţie este deasemenea reglementată pentru fiecare linie ferată în parte şi anume 6 – 16km pe oră, cum se specifică  în mod detaliat în regulamentul de serviciu interior de exploatare din anexă în raport cu declivitatea şi razele minime ale traseului pe fiecare linie. Acest regulament de serviciu mai cuprinde şi un regulament de semnalizare detaliat precum şi dispoziţiuni cu privire la întreţinerea liniei ferate, serviciul de mişcare, curse cu vagoane de lucru şi dresiune, controlul exploatării şi circulaţiei ş.a.

Gestiunea de exploatare se face cu ajutorul următoarelor acte de înregistrare pe formulare tip pe cari le anexăm la partea anexelor:

 

Raportul de parcurs(formular 1) se întocmeşte de către şeful de tren înlesnind conducătorului de exploatare controlul asupra circulaţiei trenurilor şi asupra personalului de mişcare întrebuinţat.

Pentru fiecare transport ataşat trenului, şeful de tren poartă câte o – scrisoare de trăsură (formular 2).

Contul taxelor de transport – (formular 3).

Formular 3a.

Tablou asupra transportului lemnului de lucru şi de foc cât şi a plăţilor efectuate în decursul anului. Acest tablou se întocmeşte pentru transporturile mari.

Formular 4. – Somaţiuni de achitarea taxelor de transport.

Formular 5.- Înştiinţări privind taxele de locaţiune pentru termenul de încărcare sau descărcare depăşit.

Formular 6.

Foi de drum pentru călătoria cu calea ferată forestieră a lucrătorilor şi funcţionarilor angajaţi în exploatările forestiere.

 

Formularele No. 2-6 erau în trecut în concordanţă cu prescripţiunile – & 10 din contractele de exploatare pe lungă durată care reglementa obligaţiunile Fondului pe baza contractelor de a transporta materiale lemnoase vândute, în schimbul tarifelor de transport în vigoare. Cu ocazia părăsirii sistemului de exploatare prin contracte de lungă durată, aceste formulare se aplică întocmai şi la fel fie pentru transporturile efectuate în contul regiei fabricelor de cherestea care a urmat sistemului mai întâiu numit, fie pentru transporturile efectuate în baza vânzărilor contractuale anuale ce au urmat după desfiinţarea sistemului de exploatare a fabricilor în regie proprie.

În baza acestor evidenţe pe formulare tip, conducătorul exploatării poartă zilnic evidenţa prestaţiunilor căii ferate forestiere în contul cumpărătorilor mari precum şi a avansurilor depuse de aceştia, fiind astfel în măsură să constate zilnic dacă transporturile sunt acoperite prin avansuri, şi să se fixeze din timp în timp data depunerii de avansuri noui spre a nu întrerupe transporturile, având în vedere principiul adoptat că nici un transport nu se execută fără prealabilă achitare a taxei de transport. La caz de neachitarea avansurilor cerute, transporturile se suspendă.

 

Recapitularea de pe pag. finală a form. 3 serveşte drept icoană fidelă asupra transporturilor efectuate într-un anumit interval de timp din fiecare operat în parte, pe când formularul 3a are menirea să prezinte o situaţie clară asupra diferitelor plăţi în contul unui transport şi fiind el un extras din contul taxelor de transport form. 3, înlesneşte aflarea datelor în scopul înştiinţării pentru depunerea de noui avansuri în contul transporturilor.

Prin adrese imprimate pe form. 4 conducătorul exploatării cere din timp cumpărătorului ce transportă lemn, vărsarea unui nou avans, iar prin formularul 5 face înştiinţări în fiecare caz despre taxele de locaţiune impuse din cauza depăşirii termenelor de încărcare şi descărcare, oferindu-i-se prin aceasta posibilitatea de a înlătura motivele acestor întârzieri prin disciplinarea lucrătorilor însărcinaţi cu încărcarea şi descărcarea vagoanelor.

Încă înainte de a se fi terminat transportul întreg al materialelor lemnoase dintr-un parchet, conducătorul de exploatare ia dela ocolul silvic respectiv toate datele necesare pentru complectarea capului formularului 3 cu datele respective, stabilind media distanţelor de transport pentru a calcula apoi anticipativ taxa definitivă de transport.

 

Evidenţa zilnică asupra calculului provizoriu al taxelor de transport – stabilite pe baza cvantumului mediu de încărcare pentru un vagon, stabilit pentru fiecare an de exploatare – se realizează cu ajutorul ţinerii la curent a acestui formular care se complectează prin înregistrarea datelor respective din scrisorile de trăsură (form. 2).

Acest formular având 5 coloane speciale, permite înregistrarea datelor din 5 locuri de transport efectuate concomitent, lucru ce de altfel numai rar se întâmplă.

Formularul 6 din care se predau exploatatorului un număr corespunzător de bucăţi serveşte drept legitimaţie de călătorie pentru funcţionarii şi lucrătorii ocupaţi la lucrări de exploatare.

Pentru transportul materialelor lemnoase din păduri particulare se procedează la fel aplicându-se un tarif special.

 

În scopul întocmirii bilanţului acelor vânzări respectiv furnizări de materiale lemnoase la cari Fondul s-a angajat a executa el singur transportul pe c.f.f. şi a face predarea loco depozitele Fondului aflătoare lângă gările CFR în legătură cu linii ferate industriale, precum sunt cele din centrele de exploatare Falcău, Frasin, Moldoviţa şi Putna, este de esenţială importanţă cunoaşterea cheltuielilor de transport pe c.f.f. pentru a le îngloba în preţurile de vânzarea materialelor. În acelaşi scop este necesară cunoaşterea cheltuielilor de transport pentru materialele lemnoase necesare Fondului pentru trebuinţele sale proprii la diferite construcţiuni de exploatare sau clădiri forestiere. Pentru stabilirea acestui cost de transport se stabileşte în fiecare an preţul de cost al transporturilor în regie.

Acest tarif al taxelor de transport se întocmeşte pe formularul 7 şi este ţinut secret ca şi tariful preţurilor de muncă. El este a se considera ca tarif minimal.

Pentru executarea transporturilor cu aceste tarife se folosesc următoarele formulare:

 

Formular 8  – Scrisoare de treăsură.

Formular 8a – Dispoziţiuni privitoare la transportul materialelor lemnoase şi alte mărfuri pe căile ferate forestiere ale Fondului bis. Ort. Rom. Din Bucovina (Ambele formulare se întrebuinţează pentru partizi străine).

Formular 9 – Scrisoare de trăsură pentru transporturile materialelor necesare trebuinţelor de regie ale ocoalelor silvice.

Formular 10 – Contul de transport.

Formular 11  – Anexă la contul de transport.

Formular 12 – Somaţiune pentru achitarea restanţelor.

Formular 13 – Jurnalul veniturilor tarifare de exploatare.

 

Calcularea taxelor de transport la astfel de transporturi precum şi gestiunea încasărilor din exploatarea căilor ferate forestiere se efectuează în modul următor:

a). Toată gestiunea cade în sarcina conducătorului de exploatare; el întocmeşte şi ţine la curent toate formularele de gestiune;

b). Pentru orice partidă – deci şi pentru transporturile proprii ale Fondului – se deschide la începerea transportului contul de transport (formular 10). Aceste conturi de transport primesc în ordine cronologică număr curent cu începerea fiecărui an de exploatare;

c). Executarea transporturilor în contul unei partizi se efectuiază în conformitate cu dispoziţiunile cuprinse în formular 8a.

Înainte de începerea efectuării oricărui transport, partizile iau la cunoştinţă aceste dispoziţiuni prin semnare de luare la cunoştinţă.

Partida varsă taxele de transport la administraţia ocolului silvic respectiv în baza unei adeverinţe eliberate de conducătorul de exploatare. Procedeul de calcularea taxei de transport rezultă din formularul 10.

d). Întrucât însă taxa transportului nu se poate calcula anticipativ în mod exact, partizile achită la începutul transportului avansuri de aşa mărime, întrucât după socoteala finală să remână din aceste avansuri în tot cazul suprasolviri cari se restitue apoi partizilor din avansul disponibil pentru cheltuelile de exploatare.

Dacă însă cu toate precauţiunile luate ar rezulta la încheerea contului de transport o creanţă pentru Fond, atunci partida este obligată în conformitate cu dispoziţiunile din formularul 8a  să facă – imediat ce este somată – plata restanţei.

e). Conturile de transport se închee totdeauna în mod definitiv prin conducătorul de exploatare imediat după terminarea fiecărui transport şi încă înainte de verificarea acestor conturi prin serviciul contabilităţii, aceasta pentru a avea posibilitatea de a satisface partizile printr-o desocotire fără întârziere şi pentru a preîntâmpina operaţiunile migăloase ce ar decurge din verificarea acestor conturi încă înainte de socotirea definitivă a partizilor.

Spre a-l scuti însă pe conducătorul de exploatare de eventuale restituiri de diferenţe în minus ce ar rezulta din verificarea ulterioară a conturilor de transport prin serviciul de contabilitate al administraţiei Fondului, se tolerează în favorul cumpărătorilor la volume lemnoase de până la 500 m3 resp. Steri diferenţe până la 1,6% din volumul total transportat, iar la cantităţi peste 5000 m3 până la 1% din volumul total, bineînţeles dacă asemenea diferenţe rezultă în mod neintenţionat la efectuarea cubajului. De aceea, diferenţele respective se tolerează şi în favorul Fondului.

Conturile de transport înaintate administraţiei Fondului trebue să fie prevăzute cu viza şefului ocolului silvic respectiv.

f). Evidenţa conturilor de transport se ţine în jurnalul veniturilor de exploatare (formular 13) prin înregistrarea în ordine cronologică după ani de exploatare.

Această evidenţă ne dă oricând situaţia clară a fiecărui cont de transport.

 

Formular 14 – Jurnalul cheltuielilor de exploatare. În acest jurnal se înregistrează toate cheltuelile de exploatare cu notarea actelor justificative respective şi complectarea coloanelor, cu datele corespunzătoare, astfel că la finea anului de exploatare această evidenţă ne oferă o icoană clară asupra tuturor cheltuelilor de exploatare.

Formular 15  – Revers pentru folosinţa liniilor industriale de garaj. Fiecare partidă, fără excepţie, dacă foloseşte o linie de garaj a Fondului, semnează un astfel de revers prin luarea la cunoştinţă a tuturor condiţiunilor stipulate. Aceste reverse se păstrează la serviciul de exploatarea c.f.f.

Gestiunea sumelor ce urmează a fi încasate conform tarifului pentru folosinţa depozitelor de pe lângă liniile de garaj şi a acestor linii se face după aceleaşi norme ca şi pentru toate veniturile de exploatare.

 

Formular 16  – Jurnalul de gestiunea materialelor de exploatare. În acest registru se înregistrează toate materialele de exploatare supuse unei uzări rapide de exemplu : pile etc., apoi toate materialele de consumaţie directă ca combustibile pentru locomotive, ateliere, birouri şi personal de exploatare, cărbuni, mărfuri metalice, uleiuri, petrol, bumbac de şters, etc.

Pentru fiecare fel de materiale ce urmează a fi întrebuinţate în cursul unui an de exploatare, se deschide câte un cont separat. Înregistrările se fac intrate şi eşite privitor la primirea şi darea în consumaţie a diverselor materiale.

Datele la „întrate” se iau din actele justificative şi se înregistrează imediat după luarea în primire a materialelor, cu o scurtă indicaţie asupra furnizorilor, măsurilor, cantităţilor, numărului bucăţilor şi a preţurilor unitare şi totale.

Orice predare de material se înregistrează la „ieşite” cu indicaţiuni asupra scopului de întrebuinţare, asupra cantităţii şi valorii.

La finele anului se închee toate conturile parţiale, astfel că din diferenţele totalurilor la întrate şi eşite rezultă pentru fiecare fel de mărfuri stocul restant şi valoarea sa.

 

Pe lângă posibilitatea evidenţierii materialelor întrebuinţate la exploatarea c.f.f. acest jurnal are de scop constatarea valorii materialelor restante la finele anului de exploatare, urmând ca această valoare să fie scăzută din suma cheltuielilor de exploatare (formular 14)  pentru a calcula astfel cheltuielile efective de exploatare pe anul respectiv.

Aceste sume se trec deci în jurnalul cheltuielilor de exploatare în coloanele respective sub totalurile sumelor cheltuite şi prin facerea diferenţelor se obţin  cheltuielile de exploatare reale specificate după titlurile de întrebuinţare.

Conducătorul de exploatare înaintează săptămânal administraţiei centrale rapoarte asupra transporturilor săptămânale executate, pe imprimate tip (formularul 20).

 

 

  1. Evidenţele inventarului

 

În afară de registrele şi evidenţele susmenţionate necesare mersului exploatării, conducerile de exploatarea c.f.f. păstrează şi poartă în evidenţă următoarele documente privitoare la instalaţiunile şi exploatarea c.f. forestiere:

 

a). Planurile de instalaţia c.f.f. constând din planuri de situaţie, profiluri în lung şi planurile obiectelor de artă mai mari (poduri).

b). Cadastrul clădirilor, constând dintr-o colecţie de planuri ale tuturor edificiilor c.f.f., fiecare cu descrierea tehnică.

c). Planurile de instalaţie a reţelei telefonice dimpreună cu descrierea tehnică. În aceste planuri de situaţie se evidenţiază numele, situaţia, legătura şi distanţa între staţiuni.

 

Descrierea cuprinde toate datele de importanţă pentru existenţa instalaţiei precum lungimile liniilor parţiale, anul de construcţie, cheltuielile de executare, specia stâlpilor aşezaţi şi a aparatelor întrebuinţate, date asupra acordării autorizaţiei de exploatare şi orice deciziuni importante ale autorităţilor, eventuale însemnări asupra convenţiunilor privitoare la folosirea şoselelor publice, traversări peste terenuri străine refaceri executate, schimbarea stâlpilor.

Această descriere tehnică se ţine la curent cu orice lucrare nouă şi conţine în anexă cadastrul clădirilor. Toate actele şi însemnările susamintite sunt menite să folosească conducătorului de exploatare la o raţională şi ireproşabilă exploatare şi întreţinere a instalaţiunei reţele telefonice.

În realitate însă, evidenţele şi toate datele susamintite asupra liniilor telefonice sunt mai mult sau mai puţin incomplecte, deoarece în timpul războiului mondial au fost distruse.

 

Sinţirea Tunelului Mestecăniş, la Valea Putnei

 

d). Inventarul (formular 18)

Acest registru cuprinde toate obiectele de exploatare care sunt supuse unei uzări rapide. Înregistrarea acestor obiecte de inventar se face în două grupe şi anume:

 

A). Material rulant

a). Locomotive cu accesorii

b). Tendere pentru combustibil

c). Vagoane pentru transportul materialelor lemnoase

d). Vagoane de persoane şi dresiune

e). Vagonete de întreţinerea liniei ferate forestiere

f). Vagonete pentru depozite de materiale

 

B). Atelierele şi depozitele de materiale tehnice

a). Piese şi părţi accesorii de rezervă pentru locomotive

b). Piese de vagoane

c). Instalaţia interioară a atelierului de reparaţie

d). Instalaţia interioară a remizei de locomotive

e). Instalaţia interioară a beciului pentru uleiuri

f). Inventarul instalaţiei telefonice

g). Rechizite şi aparate de pompieri

h). Unelte şi rechizite pentru întreţinerea liniilor ferate forestiere

j). Mobilierul interior al cancelariei de exploatare

k). Diferite alte obiecte de inventar

 

Dintre unelte şi alte obiecte de instalaţie se înregistrează în inventar numai acelea cu destinaţia unui uz mai îndelungat ca : menghine, cleşti, ciocane mai mari etc.

Înregistrările în registrul de inventar se fac astfel încât să rezulte imediat din inventar locul unde se găsesc obiectele respectiv în a cărui păstrare sunt încredinţate. Pentru purtarea acestui registru şi pentru demontarea obiectelor se aplică aceleaşi dispoziţiuni cari sunt în vigoare pentru purtarea inventarelor ocoalelor silvice.

 

 

  1. Raport de activitate, cont final buget

 

La finele fiecărui an de gestiune conducătorul de exploatare întocmeşte şi înaintează ad-ţiei centrale raportul de activitate şi contul final asupra gestiunei sale în întreg anul de exploatare.

Raportul de activitate se întocmeşte după un model tip (formularul 17) şi cuprinde toate lămuririle, detaliile şi împrejurările necesare pentru expunerea mersului exploatării, prestaţiunea căilor ferate precum şi rezultatul exploatării.

Astfel, raportul de activitate arată eventuale modificări la instalaţia c.f.f., date despre reparări sau achiziţii de materiale rulant, preschimbarea podurilor şi traverselor, însemnări asupra întâmplărilor de forţă majoră, accidente etc. Descrierea generală şi prestaţiunea în mod detaliat, materiale de exploatare (material de cale, stâlpi de telefon, ulei, gaz, cărbune etc.) înlocuite şi consumate, statul personalului şi munca întrebuinţată, veniturile şi cheltuielile de exploatare cu desvoltarea şi specificarea lor şi în fine calculul rentabilităţii exploatării.

 

Pentru menţinerea permanentă în evidenţă a rezultatului exploatării şi a prestaţiunei în trecut, aceste dări de seamă conţin şi aceste date şi anume pe cimenii calculate pe cincenii în total şi medie anuală iar rezultatele 4 ani de exploatare se specifică detaliat pentru fiecare an în parte. Astfel, aceste dări de seamă exprimând raporturile de influenţă a veniturilor şi cheltuelilor în mod reciproc precum şi asupra rezultatelor de exploatare, începând încă dela data începerii exploatării c.f.f. în regie proprie, înlesneşte comparaţia temeinică între modurile de exploatare ale Fondului prin exprimarea efectului util, fiind totodată un indicator al eventualelor măsuri ce se impun a fi luate.

Raportului de activitate se anexează – spre a servi ca bază de verificare – toate formularele 1, 2, 3, 3a, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 şi 16 din gestiunea anului de activitate respectiv. Această dare de seamă complectă poartă denumirea de : „Cont final de exploatare şi raport de activitate”.

După examinare din punct de vedere tehnic administrativ şi contabilicesc, contul final se remite centrului de exploatare spre păstrare în arhivă şi spre a servi la caz de necesitate.

 

Conducătorul centrului de exploatare întocmeşte pentru fiecare an un proiect de buget. Veniturile se evaluiază în funcţie de cantităţile lemnoase ce urmează a fi transportate cu c.f.f. Aceste date cu privire la materialele lemnoase de provenienţă din pădurile Fondului conducătorul de exploatare le ridică de la administraţiile ocoalelor respective, iar cele de provenienţă din păduri particulare se estimează în mod aproximativ după cantităţile transportate în anii trecuţi.

Cheltuielile de exploatare se estimează astfel, încât remânând ele într- un raport normal faţă de intensitatea probabilă a utilizării liniei ferate, personalul de exploatare să fie bine şi raţional folosit, urmând ca cheltuielile propuse să fie în cadrele unei economii cât mai stricte, fără a atinge întru nimic siguranţa unei exploatări eficace.

Şeful de ocol, încredinţat cu gestiunea financiară a centrului de exploatare c.f.f. vizează bugetul şi trece sumele indicate la venituri şi cheltuieli în proiectul de buget al ocolului silvic, cu menţiune specială sub titlu separat.

 

Topitoria de la Iacobeni

 

  1. Ateliere de reparaţiuni şi întreţinere

 

 

Pe lângă fiecare centru de exploatarea căilor ferate forestiere se găseşte câte un atelier de reparaţiunea materialului de exploatare, dotat cu maşinele şi uneltele necesare.

Pe lângă centrul de exploatarea căilor ferate forestiere din valea Suhei, cu sediul în Frasin, administraţia Fondului posedă un atelier mecanic înzestrat cu maşini corespunzătoare pentru lucrări mai mari ce nu s-ar putea executa în atelierele celorlalte centre de exploatare.

Maşinile acestui atelier sunt acţionate de forţă mecanică prin un dinamo de 8,5 KW. Atelierul posedă un ciocan mecanic sistem „Ayax” în greutate de 2000 kgr cu un berbec de 60 kgr acţionat de 2-3 C.P. 2 maşini de găurit, un strung, o maşină cu rindea în metal precum şi o turnătorie.

Atelierul execută orice reparaţiuni la vagoane şi locomotive şi construeşte chiar şi vagoane noui bineînţeles cu roţi comandate dela fabrici.

 

Centrele de exploatare din Falcău, Moldoviţa şi Putna trimit acestui atelier spre executare reparaţiunile mai importante. Cheltuielile aferente acestor lucrări se avansează de către centrul de exploatare din Frasin care după executarea reparaţiunilor şi lucrărilor respective întocmeşte conturi de cheltuieli şi le remite centrelor de exploatare respective spre achitare.

În acest atelier se execută şi toate lucrările de repararea şi renovarea locomotivelor ce se impun cu ocazia revizuirii generale ce se face de către delegatul Ministerului Lucrărilor Publice.

 

 

  1. Stabilimentul de impregnarea traverselor şi stâlpilor de telefon din Frasin

 

Pe lângă centrul de exploatare c.f.f. din Frasin, Fondul posedă şi un stabiliment de impregnarea traverselor de fag necesare trebuinţelor c.f.f. şi pentru impregnarea stâlpilor de telefon.

Stabilimentul de impregnare s-a construit încă în anul 1903 pe lângă centrul de exploatare din Falcău unde a funcţionat până în anul 1910 în care timp s-au impregnat în acest stabiliment traversele necesare pentru căile ferate forestiere din Straja – Falcău – Brodina, Putna şi Marginea şi a fost mutat apoi la Frasin pentru a servi la impregnarea traverselor şi stâlpilor de telefon necesari căilor ferate forestiere din valea Suhei, Moldoviţa – Argel şi Gura Homorului – Poiana Micului.

Instalaţiunea de impregnare s-a înfiinţat pe baza unui clacul de rentabilitate care a demonstrat că cea mai ieftină şi economică întreţinere a c.f.f. se poate realiza prin întrebuinţarea traverselor de fag împregnat care au o durată mijlocie de cca 20 ani.

 

Cu ocazia construirii căilor ferate forestiere s-au întrebuinţat exclusiv traverse din lemn de răşinoase. Întrebuinţarea acestui material de mică durabilitate la construirea din nou a liniilor ferate era justificată atunci prin faptul că terasamentul nou până la tasarea sa definitivă şi ajungere în stare de stabilitate, ocaziona o frecvenţă a suprastructurei şi deci deteriorarea mecanică a traverselor prin mişcări şi slăbirea crampoanelor în traverse, astfel că nu era economică întrebuinţarea chiar dela început de traverse din lemn tare.

Deodată cu stabilirea terasamentelor a devenit mai economică întrebuinţarea de traverse de mare durabilitate pentru a evita de acum prea frecvente mişcări a suprastructurei, cari scumpesc întreţinerea.

Pentru reţeaua c.f.f. în lungime de 228 km cât a fost înainte de războiu, erau necesare cca 410.000 traverse normale şi speciale pentru producerea cărora era necesar cca. 18.000 m3 lemn. Considerând că durabilitatea traverselor de răşinoase este de numai 3 ani, rezultă că ar fi fost necesar anual cca. 6.000 m3 lemn de răşinoase în valoare de cca. 33.000 coroane pentru traverse. Adăugându-se la aceasta şi costul fasonării şi preschimbării traverselor în suma de cca 54.800 cor. rezultă o cheltuială de cca 88.000 cor. pentru preschimbarea traverselor, care reprezenta o sumă excesivă.

 

Atunci, s-a pus problema înlocuirii traverselor din lemn moale cu traverse din lemn tare de lungă durabilitate. Făcându-se studii în această direcţie, în care scop chiar dl. J. Opletal şeful serviciului de construcţiuni de pe atunci a făcut călătorii de studii în ţări străine cu care ocazie a vizitat mai multe stabilimente de împregnarea traverselor de fag s-a ajuns la conclusiunea că întrebuinţarea traverselor de fag impregnat constituie cel mai economic mijloc de întreţinere.

Calculându-se cu o durabilitate medie de 14 ani pentru traversa de fag impregant cu costul de 1,30 cor. inclusiv cheltueli de preschimbare, rezultă o cheltuială anuală  de 410.000/14 * 1,30 = 38.000 coroane ceea ce reprezintă o economie anuală de cca. 50.000 cor. faţă de întrebuinţarea traverselor din lemn moale.

Pe baza acestui calcul de rentabilitate s-a construit stabilimentul de împregnare cu cheltuiala de 31.500 coroane. Stabilimentul are la bază principiul impregnării lemnului cu ulei gudron în amestec cu chlorură de zinc sub presiune, după prealabilă aburire şi deservare a fagului. Stabilimentul constă dintr-un cilindru metalic de 7,8 m lungime şi 1,6 m diam înzestrat cu armătură complectă (manometru, vacumetru etc.) zece vagonete cu cari se întroduc traversele resp. Stâlpii de impregnat în interiorul cilindrului, patru rezervoare cu o capacitate totală de 13 m3 pentru chlorura de zinc, patru rezervoare cu o capacitate totală de 15 m3 pentru ulei de gudron, un rezervor cu o capacitate de 6 m3 pentru apă, o locomotivă cu motor de 6 C.P. o pompă de aer, o pompă de presiune cu acţiune dublă conductele şi transmisiunile necesare.

 

Traversele şi stâlpii de fag ce urmează a fi impregnaţi se fasonează din fag perfect sănătos, fără noduri şi fără inimă roşie, deoarece asemenea părţi nu sunt impregnabile. Cu cât lemnul este mai sănătos şi îndeplineşte condiţiunile de mai sus, cu atât mai perfect se îndeplineşte procesul de impregnare, mărindu-se în mod corespunzător trăinicia lemnului impregnat.

S-a constatat că durabilitatea traverselor impregnate a depăşit chiar cu mult, durata prevăzută de 14 ani; astăzi sunt încă în folosinţă o mare parte din traversele schimbate încă în anul 1910. Durabilitatea aceasta lungă se datoreşte faptului că Fondul a întrebuinţat pentru traverse numai fag perfect sănătos, iar procesul de impregnare s-a executat în mod ireproşabil din punct de vedere tehnic.

O traversă normală de 1,40 m lungime şi secţiune transversală 15 x 12 cm având volumul de 0,025 m3 consumă în mijlociu 9 litri lichid impregnant.

 

Procesul de impregnare pentru o încărcătură durează în mijlociu cca 4 ¾ ore şi poate cuprinde cca 325 traverse şi anume câte 65 traverse pentru fiecare vagonet din cele 5 câte se pot impregna 2 încărcături, deci 650 traverse. Operaţiunile de impregnare se execută în lunile de vară. De regulă instalaţiunea se pune în funcţiune tot odată la 2 – 3 ani după necesitate şi se impregnează câte un stoc mai important de traverse şi stâlpi.

Instalaţiunea stă sub directă conducere a conducătorului centrului de exploatare c.f.f. din Frasin, care şi-a format cunoştinţele necesare practice pentru executarea impregnării şi supraveghează personal mersul lucrărilor.

Este de o deosebită importanţă şi buna calitate a substanţei de impregnare. Chlorura de zinc trebue să fie liberă de orice substanţe acide şi cât mai curată. Se tolerează cel mult 0,1% fier. Uleiul de gudron trebue să îndeplinească anumite condiţiuni cu privire la puritate, compoziţie şi temperatură de fierbere. În prealabil, înainte de începerea operaţiunilor de impregnare se face analiza chimică a lichidului impregnant spre a se constata dacă îndeplineşte toate condiţiunile cerute.

Înainte de războiu stabilimentul a funcţionat în bune condiţiuni mai mulţi ani şi a impregnat traverse de cale ferată forestieră, traverse normale pentru liniile industriale de garaj, stâlpi de telefon şi de semnalizare ş.a.

 

În timpul războiului instalaţiunea a fost distrusă şi a fost apoi refăcută abia după războiu şi funcţionează după necesitate, acoperind complet toate trebuinţele c.f.f. în traverse normale şi speciale precum şi stâlpi de telefon. În prezent impregnarea este mai costisitoare decât înainte de războiu pentru motivul că atât uleiul de gudron cât şi chlorura de zinc se importă din străinătate cu un preţ destul de ridicat. Materialele din ţară nu împlinesc din punct de vedere calitativ condiţiunile cerute pentru o bună impregnare astfel că pentru asigurarea şi garantarea succesului impregnării importul lor din străinătate se impune. În această privinţă remarcăm că la CFR întrebuinţarea traverselor de fag impregnat s-a compromis în parte tocmai din cauza imperfecţiunilor de impregnare, asemenea traverse impregnate în condiţiuni rele având  o durabilitate de abia cca. 6-8 ani.

 

 

  1. Linii industriale de garaj

 

În fiecare centru de exploatare, Fondul posedă câte o linie industrială de garaj care înlesneşte încărcarea materialelor lemnoase pe vagoanele C.F.R.

Situaţia acestor linii pentru fiecare centru de exploatare se expune în planurile de situaţie dela pag. ……..

Lungimele acestor linii industriale sunt următoarele:

 

  1. Centru de exploatare Falcău …………………………………………… 0,82 km
  2. Centru de exploatare Frasin …………………………………………… 1,30 km
  3. Centru de exploatare Moldoviţa ………………………………………… 0,12 km
  4. Centru de exploatare Putna …………………………………………… 0,713 km

 

Cea mai veche linie industrială este cea din Frasin. La început ea a fost exploatată timp de 3 ani cu cai, dar s-au întâmplat atunci foarte frecvent accidente, unele chiar mortale.

În prezent  aceste linii se exploatează de către administraţia C.F.R. în baza unor convenţiuni şi caete de sarcini cari reglementează în mod detaliat modul de construire şi întreţinerea acestor linii.

Întreţinerea liniilor se face fie de către Fond în regie proprie prin conducătorul centrului de exploatare fie de către serviciul de întreţinere C.F.R. contra unor taxe anuale.

Pentru serviciul de tracţiune cu locomotive efectuate de către administraţia C.F.R. la cererea conducătorului centrului de exploatare, Fondul achită anumite taxe convenţionale  fixate de regia C.F.R.

 

Cumpărătorii de lemn dela Fond precum şi toţi particularii cari transportând lemn de provenienţă particulară pe căile ferate forestiere ale Fondului şi folosesc liniile de garaj, achită Fondului pe lângă taxa de joncţiune către C.F.R. încă o taxă pentru folosirea liniei de garaj conform tarifului în vigoare (formular 7). Tariful actual este de 45 lei pro vagon de 10 tone pentru lemn de provenienţă din pădurile Fondului şi 60 lei din pădurile particulare.

Cel ce solicită folosirea liniei de garaj este însă ţinut să semneze în prealabil un revers (formular 15) care reglementează în detaliu toate condiţiunile de folosinţa liniilor de garaj resp. Obligaţiunile arendaşului faţă de Fond pentru a înlătura orice daune pentru Fond din exploatarea acestor linii de importanţă esenţială pentru exploatarea căilor ferate forestiere şi transportul lemnului.

 

Dorna Watra, Bahnhof

 

  1. Rezultatele şi prestaţiunea exploatării căilor ferate forestiere

 

 

Prin modul de exploatare bine organizată şi purtarea unei gestiuni separate independente cu o contabilitate simplă dar clară şi detaliată exploatarea căilor ferate forestiere a dat bune rezultate. Scopul acestei întreprinderi nu este realizarea de venituri nete din exploatare, ci executarea transportului lemnului în mod economic, sigur şi repede, sporind astfel în mod indirect preţul pe tulpină al lemnului. De aceea, tarifele de transport sunt astfel calculate încât veniturile realizate să acopere cheltuielile de exploatare la o întreţinere normală şi corespunzătoare a caetului de sarcini aprobat de Ministerul Lucrărilor Publice şi care face parte integrantă din actul de concesiune pentru exploatarea c.f.f.

Conform actului de concesiune exploatarea căilor ferate se face în vederea trasnportului de materiale lemnoase în primul rând iar cărăuşia de persoane se face numai în mod accidental şi din caz în caz cu aprobări speciale din partea ad-ţiei Fondului. De aceea, nici nu există un tarif de taxe de transport pentru călători. Tariful taxelor de transport pentru materiale din pădurile Fondului este arătat în formularul 7 din anexă. Este un tarif foarte detaliat pentru materiale lemnoase specificate după sortimente de lemn de lucru şi de foc ş.a. lemn rotund esenţă moale, cherestea, despicături, rezonanţă, draniţă, claviatură, lemn de dogărie, lemn de lucru esenţă tare, lemn de foc esenţă tare şi moale, coajă, cărbuni, piatră, nisip, var, ciment etc. taxe pentru folosirea depozitelor şi taxe pentru liniile de garaj.

Tariful este împărţit în două diviziuni principale. Tariful „A” este un tarif mai urcat şi se aplică pentru transporturile pe calea ferată forestieră din Putna, care având cele mai scurte distanţe de transport şi cea mai costisitoare întreţinere a liniilor din cauza terenului dificil are un cost de regie mai scump decât celelalte căi ferate ale Fondului din centrele de exploatare Falcău, Frasin şi Moldoviţa, pentru cari se aplică tariful „B”, ceva mai scăzut decât primul.

 

Aceste tarife se revizuiesc în fiecare an pe baza rezultatelor de exploatare şi se modifică la caz de necesitate. După cum se arată, ele sunt relativ mici şi ţinute în limite menite să acoperă cheltuielile unei bune întreţineri.

Descrierea detaliată a prestaţiunei căilor ferate separat pe centrele de exploatare, rentabilitatea lor precum şi modul de funcţionare în anii 1919 – 1933 o expunem în anexa referitoare la acest capitol.

Pentru a ne forma o icoană clară asupra mersului exploatării acestor căi ferate cu specificare pe centre de exploatare dela data începerii exploatării în regie proprie până-n prezent, expunem în urmare la pag. 395 – 399  sub formă tabelară datele cu privire la venituri, cheltuieli, venit net, prestaţiunea în m3 km plus steri km şi rentabilitatea exprimată prin procentul cheltueililor din venitul brut.

 

Pentru centrul de exploatare Falcău unde se aplică regia proprie cu începere din anul 1901 nu mai dăm rezultatele pentru perioada 1901 – 1908 acesta fiind expus în opul „Das Forstliche Transportwesen” …….de J. Opletal.

Pentru o mai bună apreciere şi comparaţie  a rezultatelor de exploatare înainte şi după războiu, expunem în paralelă pentru perioada postbelică şi rezultatul gestiunei băneşti transformat în lei aur.

La pag. ………. expunem în 6 diagrame rezultatul gestiunei şi prestaţiunea pentru fiecare centru de exploatare în parte în mod grafic.

 

Cea mai importantă gestiune a avut centrul de exploatare Falcău cu un maxim la venituri de 213.831 cor. în anul 1910 şi un al doilea maxim în anul 1930 cu 137.963 lei aur sau 4.523.406 lei hârtie.

În rândul al doilea se clasează centrul de exploatare din Frasin cu un maxim la venituri în sumă de 126.385 cor. în anul 1912 şi un al doilea maxim de 115.937 lei aur sau 3.657.320 lei hârtie în anul 1928.

Centrul de exploatare Moldoviţa se situează în locul al treilea ca importanţă. Veniturile prezintă un maxim în anul 1912 cu 80.805 cor. şi un al doilea maxim în anul 1912 cu 88.805 cor. şi un al doilea maxim în anul 1930 cu 104.896 lei aur sau 3.439.215 lei hârtie. Este de relevat că acest maxim de venituri din anul 1930 întrece pe cel din anul 1912.

Centru de exploatare Putna cu 22,3 km cale ferată se situiază ca importanţă în locul al patrulea.

 

În general, veniturile de exploatare acoperă cheltuielile ceea ce denotă că tarifele de transport au fost bine stabilite. Din diagrama 5 şi tabloul corespunzător asupra gestiunei tuturor  căilor ferate forestiere însumate la un loc, rezultă că pentru cinceniul 1909 – 1933 cheltuelile de exploatare reprezintă 81% din venitul brut, în cinceniul 1919 –  1923 cheltuelile reprezintă 92% în cinceniul 1924 – 128 ele reprezintă 71% din venituri.

Gestiunea deficitară după cum reesă din diagrama 5, a fost în anii 1913, 1919, 1920, 1921, 1929 şi 1931.

Gestiunea dificitară din anul 1913 se datoreşte faptului că în acel an s-au făcut la căile ferate forestiere Frasin – Stulpicani – Ostra şi Moldoviţa – Argel lucrări de întreţinere mai importante. Pe lângă aceasta, exploatarea căilor ferate forestiere din Putna a fost deficitară în toţi anii de exploatare de dinaintea războiului din cauza distanţelor scurte de transport şi a costului de întreţinerea liniilor ceva mai ridicat decât la celelalte c.f.f. din cauza terenului dificil. De aceea, pentru transporturile pe aceste căi ferate forestiere tariful taxelor de transport este dublu faţă de tarifele aplicabile celorlalte centre de exploatare.

Deficitele din anii 1919 – 1921 se explică prin faptul că în anii imediat următori războiului Fondul a cheltuit sume neobicinuit de mari pentru repararea degradărilor aduse liniilor ferate în timpul războiului, cari de fapt au fost cheltuieli de investiţie.

 

Deficitul din anul 1929 se datoreşte pagubelor provocate de inundaţia imemoriabilă din anul 1929 la terasamentele c.f.f. şi la obiecte de artă iar calea ferată din Moldoviţa a transportat tocmai în acel an foarte puţine materiale după cum se evidenţiază în diagrama 6. Centrele de exploatare Falcău şi Frasin, având în acel an transporturi deosebit de numeroase – curba prestaţiunilor din diagrama 5 prezentând maxime pentru această epocă – şi -au  putut echilibra cheltuielile în plus, prin veniturile mai mari realizate din taxe de transport.

Anul 1931 marchează o scădere generală şi rapidă a prestaţiunilor (diagrama 6) precum şi a încasărilor pentru toate căile ferate forestiere. Deficitul general de 58.831 lei rezultat în acest an din gestiunea globală a tuturor căilor ferate, se datoreşte faptului că centrele de exploatare Falcău şi Frasin nu şi-au redus cheltuielile în măsură justă a reducerii veniturile de exploatare în timpul crizei. Venitul net a realizat în acest an de centrul de exploatare Moldoviţa care a avut transporturi normale, nu a putut compensa deficitele dela Frasin şi Falcău, cu toate că în acest an şi centrul de exploatare a c.f.f. Putna a lucrat în mod foarte raţional realizând şi un venit net de exploatare în suma de 20.053 lei.

Cele mai importante transporturi se executau înainte de războiu pe căile ferate Straja – Falcău – Brodina cu o prestaţiune maximă de 2.447.261 m3 km m. steri km. În timpul de după războiu, prestaţiunea cea mai importantă este realizată de căile ferate Frasin – Stulpicani – Ostra cu un maxim de 2.199.556 m3 km m. st. Km în anul 1924 faţă de numai 1.070.647 m3 km m.st. km realizaţi în acel an de c.f.f. Falcău – Straja – Brodina (Diagrama 6).

 

Căile ferate forestiere din Falcău şi Frasin execută foarte multe transporturi de materiale din păduri particulare cu o posibilitate foarte neregulată, şi de aceea curbele prestaţiunilor au un mers foarte neregulat. Dealtfel, şi distanţa de transport variază foarte mult din an în an, fapt ce influenţează considerabil prestaţiunea chiar şi la cantităţi de materiale aproximativ egale transportate. Prestaţiunea cea mai uniform este realizată de calea ferată forestieră din Putna cu mici distanţe de transport şi relativ puţine transporturi de materiale de provenienţă din păduri particulare.

Ca conclusiune generală se desprinde faptul că rentabilitatea căii ferate forestiere este cu atât mai mare şi mai bine asigurată, cu cât sunt mai lungi distanţele de transport. La scurte distanţe de transport, apare concurenţa cărăuşiei cu carul sau cu sania pe drum de zăpadă.

Analiza şi concluziunile ce derivă din compararea rezultatelor exploatării din cele 4 centre de exploatare : Falcău, Frasin, Moldoviţa şi Putna pe cari le expunem în mod detaliat în anexă pentru periodul de exploatare 1919 – 1932/33, cu pricire la specificarea cheltuielilor şi veniturilor de exploatare, materialele de consumaţie întrebuinţate la exploatare precum şi personalul întrebuinţat, ar depăşi cadrul acestei lucrări.

Am adunat şi anexat şi aceste date la lucrare deoarece ele constitue punctul de pornire şi materialul documentar statistic de informaţie pentru orice măsură de ordin tehnic – administrativ ce s-ar lua în vederea raţionalizării exploatării căilor ferate forestiere. După cât cunoaştem, asemenea material statistic şi de studiu pentru exploatarea căilor ferate forestiere nu se găseşte în întreaga ţară în altă parte decât numai în gospodăria Fondului bisericesc ort. rom. din Bucovina.

 

Blick vom rechten. Ufer der Dorna gegen Bahnstation und Rathaus

*

[1] I. Opletal – Das Forstliche Transportwesen in Bereiche der k.k. Direktino der Gueter des Buk. Gr. Or. Religion fondes in Czernotz. Wien 1913.


Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (V)

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

 

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

CAPITOLUL V

Exploatarea pădurilor

 Evoluţia sistemelor  de exploatare.

Din punct de vedere economic, tehnic şi silvic – cultural evoluţia exploatării domeniului forestier al Fondului dela constituire şi până-n prezent a trecut ca orice gospodărie forestieră prin mai multe faze. Felul exploatării şi valorificării s-a dezvoltat din mijloace primitive la o gospodărie forestieră raţională. În evoluţia valorificării domeniului forestier al Fondului putem deosebi 3 faze de desvoltare.

 

Faza I-a  durează dela data înfiinţării Fondului, până prin anul 1867 – data înfiinţării căii ferate de interes public Leov – Cernăuţi – Iaşi – şi este caracterizată prin lipsa oricărei valorificări la început şi apoi prin procedee de valorificare primitive.

 

Faza II-a  durează dela 1868 până prin anul 1897 şi este caracterizată prin exploatarea domeniului forestier de lemn de construcţie şi cherestea în mod extensiv şi înfiinţarea în Bucovina a unei puternice industrii de cherestea.

 

Faza III-a şi ultima este caracterizată prin exploatarea intensivă a domeniului forestier prin mari investiţii în construcţiuni de tot felul, mai ales mijloace de transport.

 

 

  1. Faza I-a de desvoltare

 

Până la ocuparea Bucovinei de către fostul imperiu austriac în anul 1775, se făceau numai extracţiuni grădinărite de arbori din pădurile aparţinătoare pe atunci mănăstirilor pentru satisfacerea consumului de lemn de foc şi de lucru a mănăstirilor.

În anul 1775 populaţia Bucovinei număra abia 75.000 de locuitori care trăiau în mod de tot primitiv, astfel că consumul intern de lemn era de tot neînsemnat.

De exploatări pentru comerţ nici vorbă nu putea fi, deoarece în Bucovina căile de comunicaţie cu alte provincii erau inexistente, iar calea ferată normală Leov – Cernăuţi – Iaşi s-a pus în circulaţie abia cu o sută de ani mai târziu, exemplu în anul 1867.

Astfel, nu putea fi vorba în Bucovina în primul timp al ocupaţiei de o economie forestieră. Încă în anul 1873 comisiunea  instituită pentru stabilirea şi regularea impozitelor fonciare a taxat ca teren complet neproductiv în Bucovina apreciabila suprafaţă de 224.000 ha ocupate în majoritate de păduri.

 

Ca exemplu de orice lipsă de economie forestieră în Bucovina pe timpul ocupaţiei, relevăm că în anul 1782 cu ocazia inventarierii şi delimitării proprietăţilor din Bucovina, nu s-a anunţat nici un proprietar pentru pădurile din Codrul Cozminului şi Tereblecea situate în regiunea de şes şi coline. Atunci Statul a pus stăpânire pe acele păduri fără stăpân.

Abia din timpul de după ocupaţia Bucovinei sunt primele exploatări de păduri în vederea valorificării lemnului în industrie şi comerţ.

În această privinţă trebuie să facem deosebire între pădurile din zona de şes şi coline – cari fiind situate în centre mai populate au fost supuse mai de timpuriu la exploatări – şi cele din regiunea muntoasă, cari la rândul lor au evoluat iarăşi deosebit după cum sunt situate în zona transportului pe apă sau în zona transportului pe uscat.

 

Până prin anul 1786 pădurile nu aduceau nici un venit. Abia dela această dată administraţia încheie convenţiuni de exploatare pentru a se pune capăt la orice extracţiuni neregulate de materiale. Introducându-se atunci în Bucovina un nou sistem de administraţie publică, Fondul a început a încheia aşa numitele convenţiuni de pădure (Waldconventionen) cu populaţia locală îndrituită la lemn pentru trebuinţele proprii. Pe baza lor, supuşii – ţăranii de pe atunci – aveau dreptul să extragă din pădurile Fondului cantitatea necesară de lemn de foc şi de lucru pentru trebuinţele proprii. Ei erau însă obligaţi în baza acelor convenţiuni să achite pentru folosinţe anumite taxe şi anume cei cu carul achitau câte 1 florin până la 1 florin şi 15 creiţari după valuta vieneză, iar cei cu braţele achitau câte 30 creiţari.

După exemplul Fondului au încheiat şi alţi proprietari particulari de păduri convenţiuni de pădure cu supuşii însă contra prestaţiuni de muncă.

În anii 1801 – 1870, pădurile actualelor ocoale silvice Frătăuţii – Noui, Vicovul de Sus, Codrul Voivodesei, Marginea, Putna, Straja, Brodina, Falcău şi Seletin şi o parte din Cârlibaba şi Breaza erau arendate administraţiei militare contra unei arende minimale. Ad-ţia militară făcea puţine extracţiuni, cruţând domeniile pentru  vânătoare.

 

Şi la începutul secolului XIX pădurile Fondului erau încă neatinse de exploatări importante aducătoare de venituri, căci Bucovina era încă tot izolată de marile artere de comunicaţie şi trăia în primitivism.

Pentru a scoate totuşi oarecari venituri din păduri şi pe de altă parte pentru a se crea ocupaţiuni pentru populaţia locală, s-au înfiinţat aici primele industrii consumătoare de lemn ca materie primă şi ca combustibil şi anume fabrici de sticlă în regiunea munţilor inferiori şi industrii miniere în regiunea munţilor superiori.

În anul 1793 s-a construit o fabrică de sticlă în Crăsnişoarea Veche. În anul 1803 s-a înfiinţat una în Gura – Putnei şi una în Voivodeasa iar în anii următori s-au mai pus în funcţiune şi alte asemenea fabrici în Crasna Putnei, Ilschi şi alte localităţi învecinate. Aceste fabrici consumau însemnate cantităţi de lemn ca combustibil. Un timp, pela mijlocul şi a două jumătate a secolului trecut această industrie era în mare prosperitate, dar pe la finea secolului au survenit dificultăţi create de concurenţa sticlăriei din Boemia şi de războiul vamal dintre România şi fosta Austrie începând în anul 1886 care a provocat stagnarea complectă a exportului din Bucovina în România ce luase mare având pe baza tratamentului de comerţ încheiat în anul 1875 între fosta Austria şi România.

 

Dintre aceste vechi fabrici ce au contribuit la formarea primei mişcări industriale în Bucovina, a mai remas astăzi în funcţiune numai stabilimentul din Putna care şi astăzi consumă mari cantităţi de lemn de foc. Celelalte fabrici şi-au întrerupt succesiv activitatea din cauzele susarătate; cea din Voivodeasa a fost distrusă de incendiu în toamna anului 1889[1].

La începutul secolului trecut a luat fiinţă în Bucovina şi industria fabricaţiei de potasă din lemn. Acest product extras prin combustiunea lemnului, datorită volumului său mic putea suporta transporturi mai lungi care mai erau rentabile faţă de valoarea produsului. În anul 1804 erau deja instalate şi în  funcţiune 9 instalaţiuni de producerea potasei, care consumau considerabile cantităţi de lemn ca materie primă. Acest fel de tot primitiv şi neraţional de industrializarea lemnului a prosperat mereu, aşa că în deceniul 1860 – 1870 constituia chiar un venit principal al pădurilor Fondului.

Abia deodată cu desvoltarea din ce în ce mai mare a industrializării lemnului în cherestea, fabricarea potasei a fost mereu micşorată şi în urmă înlăturată. În anul 1887 a încetat exploatarea ultimei fabrici de potasă în Frasin.

 

Producţia anuală mijlocie de potasă în anii 1863 – 1882 era încă de 90.570 kgr cu un venit brut de 24,6 florini pentru 100 kgr; producţia mijlocie în cei 3 ani următori, 1883 – 1885 a fost de numai 25.810 kgr. Anual cu un venit brut de 23,8 florini pentru 100 kgr.

După scăderea cheltuielilor de amortizarea capitalului investit, rezulta un venit de numai un (1) creiţar de ster lemn de foc. Deci din cauza nerentabilităţii s-a impus abandonarea sistemului de valorificare prin potasă chiar şi a lemnului din căzături şi uscături după cum era reglementat cu începerea anului 1863.

În sudul Bucovinei, unde munţii de formaţiune mai veche conţin bogate zăcăminte de minereuri de fier, încă de pe la începutul secolului trecut a luat naştere o industrie minieră activă care consuma mari cantităţi de lemn ca combustibil pentru producerea cărbunelui de lemn şi la construirea galeriilor.

 

În anul 1784 s-a construit în Iacobeni prima instalaţie minieră de extragerea de minereuri de fier şi o topitorie. În anul 1797 fraţii Anton şi Vinzenz Manz din Mariensee au cumpărat această instalaţie şi au lărgit considerabil întreprinderea. În anul 1801 au construit o instalaţie pentru extragerea plumbului în Cârlibaba; în anul 1807 fraţii Manz au mai construit un furnal înalt în Prisaca Dornei şi o laminatorie în Valea Stânei şi în fine în anul 1821 au mai cumpărat de la Stat şi mina de cupru din Pojorâta, care exista acolo din anul 1803[2].

În anul 1858 întreprinderea Manz cumpără şi instalaţiunile de felul acesta din Bucşoaia şi Stulpicani construite încă în anul 1809 de Carol Calita.

Toate aceste instalaţiuni au fost odinioară foarte prospere şi consumau mari cantităţi de lemn. Ca şi fabricele de sticlărie au avut însă de suferit din cauza concurenţei produselor similare din vestul Austriei şi au fost nevoite să micşoreze activitatea din ce în tot mai mult în anii 1860 – 1865 şi în fine au fost cumpărate în anul 1870  de către Fond care a repus în funcţiune acele din întreprinderi ce prezentau încă rentabilitate la o exploatare raţională.

Printre feliurile de valorificare a lemnului în trecutul îndepărtat, trebuie să amintim şi producerea de material despicat : draniţă, şindrilă, doage, veşci ş.a.

 

Acestea, erau valorificările primitive ale lemnului din trecut prin exploatări ce puteau deveni primejdioase şi epuisante având în vedere că nici nu erau suficient reglementată şi rentabilitatea era de tot minimală.

Aceste procedee de exploatare primitivă a lemnului prin transformarea lui în potasă sau alegerea de despicături, considerate astăzi ca neeconomice şi barbare având drept urmare numai brăcuirea pădurilor fără realizare de venituri în adevărata excepţiune a cuvântului, constituie dealtfel o fază prin care în mod normal şi forţat a trecut la origine orice gospodărie silvică din Carpaţi.

Că din acele exploatări primitive au rezultat şi unele răni pricinuite domeniului forestier este explicabil. În lipsa unei industrii de lemn, acestea erau singurele mijloace de valorificare posibile şi deci singurile aducătoare de venituri din păduri.

O situaţie deosebită în această primă fază o au pădurile Fondului ce gravitează în bazinele râurilor plutabile : Bistriţa aurie şi Ceremuşul.

 

Aici, s-au făcut încercări încă dela începutul secolului trecut de a duce lemnul Bucovinei pe piaţa mondială astfel că leagănul comerţului lemnos internaţional în Bucovina este în regiunea râurilor plutibile. Primele încercări în acest sens nu au dat rezultate imediate, datorită nesiguranţei de pe atunci. Pădurile Fondului fiind situate în cursul superior al râului Bistriţa erau concurate de exploatările imenselor masive păduroase din vechiul Regat situate mai jos, cari formează avuţia forestieră cea mai de seamă din vechiul Regat. Primii plutaşi erau expuşi la mari pericole naturale din cauza cursului periculos al apei neamenajată încă pe acele vremuri pentru plutărit şi la pericolul de a li se fura plutele. Mulţi plutaşi îndrăzneţi şi dornici de câştig şi-au pierdut plutele sfărmate de stânci sau chiar viaţa în apele primejdioase ale Bistriţei. Acestor curajoşi pioni ai plutăritului în Bucovina li se vindea lemnul cu preţuri infime ce însemnau mai mult o taxă de recunoaştere, numai în scopul de a deschide drum liber posibilităţii de desfacere lemnului pe piaţa Galaţului prin transportul pe apă.

După o comunicare veche din 11 Iulie 1815 a administraţiei camerale din Câmpulung[3], comercianţii de lemn turci încă din timpuri imemoriale lăsau să li se aducă prin plutărit pe Bistriţa şi Siret lemn de construcţie pentru corăbii la Galaţi şi Chilia.

 

În anii 1816 şi 1820 un dulgher curajos cu numele Mihai Steier făcu singur încercări să transporte lemn de construcţie pentru corăbii pe Bistriţa aurie până la Marea Neagră. Încercările combinate cu multe pericole au eşuat însă, deoarece cu primul transport a ajuns prea târziu pe piaţa lemnului iar la al doilea transport i s-au prădat lemnele plutite la Brăila.

Abia o nouă încercare în anul 1843 a mandatarului cameral Petru Strohmayer în asociaţie cu M. Steier a fost încoronată de succes reuşindu-i să transporte atunci la Galaţi 120 plute. Costul confecţionării plutelor şi a transportului a fost suportat de Stat care era pe atunci proprietarul pădurilor din valea Bistriţei.

Numitul Strohmayer P. a repetat încercările şi în anii 1845 şi 1846 cu succes reuşindu-i să ducă plutele până la Galaţi unde le-a vândut cu preţuri convenabile.

Acestea au fost primele transporturi de lemn din pădurile Bucovinei pe piaţa internaţională. De atunci, legăturile comerciale s-au continuat şi au dat rezultate favorabile. Se transporta atunci la Galaţi numai lemn de prima calitate ce se alegea din păduri prin exploatare de grădinărit şi grădinărit concentrat.

 

Atraşi de calităţile excepţionale ale lemnului din Bucovina şi după ce plutăritul pe Bistriţa devenise mai sigur, imediat în a doua jumătate a secolului trecut s-au prezentat cumpărătorii serioşi de pe piaţa Galaţului, oferind însă totuşi încă preţuri minimale, cu mult sub preţul peţii mondiale, din cauză că cumpărătorul îşi punea în socoteală o respectabilă primă de asigurare contra riscurilor. Din cauza lipsei de concurenţă trebuiau acceptate preţurile mici, astfel că nici pe această cale încă nu putea fi vorba de o exploatare raţională a avuţiei forestiere.

Marea majoritate a pădurilor Fondului gravitează în bazinele râurilor neplutabile, astfel că perspectivele pentru valorizarea domeniului forestier trebuiau să vină odată cu înfiinţarea mijloacelor de transport pe uscat.

Prima fază caracterizează deci domeniul forestier al Fondului ca avuţie latentă cu procedee de valorificare primitive şi barbare. În lipsa căilor de transport, împrejurările şi condiţiunile naturale şi economice nu permit nici o activitate de organizare şi punere în valoare a bogăţiei forestiere a Fondului.

 

Este demn de relevat o descriere foarte caracteristică a pădurilor Fondului ce o face F.X. Exner în anul 1876 în lucrarea sa: „Das moderne Transportese” unde spune :

„Pădurile splendide ale Fondului religionar din Bucovina din cauza lipsei mijloacelor de transport nu se pot exploata decât în măsură foarte redusă. În afară de plutăritul ce se exercită în mod insuficient şi de tot primitiv, nu sunt alte căi. De aceea a trebuit să se închee cu firme contracte pe lungă durată pe baza cărora se vinde un picior cubic de lemn de molid cojit cu 1 crucer (2 pfenige) în valută austriacă. Mii de stânjeni din lemnul cel mai bun putrezesc anual sau se prefac în cenuşă prin ardere pentru a da cel puţin o aparenţă de venituri prin producerea potasei.

Aceasta se relevă cu atât mai drastic, dacă se ia în considerare că pădurile Bucovinei ar produce lemnele cele mai preţioase, lemn de rezonanţă excelent şi catarge de corăbii a căror calitate nu poate fi întrecută pe piaţa mondială de nici un alt lemn. O cale ferată în lungime de abia 10 mile care pornind dela Dorneşti ar urma cursul Sucevii în sus, ar fi în stare să puie în valoare o imensă comoară şi să aducă ţării binefaceri comparabile cu cele urmărite de Universitatea din Cernăuţi”.

Factorii baturali ai producţiei forestiere se prezintă sub toate raporturile în forme deosebit de favorabile ; condiţiunile naturale pentru punerea în valoare a vastului domeniu forestier sunt date, lăsând astfel să se întrevadă de pe acum posibilitatea unei vaste desvoltări economice în Bucovina prin punerea în valoare a bogăţiei forestiere de imensă valoare.

 

 

  1. Faza II-a 1868 – 1897

 

Aceasta este epoca înfiinţării industriei forestiere în Bucovina cuprinzând primele exploatări mai importante în vederea debitării lemnului în cherestea. Ea este caracterizată prin exploatări rase pe suprafeţe întinse; în toată gestiunea de exploatare prepondează mai mult latura economică, preocupările silviculturale trecând pe planul al doilea.

Fondul a trebuit să facă chiar şi sacrificii în vederea înfiinţării şi promovării industriei forestiere în Bucovina.

După o statistică din anul 1786 întocmită atunci la dispoziţiunile Împăratului Iosif II, erau pe atunci în Bucovina două ferestrae de apă. Unul din ferestrae era în Capucodrului, construit de maiorul Schaetz cu suma de 287 florini şi 7 creiţari. El avea un gater cu o pânză, debita pe zi 20 de scânduri şi a adus un venit net de 354 florini în timpul dela 1 Aprilie până la finea lui Octombrie al acelui an[4].

  

Acesta este primul început al industriei forestiere în Bucovina. În afară de venitul net deosebit de frumos, începutul este evident foarte modest.

Numărul ferestraelor de apă s-a înmulţit succesiv. În anul 1834 erau deja 29 ferestrae iar în anul 1851 numărul lor spori la 51. Ele erau primitive şi cu o mică capacitate de producţie aşa că chiar pentru consumul local din ţară lipsa materialului de cherestea era simţită.

Nici înfiinţarea camerei de comerţ şi meserii în anul 1850 în Cernăuţi nu reuşi să desvolte în mod corespunzător industriile  lemnului din cauza situaţiei politice tulbure din acele vremuri.

Abia prin construirea şi punerea în exploatare a liniei ferate de interes general Leov – Cernăuţi – Iaşi în anul 1867 care traversează teritoriul Bucovinei pe marginea estică pe o lungime de 117 km, economia forestieră a Fondului intră în o nouă fază. Economia Bucovinei pierde de acum caracterul local intrând în circuitul producţiei şi schimbului internaţional, care a fost oriunde şi în toate timpurile cel mai puternic stimulent de producţie şi cel mai de seamă factor de civilizare de ţinuturi şi creare de bogăţii.

 

În anul 1871 se face legătura feroviară cu Galaţi prin prelungirea căilor ferate pe teritoriul României[5]. De acum, bogăţiile forestiere din Bucovina pot lua drumul Orientului, cu mare cerere pentru lemn, către sudul Rusiei şi vechiul Regat român de pe atunci care de asemenea importa produse lemnoase fabricate după încheierea tratatului de comerţ din anul 1775 cu Austro – Ungaria.

În acest timp se pun bazele industriei forestiere în Bucovina. Administraţia Fondului în ceea ce priveşte valorificarea bogăţiilor forestiere părăseşte situaţia latentă de espectativă ce o avuse până atunci din cauza unei absolute lipse de debuşeuri noui pentru lemn şi se orientează spre o politică forestieră activă şi bogată în rezultate cu ţelul de a crea valori efective din bogăţiile latente moştenite dela generaţiile din trecut.

Prin larga autonomie internă de care se bucura Fondul, prin sprijinul administrativ lui acordat de autorităţile de Stat, prin importanţa averilor va deţinea precum şi prin faptul că era proprietarul a jumătate din pădurile Bucovinei, Fondul devine în această provincie adevăratul purtător al politicii forestiere.

 

Pe acea vreme, în care economia forestieră industrială abia lua naştere în Bucovina, singura modalitate de exploatare şi valorificare a bogăţiile forestiere era antrepriza. Această metodă de exploatare se impunea dela sine şi fără alegere întrucât Fondul nu avea capitalul necesar pentru investiţii în mari exploatări forestiere şi instalaţiuni industriale de debitarea lemnului în cherestea, şi nici nu avea personalul tehnic necesar instruit şi experimentat în asemenea lucrări. Acele prime începuturi de exploatări şi industrie forestieră necesitau din partea antreprenorului mult spirit comercial, pentru a da o oarecare rentabilitate întreprinderii şi a-l pune la adăpost de riscuri.

Fondul nu se putea gândi pe acele vremuri să angajeze în regie asemenea lucrări ce necesitau capital şi organizare comercială. Istoria industriilor forestiere cunoaşte şi cazuri în cari iniţiativa a fost luată de proprietarul de păduri prin exploatări şi industrializări în regie proprie în lipsa antreprenorilor capitalişti amatori, aşa în Finlanda, Suedia şi la masive păduroase situate izolat în Germania şi Austria în secolul trecut, acele întreprinderi funcţionând şi astăzi în regie proprie a proprietarului de păduri, dând rezultate foarte bune.

Acolo însă unde s-a oferit iniţiativa privată, industria forestieră de regulă a fost creată pe această cale.

 

Politica forestieră a Fondului pe acea vreme a fost de a înfiinţa industria forestieră în Bucovina prin atragerea capitaliştilor antreprenori, cărora le concesiona spre exploatare suprafeţe păduroase prin contracte de durată îndelungată, de regulă 10 ani, cu obligaţia pentru antreprenorii cumpărători de a înfiinţa ei singuri mu mijloacele lor proprii drumurile de scoatere şi transport şi instalaţiunile industriale pentru debitarea lemnului. Natural că aceste investiţii impuse cumpărătorilor se repercutau asupra preţului lemnului în picioare vândut, prin diminuarea sa. Cumpărătorii mai puneau în calcul şi o considerabilă primă de asigurare contra riscurilor, astfel că preţul oferit pentru unitatea de volum era foarte scăzut şi relativ mic în raport cu preţul lemnului pe piaţa mondială. Dar, în lipsa concurenţilor şi pentru condiţiunile de relativă nesiguranţă în cari se făceau primele exploatări, Fondul trebuia să facă şi sacrificii.

Veniturile realizate de către Fond din vânzarea pădurilor erau foarte mici. Din cauza lipsei de concurenţă Fondul era silit să facă vânzările  prin bună învoială, cu preţuri unitare pentru materialul lemnos foarte mici, acordând totodată cumpărătorilor tot felul posibil de avantaje în privinţa exploatării lemnului şi înfiinţării mijloacelor de transport.

Orice înfăptuire, orice executare de program se face cu sacrificii şi tenacitate. Astfel şi Fondul a trebuit el singur să suporte sacrificiile necesare înfiinţării industriei forestiere în Bucovina, aceasta în vederea foloaselor ce avea să le aştepte mai apoi dela aceasta, prin crearea posibilităţii de valorificare în bune condiţiuni a domeniului său forestier. Sacrificiile suportate au fost de natură financiară şi economică. Pe lângă preţurile unitare mici obţinute pentru lemn modalitatea de exploatare era lăsată complet la aprecierea şi cerinţele cumpărătorului, astfel că aceste exploatări nu puteau fi făcute în cadrul normelor de silvicultură raţională şi amenajament potrivit cerinţelor arboretelor.

 

Exploatările se făceau pe întinse suprafeţe continue prin tăieri rase ce scoteau numai materialul lemnos de primă calitate şi dela un anumit diametru terier în sus. În urmă remâneau numai ruini de păduri cu aspectul cel mai dezolant prin marea risipă ce se făcea cu lemnul. La început se extrăgea de pe unitatea de suprafaţă numai  50 – 100 m3 prin selecţionarea lemnului celui mai frumos iar restul remânea şi putrezia pe loc. Mai târziu s-a ajuns la extracţiunea de 150.200 m3 de pe unitate de suprafaţă, dar tot mai remâneau pe loc nevalorificate mari cantităţi de lemn. Parchetele întinse, trecând de multe ori de 1000 ha şi atingând chiar şi mărimea de 2000 hectare cum se făceau atunci, erau în permanenţă punctul de atac al incendiilor, iar regenerarea unor asemenea mari parchete se făcea în condiţiuni foarte mediocre pentru viitorul arboretelor. Numai graţie situaţiunei şi formaţiunei favorabile a terenurilor şi constituţiei geologice au remas ferite de formaţiunea torenţilor. Toate parcgetele s-au regenerat, dovedit încă odată că factorii naturali de producţie sunt în Bucovina foarte favorabili. Ca circumstanţă favorabilă mai relevăm şi faptul că în acel timp regenerările nu erau atât de periclitate prin păşunat cum este cazul în timpul actual.

În contractele de exploatare vechi, limita inferioară a grosimii arborilor de doborât a fost fixată la 25 cm la înălţimea pieptului, lăsându-se în picioare toţi arborii neapţi pentru lemn de lucru. Arborii cei groşi cu diametru terier peste 25 cm ce aveau semne exterioare că nu vor da lemn de cherestea bun se lăsau în picioare. Din materialul doborât, cumpărătorul era obligat să fasoneze numai material cu grosimea de cel puţin 18 cm diametru. În asemenea parchete regenerarea naturală se făcea în scurt timp, însă compoziţia arboretelor ce luau naştere după asemenea exploatări natural că era foarte defavorabilă prin un mare procent de fag şi arbori rău crescuţi.

 

Parchetele după asemenea exploatări avea un aspect particular prin marile cantităţi de material lemnos remas în picioare şi pe jos. Arborii groşi rămaşi în picioare neapţi pentru lemn de lucru fie uscaţi fie cu defecte de creştere sau vătămaţi alături de căzături abundente peste cari se mai acumulau rămăşiţele de exploatare : crengi, vârfuri, coajă, rondele amestecate, dimpreună cu fagii şi subarboretul remas neexploatat formau împreună un aspect de operă devastatoare şi haos. Asemenea aspecte se văd astăzi numai în tablouri şi fotografii de pe atunci.

În unele contracte de exploatare mai noui dela 1888 şi mai recent, se impunea deja exploatatorului condiţiunea ca să doboare toţi arborii de răşinoase cu diametru terier, dela 18 cm în sus şi chiar dacă nu dau lemn de lucru valorificabil, şi să le cojească. În urma acestui fel de exploatare regenerarea cu răşinoase a devenit mai dificilă, regenerându-se parchetele mai ales cu fag. Pentru a preveni şi acestui desavantaj, în contractele următoare au fost obligaţi cumpărătorii să lase în picioare câte 20 seminceri de brad la ha şi să secuiască fagii rămaşi în picioare, cari mai ales în regiunea munţilor inferiori aveau o desvoltare şi răspândire abundentă. Crengile şi vârfurilor era obligat antreprenorul să le aşeze în grămezi şi să le ardă.

Rămâneau în parchete încă mari cantităţi de materiale nevalorificate. Bogatele rămăşiţe întrau în putrefacţie sub masivul nou ce se încheia deasupra şi îngrăşau solul, care îmbogăţit dedea vigoare de creştere generaţiei noi.

 

O îndreptare a situaţiei cu privire la exploatare nu era de aşteptat imediat. Concurenţa cumpărătorilor era încă mult timp aproape inexistentă, contractele de exploatare se făceau prin bună învoială.

În prima parte a acestei faze de desvoltare şi anume până la punerea în funcţiune a căilor ferate normale de interes local Dorneşti – Brodina şi Dărmăneşti – Câmpulung, chiar şi industria fabricilor de cherestea ce luase naştere, lupta cu mari dificultăţi din cauza distanţelor mari de transport a cherestelei dela fabrică până la linia ferată normală Cernăuţi – Leow – Iaşi.

Astfel, încă în anul 1876 „Societatea pentru exploatarea produselor pădurii şi a solului” a încetat exploatarea fabricei ce deţinea la Falcău, cu toate că achita pentru lemn un preţ contractual foarte mic şi anume sub 1 coroană de m3; fabrica de cherestea din Baiaşescul construită în anul 1874 de baronul Petrino nu putea da rentabilitatea aşteptată din cauză că cheresteaua trebuia transportată pe o distanţă de cca 24 km pe valea Suchei până la şoseaua naţională din Frasin şi de aici încă 40 km până la actuala gară Aron Pumnul fostă Iţcani. Un astfel  de  transport  cu  carul dura 2 ½  zile şi  costul  era  de 6,50 – 8,0  coroane de m3. [6]

 

O fabrică de cherestea construită în anul 1884 în valea Muncel afluent al Suchei cu o capacitate de debitare de 4000 m3 anual a ars în anul 1888 şi n-a mai fost reconstruită tot din cauza nerentabilităţii, cu toate că exploatatorul cumpăra lemnul de la Fond cu preţul de numai 1,12 cor. de m3.

Cu aceleaşi împrejurări vitrege a avut de luptat şi o fabrică de cherestea construită în anul 1880 în Dragoşa cu o capacitate de a debita 16,000 m3 lemn rotund anual. Firma Ch. Markowicz şi Moses Schapira ce construise fabrica aceasta plătea fondului pentru lemn un preţ pe tulpină de 1,14 cor. de m3 iar pentru transportul cherestelei cu carul până la gara Aron Pumnul 9 – 10 coroane de m3.

Fabrica de cherestea construită în anul 1888 de firma Eichler în Valea Putnei de asemenea nu prezenta încă rentabilitatea cu tot preţul mic de cumpărare al lemnului de 1,9 cor. de m3 din cauză că cheresteaua trebuia transportată cu carul pe distanţă de 24 km până la Câmpulung.

 

Abia deodată cu construirea şi punerea în exploatare a căilor ferate normale locale situaţia s-a schimbat, dând rentabilitate industriei fabricilor de cherestea.

Lemnul Bucovinei şi-a găsit plasament pe piaţa internaţională iar industria şi comerţul forestier în Bucovina s-au intensificat din momentul ce produsele industriei forestier din Bucovina au devenit cunoscute pe piaţa consumului de peste hotare.

Această îmbunătăţire a situaţiei comerţului şi industriei forestiere se reprezentează însă deocamdată numai asupra industriaşilor şi a comercianţilor de lemn prin îmbogăţirea lor, Fondul beneficiind numai în mică măsură, prin o uşoară urcare a preţului lemnului pe tulpină. Sistemele de exploatare au continuat a remâne aceleaşi, favorabile cumpărătorilor din toate punctele de vedere. Prin faptul că cumpărătorii lemnului prin contracte de lungă durată îşi construise căi ferate forestiere pentru transportul lemnului, ei deţineau un fel de monopol asupra folosinţii acestui mijloc de scoaterea lemnului din pădure anihilând orice încercare de concurenţă din partea micilor comercianţi ce ar fi cumpărat şi ei cantităţi mai mici de materiale, chiar cu preţuri superioare.

 

S-a mai ivit şi desavantajul că căile de transport construite de antreprenori, fiind de construcţie şubredă şi superficială cădeau în ruină după expirarea contractului de exploatare şi golirea munţilor; antreprenorii având interesul ca ele să ţină numai atât cât durează contractul de exploatare.

Prin acest sistem, Fondul realiza numai un câştig mic, iar după exploatare pădurea remânea tot atât de închisă cum fusese şi înainte, minus volumul lemnos exploatat. Era încă un sistem  de exploatare extensivă, prin care mai înainte au trecut şi pădurile din ţările Europei centrale : vânzări în bloc de parchete mari prin contracte de lungă durată şi extragerea materialului lemnos de prima calitate pe căi provizorii construite  de antreprenori. În acest sistem de exploatare extensivă antreprenorii cumpărători în ultimul timp realizau venituri din ce în ce mai mari iar Fondul îşi vedea veniturile sporite în măsură neproporţională cu câştigurile realizate de aceştia şi cu pădurile remase în aceiaşi stare de deschidere pentru comunicaţie şi împuţinate de capitalul lemnos.

O schimbare a acestei situaţii se face în

 

 

  1. Faza III-a de desvoltare

 

Din rezultatele economice ale exploatării administraţia Fondului trage concluziunile necesare pentru organizarea în viitor a sistemelor de exploatare şi a ştiut să se folosească în mod complet de experienţele trecutului.

În recunoaşterea faptului că intensificarea gospodăriei se poate baza numai pe deschiderea masivelor păduroase prin o reţea complectă de căi de transport permanente, racordate la căile ferate normale publice, construite în regie proprie pe baza de proiecte bine documentate pentru a servi în mod permanent la scoaterea produselor pădurii, administraţia Fondului se decide a păşi la construirea căilor de transport în toate ocoalele silvice, după un plan bine studiat.

Administraţia Fondului trece de acum dintr-o atitudine statică, în care aştepta totul dela cumpărătorii antreprenori, spre o fază dinamică, activă.

A fost o schimbare radicală această trecere dela un sistem extensiv la altul mai activ şi intensiv în politica economică a Fondului. Noua orientare era privită – chiar de mulţi funcţionari mai vechi din administraţie – cu multă neîncredere, deoarece opera de deschidere a masivelor forestiere prin mijloace de comunicaţie moderne şi permanente necesită mari investiţii de capitaluri, multă muncă şi multă pricepere de organizaţie şi mai ales mult spirit de iniţiativă.

 

În ultimii ani din trecuta fază de desvoltare Fondul făcând primele încercări de a construi în regie proprii drumuri forestiere, lucrările au fost încoronate de succes. Aceasta a fost o sforţare de demonstraţie a activităţii Fondului în domeniul constructiv; prin încoronarea de succes a primelor lucrări, inerţia vechilor sisteme a fost curmată, ideile noui în exploatare şi administraţie au biruit administraţia Fondului luând de acum o formă dinamică de mare acţiune pentru executarea programului de raţionalizare şi intensificare a producţiei forestiere.

Profitând de faptul că cu finea anului 1897 expirau o serie de contracte decenale cu marile firme exploatatoare, ad-ţia Fondului, încheind contracte noui, a modificat condiţiunile contractuale cu privire la exploatarea, instalaţiunilor de transport şi de debitarea lemnului.

Prin faptul că la acea dată industria de cherestea în Bucovina era deja o realitate iar fabricele se exploatau cu venituri considerabile deoarece reţeaua căilor ferate normale se complectase cu liniile secundare din văile râurilor Suceava şi Moldova precum şi pe baza vechilor contracte de exploatare se construise unele drumuri şi căi ferate forestiere şi pe de altă parte concurenţa cumpărătorilor începuse deja a fi simţită, Fondul a avut posibilitate să impună condiţiuni de exploatare mai severe şi să întroducă o exploatare mai raţională şi intensivă.

 

Contractele de exploatare noui se încheiau în regulă pe durată mai scurtă de 4 – 10 ani cel mult.

Cumpărătorul era obligat să doboare din parchete toţi arborii cu diametru terier dela 18 cm în sus, chiar şi dacă nu erau pentru lemn de construcţie şi cherestea şi să lase în picioare 20 seminceri de brad sau molid la ha designaţi de administraţia silvică. Din materialul doborât cumpărătorul era obligat să fasoneze buşteni cu lungimi dela 3 m în sus şi cu diametru la vârf de 23 cm cel puţin.

            Pe porţiunile de pădure în cari din cauza unor anumite condiţiuni staţionale (pante prăpăstioase etc.) era indicat tratamentul grădinărit, cumpărătorul era obligat să se conformeze dispoziţiunilor administraţiei silvice cu privire la arborii ce erau a se extrage.

Cu privire la modul exploatării era reglementată coborârea şi fasonarea cu joagărul şi evitarea oricărei pierderi inutile de material; exploatarea numai pe  zăpadă în locurile în cari era reglementată protecţia seminţişurilor . Cel mai târziu până la finea lui Aprilie cumpărătorul trebuia  să execute curăţirea parchetelor.

 

Vânzarea materialelor lemnoase se făcea pe categorii de grosimi de regulă în 3 clase de grosimi cu preţuri diferite.

Administraţia Fondului punea la dispoziţia cumpărătorilor ca mijloace de transport drumurilor şoseluite şi de iarnă cum şi eventualele căi ferate forestiere existente sau pe cari se obliga Fondul să le construiască în regie proprie. De asemenea mai punea la dispoziţia cumpărătorilor şi eventualele fabrici de cherestea ce le poseda, cu obligaţiunea pentru cumpărător de a le întreţine în mod ireproşabil, iar la expirarea contractului să le predea administraţiei Fondului în perfectă stare de funcţiune.

Concomitent cu vânzările contractuale de parchete întregi în cari lucrările de exploatare erau lăsate în seama antreprenorului, deodată cu urcarea preţului lemnului şi mărirea concurenţei cumpărătorilor, Fondul a pus în exploatare în regie proprie produsele lemnoase accidentale, adică acei arbori cari sunt doborâţi la pământ de vânt sau uscaţi în picioare şi cari mai înainte putreziau pe loc. Acest lemn exploatat în regie se scotea pe locuri de depozit  tot în regie şi se scotea apoi în vânzare prin licitaţie. Prin faptul că vânzarea acestei categorii de lemne se făcea în loturi mici se atrăgea participarea la licitaţii a unui mare număr de concurenţi, fapt ce a determinat urcarea preţului.

Ceea ce caracterizează în special această fază de dezvoltare în gospodăria Fondului, este însă o activitate deosebit de intensă şi cu adevărat prodigioasă în tot felul de construcţiuni forestiere ca : drumuri, căi ferate, opusturi, clădiri de exploatare, locuinţe etc.

 

Nicăieri, în nici o altă gospodărie forestieră nu este cunoscut să se fi construit atât de mult ca în gospodăria Fondului, în timp scurt şi după planuri proiecte şi programe studiate pentru mulţi ani înainte.

Fondul avea deja format personalul technic de specialitate  necesar, experienţa necesară din desfăşurarea exploatărilor în ultimele 2 decenii precum şi în special mijloacele băneşti necesare.

Toate investiţiunile s-au făcut pe bază de calcule de rentabilitatea şi întrucât de foloasele acestora avea să beneficieze mai ales economia anilor viitori, s-au afectat în cea mai mare parte acestor investiţii fonduri extraordinare din capitolul mobiliar al Fondului sub formă de împrumuturi cu dobândă, cari trebuiau să se amortizeze într-o perioadă de 15 – 30 ani.

Pentru deceniul 1898 – 1907 s-a întocmit un program de investiţii în suma de 4,994.000 cor., apoi a urmat al doilea program de investiţii pentru deceniul 1908 – 1917 în suma de 2,723.000 cor. Alte proiecte de investiţii s-au făcut pentru cheltuieli din venituri curente. Astfel, s-a cheltuit numai pentru investiţii în mijloace de transport suma de 8,630.000 lei pentru timpul dela 1898 – 1910.

 

O altă latură caracteristică pentru această fază de desvoltare este tendinţa foarte vădită de a efectua din ce în ce mai mult cât mai multe feliuri de lucrări în regie proprie şi în mod mai perfect decât în antrepriză.

După progresarea regiei în lucrările de exploatarea lemnului de foc şi din produse accidentale  şi executarea tuturor instalaţiunilor de transport în regie, ad-ţia Fondului cu ocazia expirării unor mari contracte de exploatare în anii 1908 – 1910 cu ocazia încheierii de noui contracte a adoptat sistemul exploatării în regie proprie a căilor ferate forestiere.

Înzestrarea Fondului cu toate mijloacele de exploatare ce le are, gospodăria raţională şi intensivă ce îl caracterizează sunt opera acestei faze de desvoltare, respectiv opera ultimilor 25 ani înainte de izbucnirea războiului mondial.

Ascensiunea direct vertiginoasă a gospodăriei Fondului în această fază de desvoltare reesă şi din faptul că venitul brut a sporit dela 2,629.086 coroane medie anuală din perioada 1894 – 1898 la 10.250.000 coroane în anul 1913 înaintea războiului.

 

Mai este de remarcat că la intensificarea şi raţionalizarea gospodăriei Fondului s-a avut în vedere că toate lucrările : exploatări, mijloace de transport, clădiri, lucrări de ameliorare şi regenerare, amenajamente să fie uniform tratate, fără orice unilateralitate în gestiune, cu privirea sigură în viitorul îndepărtat, aşa cum se cuvine pentru o gospodărie forestieră cu caracterul permanenţei.

De aceea, încă în ultimii ani înaintea războiului mondial evoluţia ce a suferit gospodăria Fondului, lucrările ce s-au executat şi organizarea sa perfectă erau date de administraţie model pentru o gospodărie forestieră, nu numai în Carpaţi, ci în Europa, şi atrăgea numeroşi specialişti străini cari veneau să studieze la faţa locului mijloacele de exploatare şi organizaţia.

După dl. Consilier silvic şi profesor i.r. P. Antonescu, realizările făcute în gospodăria Fondului, constituie cea mai complectă lucrare de acest gen ce există în Europa şi chiar în întreaga lume.[7]

 

Cam tot în acest fel sunt şi aprecierile d-lui Dr. E. Guzmann, fost director al bunurilor Fondului.

Dl. Cons. Silvic şi Prof. J. Opletal care a proiectat şi construit în timpul dela 1890 – 1910 căile ferate şi drumurile forestiere la Fond executând o operă monumentală pe care a încheiat-o apoi prin redactarea unei monografii a mijloacelor de transport dela Fond[8] pentru a ilustra mai bine evoluţia gospodăriei Fondului în ultimii 25 ani înaintea războiului expune că în acest răstimp atât de apropiat de epoca valorificării lemnului prin ardere în potasă când bogăţia pădurilor era inaccesibilă, o avere latentă, gospodăria Fondului a suferit prefaceri atât de importante în proporţii, încât ceva asemănător nu se găseşte în economia forestieră nici chiar în mari depărtări.

În decurs de numai cca 3 decenii bătrânii codrii seculari din Bucovina în cari domniau numai cerbul maiestos şi ursul sălbatic, s-au văzut ca prin farmec transformaţi în păduri amenajate după principiile amenajamentului celui mai nou, înzestrate cu linii somiere, parcelare, poteci, drumuri, căi ferate, telefon, clădiri, asemenea pădurilor din vestul european folosite an cu an de generaţii perindate cari au lucrat şi contribuit fiecare cu ceva la ridicarea pădurilor lor.

 

 

  1. Sistemul exploatării în regie a lemnului de foc

 

Sistemul exploatărilor în pădurile zonei de şes şi coline diferă fundamental de cel aplicat la pădurile din zona muntoasă. Încă din timpul când în pădurile zonei muntoase valorificarea prin arderea lemnului în potasă precum şi mai târziu când se făceau acolo mari exploatări prin antrepriză, cu extragerea numai a lemnului celui mai frumos, în pădurile dela şes şi coline situate în centre bine populate unde lemnul se putea bine valorifica, exploatărilor se făceau în regie proprie. Se făcea încă de pe atunci o exploatare foarte intensivă prin valorificarea până şi a sortimentelor celor mai inferioare şi a surcelelor dela exploatare, în unele cazuri chiar şi lemnul de cioată.[9]

Uscăturile şi căzăturile se vindeau către populaţia locală prin învoilei cu braţul sau cu carul. În aceste păduri, pătura moartă nu se îmbogăţea prin putrezirea de crăci şi arbori căzuţi.

Administraţia Fondului încă din timpuri foarte vechi şi-a dat seama de foloasele executării lucrărilor de exploatare în regie proprie şi a căutat să aplice şi să extindă regia cât mai mult.

 

Dealtfel vechiul stat austriac încă în anul 1849 prin Ministerul pentru cultura solului şi montanistică înfiinţat pe atunci, a dat dispoziţiuni pentru exploatarea pădurilor Statului şi instituţiilor publice în regie proprie.

Condiţiunile pentru executarea exploatărilor în regie proprie în timpurile vechi, erau date şi de sistemul feodal al organizării politice din acele timpuri. Marii proprietari îşi executau exploatarea pădurilor în regie proprie prin ţăranii iobagi.

Lemnul de construcţie şi cherestea din valea Bistriţei pentru primele transporturi de plute la Galaţi la jumătatea secolului  trecut, se fasona mai ales în regie proprie.

Pe măsură ce se deschideau pădurile din ce în ce mai mult, prin construirea de instalaţiuni de transport, s-a dat posibilitate de valorificarea lemnului de foc din pădurile dela munte.

Exploatarea acestui lemn se făcea în regie proprie. Tot în regie proprie se execută apoi transportul lui pe căile ferate forestiere ale Fondului până la anumite depozite industriale de unde se făcea valorificarea lui.

 

 

  1. Lucrările de exploatare. Epoca efectuării, unelte întrebuinţate şi lucrătorii

 

În pădurile de şes, coline şi munţi inferiori unde se aplică regimul codrului cu tăieiri succesive şi regenerare naturală, exploatările se fac iarna, în sezonul repaosului vegetaţiei, pe când în cele din regiunea munţilor superiori în regulă generală exploatările se fac atât iarna – tăiere de iarnă – cât şi vara – tăieri de vară.

Din punct de vedere a calităţilor tehnice pentru lemnul exploatat deosebirile derivă mai mult din felul manipulaţiei lemnului; o exploatare şi manipulare de vară rău făcută poate să deprecieze considerabil lemnul prin crăpare sub influenţa uscării repezi la soare.

Exploatările de iarnă durează de la începutul lui Noemvrie până la finele lui Februarie şi începutul Martie. Cojirea trunchiurilor se face numai în mod sumar deoarece coaja se deslocă greu. De regulă încă în acelaşi sezon lemnul se scoate pe drumul de zăpadă şi se transportă la fabrică.

 

Exploatarea de vară începe în luna Mai şi durează până-n Septembrie. Cojirea se face cu cea mai mare uşurinţă. Lemnul remâne pe loc până la căderea zăpezii când abia se corhăneşte şi se scoate pe drum de zăpadă, astfel că remâne mai lung timp expus influenţelor soarelui şi ploilor, deci la crăpare şi atacul ciupercilor.

Arborii din tăiere de vară după ce se cepuesc de crăci şi se cojesc se lasă în lungimi întregi şi cu vârful întreg cu scopul ca uscarea să se facă mai repede şi complet prin evaporarea sevei prin coronament, ceea ce scuteşte lemnul de atacul ciupercilor.

Doborârea arborilor se face cu joagărul, securea şi pene.

 

În trecut, joagărul era necunoscut; doborârea arborilor făcându-se  numai cu securea. Joagărul s-a întrodus mai întâiu în exploatările din pădurile dela şes şi coline şi anume prin anii 1860 – 1870.

Fasonarea lemnului se face în lungimi de 3 – 12 m şi este reglementată în detaliu de anumite instrucţiuni generale pentru executarea lucrărilor de pădure în cuprinsul pădurilor Fondului pe cari trebue să le cunoască fiecare antreprenor sau şef de echipă şi pe cari le expunem în anexă.

În trecut, dar mai ales prin anii 1870 – 1897 adică în epoca când au început a se executa exploatări de pădure în stil mare, primele de felul acesta în Bucovina, era mare lipsă de lucrători specializaţi în lucrări de pădure, această lipsă făcând uneori chiar şi serioase dificultăţi în vederea  mersului normal al exploatărilor proiectate şi contractate.

 

La mărimea considerabilă a ocoalelor silvice de pe atunci de 20.000 – 40.000 hectare şi chiar mai mult, cu o posibilitate anuală de până la 80.000 m3 şi mai mult de lemn de lucru, lucrătorii ce se puteau recruta din populaţia locală pe atunci destul de rară, erau insuficienţi, aşa că se mai aduceau lucrători de pădure şi din Ardeal şi Caliţia. Lucrătorii aduşi erau întrebuinţaţi şi pentru construirea instalaţiilor de transport şi la debitarea lemnului.

Încă până prin anii 1910 – 1912 în lucrările cele mari de exploatare se întrebuinţau şi lucrători specialişti din Ardeal şi Galiţia. Exploatările în regie se făceau numai cu lucrători indigeni.

În prezent, sunt suficienţi lucrători de pădure în Bucovina, ori câte exploatări s-ar face; ba chiar numărul lor întrece necesităţile ceea ce dă loc la concurenţă între lucrători din diferite sate. Şomajul lucrătorilor de pădure în timpul crizei este un fenomen anormal.

 

Buştenii fasonaţi capătă o supralungime variabilă după lungimea buşteanului. Din rămăşiţele după fasonarea lemnului de construcţie şi cherestea se fasonează mai întâiu sortimente de despicături şi anume : draniţe, şiţe, doage, veşti etc. iar din rest se mai fasonează lemn de celuloză de talaş, de sonde şi alte eventuale sortimente de mici dimensiuni dacă sunt cerute.

De regulă, populaţia locală cumpăra rămăşiţele de parchet, le lucrează şi valorifică cu un mic câştig.

Rămăşiţele de parchet, mai ales acolo unde în compoziţia masivului exploatat a preponderat molidul sunt foarte bogate în lemn despicabil, având în vedere că structura lemnului este omogenă şi fină. În special draniţă rusească şi şiţă se pot fasona din resturi de tot neînsemnate în aparenţă.

Ceea ce remâne în parchet după fasonarea despicăturilor se fasonează în lemn de foc, bineînţeles numai pe măsura ceririlor acestui sortiment dacă e vorba de exploatări în pădurile din regiunea muntoasă.

 

În regiunea de câmpie şi coline se valorifică până la cele mai mici resturi de lemn. Lemnele de foc se fasonează în lungimi de 1 – 2 m şi se împart în următoarele sortimente:

 

Lodbe, formate din despicarea rondelelor cu diametru peste 14 cm la capătul subţire.

Merei, sunt rondele nedespicate, cu diam. De 7 – 14 cm la capătul subţire.

Buturugi, sunt rondele groase, nodoroase cari remân nedespicate.

Putregaiu, sunt părţile de trunchiu ce conţin peste 30% putregaiu.

Crăci de vreascuri au un diametru sub 7 cm grosime.

 

 

Recepţia

 

Materialului exploatat se face de către şeful de canton în carnete de cubaj speciale prin măsurarea dimensiunilor stivelor dacă e vorba de sortimente ce se vând în steri sau a lungimilor şi grosimelor buştenilor la lemnul de construcţie şi cherestea. Lungimele se socot cu rotunjiri de 1 dcm iar diametrele se măsoară cu preciziune de 1 cm.

Dispoziţiunile detaliate la procedarea recepţiei cât şi cele cu privire la exploatare sunt cuprinse în dispoziţiunile generale pentru lucrări de păduri (Anexa IV).

 

Corhănirea lemnului

 

Uneltele întrebuinţate în Bucovina la corhănitul lemnului sunt :

Ţapina, a fost întrodusă în lucrările de exploatare de aici abia în jumătatea a doua a secolului trecut prin lucrătorii străini aduşi din Italia, şi provinciile de Vest ale fostei Austrii. Această admirabilă unealtă serveşte la mişcarea cu uşurinţă în toate direcţiile a buştenilor.

Tânjala serveşte la trasul buştenilor cu animale atât vara cât şi iarna. Buşteanul se fixează prin un cui numit cioflâng.

Pentru trasul buştenilor se mai întrebuinţează săniuţe de lemn pe cari se aşază capătul cel gros al buşteanului şi se leagă cu un lanţ. Capătul subţire este tras pe jos. Cu săniuţele, buştenii sunt traşi mai ales pe drum de zăpadă în timpul iernii când e vorba de distanţe mai mari.

 

Pe lângă corhănitul cu uneltele susamintite, se mai întrebuinţează următoarele metode a căror aplicare diferă după împrejurările şi condiţiunile locale.

Scoaterea lemnului de foc şi de lucru prin jilipuri de pământ şi de lemn de construcţie diferită după configuraţia diferită a terenului şi materialul de construcţie aflător la dispoziţie; ea se practică unde terenul are înclinare suficientă. De asemenea se mai face scoaterea şi pe drumuri de tras având de regulă o podină din lemn subţire de mică valoare.

Jilipurile şi drumurile de tras au fost întrebuinţate mai ales de către exploatatorii prin antrepriză. După scoaterea lemnului, respectiv terminarea exploatării, aceste mijloace de scoatere decădeau cu încetul. Concomitent însă cu progresarea lucrărilor de exploatare Fondul a construit mijloace de scoatere trainice şi durabile care să servească pădurea în permanenţă, făcându—o totodată mai accesibilă.

 

Acestea sunt aşa numitele drumuri de iarnă. Introduse prin anul 1900 de către Dl. E. Guzmann în gospodăria Fondului, ele s-au generalizat repede şi în anul 1910 Fondul avea deja o reţea de 664 km drumuri de scoatere de iarnă, care se racordau la reţeaua drumurilor şoseluite şi a căilor ferate forestiere ca instalaţiuni de transport secundare cu caracter de permanenţă.

Chestiunea scoaterii lemnului de foc la drumuri, este o problemă relativ uşoară în pădurile dela şes şi coline unde distanţele de scoatere sunt în general scurte.

În regiunea muntoasă însă unde rentabilitatea exploatării lemnului de foc este de multe ori inexistentă din cauza cheltuielilor mari de scoatere, problema ieftinirii mijloacelor de scoatere se pune cu multă complexitate.

 

Între mijloacele de ieftinirea costului de scoaterea lemnului s-a preconizat în ad-ţia Fondului înaintea războiului un sistem de scoatere prin şine transportabile. În anii 1901 şi 1902 s-a practicat acest mijloc de scoatere în ocoalele silvice Falcău – Brodina şi cele din valea Suchei cu bune rezultate.

Cel mai răspândit procedeu de scoaterea lemnului de foc la munte este însă încă şi astăzi prin slobozire pe jilipuri de pământ şi cu săniuţe. Sistemul cu şine transportabile nu s-a mai practicat după războiu.

Toate lucrările de scoaterea lemnului se predau în acord pe unitate de volum.

 

 

  1. Sistemele de exploatare aplicate după războiu

 

Războiul mondial a surprins gospodăria forestieră din Bucovina în plină activitate, dar prin faptul că acest colţ de ţară a fost continuu şi chiar până la sfârşitul războiului mereu câmp de luptă, norocul războiului fiind schimbător, au fost 3 invaziuni ale armatelor ruse şi tot atâtea retrageri.

Desfăşurarea contractelor de exploatare pe durată de 10 ani s-a întrerupt pentru timpul războiului.

În anul 1918, deodată cu încheerea păcii s-a reluat exploatarea întreruptă pe baza acelor contracte, continuându-se cu sistemul din trecut, adică lemnul de foc şi cel din produse accidentale se exploata în regie proprie, iar lemnul de lucru din tăierile principale se exploata prin antrepriză cu contracte de lungă durată, se transporta pe căile ferate construite şi exploatate de Fond în regie proprie şi se debita în fabricile de cherestea ale Fondului ce se puneau la dispoziţia cumpărătorilor, bineînţeles acolo unde Fondul poseda asemenea fabrici.

 

Dacă acest sistem de exploatare a dat rezultate foarte bune înainte de războiu şi a dus gospodăria Fondului la înflorire, în epoca postbelică sistemul de exploatare în antreprinză prin contracte de lungă durată a dat rezultate foarte rele.

Contractele încheiate înainte de războiu prevedeau în articolul ce trata despre eventuale războaie şi alte fenomene elementare ce ar împiedica temporar executarea contractului că exploatarea întreruptă pe timpul critic se va continua după încetarea războiului respectiv încetarea altor cauze de împiedicare.

S-a întâmplat atunci după războiu ceea ce s-a întâmplat şi în exploatarea pădurilor Statului pe bază de contracte de lungă durată că din cauza deprecierii monedei, cumpărătorii achiziţionau lemnul cu preţuri derizorii.

Firmele  cele mai mari cari având contracte cu Fondul înainte de războiu şi au continuat cu executarea contractelor în anul 1918 sunt : „Bucovina”  Societate anonimă pentru industria lemnului „Goetz et Comp.”   şi „Adlersberg”. Din aceste, firma „Bucovina” a fost cea mai importantă. Ea a fost înfiinţată în anul 1911 de către Balan şi Florea Lupu la Rădăuţi unde şi-a instalat un ferestrău cu 12 gatere.

 

În anul 1911 la 18 Noemvrie s-a încheiat la Viena între Ministerul Agriculturii şi Soc. „Bucovina” un contract de exploatare pe durata de 10 ani pentru exploatarea posibilităţii din ocoalele silvice Brodina, Falcău, Straja, Putna, Vicovul de Sus, Codrul Voivodesei, Marginea, Gura – Humorului, Vama, Pojorâta şi Brează pe suprafaţa de 7000 hectare, plus cca. 570.000 m3 din produse accidentale ale susamintitelor ocoale, cu preţul pe tulpină de 5,5 – 14,92 coroane de m3 pentru lemnul din tăierile principale şi 8,30 cor. pentru un m3 din produse accidentale. Totodată Fondul a pus la dispoziţie firmei în mod gratuit fabricile sale de cherestea spre exploatare şi folosinţă ; – pentru transportul lemnului – cumpărat de firmă – din pădure până la fabrici pe căile ferate forestiere exploatate de Fond în regie s-a stabilit un preţ de m3 km.

Executarea contractului s-a pus în aplicare la 1 Ianuarie 1912. În anul 1914 exploatările s-au suspendat pe durata războiului.

 

În anul 1918 la 5 Martie, fiind date condiţiunile de continuarea exploatărilor a intervenit la Viena încheerea unei convenţiuni suplimentare deosebit de favorabile firmei Bucovina pentru prelungirea vechiului contract de exploatare în următoarele condiţiuni:

Fondul a întrat ca acţionar în Soc. „Bucovina” primind 5000 acţiuni de câte 200 cor. în mod grătuit şi alte 5000 de acţiuni contra plăţii de câte 200 cor. cât era pe atunci cursul normal al unei acţiuni. Totodată s-a obligat Fondul să refacă pe cheltuiala sa toate instalaţiunile de transport de căi ferate forestiere distruse în timpul războiului şi să le repue în funcţiune pentru deservirea fabricilor din Falcău, Voivodeasa şi Moldoviţa – Argel.

Fabricele de cherestea din Falcău, Vicovul de Sus, Putna, Suceviţa şi Moldoviţa, primele două distruse complet iar cele din urmă 3 deteriorate în timpul războiului se refac de Soc. Bucovina pe cheltuiala Fondului.

Prin o altă convenţiune suplimentară încheiată cu Soc. Bucovina la 6/VII 1918, Fondul s-a mai obligat să pue la dispoziţia Societăţii în mod gratuit materialul  lemnos necesar pentru refacerea fabricei din Gura Homorului distrusă în timpul războiului şi să mai contribue cu 70% din costul refacerii.

 

Contractul vechi de exploatare pe 10 ani din 18/XI 1911 se prelungeşte la expirarea lui pe durată de încă 5 ani cu posibilităţi anuale noui. Deosebit de aceasta, Soc. Bucovina obţine exploatarea posibilităţii din ocoalele silvice Moldoviţa şi Argel pe o suprafaţă de1229 ha. pe durată de 7 ani cu începere din Ianuarie 1919 cu preţul de 17,60 – 29,60 cor. de m3 pe tulpină.

În 3 februarie 1927 în vederea lichidării contractului de exploatare cu Soc. „Bucovina” – care încă în cursul desfăşurării lui s-a dovedit extrem de păgubitor Fondului, a intervenit o transacţie între Fond şi numita Societate prin care Fondul a ieşit din tovărăşie şi a convenit pentru extinderea contractului încă pe anii 1927 şi 1928 pe 840 hectare cu preţul de 240 lei de m3 pentru produse principale şi 125 lei de m3 pentru produse accidentale în valoarea completării volumului lemnos contractual obţinut de soc. numită.

Soc. „Bucovina” a obţinut de la Fond materialele lemnoase pe baza contractului de exploatare cu următoarele preţuri mici faţă de cele de pe piaţa lemnului.

 

 

În baza contractelor de exploatare Soc. „Bucovina” a ridicat în anii 1918 – 1928 cca. 1,700.000 m3 lemn de construcţie şi cherestea păgubind Fondul cu suma de cca. 420.000.000 lei din diferenţa între preţul contractual al lemnului şi cel comercial pe piaţă, plus cca. 42.000.000 lei pentru dobânzi şi amortizarea fabricelor de cherestea, deci launloc cu suma de 462.000.000 lei.[10]

Am descris mai detaliat peripeţiile desfăşurării contractului cu Soc. „Bucovina” deoarece, aceste exploatări în cari Fondul a pierdut aproape jumătate de miliard lei a preocupat mult timp nu număi cercurile de specialitate dar şi opinia publică, şi a fost factorul hotărâtor pentru schimbarea sistemului de exploatare, imediat după expirarea contractului de exploatare din chestie.

Pierderi mari, a indurat Fondul în mod similar şi la desfăşurarea contractelor de exploatare pe lungă durată încheiate cu alte firme mari.

 

Societatea anonimă pentru industria lemnului Ph. Şi Ch. Goetez & Comp. a exploatat în baza unui contract încheiat cu Fondul în anul 1918 cantitatea de cca. 563.110 m3 în cea mai mare parte din produse accidentale din ocoalele silvice cari gravitează în valea Bistriţei, cu preţul mediu de 15 lei de m3 dăunând Fondul cu multe milioane. Contractul acestei firme a expirat în anul 1927 şi n-a mai fost reînoit.

Firma „Adlersberg” a exploatat în deceniul 1919 – 1928 pe baza unui contract de exploatare cantitatea de cca. 485.729 m3 lemn de construcţie şi cherestea pe care l-a plătit cu următoarele preţuri pe tulpină:

 

În anii 1919 – 1924…………………32.50 lei de m.c.

În anii 1921 – 1927…………….……57,50 lei de m.c.

În anii 1927 – 1928 ………………. ..480   lei de m.c.

 

Lemnul s-a debitat pe fabrica Fondului din Frasin, pusă în mod grătuit la dispoziţia firmei.

Din executarea contractului cu această firmă, Fondul este păgubit cu suma de cca. 80.000.000 lei.

Susnumitele 3 firme au exploatat în ultimii 10 ani aproape 3,000.000 m3 lemn de construcţie şi cherestea de răşinoase adică anual cca. 300.000 m3 ceea ce constitue cca 65% din producţia pădurilor Fondului în lemn de răşinoase în acea perioadă sau cca. 40 – 50% din posibilitatea totală.

Pe lângă aceste 3 mari firme s-a vândut mult lemn către firme mici şi cooperative pentru încurajarea industriei naţionale şi a mişcării cooperatiste. Acestea din urmă debitau lemnul pe fabrici instalate în vecinătatea pădurilor Fondului.

 

Contractele încheiate cu firmele mai mici şi cooperative se făceau de regulă pentru scurtă durată, exploatarea cuprinzând mai adese materialul lemnos din produse accidentale, secundare şi extraordinare.

Încă în anii imediat următori încheerii contractelor de lungă durată după sistemul de dinainte de războiu, ad-ţia Fondului, deodată cu deprecierea valutei şi urcarea preţului lemnului, şi-a dat seama de marile inconveniente şi daune ce cauzează ele Fondului. În acele împrejurări, administraţia se vedea silită să asiste impasibilă în faţa sustragerii avutului ei pe cale contractuală în folosul marilor firme exploatatoare ce au înregistrat pe acele vremuri câştiguri fabuloase cu cea mai mare uşurinţă prin simpla depreciere a valutei ce a servit de bază la încheierea contractului.

De aceea, administraţia Fondului, dându-şi seamă de marele pericol ce ascund în ele contractele de lungă durată prefera din ce în ce să închee contracte pe durate cât mai scurte.

Concomitent, se procura industriaşilor mici de lemne şi mai ales păturii ţărăneşti posibilitatea de a cumpăra materiale lemnoase în loturi mici pentru a se întroduce în industria şi comerţul lemnului care a fost în trecut acaparat exclusiv de firmele mari.

 

Populaţia ţărănească şi micii industriaşi cumpărau din ce în ce cantităţi tot mai mari de lemn de lucru cu preţuri tarifare. Aproximativ 20% din producţia lemnului de lucru şi cca. 60% din producţia lemnului de foc se vindea populaţiei locale. Numai o parte din lemnul de lucru cumpărat de ţărani le serveşte pentru trebuinţele proprii, iar o parte se întrebuinţează pentru comerţ.

Anul 1928, în care au expirat contractele de exploatare cu firma Bucovina, înregistrează o schimbare a sistemelor de exploatare.

 

Soc. „Bucovina” predă Fondului fabricele de cherestea la următoarele date:

 

  1. Fabrica de cherestea din Vicovul de Sus (Bivolărie) la 1 Martie 1927 dimpreună cu depozitul de buşteni, iar depozitul de scânduri la 30/VI 1927.
  2. Fabrica de cherestea şi depozitul de buşteni din Voivodeasa la 31/XII 1928 iar depozitul de scânduri la 31/VI 1929.
  3. Fabricele de cherestea dimpreună cu depozitele de buşteni din Putna, Falcău şi din Moldoviţa la 30 Iunie 1929 iar depozitele de scânduri treptat până la 31 Decembrie 1929.

 

Cu toate că la licitaţiile ţinute în toamna anului 1928 pentru vânzarea producţiei din tăieri principale s-au obţinut cele mai mari preţuri pe tulpină realizate vreodată de Fond şi anume în ocolul silvic Marginea 512 lei de m3, în ocolul silvic Argel 620 lei de m3 iar în ocoalele silvice Falcău, Straja şi Brodina 565 lei pe m3, ca o reacţiune sănătoasă contra spolierii Fondului de sute de milioane în decursul anilor de după războiu precum şi din dorinţa de naţionalizarea industriei de cherestea în Bucovina, Fondul a abandonat complet sistemul exploatării prin contracte de lungă durată şi a păşit la exploatarea în regie proprie a fabricelor de cherestea.

În anul 1928, deodată cu abandonarea sistemului de exploatare prin contracte de lungă durată şi generalizarea principiului exploatării în regie proprie dimpreună cu debitarea lemnului de cherestea se aplică deci următoarele sisteme de exploatare:

 

  1. Exploatarea lemnului de foc în pădurile din zona de şes şi coline se face şi mai departe în regie proprie. Vânzarea lemnului scos şi stivuit la drumuri de pădure se face în detaliu către populaţia locală, cu preţuri tarifare de vânzare pe unitate de produse gata fasonate fiind în aceste preţuri de vânzare cuprinse pe lângă preţul pe tulpină şi toate cheltuielile de exploatare, plus impozitul agricol.
  2. În ocoalele dela munte exploatarea lemnului de foc se face ca şi înainte în regie proprie. Lemnul exploatat se transportă în regie pe căile ferate forestiere ale Fondului – acolo unde sunt – pe depozitele industriale. Vânzarea lemnului se face prin licitaţie pe unitate de produse gata fasonate fie la cioată, fie pe depozitele industriale ale Fondului.
  3. Lemnul de construcţie şi cherestea de răşinoase din ocoalele silvice în cari Fondul posedă fabrici proprii de cherestea se exploatează în regie proprie, se transportă în regie la fabrică şi se debitează în regie. Vânzarea lemnului gata debitat în cherestea se face prin licitaţie cu preţuri pe unitate de produs gata fasonat, nesortat, predat la rampa de sortare. În acest mod se debitează şi se valorifică cca. 230.000 m3 lemn rotund din producţia anuală de cca. 440.000 m3 lemn rotund de răşinoase.
  4. Restul lemnului de lucru din tăieri principale în ocoale unde Fondul nu posedă instalaţii de industrializare se vinde în picioare la licitaţie cu contracte anuale. Se exceptează ocoalele Seletin şi Vatra Dornei unde Fondul a arendat câte o fabrică de cherestea şi le exploatează în regie făcând vânzarea materialului după sistemul susamintit sub c.
  5. Populaţia locală cumpără ca şi mai înainte cu preţuri tarifare lemn de lucru din produse accidentale etc. pe tulpină pentru trebuinţele proprii şi pentru comerţ mai ales, fie debitat sau fasonat în despicături fie în stare rotundă.

 

 

 

  1. Sistemele actuale de exploatare

 

Aşa cum împrejurările şi situaţia economică din anul 1928 a determinat o schimbare a sistemelor de exploatare aplicate la Fond, preconizându-se atunci generalizarea sistemului exploatării şi industrializării lemnului în regie proprie – tot aşa şi în anii 1930 – 1932 împrejurării economice de altă natură, izvorâte de astă dată din criza fără precedent ce a sdruncinat din temelie economia forestieră, a determinat o nouă schimbare a sistemelor de exploatare.

Gospodăria Fondului, pauperizată de criză, în mod normal a trebuit să se orienteze spre sisteme de exploatare ce necesită un minim de capitaluri de exploatare.

Astfel, s-a întrodus  în parte în locul exploatării lemnului de foc în regie, sistemul de exploatare în dijmă, adică lucrătorii primesc în loc de bani lemn de foc. Sistemul exploatării în dijmă cu antreprenori a dat rezultate foarte rele, deoarece antreprenorii de regulă căutând să utilizeze în favorul lor cât mai mult situaţia Fondului în lipsă de capital de exploatare, înclină spre procedee frauduloase în dauna Fondului şi în folosul lor. Dealtfel antreprenorii caută pe cât posibil să facă o sortimentare necorespunzătoare a lemnelor. De aceea, după câteva încercări cu rezultate rele, exploatarea în dijmă s-a abandonat tot mai mult, revenindu-se la exploatarea în regie. Lucrătorii primesc în loc de bani sortimentele inferioare cu un preţ tarifar de vânzare anume stabilit.

 

Tot din lipsă de capital de exploatare s-a ivit şi necesitatea abandonării sistemului de exploatarea produselor accidentale în regie precum şi exploatarea şi industrializarea lemnului în regie proprie. În locul acestor sisteme s-a preconizat exploatarea produselor accidentale pe spesele cumpărătorilor şi revenire la sistemul exploatării produselor principale prin antrepriză. Din cauza nesiguranţei preţului lemnului şi lipsei sale de stabilitate nu mai este posibilă vânzarea produselor principale prin contracte de lungă durată ci s-a adoptat un sistem de exploatarea produselor principale cu contracte anuale cuprinzând posibilitatea unui singur an. Acolo unde Fondul are fabrici de cherestea, le pune la dispoziţia cumpărătorului lemnului cu o taxă de locaţie de 20 lei de m3 lemn rotund debitat.

În situaţia actuală producţia lemnoasă se exploatează prin următoarele sisteme:

 

  1. În ocoalele de şes şi coline Jucica, Pătrăuţi, Revna, Cuciurul Mare, Codrul – Cozminului, Ciudeiu, Frătăuţi – Noui, Vicovul de Sus şi parte din ocoalele Ilişeşti, Solca, Codrul – Voivodesei şi Marginea se menţine sistemul exploatării lemnului de foc în regie proprie şi parte în dijmă. Vânzarea lemnului fasonat la drumuri de scoatere se face în detail către populaţia locală şi în oraşele Cernăuţi, Siret, Storojineţ, Rădăuţi şi Suceava.

 

Lemnul de lucru se vinde pe picior la licitaţie prin contracte anuale.

  1. În ocoalele silvice Moldoviţa şi Argel în baza unui contract care expiră la finea anului 1934, posibilitatea se exploatează în regie proprie şi se debitează tot în regie pe fabrica Fondului din Moldoviţa şi cheresteaua se vinde nesortată la rampa de sortare cu un preţ mediu şi cu un anumit procent de randament garantat.
  2. În ocolul silvic Putna lemnul se vinde pe picior în pădure Societăţii cooperative Putna forestieră cu preţul tarifar şi se debitează pe fabrica Fondului din Putna în baza contractului de exploatare în cooperare cu Fondul care expiră la finea anului 1934.
  3. În celelalte ocoale, exploatarea produselor principale se face prin vânzări la licitaţie cu contracte anuale. În ocoalele Falcău, Straja, Brodina, Marginea, Mănăstirea Homorului, Gura – Homorului, Frasin, Stulpicani şi Ostra în cari mai înainte se exploatau în regie proprie fabricele Fondului din Falcău, Voivodeasa, Gura Homorului şi Frasin, contractele anuale de exploatare înglobează astăzi şi închirierea fabricilor respective pentru debitarea posibilităţii din susnumitele ocoale cu un anumit câştigu de arendă de fiecare m3 debitat şi cu obligaţia pentru cumpărătorul lemnului de a întreţine fabrica în stare de funcţiune normală. În ocoalele în cari Fondul nu are fabrici proprii, cumpărătorii lemnului se folosesc pentru debitare fie de fabricele lor proprii, fie de fabrici particulare.

 

Tot în lipsa fondului de rulemnt necesar, produsele accidentale cari mai înainte se exploatau în regie şi se vindeau la licitaţie de pe depozite la drumuri de transport pe uscat sau pe apă, astăzi se exploatează cu cheltuieli de exploatare avansate de cumpărători.

Lemnul de foc la munte nu se mai exploatează în regie proprie din lipsa fondului de rulment necesar. Se exploatează prin vânzare la licitaţie cu contracte anuale. Din cauza lipsei de rentabilitate datorită tarifelor de transport pe C.F.R. excesiv de urcate, aceste exploatări sunt foarte reduse şi remân anual în parchete  mari cantităţi neexploatate.

Sistemul de exploatare prin vânzarea anuală a producţiei pe picior s-a impus în urma abandonării regiei proprii din cauza variaţiei preţului lemnului în fiecare an. Dacă sistemul are avantajul obţinerii în fiecare an a preţului real de pe piaţa lemnului, are şi desavantajul că închirierea anuală a fabricelor de cherestea este în dauna unei bune întreţineri a lor.

Transportul lemnului din pădure la fabrici se face pe căile forestiere ale Fondului exploatate în regie proprie.

Aprovizionarea populaţiei locale cu lemn de lucru se face prin vânzare pe tulpină cu preţuri tarifare.

 

Fascinanta Bistriţă Aurie

 

[1] F. Czech – Rezumat asupra gospodăriei silvice în pădurile Fondului bis.ort.rom. din Bucovina. Codrii Bucovinei, Septembrie 1931.

[2] F. Czech – Rezumat asupra gospodăriei silvice în pădurile Fondului.

[3] E. Guzman – Die Forstwirtschaft und ihre Industrien, pag. 49

[4] E. Guzmann – Die Forstwirtschaft und ihre Industrien, pag. 139

[5] Al. Bulgăreanu – Căile de transport în România şi influenţa lor asupra pădurilor.

[6] J. Opletal – Das Forstliche Transportwesen,  pag. 41.

[7] Dr. E. Guzmann – Bunurile Fondului Bis. Ort. Rom. Din Bucovina, Prefaţa d-lui P. Antonescu pag. 6

[8] I. Opletal – Das Forstliche Transportwesen im Bereiche der Guetter.

[9] E. Guzmann – Die Forstwirtschaft in ihne Industrien

[10]După calculele comisiei de evaluare averilor Fondului în anul 1932 cu ocazia tratativelor pentru contractarea unui imprumut de la Creditul Ipotecar Agricol.


Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (IV)

Imagini din Codrii Seculari de la Slătioara – foto: Dr. ing. Ion Barbu

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

 

CAPITOLUL IV

 

                                   AMENAJAREA PĂDURILOR

 

  1. Istoricul şi evoluţia lucrărilor de amenajare

  

            Lucrările sistematice de amenajarea pădurilor în Bucovina nu sunt de dată prea veche, deoarece nici exploatările în stil mai mare nu s-au făcut decât relativ târziu când populaţia a devenit mai deasă şi Bucovina a fost adusă în circuitul comerţului lemnos internaţional prin construirea căii ferate publice Leov – Cernăuţi – Iaşi în anul 1867.

 

Scurt timp după ocuparea Bucovinei de către fostul imperiu Austro-Ungar, acesta şi-a format aici o proprietate de păduri prin punerea stăpânirii pe pădurile domneşti şi a celor pentru care nu s-a anunţat nici un proprietar.  Aceasta s-a făcut în anul 1782.

 

În special în judeţul Câmpulung şi-a creat statul un vast domeniu forestier care cum am arătat a fost apoi cumpărat de Fond în anul 1870.

 

Încă în anul 1782 generalul Enzenberg a adus în Bucovina colonişti nemţi pentru instalarea cărora s-a ivit necesitatea de a se face oarecare exploatări mai întinse de păduri pentru procurarea lemnului necesar clădirilor.

 

În acest scop, numitul general a adus atunci în Bucovina primii silvicultori şi anume 2 brigadieri silvici care aveau însărcinarea să supravegheze şi să îndrume exploatările după anumite norme.

 

În anul 1785 statutul Austro – Ungar a decretat pentru pădurile din Bucovina un regulament silvic care era în vigoare pentru Galiţia încă în acelaşi an în Bucovina un brigadier silvic pentru Iacobeni unde începuseră exploatări miniere, un brigadier silvic în Câmpulung , un pădurar în Putna şi unul în Vatra Dornei.

În anul 1786 a fost numit un administrator silvic (Oberforester) cu sediul în Cuciurul Mare căruia îi erau încredinţate spre administrare toate pădurile Fondului cu excepţia domeniului din Rădăuţi care a fost arendat armatei.

 

Aceştia au fost primii  silvicultori în Bucovina şi odată cu venirea lor au luat aici fiinţă şi primele planuri elementare de exploatare.

În timpul de la 7 februarie până la finele lui aprilie 1786 brigadierul silvic Florian Muentzger din Iacobeni a împărţit pădurile de acolo ce s-au pus în exploatare în parchete pentru a pune stavilă exploatărilor cu caracter de devastare ce începuseră acolo în scopul satisfacerii necesităţilor de lemn a coloniştilor nemţi pentru construirea locuinţelor şi exploatărilor miniere.

 

Administraţia Pădurilor Fondului şi ale Statului[1] şi-a mutat sediul încă în anul 1794 din Cuciurul Mare la Cernăuţi şi în acelaşi timp şi-a dezvoltat şi întărit organizaţia prin aducerea de noi silvicultori de toate categoriile în Bucovina. In urmare au emanat de la această administraţie forestieră centrală multe instrucţiuni către organele forestiere subordonate care reglementau exploatările, modul de efectuare şi paza regenerărilor artificiale, curăţiri etc. în mod potrivit cu principiile de silvicultură din acel timp.

 

Astfel de instrucţiuni sunt : Regulamentul No. 1793 din 11 mai 1798 adresat de către inspectorul silvic superior al administraţiunii regale a pădurilor Statului din Galiţia către silvicultorul superior comercial (Cameral – Oberforster) din Kuti care era însărcinat cu inspecţia pădurilor  din Bucovina; apoi instrucţiunea confirmată cu decretul camerei Curţii No. 2279 din 18 ianuarie 1810 destinată pentru silvicultorii superiori (Oberfoerster) care erau însărcinaţi în acel timp cu supravegherea ocoalelor compuse pe atunci din cât mai multe brigăzi (Reviere) ce erau administrate pe bază de instrucţiuni speciale.

 

Pe la finele secolului XVIII mai ales s-au depuse stăruinţe mari din partea administraţiei forestiere superioare, care pe atunci îşi avea – cum am amintit la cap. I – sediul în Galiţia, în vederea amenajării şi ridicării în plan a pădurilor şi pentru a introduce o exploatare sistematică şi regulată în pădurile Fondului şi ale Statului.

 

Desigur că aceste mari sforţări pe terenul silviculturii în Bucovina ar fi fost de natură să accelereze şi mai mult amenajarea pădurilor, dacă nu s-ar fi ivit în calea activităţii şi multiplele piedici din care cele 3 principale sunt : Situaţia politică tulbure şi nesigură de pe atunci, Lipsa de personal instruit de gestiune şi de pază şi, în fine, Lipsa  debuşeului pentru lemn faţă de marea bogăţie a Carpaţilor în întinse păduri virgine.

 

Acelor sforţări se datoresc multe lucrări de amenajament şi anume ridicările în plan începute în anul 1792 pe domeniul Rădăuţilor, un operat de ridicare în plan şi amenajare a moşiei Coţmani din anul 1807 precum şi alte lucrări geodetice şi  cartografice.

Din aceste timpuri a rămas în păstrarea administraţiei Fondului până astăzi o veche hartă a Bucovinei din anul 1813 pe scara 1 : 288.000. Ea este intitulată: „Charte der Bukowina gezeichnet in Iahre 1813 durch der Cameral Forst Ingenieur Prosch”.

 

Harta reprezintă relieful terenului prin haşuri şi conţine împărţirea domeniilor Fondului în următoarele oficii (Oberforstaemter) :

 

  1. Oficiul silvic (Oberforstamt) Cozmeni
  2. „ „             „                Ilişeşti

III. „          „             „                Câmpulung

 

Aceste oficii sunt subîmpărţite în unităţi denumite „Herschaft” care la rândul lor se subîmpart în unităţi numite Reviere.

În anul 1816 s-a început cu întocmirea hărţilor pentru toate pădurile Fondului ridicate în plan şi din anul 1818 s-a termit această lucrare.

Toate planurile originale din anii 1807 – 1888 se păstrează încă ca documente în arhiva Fondului.

În urmare, pe baza lucrărilor de ridicare în plan s-au întocmit  în anii 1820 – 1821 primele lucrări de amenajare pentru pădurile de şes şi coline din jurul Cernăuţilor, actualele ocoale silvice Jucica, Revna, Codrul Cozminului, Cuciurul Mare şi Pătrăuţi de lângă oraşul Suceava.

 

Pe vremea aceea însă cum am arătat, nu erau încă deschise pentru lemnul din Bucovina pieţele de mare consum şi nici măcar în pădurile din vecinătatea Cernăuţilor – capitala Bucovinei, desfacerea produselor lemnoase nu era mare aşa încât prescripţiunile şi prevederile amenajamentului cu privire la exploatări nu se putea realiza.

Din acest motiv pare să se fi ivit atunci o stagnaţiune mai îndelungată în activitatea întocmirii amenajamentelor.

Abia pe la jumătatea secolului trecut s-au întocmit lucrări de amenajament mai complete, cu multă minuţiozitate atât în executarea lucrărilor geodetice şi topografice de ridicări în plan cât şi de taxare. Ele s-au întocmit după metoda efectaţiilor permanente cu posibilitatea pe suprafaţă.

 

Însă şi aceste lucrări destul de complexe sunt lipsite de continuitatea necesară cum de altfel aceasta este caracteristică şi amenajamentelor din alte părţi ale Carpaţilor decât din Bucovina, probabil din aceleaşi cauze comune ca lipsa debuşeurilor pentru lemn şi situaţia politică neliniştită.

Nici decretarea instrucţiunilor de amenajament austriace din anul 1856 pentru pădurile ţării nu a putut aduce o activitatea mai intensă în această direcţie lipsind încă deocamdată necesitatea amenajamentelor prin lipsa debuşeurilor. Afară de aceasta, erau tocmai pe atunci în curs de executare lucrări mai urgent necesare şi anume răscumpărarea servituţilor.

 

O excepţie formează numai întocmirea amenajamentului pădurii Coţmani în anii 1866 şi 1867. Acest operat este o lucrare foarte exactă atât în ce priveşte operaţiunile geodetice şi topografice de ridicare în plan cât şi cu privire la operaţiunile de taxare care s-a făcut atât prin inventarierea arboretelor în întregime cât şi prin pieţe de cubaj şi tarife locale de cubaj. Metoda aplicată în acest amenajament este cea a serviciului cameral austriac, reprezentând astfel o muncă însemnată.

După întocmirea acestui amenajament a intervenit din nou o pauză care ţinu până în anul 1875 când a intervenit reorganizarea radicală a administraăţiei Fondului cum am arătat la capitolul I după un sistem propriu aplicat şi în celelalte provincii din fosta monarhie Austro – Ungară încă din anul 1873 pentru pădurile Statului şi cele ale instrucţiunilor publicate. Acest nou sistem de organizare a înfiinţat un serviciu special de amenajarea pădurilor care a desfăşurat de atunci o activitate foarte rodnică în amenajarea pădurilor.

 

Anul 1875 înseamnă prin urmare cel mai de seamă moment de tranziţie în istoria amenajării pădurilor din Bucovina.

În mersul evolutiv al lucrărilor de amenajare ce au început în anul 1875 cu toate intensitatea, se deosebesc mai multe perioade de activitate, caracterizată fiecare prin instrucţiunile speciale de amenajare ce erau în vigoare[2] .

Perioada care cuprinde timpul de la 1875 – 1883 inclusiv este caracterizată prin aplicarea Instrucţiunilor de amenajare pentru pădurile din Carpaţi, care conţin anumite norme speciale specifice din Carpaţi şi diferă de la normele în vigoare pentru celelalte păduri din fosta monarhie Austro – Ungară. In această primă perioadă s-au amenajat 116,690 ha adică aproape jumătate din pădurile Fondului şi anume s-au amenajat în mijlociu câte 14.586 ha anual parte definitiv parte în mod provizoriu şi în primul rând pădurile din regiunea de şes şi coline.

 

În aceste păduri ridicările în plan de detaliu ale porţiunilor mai mici au fost executate cu planşeta şi cu busola topografică iar drumurile mai lungi s-au executat cu teodolitul. In regiunea muntoasă ridicările în plan s-au făcut prin triangulare.

Perioada II-a de activitate cuprinde intervalul de timp între anii 1884 – 1890 şi se caracterizează lucrările atunci executate prin anumite simplificări a instrucţiunilor de amenajare austriace, ce s-au decretat cu ordinul Ministerului de Agricultură No. 373 din 9 iunie 1883.

Aceste simplificări se referă atât la operaţiunile de ridicare în plan cât şi la cele de taxare şi determinarea posibilităţii şi s-au redactat în instrucţiuni speciale.

Prin aplicarea acestor instrucţiuni simplificate de amenajament s-au amenajat în această perioadă de activitate şi restul pădurilor Fondului parte definitiv şi parte prin amenajamente provizorii. In total s-au amenajat în această perioadă 169.076 ha, deci câte 24.153 ha anual în mijlociu.

 

În perioada III-a ce a urmat şi care a durat până în  anul 1914 la izbucnirea războiului mondial s-a făcut revizuirea amenajamentelor mai vechi şi s-a continuat cu întocmirea amenajamentelor definitive pentru acele păduri ce aveau amenajamente  provizorii. Lucrările din această perioadă sunt caracterizate prin o mai mare perfecţiune şi minuţiozitate decât cele din perioada precedente. Ridicările în plan se bazează pe triangulaţie, determinarea volumelor arboretelor se face cu mai mare precizie şi în general prin gradul de perfecţiune şi precizie cu care se lucrează, metoda adoptată se apropie din ce în ce mai mult de metodele de lucru aplicate la pădurile din restul monarhiei Austro – Ungare cu silvicultură înaintată, aşa că chiar de la începutul secolului amenajamentele pădurilor Fondului au  devenit  ireproşabile şi de fapt servea ca exemplu şi model de lucrări perfecte chiar pentru condiţiile din vest unde silvicultura este veche şi perfecţionată.

În timpul de la 1891 – 1898 s-au amenajat definitiv şi din nou, precum şi s-au revizuit amenajamentele pentru suprafaţa de 154.068 ha sau câte 19.258 ha anual.

Administraţia Fondului a făcut mari sacrificii băneşti pentru amenajarea pădurilor şi aplicarea amenajamentelor pe teren, determinarea şi fixarea cu semne durabile şi deschiderea liniilor de amenajament şi a hotarelor.

 

Considerate lucrările de amenajare în ansamblul lor în anii 1875 – 1900 în care răstimp s-a amenajat parte definitiv, parte prin amenajamente provizorii şi parte s-au făcut revizuiri de amenajament pe suprafaţa totală de circa 470.000 ha respectiv câte aproape 20.000 ha anual, precum şi considerând că toate lucrările de amenajări şi revizuiri s-au şi aplicat pe teren efectiv, trebuie să recunoaştem că aceasta este o prestaţie deosebită în domeniul lucrărilor de amenajament, dacă mai considerăm şi enormele dificultăţi de lucru din acel timp în pădurile în mare parte încă virgine de la munte, pentru care nu existau nici hărţi, nici hotare sau altfel de linii fixate pe teren şi deosebit de aceasta Fondul nici nu avea pe atunci un serviciu de amenajare cu personalul atât de numeros şi gata format.

Abia după anul 1900 condiţiile de lucru au devenit mai uşoare prin întocmirea hărţilor ocoalelor silvice şi formarea de personal specializat şi experimentat, S-a continuat cu întocmirea amenajamentelor definitive şi revizuirea celor gata întocmite şi în curs de aplicare, căci revizuirile pentru fiecare amenajament se fac în mod periodic şi regulat tot la 10 ani.

 

Prin războiul mondial lucrările de amenajare au fost întrerupte timp de 6 ani, din cauză că Bucovina a fost în mod permanent în câmpul de luptă al armatelor beligerante.

După război au fost reluate lucrările, însă cu mari dificultăţi şi pierderi deoarece pentru multe din ocoale hărţile au fost distruse şi în multe ocoale pădurile au suferit mari devastări, şi s-a impus necesitatea de a ridica în plan din nou întinse suprafeţe cu foarte multe detalii. Operaţiunile ridicărilor în plan de detaliu au fost mult îngreunate prin faptul că în timpul războiului s-au pierdut semnele multor puncte de triangulaţie, semne de hotare şi de linii de amenajament.

Ultimele amenajamente definitive s-au întocmit în anii de după război pentru ocoalele Straja, Falcău şi Brodina (în anul 1931).

 

În prezent, lucrările de amenajare constau în revizuirea periodică tot la 10 ani a amenajamentelor şi se întocmesc în fiecare au operatele de revizuire tot pentru 3 ocoale silvice.

În anul 1898 suprafaţa pădurilor Fondului amenajate era de 233.634 ha şi anume :

Tratamentul codrului parte cu tăieri rase parte cu tăieri succesive cu revoluţia de 80 ani în pădurile de câmpie şi coline de fag se aplica pe suprafaţa de 2.841 ha.

Tratamentul codrului cu tăieri rase şi parte cu tăieri succesive cu revoluţia de 100 ani tot în păduri de câmpie şi coline pe suprafaţa de 22.446 ha.

Tratamentul codrului cu tăieri rase şi revoluţia de 120 ani cea mai mare parte a pădurilor de munte pe suprafaţa de 207.638 ha.

În tratament grădinărit 263 ha.

În tratamentul crângului simplu 356 ha.

 

Natural  că în bătrânele păduri cvasi virgine de la munte vârsta de exploatare era cu mult peste vârsta de revoluţie adoptată. In pădurile de la câmp şi coline unde s-a dat din ce în ce culturii stejarului o extensie tot mai mare, s-a ridicat revoluţia pentru această esenţă la peste 100 ani reducându-se concomitent revoluţia pentru fag.

Încă prin anul 1898 s-a impus ideea de a se înlocui pe cât posibil şi la munte tăierile rase prin un tratament cu tăieri succesive, fără însă ca să existe pe atunci vreo necesitate imperioasă pentru asemenea transformări.

 

În pădurile de câmpie şi coline însă tratamentul tăierilor rase a fost înlocuit cu tratamentul tăierilor succesive, astfel că astăzi situaţia se prezintă în modul următor :

 

a) Regimul crângului simplu cu revoluţie de 30 ani 24 ha

b) Codru grădinărit 28 ha

c) Codru cu tăieri succesive cu revoluţie de 80 ani pe 21 ha

d) Codru cu tăieri succesive cu revoluţie de 100 ani pe 701.25 ha

e) Codru cu tăieri succesive cu o revoluţie de 120 ani 628.14 ha

f) Codru cu tăieri rase cu revoluţie de 120 ani 370.15 ha

g) Pădure neamenajată ocupată de comunele Ostriţa şi Negrileasa 36 ha

Suma             231.321.63 ha

 

 

Rezervele de arborete bătrâne erau în trecut foarte mari. Încă în anul 1897 L. Dimitz[3] arăta că masivele bătrâne de peste 120 ani ocupă 116.592 ha faţă de suprafaţa normală de 33.221 ha, deci cu 83.371 ha mai mult.

Pe atunci s-a impus un principiu de bună gospodărie de a înlocui acele arborete bătrâne fără creştere în volum sau în valoare, cu arborete tinere cu creştere activă şi o mai mare putere de producţie. De aceea, amenajamentele vechi au prevăzut spre exploatare cantităţi mai mari decât creşterea anuală.

Această depăşire permisă a posibilităţii normale a fost însă condiţionată de următoarele 3 consideraţiuni : 1) ca regenerarea, fie ea naturală sau artificială să se efectueze în aceeaşi măsură cu mersul exploatării, adică conservarea pădurii să fie neapărat asigurată, 2) ca preţurile obţinute pentru material lemnos să fie corespunzătoare şi astfel amăsurat încât eventuale sporiri a preţului lemnului să nu întreacă pierderile creşterii, adică preţurile obţinute să întreacă valoarea capitalizată cu dobândă compusă a materialului lemnos, 3) şi în fine ca raportul susţinut să  nu sufere prea mari perturbaţiuni.

 

Aceste norme s-au fixat ca principii de bază în gospodăria Fondului de pe atunci şi nu după puţine proiecte şi idei contradictorii, având în vedere că se insista mult şi cu ideea exploatării tuturor arboretelor seculare cu creşterea şi consistenţa slabă pentru a le înlocui cu arborete tinere, cu creşterea viguroasă.

A învins însă principiul conservativ, de a păstra cu grijă rezervele bătrâne, zestrea vechilor generaţii,   şi a nu le consuma decât succesiv deoarece nu se poate prevedea cum s-ar regenera eventualele întinse parchete pe suprafeţe continue şi excesiv de mari; afară de acestea, nici nu este admisibil de a inunda piaţa lemnului cu prea mari cantităţi de lemn.

În special administrarea averii unei instituţii publice ce are de îndeplinit obligaţii şi sarcini publice, impune o  gospodărie cu deosebită precauţie, spirit de prevedere şi ridicarea principiului permanenţei producţiei la rangul de dogmă.

 

 

  1. Consideraţii asupra tratamentelor aplicate în trecut

 

            Cu privire la tratamentele aplicate pădurilor Fondului, este de menţionat că în decursul timpului ideile şi părerile asupra utilităţii şi eficacităţii diferitelor metode de tratament nu au fost aceleaşi, ci practica silviculturii şi amenajamentului s-a  orientat după ideile preconizate de ştiinţa silvică în diferite timpuri.

Cele mai multe schimbări a suferit tratarea pădurilor de la şes şi coline, care fiind situate în regiuni mai bine populate au fost  mai de timpuriu supuse la exploatări mai intensive pentru lemn de foc.

Amenajamentul[4]  întocmit în anul 1821 pentru pădurile ocolului silvic Revna preconizând regimul codrului cu metoda parchetaţiei şi revoluţia de 100 ani a fost modificată încă în anul 1830 prin reducerea revoluţiei la 40 – 50 ani cu scopul de a urca veniturile.

 

Conform acestui nou plan, tăierile s-au extins peste întreaga pădure în tratamentul codrului cu tăieri succesive. Acestea au avut drept consecinţă stârpirea stejarului şi degradarea pădurii. Arboretele dintr-o singură clasă de vârstă pe care le găsim astăzi pe mari întinderi de sute de hectare, sunt o consecinţă a acelei modalităţi de tratament.

După un timp a fost părăsit şi acest nou tratament pentru a introduce regimul crângului; apoi s-a mai făcut şi o încercare de a trece la regimul crângului compus. Schimbările acestea au creat în pădurile respective o situaţie tristă şi îndepărtată de starea normală.

Suprafaţa ocupată de stejar – esenţa principală în timpurile acele vechi – a fost mult redusă prin tăieri contrarii scopului şi prin neexecutarea plantaţiilor. Localităţi care erau populate înainte de vreme cu stejar, astăzi sunt ocupate exclusiv cu carpen. Astfel,  în trupul Cozmeni se afla odinioară în arborete pure iar astăzi a cedat mult carpenului.

 

Dacă s-ar fi aplicat strict modalitatea de tratament al codrului cu tăieri rase cu împărţirea pădurii în parchete în timpul întregii revoluţii amenajamentului din anul 1821, pădurea ar fi fost cruţată de multiplele degradări ce le-a suferit.

Pe de o parte încercarea de a obţine venituri cât mai mari şi pe de altă parte poate şi curentele de pe atunci de a introduce noi sisteme de amenajare erau cauza că administraţia s-a abătut de la tratamentul prevăzut în amenajamentul din anul 1821 şi a aplicat alte sisteme, unul după altul, fără a prevedea câtuşi de puţin urmările  rele ce se puteau produse, şi care de fapt n-au întârziat să se arate.

Până la anul 1879 nu s-a executat nici un fel de tăieri de ameliorare. Se conta până atunci numai pe regenerarea naturală şi nici nu s-au făcut oarecare îndrumări în vederea favorizării unei anumite esenţe, ci lucrul principal era pe atunci ca după tăiere solul să fie ocupat din nou de pădure, indiferent de specie.

Cât de departe suntem astăzi de principiile ce-l călăuzeau pe atunci pe silvicultor şi cât de mult a progresat silvicultura în mai puţin decât o revoluţie de codru.

 

În anul 1879 s-a întocmit amenajamentul definitiv al pădurilor Revna  cu 2 serii de exploatare în modalitatea de tratament al codrului cu tăieri succesive cu revoluţia de 100 ani în seria A şi 80 ani pentru seria B. De atunci s-a pus capăt tuturor experimentărilor. Totodată au început sforţări serioase în vederea măririi procentului stejarului şi pentru introducerea altor esenţe preţioase ca : frasin, paltin, ulm.

Pădurilor de pe malul stâng al Prutului formând ocolul silvic Jucica s-a aplicat până în anul 1850 (aproximativ) regimul codrului; de atunci înainte până la anul 1870 s-a aplicat regimul crângului simplu şi compus, când s-a făcut din nou conversiunea la regimul codrului. Aceste schimbări de regim au fost determinate de motive pur financiare.

Şi aici, amenajamentul definitiv din anul 1879 a pus capăt tuturor experimentelor prin introducerea regimului codru cu  tăieri succesive şi dând o deosebită atenţie sporirii stejarului şi a foioaselor preţioase.

 

Pentru pădurile ocoalelor silvice Codrul Cozminului, Cuciurul Mare şi Pătrăuţi pe Suceava care alimentează cu lemn oraşele Cernăuţi, Siret şi Suceava s-au întocmit  la fel în anul 1821 regulamente de exploatare cu modalitatea de tratament codru regulat cu revoluţia de 100 ani pentru arboretele de fag şi 120 ani pentru cele de stejar. Aceste regulamente însă nu s-au aplicat din cauza lipsei de personal cu pregătire necesară, astfel că exploatările se făceau parte prin extracţii grădinărite parte prin tăieri rase pe suprafeţe foarte mari iar tăierile depăşeau cu mult posibilitatea anuală. Consecinţa a fost că după câteva decenii s-a ajuns şi aici la aplicarea regimului de crâng simplu.

Amenajamentul definitiv din anul 1879 a pus capăt tăierilor dezordonate şi schimbărilor de tratament prin introducerea regimului codru cu tăieri succesive cu  revoluţia  de 80 – 100 ani şi conţinând prescripţii speciale pentru favorizarea stejarului şi altor esenţe preţioase.

 

Pentru pădurile ocolului silvic Ilişeşti în care în trecut se făceau numai extracţii grădinărite pentru satisfacerea consumului populaţiei locale care era dealtfel foarte redusă, s-a întocmit amenajamentul definitiv în anul 1883 prescriind regimul codrului cu tăieri rase şi regenerare artificială. Consumul lemnului s-a urcat considerabil cu începerea anului 1870 prin înfiinţarea căii ferate normale. Cu ocazia primei revizuiria amenajamentului în anul 1903 s-a introdus regimul codrului cu tăieri succesive şi regenerare naturală, care se practică până azi.

În celelalte ocoale de şes şi coline Frătăuţii Noi şi Vicovul de Sus care în timpul de la 1801 – 1870 erau arendate administraţiei militare în complexul denumit domeniul Rădăuţi evoluţia tratamentelor este similară, de la extracţii grădinărite neînsemnate la codru  cu tăieri succesive şi parte cu tăieri rase. In anul 1879 s-a întocmit un amenajament provizoriu care prevedea aplicarea regimului codru cu tăieri succesive. Amenajamentul definitiv din anul 1892 prescrie în anumite serii tratamentul codrului cu tăieri rase fapt determinat de executarea contractelor de exploatare.

Din cauză însă că tăierile rase au dat rezultate rele prin degradarea solului şi creare de dificultăţi în regenerarea parchetelor, cu ocazia revizuirii din anul 1906 s-a trecut la tratamentul tăierilor succesive pentru toate pădurile.

Făcând o privire generală asupra evoluţiei tratamentelor aplicate pădurilor de la şes şi coline constatăm că ele au evoluat de la extracţii grădinărite către codru cu tăieri succesive generalizat la toate pădurile, după ce au trecut – după împrejurările locale – în mod diferenţiat prin tratamente de crâng, crâng compus sau tăieri rase fără preocupare de speciile preţioase.

 

Pădurile din zona munţilor de asemenea au fost supuse în trecut la diferite tratamente potrivite condiţiilor economice de atunci şi perceptelor ce erau la baza amenajamentului şi  silviculturii cu privire la regenerarea pădurilor.

Deoarece exploatările mai mari au atacat relativ târziu complexele de păduri din regiunea muntoasă şi anume abia în jumătatea a doua a secolului trecut ele au fost mai cruţate de schimbări şi experimente ca cele din jurul centrelor de populaţie deasă.

In general, tratamentele au evoluat aici de la extracţii grădinărite la tăieri rase pe întinse suprafeţe cu tendinţa mai nouă în fine de abolirea tăierilor rase şi generalizarea din ce în ce pe cât posibil a tăierilor progresive cu regenerare naturală.

Înainte de a exista industria lemnului, exploatările se mărgineau în general numai la extracţii grădinărite pentru satisfacerea  consumului populaţiei locale – foarte redusă de altfel – în lemn de foc şi de construcţie pentru construirea şi întreţinerea gospodăriilor.

 

Aceste extracţii grădinărite se făceau numai în pădurile mai accesibile din vecinătatea satelor şi erau absolut neînsemnate pentru consistenţa pădurilor.

Numai în unele centre, de timpuriu încă asemenea  extracţii grădinărite au atacat mai puternic pădurile provocând chiar şi devastări în locurile cele mai accesibile prin extragerea completă a materialului mai valoros apt pentru despicături.

Astfel, se menţionează că exploatările miniere din Iacobeni, Cârlibaba şi Fundul Moldovei ale fraţilor Manz de Mariensee întrebuinţau mult lemn necesar fabricării cărbunelui de lemn pentru reducerea minereurilor de fier.

 

În munţii ocoalelor silvice Breaza şi Seletin unde se creşteau hergheliile Statului, se extrăgeau mari cantităţi pentru clădirile hergheliei. Exploatările hergheliei au lăsat urmele unei gospodării care în nici o privinţă nu corespunde cu regulile silvice. Arboretele bătrâne de molid au fost foarte mult rărite fără orice considerare, prin exploatarea celor mai buni şi frumoşi arbori. Acest fel de exploatări constituiau o adevărată risipă  de lemn, deoarece numai o mică parte din arborii doborâţi se fasona iar restul rămânea nefasonat pe loc. Exploatarea arborilor bătrâni pentru draniţă a lăsat în urmă mari goluri care s-au populat cu esenţe ordinare.

În alte locuri, se practica încă de la începutul secolului trecut exploatarea lemnului pentru transformare în potasă. Asemenea extracţii se făceau de asemenea fără nici o normă în pădurile cele mai apropiate şi uşor accesibile iar regenerarea era lăsată în seama naturii.

În general, golurile ce s-au ivit pe atunci s-au populat cu esenţe ordinare şi numai în parte cu răşinoase.

 

O situaţie specială în privinţa extracţiilor din trecut au pădurile din bazinul râului Bistriţa cu afluenţi, ce formează actualele ocoale silvice Dorna Candrenilor, Vatra Dornei, Cârlibaba şi Iacobeni. Din rapoartele domeniilor Statului Câmpulung, se constată că încă de la începutul secolului trecut negustori turci au cumpărat şi transportat pe Bistriţa spre Galaţi, Chilia şi Constantinopol materiale lemnoase de prima calitate pentru construirea de corăbii. Primele încercări de plutărit în regie proprie datează din anul 1814. Transporturile mari pe Bistriţa devenind din ce în ce mai rentabile, se făceau exploatări considerabile. Tăierile se făceau fără nici o normă din pădurile mai accesibile prin extracţii grădinărite, alegându-se numai arborii cei mai frumoşi cu trunchiuri bune pentru lemn de construcţie pentru corăbii.

În anii 1874 – 1883 în urma intensificării plutăritului, administraţia Fondului împreună cu firma Ch. Şi Ph. Goetz construieşte opusturi şi face  regularea căilor de plutărit prin înlăturarea tuturor obstacolelor.

În anul 1830 s-a făcut o împărţire sumară a suprafeţelor supuse exploatărilor, dar nu se ştie astăzi precis dacă şi cât timp au fost utilizate datele acelei împărţiri, deoarece nu se găseşte nimic din acele lucrări.

 

Abia atunci când comerţul lemnului a luat o dezvoltare mai mare şi firma Ph. Ch. Goetz & Comp. a încheiat cu administraţia Fondului un contract de exploatare mai mare, s-a dat mai multă atenţie exploatărilor, reglându-se tăierile prin amenajamente provizorii.

În ocolul silvic Cârlibaba cele mai multe din arborete sunt provenite din însămânţări naturale pe fost poieni care serveau ca păşune. Asemenea arborete poartă încă şi azi forma neregulată datorită originii lor.

Şi astăzi încă – molidul fiind aici în optimul său de vegetaţie – se poate vedea procesul cuceririi păşunilor de către molid prin instalarea seminţişurilor naturale.

După această perioadă a primelor extracţii executate fără nici o normă fie pentru exploatarea de lemn pentru potasă, fie pentru draniţă, sau exploatări pentru satisfacerea necesităţilor miniere, fie în fine pentru lemn de construcţie ce se plutărea pe Bistriţa la vale, care toate aveau caracterul de codru grădinărit sau tăieri rase neregulate pe mici porţiuni, a urmat prin anii 1880 – 1890 o nouă epocă datorită cererii mai mari de lemn de cherestea.

 

În vederea exploatărilor mai mari s-au întocmit primele amenajamente provizorii deocamdată, care aveau menirea să reglementeze exploatarea lemnului de cherestea pentru industria cherestelei ce lua atunci fiinţă, deodată cu punerea în funcţie a căilor ferate normale locale ce aveau menirea să ducă lemnul Bucovinei pe piaţa consumului internaţional.

Amenajamentul a trebuit să ţină seamă de condiţiile economice din acel moment şi a trebuit să consimtă la grele sacrificii pentru pădure, prin preconizarea exploatărilor rase pe întinse suprafeţe – uneori 1000 – 2000 ha –  aşa cum erau cerute de cumpărătorii antreprenori cu contracte de lungă durată. Pădurea a fost silită să aducă acest sacrificiu prin tăieri rase concentrate şi anticulturale.

Datorită condiţiilor staţionale favorabile din munţii Bucovinei, pădurile şi-au vindecat rănile; acele întinse parchete s-au regenerat parte pe cale naturală parte din însămânţări şi parte din seminţişuri preexistente şi parte din semănături făcute cu mâna.

 

Perioada sacrificiilor şi marilor parchete a fost însă de scurtă durată, căci încă pe la finele secolului trecut, se întocmeau amenajamentele definitive pentru toate ocoalele pe rând şi condiţiile fiind mai favorabile prin faptul că industria  lemnului devenise deja o realitate în Bucovina şi crea o concurenţă pe piaţa lemnului, şi pe de altă parte administraţia Fondului într-o foarte intensă campanie de construcţii înzestra pădurile cu reţele complete de căi de scoatere şi transportul lemnului, amenajamentele definitive abandonară sistemul suprafeţelor mari prin tăieri rase, preconizând exploatarea în parchete mici şi împrăştiate pentru a le regenera în parte cel puţin pe cale naturală prin însămânţare di lături în cazul tăierilor rase.

În regiunea munţilor inferiori se introducea din ce în ce tot mai mult tratamentul codrului cu tăieri progresive cu regenerare naturală. Chiar şi în regiunea munţilor superiori, pe locurile nepericlitate de vânt se preconizează regenerarea naturală prin tăieri progresive.

Înaintea tăierii de însămânţare se face mai întâi extracţia fagului şi a seminţişului preexistent pentru a favoriza însămânţarea răşinoaselor.

În toate regenerările este tendinţa manifestată de a evita arboretele pure, favorizându-se crearea de arborete amestecate, cu considerarea specială a esenţelor de valoare.

 

Progresarea regenerării naturale reiese clar din faptul că conform situaţiei din anul 1898 se trata în codru cu tăieri rase – cum am arătat înainte – peste 207.638 ha, pe când în situaţia actuală codrul cu tăieri rase se mărgineşte numai la 139.370 ha.

Această evoluare succesivă spre tratamente cu regenerare naturală este de altfel în spiritul orientării actuale a silviculturii moderne spre regenerare naturală, crearea de arborete amestecate, diminuarea din ce în ce mai mult a suprafeţelor tăierilor şi împrăştierea tăierilor cât mai mult posibil, principii, pe care amenajamentul pădurilor Fondului le ţine la înălţime. Aceasta este posibil prin faptul că pădurile Fondului sunt relativ bine dotate cu drumuri de scoatere şi transport.

In concluzie, tratamentele aplicate pădurilor Fondului au evoluat de la forme primitive necontenit din ce în ce mai mult spre tratamente preconizate de amenajamentul modern ce pune pădurile la adăpost de la orice risc.

 

 

  1. Posibilitatea şi producţia pădurilor

 

Amenajamentele Fondului se bazează în principiu pe posibilitatea mixtă pe suprafaţă şi volum după metoda unei unice afectaţii cu exploatarea fiecărui arboret la termenul exploatabilităţii, ţinând cont bineînţeles de principiile unei distribuţii normale a claselor de vârstă.

Dat fiind faptul că în trecut Fondul dispunea de un mare excedent al clasei de vârstă de peste 120 ani, şi posibilitatea a fost în trecut mai mare decât în prezent cum am arătat mai sus.

Amenajamentele vechi prevăd pentru deceniile de la finele secolului trecut o posibilitate de 3008 ha pentru produse principale, din care circa 350 ha revin însă pe rarişti şi goluri, faţă de o posibilitate normală – de 2031 ha cu considerarea unei corespunzătoare perioade de regenerare.

 

În anii 1918 – 1932 suprafaţa exploatată a variat între 1275 ha (în anul de criză 1931) până la 3105 ha în anul 1920 de unde rezultă o cifră medie anuală de 1755 ha.

Posibilitatea – prevăzută în amenajament – mijlocie pe volum pentru anii 1896/98 a fost de 1.269.000 m3 în care sunt cuprinse şi produsele intermediare. In această cifră nu este însă cuprins întreg volumul lemnos disponibil în suprafeţele prevăzute spre exploatare, ci numai lemnul ce de fapt se putea valorific din parchete, pe când lemnul mai inferior precum şi o parte din lemnul de foc s-a lăsat în afară de calcul.

Faţă de această posibilitate taxată şi prevăzută, a rezultat anual în medie în răstimpul celor 3 ani 1896/98 câte 918.000 m3 în cifră rotundă şi în anii următori s-a apropiat de 1.000.000 m3 anual.

Posibilitatea realizată a evoluat în trecut cu începerea anului 1862 de când s-au făcut înregistrări sigure, în modul următor :

 

 

Din această evidenţă rezultă cu privire la deceniile de dinainte de război următoarele:
Procentul lemnului de lucru a sporit  continuu de la 23% în perioada 1862 – 1871 la 59% apoi la 74% în perioada 1896 – 1898 şi finea perioada antebelică din cauza valorificării mai intense a lemnului de foc. Media anilor 1911 – 1913 este de 69%. Acest procent de lemn de lucru trebuie considerat ca cifră normală faţă de situaţia forestieră în Bucovina.
Volumul lemnului exploatat a sporit treptat de la 353000 m3 în anii 1862 – 1871 anual la 988000 m3 anual în perioada 1909 – 1911 deci cu 180% astfel că posibilitatea prevăzută în amenajament a fost aproape atinsă.

 

În anul 1923, lemnul de atins un procent maxim de 78% din lemnul exploatat.

Sporirea cantităţii exploatate în mod treptat se datoreşte  deschiderii succesive de noi debuşeuri pentru lemnul din pădurile Fondului. După construirea liniei ferate Leov – Cernăuţi – Iaşi şi concomitent prin punerea în exploatare a pădurilor din munţi prin construirea de mijloace de comunicaţie ca drumuri şi căi ferate forestiere.

Mărirea producţiei lemnului de lucru este a se atribui în parte unei mai raţionale exploatări în parchetele anuale prin crearea mereu crescândă a lemnului de lucru, dar mai ales faptului că producţia lemnului de răşinoase care este îndeosebi lemn de lucru a crescut considerabil prin înaintarea exploatărilor din ce în ce mai adânc în regiunea de munte unde sunt situate pădurile de răşinoase, prin construirea căilor ferate forestiere.

 

Producţia lemnului de foc a înregistrat un spor relativ mic, pentru motivul că în regiunea de munte nu se poate încă exploata în mod complet lemnul de foc mai ales cel de răşinoase, pe când producţia lemnului de lucru înregistrează sporuri considerabile.

Ce priveşte situaţia de după război, cifrele ne arată că în anii ce au urmat imediat după încheierea păcii, cererea de lemn  fiind foarte mare în vederea refacerii obiectelor distruse în timpul războiului, volumul materialului lemnos de lucru exploatat a crescut considerabil atingând un maxim în anul 1920.

Cantitatea totală exploatată s-a menţinut câţiva ani la circa 1.000.000 m3 anual, dar cu începerea anului 1927 a scăzut, reducându-se  la 573.000 m3 în anul 1931 care reprezintă un minim, dar cu începerea anului 1932, concomitent cu îmbunătăţirea pieţei lemnului prin o cerere mai activă, producţia creşte din nou spre a ajunge la posibilitatea fixată prin amenajament.

 

O altă caracteristică a producţiei în anii de după război, este o variaţie importantă a cantităţilor de lemn exploatate de la an la an, mai ales în timpul de la 1925 – 1926, ceea ce denotă lipsa de stabilitate în condiţiile de pe piaţa lemnului.

Proporţia claselor de vârstă reală în raport cu proporţia normală după situaţia din anul 1931 este următoarea :

 

Din acest tablou se constată că clasele de vârstă I, II şi VI au însemnat excedente.

Lipsurile claselor de vârstă III, IV şi V în cantitate totală de 59.974 ha nu se compensează în întregime cu surplusul arboretelor de peste 100 ani în suprafaţă totală de 38.931 ha. Surplusul  claselor de vârstă tinere 1 – 20 şi 21 – 40 ani este a se atribui exploatărilor şi devastările din timpul războiului.

Volumul lemnos s-a determinat pentru toate arboretele cu vârstă de la 20 ani în sus prin inventarieri directe precum şi prin estimaţie după table de producţie şi anume în arboretele ce vin în rând de rând de exploatare în proximii 12 ani volumul s-a  determinat prin inventarieri directe pe când în celelalte arborete după tabelele de producţie Feistmantel şi s-a constatat pentru anul 1931:

 

Lemn tare                                         11.197.890 m3

Lemn moale                                     47.740.220 m3

Suma                         58.938.110 m3

 

Estimarea volumului lemnos din pădurile Fondului pe clase de vârstă conform situaţiei de la începutul anului 1933 arată un volum lemnos total de 58.503.05 m3 lemn tare şi moale şi anume :

 

 

Creşterea medie la termenul exploatabilităţii este de :

 

Lemn tare                 164.172 m3

Lemn moale             754.467 m3

Suma             918.639 m3

 

Posibilitatea pe suprafaţă este de 1681 ha pentru anul 1931.

Posibilitatea pe volum este de:

 

Pe baza principiilor de exploatare ce sunt la baza metodei de amenajament aplicate se trec la produse principale în planul  decenal de exploatarea arboretelor ajunse la termenul exploatabilităţii, precum şi toate arboretele bătrâne care sunt deperisante sau au o creştere lâncezândă şi se consideră ca produse principale toate tăierile rase şi succesive precum şi materialul lemnos care rezultă pe cale accidentală pe suprafeţele prevăzute în planul tăierilor.

Produsele intermediare sunt compuse din materialul rezultat din rărituri, curăţiri şi extragerea arborilor bătrâni din arborete tinere.

Ca produse accidentale se consideră materialul lemnos rezultat din exploatarea  arborilor doborâţi, rupţi de vânt, uscaţi în picioare pe suprafeţele prevăzute în planul special de exploatare.

 

Ca produse extraordinare se consideră materialul lemnos rezultat din exploatarea arborilor doborâţi, rupţi de vânt, uscaţi în picioare pe suprafeţele prevăzute în planul special de exploatare.

Ca produse extraordinare se consideră materialul lemnos rezultat din curăţirea liniilor de amenajare şi a luminişurilor de drumuri, din defrişarea suprafeţelor afectate altor culturi etc.

Situaţia exploatărilor executate în anii 1918 – 1932 cu specificarea detaliată pe categorii de produse de arată în tabloul de pe pag. 265

Evidenţa posibilităţii aprobată prin amenajament şi a rezultatului exploatărilor în pădurile Fondului în perioada 1911 – 1933 se expune în tabloul pe pag. ….266.

La pag. 267 se anexează diagramele rezultatului exploatărilor.

 

Exploatarea mai mică din anii 1928 – 1932 decât posibilitatea prevăzută de amenajament este a se atribui crizei economice mondiale ce a provocat dificultăţi în desfacerea produselor lemnoase.

În cifrele acestui tablou se oglindeşte perfect de bine situaţia pieţii lemnului în anii de după războiu unui maxim de producţie în anii imediat următori războiului, a urmat un minim de producţie în timpul de criză din 1928 – 1933.

Ca concluzie generală din evidenţele exploatărilor se desprinde şi faptul că volumul lemnos exploatat, atât înainte de războiu, cât şi după războiu este mai mic decât posibilitatea aprobată în amenajament şi anume faţă de posibilitatea medie pe anii 1911 – 1913 de 1.420.759 m3 s-a exploatat de fapt numai 1.133.265 m3 în mediu anual.

În perioada 1918 – 1933 s-a exploatat în mijlociu anuale 952.743 m3 faţă de posibilitatea medie aprobată în amenajament de 1.235.834 m3 deci, s-a exploatat în mijlociu înainte de războiu cu cca 287.000 m3 iar după războiu cu cca 283.000 m3 mai puţin decât posibilitatea aprobată.

Faţă de aceasta, se constată însă că suprafaţa de fapt exploatată este în anii următori războiului mai mare decât cea aprobată şi apoi în timpul de criză ea scade sub  mărimea aprobată prin amenajament.

 

Cauza pentru care nu există o coincidenţă între curba volumului exploatat şi cel aprobat a se exploata, este că în regiunea de munte nu se poate valorifica lemnul de foc.

Din diagrama No. 1 pag. …267 rezultă că remânea nevalorificat în pădure în anii 1879 – 1889 cca 700.000 m3 anual, reducându-se această cifră în prezent la cca. 283.287.000 m3.

În diagrama 2 se exprimă folosirea în anii imediat următori războiului a pachetelor neexploatate în timpul războiului şi o cerere mare pe piaţa lemnului. Cu începerea anului 1928 intervenind criza, se micşorează suprafeţele exploatate sub limita aprobată prin amenajament, din cauza lipsei de cerere a lemnului.

În concluziuni, rezultă că veniturile Fondului sunt susceptibile de o urcare considerabilă prin valorificarea în plus a unei mari cantităţi de lemn (cca. 280.000 m.c.) ce rămâne nevalorificată din cauza nerentabilităţii de a exploata la munte lemn de foc şi lemn inferior.

Este demn de relevat cum au evaluat exploatările cu privire la felul şi distribuţia parchetelor anuale prevăzute  de amenajament.

 

Vechile operate de amenajament au trebuit să ţină cont de împrejurarea că numai prin o intensivă concentrare a parchetelor, punerea lor în exploatare devenea posibilă prin mari şi costisitoare investiţiuni în mijloacele de scoatere.

În anii 1862 – 1885, ad-ţia Fondului – prin lipsa debuşeurilor – era pusă în inferioritate faţă de cumpărători şi trebuia să le facă înlesnirile cerute prin concentrarea parchetelor cari aveau în acea perioadă întinderi de 800 – 2000 ha.

La finea secolului trecut situaţia s-a schimbat însă în mod simţitor, prin faptul că luase fiinţă o industrie destul de desvoltată, cererea de lemn era deja considerabilă şi în fine mijloacele de transport s-au înmulţit. În această situaţie intensificarea gospodăriei forestiere printre altele s-a putut realiza şi prin descentralizarea tăerilor.

Pentru a ilustra în mod evident progresul în realizarea descentralizării exploatărilor reproducem aici după originalele din importanta lucrare la început amintită a d-lui Iosef Opletal „Das forstliche Transportwesen” reprezentarea grafică a suprafeţelor exploatate în valea Suchei (ocoalele silvice Frasin, Stulpicani şi Ostra) în intervalul 1874 – 1918.

 

În perioada 1876 – 1898 tăierile rase erau concentrate pe suprafeţe de 828 – 2024 ha, în deceniul 1899 – 1908 parchetele se reduc deja la 13 – 616 ha iar în deceniul 1909 – 1918 întinderea lor se reduce la 6 – 62 ha.

Cele mai noiu operate de amenajament prevăd  ca limită maximă pentru întinderea parchetelor în aceeaşi succesiune de tăieri dintr-un deceniu 20 – 25 ha.

Această descentralizare succesivă a tăierilor oferă un exemplu tipic despre evoluţia amenajamentului şi exploatărilor în pădurile Fondului într-o perioadă relativ scurtă, în care s-a făcut trecerea dela o gospodărie forestieră primitivă, caracterizată prin lipsa mijloacelor de transport, la o gospodărie intensivă şi perfecţionată cu amenajamente moderne.

 

 

  1. Descrierea sumară a metodei de amenajare aplicată pădurilor

 

            Fondului şi întocmirea amenajamentului

 

Amenajamentele pădurilor Fondului au la bază calculul posibilităţii pe suprafaţă şi volum şi principiul metodei claselor de vârstă ca fiecare arboret să fie exploatat la termenul indicat de exploatabilitate şi exigenţele sale. Este o metodă austriacă de amenajare ce a evoluat din instrucţiunile vechi de amenajare pentru pădurile din Carpaţi amintite mai înainte la capitolul evoluţiei amenajamentelor la pădurile Fondului.

Un plan general de exploatare lipseşte – după instrucţiunile austriace – exploatarea şi toate celelalte operaţiuni făcându-se pe baza unui plan decenal care se întocmeşte tot la 10 ani, la revizuirea periodică a amenajamentului. Abia instrucţiunile româneşti au impus şi întocmirea planului general de exploatare.

O diferenţă fundamentală e amenajamentele franceze respectiv cele aplicate mai mult în vechiul Regat constă în felul cum se întocmesc seriile de exploatare, căci amenajamentele Fondului se întocmesc nu pe păduri, ci pe ocoale prezentând marele avantaj al unei mai bune evidenţe.

 

Din punct de vedere administrativ întreaga suprafaţă păduroasă a Fondului este împărţită în 31 ocoale silvice cari sunt divizate în cantoane de pază ce sunt în număr total de 312.

Pentru fiecare ocol s-a întocmit câte un operat de amenajament şi de regulă fiecare ocol silvic constituie numai o singură serie de exploatare. În cazuri când regimul, tratamentul sau revoluţia este diferită pentru arboretele din acelaşi ocol, sau dacă părţile gravitează în diferite basine de exploatare şi scoaterea produselor lemnoase se face pe basine diferite, atunci se formează serii de exploatare diferite cum este cazul de exemplu pentru ocoalele silvice Seletin şi Revna cari au câte 2 serii de exploatare.

Seriile de exploatare sunt împărţite în subserii (Hiebszuege) cari permit aşezarea tăierilor în mod dispersat fapt de esenţială importanţă din punct de vedere al protecţiei pădurilor. Subseriile se împart în parcele de gestiune şi acestea la rândul lor se împart în subparcele (parcele de studiu).

 

Parcelele se delimitează în regiunea muntoasă şi cea a colinelor prin linii naturale ca : culmi, drumuri sau pârae cari având totodată şi rolul de linii izolatoare permit aşezarea şi formarea subseriilor de exploatare. În ocoalele din regiunea de câmpie parcelele se delimitează şi prin linii de demarcaţie artificială. Subparcelele sau parcele de studiu se delimitează prin cioplaşi pe arbori şi au suprafeţe dela 0,60 ha în sus, cele mai mici neluându-se în considerare la descrierea parcelară ca obiect de descriere special ci se amintesc numai sub titlul de buchete, pâlcuri.

Liniile separatoare între serii şi subserii de exploatare sunt liniile somiere iar cele despărţitoare între parcele sunt liniile parcelare. Lăţimea liniilor somiere este de 8 m iar a celor parcelare de 4 m. Aceste linii se fixează pe teren prin pietre îngropate în pământ ce servesc ca semne de orientare.

 

Liniile somiere sunt însemnate cu literele mari din alfabet iar cele parcelare cu numere arabe. Pe lângă însemnarea denumirii lor, ele mai poartă şi însemnarea sumelor de ordine ce au pe linie, precum şi însemnarea parcelelor ce ele delimitează.

După împărţirea pădurii se face ridicarea în plan. Canevasul general se ridică prin triangulare iar liniile de împărţirea pădurii şi detaliile : liniile parcelare şi somiere, limite de subparcele, ape, clădiri şi altele se ridică în plan cu busola.

Raportarea planului pădurii se face pe hărţi originale de pânză în scara cadastrală 1:5760. Unele ocoale din regiunea de şes şi coline au hărţile originale întocmite la scara 1:5000. Aceste hărţi originale sunt cadranate prin o reţea de patrate numită reţeaua jugărelor pătraţi deoarece reţeaua de pătrate este alcătuită pe scara cadastrală după vechea măsură în jughere cadastrale.

 

După aceste hărţi originale se întocmesc apoi orice fel de alte hărţi şi anume hărţile economice şi hărţile arboretelor.

Hărţile economice se desemnează pe aceeaşi scară ca şi hărţile originale şi se întocmesc în două rânduri de exemplare şi anume pentru administraţia centrală şi pentru ocoale. Ele servesc atât la centru cât şi la administraţiile ocoalelor silvice pentru introducerea operaţiunilor executate în fiecare subparcelă cu indicarea felului operaţiunii şi a anului executării. Astfel, se poartă evidenţa tuturor operaţiunilor executate începând încă dela data întocmirii amenajamentului. Suprafeţele ce vin în rând de exploatare se haşurează de către serviciul amenajărilor. Toate schimbările intervenite şi constatate cu ocazia revizuirii amenajamentului se introduc în aceste hărţi economice cu tuş de culori diferite, astfel că se pot uşor deosebi anii în cari s-au ridicat în plan şi schimbările respective.

Prin pantografierea hărţii originale se întocmeşte pentru fiecare ocol silvic câte o hartă originală la scara 1 : 25.000. Această hartă se amplifică apoi în multe exemplare ce servesc pentru trebuinţele serviciului. Dacă se colorează parcelele cu culori diferite pentru fiecare clasă de vârstă obţinem harta arboretelor.

Suprafeţele subparcelelor, golurilor, pepinierelor şi altor diferite categorii de suprafeţe se determină prin planimetrare pe harta originală la scara cadastrală. Eroarea admisibilă la determinarea suprafeţelor prin acest procedeu este de 0,25 ha la 100 ha.

 

Concomitent cu împărţirea pădurii în serii, subserii, parcele şi subparcele se face adunarea elementelor statistice şi descrierea parcelară, după care se procedează la întocmirea operatului de amenajament care cuprinde următoarele părţi :

Partea I – a Statistica generală a pădurii. Ea se întocmeşte conform instrucţiunilor serviciului silvic al statului – şi cuprinde deci:

 

Cap. I – Elemente administrative

1.Numirea pădurii şi a trupurilor ce o compun. 2.Situaţia administrativă. 3.Situaţia geografică, longitudinea, latitudinea. 4.Numele proprietarului şi domiciliul lui. 5.Hotarele, starea lor şi părţi în prigonire. 6.Suprafaţa detaliată după felul culturii. 7.Exproprieri de poieni şi părţi de pădure. 8.Căi de comunicaţie. 9.Construcţiuni forestiere. 10.Pământ cedat în folosinţa personalului. 11.Pepiniere existente şi ce mai sunt necesare. 12.Păşunatul. 13.Vânatul. 14.Delicte silvice. 15.Incendii. 16.Insecte vătămătoare. 17.Administraţia şi supravegherea. 18.Tratamentul în trecut.

 

Cap. II – Elemente fizice

19.Clima. 20. Situaţia orografică şi hidrografică. 21.Formaţiunea geologică şi compoziţiunea mineralogică a solului. 22.Descrierea generală a arboretelor.

 

Cap. III –  Elemente economice

23.Natura produselor. 24.Păduri vecine în exploatare. 25.Locuri (pieţe) de desfacerea produselor. 26.Preţul lemnului şi al transportului materialelor.

După aceasta se întocmeşte o serie de situaţii şi tablouri statistice şi justificative referitoare la starea şi producţia pădurii atât în cazul întocmirii primordiale a operatului de amenajament cât şi în cazul întocmirii operatelor de revizuirea amenajamentului şi anume: situaţia proprietăţilor fonciare, tabloul suprafeţelor respectiv tabloul schimbărilor de suprafeţe, tabloul de comparaţia materialului lemnos realizat cu posibilitatea fixată pe volum şi suprafaţă, tabloul împăduririlor executate şi devizul lor, situaţia gospodăriei forestiere pentru fiecare an şi în total pentru perioada trecută, tabloul bilanţului veniturilor şi al cheltuielilor, tabloul cubajelor efectuate.

 

Partea II – a a amenajamentului cuprinde un singur capitol (Cap. IV) 27.Descrierea arboretelor, tabloul claselor de vârstă şi planul general de exploatare.

Partea III – a cuprinde Cap. V. Bazele de amenajare cu articolele 28.Exploatabilitatea. 29.Regimul ales. 30.Modalitatea de tratament. 31.Posibilitatea pe suprafaţă, volum sau mixtă. 32.Revoluţia normală şi împărţirea ei în perioade. 33.Împărţirea pădurii în secţii şi serii de exploatare. 34.Tablou de împărţirea pădurii în secţii şi serii. 35.Tablou de împărţirea seriilor în afectaţii şi parcele de gestiune. Cap. VI. 36.Planul general de exploatare. 37.Justificarea planului general de exploatare. Cap. VII. 38.Planul tăierilor. 39.Justificarea planului special de exploatare. 40.Planul general al operaţiunilor de ameliorare. 41.Justificarea planului operaţiunilor culturale. Cap.VIII. 42.Planul de împăduriri. 43. Justificarea planului special de împăduriri artificiale şi observaţiuni cu privire la creşterea arboretelor. Cap. IX. Dispoziţiuni complimentare. 44.Aplicarea amenajamentului. 45.Lucrări de ameliorare. 46.Controlul amenajamentului. 47.Cauţiunea de regenerare. 48.Revizuirea.

 

Fără a face o descriere în detail al tuturor operaţiunilor enunţate în titlurile de mai sus, cari sunt mai mult sau mai puţin comune tuturor  amenajamentelor, voi releva particularităţile şi evidenţele speciale şi caracteristice metodei de amenajare aplicată la Fond.

Tablourile şi situaţiile statistice şi justificarea susmenţionate sub Cap. III din statistica generală, cuprind date detaliate rezultate din măsurări, ridicări în plan, estimaţii şi înregistrarea gestiunei din trecut.

Tabloul de situaţia proprietăţilor fonciare se întocmeşte după datele registrului fonciar care se ţine în evidenţă de către biroul cadastrului şi evidenţei proprietăţii din administraţia Fondului, şi cuprind următoarele coloane : Nr. curent, numirea proprietăţilor, proprietatea este înregistrată la cadastru (în circumscripţia fiscală, în comuna, n-rul parcelei, n-rul curent al foii de proprietate, n-rul ipotecei în cartea funduară) proprietatea după evidenţa cadastrului (pădure, arătură, fânaţ, grădini, izlazuri, lacuri, mlaştini, iazuri), totalul suprafeţei productive, suprafaţa neproductivă (loturi de clădire, ape, drumuri, diverse suprafeţe neproductive), totalul suprafeţei neproductive, suprafaţa totală, venitul net după cadastru, observaţiuni.

 

Tabloul suprafeţelor cuprinde următoarele coloane : Numirea localităţii, parcela, subparcela, n-rul golului, comuna cadastrală, parcela cadastrală, teren productiv (suprafaţa păduroasă, suprafaţa afectată culturii agricole), teren neproductiv şi felul lui, suma, observaţiuni.

Situaţia schimbărilor în numirea parcelelor, subparcelelor şi a golurilor care se întocmeşte în cazul revizuirilor de amenajamente are următoarele specificări : numirea veche a arboretului cu indicarea seriei, parcelei, subparcelei şi a suprafeţei, numirea nouă ce s-a dat cu ocazia revizuirii (seria, parcela, subparcela) şi arătarea suprafeţei, creşteri şi scăderi în suprafaţă cu specificarea pe subparcele şi motivarea schimbărilor.

De regulă sunt diferenţe între suprafaţa veche şi cea nouă cari derivă fie din faptul că s-au făcut cumpărări de terenuri, fie că s-au făcut exproprieri.

 

Suprafeţele arătate în acest tablou se compară cu evidenţa suprafeţelor din tabloul situaţiei proprietăţii fonciare. De regulă sunt diferenţe mai mari sau mai mici între aceste două evidenţe. În cele mai multe cazuri diferenţa este a se atribui faptului că hărţile cadastrale s-au întocmit prin ridicarea în plan a detaliilor cu planşeta având la bază un canevas de puţine puncte triagonometrice, pe când hărţile serviciului de amenajare sunt mai exacte pentru motivul că ridicările în plan a detaliilor s-au făcut pe un canevas de puncte trigonometrice foarte dese de ordinul al III-lea. Diferenţele între evidenţa cadastrului şi cea a serviciului de amenajare sunt a se atribui şi faptului că Fondul are în posesie şi suprafeţe cadastrale străine, s-au invers, suprafeţe cadastrale de ale Fondului sunt în posesia vecinilor.

Diferenţele se motivează prin originea şi natura lor.

 

Tabloul de comparaţia materialului lemnos realizat în deceniul expirat cu posibilitatea fixată pe volum şi suprafaţă cuprinde următoarele coloane : anul exploatării, produse principale – posibilitatea anuală în suprafaţă şi volum, rezultatul exploatării, în suprafaţă, lemn de lucru, lemn de foc şi total, faţă de posibilitatea fixată a rezultat mai mult sau mai puţin în suprafaţa şi volum, – produse secundare cu aceleaşi subîmpărţiri, produse accidentale – lemn de lucru de foc, total – produse rezultate din defrişări – lemn de lucru, lemn de foc, total – materialul lemnos realizat anual, observaţiuni. La sfârşit se fac sumele coloanelor şi se calculă media rezultatului din toţi anii perioadei şi se compară cu posibilitatea fixată.

Tabloul împăduririlor şi devizul lor pentru deceniul expirat are următoarele coloane : anul împăduririi, împăduririle efectuate – prin însemânţări (suprafaţa însămânţată, cantitatea de sămânţă) prin plantaţii (suprafaţa plantată, complectată, numărul pueţilor) cheltuieli, pepiniere – cantitatea de sămânţă întrebuinţată, cheltuieli, canale de drenaj şi irigaţie, construcţii noiu, întreţinerea, cheltuieli, operaţiuni culturale, împrejmuiri şi înţăruşiri, curăţiri, diverse cheltuieli – totalul cheltuielilor, observaţiuni.

 

La finele tabloului se fac sumele şi se calculează media cheltuielilor necesare pentru împădurirea unui ha.

Tabloul gestiunei gospodăriei forestiere şi extra forestiere pentru fiecare an şi în total pentru periodul expirat se întocmeşte în mod detaliat cu arătarea naturei veniturilor şi cheltuielilor pe capitole şi articole.

Bilanţul veniturilor arată pentru anii deceniului expirat după ani venitul, cheltuielile, excedentul, deficitul, mărirea respectiv micşorarea averii la material şi numerar, venitul respectiv pierderea.

Tabloul cubajelor efectuate cuprinde rezultatul lucrărilor de cubaje în arboretele ce vin în rând de exploatare în deceniul, având următoarele coloane : Arătarea localităţii – seria, parcela, subparcela, suprafaţa pieţii de cubaj, vârsta arboretului, clasa de fertilitate după Feistmantel, consistenţa, înălţimea medie a arboretului, numărul arborilor inventariaţi – esenţa, total, tare, moale, – suprafaţa tăierii cu specificarea pe esenţe şi în total, Volumul cu specificarea pe esenţe şi în total tare şi moale.

 

La inventariere se iau diametrele tuturor arborilor dela 10 cm în sus la câmpie şi dela 14 cm în sus în regiunea de munte. Înălţimile se determină cu dendrometrul cu oglindă a lui Faustaman. Cubajul se face apoi metoda tarifelor de cubaj.

Clasa de fertilitate, vârsta şi consistenţa arboretelor se determină cu ajutorul tabelelor de producţie a lui Feistmantel, comparând volumul obţinut prin cubaj cu volumul corespunzător vârstei, consistenţei şi clasei de fertilitate estimate pe teren. La cay că volumele nu corespund, atunci se modifică vârsta, consistenţa şi clasa de fertilitate.

 

Descrierea arboretelor, tabloul claselor de vârstă şi planul general de exploatare se expune în operatul de amenajament sub formă tabelară cu următoarele coloane : localitatea – numirea, parcela, subparcela, – descrierea staţiunei (solul şi situaţia) descrierea arboretului (esenţe, proporţia şi forma arboretului), vârsta arboretului, clasa de fertilitate după Feistmantel, consistenţa, volumul arboretului principal (negru) şi al celui secundar (roşu) – al masivului cu consistenţa plină, pe ha (tare, moale), pe întreaga suprafaţă – creşterea medie la termenul exploatabilităţii – pe ha, pe întreaga suprafaţă (moale, tare), rarişti şi goluri, clasele de vârstă ale subparcelelor împădurite – Clasa I-a (1 – 20) ani, cl. II-a (21 – 40 ani), cl.III-a (41 – 60 ani), cl.IV-a (61 – 80 ani), cl. V-a (81-100 ani), cl. VI-a (101 – 120 ani), cl. VII-a (peste 120 ani) – suprafaţa totală, suprafaţa clasei de regenerare, operaţiuni de executat, planul general de exploatare – deceniile  revoluţiei în curs (5 decenii), suprafeţele afară de rând, suprafaţa totală şi vârsta probabilă de exploatare. Planul general de exploatare serveşte numai spre orientare pentru revizuirile viitoare despre intenţiile amenajamentului. Cu ocazia fiecărei revizuiri se revizuieşte şi acest plan general şi el poate suferi modificări potrivite evoluţiei arboretelor.

 

Descrierea staţiunii şi arboretului se face în modul obicinuit, proporţia speciilor se exprimă în zecimi din 1,0 vârsta se exprimă prin arătatea limitelor de vârste ale arborilor arboretului principal. Arboretele cu consistenţa 0,1 – 0,2 se consideră ca rarişti. Volumul pe ha se calculează cu ajutorul tarifelor lui Feistmantel înmulţindu-se volumele corespunzătoare vârstei medii şi clasei de fertilitate estimate cu consistenţa arboretului.

Ca arboret secundar se consideră acela care urmează să fie extras pe cale de răritură sau curăţire sub titlul de operaţiuni culturale. Estimaţia volumului se face pe ha şi în total prin înmulţire cu numărul hectarelor.

Creşterea medie la termenul exploatabilităţii se calculă de asemenea cu ajutorul tablelor de producţie Feistmantel.

 

Tabloul claselor de vârstă din pagina dreaptă a descrierii parcelare cuprinde suprafeţele înregistrate după vârsta medie a arboretelor principale.

Pe baza tabloului claselor de vârstă se întocmeşte harta arboretelor. Arboretele clasei I-a de vârstă se înseamnă cu culoare galbenă, cl. II-a cu roşu, cl. III cu verde, cl. IV cu albastru, cl.V-a cu siena, clasele VI şi VII cu tuş negru. Rariştele au drept semn convenţional arbori singuratici cu păşune. Golurile remân pe hartă albe. Arboretele ce sunt în stadiu de tăiere de însemânţare se haşurează cu linii continue în culoare siena iar cele în stadiu de tăere secundare se haşurează cu linii întrerupte.

În coloana : operaţiuni de executat, se întroduc operaţiunile proiectate a se executa în deceniul respectiv, fie exploatări, fie operaţiuni culturale.

La finea descrierii parcelare se face recapitularea volumelor arboretelor şi creşterilor medii la termenul exploatabilităţii, a suprafeţelor claselor de vârstă şi a suprafeţelor şi volumelor din planul general de exploatare. Din comparaţia volumului de exploatat cu creşterea medie se constată dacă posibilitatea întrece sau nu creşterea medie anuală. În legătură cu această recapitulare se înscriu cu roşu suprafeţele normale a claselor de vârstă şi se face diferenţa între starea actuală şi cea  normală. Această comparaţie serveşte pentru determinarea posibilităţii.

 

În fine se mai face recapitularea arboretelor după esenţe şi clase de fertilitate şi recapitularea după esenţe şi clase de vârstă precum şi după fertilitate şi clase de vârstă şi se calculă suprafaţa şi procentul de participare a fiecărei esenţe la compoziţia arboretelor.

Posibilitatea calculată se justifică într-un tablou special numit : Tablou relativ la motivarea posibilităţii care are scopul de a da o evidenţă asupra dezvoltării claselor de vârstă începând dela data întocmirii amenajamentului până la data revizuirii. Acest tablou este deci cu atât mai instructiv, cu cât este mai lungă perioada de timp pentru care se întocmeşte. Spre o mai bună evidenţă, se expune în mod grafic cu culori pe faţa acestui tablou evoluţia claselor de vârstă, întrebuinţând aceleaşi culori ca şi la întocmirea hărţii arboretelor.

Coloanele acestui tablou sunt următoarele : situaţia la începutul anului, revoluţia, proporţia claselor de vârstă (goluri şi rarişti, I 1-20 ani, II 21-40 ani, III 41-60 ani, IV 61-80 ani, V 81-100 ani, VI 101-120 ani VII peste 120 ani suprafaţa păduroasă totală, – volumul materialului lemnos al arboretului principal, posibilitatea prevăzută şi cea realizată – periodul, produse principale – posibilitatea anuală prevăzută (în ha şi m3), s-a realizat în mediu anul (ha şi m3), – produse secundare cu aceleaşi subîmpărţiri ca la produse principale – observaţiuni.

 

Pe baza elementelor de taxare expuse în descrierea parcelară se întocmeşte planul general de exploatare pentru întreaga revoluţie cu perioade de câte 20 ani.

Planul tăierilor se întocmeşte pentru deceniul proxim şi cuprinde toate operaţiunile de exploatare prevăzute a fi executate în acest deceniu. Pe partea stângă se înregistrează tăierile executate.

Proiectul tăierilor cuprinde următoarele coloane : Arătarea localităţii – numirea, parcela, subparcela, descrierea sumară a arboretului, modul tăierii şi specificarea operaţiunilor de executat, suprafaţa – parcursă cu tăieri şi cea reală sau redusă – volumul real la ha, volumul arboretului cu consistenţa plină la ha – materialul lemnos de extras – la ha lemne tari şi lemne moi, pe întreaga suprafaţă (lemne tari, lemne moi, total).

Situaţia tăierilor efectuate în care se înregistrează succesiv pe măsura executării lor toate exploatărilor cuprinde următoarele coloane : arătarea localităţii – parcela, subparcela – anul exploatării, felul operaţiunilor executate şi diverse comentarii, suprafaţa parcursă, exploatată reală sau redusă – materialul rezultat din exploatare – lemn de lucru (tare, moale) lemn de foc (tare moale), total.

 

Tăierile propuse se specifică în următoarele categorii : A. Produse principale, B. Produse intermediare (rărituri, curăţiri şi extragerea arborilor bătrâni din arborete tinere) C. Produse accidentale şi D. Produse extraordinare.

Volumul lemnos ce se întroduce în planul tăierilor ca posibilitate este cel calculat în tabloul descrierii arboretelor redus cu 10% în ocoalele dela câmpie şi coline resp. Cu 20 – 30% în ocoalele din regiunea muntoasă, această reducere fiind necesară pentru pierderile la exploatare, iar în planul tăierilor vine în considerare numai volumul lemnos ce se poate valorifica.

 

Rărituri se prevăd numai în acele arborete în cari produsele se pot scoate fără prejudicierea arborilor din arboretul principal. Aceasta este posibil pe suprafeţele cu pantă puţin înclinată iar dacă panta este repede atunci să fie drumuri de coastă pe cari să se scoată materialul fără să fie nevoie de a-l corhăni la vale prin arboret până la drumul de scoatere principal din vale cu care ocazie ar provoca răni arborilor din picioare. S-a constatat că aproape toate arboretele în cari s-au făcut rărituri în trecut, suferă de putregaiu roşu din cauză că la scoaterea materialelor din rărituri nu s-au avut în vedere principiul susarătat.

Sub titlul de curăţiri se trec în planul tăierilor numai acele suprafeţe din cari se poate valorifica materialul, ceea ce se întâmplă numai în regiunile din ocoalele dela câmpie şi coline cu populaţie deasă, iar pentru ocoalele din regiunea muntoasă, aproape toate suprafeţele destinate curăţirilor se trec în planul împăduririlor sub titlul de tăieri de ameliorare.

Sub titlul de extrageri de arbori bătrâni din arborete tinere se trece numai volumul lemnos ce urmează a fi extras la ha şi volumul total în arbori bătrâni remaşi în tinereţe din oarecari motive.

 

Produsele accidentale se estimează după media produselor accidentale din anii precedenţi, cu luarea în considerare a stării pădurii la epoca întocmirii amenajamentului. În această categorie intră conform instrucţiunilor de serviciu materialul lemnos din arbori doborâţi de vânt şi din arbori complet uscaţi. Deci, dacă sunt arborete periclitate de vânt, atacuri mai puternice de insecte sau atunci această categorie de produse sporeşte.

Produsele extraordinare rezultă din defrişări pentru terenuri de hrană şi din deschiderea liniilor de amenajare şi a drumurilor. Estimarea acestei categorii de produse pentru deceniul proxim se face pe baza lucrărilor ce se proiectează în materie de construcţiuni şi deschiderea liniilor de amenajare.

Pentru cazul că din oarecari motive neprevăzute nu s-ar putea face în termen după expirarea deceniului o nouă revizuire, pentru a evita stagnarea exploatărilor pentru asemenea eventualităţi, planul de exploatare prevede şi un supliment pentru primii doi ani ce urmează deceniul prevăzut în planul de exploatare.

 

Tabloul de împăduriri artificiale conţine toate suprafeţele pe cari este necesar a se face împăduriri sau complectări precum şi ori ce fel de lucrări de ameliorare ca curăţiri, drenări pentru ameliorarea solului secuirea esenţelor ordinare şi a fagilor bătrâni şi preexistenţi.

La începutul tabloului se înscrie dispozitivul de plantat adoptat cu indicarea distanţei între pueţi şi numărul pueţilor necesari la ha. Tabloul cuprinde pe partea stângă proiectul lucrărilor ce sunt a se executa în cursul deceniului, iar pe faţa dreaptă situaţia lucrărilor executate, care se înregistrează succesiv în cursul deceniului pe măsura efectuării lor.

Tabloul cuprinde următoarele coloane în proiectul de executare (partea stângă) : indicarea localităţii – numirea, parcela, subparcela – descrierea sumară a suprafeţei de împădurit, arătarea şi motivarea modului de împădurire, împăduriri – de executat din nou (în goluri şi parchete vechi, în parchete noui, sub masiv) de complectat (în arborete tinere, în codru regulat, în codru grădinărit, în crâng) total -, operaţiuni culturale – drenări, tăieri de ameliorare. Partea dreaptă cuprinde sub titlul e situaţia lucrărilor de împădurire executate în următoarele coloane : indicarea localităţii – parcela – subparcela, – anul – primei împăduriri, complectărilor ulterioare, felul lucrărilor executate şi diverse comentarii, împăduriri – suprafaţa totală împădurită din nou, suprafaţa complectată, operaţiuni culturale – suprafaţa drenată, suprafaţa parcursă cu tăieri de ameliorare, cheltuieli.

 

Lucrările proiectate se înscriu sub următoarele titluri : A. împăduriri, B. Operaţiuni culturale, drenări etc, curăţiri).

La sfârşitul planului de împădurire se dau indicaţiuni pentru protecţia pădurilor şi pentru întreţinerea hotarelor şi a pietrelor de hotar de pe liniile de amenajare.

Controlul amenajamentului se face de organele Regimului silvic. Fondul este scutit de a depune cauţiunea de regenerare deoarece gestiunea sa stă sub controlul Statului iar bugetul său în care sunt prevăzute sumele necesare pentru lucrările de împădurire se aprobă de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor.

Revizuirea amenajamentului se face tot după zece ani şi anume în ultimul an al deceniului în curs.

 

Rezultatele aplicării amenajamentului cuprinzând orice fel de operaţiuni de exploatare, regenerare şi operaţiuni culturale se înregistrează în mod sistematic în locurile anume rezervate în registrul amenajamentului şi în registrul gospodăriei forestiere.

Ca registru special, se mai poartă la fiecare ocol silvic „Cartea comemorativă”, în care se introduc anual evenimentele de seamă demne de reţinut şi de importanţă pentru gospodăria forestieră. Toate înregistrările se fac după o anumită schemă care grupează faptele de înregistrat pe categorii.

Metoda de amenajare susdescrisă are la bază procedeul şi principiile aplicate sub fostul regim austriac, cu mici modificări şi complectări cerute de legislaţia românească şi anume la capitolul statisticei generale şi întocmirea planului general de exploatare, care nici nu era cerut de vechile prescripţiuni.

Spre o mai bună apreciere a activităţii administraţiei Fondului în lucrările pe teren de întocmirea şi revizuirea amenajamentelor, expunem în urmare sumele cheltuite din anul 1911 – 1931 în acest scop.

 

Cheltuielile pe unitate de suprafaţă s-au calculat luându-se ca bază suprafaţa tuturor ocoalelor Fondului de 244.984 ha după situaţia din anul 1933.

La calcularea valutei hârtie pentru timpul dela 1910-1913, s-a înmulţit o coroană aur cu 40.

La transformarea valutelor din valută hârtie în valută aur am luat drept bază cursul anual mijlociu al leului la bursa dela Zürich şi anume s-a costat 100 lei în mijlociu în franci francezi :

 

1919   1920   1921   1922   1923   1924   1925   1926   1927   1928   1929   1930   1931

16,20  11,05  7,51    3,30    2,72    2,70    2,49    2,41    3,14    3,17    3,08    3,05

 

În perioada imediat premergătoare  războiului mondial 1910 – 1913, activitatea serviciului de amenajare era intensă, cheltuindu-se atunci anual câte 42.207 coroane aur pentru amenajamente şi anume în majoritate pentru amenajamente noui.

Suma medie cheltuită în anii 1910 pe an şi pe ha este de 6,89 lei hârtie (0,17 coroane aur).

În anii 1914 – 1919 comisiunile de amenajare n – au funcţionat de loc, reluând o activitate redusă în anul 1920 şi următorii.

Abia în anii 1927 când se întrunesc şi ultimele amenajamente definitive, activitatea în această privinţă corespunde aproape celei de dinainte de războiu, cheltuindu-se în anul 1928 suma de 5.50 lei pe an şi pe ha (0,17 lei aur).

În prezent, toate ocoalele având amenajamente definitive, activitatea serviciului de amenajare se reduce la revizuirea decenală a amenajamentelor, cheltuind în mijlociu cca. 500.000 lei anual. Credem de normală şi corespunzătoare suma de cca. 1,70 – 2,00 lei pe an şi pe ha ca cheltuială pentru amenajamente.

 

 

  1. Consideraţiuni asupra aplicării amenajamentelor

 

Pe lângă reglementarea posibilităţii pădurilor în timp şi spaţiu în vederea menţinerii raportului susţinut şi ajungerea unei stări normale, prescripţiunile amenajamentului au în vedere urcarea valorii arboretelor prin crearea şi menţinerea unei anumite proporţii între esenţele ce alcătuiesc arboretele, cu favorizarea continuă a esenţelor de valoare precum şi întroducerea unei stări normale a consistenţei.

În pădurile din zona de şes şi coline esenţa preponderantă este fagul, tendinţa este de a se mări continuu procentul steharului şi altor foioase de valoare ca : frasin, paltin, ulm în pădurile acestei zone (ocoalele : Jucica, Revna, Cuciurul Mare, Codrul – Cozminului, Pătrăuţi) şi urcarea procentului bradului şi foioaselor preţioase în pădurile situate în partea superioară a acestei zone formând deja tranziţia la zona munţilor inferiori ş.a. în ocoalele Frătăuţii – Noui, Vicovul de sus, Ciudeiu.

Se recomandă întrelăsarea culturii molidului în această zonă inferioară, pe motiv că nu dă rezultate bune, căci nici solul şi nici condiţiunile climaterice nu-i sunt prielnice.

 

Un alt principiu director este efectuarea tăierilor de regenerare în aşa fel încât să se obţină o regenerare naturală cât mai complectă, dar acolo unde natura n-a reuşit, urmează să se vie imediat, din timp cu complectările necesare în vederea asigurării arboretelor de viitor cu consistenţa normală şi compoziţie din esenţele cele mai valoroase şi corespunzătoare totodată cerinţelor şi exigenţilor staţionale.

În vederea asigurării regenerării esenţelor dorite, se recomandă extragerea mai întâiu a esenţelor nedorite, a subarboretului şi seminţişului neutilizabil. De asemenea se recomandă extragerea mai întâiu a arborilor foarte bătrâni şi cu conformaţie rea. Se mai recomandă şi mobilizarea solului la necesitate în tăierile de însemânţare.

După tăierile secundare, se recomandă întroducerea prin plantaţiuni sau însemânţări naturale a esenţelor valoroase în proporţia dorită ca : stejar şi brad – după condiţiunile staţionale – precum şi a esenţelor preţioase de diseminaţie : frasin, ulm, paltin eventual larice până la proporţia de 0,1 – 0,2.

 

Tăierea definitivă se recomandă a se face abia după ce regenerarea este considerată ca complet reuşită. Eventualele mici goluri ce s-ar mai găsi se recomandă a se împăduri cu puieţi viguroşi de paltin, frasin ulm, larice cu creşterea repede.

Sub masivele de stejar bătrâne se recomandă întroducerea unui subetaj de brad şi fag pentru protecţia solului şi totodată cu funcţiune de arboret de umplutură pentru ca stejarul să crească drept, cu fusuri bine formate şi fără crăci lacome, iar apoi, după necesitatea de lumină a fagului şi bradului întrodus sub masiv să se facă succesiv extracţiuni sub formă de răritură în etajul superior prin scoaterea mai întâiu a stejarilor celor cu conformaţie rea şi neapţi pentru lemn de lucru decât numai în mică proporţie.

Prin operaţiuni culturale ce se recomandă a se efectua la timp, se prevede degajarea foioaselor preţioase şi a bradului şi laricei acolo unde se găseşte prin extragerea esenţelor nedorite ca : carpen, tei, salcie, plop precum şi a fagului în parte şi a molidului acolo unde devin copleşitoare neconvenabile.

 

Arinul negru se va lăsa în locurile umede, acolo unde se găseşte. De asemenea se vor lăsa şi plopii cu creşterea frumoasă deoarece produc lemn de lucru.

Creşterea puieţilor de brad necesari plantaţiunilor şi complectărilor sub masivele rărite se recomandă a se face în pepiniere volante sub scutul arborilor bătrâni. Pueţii de celelalte esenţe : stejar, ulm, frasin, paltin, larice ş.a. se vor creşte în pepiniere permanente şi volante create după necesitate. Dacă se constată sărăcirea solului în pepinierele permanente, se recomandă mutarea lor în altă parte spre a preveni cheltuieli prea mari de ameliorarea solului.

Plantaţiunile se recomandă a se face în dispozitivul patrat cu distanţa între pueţi de 1,5 m fiind deci necesari 4500 pueţi la ha.

 

Nu se specifică în planul special de împăduriri al deceniului în curs, anul exact al efectuării împăduririlor, deoarece nu se poate prevedea precis anii bogaţi în sămânţă, reuşita regenerărilor naturale, cantitatea puieţilor disponibili pentru plantaţiuni, eventualele incendii şi distrugeri ale plantaţiunilor prin insecte. Şeful ocolului înaintează anual proiectul de împăduriri în care se prevede după circumstanţele existente lucrările de executat, iar administraţia centrală, după verificare aprobă lucrările propuse a se efectua.

În vederea menţinerii în bună ordine a liniilor de amenajament se recomandă deschiderea liniilor încă nedeschise şi curăţirea acelor linii cari sunt crescute.

 

Tot în amenajament, pe baza studiului complet al pădurii din toate punctele de vedere se fac şi prescripţiunile necesare pentru eventuale înfiinţări de cantoane de pază şi gestiune noiu prin divizarea celor ce sunt dovedite a fi prea mari; pentru construcţiuni de case forestiere, colibe de pază sau alte clădiri precum şi propuneri pentru eventuală înfiinţare de noui drumuri de scoatere şi transport în vederea unei exploatări raţionale.

În vederea întreţinerii hotarelor şi bunei paze a pădurii se fac eventuale propuneri de răscumpărări de terenuri străine înfundate sau eventuale schimburi de terenuri.

Se recomandă şi reprimarea desăvârşită a păşunatului în pădurile acestei zone.

Pe lângă consideraţiunile generale privitoare la liniile de amenajament, cantoane de pază, construcţiuni forestiere şi de îngrijirea arboretelor şi modul de efectuarea tăierilor cari sunt aceleaşi pentru toate pădurile Fondului precum le-am arătat mai sus, dispoziţiunile speciale cu privire la constituţia masivelor din zona munţilor sunt cele următoare.

 

Pentru pădurile din zona munţilor inferiori în cari prevalează bradul, fagul şi molidul fiind în amestec diferit şi în proporţie variabilă dela partea inferioară la cea superioară, se recomandă păstrarea bradului în proporţie dominantă, în general, dar în părţile superioare se recomandă deja proporţii egale intre cantitatea de brad şi molid, acesta din urmă luând din ce în ce mai mult locul cu sporirea altitudinii.

Se recomandă sistarea culturii molidului în locurile inferioare, căci la 50 ani capătă pe aceste locuri putrezirea roşie.

În aceste locuri nici creşterea pinului nu e recomandabilă.

Pe suprafeţele prevăzute în planul special de exploatare se recomandă a se face tăierile preparatorii şi de însemânţare prin extragerea fagului, a arboretului copleşit şi a seminţişului bătrân fără viitor precum şi a esenţelor ordinare uniform pe întreaga suprafaţă, favorizând instalarea bradului. Tăierea definitivă se recomandă a se efectua după ce regenerarea este asigurată.

Pentru scutirea şi protejarea seminţişului se recomandă a se efectua tăierea definitivă în timpul iernii pe zăpadă întrebuinţând cele mai potrivite şi expeditive metode de doborâre, fasonare precum şi metode culturale de scoaterea lemnului din parchete. Este a se da o deosebită atenţie faptului că manipularea în parchete să se execute într-un timp cât mai scurt posibil.

 

Tendinţa este de a se face cât mai multe subserii de exploatare pentru descentralizarea tăierilor. Cele mai adese ori nu sunt necesare tăieri de izolare în acest scop, deoarece există multe văi largi unde se pot aşeza asemenea subserii de exploatare fără pericol de vânt.

La executarea tăierilor de regenerare se recomandă a se avea în vedere întotdeauna proporţia speciilor fixată de amenajament ca fiind cea mai potrivită din punct de vedere economic cât şi din motive culturale.

Chiar şi în regiunea munţilor superiori în zona molidului pur, se recomandă cultura molidului în proporţie de 0,8 iar brad, paltin, frasin ulm, pin, larice şi fag sunt a se creşte în proporţie de 0,2 – 0,3 din amestec pentru a da siguranţă arboretelor şi putere de apărare şi rezistenţă contra pericolelor de vânt, insecte şi alte fenomene elementare. Deosebit de aceasta, se urmăreşte valoarea arboretului prin diversitate mai mari de produse.

 

În special pe locuri pietroase, sărace, se recomandă a se întroduce pinul.

În complexul de dispoziţiuni pentru aplicarea amenajamentului se vede clar tendinţa de a se obţine o regenerare naturală cât mai bogată în esenţe de valoare dorite de noi, preconizarea arboretelor amestecate, înmulţirea foioaselor valoroase de diseminaţie ca : paltin, frasin, ulm; sporirea procentului de stejar, menţinerea bradului la cel puţin proporţia actuală.

Se impune a se da o deosebită grijă întnselor păduri de molid cari constitue domeniul nostru cel mai valoros şi cultura lui poate deveni foarte periclitată dacă se trece la arborete pure, fapt care trebue evitat cu toate mijloacele.

Se ţine seamă cu prisosinţă atât de principiul tehnic cât şi de cel economic în exploatarea şi îngrijirea pădurilor.

*

[1] Statul avea în Bucovina în proprietatea sa 1494 ha pădure care era înglobată în administraţia pădurilor Fondului. De aceea numirea de : Administraţia pădurilor Fondului şi ale Statului”

[2] E. Guzman

[3] L. Dimitz. Verwaltung und Wirtschaft in der Forsten des gr. or. Religious Forwes. Wien, 1897

[4] Datele sunt culese din amenajamentele ocoalelor silvice


Pagina 2 din 3123